Informatii :



Ati selectat fluxul de stiri Bucuresti
7 CĂRȚI de ȘTEFAN DUMITRESCU
 
 
   Scriitorul Ștefan Dumitrescu vă invită vineri 24 octombrie ora 17 la lansarea cărților  sale la Clubul Calderon, str. Calderon, nr 39. Vor fi lansate cele 7 cărți ale scriitorului Ștefan Dumitrescu  apărute în anii 2013 și 2014 :
”101 POEME”,”BĂLCESCU FLUTURÂND” (poezie),”METODA IEȘIRII ȚĂRILOR DIN CRIZA MONDIALĂ”, IOAN CRIȘAN ȘI PAUL GOMA, DOI DIZIDENȚI URIAȘI” (eseuri) și romanele:  ”FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI S-A SINUCIS LA BUCUREȘTI”, ”PREA ADÂNC”

Salonul de carte POLEMOS


În perioada 15–18 octombrie 2014, la Galeria Artelor a Cercului Mili¬tar Naţional, va avea loc cea de-a X-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare, eveniment care se înscrie între manifestările prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei. Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă între orele 11:00 şi 16:00. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 15 octombrie.

LANSARE VICTORIA MILESCU
Joi, 2 octombrie a.c., ora 17, la Centrul Cultural Calderon din str. J.L. Calderon, nr. 39, Bucureşti, Victoria Milescu lansează volumul de versuri Cununa de flăcări. Cartea a apărut recent la „eLiteratura” şi va fi prezentată de: Aureliu Goci, Lucian Gruia şi Emil Lungeanu. Amfitrion - prof. Vasile Poenaru, editor, coordonatorul proiectului „eLiteratura”.

Bucuresti 

CINEMATECA EFORIE

 Miercuri, 24 septembrie si Sambata, 27 septembrie, de la 20.00,  Sala "Jean Georgescu",  la proiectia celei de-a 7-a sesiuni a editiei dedicata avangardei  din Romania:  reportaje inedite despre  Constantin Brancusi, jurnale sonore de actualitati realizate intre anii 1964 si 1970. 
Proiectia peliculelor va fi prefatata de filmul documentar "Brancusi", realizat in 1996  de  Cornel Mihalache, care va fi prezent la prima sesiune din 24 septembrie pentru o discutie cu publicul

LANSARE THEODOR RAPAN

Vineri, 4 Iulie, 2014, ora 14.00, la Muzeul Naţional „George Enescu” – Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei, nr. 141, Sect. 1, Bucureşti, poetul THEODOR RĂPAN lansează cărţile: ORB ÎN LUMINĂ – Poeme alese. Antologie de autor, Bucureşti, Editura „eLiteratura”, 2014 şi FĂRĂ DE MOARTE – De trei ori 60 + 1 Iconosonete, Bucureşti, Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2014.

Dragi prieteni,

Vă oferim cu iubire nr. 2, Mai 2014,
al Revistei DACIA ETERNĂ,
cu multe pagini de ficţiune, proză de cea mai bună calitate, studiul de largă respiraţie DIOSCORIDES ŞI DACIA,
rememorarea plastică a ununi dialog
Elena Ceauşescu - Angela Isăroiu,
două romane în foileton etc,
iar peste toate,
imaginile benefice ale unor sculpturi purtând semnătura neasemuitului creator Panaite Chifu.
Lectură plăcută!

O NOUĂ REVISTĂ DE CULTURĂ ROMÂNĂ; „Dacia Eternă” 

Lansând primul număr chiar de Sfintele Paști, Dacia Eternă se vrea o revistă de literatură românăcontemporană, Dacia Eternă se vrea o revistă cu un orizont larg publicând texte pe teme culturale și, mai ales, conform programului prezentat de  editorul Constantin Lupeanu: „... se vrea o revistă care va cuprinde pagini despre istoria dacilor, reabilitând  codul de valori morale aparținând dacilor”.
 

INEMATECA VĂ INVITĂ

Miercuri, 26 martie si Sambata, 29 martie, de la 20.00, la Cinemateca Eforie (Sala "Jean Georgescu", Str. Eforie 2, Bucuresti), la proiectia celei de-a 4-a sesiuni din cadrul editiei dedicata avangardei cinematografice din Romania, unde vom difuza documentarele experimentale "Dadascope" (Hans Richter, 1961-1967), in care apar vocile lui Tristan Tzara si Marcel Iancu, si "Duo pentru Paoloncel si Petronom" (Alexandru Solomon, 1994), prietenia Paul Celan - Petre Solomon 

PICTURA ȘI GRAFICĂ LA MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

 Muzeul Municipiului Bucuresti anunță pentru ziua de 4 martie 2014 la ora 17.00 vernisajul expozitiei de pictură și grafică a artistului plastic Tudor Meiloiu, intitulată:
 "Meiloiu si prietenii"



SEARĂ DE POEZIE ȘI MUZICĂ

Pe strada Acedmiei din București, chiar la numărul 1 care se-nvecinează cu strada Doamnei, la „Hanul negustorilor” funcționează „Salonul Artelor- Club XXL” unde, vineri 28 febr. ora 18, având-o invitată principală pe Maria Gheorghiu,  Marian Ilie moderează programul intitulat „Cu muzica și poezia prin cetate și prin timp” 

 Remuneraţie compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie
 
Monitorul Oficial, Partea I, nr.130 din 24.02.2014, publică Decizia nr 16/2014 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor  privind desemnarea organismului de gestiune colectivă Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor OPERA SCRISĂ.RO drept colector al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie. Preşedintele organizaţiei este scriitorul Dan Mircea Cipariu

„Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”

 vă invită în ziua de joi, 27 februarie 2014, orele 11.00, la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga", din Bd. Aviatorilor Nr. 1, Sector 1, Bucuresti, unde va fi susținută conferinţa domnului Igor Mocanu (doctorand la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti), cu titlul Avangardă şi politică: în jurul expoziţiei „Ororile războiului”, de Jules Perahim.


Expo MONDORADIO.

 joi, 14 februarie, orele 12,cu prilejul Zilei Mondiale a Radioului, la ARTOTECA BIBLIOTECII METROPOLITANE BUCUREȘTI la ora 12 are loc vernisajul expoziției dedicate bătrânelor mijloace tehnice mass-media care au adus comunicarea pe unde herziene. Se va căuta răspuns la întrebarea: Radioul o tehnologie extraterestră ?

AVANGARDA LA C INEMATECA

Miercuri, 29 ianuarie si Vineri, 31 ianuarie, de la ora 19.00, la Cinemateca Eforie din Bucuresti, Sala "Jean Georgescu" (Str. Eforie 2), la "Avangarda revizitata. Avangarda europeana in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei". Sesiunea prezinta documentarul "Las Hurdes: Tierra sin pan" realizat in 1933 de Luis Bunuel in colaborare cu operatorul si fotograful suprarealist francez de origine romana Eli (Eliazar) Lotar (Teodorescu), fiul lui Tudor Arghezi 

Premiile Forumului Muzical Român
Gala ce punctează 15 ani de la fondare şi 10 ani de la instituţionalizarea Operei Comice pentru Copii. va avea loc de la ora 17.00 Vineri, 24 ianuarie, în sala Operei Comice pentru Copii, decernând "Premiile Formului Muzical Român - 2013"penru Stela Popescu,  Grigore Constantinescu, soprana Silvia Voinea, tenorul Florin Diaconescu, prof. dr. Sorin Oprescu, muzicologul Daniela Caraman-Fotea şi scenografa Viorica Petrovici.

Avangarda europeana in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei

Joi, 19 decembrie si Sambata, 21 decembrie, de la ora 19.00, la cea de-a doua sesiune a editiei dedicate avangardei din Romania din cadrul proiectului "Avangarda revizitata" se  prezinta in premiera absoluta trei documente cinematografice avand in centrul lor vernisajul expozitiei de grafica antifascista a artistului Jules Perahim (1945), vizita scriitorilor Louis Aragon si Elsa Triolet la Bucuresti (1947) 

SARBATOARE LA NATIONALUL BUCURESTEAN

Fiindcă se implinesc 40 de ani de cand Teatrul National „I.L.Caragiale“ functioneaza in cladirea binecunoscuta din centrul Bucurestiului, inaugurata in decembrie 1973.Pentru a sarbatori acest eveniment, Teatrul National isi deschide larg usile, organizand in zilelele de 14 si 15 decembrie o serie de evenimente pentru publicul bucurestean, cu intrare libera.

productia cinematografica a autorilor avangardei romane. 

Prima sesiune va fi dedicata implinirii pe 14 noiembrie a 115 ani de la nasterea lui Fondane / Fundoianu si contine proiectia documentarului BENJAMIN FONDANE (Ana Simon, 1998) si a peliculei RAPT (Dmitri Kirsanoff, 1934, scenariu: Benjamin Fondane). 

Proiectiile vor avea loc Vineri, 22 noiembrie, ora 17.00 si Sambata, 23 noiembrie, ora 19.30 la Cinemateca Eforie (Str. Eforie 2, Bucuresti) – Sala „Jean Georgescu”.

Anunțăm din ciclul „Avangarda Europeana in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei 1919-1939” 
 
Editia a III-a: AVANGARDA GERMANA & OLANDEZA
Miercuri, 23 octombrie, ora 19.00 – Cinemateca Eforie
Sambata, 26 octombrie, ora 19.00 – Cinemateca Eforie

„FEST(IN) PE bULEVARD

Festivalul Internaţional de Teatru „Fest(in) pe Bulevard“ debutează pe 12 ocotmbrie în Capitală şi se va încheia pe data de 19 octombrie. În cadrul acestui eveniment, în cele două săli ale Teatrului „Nottara“ – „Horia Lovinescu“ şi „George Constantin“ – se vor juca o serie de spectacole invitate ale unor trupe din ţară şi din străinătate, trei premiere marca „Nottara“ şi câteva producţii de succes ale teatrului gazdă.




S.O.S. CULELE din ROMÂNIA.

O expoziţie  care atrage atenția asupra stării acestor monumente naționale  va fi vernisată  la Universitatea de Arhitectură Bucureşti, luni 7 octombrie la orele 
17.00, cu vizitare, apoi, în fiecare zi până luni 14.10.2013, orele 10.00, 
în special pentru studenţii celor 2 Universităţi de arhitectură din 
Bucureşti, după care se va muta la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, 
vernisarea având loc în 15.10.2013 orele 17.00.



O NOUA GALERIE DE ARTA

Inaugurarea Galeriei de Arta Grimberg a avut loc prin vernisajul expozitiei “Capodopere ale picturii romanesti, intre academism si modernism” ce a adus in prim plan obiecte de arta romaneasca ale unor nume celebre precum Gheorghe Tatarescu, Theodor Aman, Constantin Artachino, Nicolae Vermont, Samuel Mutzner, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrascu, Camil Ressu, Iosif Iser, Nicolae Darascu, Ion Tuculescu, Rudolf Schweitzer-Cumpana, Leon Alexandru Biju,ETC.

BUCHAREST SCIENCE FESTIVAL

În perioada 25-29 septembrie 2013, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu  se desfăşoară Bucharest Science Festival, unde publicul se poate întâlni cu oameni de ştiinţă, cărţi şi documentare. La librăria Humanitas de la Cişmigiu vor avea loc prezentări susţinute de oameni de ştiintă, în seria “Magia realităţii”, şi dezbaterea “Ştiinţa în societate: prinţ sau cerşetor”, o discuţie pe marginea politicilor publice şi a instituţiilor care au puterea  a l sprijini

•	Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii, în Capitală între 28 septembrie şi 5 octombrie
Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii "100, 1.000, 1.000.000 de poveşti", organizat de Teatrul Ion Creangă, va avea loc în perioada 28 septembrie - 5 octombrie, în Capitală, Ediţia din 2013 a Festivalului Naţional de Teatru este dedicată artei actorului

TARGUL ICONARILKOR SI CRUCERILOR

Traditionalul Targ al iconarilor si al mesterilor cruceri va fi organizat de vineri pana duminica la Muzeul National al Taranului Roman (MNTR) din Capitala. Atelierele se desfasoara dupa urmatorul program: vineri, intre orele 16,00 si 18,00 - pictura pe lemn cu mesterul iconar Angela Ludosanu; sambata, 11,00 - 13,00 - pictura pe sticla pentru copii cu artistul Bogdan Herascu; 15,00 - 17,00 - sculptura in lemn pentru copii (10-14 ani) cu  Vasile Moldovean

Tapiseria contemporana romaneasca
Cotidianul - Miercuri, 14 August 2013

Pana in 30 august, Sala de expozitii “Constantin Brancusi” de la Palatul Parlamentului gazduieste expozitia „Tapiseria contemporana romaneasca din Colectia de arta a Muzeului Judetean Buzau”. O selectie de 37 de piese, realizate de 27 de artisti, din cea mai bogata colectie de tapiserie romaneasca din tara. Expozitia se constituie intr-o secventa a istoriei tapiseriei romanesti, intr-un moment important al secXX

Tapiseria contemporana romaneasca
Cotidianul - Miercuri, 14 August 2013

Pana in 30 august, Sala de expozitii “Constantin Brancusi” de la Palatul Parlamentului gazduieste expozitia „Tapiseria contemporana romaneasca din Colectia de arta a Muzeului Judetean Buzau”. O selectie de 37 de piese, realizate de 27 de artisti, din cea mai bogata colectie de tapiserie romaneasca din tara. Expozitia se constituie intr-o secventa a istoriei tapiseriei romanesti, intr-un moment important al secXX

Tapiseria contemporana romaneasca
Cotidianul - Miercuri, 14 August 2013

Pana in 30 august, Sala de expozitii “Constantin Brancusi” de la Palatul Parlamentului gazduieste expozitia „Tapiseria contemporana romaneasca din Colectia de arta a Muzeului Judetean Buzau”. O selectie de 37 de piese, realizate de 27 de artisti, din cea mai bogata colectie de tapiserie romaneasca din tara. Expozitia se constituie intr-o secventa a istoriei tapiseriei romanesti, intr-un moment important al secXX

DÂND CLICK AICI, DEASUPRA


vă informăm că a apărut numărul 6-7 pe  2013 al revistei de cultură și inițiativă  PORT@LEU, care poate fi accesată pe portalul internet www.cartesiarte.ro . Ea vă prezintă două pagini întregi dedicate aceleiași importante sărbătoriri de la 31 august: ZIUA LIMBII ROMÂNE, publică un nou caiet al GRUPULUI DE REFLECȚIE PRIND DEMOCRAȚIA REALĂ, o amplă cronică literară despre peste douăzeci de noi apariții editoriale și un fragment din noul roiman al lui Corneliu Leu: 

AVANGARDA LA CINEMATECA
Miercuri, 24 iulie si Vineri, 26 iulie, de la ora 19.30, la Cinemateca Eforie (Sala Jean Georgescu) din Bucuresti, Str. Eforie nr. 2, continua difuzarea filmelor din expozitia "Avangarda revizitata. Avangarda Europeana (1919-1939) in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei" cu doua pelicule de Dziga Vertov si Grupul Kinoki: A SASEA PARTE A GLOBULUI (URSS, 1926) si INAINTE, SOVIETE! (URSS, 1926)


PROGRAMUL ZILEI DE CONTINUARE B’ESTFEST:

duminică, 7 iulie
Ciuc Premium Stage
17.50- 18.30 Electric Fence; 
19.20- 20.00 Shadowbox & Chimie; 
20.50- 22.05- Enter Shitkari; 
23.05- 00.20 Chase & Status Live; 

Coca- Cola Stage
18.35- 19.15 Hentai Corporation (CEETEP); 
20.05- 20.45 Googbye To Gravity; 
22.10- 23.00 Subscribe; 
00.25- 01.55 Soilwork; 

Rock Arena 
18.10- 18.50 Pistol cu capse; 
19.20- 20.00 Toulouse Lautrec; 
20.20- 21.05 Partizan; 
21.35- 22.15 Days of Confusi

sâmbătă, 6 iulie, PROGRAMUL ZILEI DE CONTINUARERE B’ESTFEST:
Ciuc Premium Stage
17.50- 18.30 East Roots; 
19.20- 20.00 Subcarpaţi; 
20.50- 22.05 Nneka; 
23.05- 00.020 Nas; 

Coca-Cola Stage
18.35- 19.15 White Walls; 
20.05- 20.45 Piranha; 
22.10- 23.00 Coma; 
00.25- 01.55 Biohazard (foto); 

Rock Arena
18.50- 19.30 Loungerie II; 
20.00- 20.40 Z.O.B.; 
21.00- 21.45 Grimus, 
22.15- 22.55 Breathlast; 
23.15- 23.55 Roadkill Soda; 

Pe Dance Arena: Amon, ROA, Gojira, Noisia etc;

Vineri, 5 iulie. PROGRAMUL ZILEI DE DESCHIDERE B’ESTFEST: 
Ciuc Premium Stage 
18.35- 19.15 Maddog; 
20.05- 20.55 Vama, 
21.45- 23.00 The Heavy; 
00.00- 01.30 Texas; 

Coca-Cola Stage
17.50- 18.30- Changing Skins; 
19.20- 20.00 Nişte Băieţi; 
21.00- 21.40 1000 Mods; 
23.10- 23.55 Viţa de vie; 
01.35-03.05 Tiamat;

Rock Arena
18.50-19.20 Ţapinarii; 
20.00- 20.40 Les Elephants Bizarres;
21.00- 21.50 OCS; 
22.10- 22.55 Gothic; 
23.10- 23.55 Diamons Are Forever;

Premiile UZPR " Eminescu, ziaristul "
În data de 28 iunie 2013, la ora 13,00, în  Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România organizează un eveniment inedit - Premiile UZPR " Eminescu, ziaristul", tocmai în ziua în care, în 1883, Mihai Eminescu era izgonit din redacţia " Timpul ".


Avangarda revizitata la Cinemateca

Miercuri, 26 iunie si Vineri, 28 iunie, de la ora 20.00, Cinemateca Eforie (Sala Jean Georgescu) din Bucuresti, Str. Eforie nr. 2, continua difuzarea filmelor din expozitia "Avangarda revizitata. Avangarda Europeana (1919-1939) in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei" cu cea de-a II-a sesiune din cadrul editiei avangardei sovietice, in care prezentam pelicula TREI LA SUBSOL / TRETIEA MESCIANSKAIA (URSS, 1927) a regizorului Abram Room si scenaristului Viktor 

FESTIVALUL COEDIEI ROMÂNEȘTI ÎN CENTRUL VECHI

Festivalul Comediei Romanesti: spectacole, ateliere, lansari de carteTeatrul de Comedie se pregateste de sarbatoare, caci va organiza, intre 16 si 23 iunie, editia a XI-a a Festivalului Comediei Romanesti - festCO. Astfel, Centrul Vechi al Capitalei va fi proclamat, in perioada amintita, "Oras al Comediei Romanesti": va fi mult public nu numai la terasele si in cafenele de aici, dar si in cele doua sali ale acestui teatru 

B-FIT IN THE STREET

Între 30 mai – 2 iunie, ArCuB vă invită la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! Timp de patru zile specta- colele de teatru de stradă vor avea loc în Piaţa George Enescu, Centrul Istoric, Piaţa Universităţii – la statui, Parcul Cişmigiu şi pe toate bulevardele centrale.

BOOKFEST

Azi începe cea de-a opta ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (29 mai-2 iunie), amplasat în complexul Romexpo din Bucureşti. Iubitorii de lectură vor avea acces la aproape un milion de volume şi vor putea întâlni o serie de personalităţi române – Radu Beligan, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Emil Hurezeanu.Programul de vizitare al salonului de carte va fi  între orele 10.00 şi 20.00, vineri şi sâmbătă, între 10.00 şi 22.00, iar duminică, de la 10.00 la 20.




FUNDATIA EUROPEANA TITULESCU
Va invita la 
conferinta
 
Relatia Romaniei cu Vaticanul
Concordatul
 
Evenimentul va avea loc miercuri, 29 mai 2013, orele 17,00 la Casa Titulescu, Soseaua Kiseleff 47, Bucuresti.

Volumul TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE
de Adrian Erbiceanu se va lansa la Bucureşti pe 27 mai 2013  orele 	12 la sediul  Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu din Piața Amzei. Adrian Erbiceanu este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec    A publicat următoarele titluri : Confesiuni pentru două generaţii,  Divina Tragedie,  De la Anna la Caiafa, La fontaine de ce siècle, Printre silabe, Tinereţe făro bătrâneţe, prelucrare în versuri dupăPetre Ispirescu

Noaptea Literaturii Europene

 Bucuresti miercuri, 29 mai – prima zi a Salonului International de Carte Bookfest 2013 – cu un traseu inedit. 13 parteneri – institute culturale si ambasade – ii invita pe iubitorii de literatura in 13 spatii atipice, unde vor avea sansa de a se intalni cu textele unor autori europeni clasici si contemporani. Fragmentele vor fi citite de actori, autori, jurnalisti si alte personalitati publice, 

ALTE LOCAȚII ÎN BUCURESTI PENTRU NOAPTEA GALERIILOR
Galeria Simeza, UNAgaleria, Victoria Art Center, Zorzini Gallery.
Spaţii alternative
Art Hub, Atelier Ana Alexe, Atelier de print, Atelierul de producţie, Backspace/open studio, Carol 35, Casa Ion Mincu (OAR), Casa Miţa Biciclista, Dianei patru, Foto Video UNArte@ AristoCats, Galeria 26, Galeria Laborna, Hala OXIGEN, Home Mătăsari, Laboratorul de Imunologie, Make a Point, NAG, Nou9, OutDOR – Parcul Cişmigiu , Palatul Voievodal 

LOCAȚII ÎN BUCUREȘTI PENTRUNOAPTEA GALERIILOR
Galeriile participante la NAG 7
Contemporary Art Gallery, Aiurart, ALERT studio, Anaid Art Gallery, Anca Poteraşu Gallery, Anexa Foto/MNAC, AnnArt Gallery, Art Yourself Gallery, Atelier 030202, Atelier 35, Club Electroputere – Bucureşti, Galeria Galateca, Galeria Nicodim, Galeria Posibilă, H’art Gallery, Imbold Galeria, Pavilion, Salonul de proiecte, Spaţiul Platforma, UAP – Centrul Artelor Vizuale Bucureşti, Galeria Galateea, Galeria Orizont,

DUPĂ NOAPTEA MUZEELOR, SAPTAMANA ASTA IN BUCURESTI NOAPTEA GALERIILOR

28 de galerii şi 25 de spaţii alternative şi ¬evenimente conexe vă aşteaptă vineri spre sâmbătă la evenimentul intrat deja în tradiţie – Noaptea Albă a Galeriilor.pasionaţi de arta contemporană pot participa la vernisaje ale unor artişti prezentaţi în premieră, o producţie specială în locaţia NAG, demonstraţii artistice, performance-uri, instalaţii audio-video, inaugurarea unor noi spaţii de expoziţii 

La 23 mai 2013, orele 11,00, la sediul Fundatiei N.Titulescu, soseaua Kiseleff nr.47, are loc lansarea plachetei poetului  si filosofului turkmen  MAHTUMKULI FRAGHI,
tradusa in limba romana de Mioara si Ion Porojan, cu participarea a doi oaspeti de marca turkmeni , membri ai corpului diplomatic acreditati la Bucuresti si a Eexelentei Sale S.Jumaev, ambasadorul Turkmeniswtanului la Bucuresti.
Dupa lansare va fi oferit un coctail.

FESTIVALUL TURCESC LA BUCURESTI

Între 17 şi 19 mai, în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), pentru toţi iubitorii de bucătărie, artă şi cultura orientală, se desfăşoară Festivalul Turcesc, eveniment organizat de Fundaţia Tuna şi susţinut de Primăria Generală a Capitalei. 
Pe parcusul celor trei zile, Festivalul Turcesc va avea loc între orele 10:00 şi 20:00 şi va aduce în centrul atenţiei atât meşteşu-gurile, dansurile şi cântecele Anatoliei, cât şi renumita bucătărie turcească. 

TEZAURUL ȘI LAPIDARIUMUL LA NOAPTEA MUZEELOR

Tezaurul nostru istoric, doar atât căt a mai rămas în țară și tot este impresionant! Iar în Lapidarium, avem toată sculptura actelor noastre de naștere. Ambele pot fi vizitate liber astă seară.Astăzi, 18 mai 2013, în Noaptea Muzeelor, intrarea la Muzeul Naţional de Istorie a României va fi gratuită, în intervalul 16.00 – 00.00, pentru expoziţiile permanente “Tezaur Istoric” şi „Lapidarium – Copia Columnei lui Traian”, dar şi pentru alte exponate.

BUCUREȘTIUL SI ALTE PATRU ORAȘE REAJUNG LA NOAPTEA MUZEELOR 

În noaptea de 18 mai 2013, muzeele bucureştene îşi aşteaptă vizitatorii la expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru film,  şi o serie de alte evenimente.Şi anul acesta,pe lângă linii speciale ale transportului public, vizitatorii au la dispoziţie 100 de biciclete, prin programul naţional de bike-sharing, I’Velo. Vizitatorii sunt invitați să folosească și în acest an harta special tiparită  pentru Bucuresti Baia Mare, Cuj, Sibiu

La Noaptea Muzeelor Bucureşti 2013 participă:
3.

Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Organizaţii culturale:
Arhivele Naţionale ale României
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Centrul Cultural ArtSociety
Ferma Animalelor
Fundaţia Löwendal
Galeria Galateca
Romanian Design Week Preview - Palatul Ştirbei
Universitatea „Spiru Haret”
World Press Photo România - Piaţa Universităţii

La Noaptea Muzeelor Bucureşti 2013 participă:
2.
Muzeul Naţional al Aviaţiei Române
Muzeul Naţional Cotroceni
Muzeul Naţional de Geologie
Muzeul Naţional „George Enescu” (Bucureşti, Sinaia, Tescani)
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Muzeul Naţional de Istorie a României
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Muzeul Naţional al Pompierilor - Foişorul de Foc
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

La Noaptea Muzeelor Bucureşti 2013 participă:

1.
Muzeul de Artă „Vasile Grigore” – pictor şi colecţionar
Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici”
Muzeul Bellu
Muzeul Căilor Ferate
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”
Muzeul Municipiului Bucureşti: sediul central, Muzeul „Theodor Aman” (NOU), Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Palatul Voievodal Curtea Veche
Muzeul Naţional de Artă Contemporană
Muzeul Naţional de Artă al României

BUCUREȘTIUL SI ALTE PATRU ORAȘE REAJUNG LA NOAPTEA MUZEELOR 

În noaptea de 18 mai 2013, muzeele bucureştene îşi aşteaptă vizitatorii la expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru film,  şi o serie de alte evenimente.Şi anul acesta,pe lângă linii speciale ale transportului public, vizitatorii au la dispoziţie 100 de biciclete, prin programul naţional de bike-sharing, I’Velo. Vizitatorii sunt invitați să folosească și în acest an harta special tiparită  pentru Bucuresti Baia Mare, Cuj, Sibiu

CONSTANTIN SCHIFIRNEŢ, FILOSOFIA ROMÂNEASCĂ ÎN SPAŢIUL PUBLIC. MODERNITATE SI EUROPENIZARE, Editura Tritonic, 2012.
 
Cartea abordează idei filosofice originale in opera lui: Titu Maiorescu - organicismul şi teoria
formei fără fond: A.D. Xenopol - seria istorică: C. Rădulescu-Motru
- personalismul energetic; S. Mehedinţi- etnologismul şi ontologia
naţiunii;M. Florian - recesivitatatea; M. Ştefănescu - definiţia filosofiei
prin armonie 

Spectacol aniversar la 125 de ani de la inaugurarea Ateneului Român





Un spectacol aniversar care marcheaza 125 de ani de la inaugurarea Ateneului Roman va avea loc, marti seara, in Sala Mare a institutiei.
Potrivit Institutului Cultural Roman (ICR), unul dintre partenerii evenimentului, spectacolul organizat de Filarmonica "George Enescu" se inscrie in cadrul ciclului de manifestari "Confluenta artelor", marcand si 30 de ani de existenta a acestor actiuni. 
Pornind de la tema "Ateneul si muzele lui de peste-un veac", intr-o combinatie de muzica, poezie si imagini, spectacolul, prezentat de Cristina Vasiliu, include povesti stiute si nestiute despre Ateneul Roman. 
Vor fi astfel aduse in atentia publicului informatii despre artistii care au fost prezenti pe scena acestuia (George Enescu, George Georgescu, Dinu Lipatti, Valentin si stefan Gheorghiu, Ion Voicu, Radu Aldulescu si altii), personalitati melomane (Tudor Arghezi, Mihail Sebastian, Lucian Blaga, George Calinescu, Tudor Vianu, Corneliu Baba etc), despre prima editie a Festivalului si Concursului "George Enescu" si mari artisti veniti la Bucuresti cu aceasta ocazie (Sviatoslav Richter, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan etc.) si despre ce inseamna Ateneul Roman astazi si care sunt programele sale. 
Publicul prezent marti seara la Ateneul Roman va afla cum a fost construit acest edificiu-simbol al culturii nationale si despre eforturile materiale ale membrilor Societatii "Ateneul Roman". 
De asemenea, pe parcursul spectacolului, frescele lui Constantin Petrescu cu scene din istoria romanilor vor fi luminate cu reflectorul de urmarire, evocarea fiind insotita de o coloana sonora si de proiectii, care se vor perinda in permanenta pe un ecran special amenajat. 

ATENEUL ROMÂN LA 125 DE ANI



Istorie
Cultura si credinta
De la Cititori
Religie
Sport
Umor
Mica Publicitate
Arhiva




 






























































Editia: 1072 - 16 Martie, 2013 - Anul XXIII » Flux de stiri


Spectacol aniversar la 125 de ani de la inaugurarea Ateneului Român





Un spectacol aniversar care marcheaza 125 de ani de la inaugurarea Ateneului Roman va avea loc, marti seara, in Sala Mare a institutiei.
Potrivit Institutului Cultural Roman (ICR), unul dintre partenerii evenimentului, spectacolul organizat de Filarmonica "George Enescu" se inscrie in cadrul ciclului de manifestari "Confluenta artelor", marcand si 30 de ani de existenta a acestor actiuni. 
Pornind de la tema "Ateneul si muzele lui de peste-un veac", intr-o combinatie de muzica, poezie si imagini, spectacolul, prezentat de Cristina Vasiliu, include povesti stiute si nestiute despre Ateneul Roman. 
Vor fi astfel aduse in atentia publicului informatii despre artistii care au fost prezenti pe scena acestuia (George Enescu, George Georgescu, Dinu Lipatti, Valentin si stefan Gheorghiu, Ion Voicu, Radu Aldulescu si altii), personalitati melomane (Tudor Arghezi, Mihail Sebastian, Lucian Blaga, George Calinescu, Tudor Vianu, Corneliu Baba etc), despre prima editie a Festivalului si Concursului "George Enescu" si mari artisti veniti la Bucuresti cu aceasta ocazie (Sviatoslav Richter, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan etc.) si despre ce inseamna Ateneul Roman astazi si care sunt programele sale. 
Publicul prezent marti seara la Ateneul Roman va afla cum a fost construit acest edificiu-simbol al culturii nationale si despre eforturile materiale ale membrilor Societatii "Ateneul Roman". 
De asemenea, pe parcursul spectacolului, frescele lui Constantin Petrescu cu scene din istoria romanilor vor fi luminate cu reflectorul de urmarire, evocarea fiind insotita de o coloana sonora si de proiectii, care se vor perinda in permanenta pe un ecran special amenajat. 

ETATEA LUI BUCUR

Revista Cetatea lui Bucur on-line apare lunar, fiind acum  în al 4-lea an de la înfiinţare. Numărul 48 al lunii februarie 2013, are un sumar complex, de la aducerea în prim-plan a felului prin care I.L.Caragiale a dominat epoca (nascut în februarie) sau a  unui moment din viaţa lui Enescu, la poezie şi literatură contemporană, străină(vezi Yann Martel şi John Gray) şi cea din România (iar pe segmentul "patrimoniu"- ultimele date despre patrimoniul turistic românesc),  până la literatura tinerei generaţii (vezi interviu -  Elisabeta Iosif şi consideraţiile scriitorilor Virginia Paraschiv şi Teo Cabel), urmărindu-se pregătirea şi lansarea unor tineri aflaţi la început de drum. 
Revista Cetatea lui Bucur paper (trimestrială), aflată în al treilea an de existenţă are în palmares două premii naţionale şi un premiu internaţional(Japonia).

    Comunicat din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Gradul de libertate a presei defineşte o democraţie

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România își exprimă nedumerirea și îngrijorarea cu privire la atitudinea Bruxelles-ului faţă de presa din ţara noastră.
Observaţiile din Raportul MCV, potrivit cărora sunt necesare  „revizuiri ale normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoțită de o protecție corespunzătoare a instituțiilor și a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum și pentru a pune la dispoziție măsuri reparatorii eficiente”, pot fi invocate de magistraţi şi politicieni români pentru a justifica noi inițiative menite să restrângă libertatea de exprimare prin presiuni economice sau măsuri legislative.
Este fără precedent ca un organism european, care are drept misiune să fie garantul principiilor democratice, printre care şi libertatea presei, să facă abstracție de cadrul legal în vigoare și de standardele care rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.     
Nu intenţionăm să susţinem că insulta şi calomnia trebuie tolerate. Considerăm, însă, că actuala legislație oferă suficiente instrumente de apărare celor care se consideră a fi victimele unor atacuri mediatice. Noul Cod Civil, Legea Audiovizualului și Legea de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii conțin prevederi explicite care protejează dreptul la demnitate, la imagine, la onoare, la viață privată.  
Principala valoare la care ţin jurnaliştii din UZPR este libertatea de exprimare, fără îngrădirea vreunei autorităţi, alta decât cea a Codului deontologic.

    Comunicat din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Gradul de libertate a presei defineşte o democraţie

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România își exprimă nedumerirea și îngrijorarea cu privire la atitudinea Bruxelles-ului faţă de presa din ţara noastră.
Observaţiile din Raportul MCV, potrivit cărora sunt necesare  „revizuiri ale normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoțită de o protecție corespunzătoare a instituțiilor și a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum și pentru a pune la dispoziție măsuri reparatorii eficiente”, pot fi invocate de magistraţi şi politicieni români pentru a justifica noi inițiative menite să restrângă libertatea de exprimare prin presiuni economice sau măsuri legislative.
Este fără precedent ca un organism european, care are drept misiune să fie garantul principiilor democratice, printre care şi libertatea presei, să facă abstracție de cadrul legal în vigoare și de standardele care rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.     
Nu intenţionăm să susţinem că insulta şi calomnia trebuie tolerate. Considerăm, însă, că actuala legislație oferă suficiente instrumente de apărare celor care se consideră a fi victimele unor atacuri mediatice. Noul Cod Civil, Legea Audiovizualului și Legea de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii conțin prevederi explicite care protejează dreptul la demnitate, la imagine, la onoare, la viață privată.  
Principala valoare la care ţin jurnaliştii din UZPR este libertatea de exprimare, fără îngrădirea vreunei autorităţi, alta decât cea a Codului deontologic.

INEMATEXCA AVANGARDEI

Miercuri, 23 ianuarie si Sambata, 26 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Romane continua programul "Avangarda revizitata. Avangarda europeana (1919-1939) in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei" (concept si viziune curatoriala: Igor Mocanu), cu a treia sesiune din cadrul primei editii, incluzand filme de Louis Delluc si Jean Cocteau.

BICENTENARUL VERDI

Două sute de ani de la naşterea marelui artist sunt aniversaţi în acest an peste tot 
în lume prin evenimente speciale care îi sunt dedicate. 
    
La Bucureşti, în seria primelor manifestări închinate lui Verdi, Orchestra Naţională Radio va prezenta, în formulă de concert, opera „DON CARLO”, importantă creaţie a compozitorului, o ocazie de a aprecia o lucrare rar interpretată în România.     
    
Vineri, 25 ianuarie  2013, ora 19. 00, la Sala Radio, veţi asculta povestea dramatică a lui Carlos, prinţ al Asturiei, a cărui iubire se îndreaptă către cea care va deveni soţia tatălui său, Filip al II-lea al Spaniei, în contextul încheierii unui tratat de pace. Bazată pe tragedia istorică semnată de Friedrich Schiller, istoria desfăşurată pe fundalul sec. XVI, va fi readusă la viaţă graţie interpretării unor apreciaţi solişti vocali români: Sorin Drăniceanu, Daniel Magdal, Ionuţ Pascu, Horia Sandu, Carmen Gurban, Andrada Roşu, Octavian Vlaicu, Rodica Vică, Liviu Indricău. 

Mediateca Bucureştilor 
  
Un nou spaţiu cultural al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti destinat tuturor utilizatorilor, în care sunt colectate producţiile stocate pe suporturi audiovizuale multiple, concepute la nivelul unor tehnologii de vârf se va deschide marţi, 15 ianuarie, de la ora 14,   pe Bd. Mihai Bravu, 4 (vizavi de Primăria Sectorului 2). Mediateca GEORGE ENESCU răspunde nevoilor de instruire, de informare şi de recreere prin consultarea colecţiilor din domeniul artei formate din albume, partituri, cărţi, înregistrări sonore, video, DVD-uri şi CD-uri, discuri, periodice şi documente online, cu caracter enciclopedic destinate oricărei categorii de utilizatori:
. Serviciile de informare (textuale, vizuale, sonore, audiovizuale) oferite angajează o multitudine de procedee şi tehnici de concepere, realizare şi gestionare a datelor, care pot fi difuzate simultan sau succesiv, imediat sau la diferite intervale de timp, individual sau în condiţii de (micro)grup. 
  


Bookfest de Crăciun la
Biblioteca Natională a României 

În perioada 15-23 decembrie, la parterul noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României, vizitatorii pot găsi cele mai bune cărţi la cele mai bune preţuri Printre expozanti se numără editurile Humanitas, Curtea Veche, ALL, RAO, Longman sau Corint şi mulţi alţii, care promit reduceri substanţiale. Salonul de Carte şi Cadouri "Bookfest" se va desfăşura în acelaşi timp cu Festivalul de poveşti pentru copii şi oameni mari, organizat de MCPN şi Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian". De asemenea, în seara zilei de 15 decembrie, la ora 19,00, în Atriumul Bibliotecii Naţionale va avea loc concertul de chitară flamenco "Alquimia" din cadrul Festivalului Hibernal de Chitară. Asa cum s-a obişnuit publicul Bookfest, toţi vizitatorii vor putea poposi din nămeţi în cinematograful de artă pus la dispoziţie de organizatori în mod gratuit. Salonul, la care intrarea este gratuită, va putea fi vizitat zilnic între orele 10,00 - 19,00, în prima zi, pe 15 decembrie, Bookfest de Crăciun fiind deschis până la ora 21,00, iar pe 23 decembrie, în ultima zi a evenimentului, până la ora 17,00. 


„Avangarda revizitată”, la Cinemateca Eforie

Duminică, 25 noiembrie, şi vineri, 30 noiembrie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie nr. 2), va fi prezentată prima sesiune din cadrul programului „Avangarda revizitată. Avangarda europeană (1919-1939) în Arhiva Naţională de Filme a României” (prima ediţie, concept şi viziune curatorială: Igor Mocanu). Pentru prima dată în cadrul unui program special, vor fi proiectate filmele avangardei europene aflate în Arhiva Naţională de Filme. Momentul inaugurează, astfel, un demers de revizitare a operelor cinematografice create de regizorii avangardei europene, cu scopul cercetării modului în care s-a constituit cultura vizuală autohtonă şi cultura filmului în perioada de până la naţionalizarea din 1948 a producţiei cinematografice şi a filmelor deţinute de cinematografele locale.

Ediţia I
Artişti: Germaine Dulac, Louis Delluc, Fernand Léger, Dudley Murphy, George Antheil, Man Ray, Abel Gance, Francis Picabia, René Clair, Marcel Duchamp, Salvador Dalí, Luis Buñuel, Erik Satie.


cinematecaromana@gmail.com

-- 

WEEKEND GAUDEAMUS
La standul Adevărul,  vineri, de la ora 14.00, va fi lansată cartea lui George Stanca, „Şantajul şi etajul – Pamfil Şeicaru, între legendă şi adevăr“, La Humanitas, vineri, de la ora 17.30, Dan C. Mihăilescu îşi lansează volumul de memorii „Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş”.
Simon Toyne, autorul bestsellerului „Sanctus“, va fi vineri, de la ora 18.00, la standul Editurii ALL, unde se va lansa al doilea volum al „Trilogiei Sancti“, „Cheia“.Pascal Bruckner se întâlneşte cu publicul sâmbătă, de la ora 11.00, la standul Editurii Trei, unde-şi va lansa cel mai recent volum al său, „Fanaticii Apocalipsei“.Humanitas va lansa, sâmbătă, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” de Andrei Pleşu (ora 14.30), „Bob Dylan, Suflare în vânt. 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu” (ora 17.30) şi romanul lui Mo Yan, „Obosit de viaţă, obosit de moarte” (ora 17.30).La standul Polirom, sâmbăta, de la ora 14.30, îl veţi putea găsi pe Emil Brumaru, care-şi va lansa volumul “Opere III. Cerşetorul de cafea”.
Tot sâmbătă, de la ora 11.00, copiii sunt aşteptati la standul Adevarul, unde va fi prezentată “Enciclopedia ilustrată a copiilor”; de la ora 17.00, Daniel Cristea Enache, Florin Iaru, Cezar Paul-Bădescu şi Dan Mircea Cipariu vor încerca să răspundă la întrebarea “Cine mai crede astăzi în poezie?” 


 
Festivalul International al Artelor Spectacolului Muzical

Joi, 8 noiembrie, debuteaza la Bucuresti cea de a V-a editie a Festivalului Artelor Spectacolului Muzical, „Viata e frumoasa”, organizat de Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”, ce se desfasoara pana in 18 noiembrie. O editie ale carei evenimente vor fi gazduite de mai multe spatii, in conditiile in care Teatrul de Opereta nu are, in momentul de fata, un sediu propriu.  

PROPUNERI ROMANESTI PENTRU LISTA PATRIMONIULUI UNESCO


Cetăţile romane de pe cursul inferior al Dunării, centrul istoric al Sibiului şi ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu reprezintă priorităţile României pentru includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, o eventuală includere pe listă a Roşia Montană nefiind luată în discuţie în acest moment.
Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

PROPUNERI ROMANESTI PENTRU LISTA PATRIMONIULUI UNESCO


Cetăţile romane de pe cursul inferior al Dunării, centrul istoric al Sibiului şi ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu reprezintă priorităţile României pentru includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, o eventuală includere pe listă a Roşia Montană nefiind luată în discuţie în acest moment.
Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

FESTIVALUL NATIONAL DE TEATRU

Între 26 octombrie şi 4 noiembrie, iubitorii de teatru vor avea parte de un regal cultural: 31 de spectacole, produse de 18 instituţii din ţară, grupate în 6 secţiuni: Focus: Silviu Purcărete - un univers regizoral; 2012 - „Al matale, Caragiale"...; 2012 - Strindberg, înaintaşi, urmaşi; De toate pentru toţi; Actorii în prim-plan; Teatrul de mâine. Spectacolele vor fi găzduite de 8 instituţii bucureştene.


  32 de evenimente complementare, cu acces liber pentru public, programate zilnic, de dimineaţa până la ore târzii, parte dintre ele stând, aşa cum este firesc, sub semnul scriitorilor cărora UNESCO le-a dedicat anul 2012, I.L. Caragiale şi August Strindberg. Atelierelor, conferinţelor, lansărilor de carte, spectacolelor-lectură şi instalaţiilor li se adaugă, după incontestabilul lor succes de la ediţia anterioară, Divanele FNT, o serie de întâlniri cu reputaţi practicieni ai teatrului (regizori, coregrafi, muzi­cieni etc.). Andrei Şerban, Cătălina Buzoianu, Radu Beligan, Ion Caramitru şi Dan C. Mihăilescu sunt doar câţiva dintre protagoniştii acestor evenimente care completează secţiunile de spectacol. Publicul îi va putea întâlni în spaţiile oferite de teatrele-gazdă, de Fundaţia Löwendal sau 
UNATC „I.L. Caragiale", dar şi de noii parteneri ai Festivalului, Librăria Bastilia, Muzeul Curtea Veche şi Ceainăria Serendipity.


Asa si eu pot sa spun despre tine ca esti doar o p

EPOCA „GEORGE GEORGESCU” CELEBRATA LA DESCHIDEREA STAGIUNII

Filarmonica “George Enescu” si-a deschis stagiunea 2012 – 2013, joi 4 şi vineri 5 octombrie, la ora 19, cu un concert extraordinar  marcand împlinirea a 125 de ani de la naşterea marelui dirijor român George Georgescu, care a condus formatia vfreme de 40 de ani, , din 1920 in 1960.  La pupitrul orchestrei simfonice s-a aflat dirijorul Horia Andreescu, iar programul serii a cuprins „Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, în do minor op. 80”, solist Valentin Gheorghiu şi “Simfonia nr. 9, în re minor, op. 125” de Ludwig van Beethoven. Si-a dat concursul Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor: Iosif Ion Prunner. Solişti: Adela Zaharia – soprană, Carmen Topciu – alto, Cristian Mogoşan – tenor, Marius Boloş - bas.


Festivalul Bucureşti, mon amour

Academia Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Hanul Manuc, Asociaţia EuroPress şi revista Contemporanul  va invita la spectacolele prezentate de Lidia Lazu, Vasile Macovei, Garbis Dedeian in zilele de 18 – 20 octombrie 2012 si Expoziţie de carte, albume de artă, foto: Eugen Uricaru, Supunerea, D. R. Popescu, Simonetta Berlusconi. Călugărul Filippo Lippi şi călugăriţa Lucrezia Buti, Nicolae Breban, Singura cale, Ștefan Borbély, Existența diafană, Ion Lazu, Veneticii, Constantina Raveca Buleu, Paradigma puterii in secolul al XIX-lea; Aura Christi, Nietzsche și Marea Amiaza, Lev Tolstoi, Jurnal, Uriaşul Gorduz, Europa, acasă, Şocul crizei, Bucureşti, mon amour etc. la Hanul lui Manuc, Muzeul National al Literaturii Romane, Teatrul „Rapsodia ” de pe Lipscani.



PREMIERELE N ATIONALULUI BUCURESTEAN


Teatrul Naţional "I.L. Caragiale” şi-a anunţat premierele pentru stagiunea 2012-2013. Prima dintre ele, în cadrul Anului Caragiale, în ordine cronologică ar fi trebuit să fie "Conu Leonida faţă cu reacţiunea” în regia lui Silviu Purcărere, care trebuia să aibă premiera oficială chiar în acest week-end. Premiera a fost însă amânată în ultimul moment, iar o altă dată nu a fost dată publicităţii. "O scrisoare”, adaptare după "O scrisoare pierdută”, în regia lui Horaţiu Mălăele are programată premiera la sfârşitul lunii septembrie, la Sala Mare. Piesa "Două loturi”, în regia lui Alexandru Dabija este şi ea programată pentru începutul lui octombrie la Sala Mică.
 
În pregătire se află mai multe piese: "Năpasta”, regia Radu Afrim; "Ultimul pact” de Oana Maciucă-Cajal, Piesa Anului 2011, premiată de UNITER, în regia lui Grigore Gonţa; "Revizorul” de Gogol, în traducere nouă  a Maşei Dinescu, regia Felix Alexa.


 

 Twitter

 Facebook

 Email

 Imprimă




FESTIVALUL INTERNATIONAL AL TEATRULUI PENTRU COPII

Teatrul Ion Creangă din Bucureşti organizează, în perioada 29 septembrie – 6 octombrie, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii "100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, iniţiat de regretatul maestru Cornel Todea, directorul artistic al evenimentului.
 
5 companii de teatru pentru copii din străinătate, din Bulgaria, Franţa, Israel, Italia, Spania, alături de teatre din ţară (Teatrul Ion Creangă, Teatrul "Regina Maria Oradea”, Teatrul Masca Bucureşti, Compania Passe-Partout Dan Puric) vor prezenta spectacole adresate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani. În programul Festivalului sunt incluse şi 7 producţii ale Teatrului Ion Creangă.

Festivalul limbilor străine

A început la București LinguaFEST, festivalul anual dedicat limbilor europene, durând până miercuri, 26 septembrie printr-o serie de manifestări culturale dedicate învăţării limbilor străine.
Evenimentul a fost deschis oficial la sediul reprezentanţei Comisiei Europene în România, prin acordarea premiilor European Language Label (Certificatul lingvistic european) pentru proiecte creative şi inovatoare în domeniul predării şi învăţării limbilor străine şi a distincţiilor individuale European Language Label.


BBC Symphony Orchestra si Orchestre Radio France vin la Bucuresti, la Festivalul "RadiRo"

Festivalul International al Orchestrelor Radio "RadiRo" are loc la Bucuresti, intre 23 si 29 septembrie, si ofera melomanilor o intalnire "live" cu orchestre de prestigiu, precum Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai, BBC Symphony Orchestra si Orchestre Philharmonique de Radio France. 


STRADA DE CARTE SI ARTE IN CENTRUL BUCURESTILOR

Evenimentul, intitulat sugestiv "Strada de C’arte"și organizat de Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" în parteneriat cu Fundaţia Universitară "Carol I", va reuni mai multe arii de activitate culturală, de la edituri şi librării, la expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, seri de poezie, ateliere de pictură şi concerte live. 
"Strada de C’arte" va începe pe 21 septembrie de la ora 17.00 şi se va desfăşura timp de nouă zile între 10.00 şi 22.00 până pe 29 septembrie. Locaţia evenimentului se regăseşte în perimetrul descris de strada C.A Rosetti şi străzile limitrofe, Boteanu şi Golescu, delimitat de vegetaţie şi amenajări stradale

ORHESTRELE SI CORURILE RADIIO

]si incep stagiunea maine 19 septembrie.Stagiunea 2012-2013 a pornit de la ideea "Născut în România", iniţiată de Radio România Cultural a cărui avanpremieră va avea loc miercuri, 19 septembrie. Printre artiştii români de mare valoare care vor concerta pe scena Sălii Radio se numără violoniştii Liviu Prunaru, Mihaela Martin sau Cristian Măcelaru, pianiştii Michael Abramovich sau Luiza Borac, soprana Teodora Gheorghiu sau mezzo-soprana Ruxandra Donose. 


STAGIUNEA OPEREI NATIONALE BUCURESTI

.
Inspirata scenografie semnată de Ivo Knezoici. Foto Alexandru Constantinescu
 
Opera Naţională Bucureşti dă startul stagiunii 2012-2013, duminică, 16 septembrie, la ora 19.00, cu cea mai recentă premieră a sa, spectacolul „Un ballo in maschera” („Bal mascat”) de Giuseppe Verdi.
 
Noua stagiune ONB se anunţă mai mult decât generoasă pentru public. Astfel, pe lângă titlurile deja intrate în repertoriu, iubitorii de balet vor avea parte de un “Festival de dans clasic”, un „maraton” artistic ce va dura aproape o lună între 11 noiembrie şi 8 decembrie.
 
În decembrie, personajele lui Caragiale se vor întâlni cu muzica de operă, în premiera spectacolului „O scrisoare pierdută”, în regia lui Dan Dediu. 

FILME CARAGIALE IN AER LIBER
Teatrul Masca își încheie stagiunea Cine Masca, realizată în aer liber, într-o atmosferă plină de umor și sarcasm, specifică lui Caragiale. Proiecțiile de film au loc în următoarele weekend-uri: sâmbătă, 15 septembrie, și duminică, 16 septembrie, vor rula "Două lozuri" și "Telegrame". Pe 22 și 23 septembrie puteți urmări "O noapte furtunoasă" și "O scrisoare pierdută", iar în ultimul weekend al acestei luni, mai exact pe 29 și 30 septembrie, "D’ale carnavalului" și "Mofturi 1900". Toate proiecțiile încep de la ora 20.30 și accesul publicului este liber. 




AZECEA EDITIE GAUDEAMUS

Cea de-a zecea ediție a Târgului GAUDEAMUS se va desfășura în Parcul Tineretului, între 17 și 25 septembrie.

Sursa: VLAD STĂNESCUTârgul va fi amplasat la intrarea dinspre Colegiul Național "Gheorghe Șincai" și poate fi vizitat zilnic între orele 11.00 și 19.00, iar duminică între orele 10.00 si 16.00. Ediția de anul acesta își propune să reunească întreaga ofertă educațională de manuale și auxiliare școlare pentru învățământul preuniversitar. 




FESTIVALUL INTERNATIONAL AL TEATRULUI IN STRADA

.
Teater Tol
 
Între 13 şi 16 septembrie, ArCuB vă invită la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă, „B-FIT in the Street!”. Timp de patru zile, spectacolele de teatru de stradă vor avea loc în Piaţa Constituţiei, Piaţa "George Enescu", Parcul Colţea, Piaţa "21 decembrie 1989" (Fântâna de la Universitatea de Arhitectură), Piaţa Unirii, Centrul Istoric şi pe toate bulevardele centrale.
 
Peste 20 de trupe din Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania şi România vor oferi bucureştenilor spectacole atractive şi interactive. Acest eveniment aduce o atmosferă feerică în Capitală şi transformă centrul oraşului într-un univers colorat, în care artiştii jonglează cu artele cele mai diverse 


Folk You! La Curtea Veche
Pe 14 şi 15 septembrie 2012, pe Strada Franceză, va avea loc cea de-a doua ediţie a Galei Folk You! Florian Pittiş, care se desfăşoară în cadrul Zilelelor Bucureştiului. Intrarea este liberă. Iată participanții: Vineri 14 septembrie - Dinu Olăraşu, Alina Manole , Lavinia Răducanu & Taraful Rromak, Emeric Set, Mircea Baniciu,  Nicu Alifantis&ZAN,  Alternosfera
Sâmbătă 15 septembrie: Adrian Sărmăşan, Ada Milea,  Zoia Alecu,  Viţa de Vie,  Florin Chilian, Taxi,  Vama 

MARATONUL TEATRULUI INDEPENDENT

43 de spectacole de teatru din Bucureşti, Cluj, Sibiu, Târgu Mureş, Bacău, o selecţie din cele mai bune producţii independente profesioniste şi ale şcolilor de teatru, vor fi prezentae la în Capitală în cadrul Maratonului Teatrului Independent. Evenimentul vine în continuarea Festivalului de Teatru Independent „Undercloud" aflat în desfăşurare până pe data de 13 septembrie la Clubul Ţăranului Român.

Maratonul se va desfăşura în 11 spaţii de joc: Godot Cafe-Teatru, Teatrul de Comedie - Sala Nouă, Teatrul Arca de la La Scena, Teatrul Apropo, Teatrul Tabu/Legere Live, unteatru, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul În Culise, Club UNITER, Teatrul de Sufragerie şi Sala ArCuB. 

FILOSOFIE SI PICTURA

În cadrul  cursului de vară organizat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie: Ştiinţă, Religie şi Filosofie (ediţia a II-a) cu tema TEISM VS. ATEISM, s-a organizat expoziţia de pictură VICTORITA DUTU cu tema: „ Imaginea – cunoaştere şi devenire în Iisus Hristos” . Vernisajul are loc la Facultatea de Filosofie (Spl. Independenţei, 204), luni, 3 septembrie 2012, orele 18.30 iar picturile pot fi vizionate până vineri 7 între orele 9.00-18.00, ca și pe situl: http://victoritadutu.wordpress.com/stf/

UN NOU PROTEST PRIVIND TVR-CULTURAL

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) a lansat un protest-scris împotriva desființării postului TVR Cultural, singurul post de televizune cu caracter exclusiv cultural din România.

Protestul ARCEN, ce va fi trimis Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, premierului Victor Ponta, ministrului Educaţiei şi ministrului Culturii, semnaleaza  că desfiinţarea singurei televiziuni cu caracter cultural din România.

VECHI VESTIGII BUCURESTENE SUB BISERICA ALBA

In timpul lucrarilor de consolidare a Bisericii Albe din Capitala, muncitorii au descoperit cateva morminte, dar si vestigiile unei biserici mai vechi aflata aici, sub actualul lacas de culT. Deocamdata nu a fost anuntat oficial numarul mormintelor descoperite, insa unul dintre schelete avea un colier. Vechea biserica a fost atestata documentar in anul 1700 , ridicata la inceputul sec. al XVIII-lea de catre Visa Jupaneasa din Bajesti, impreuna cu familia preotului Neagu Darvas.. Biserica Alba a fost refacuta in anul 1827, sub domnitorul Grigore Ghica de marele clucer Nicolae Traznea. Pictura bisericii a fost realizata in ulei, in anul 1873, de renumitul pictor Gheorghe Tattarascu. 


LANGA HANUL LUI MANUC O SAPTAMANA DE CINEMA IN AER LIBER

Începând de mâine şi până pe 29 iulie, lângă Hanul lui Manuc, se va desfăşura programul „Cinema în aer liber", în cadrul căruia vor fi proiectate producţii importante româneşti şi internaţionale.  


Printre acestea se numără filme apreciate la festivaluri internaţionale de gen şi de presa internaţională de specialitate precum „Zarafa" de Rémi Bezançon şi „Izvorul femeilor", de Radu Mihăileanu. Li se adaugă „Perfect Sense", de David Macke

.
Festivalul a început şi s-a terminat cu o cupă de şampanie, la Ateneul Român. Foto Daniel Vrăbioiu
 
Final de Festival Celibidache cu o premieră mondială
 
Festivalul “Sergiu Celibidache” a încheiat seria de evenimente şi seria de 8 concerte dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea marelui maestru cu un concert absolut unic: premiera mondială a suitei româneşti în 8 părţi, „Haz de necaz”, de Sergiu Celibidache, în interpretarea orchestrei Filarmonicii „George Enescu”. „Suita românească «Haz de necaz» este o lucrare cu totul şi cu totul extraordinară, care solicită atât din partea orchestrei, cât şi a dirijorului absolut toate capacităţile la maximum. Este o experienţă extraordinară să o interpretăm cu orchestra şi să auzim cum sună. 

GRADINILE LUI CARAGIALE
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea lui I.L. Caragiale, bucureştenii au parte de o vară dedicată marelui dramaturg, prin Festivalul "Bucureştii lui Caragiale". Evenimentele din cadrul acestui festival sunt în desfăşurare de pe 9 iunie şi vor continua până pe 20 septembrie , în centrul Istoric şi la Hala Traian, cu peste 100 de spectacole. Logo-ul festivalului, «100 de ani ¬ 100 de spectacole ¬ 100 de artişti aducer laolaltă  un număr de 13 instituţii de cultură. Spectacolele din Zona Hala Traian se vor desfăşura chiar într-o asemenea grădină de vară, iar festivalul care scoate teatrul lui Caragiale în stradă se va desfăşura în Centrul Istoric, la intersecţia străzilor Franceză cu Poştei, unde publicul are acces liber la toate cele 100 de manifestări culturale susţinute de artişti din toate generaţiile. Prima personalitate de mare calibru care a deschis seria manifestărilor artistice a fost maestrul Radu Beligan, interpretul lui Rică Venturiano, în filmul regizorului Jean Georgescu, "O noapte furtunoasă" (1942).

SCULPTURA ÎN LEMN –MAESTRI ROMANI AI SECOLULUI XX

75 de piese de sculptură în lemn din patrimoniul Galeriei Naţionale a MNAR, create în perioada 1918 - 1999 de 22 de artişti, printre care: Hans Mattis-Teutsch, Miliţa Petraşcu, Borgo Prund, Romul Ladea, Geza Vida, Constantin Arămescu, George Apostu, Peter Balogh, Gabriela Manole Adoc, Constantin Popovici, Ovidiu Maitec ş.a. constituie atracția expoziţiei “Arhetipuri sculpturale. Sculptura în lemn” vernisată joi 5 iulie, la ora 18.30, la Muzeul Naţional de Artă al României. Expoziţia se înscrie într-un demers de valorificare a unui fond muzeal mai puţin cunoscut, fiind inedită prin numărul mare de artişti selectaţi pentru a ilustra tema propusă și va fi deschisă până în 28 octombrie..

ACEASTA SAPTAMANA SUB ZODIA LUI CELIBIDACHE
În 28 iunie s-au împlinit o suta de ani de la naşterea unui mare dirijor aapreciat în întreaga lume modernă: românul Sergiu Celibidache. Ateneul Român a inaugurat ieri o săptămână de concerte omagiale.Din 30 iunie până în 7 iulie, muzicieni aparţinând elitei acestei arte aduc un omagiu genialului dirijor şi compozitor. Seria concertelor de la Ateneul Român se înscrie în Festivalul “Sergiu Celibidache 100”. O săptămână de regaluri muzicale, menite să celebreze impunătoarea figură a uneia dintre marile personalităţi pe care România le-a dat lumii

FESTIVALUL DE FILM POLITIC LA FINAL
Prima ediţie a festivalului de film politic, desfăşurat în ultimele 11 zile la Cinema Studio, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Cinema Elvira Popescu, s-a încheiat aseară cu unul dintre cele mai bune documentare ale ultimilor ani, "Inside Job – Adevărul despre criză", în regia lui Charles Ferguson, lansat în premieră mondială la Cannes şi laureat cu Oscar în 2011. Trofeul festiv alului a fost castigat de filmul chilian "Post Mortem” care zugrăvește, cu curaj, violența loviturii de stat împotriva lui Pinochet.  Premiul pentru cel mai bun film politic a fost luat de "Tot ceea ce sclipește", în regia lui Tomas Kudrna, în timp ce menţiunea specială s-a dus către "Băiatul care era rege", în regia lui Andrei Paunov, "un documentar splendid executat despre farmecul misterios exercitat de monarhie asupra unui popor ce a trecut de la regalitate la comunism și, mai apoi, la haosul imposibil de definit al perioadei post-sovietice". 

O nouă sală de spectacole
Sala "Liviu Ciulei Laborator"
Noua sală de teatru experimental, deschisă de Teatrul Bulandra, la nivelul superior, gen etajul de sub acoperiş ori mansarda de deasupra admirabilei săli de spectacole de la Podul Izvor. Vom vedea piesa cu izvoare în commedia dell’arte, "Arlechino moare?" de Nikolai Evreinov. Participăm la inaugurarea noii săli "Liviu Ciulei Laborator", care e cocoţată la înălţime, precum un far sau turnul de control al unui aeroport. În asemenea Laboratoare experimentale de creaţie se inaugurează senzori noi şi noi perspective pentru actul artistic şi teatralitatea la răscruce. Vom fi extrem de aproape de actorii ce vor juca în patrulaterul pe care-l înrămăm, chiar noi, spectatorii. 

PROIECT DE GALERIE MOBILA IN BUCURESTI PENTRU TINERII ARTISTI


Proiectul vizează atragerea unui tip de public nou, care accesează mai puţin spaţiile tradiţionale. Nouă artişti plastici vor expune în hotelurile Novotel Bucharest City Center, Ramada Bucharest Parc, Golden Tulip Victoria Bucharest Hotel, Sarroglia Hotel Bucureşti, Howard Johnson Grand Plaza Bucharest, World Trade Center si Phoenicia,propunand vânzarea a peste 50 opere de artă contemporană în perioada iunie – iulie 2012. 


TUDOR GHEORGHE "pro bono" PE SCENA NATIONALULUI BUCURESTEAN

 
Tudor Gheorghe canta pentru artistii bolnavi
Adevarul Online - Miercuri, 13 Iunie 2012

Luni, 18 iunie, la Sala Mare a Teatrului National din Bucuresti, va avea loc un concert sustinut de Tudor Gheorghe, in cadrul Campaniei Nationale "Artistii pentru artisti" Tudor Gheorghe sustine, pentru a doua oara, un concert pro bono in cadrul Campaniei Nationale "Artistii pentru artisti", o campanie intiata si organizata de UNITER cu scopul strangerii de fonduri pentru artistii cu probleme de sanatate. Concertul "Rapsod si lautar" a avut premiera in luna martie a acestui an 

DE VINERI OST-FEST LA BUCURESTI

Primul festival în aer liber al verii începe vineri la ora 14.00. La OST Fest sunt aşteptaţii, pe parcursul a trei zile, fanii unor trupe celebre ca Manowar, Motley Crue, Motorhead şi Europe.

Festivalul va avea loc la Romexpo. Acolo artiştii vor urca pe două scene: una dedicată celor mai importante trupe invitate la festival, cealaltă trupelor care vor menţine atmosfera până la ora 2.00, după încheierea concertelor principale. 

SE LANSEAZA O MICA ISTORIE A LITERATURII LA MAREA NEAGRA

Nu sunt mulți aceia care au avut prilejul să cunoască nume mari ale literaturii române din ultimele decenii altfel decât din manuale, publicații literare și fotografii. Volumul „Marea scriitorilor. Între Olimp și zidul Puterii”, coordonat de Ozana Cucu-Oancea, adună o seamă de mărturii care, situându-se la intersecția dintre memorialistică, notație psihologică, anecdotă politică și istorie literară, prezintă dintr-o perspectivă inedită impresii și amintiri culese „pe viu” despre scriitorii români contemporani și viața socio-literară ante- și postrevoluționară. Paginile cărții abundă de momente spumoase, palpitând de viață, adesea relatate cu umor, dar marcate uneori de accente nostalgice sau melancolice, momente petrecute de și între oamenii condeiului în vacanțele de la Casa de creație și odihnă a scriitorilor „Zaharia Stancu” de la Neptun.Lansarea va avea loc DUMINICĂ, 3 IUNIE, ORA 12, în cadrul TÂRGULUI DE CARTE BOOKFEST, la standul POLIROM-CARTEA ROMÂNEASCĂ



Bookfest 2012

Ediţia din acest an a Bookfest-ului se va desfăşura în perioada 30 mai-3 iunie în pavilioanele Complexului Expoziţional “Romexpo”. Standul Franţei, ţară invitată de onoare a celei de-a şaptea ediţii, se va deschide miercuri, 30 mai, la ora 19.00, în pavilionul C3 de la Romexpo. La deschidere vor participa, alături de Excelenţa Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei, Mircea Diaconu, ministrul Culturii şi al Patrimoniului Naţional, Laurence Auer, secretar general al Institutului Francez (Paris), Dominique Fernandez, membru al Academiei Franceze, şi Bernard Pivot, jurnalist şi reputat om de televiziune. Pe durata Salonului de Carte Bookfest, Pavilionul 3, consacrat Franţei, va fi scena a numeroase desfăşurări care marchează diversitatea editorială franceză: întâlniri ale autorilor cu publicul, dar şi discuţii profesionale între editorii francezi şi români, lecturi, lansări de carte, proiecţii de film, ateliere de cartografie şi proiecţii de adaptări cinematografice după carte. Printre invitaţii francezi la “Bookfest 2012” se numără scriitorii: Dominique Fernandez (Academia Franceză), Sylvie Germain, Nedim Gürsel, Yasmina Khadra, Yann Apperry, Jean Mattern, Nina Yargekov şi Michel Houellebecq, editorii Teresa Cremisi (PDG Flammarion), Marielle Kalamboussis (Stock), Jean Paul Hirsch (POL), Catherine Farin (Mercure de France/ Les Arènes) şi sociologii Laurent Weil (preşedinte EHESS) şi Pierre Clément.


30 MAI NOAPTEA LITERATURII
Organizată în premieră în România, “Noaptea Literaturii Europene” este un proiect susţinut de Reţeaua Europeană a Institutelor Naţionale de Cultură (EUNIC), şi are loc în seara deschiderii Târgului de carte Bookfest. Artişti, traducători şi jurnalişti dau glas unor pagini alese din creaţia literară actuală. Miercuri, 30 mai 2012, de la ora 20.30, la Fundaţia Löwendal, porţile se deschid pentru “Noaptea Literaturii Europene”. Până la ora 23.30 se vor răsfoi, pe rând, cărţile a peste 50 de autori din Cehia, Franţa, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ungaria şi Valonia-Bruxelles. Fragmente traduse în limba română vor fi citite de scriitori, traducători, actori, studenţi şi jurnalişti de marcă. Lecturilor li se vor adăuga performance-uri şi concursuri cu premii în cărţi. "Noaptea Literaturii Europene" este organizată, în acest an, în 24 de oraşe din Europa. În România, “Noaptea Literaturii Europene” este un proiect coordonat de ICR.

HrwLkj , [url=http://wdqkqaclsubb.com/]wdqkqaclsub

AL CINCILEA AN CU NOAPTE ALBA

Sâmbătă, 19 mai, muzeele fac noapte albă . După succesul editiilor precedente, lista institutiilor participante se măreste în 2012. În premieră, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) propune un circuit-pilot, în Cluj. Ca si în Capitală, clujenii vor primi gratuit în fiecare muzeu participant câte o hartă pe care sunt marcate toate punctele în care pot ajunge în noaptea evenimentului. 
Harta muzeelor bucurestene cuprinde 27 de institutii, dintre care patru participă în premieră la Noaptea Muzeelor. Astfel, Muzeul de Artă veche Apuseană „Dumitru Furnică-Minovici” propune arme medievale, vitralii austriece, tapiserii flamande, piese de mobilier italian şi rarităţi bibliofile. De altfel, chiar clădirea care găzduieste colectiile este un monument remarcabil, arată gazdele: este ridicată în stil Tudor cu inserţii specifice stilului normand, după planurile fondatorului său şi ale arhitectului Enzo Canella. 
Tot în premieră, Scoala Centrală va fi deschisă între orele 20.00 si 1.00 noaptea, pentru tururi ghidate prin vechea clădire a „Scolii de fete”. Va fi si o expozitie cu vânzare de pălării originale de la finalul secolului al XIX-lea, precum si un concert al Cvartetului Bella Musica din cadrul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, programat la ora 22.00.  
Muzeul National al Pompierilor din Foisorul de Foc va fi deschis între orele 18.00 si 2.00. Expozitia permanentă de aici cuprinde uniforme, drapele, pompe manuale pentru stins incendii, documente, machete si diverse accesorii folosite de către pompierii români, de-a lungul ultimelor secole. De aici veti putea avea si o altă perspectivă asupra centrului Bucurestiului. 
Cele mai bune fotografii din lume pot fi văzute în aula noului sediu al Bibliotecii Nationale, între 17 mai si 10 iunie, în cadrul expozitiei „World Press Photo Romania”. Sâmbătă, expozitia va putea fi vizitată si între orele 19.00 si 4.00 dimineata.
Clujenii sunt asteptati la Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai, Centrul Cultural Petre Ţuţea, Virtus Antiqua, Muzeul de Istorie din Turda, Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea si Muzeul Municipal din Dej. 
În Constanta vor fi deschise Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie si Muzeul Marinei Române, la Iasi va putea fi vizitat Complexul Muzeal Naţional Moldova. Timisoara are o ofertă culturală generoasă pentru noaptea de sâmbătă spre duminică: Muzeul de Artă, Muzeul Banatului, Muzeul Catedralei Mitropolitane, Muzeul Emil Kindlein, Galeria Calina, Galeria Helios, Galeria Jecza si Galeria Triade. 

Festival de muzică electronică şi arte vizuale
Dedicat îmbinării muzicii electronice cu artele vizuale, dezvăluind o selecţie de talente internaţionale şi proiecte locale, festivalul “Rokolectiv”, aflat la a şaptea ediţie rămâne şi anul acesta fidel misiunii sale de a crea un spaţiu de comunicare multimedia, în care muzica rămâne protagonistă.
Din 19  aprilie, Universitatea Naţională de Muzică şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană  au găzduit prestaţii live combinate cu un decor aparte şi completate cu proiecţii video apartinand pianistului german Hauschka, urmat de vocea impresionantă a cântăreţei estoniene Maria Minerva, Matias Aguayo, cel numit “şamanul argentinian”, “The Miracles Club”, trio-ul de psych-house din Portland, format din Honey Owens, Rafael Fauria şi Ryan Boyle. Astazi 22 aprilie, ultima zi a festivalului reuneşte franţuzescul Versailles, cu costumele sale fastuoase şi muzica lui barocă trecută ironic prin sintetizator, al formaţiei “Scarlatti Goes Electro”, cu serenadele foarte tânărului producător din Glasgow, Koreless şi cu Emika. Seara va fi încheiată de DJ-ii Rashad şi Spinn, ambasadori ai juke-ului şi footwork-ului din Chicago. 

A inceput Salonul Cartii Livresque

 Salonul Cartii LIVRESQUE 2012 reunește peste 25 de edituri active din Romania. Vor fi expuse peste 5000 de titluri; printre expozanți se numara: Corint, Rao, Humanitas, Vremea, Herald, Nemira, Adevarul. Editia a doua a targului de carte Livresque a inceput astazi și se desfasoara pana pe 22 aprilie, la Sala Palatului din Capitala.

IN APRILIE, NOUL SEDIU AL BIBLIOTECII NATIONALE INTRA IN FUNCTIUNE

Începând din 23 aprilie, Biblioteca Naţională a României va deschide treptat, în noul său sediu - situat în bulevardul Unirii, numărul 22 din Bucureşti -, activităţile destinate publicului. Deschiderea oficială a noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României este programată de Ziua Naţională a Bibliotecarului, pe 23 aprilie si va fi marcată printr-o serie de evenimente, între care dezbateri şi expoziţii, ce se vor desfăşura între 23 şi 27 aprilie. În cifre, Biblioteca Naţională a României înseamnă: 14 săli de lectură mari, 6 săli de conferinţe, o aulă de 400 de locuri, 30.000 de metri pătraţi de spaţiu de depozitare de carte şi 15.000 de metri pătraţi de spaţii multifuncţionale pentru expoziţii, audiţii, librării şi cafenele. Biblioteca Naţională a României va deveni şi sediul unor instituţii de cultură. Astfel, din ianuarie, în Aula bibliotecii se află sediul Ministerului Culturii.Tot de anul acesta, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" va avea sediul în Biblioteca Naţională.

S-AU DECERNAT PREMIILE GOPO
•	. 

•	Cea mai bună muzică originală (lungmetraj) a fost desemnată aceea semnată de Piotr Dziubek ("CRULIC")

•	Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în 2011) este "MELANCHOLIA ", de Lars von Trier. Premiul este înmânat de Didier Dutour, directorul adjunct al Institutului Francez.

•	Marius Panduru a căpătat trofeul pentru Cea mai bună imagine (lungmetraj ficțiune), pentru "PERIFERIC".

•	Irina Săulescu și Bogdan Stanoevici au prezentat următorul premiu. Cea mai bună actriță într-un rol secundar dintr-un lungmetraj a fost considerată Ioana Flora ("PERIFERIC").

•	Operatorul Dumitru Gaiță, asistent al lui Gopo, primește un premiu pentru întreaga carieră.

•	Cel mai bun actor într-un rol secundar dintr-un lungmetraj a fost desemnat Adrian Titieni ("DIN DRAGOSTE CU CELE MAI BUNE INTENȚII").

•	Premiul "Tânără speranță" i-a revenit regizoarei Anca Miruna Lăzărescu ("APELE TAC"). Ioana Flora a urcat pentru a treia oară pe scenă pentru a înmâna trofeul.

•	Premiul pentru Cele mai bune costume (lungmetraj ficțiune), înmânat de Andreea Esca, merge la Nicoleta Cârnu ("BUNĂ! CE FACI?").

•	Distincția pentru Cel mai bun montaj (lungmetraj ficțiune) a fost adjudecată de Eugen Kelemen ("PERIFERIC").

•	Distincția pentru Cea mai bună coafură și Cel mai bun machiaj a fost obținută de Dana Roșeanu, Domnica Bodogan ("BUNĂ! CE FACI?").

•	Cel mai bun scurtmetraj a fost considerat "APELE TAC", de Anca Miruna Lăzărescu.

•	Trofeul pentru Cel mai bun sunet (lungmetraj ficțiune) merge la Piotr Witkowski și Sebastian Wlodarczyk pentru "CRULIC".

•	Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu au prezentat următorul premiu. Cristi Puiu s-a ales cu distincția pentru Cel mai bun scenariu de lungmetraj ficțiune pentru "AURORA".

•	Iurie Darie este destinatarul unui trofeu pentru întreaga carieră. 
•	Cel mai bun debut în lungmetraj a fost desemnat "PERIFERIC", de Bogdan George Apetri.

•	Cele mai bune decoruri (lungmetraj ficțiune) au fost considerate creațiile lui Dan Toader ("DACĂ BOBUL NU MOARE").

•	Trofeul destinat Celui mai bun regizor i-a fost decernat lui Cristi Puiu pentru lungmetrajul "Aurora".

•	Premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal dintr-un lungmetraj a fost obținut de Ana Ularu pentru lungmetrajul "PERIFERIC".

•	Distincția care recompensează Cel mai bun actor dintr-un lungmetraj a fost adjudecată de Bogdan Dumitrache pentru pelicula "DIN DRAGOSTE CU CELE MAI BUNE INTENȚII".

•	Tamarei Buciuceanu-Botez i s-a oferit un trofeu Gopo pentru întreaga activitate, înmânat de Irina Petrescu. Actrița premiată a executat și un dans de mulțumire în timp ce părăsea scena. 

•	Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj i-a revenit filmului "AURORA" de Cristi Puiu. 




Targ de carte pentru iubitorii de SF

In perioada 17-18 martie, la Centrul National de Arta Tinerimea Romana va avea loc cea de-a doua editie a Targului de carte SF & Fantasy Final Frontier Cel mai important brand din science-fictionul romanesc, colectia Nautilus a Editurii Nemira, va fi prezent la acest eveniment, unde le va propune cititorilor toate numele mari ale literaturii SF & Fantasy, rasplatite cu cele mai reputate premii literare ale genului. I

Zilele Filmului Britanic

Zilele Filmului Britanic, eveniment organizat de British Council, au debutat aseara  aducand publicului din România  două premie¬re mult aşteptate: „Coriolanus” – debutul regizoral al lui Ralph Fiennes – şi „Weekend”, în regia lui Andrew Haigh, un film pe cât de premiat, pe atât de controversat (interzis minori¬lor). Mai mult decât atât, documentarul lui Daniel Edelstyn „How to Re-Establish a Vodka Empire” va fi prezentat în avanpremieră la Bu¬cu¬reşti, lansarea oficială urmând să aibă loc în Marea Britanie la ju¬mă¬ta¬tea lunii martie. Comedia neagră englezească nu  lipseste din program, iubitorii ge¬nu¬lui fiind invitaţi să nu rateze „Black Pond” şi „Skeletons”.O se-lec¬ţie în¬drăz¬¬neaţă de scurtmetraje com¬ple¬tea¬ză lista pro¬iec¬ţi¬il¬or din Zi¬lele Filmului Britanic. Programul de scurtmetraje este interzis minorilor. Zilele Filmului Britanic sunt găz¬¬duite de Studioul „Horia Bernea” din incinta Muzeului Na¬ţional al Ţăranului Român. 


WEEK END TEATRAL BUCURESTEAN

Sambata, 3 martie

Spectator condamnat la moarte - In culise, 19:00

Vocea umana - Teatrul Metropolis,19:00

Omul cu martoaga - TNB - sala Amfiteatru, 19:30

Tectonica sentimentelor - TNB - sala Atelier, 19:30


Duminica, 4 martie

Azilul Amantilor - Teatrul Evreiesc de Stat, 19:00

Fantasmagoria - Constantin Tanase - sala Rapsodia. 19:00

Dresoarea de fantome - Club A, 19:00



PREMIILE SENATULUI UNITER

. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 27.02.2012, Senatul a acordat următoarele premii:
Premiul de excelenţă: Alexandru Tocilescu (In memoriam)
Premiul pentru întreaga activitate: Actorului Valer Dellakeza, actriţei Melania Ursu, regizorului Cristian Hadji-Culea şi scenografei Judit Dobre-Kothay
Premiul de "Critică şi istorie teatrală" îi va fi acordat lui Ştefan Oprea
Premiul special pentru muzică de teatru: Arpad Könczei
Premiul special pentru teatru de copii: Anca Zamfirescu
Premiul special pentru teatru de păpuşi: Liviu Steciuc

GALA PREMIILOR UNITER



Cea de-a XX-a editie a Galei Premiilor UNITER se va desfașura pe 23 aprilie, la Sala Majestic a Teatrului Odeon din Bucuresti. Pentru a XX-a editie a Galei Premiilor UNITER, Senatul Uniunii a hotarat ca juriul de nominalizari sa fie alcatuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Ion Cocora si Ion Parhon. 


ASTAZI DAN PITA LANSEAZA UN NOU FILM

regizorul Dan Piţa lansează la Bucureşti ultimul său film, „Ceva bun de la viaţă”. „Când societatea este în naufragiu şi în haos, individul e tentat să se salveze evadând. Emigrând.  Să părăsească primul corabia. Dar mesajul filmului este în contrast cu acest impuls”, spune regizorul filmului.Distribuţia filmului este formată în majoritate de actori debutanţi, aflaţi la primele roluri din carieră, dar cu un mare talent pe care Piţa este gata să parieze. Corneliu Ulici (fost component al trupei Bliss) şi Dragoş Dumitru îi interpretează pe cei doi prieteni, Mateo şi Ginel, în timp ce Anastasia Dumitrescu şi Adelaida Perjoiu dau viaţă rolurilor principale feminine, Caroline şi Gina, protejatele celor doi. „Am distribuit actori necunoscuţi pe care îi propun publicului. Sunt tineri absolvenţi şi actori cu experienţă în teatru care nu au făcut film. Sper că filmul «Ceva bun de la viaţă» îi va impune”, declară regizorul.


DRAGOBETE IN CONCERTE


În această seară, spectacolele se ţin lanţ. Evenimentele debutează în jurul orei 18.00, cu un concert la Palatul Naţional al Copiilor. 

Pe scenă va urca tenorul Vlad Miriţă, alături de Nico, trupa Amadeus şi Corala del canto pentru spectacolul ce poartă numele "Declaraţie de dragoste". La ora 20.30, Alina Manole va susţine recitalul de muzică folk "Dragoste în 3", pe scena din Clubul Prometheus. În jurul orei 21.00, Cristi Minculescu şi colegii săi de trupă vor cânta cele mai cunoscute piese de dragoste în clubul Jukebox Venue. La aceeaşi oră debutează şi spectacolul trupelor Grimus şi The Mono Jacks, ce va avea loc în Wings Club. De la 21.30, Mircea Tiberian şi Garbis Dedeian aduc muzica de jazz în Passage Club. După 22.00, cei de la Nightlosers concertează la Clubul Ţăranului Român sub îndemnul "Mind your own business". Trupa DJ Project, împreună cu solista Adela Popescu, îşi cântă dragostea în Reyna Club. 

 
 

"CONTEMPORARY MUSIC " LA NUMARUL 45

Din cuprins:
Mirela Zafiri: Doru Popovici la 80 de ani
Veronica Anghelescu: Elemente de muzică bizantină în peisajul componistic contemporan din România
Cristian Mureşan: Muzica electronică, o raritate în programele radio
Florin Răducanu: Jazzul ca simbioză muzicală (V)
George Balint: Lecţia de eterofonie
George Petrovai: Teodora, curtezana ajunsă pe tronul Imperiului Bizantin
Janina Bădici: Un homo religiosus de mare speță
Paul Leu: Din nou la Viena
Sorin Lerescu: Amintiri despre Ştefan Niculescu
Adina Sibianu: Tehnici melodice şi armonice în Simfonia a IV-a de Ştefan Niculescu – Deisis
Valentin Petculescu: Seară Eminescu – recital de lieduri
Veronica Anghelescu: Noi apariţii editoriale şi discografice

.
Valery Oistrakh
 
Mădălin Voicu şi violonistul Valery Oistrakh, într-un concert extraordinar
 
Formaţiile Muzicale Radio îl sărbătoresc pe dirijorul Mădălin Voicu, la împlinirea a 45 de ani de activitate artistică. Concertul Orchestrei Naţionale Radio de vineri, 10 februarie 2012, ora 19.00, îl va avea ca solist pe violonistul Valery Oistrakh, nepotul celebrului David Oistrakh. Aflat pentru prima oară alături de Orchestra Naţională Radio, artistul va interpreta "Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 61", de Beethoven. Va urma în program o altă lucrare de Beethoven, "Simfonia a V-a în do minor, op. 67". Concertul se va desfăşura sub bagheta dirijorului Mădălin Voicu.

O enciclopedie a identităţii româneşti
“Enciclopedia Identităţii Româneşti- Personalităţi” este noua apariţie a editurii Litera, într-o ţinută grafică de excepţie, op lansat joi la se­diul Institutului European din Ro­mânia (IER).
Cartea ie­şi­tă de sub ti­par în noiembrie anul trecut, semnată de Ecaterina Ţa­rălungă, es­te, potrivit editorilor, “un pri­lej de a conştientiza cine şi ce suntem şi de a face corecţiile necesare pentru a ne aşeza în peisajul lumii contempora­ne”. La evenimentul de lansare a En­ci­clo­pediei au fost prezenţi, alături de au­toare, acad. Razvan Theodorescu, pre­şe­dintele AGIR Mihai Mihăiţă, şi Ga­bri­ela Drăgan, director general IER.


O NOUA COMPANIE DE TEATRU IN BUCURESTI

Compania de teatru independentă Trilic lansează, pe 31 ianuarie, o serie de spectacole şi evenimente artistice care vor avea loc în clubul Cool Cat din Bucureşti. Compania Trilic promovează teatrul contemporan independent şi a fost înfiinţată la începutul anului 2012 de Liana Iovu (director artistic), Diana Bogdan (coordonator artistic) şi Ciprian Isidor (coordonator artistic).

Ab fab my golody man.

200 de ani de la naşterea artistului fotograf Carol Popp de Szathmáry

Cu ocazia a împlinirii a 200 de ani de la naşterea artistului fotograf Carol Popp de Szathmáry, Institutul Cultural Român din Budapesta, în colaborare cu Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR), organizează o expoziţie omagială. Carol Popp de Szathmáry, pictor, grafician transilvănean, pionier în arta fotografică, s-a născut pe 11 ianuarie 1812, la Cluj, şi a trecut în nefiinţă pe 3 iulie 1887 la Bucureşti. A fost primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Român, fotograful oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi al regelui Carol I. În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar după o perioadă de cercetare a făcut şi primele tabotipii. Între 1860 şi 1870, Carol Popp de Szathmáry a publicat un volum cu 100 de fotografii care ilustrează, printre altele, întâlnirea lui cu Ferenc Liszt în Pisa, călătoriile lui în Turcia şi în Rusia etc. Este recunoscut de mulţi specialişti ca fiind primul fotojurnalist de război, fotografiind o perioadă îndelungată Războiul Crimeei. Carol Popp de Szathmáry este considerat ca unul dintre primii 10 fotografi din Europa. Pe lângă Războiul Crimeei, el a fotografiat şi Războiul de Independenţă (1877-1878). Ziua naşterii sale a fost declarată Ziua Artei Fotografice în România.

Se deschide cea de-a treia ediţie a Stagiunii de Muzică Veche Bucureşti. 

Vineri, 20 ianuarie 2012, orele 19.00, sunteţi invitaţi la concertul inaugural ce va avea loc la Biserică Anglicană din Bucureşti (Strada Xenopol Nr. 2, sect.1).

Primul concert al Stagiunii din acest an este dedicat compozitorului german Georg Philipp Telemann şi invita publicul într-o Călătorie în lumea barocului târziu. Aşa cum ne-a obişnuit, Stagiunea de Muzică Veche Bucureşti oferă publicului şansa de a pătrunde în universul unora dintre cele mai inedite muzici europene. Concertele sale lunare reunesc arte interpretative străvechi ale Evului Mediu şi ale epocii moderne timpurii, atât apusene, cât şi răsăritene: muzica medievală, renascentistă, barocă, gregoriană, bizantină şi veche românească.


Expoziţia oraşelor noastre din secolul al XIX-lea
O expoziţie cu tema “Viaţa urbană în Moldova şi Muntenia (1830 – 1916)” a fost deschisă, marţi seară, la Arhivele Naţionale ale României. Despre perioada de referinţă, între epoca Regulamentelor Organice şi perioada Primului Război Mondial, ştiam că a fost una a mariltransformări politice (Unirea principatelor, dobândirea independenţei), dar şi a unei civilizaţii preponderent rurale. Evoluţia fenomenului urban în cele trei sferturi de veac, puţin cunoscută, este prezentată în documente şi imagini de arhivă, care oferă o perspectivă aparte asupra problemelor şi particularităţilor urbanistice din spaţiul românesc.
Sunt prezentate circa 250 de exponate originale – hărţi, fotografii, cărţi poştale, acte administrative, înscrisuri ale particularilor, planuri de clădiri şi oraşe, litografii, hărţi şi albume tipărite, câteva filme documentare de la începutul secolului al XX-lea – multe dintre ele nemaivăzute de contemporani.

Dor de Eminescu
Unul din cele mai frumoase recitaluri dedicate lui Eminescu, susţinut de actorul Ion Caramitru, alături de reputatul clarinetist Aurelian Octav Popa, va intra în repertoriul permanent al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" începând cu luna ianuarie 2012. Prima reprezentaţie va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie, la ora 20.00, la Sala Atelier a TNB.
Duminică 15 ianuarie, ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, va avea loc conferinţa cu tema "Eminescu printre noi", susţinută de acad. Dimitrie Vatamaniuc. Susţinută chiar în ziua naşterii poetului naţional, conferinţa va marca cele mai importante evenimente din cultura română: apariţia definitivă a ediţiei "Mihai Eminescu" (11 volume) şi publicarea, sub îngrijirea acad. Eugen Simion, a ediţiei facsimilate a manuscriselor eminesciene.

MEMORIA PERMANENTA A LUI LUDOVIC SPIESS

Confratii si cei crescuti de el la Opera Romana au inscris numele marelui artist intr-o actiune permanenta,La început de an, Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess" din cadrul Operei Naţionale Bucureşti a pregătit un program amplu de spectacole pentru copii. Cele mai îndrăgite titluri din repertoriul studioului vor încânta astfel publicul tânăr, care nu conteneşte să umple Sala Studio a teatrului pentru a se întâlni cu personaje de poveste.
Programul a debutat sâmbătă, 7 ianuarie, cu celebrul basm „Crăiasa Zăpezii" de Hans Christian Andersen, transformat în balet pentru copii de coregrafa Maria Popa

CRITICII DE FILM SELECTIONEAZA CELE MAI BUNE FILME ROMANESTI ALE ANULUI

În ceea ce priveşte cele mai bune filme româneşti din 2011, din cauza numărului redus de premiere, lungmetrajele menţionate sunt, în mare, aceleaşi: animaţia Ancăi Damian "Crulic – drumul spre dincolo", cel mai recent film al lui Cristi Puiu, "Aurora", în care regizorul interpretează şi rolul principal, dar şi cel de-al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, "Din dragoste cu cele mai bune intenţii".

De asemenea, menţionate de mai multe ori au mai fost şi "Bună! Ce faci?" (regia Alexandru Maftei), "Principii de viaţă" (regia Constantin Popescu) şi "Periferic" (regia Bogdan George Apetri). 

Citiţi mai mult: Criticii au ales cele mai bune filme din 2011 - Cultură > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/criticii-au-ales-cele-mai-bune-filme-din-2011-959491.html#ixzz1hoSdOjET 
EVZ.ro 

CONCERT DE ANUL NOU LA ATENEUL ROMAN

Orchestra simfonica a Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, va sustine joi, 29 decembrie, un concert special de Anul Nou. Concertul de Anul Nou al Filarmonicii "George Enescu" va incepe de la ora 19.00, in Sala Mare a Ateneului Roman din Capitala si va cuprinde, printre altele, lucrari de Johannes Brahms, Antonín Dvořák, Jacques Offenbach, Johann Strauss - fiul. 

INAUGURAREA PENTRU PRESA A NOULUI SEDIU AL BIBLOTECII NATIONALE A ROMANIEI

Joi 15 decembrie va avea loc  inaugurarea noului sediul al Bibliotecii Nationale a Romaniei de pe Bulevardul Unirii. Evenimentul va fi rezervat presei si va constitui o avanpremiera, inaintea deschiderii propriu-zise a cladirii pentru public.Ulterior, ocuparea noului spatiu de catre Biblioteca Nationala a Romaniei si deschiderea lui pentru public se va face treptat. Proiectul transformarii cladirii intr-un sediu modern apartine firmei Aedificia Carpati S.A. Suma alocata noului sediu al Bibliotecii Nationale provine dintr-un imprumut de circa 200 de milioane de euro, acordat Guvernului Romaniei de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) si gestionat de Ministerul Culturii

STEAUA STELEI POPESCU

Aleea cu stele cinstindu-i pe veneratii teatrului romanesc se imbogateste. Toţi cei care o îndrăgesc pe doamna si regina umorului contemporan Stela Popescu sunt invitaţi miercuri, de la ora 11.00, în Piaţa Timpului, unde celebrei actrite i se va decerna , pentru întreaga carieră, o stea pe Aleea Celebrităţilor. 
 


TEATRUL CENTENAR
Între 12 şi 18 decembrie, Teatrul "Odeon" aniversează împlinirea unui secol de la primul spectacol pe această scenă. Pe 25 decembrie 1911 a fost inaugurat Teatrul "Comoedia", construit de arhitectul Grigore Cerchez, având două săli de spectacol şi tavanul glisant, care mai funcţionează şi astăzi.
Clădirea care din 1974 găzduieşte Teatrul Odeon, declarată monument istoric, a fost de-a lungul timpului scena pe care au evoluat mai multe trupe particulare celebre, Compania "Bulandra", Teatrul „Maria Ventura", "Teatrul Nostru", chiar şi "Teatrul Naţional" în două perioade diferite (1916 - 1918 şi 1947 - 1974) şi pe care au slujit-o cu dăruire oameni de teatru precum Tony Bulandra, Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Ion Manolescu, Dina Cocea, Sică Alexandrescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Radu Beligan ş.a.

ZILELE TEATRULUI NOTTARA

Miercuri, 7 decembrie, Sala „George Constantin", ora 19.30 - „Metoda", regia: Theodor-Cristian Popescu.

Joi, 8 decembrie, Sala „Horia Lovinescu", ora 19.00 - „Omul Hazardului", regia Cristi Juncu.

Vineri, 9 decembrie, Sala „George Constantin", ora 19.30 - „Cabinierul", regia Marcel Ţop. 

Sâmbătă, 10 decembrie, sala „George Constantin", ora 19.30 - „Aniversarea", regia Vlad Massaci.

SAPTAMANA ACEASTA LA NATIONALUL BUCURESTEAN

Sala Amfiteatru: miercuri, 30 noiembrie, ora 19.30 - "Sambata, duminica, luni", de Eduardo de Filippo, regia Dinu Cernescu; joi, 1 decembrie, ora 19.30 - "Sinucigasul", de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa; vineri, 2 decembrie, ora 20.00 - "Noiembrie", de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb; sambata, 3 decembrie, ora 20.00 - "Egoistul", de Jean Anouilh, regia Radu Beligan; duminica, 4 decembrie, ora 20.00 - "Inca-i bine!", de Rodica Popescu Bitanescu, regia Rodica Popescu Bitanescu.

Sala Atelier: joi, 1 decembrie, ora 20.00 - "Camerista", dupa Hermann Broch, regia Dan Stoica; vineri, 2 decembrie, ora 20:00 - "Cinci femei de tranzitie", de Rodica Popescu Bitanescu, regia Rodica Popescu Bitanescu; sambata, 3 decembrie, ora 20.00 - "Legenda marelui inchizitor", dupa Feodor Dostoievski, regia Radu Penciulescu; duminica, 4 decembrie, ora 11.00 - Conferinte: "Un conferentiar ajuns vagonetar: cazul Ion D. Sirbu", sustinuta de Daniel Cristea Enache.

Sala Mare: vineri, 2 decembrie, ora 19.30 - "Vizita batranei doamne", de Friedrich Durrenmatt, regia Alexander Morfov; sambata, 3 decembrie, ora 19.30 - "Vizita batranei doamne", de Friedrich Durrenmatt, regia Alexander Morfov.

Sala 99: duminica, 4 decembrie, ora 11.00 - Teatrul National pentru copii; duminica, 4 decembrie, ora 20.00 - "Scara pisicii", de Katalin Thuroczy, regia Irina Popescu Boieru.


„Trofeul Gaudeamus" pentru edituri. 

Pe primele trei locuri s-au situat Editura Humanitas (locul întâi), Editura Rao (locul al doilea) şi Editura Nemira (locul al treilea).
- Premiul de excelenţă, acordat unei edituri româneşti implicate în proiecte editoriale de promovare a literaturii române la nivel internaţional, i-a fost decernat Editurii Vinea.
- Premiul Educaţia a fost primit de Academia de Studii Economice din Bucureşti.
- Trofeele presei, prin votul publicului, s-au acordat cotidianului „Evenimentul zilei", pentru presa scrisă, Televiziunii Române, pentru secţiunea TV, Radio Guerilla, pentru secţiunea Radio, şi Agenţiei Agerpress, pentru Secţiunea Agenţii de presă.

DIN SAPANTA LA DUBLIN

Concertul "Vocile din Cimitirul Vesel", titlul creaţiei muzicale semnate de compozitorul irlandez Shaun Davey, inspirat de Cimitirul Vesel de la Săpânţa, judeţul Maramureş, şi care reuneşte 180 de instrumentişti şi solişti vocali, va avea premiera la Bucureşti, pe 29 noiembrie, la Ateneul Român. Evenimentul este organizat de  Ambasada Irlandei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Culture Ireland şi Filarmonica "George Enescu". După ecourile extraordinare avute în România şi Irlanda, renumitul compozitor irlandez Shaun Davey prezintă acest concert în premieră la Bucureşti, alături de un colectiv impresionant, de 180 de instrumentişti şi solişti vocali români şi irlandezi de primă mărime, dintre care 111 voci. 

A aparut nr. 3/2011 al revistei on-line FERESTRE, editata de site-ul www.isanos.ro. Din cuprins: "Rodos rodon" de Doina Cernica, Versuri de Victoria Dragu Dimitriu ("Versuri noi si tandre cu catei si catelandre") si Ion Murgeanu ("Floarea sufleului"), prozele "Plopul meu" de Ion Lazu si "Grisa" de Elisabeta Isanos s.a. De asemenea pe site pot fi accesate si celelalte numere ale revistei. Va invitam sa deschideti FERESTRELE!

GRELE   DESPĂRȚIRI

	Iată că ,  extrem de repede  , Mitică Panaitescu – colegul nostru din conducerea Uniunii s-a dus să se întâlneasca  cu profesorul său Titus Popa acolo , undeva , unde oamenii sunt mai buni și mai liniștiți . Deplin liniștiți , în cer .
	Născut la 16 mai 1952 în Călmățui – Teleorman , absolvent al Facultății de Ziaristică , artist fotograf la Tribuna României până în 1989 , apoi redactor și director în final la Dimineața  , autor al unor cărți de reportaje , Mitică s-a dorit totdeauna în mijlocul acțiunii , oriunde se întâmpla ea . În ultimii 8 ani a făcut parte din conducerea UZP  și a fost distins cu Ordinul Ziariștilor clasa I .
S-a mutat la cele veșnice în ziua de 22 noiembrie 2011 , în urma unui stop cardiac . Este depus acasă , în comuna Chitila str. 8 martie nr 32 și va fi înmormântat joi 24 noiembrie la ora 12 în cimitirul din Chitila . 
Mesaje de condoleanțe puteți transmite doamnei și fiului său la telefon  0742469595 .
           Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească .
			În numele colegilor din UZP ,
                    Prof.dr.Mihai Miron , președinte

DAKINO
Cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film DaKINO a început ieri la Cinema Scala, cu proiecţia filmului "O metodă periculoasă", de David Cronenberg. Vineri seară va avea loc proiecţia filmului italian "Afraid of the Dark", regizat de Massimo Coppola, în care joacă şi actriţa Alexandra Pirici, de origine română. In afara competiției va fi prezentat filmul care a câştigat Ursul de Argint şi Premiul FIPRESCI la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin - "The Turin Horse/ Calul din Torino", al regizorului Bela Tarr Festivalul se va încheia sambata seara cu proiecţia unui thriller britanic , adaptare după un roman de John Le Carré cu mari şanse la Oscarurile de actorie: "Tinker Taylor Soldier Spy", care-i are în distribuţie pe Gary Oldman, Colin Firth şi Tom Hardy. 

DIN PROGRAMUL LANSARILOR LA TARGUL GAUDEAMUS

Vineri, 25 noiembrie
13.30 „Imperialism în postcomunism - Geopolitica dezordinii în fostul lagăr socialist", de Cozmin Guşă 
15.00 „După execuţie a nins" şi „Revoluţia de ghips", de Viorel Domenico 
16.00 „Cum se distrau românii odinioară", de Adrian Majuru
17.00 „În căutarea României pierdute. 14 dialoguri «La masa Adevărului»", de George Rădulescu

- Sâmbătă, 26 noiembrie
13.30 „Adevărata moarte a lui Carol al II-lea", de Ion Cristoiu
16.00 „Securitatea contra Radio Europa Liberă", de Richard Cummings  
17.00 „Kiseleff 10, Fabrica de scriitori", de Marin Ioniţă

- Duminică, 27 noiembrie
12.00 „Epistolar", de George Stanca

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM EXPERIMENTAL SI “LUPERCYCLOPEDIA”

Sala Polivalentă din Bucureşti va găzdui în această seară, de la ora 20.00, în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF 2011, spectacolul audio-vizual "Live Cinema VJ Performance - Lupercyclopedia", creat de regizorul britanic Peter Greenaway, El a propus ca alternativă un cinematograf non-narativ multi-screen care, a adăugat regizorul, va înlocui în foarte scurt timp cinematograful naraţional. La Sala Polivalentă, prin intermediul unui sistem VJ special conceput (o plasmă cu touch-screen), Greenaway va combina, în cadrul unui spectacol audio-vizual numit "Live Cinema VJ Performance - Lupercyclopedia", "Lupercyclopedia" e un impresionant experiment ce pune în discuţie limitele limbajului filmic, oferind publicului o experienţă cinematică inedită.



EVENIMENT EDITORIAL LA TARGUL GAUDEAMUS
Editura Junimea anunta  lansarea  unei noi culegeri din versurile lui Cezar Ivanescu:
„Erudita Pietate”,Editura Junimea, 2011. Lansarea are loc duminica 27 noiembrie, ora 18, la Targul international de carte Gaudeamus
prezinta: acad. Eugen Simion

FESTIVALUL INGTERNATIONAL AL TEATRULUI DE ANIMATIE

Ediţia a şaptea a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie" se va desfăşura între 24 noiembrie şi 4 decembrie, la Bucureşti.În festival vor participa trupe de profil din România (Bucureşti,Galați, Arad, Alba Iulia, Cluj Napoca, Tg. Mureş, Craiova, Iaşi), dar şi din străinătate (Spania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Israel).Festivalul este organizat de Teatrul de Animație Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi sub egida UNIMA România

OUA EDITIE DAKINO

Cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film DaKINO va avea loc, în perioada 21 - 26 noiembrie, la cinematografele Patria, Scala şi Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român. Gala de deschidere va avea loc luni, 21 noiembrie, la Cinematograful Patria, şi va fi urmată de proiecţia în avanpremieră în Romania a celui mai recent film al regizorului David Cronenberg, "Metoda Periculoasă/ A Dangerous Method". Cu Keira Knightley, Michael Fassbender, Viggo Mortensen şi Vincent Cassel în rolurile principale, "A Dangerous Method" evocă relaţia intensă dintre Carl Jung şi Sigmund Freud şi, prin intermediul acesteia, începuturile psihanalizei. Producţia a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia 2011- Competiţia Oficială. Regizorul Yacine Sersar va fi prezent la Bucureşti în acest an, în calitate de membru al Juriului de scurtmetraj.

 


AGENDA SPECTACOLELOR B UCURFESTENE

16 NOIEMBRIE
- Teatru. Premiera piesei „Vocea umană", de Jean Cocteau, în regia Sandei Manu, cu Oana Pellea. Teatrul Metropolis, Bucureşti, ora 19.30.
- Dans. Baletul Naţional Georgian „Sukhishvili" - Sala Palatului, Bucureşti,
ora 20.00. 

JOI 17 NOIEMBRIE
- Concert. The Tiger Lillies (Marea Britanie) - Sala Radio, Bucureşti, ora 19.00.
- Concert. Tom Jones - Sala Palatului, Bucureşti,ora 20.00.

Vineri 18 noiembrie
- Teatru. Debutul unei serii de evenimente teatrale cu titlul „Bucureşti strict secret", la Teatrul Odeon din Bucureşti, ora 20.00. Primul episod se referă la „Misterul Sebastian". Spectacol-document în regia lui Felix Alexa, pe scenariul lui Stelian Tănase, 

Muzeul National al Literaturii Romane

si

 
 

va invita la

Lansare-dezbatere

Nicolae Breban

Singura cale 

In premiera absoluta: un roman despre STALINISM.

 
Invitati: Bogdan Cretu, Eugen Negrici,

Alex Stefanescu, Razvan Voncu

Amfitrion: Aura Christi

Evenimentul va avea loc in data de 9 noiembrie 2011, ora 17.30

in Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane Bd. Dacia, nr. 12, Bucuresti

Cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) se va încheia duminică, pe 6 noiembrie, la Teatrul Bulandra.

Iata programul ultimelor treu zile:
Vineri, 4 noiembrie
18.00 Teatrul Bulandra, Sala Izvor - „Neguţătorul din Veneţia", de W. - Shakespeare, regia László Bocsárdi
20.30 Teatrul de Comedie
„Cântăreaţa cheală & Lecţia", de Eugène Ionesco, regia Victor Ioan 

Frunză
21.30 Teatrul „Ţăndărică"
„Galaxia Švejk", după Jaroslav Hašek, regia Alexander Hausvater

Sâmbătă, 5 noiembrie
18.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu"
„Ivanov", de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban
19:30 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Atelier
„Yerma", de Federico Garcia Lorca, regia László Béres
19.30 Teatrul Nottara, Sala Studio - „Mansardă la Paris", de Matei - Vişniec, regia Alain Lecucq
20.00 Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian"
„Platonov", de A.P. Cehov, regia Zsolt Harsányi
21.30 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mare
„Despre iubire la om", după A.P. Cehov, regia Alexandru Dabija

- Duminică, 6 noiembrie
18.00 Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu" din Bucureşti
„Furtuna", de W. Shakespeare, regia Victor Ioan Frunză
18.00 Teatrul Bulandra, Sala Izvor - „Îngropaţi-mă pe după plintă", după Pavel Sanaev, dramatizarea şi regia Yuri Kordonski
18.00 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Atelier
„Yerma", de Federico Garcia Lorca, regia László Béres 20.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu"
„Ivanov", de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban

Draga Olteanu Matei şi Mircea Albulescu, câte o stea pe Aleea Celebrităților
Actorii Draga Olteanu Matei şi Mircea Albulescu au, începând de astăzi, câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Pe Aleea Celebrităţilor mai au stele actorii Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Maia Morgenstern, Tamara Buciuceanu Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani si regizorul Alexandru Tocilescu.




Salonul Naţional de Artă Decorativă

Muzeul Naţional Cotroceni găzduieşte cea de a XII-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă, ce va fi deschis până la 23 ianuarie 2012. În spaţiile cantacuzine expun tapiserie, imprimeuri textile, piese din porţelan, sticlă şi metal 80 de artişti vizuali din Bucureşti, Cluj, Deva, Oradea, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Suceava, consacraţi sau din tânăra generaţie. Ediţia a XII-a a Salonului Naţional de Artă Decorativă este una specială, stând sub semnul împlinirii a 20 de ani de existenţă a Muzeului Naţional Cotroceni, singura instituţie de acest gen care organizează o manifestare de artă decorativă la nivel naţional, principalul obiectiv fiind acela de a promova arta contemporană românească şi de a valorifica potenţialul creator al artiştilor din România.

A XXI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru 

A XXI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se deschide astăzi, ora 18:30, la Sala Mare a TNB. După un scurt moment oficial, se va juca primul spectacol din program – „Trei surori” de Cehov, producţie a Naţio¬nalului din Budapesta creată de Andrei Şerban. Titlul face parte din secţiunea „Focus: Andrei Şerban – Cehoviziuni”, reputatul regizor având în FNT mai multe montări, urmând să susţină totodată o conferinţă. „Trei surori” durează 3 ore şi 15 minute cu pauză. A doua re¬pre¬zen¬ta¬ţie cu acest spectacol va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00, pe aceeaşi scenă.
Aproape concomitent (19:00), dar la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, va fi prezentat un alt spectacol în limba maghiară, evident cu titrare în română, ca şi primul, „Leonce şi Lena”, regia Gábor Tompa (1h 40 min), aparţinând Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Înainte de reprezentaţie va fi lansat volumul „Silvan. Portretistul”/ „The Portrait Artist” (Editura ICR). „Odeon” va găzdui, astăzi, la 19:00 şi 22:00, montarea lui Radu Alexandru Nica „Mountainbikerii” de Volker Schmidt, realizată la Teatrul German de Stat Timişoara (1h 30 min). Teatrul Foarte Mic prezintă la sediu, de la 22:00, „Crazy Stories in the City”, un spectacol de Arcadie Rusu inclus în secţiunea „Dans în teatru”.
Pe parcursul întregii zile, Teatrul Masca va delecta publicul, între 10:00 şi 21:00, sub genericul „La porţile Festivalului”, cu „Commedia dell’Arte” (Staţia de Metrou UNIRII 1).

În cadrul celei de a 2-a ediţii  a colocviului
AVANGARDA ROMÂNEASCĂ / AVANGARDA EUROPEANĂ
coordonat de dr. Florin Rotaru 
vor fi susţinute, joi, 27 octombrie 2011, de la ora 11,00, în Sala Mircea Eliade 
a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, următoarele comunicări:
 
Paul Cernat – Contimporanul. Avangarda şi eclectism
Ovidiu Morar – Avangarda şi cosmopolitismul
Mircea Ţuglea – Naufragiul aerian al lui Paul Celan
Nicolae Tzone – Câteva scrisori inedite de la Victor Brauner
Moderator prof. univ. dr. Ion Pop. 
 
La ora 14 va avea loc, în rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române,
vernisajul expoziţiei 
VICTOR BRAUNER şi ÎNSOŢITORII 
deschisă publicului în perioada 27 octombrie – 4 noiembrie 2011.
Prezintă: Lucian Chişu, Ion Pop, Emil Nicolae 
 
Vineri, 28 octombrie, de la ora 10.00, vor avea loc dezbateri pe tema 
AVANGARDA ROMÂNEASCĂ / AVANGARDA EUROPEANĂ 
un proiect românesc pentru cultura Europei. 
Coordonatori: David Esrig şi Ioan Cristescu.
 
Organizatori: MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE şi 
BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREŞTI
 
 

Festivalul Filmului Francez

Festivalul Filmului Francez, ajuns la cea de-a 15-a ediție, va avea loc între 21 și 28 octombrie, la Cinema Studio și Cityplex, în Capitală, Sala „Elvira Popescu“ aflându-se în renovare și urmând să fie redeschisă în ianuarie anul viitor. Festivalul Filmului Francez va fi organizat anul acesta și la Timișoara (Cinema Timiș, 29 - 30 octombrie), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, 3 - 5 noiembrie) și Sibiu (Cinema Atrium, Habitus, 4 - 6 noiembrie).
Invitați la eveniment sunt actrița Carole Bouquet și regizorul Patrice Leconte.
Ediția din acest an include 22 de lungmetraje, 9 avanpremiere și 6 dintre filmele prezentate la Festivalul de la Cannes Anul acesta, festivalul are șapte secțiuni : Avanpremiere (9 filme din 2010 și 2011 la prima vizionare în România), Filme și Putere (4 producții recente pe teme politice de actualitate), Retrospectiva Patrice Leconte (de la „Les Bronzés“ până la cel mai recent film al popularului regizor francez), Découverte (3 filme noi ale unor tinere talente), Animație („Le chat du rabbin“), Documentar („Nous, Princesse de Clèves“) și Scurtmetraje (o colecție de 5 scurtmetraje inedite). 

"Zilele Culturii Evreieşti din România"
"Zilele Culturii Evreieşti din România" sunt corelate în acest an cu aniversarea a 75 de ani de existenţă a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Duminică, 16 octombrie, la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti, în cadrul Simpozionului "Evocări despre moarte şi supravieţuire în lagărele de exterminare din Transnistria", având ca moderator pe Dr. Aurel Vainer, au conferenţiat Prof. univ.dr Liviu Rotman, Dr. Lya Benjamin, Dr. Harry Culler, Dr. Andrei Muraru, Dr. Liviu Beris, Dr. Miriam Bercovici. La Teatrul Evreiesc de Stat, între a avut loc o expoziţie de carte cu vânzare. La Centrul Comunitar Evreiesc a fost proiectată pelicula "Nu te teme, Iacob", în regia lui Radu Gabrea. Seara, la Teatrul Evreiesc de Stat, a avut loc un concert de muzică Klezmer cu "Mazel Tov Klezmer Band" din Cluj-Napoca. Spectacolul de dansuri evreieşti - Ansamblul "Hora" îi are ca invitaţi speciali pe "Pressburger Klezmer Band" din Bratislava.Luni, la "Teatrul Evreiesc de Stat" s-a prezentat "Dinastia Efros", de Iacob Gordin. Din distribuţie: Leonie Waldman-Eliad, Geni Brenda, Nicolae Călugăriţa, Lucia Maier, Boris Petroff ş.a. Regia Kincses Elemer, scenografia Clara Labancz, ilustraţia muzicală, Vasile Manta. Totodată, a fost deschisa spre vizitare "Sinagoga Mare" din Bucureşti, întemeiată în 1846, de aşa-numita obşte a Evreilor Lehi (proveniţi din Polonia), considerată primul mare edificiu de cult al acestei obşti declarată monument arhitectonic de către Academia Română.

ATELIER PRIVIND DEBUTUL LITERAR

AdLittera Project organizează pe 15 octombrie, la Librăria Cărturești din Str. Arthur Verona 13-15, Sector 1, Bucureşti, al treilea atelier de Creative writing din cadrul Concursului național de debut literar „INCUBATORUL DE CONDEIE” 2011 (IDC).

Cea de-a doua ediţie a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest“ 
. În premieră absolută, cele mai apreciate şi disputate filme care au fost incluse în selecţia din acest an a Festivalului de la Cannes vor fi proiectate la Bucureşti în cadrul Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest“ ce se va desfăşura între 14 şi 20 octombrie, la Cinema Studio şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român, de la Muzeul Ţăranului Român.

ANIM-EST – PROGRAMUL FESTIVALULUI DE ANIMATIE: duminică, 9 octombrie 
Duminică dimineaţă, de la 10.30, la Cinema Patria lungmetrajul "Kung Fu Panda 2". De la ora 16.00, la Cinema Union, rulează filme contemporane de animaţie cu păpuşi, reunite sub titulatura "Masters of Puppets" (maeştri ai păpuşilor). Printre titluri se numără şi "Harvey Krumpet", "Masa" şi "Light Personality" iar de la ora 17.00, la Sala ArCuB, scurtmetrajele din al patrulea calup din secţiunea Mozaic. Lungmetrajul de animaţie "9", regizat de Shane Acker şi produs de Tim Burton şi Timur Bekmambetov, rulează duminică, de la ora 20.30, la Cinema Patria. Filmul dispune de vocile unor actori cunoscuţi precum Jennifer Connelly, Elijah Wood şi Christopher Plummer. "9", care dezvoltă scurtmetrajul cu acelaşi nume, câştigător de Oscar, este povestea unei păpuşi de pânză, care se trezeşte într-o lume postapocaliptică.

ANIM-EST – PROGRAMUL FESTIVALULUI DE ANIMATIE: duminică, 9 octombrie 
Duminică dimineaţă, de la 10.30, la Cinema Patria lungmetrajul "Kung Fu Panda 2". De la ora 16.00, la Cinema Union, rulează filme contemporane de animaţie cu păpuşi, reunite sub titulatura "Masters of Puppets" (maeştri ai păpuşilor). Printre titluri se numără şi "Harvey Krumpet", "Masa" şi "Light Personality" iar de la ora 17.00, la Sala ArCuB, scurtmetrajele din al patrulea calup din secţiunea Mozaic. Lungmetrajul de animaţie "9", regizat de Shane Acker şi produs de Tim Burton şi Timur Bekmambetov, rulează duminică, de la ora 20.30, la Cinema Patria. Filmul dispune de vocile unor actori cunoscuţi precum Jennifer Connelly, Elijah Wood şi Christopher Plummer. "9", care dezvoltă scurtmetrajul cu acelaşi nume, câştigător de Oscar, este povestea unei păpuşi de pânză, care se trezeşte într-o lume postapocaliptică.

OPERA COMICA pentru COPII - INSTITUTIE PUBLICA DE CULTURA A PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI


STAGIUNEA 2011 - 2012
 


Vineri 7, 14, 21, 28 Octombrie - ora 19.00
INTRARE  LIBERA
COPIII SI MAGIA MUZICII
In program: fragmente din Baletul "MIRANDOLINA" (regia si coregrafia Mihai Babuska), 
arii din opere, musical-uri, canzonete, dansuri academice si moderne, etc.

_________________	_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

NOAPTEA BIBLIOTECILOR IN BUCURESTI

În noaptea de 1-2 octombrie 2011 toţi pasionaţii de lectură sunt aşteptaţi la Noaptea Bibliotecilor. De-a lungul nopţii de sâmbătă spre duminică (1-2 octombrie) sunteţi invitaţi la conferințe, ateliere, mese rotunde, spectacole de teatru, proiecții de film, concerte unplugged, prezentări de carte rară, expoziții, vernisaje. Pasionaţii de lectură vor putea discuta deschis cu personalităţi ale realităţii culturale, din medii diverse: Dan C. Mihailescu, Maia Morgenstern, Acad. Gabriel Strempel, Florin Piersic jr, Mircea Vasilescu, Adrian Papahagi, Doina Rusti, Mircea Toma, Dan Puric, Jean Lorin Sterian, Lucian Mândruţă, Alex Stefanescu, Costi Rogozanu 

FESTIVAL DE OPERETA LA BUCURESTI

Festivalul "Viaţa e frumoasă!" va avea loc între 10 şi 20 noiembrie, la Bucureşti, informează Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", care organizează evenimentul.
 
Ediţia a patra a festivalului va aduce în Capitală nume însemnate ale scenei naţionale şi internaţionale de gen şi va include spectacole de operetă, musical şi teatru-dans, dar şi concerte, concursuri, gale, lansări de carte, conferinţe, ateliere şi proiecţii, reunind invitaţi din peste opt ţări (Ungaria, Rusia, Italia, Franţa, Slovacia, Ucraina, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii).
 

Programul principalelor teatre din Bucureşti în perioada 26 septembrie - 2 octombrie:
 
Teatrul Naţional Bucureşti: Sala Afiteatru - vineri, 30 septembrie, ora 19:00 - "Sinucigaşul" de Nikolai Erdman, sâmbătă, 1 octombrie, ora 19:00 - "Egoistul" de Jean Anouilh, duminică, 2 octombrie, ora 19:00 - "Egoistul" de Jean Anouilh,
 
Sala Atelier: vineri, 30 septembrie, ora 19:00 - "Încă-i bine!" de Rodica Popescu Bitănescu, sâmbătă, 1 octombrie, ora 19:00 - "Tectonica sentimentelor" de Eric-Emmanuel Schmitt, duminică, 2 octombrie, ora 19:00 - "Camerista" după Hermann Broch,
 
Sala Mare: sâmbătă, 1 octombrie, ora 20:00 - "Dineu cu proşti" de Francis Veber, duminică, 2 octombrie, ora 20:00 - "Dineu cu proşti" de Francis Veber,
 
Sala 99: 2 octombrie, ora 11:00 - Teatrul Naţional pentru copii

SPRE UN FINAL APOTEOTIC AL FESTIVALULUI ENESCU

La festivalul „Enescu”, un moment de vârf al maratonului muzical s-a numit Oratoriul „Creaţiunea” de Haydn, interpretat, în concertul de astă-noapte de la Ateneu, de un ansamblu identificat cu elita muzicii mondiale. El chiar poartă numele unui concept lansat de Kant, „Enlightenment”, adică iluminismul. Este cea mai fertilă mişcare spirituală a lumii, care s-a materializat în filosofie, politică, viaţa socială şi mai ales în arte. În această tradiţie se înscrie şi Orchestra of the Age of Enlightenment Choir of the Enlightenment, simbol al elitei culturii europene, avându-l la pupitru pe englezul Trevor Pinnock, iar ca solişti pe Christina Landshamer (soprană), Toby Spence (tenor) şi Matthew Rose (bas).

MUZICA SI CULTURA BALCANICA

Pe 23 şi 24 septembrie Grădina Uranus găzduieşte primul festival de muzică şi cultură balcanică - Balkanik. Sunt invitate trupe de muzică din Turcia, Serbia, România şi Ungaria, festivalul conţinând, pe lângă spectacole de muzică live, şi o componentă artistică bazată pe degustări de cafea turcească, târg de handmade, mâncare şi artă balcanică. Din România participă Mahala Rai Banda, muzica lor putând fi poziţionată la intersecţia dintre muzica lăutărească şi muzica de club „Balkan Beats", dar şi Taraf de Haidouks (foto), lăutari apreciaţi de Yehudi Menuhin şi Jonny Depp.
 

CONCERTE IN ZILELE DE FINAL ALE FESTIVALULUI `"GEORGE ENESCU"

- Astăzi, ora 17.00, Ateneul Român - Romanian Brass, dirijor Adrian Petrescu. Din program: A. Copland, I. Stravinski.
- Mâine, 20 septembrie, ora 17.00, Ateneul Român - Saint Martin in the Fields, dirijor Jaime Martin. Din program: Lipatti, Dvorák.
- Miercuri, 21 septembrie, ora 17.00, Ateneul Român - Kremerata Baltika, dirijor: Gidon Kremer. Din program: J. S. Bach, G. Enescu.
- Joi, 22 septembrie, ora 19.00, Sala „Mihail Jora" a  Societăţii Române de Radiodifuziune - Chava Alberstein.
- Vineri, 23 septembrie, ora 22.30, Ateneul Român - Orchestra of the Age of Enlightenment, dirijor Trevor Pinnock. Lucrări de J. Haydn.
- Sâmbătă, 24 septembrie, ora 19.00, Sala „Mihail Jora" - G. Beytelmann & Friends.
- Duminică, 25 septembrie, ora 11.00, Sala Mică a Palatului - Itamar Golan, pian, Ilya Gringolts, vioară, Gary Hoffman, violoncel. 


CONFERINTA IN CADRUL FESTIVALULUI ENESCU

"La musique "tsigane” ou le fruit défendu. Rencontre avec les lăutari de Clejani”. Acesta este genericul conferinţei ce va fi susţinută de etnomuzicologul Laurent Aubert vineri, 16 septembrie, începând cu orele 16:00, la Librăria Cărtureşti, la deschiderea expoziţiei "Pe aripile timpului”. Realizată în parteneriat cu Muzeul de Etnografie din Geneva şi cu Ambasada Confederaţiei Elveţiene în România, respectiv Muzeul Ţăranului Român şi inclusă în programul Festivalului George Enescu şi al Zilelor Europene ale Patrimoniului din acest an, această manifestare marchează 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Elveţia.

Expoziţia este de fapt transpunerea expunerii publice de opere de artă "L’air du temps” concepută şi inaugurată la Muzeul de Etnografie din Geneva (MEG) în 2009, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la dispariţia savantului român Constantin Brăiloiu şI a fost preluată de Muzeul ţăranului Român, ca semn al preţuirii pentru un mare etnomuzicolog european care face şi astăzi cinste ţării sale de origine.

AZI SI MAINE: ZILELE BUCUREȘTILOR
Toate spectacolele vor fi susţinute în aer liber, iar accesul publicului va fi gratuit. Punctele fierbinţi vor fi Centrul istoric, Parcul Herăstrău şi Piaţa Constituţiei. Startul manifestărilor a fost dat, astăzi, în Parcul Herăstrău, unde bucureştenii sunt aşteptaţi de la ora la Târgul Meşteşugarilor, Târgul Editurilor de Carte, la expoziţii de pictură şi grafică. Atmosfera va fi animată de fanfare, copiii se vor putea plimba cu trăsurile, iar iubitorii de muzică vor întâlni maestrii folclorului. Programul artistic al zilei de mâine este dedicat tinerilor, care vor fi atraşi în parc de interpreţi şi trupe renumite, iar duminică, pe scena amenajată în Herăstrău, vor evolua orchestre, trupe şi interpreţi ai minorităţilor. Centrul vechi al Bucureştiului va fi animat de muzică live, acrobaţii, mimă, teatru de stradă, spectacole cu picioroange şi costume, într-un festival dedicat promovării turistice a oraşului, denumit "Bucureşti - metropola vie", care se va desfăşura de astăzi, de la ora 12,00, până duminică noaptea. Mâine şi duminică, pe strada Franceză, din Centrul Istoric, va avea loc prima Gala Folk You, de la Bucureşti. Centrul de proiecte culturale al Municipiului Bucureşti, ArCuB, organizează mâine un concert extraordinar în Piaţa Constituţiei.Pe scenă vor urca peste o sută de artişti. Va fi o combinaţie între muzica clasică şi muzica pop. Participă Orchestra Naţională Radio, Big Band-ul Radio, Corul Festivalului, soprana Valentina Naforniţă, tenorul Marius Manea, trupa Direcţia 5, soliştii Monica Anghel, Cornel Ilie şi Lora. Invitatul special al concertului este Bogdan Ota, tânărul pianist român care a cucerit Norvegia după emisiunea "Norske talente". Pe parcursul întregii zile de duminică, un amplu concert special dedicat liceenilor din Bucureşti şi tuturor tinerilor care vor trece prin Capitală, de Zilele Bucureştiului. Seara va transforma locaţia în "Piaţa îngerilor", printr-un spectacol inedit adus din Franţa de Compania de teatru de stradă Les Studios de Cirque. 

PREMIERE CU FILME PREMIATE LA CANNES

Intre 15 si 21 octombrie, la cinema Studio din Capitala vor fi proiectate, in premiera in Romania, mai multe pelicule selectionate in competitia prestigiosului festival.

Selectia a fost realizata chiar de Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului de la Cannes, care va fi prezent la eveniment si va introduce filmele din program. Thierry Frémaux va sustine si un masterclass pentru studentii facultatilor de film din Bucuresti.


■Despre filmele lor vor vorbi si invitatii speciali ai festivalului, regizorii Gaspar Noé(Enter the Void), Kornél Mundruczó (Tender Son. The Frankenstein Project), Sergei Loznitsa (My Joy).  La sfarsitul proiectiilor, publicul le va putea pune intrebari regizorilor, in sesiuni de intrebari si raspunsuri

„FOLK YOU – FLORIAN PITTIS”

În perioada 17-19 septembrie are loc festivalul Folk You! Florian Pittiş. Sâmbătă, 17 septembrie, şi duminică, 18 septembrie, începând cu ora 19:00, festivalul Folk You! Florian Pittiş va avea loc în Centrul Vechi pe strada Franceză, în cadrul Zilelor Bucureştiului.  Sâmbătă, vor cânta Florin Chilian; Nicu Alifantis; Emeric Set şi Vama, iar duminică, Alina Manole; Mircea Vintilă; Taxi; Mircea Baniciu şi Zdob şi Zdub.

PARK(ing) Day 
 PARK(ing) Day este un eveniment ecologic desfăşurat la nivel mondial, organizat în Bucureşti de RFI România. Timp de o zi, pe 16 septembrie RFI România transforma parcarile in parcuri. Peste douăzeci de proiecte au fost selectate pentru a participa la cea de-a doua ediţie a PARK(ing) Day Bucuresti. S-au inscris asociatii pentru protectia mediului, ONG-uri pentru protectia animalelor, biciclisti, activisti urbani, artisti si arhitecti ce propun bucurestenilor sa invete sa isi iubeasca orasul. In parcarile din piata Unirii (magazinul Unirea, aripa Calarasi) si Carrefour Baneasa, intre orele 10-18, vor avea loc activitati pe toate gusturile. Harta parcărilor, interviuri cu participanţii şi detalii despre proiectele lor sunt disponibile pe parkingday.rfi.ro 

Noaptea Alba a Filmului Romanesc
In seara zilei de 16 septembrie, cinematografele din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara vor deveni gazdele unui adevarat maraton al filmului autohton, in cadrul evenimentului "Noaptea Alba a Filmului Romanesc".Din program fac parte productii precum "Morgen", debutul in lungmetraj al regizorului Marian Crisan, care a cucerit juriile si spectatorii festivalurilor de film de la Locarno si Salonic, fiind totodata recompensat si cu premiul Zilelor Filmului Romanesc la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), "Medalia de onoare", a regizorului Calin Peter Netzer, distins cu cinci trofee la Festivalul International de Film de la Salonic, si unul dintre rasfatatii celei de-a noua editii TIFF (premiul pentru regie, premiul pentru interpretare - Victor Rebengiuc), si comedia romantica "Buna! Ce faci?", regia Alexandru Maftei.

NEMURIREA CELEBRELOR „UNA PE ZI”

Desenele originale aparţinând lui Matty Aslan, cel care a publicat zilnic, timp de 17 ani, în România Liberă, la rubrica „Una pe zi de Matty", pot fi admirate la expoziţia „Matty în atelier", ce va fi vernisată joi, 15 septembrie, ora 19.00 la Galeria Saint Ink. Matty Aslan a fost regizor, scenarist de filme de animaţie şi caricaturistul care înainte de 1989 descreţea frunţile cititorilor nu doar prin rubrica sa zilnica de umor satiric, ci şi prin albumele sale de buzunar „D-ale pescarilor şi vânătorilor", „Ghidul spectatorului de fotbal" ori altele mai complexe ca „Matty: În Deltă" sau „Să fim serioşi". Tot el a regizat „O poveste cu ursuleţi", „Formică" sau „D-ale organigramei", iar în 1949 (alături de Ion Popescu- Gopo şi tatăl său) a realizat scurtmetrajul de animaţie „Punguţa cu doi bani".

MUZEUL NATIONAL AL LITERATURII ORGANIZEAZA O DEZBATERE PRIVIND DEZVOLTAREA LECTURII

Demersurile pentru promovarea lecturii sunt analizate minuţios joi, de la ora 16.00, la Sala Rotonda de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în cadrul unei mese rotunde iniţiate de Editura Herald.
 
Campaniile naţionale pro-citit, un fenomen ce capătă din ce în ce mai multă amploare, dar şi activitatea lor în câmpul cultural autohton fac subiectul unei dezbateri cu Igor Mocanu moderator (PR executiv la Editura Herald ) şi directorul MNLR, Lucian Chişu drept amfitrion.
 
Lista invitaţilor îi cuprinde pe: „Cine nu citeşte e prost" (Radio Guerilla - Mihai Dobrovolschi, coordonator campanie), „Schimb de cărţi" (Bookblog, Andra Silivestru - organizator ediţia Bucureşti), „Citeşte şi zâmbeşte" (Fundaţia Inocenti & Alexandrion Grup România, Marin Mic- Director executiv), „În căutarea Cititorilor Celebri" - Cititori Celebri, Andrei Găitănaru, coordonator proiect), Fundaţia Noi Citim - Monica Tatoiu (preşedinte), „Te aşteptăm în librărie!" - Editura Herald - Justina Scrima (iniţiator campanie), Cristian Tabără (emisiunea „Ca la carte", TVR1), Ion Bogdan Lefter (emisiunea „Arta.ro", TVR Cultural), Centrul de Pregătire Profesională în Cultură - Ionică Pârvu (director CPPC), Cultural ID - Alexandru Chifu (Communication Officer).

Festivalul “George Enescu” – Recomandări pentru marţi, 6 septembrie 2011

Ora 10.00
Sala “Dinu Lipatti” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti
Hubert Stuppner
Compozitorul va vorbi despre propria creaţie, descriindu-şi stilul, limbajul şi tehnicile componistice
Ora 14.00
Sala de Operă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti

Veronica Anghelescu – Shiver
Bogdan Chiroşcă – Simfonia de cameră
Stelian Ababei – Scene din Poemul “Curcubeul Naşterii”
Interpretează Ansamblul Icon Arts condus de Gabriel Bebeşelea
19:30
Ateneul Român
Seria “Recitaluri si concerte camerale”
TONKÜNSTLER ORCHESTER NIEDERÖSTERREICH
Dirijor: HEINZ KARL GRUBER
Program:
H.K. Gruber – Northwind Pictures  (Lucrare în prima auditie)
B. Britten – Our Hunting Fathers – nocturna pentru tenor, 7 instrumente obligato si orchestra de coarde op. 8
Solist: IAN BOSTRIDGE -tenor
K. Weill – Sapte pacate capitale – “ballet chanté” satiric (“balet cântat”) – libret de Bertolt Brecht (1933)
Solisti: ANGELIKA KIRCHSCHLAGER – mezzo-soprana
JOHANNES CHUM – tenor
FLORIAN BOESCH – bariton
KLEMENS SANDER – bas


Duminică, 4 septembrie 2011, în cadrul Festivalului “George Enescu”
Ora 10.00 
Conferinţă susţinută de compozitorul Bernard Cavanna: acesta va vorbi despre propria creaţie, descriindu-şi stilul, limbajul şi tehnicile componistice. Conferinţa are loc în sala “Dinu Lipatti” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Intrarea este liberă! 
*
Ora 11.00
Sala “Mihail Jora” a Societatii Române de Radiodifuziune
Seria “Muzica secolului XXI”
Cvartetul “FLORILEGIUM”
Program:
Dan Timiş – Cvartet de coarde
Sorin Lerescu – „Impressions” cvartet de coarde nr. 3
Myriam Marbe – Cvartet de coarde nr. 2
Calin Ioachimescu – Cvartet de coarde nr. 1
Doina Rotaru – „Vivarta” pentru cvartet de coarde
*
Ora 14.00
Sala de Operă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti
Concertele Workshop-ului de Compoziţie din cadrul Festivalului “George Enescu”
Matei Gheorghiu – Three songs in latin languages
Darie Nemeş Bota – Para Bellum
Sebastian Dumitrescu – The Popular Mysteries
Alin Văcean – Taifas
Mihai Măniceanu – Raveliana 
 
Intrarea liberă la acest concert!!
*
19:30
Sala “Mihail Jora” a Societatii Române de
Radiodifuziune
Seria “Muzica secolului XXI” : Ansamblul “H NOVA” si  “THE LONDON SCHUBERT PLAYERS”
Program:
Ulpiu Vlad – For you – septet pentru soprana, clarinet, pian si cvartet de coarde (prima auditie)
Dan Dediu – Essai sur le Globe pirate – sextet pentru clarinet, pian si cvartet de coarde (prima auditie)
Ana-Maria Avram – 10 cântece românesti pentru clarinet, vioara, viola si violoncel – din colectia de muzica folclorica (prima auditie)
Félix Sierra Iturriaga – Los sueños – septet pentru soprana, clarinet, pian si cvartet de coarde (v. de Antonio Machado)
Philippe Hersant – Im fremdem Land – sextet cu clarinet, pian si cvartet de coarde
Tudor Dominik Maican – Andante pentru clarinet si cvartet de coarde

	„Semne și Desemne“

Joi, 1 septembrie 2011e, la  Galeria Muzeului Benzii Desenate (la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, etaj 4) s-a deschis expozitia „Semne și Desemne“: un dialog Nichita Stănescu – Sandu Florea cuprins, după aproape trei decenii, într-o carte-obiect şi o expoziţie. Vernisajul şi lansarea au prilejuit o ampla discuţie despre literatură şi banda desenată . 

A TREIA ZI A FESTIV ALULUI ENESCU

Spectacolul "Lohengrin" de Richard Wagner, va avea premiera la Opera Naţională Bucureşti, pe 3 septembrie, de la ora 19.00, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu".

Regia noii producţii a ONB îi aparţine lui Ştefan Neagrău, scenografia Adrianei Urmuzescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Mandeal. Corul este pregătit de Stelian Olariu. Ileana Niculescu a conceput mişcarea scenică a producţiei.

Montarea este coordonată artistic de Cătălin Arbore, care semnează şi conceptul de lumini al spectacolului. În cadrul celor două reprezentaţii desfăşurate în timpul Festivalului „George Enescu" - 3 şi 6 septembrie - personajele vor prinde viaţă graţie unei distribuţii extraordinare ce va cuprinde atât artişti şi colaboratori ai ONB, cât şi invitaţi din străinătate: Lohengrin: Johan Botha, Elsa von Brabant: Emily Magee, Friedrich von Telramund: Valentin Vasiliu, Ortrud: Petra Lang, Heinrich der Vogler: Horia Sandu / Marius Boloş, Der Heerrufer des Königs: Vasile Chişiu.

FESTIVALUL "ENESCU" - STARTUL EDITIEI 2011

Un concert al Filarmonicii din Haga deschide astăzi cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică „George Enescu“. Zeci de concerte vor avea loc în cadrul Festivalului „Enescu“, în Bucureşti, dar şi la Timişoara, Cluj-Napoca şi Sibiu, în perioada 1-25 septembrie.

Filarmonica din Haga (Olanda), dirijată de Christian Badea, va susţine un concert, astăzi de la ora 19.30, la Sala Palatului din Bucureşti, în secţiunea „Mari orchestre ale lumii". În program au fost incluse lucrări de Enescu - Simfonia nr. 1 în Mi bemol Major op. 13 şi Şostakovici - Simfonia nr. 10 în Mi Minor op. 93.


“Colocviile de Marţi”  ION BARBU după 50 de ani

Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională
Str. J.L. Calderon nr.39

Poetul şi matematicianul Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, Bucureşti) va mai fi stăruind arât „clădiri de lumi lactee” şi  „grupurile apei”, precum şi printre noi, fie şi întru jocul secund al unui înecat Narcis. Lansăm şi proiectul european”Neo-sensacionismo-Dodii + WIKIPEDIA Latina.

A apărut nr. 20-21 al revistei de cultură și arte FALEZE DE PIATRĂ

email: redactiafalezedepiatra@gmail.com

http://falezedepiatra.net/

Și în acest număr, proiectul ”Cititor de proză” oferă în paginile revistei sale un număr vast de texte semnate de autori români contemporani, la rubricile POZĂ, POEZIE, STUDII, ARTICOLE, JURNALISM, ARTE, etc.

Lectură plăcută!

Administraţia proiectului "Cititor de Proză"
Mihai Victus, administrator promovare proiect


`ROABA DE CULTURA""IN ZONA PESC ARUS A PARCULUI HERASTRAU:

Sambata, 6 august
 10:00 - Fitness WorldClass: curs Pilates cu Ana Cordea
 20:00 - Concert George Baicea Electric Blues Band
 Duminica, 7 august
 19:30 - Teatrul de copii Del’Arte: piesa ,,Pedagog de scoala noua”
 20:30 - Spectacol de improvizatie teatrala, trupa Freeze
 

La editura LUCMAN din Bucuresti a aparut volumul de poezii URGIA PLAPANZILOR de ELISABETA ISANOS (trilingv:romana-engleza-franceza). Din cuprins: "In tara cu viile arse/toti umbla cu buzele negre de struguri./In tara cu limbile smulse/toti umbla/ cu cantec in gat,/canta de frunzele verzi/in tara/fara nici o padure./Publicul bate din palmele dure,/cerul nu spune nimic,/ninge si-atat." ("VIILE ARSE")

NOUL CINEMATOGRAF AL REGIZORULUI ROMAN

În spaţiile Muzeului Ţăranului Român are loc zilele acestea "Noul Cinematograf al Regizorului Român", în încercarea de a-i de­termina pe tineri să guste din farmecul unic al complicităţii sălii cu eroii de pe marele ecran.
 
Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) îşi propune să atragă studenţii, tinerii şi cinefilii de toate vârstele prin prezentarea unei selecţii de filme europene şi nu numai, de ficţiune şi documentare, promovarea tinerilor regizori români şi europeni, a creaţiilor lor artistice şi documentare, precum şi susţinerea dialogului creatorilor cu publicul din România.

CULTURA IN PARC PENTRU BUCURESTENI

Bucurestenii care raman in oras in acest weekend isi vor putea petrece timpul liber in natura, pe pajistea Pescarus, din parcul Herastrau, participand la evenimentele organizate la "Roaba de cultura", un proiect al Asociatiei Green Revolution: concerte, olarit, magicieni, precum si modalitati de relaxare: fotolii puf si hamace, carti gratuite sau muzica ambientala.
 

ALEILE DIN CISMIGIU VOR PURTA NUME DE CARTI

Aleile din Cişmigiu au primit nume de cărţi în cadrul unei campanii a editurii Litera, menită să promoveze aceste titluri şi să îi îndemne pe bucureşteni la lectură. Plimbându-se prin parc, bucureştenii vor avea prilejul de a citi şi afla despre cărţi precum "O zi", de David Nicholls, "Tony & Susan", de Austin Wright, "Prea multă fericire", de Alice Munro, "Oamenii-delfin", de Torsten Krol, "Imperiul pierdut", de Clive Cussler, "Cu sufletul la gură", de Dean Koontz, şi "Roşu de rubin", de Kerstin Gier. Pancarte cu numele acestor cărţi, fotografia copertei şi o scurtă prezentare a volumului au fost plasate alături de indicatoarele cu numele aleilor din Cişmigiu, unde vor rămâne până la sfârşitul lunii august. Afişe asemănătoare se regăsesc şi pe gardul Palatului Şuţu.
Salutam aceasta inițiativă, dar nu putem renunța la părerea că editorii de la „Litera” nu par a fi absolvit v reun curs de literatură română.

ALEILE DIN CISMIGIU VOR PURTA NUME DE CARTI

Aleile din Cişmigiu au primit nume de cărţi în cadrul unei campanii a editurii Litera, menită să promoveze aceste titluri şi să îi îndemne pe bucureşteni la lectură. Plimbându-se prin parc, bucureştenii vor avea prilejul de a citi şi afla despre cărţi precum "O zi", de David Nicholls, "Tony & Susan", de Austin Wright, "Prea multă fericire", de Alice Munro, "Oamenii-delfin", de Torsten Krol, "Imperiul pierdut", de Clive Cussler, "Cu sufletul la gură", de Dean Koontz, şi "Roşu de rubin", de Kerstin Gier. Pancarte cu numele acestor cărţi, fotografia copertei şi o scurtă prezentare a volumului au fost plasate alături de indicatoarele cu numele aleilor din Cişmigiu, unde vor rămâne până la sfârşitul lunii august. Afişe asemănătoare se regăsesc şi pe gardul Palatului Şuţu.
Salutam aceasta inițiativă, dar nu putem renunța la părerea că editorii de la „Litera” nu par a fi absolvit v reun curs de literatură română.

BUCURESTENII AU DE ASTAZI "TEATRUL UNOR NOPTI DE VARA"

Proiectul Ludika, „Teatrul unor nopţi de vară" are loc în Parcul Herăstrău, la Teatrul de Vară, începând de astăzi, de la ora 19.00, când publicul poate vedea, cu preţul unui bilet de numai 1 leu, spectacolul „Şi cu violoncelul ce facem?", de Matei Vişniec. În regia lui Mihai Lungeanu, spectacolul îi are în distribuţie pe actorii Mihail Spiridonescu, Paula Grosu, Valentin Cotiga şi Sorin Frânc. 

BUCURESTENII AU DE ASTAZI "TEATRUL UNOR NOPTI DE VARA"

Proiectul Ludika, „Teatrul unor nopţi de vară" are loc în Parcul Herăstrău, la Teatrul de Vară, începând de astăzi, de la ora 19.00, când publicul poate vedea, cu preţul unui bilet de numai 1 leu, spectacolul „Şi cu violoncelul ce facem?", de Matei Vişniec. În regia lui Mihai Lungeanu, spectacolul îi are în distribuţie pe actorii Mihail Spiridonescu, Paula Grosu, Valentin Cotiga şi Sorin Frânc. 

IN PREGATIREA CONCURSULUI INTERNATIONAL „GEORGE ENESCU”

Anul acesta, Concursul Inter¬naţional „George Enescu" se va desfăşura între 3 şi 11 septembrie, iar ceremonia decernării premiilor va avea loc în data de 11 septembrie 2011, cu prilejul Concertului de Gală al Laureaţilor. La cea de-a XX-a ediţie a Concursului Interna¬ţional „George Enescu" înscrierile depăşesc cu mult cifrele preconizate, în competiţie participând 180 de concurenţi. Dintre aceştia, 63 au intrat în competiţia de la la vioară, 60 de concurenţi s-au înscris la pian şi 57 la violoncel. De asemenea, au fost înregistrate 31 de lucrări pentru secţiunea compoziţie, dintre care 16 camerale şi 15 simfonice. Cei 180 de concurenţi provin din 37 de ţări şi 5 continente. 



Primarul Sectorului 2 are deosebita plăcere să vă invite
Marţi, 26 iulie, orele 17.00, la evenimentul cultural
„Colocviile de Marţi” ÎNTÂLNIRE CU MARCEL PETRIŞOR ŞI PUŞI DINULESCU.
CENTENAR GEORGE IVAŞCU. KYOTO PRIZE
Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională,
Str. J.L. Calderon nr.39

STEAGUL LUI STEFAN LA MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE
Un steag restaurat complet, vechi de mai bine de 500 de ani şi care a aparţinut lui Ştefan cel Mare, poate fi văzut luna aceasta într-o expoziţie temporară la Muzeul Naţional de Istorie a României. Steagul a fost dăruit de către Ştefan Cel Mare  mânăstirii Zografu în jurul anului 1500, el fiind considerat un al doilea ctitor al mânăstirii athonite. Steagul a fost făcut cunoscut pentru prima dată de către etnograful Teodor Burada, care a vizitat mânăstirea în 1882. În ianuarie 1902, primul ministru al României, Dimitrie A. Sturza, a vorbit pentru prima dată oficial, la Academia Română, despre steagul lui Ştefan cel Mare de la Mânăstirea Zografu. In 15 februarie 1917, Ion I. C. Bratianu a trimis o telegramă cifrată Legaţiei României de la Atena, cerând: "Faceţi tot ceea ce este posibil pentru a obţine drapelul lui Ştefan cel Mare”. Drapelul a ajuns în România abia în 1920 , fiind depus la Muzeul Militar. În 1970, "Steagul lui Ştefan cel Mare" a intrat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.
"Steagul lui Ştefan cel Mare" a fost supus unui proces complex de restaurare. Lucrările de restaurare au durat şapte ani şi jumătate, fiind executate de Spiridonia  

Marcu

PROIECTUL BUCURESTEAN “ROABA DE CULTURA”
In weekendul 8 - 10 iulie 2011, in zona Pescarus din parcul Herastrau, va avea loc lansarea proiectului „Roaba de cultura”, care ofera in mod gratuit alternative culturale pentru petrecerea timpului liber in natura. Pana pe 15 octombrie 2011, proiectul, desfasurat intr-un spatiu multifunctional din Parcul Herastrau, pe pajistea din zona Pescarus, propune publicului concerte de muzica clasica, electronica, cursuri de dans
, ateliere de pictura si olarit. De asemenea, vor fi prezentate piese de teatru si se vor realiza proiectii de filme in parteneriat cu institutele culturale. Pasionatii de lectura pot face o rezervare a cartii pentru 24 de ore. Zona ,,Roaba de cultura” beneficiaza de acces Wi-Fi gratuit.Proiectul este organizat de Asociatia Green Revolution, in parteneriat cu Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement si FiorArte si sprijinit de Editura Nemira, Lipton, grupul Ogilvly Rpmania, Biciclop, Perpetuum Cycle si Free Rider.

UN MUZEU AL MUZEELOR DIN ROMANIA

O expoziţie cu titlul titlul „ Muzeele din România între clasic şi modern. Proiecte muzeale (1990-2010)” a fost vernisată, săptămâna trecută, la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, evenimentul reunind proiecte de arhitectură, reabilitare şi amenajare muzeotehnică prezentate de o universitate şi 19 instituţii muzeale din intreaga tara..  Manifestarea a fost structurată pe cinci secţiuni, din care prima a fost Istorie şi arheologie, expunând  Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Istorie Galaţi, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti (Secţia Istorie, n.r.), Complexul Naţional Muzeal Moldova (Muzeul Unirii Iaşi, n.r.), Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul Jjudetean Salaj, Muzeul Judeţean Satu Mare (Secţia Istorie şi Arheologie, n.r.), Muzeul Naţional Brukenthal. Cea de-a doua secţiune a expoziţiei a vizat domeniul artei, exponatele fiind prezentate de Muzeul Brăilei, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Muzeul Judeţean Argeş (Secţia Artă, n.r.), în timp ce în a treia secţiune – cea de etnografie, au expus Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti (Secţia Etnografie.), Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Judeţean Satu Mare (Secţia Etnografie,), Complexul Naţional Muzeal „Astra” Sibiu. O altă secţiune a fost cea de Istorie naturală, iar publicul a putut admira exponate aduse la Bucureşti de Muzeul de Mineralogie Baia Mare, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” Bucureşti, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Secţiunea a cincea a privit activitatea de conservare şi restaurare îndeplinită de instituţiile muzeale, expunând Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia (Centrul Naţional de Conservare şi Restaurare Carte Veche), Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti. 

MUZEUL MUZEELOR DIN ROMANKIA

O expoziţie cu titlul titlul „ Muzeele din România între clasic şi modern. Proiecte muzeale (1990-2010)” a fost vernisată, săptămâna trecută, la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, evenimentul reunind proiecte de arhitectură, reabilitare şi amenajare muzeotehnică prezentate de o universitate şi 19 instituţii muzeale din intreaga tara..  Manifestarea a fost structurată pe cinci secţiuni, din care prima a fost Istorie şi arheologie, expunând  Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Istorie Galaţi, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti (Secţia Istorie, n.r.), Complexul Naţional Muzeal Moldova (Muzeul Unirii Iaşi, n.r.), Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul Jjudetean Salaj, Muzeul Judeţean Satu Mare (Secţia Istorie şi Arheologie, n.r.), Muzeul Naţional Brukenthal. Cea de-a doua secţiune a expoziţiei a vizat domeniul artei, exponatele fiind prezentate de Muzeul Brăilei, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Muzeul Judeţean Argeş (Secţia Artă, n.r.), în timp ce în a treia secţiune – cea de etnografie, au expus Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti (Secţia Etnografie.), Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Judeţean Satu Mare (Secţia Etnografie,), Complexul Naţional Muzeal „Astra” Sibiu. O altă secţiune a fost cea de Istorie naturală, iar publicul a putut admira exponate aduse la Bucureşti de Muzeul de Mineralogie Baia Mare, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” Bucureşti, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Secţiunea a cincea a privit activitatea de conservare şi restaurare îndeplinită de instituţiile muzeale, expunând Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia (Centrul Naţional de Conservare şi Restaurare Carte Veche), Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti. 

ANIVERSARE DIN CALENDARUL UNESCO LA COTROCENI

Înscrisă în Calendarul UNESCO, celebrarea a 125 de ani de naşterea pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna este marcată la Muzeul Naţional Cotroceni printr-o retrospectivă.
 
Organizată în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România şi cu Muzeul Judeţean Argeş – Galeria de Arta "Rudolf Schweitzer-Cumpana" din Piteşti, oraşul natal al artistului, expoziţia cuprinde peste 120 de lucrări, provenind de la muzeul gazdă, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Complexul Muzeal Naţional "Moldova" din Iaşi şi din colecţii particulare. Ea urmează altor două expoziţii de patrimoniu, "Theodor Aman" şi "Iosif Iser", gândite într-un proiect menit să aniverseze cei 20 de ani de existenţă a Muzeului Naţional Cotroceni.

Astăzi, „Noaptea Institutelor Culturale din capitală”, 

Acestea îşi aşteaptă oaspeţii deruland proiectul  "EUNIC" România, ajuns la a cincea ediţie, Programul cuprinde evenimente organizate de British Council, Centrul Ceh, Forumul Cultural Austriac, Fundaţia Culturala Greaca, Institutul Goethe, Institutul Cervantes, Institutul Camões/Ambasada Portugaliei, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură "Vito Grasso", Institutul Polonez şi Delegaţia Wallonie-Bruxelles. Coordonatorul ediţiei din acest an este Forumul Cultural Austriac.

BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL

 În Piaţa „George Enescu" din Capitală între orele  11.00 și 23.00, în perioada 24 iunie şi 2 iulie se vor desfăsura concertele si spectacolele aduse de Bucharest Music Festival. Anunţat la începutul lunii iunie, perioada de desfăşurare a festivalului a fost modificată din cauza prognozei meteo.Timp de nouă zile parcarea din vecinătatea Ateneului Român va fi amenajată pentru a se putea asculta muzică clasică şi viziona opere celebre filmate pe marile scene ale lumii. Festivalul va cuprinde concerte şi recitaluri suţinute de Horia Maxim, Filarmonica Oltenia din Craiova, Cvartetul Artmusik, Trio Veritas, Laura Păuna, Grupul Vocal Acapella, Toma Popovici, Horia Mihail, Camerata Regală, Orchestra Simfonia Bucureşti. 

A APĂRUT NR. 18 AL REVISTEI FALEZE DE PIATRĂ 

email: redactiafalezedepiatra@gmail.com 
http://falezedepiatra.net/ 

Proiectul "Cititor de proză" vă pune la dispoziţie numărul 18 al revistei "Faleze de piatră" şi vă doreşte o lectură plăcută. 

În paginile revistei veţi găsi o vastă colecţie de texte de proză, poezie, teatru, jurnalism şi alte articole, semnate de autori români contemporani. 

Administraţia proiectului "Cititor de Proză" 
Mihai Victus, administrator promovare proiect

NOAPTEA LUNGA A FILMELOR SCURTE

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte a ajuns la a treia ediţie şi, aşa cum ne-a obişnuit, va aduce la Bucureşti cele mai premiate scurtmetraje ale anului. Majoritatea filmelor vor fi proiectate în premieră în România, căci abia au revenit de la marile competiţii de film ale lumii. Câştigătoarele şi nominalizatele la Oscar, Berlin, BAFTA, Veneţia sau Clermont-Ferrand le veţi putea vedea sâmbătă, 18 iunie, la 20.00, la Muzeul Naţional de Artă, Palatul Parlamentului.
 

Invitatie 
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
are onoarea să vă invite la lansarea cărţii autobiografice 
„Soartă dulce-amară” de ambasador Ion Porojan, 
care va avea loc cu ocazia Târgului de tradiţii populare 
de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
sâmbătă, 25 iunie 2011, orele 12,00 

Relaţii: tel.021 665 71 37; 0748045188; 
Adresa: Șoseaua P. Kiseleff nr. 28-30,
Autobuzele 205, 131, 330, 331, 335 

"Patrimoniul Bucurestilor intre restaurare si modern"

Dezbaterea a fost  organizata cu sprijinul Academiei Romane. Organizatorii au făcut bilanțul trist al precedentei dezbateri - care a prevazut si  anticipat multe din distrugerile din ultima vreme. Au fost prezentate următoarele comunicări:
- Contributii senzationale la vechimea Bucurestilor - arh.Dan      Ionescu INP - Istoria si edificiile Caii Targovistei - istoric Em.Badescu -      BAR - Consideratii privind zona Matache-Grivitei-Buzesti - Doina Vella      - Ilegalitatile savarsite de autoritati si administratie in      Proiectul "Diametralei" - Expunere de Dan Nicusor, centrata pe recentul comunicat al Asociației Salvati Bucurestiul - Recviem pt Man.Sft.Sava - comunicare privind descoperirile   facute acolo - arh.St.Balici si arh.V.Apostol dela ARA - Marile probleme ale pericolului      seismic asupra cladirilor semnificative ale Capitalei -      Prof.Ing.Dan Lungu (fost director INP si presedinte al Comisiei Prezidentiale pt Patrimoniu) - Piata si Hala.Obor - monument remarcabil de arhitectura,  in contextul distrugerilor generale ale pietelor de mici producatori - tarani si meseriasi - in Bucuresti, dar si in  toata Tara...- Doina Vela, Dan Ghelase, Mircea Gheorghiu, pres.As.Negustorilor din Obor.        Concluziile lucrarilor vor fi publicate rezumat intr-o brosura        ce va fi difuzata institutiilor de cultura si ale administratiei        locale.

EVOCARI LUCIAN BLAGA ŞI RAINER MARIA RILKE
“Colocviile de Marţi”  au  loc astazi la Centrul pentru Activităţi Recreative Str. J.L. Calderon nr.39 marcand: 50 de ani fără Lucian Blaga (9 mai 1895 – 6 mai 1961), 75 fără Rainer Maria Rilke (4 decembrie 1875 – 29 decembrie 1920) . Invitaţi: Dorli Blaga, Grete Tartler, Nandkishor Pamwar, Dumitru Micu, Toma George Maiorescu, Nestor Ignat, Lucia Negoiţă, Pan Izverna, Candid Stoica,  Doina Boriceanu, Daniela Iordache, Constantin Gherghinoiu, Gheorghe Lupaşcu, Vasile Datcu, Ion Andreiţă, Cristian Moţiu, Mihai Stan, George Coandă, Florinel Agafiţei, Dan Gâju, Emil Stănescu,Corin Bianu, George Toma Vasiliu, Nicolae Ionel, Florea Turiac.
Amfitrion: Dr. George Anca

BOOKFEST, SAU TARGUL DE CARTE DE LA  TRIUMFALISMUL DESCHIDERII LA REALISMUL CONCLUZIILOR

Spre deosebire de reportajele partiale de la standuri, care  proclamau best-selleruri, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), Grigore Arsene, organizatorul Salonului internaţional de carte "Bookfest", a declarat, pentru AGERPRES, duminică seară, la finalul târgului, că "anul acesta s-a cumpărat mai puţin şi mai ieftin". Proclamându-l al treilea an de criză el a explicat că în 2009 şocul a fost retragerea totală a statului din finanţarea indirectă a culturii naţionale (biblioteci, achiziţii, suta de euro pentru profesori ş.a.m.d.), iar sfârşitul lui 2009 şi începutul lui 2010 a fost perioada în care AER a avut "probleme 
cu distribuitorii, care au cerut bani în avans, ţinând cont de nişte vânzări care nu au mai venit şi care au produs dificultăţi editorilor". Adică, după ce că guvernul trage cu pistolul în cultura scrisă, ne mai facem greutăţi şi noi între  noi!.

A APĂRUT NR. 17 AL REVISTEI FALEZE DE PIATRĂ

email: redactiafalezedepiatra@gmail.com
http://falezedepiatra.net/

Proiectul "Cititor de proză" vă pune la dispoziţie numărul 17 al revistei "Faleze de piatră" şi vă doreşte o lectură plăcută. 

În paginile revistei veţi găsi o vastă colecţie de texte de proză, poezie, teatru, jurnalism şi alte articole, semnate de autori români contemporani.

Administraţia proiectului "Cititor de Proză"
Mihai Victus, administrator promovare proiect


SĂPTĂMÂNA INTERNAŢIONALĂ A MUZICII NOI

Ieri 21 mai 2011 a avut loc la Opera Naţională din Bucureşti deschiderea festivalului Săptamâna Internaţională Muzicii Noi, cu spectacolul unic  al feeriei-cabaret „Vânzătorii de vise” de Irinel Anghel. „Dizzy Valtz” de Sorin Romanescu şi Irinel Anghel şi cantata „Moşii” ded Adrian Iorgulescu dirijată de Tiberiu Soare.

Lansarile editurii Meteor Press la Bookfest

Ghidul Verde Michelin Romania - miercuri, 25 mai, ora 18:00, Agora, pav. 17

Pentru un sac de oase, Lluis-Anton Baulenas - vineri, 27 mai, ora 17:00, pav. 14, standul editurii - in prezenta autorului

Doar Adevarul, Anna Politkovskaia - sambata, 28 mai, ora 17:00, pav. 14, standul editurii

Crashkurs. Manual de criza, Dirk Muller - duminica, 29 mai, ora 12:00, pav. 14, standul editurii - in prezenta autorului

Lansarile editurii Meteor Press la Bookfest
Ghidul Verde Michelin Romania - miercuri, 25 mai, ora 18:00, Agora, pav. 17
Pentru un sac de oase, Lluis-Anton Baulenas - vineri, 27 mai, ora 17:00, pav. 14, standul editurii - in prezenta autorului
Doar Adevarul, Anna Politkovskaia - sambata, 28 mai, ora 17:00, pav. 14, standul editurii
Crashkurs. Manual de criza, Dirk Muller - duminica, 29 mai, ora 12:00, pav. 14, standul editurii - in prezenta autorului

Editura pentru Literatură Contemporană,
sub auspiciile Universităţii din Bucureşti,
în colaborare cu Consiliul Britanic şi Institutul Cultural Român,


Anunță publicarea volumului trilingv

Povestiri din Varșovia 
WARSZAWSKIE OPOWIEŚCI 
Warsaw Tales

editat de Lidia Vianu,
tradus de Masteranzii în Traducerea Textului Contemporan de la Universitatea din București. (ISBN 978-606-92387-8-3). 


Editura pentru Literatură Contemporană publică, pentru prima dată de când s-a înființat, un volum trilingv. El a fost inițial scris în polonă, cu excepția unui număr de texte scrise direct în limba engleză. Este vorba de poeme și proze scurte, menite să ofere o imagine a Varșoviei, așa cum arată ea după căderea Cortinei de Fier. 

Editorul original este New Europe Writers. El se autodefinește ca „privirea din spatele perdelei”. Comunismul a fost o perdea care a ascuns multe. Post-Comunismul este și el un alt fel perdea, de ascunzătoare. Volumul acesta, publicat de Editura pentru Literatură Contemporană în limbile română, polonă și engleză, tocmai acest scop are, să tragă deoparte perdelele Europei pentru iubitorii de literatură din lumea întreagă. 



A DOUA EDITIE A TARGULUI DE POEZIE LA MUZEUL NATIONAL AL LITERATURII ROMANE

Cea de-a doua editie a Targului National al Cartii de Poezie, care se desfasoara in perioada 18-22 mai, a fost deschisa miercuri, la Muzeul National al Literaturii Romane (MNLR) din Bucuresti. In cele patru zile ale Targului, poezia, poetii si editurile care publica poezie vor fi protagonistii unui eveniment inedit in spatiul romanesc post-decembrist, care pune la loc de cinste creatia poetica. La editia actuala vor fi prezenti peste 70 de poeti, atat din Romania, cat si din alte tari europene. 

FTT Digital Cinema s.r.l. şi Uniunea Cineaştilor din România vă invită la simpozionul cu titlul ,,Cinema Digital", care va avea loc joi, 19 mai, ora 9.30 la sala Cinema din Bucureşti. Simpozionul se adresează tuturor celor implicaţi în operarea sălilor de cinema, precum şi celor interesaţi de cinematografie în general. Prezentările vor fi susţinute de către specialişti în domeniu de la firmele FTT GmbH Germania, Barco Belgia şi XDC Belgia.

In ROMANIA LITERARA de azi 6 mai 2011 (nr.18), la rubrica intitulata CALENDAR, anuntul referitor la comemorarea mortii lui POMPILIU CONSTANTINESCU (1901-1946) pe 9 mai este "ilustrat" cu portretul scriitorului EUSEBIU CAMILAR! Oare nimeni din redactia revistei nu a sesizat eroarea, devenita prin publicare o gafa de proporii ingrijoratoare? Speram ca in numarul viitor al revistei se va face indreptarea cuvenita cu scuzele de rigoare.

DE 7 MAI ZIUA BENZILOR DESENATE IN LIBRARIILE  BUCURESTENE

Denumita „Free Comic Book Day”, manifestarea e deja la a 10-a ediţie în SUA şi an de an s-a răspândit în aproape toată lumea, numărul de librării care promovează în acest fel benzile desenate fiind din ce în ce mai multe. SalonBD.ro şi Revista COMICS organizează pentru prima dată în România  o zi 
întreagă în care librăriile de benzi desenate oferă câte o revistă gratuită oricui le trece pragul, sâmbătă, 7 mai,  la Anthony Frost English Bookshop (Calea Victoriei nr. 45), Base Cafe (Şepcari 22), Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona 13-15), Librăria Jumătatea Plină (str. General David Praporgescu) şi Anticariatul Antic Ex Libris (str. Doamnei nr. 23).



ZECE ZILE DE FILM EUROPEAN

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Filmului 
European va avea loc  în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara. Peste 30 de ţări sunt reprezentate de circa 50 de producţii cinematografice, majoritatea de lung metraj. La Bucureşti, festivalul se desfăşoară în perioada 5-15 mai, cu proiecţii la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. Festivalul va continua la Braşov (12-15 mai), Iaşi (19-22 mai), Timişoara (19-22 mai) şi Târgu-Mureş (26-29 mai). Republica Moldova participă pentru prima dată la festival, cu o selecţie de filme studenţeşti care vor fi prezentate alături de câteva scurtmetraje ale studenţilor de la UNATC, în prezenţa tinerilor regizori. Gala de deschidere va avea loc la Cinema Pro cu „Essential Killing” (Polonia, 2010), în regia lui Jerzy Skolimowski, film distins cu Marele  Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia 2010, şi cu numeroase alte distincţii internaţionale. 

INCEP SPECTACOLELE DE STRADA ALE TEATRULUI "MASCA"

Teatrul Masca încheie weekendul acesta stagiunea în sală. Din 1 mai, trupa va putea fi urmărită în spectacole de exterior, în parcurile bucureştene şi la metrou. Publicul va putea urmări spectacolele „Cocktail“, „Ex Libris“ şi „Gardienii se întorc“, duminică, 1 mai, în Parcul Herăstrău, începând cu ora 12.00.

Spectatorii sunt aşteptaţi la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău. 

EXPOYITIE DE ARTA NAIVA

Centrul Naţional pentru Conserva­rea şi Promovarea Culturii Tra­di­ţionale organizează, în perioada 27 aprilie – 12 mai, la Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", ex­po­ziţia de icoane şi artă naivă "Patimi­le şi Învierea Mântuitorului în crea­ţia populară contemporană". Ver­ni­sajul va începe la ora 15:00.

Pe simeze vor fi lucrări de artă nai­vă, icoane pe sticlă şi pe lemn, ex­po­ziţia reprezentând o selecţie dintre cele mai valoroase creaţii ale unor apreciaţi artişti contemporani ai domeniului, din Bucureşti şi din ţa­ră. 

ZIUA INTERNATIONALA A CARTII

23 aprilie este ziua internaţională a cărţii. Ideea sărbătoririi acestei zile este legată de o tradiţie catalană: pe 23 aprilie, ziua onomastică a patronului catalan Sf. Jordi şi a Sfântului Gheorghe, bărbaţilor cu adevărat preţuiţi li se dăruiau cărţi şi un trandafir roşu. 23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616 au murit Cervantes şi Shakespeare. În alţi ani, dar la aceeaşi dată, au murit sau s-au născut scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov sau Josep Pla.

Pornind de la aceste considerente, în anul 1995 Congresul General UNESCO a declarat 23 aprilie ca zi internaţională a cărţii, aducând astfel un tribut tuturor scriitorilor şi în acelaşi timp încurajând pe toţi, dar în special pe tineri, să (re)descopere plăcerea lecturii.Grupul Editorial LITERA , Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Sinectico, Europa FM şi Elefant.ro organizează vineri, 22 aprilie, cu ocazia Zilei internaţionale a cărţii o acţiune comună prin care oferă cărţi tuturor trecătorilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti.




Contemporary Literature Press,
under The University of Bucharest, in permanent conjunction
with The British Council, and The Romanian Cultural Institute,


Announces the publication of the bilingual volume
of English and Romanian poetry

compendium of translated poetry

compiled by C. George Sandulescu and Lidia Vianu 
(ISBN 978-606-92388-1-3).


This 700-page volume began as a help in teaching the Theory of Translation to Romanian students, but developed into a Guide to the history of poetry for all ages and stages of learning – mainly as a tool for life-long education. 



A apărut nr 16 al revistei de cultură şi arte FALEZE DE PIATRĂ

http://falezedepiatra.net/
email: redactiafalezedepiatra@gmail.com

Proiectul "Cititor de proză" vă pune la dispoziţie numărul 16 al revistei "Faleze de piatră" şi vă doreşte o lectură plăcută. 

Veţi găsi aici o vastă gamă de texte de PROZĂ, POEZIE, ARTICOLE, STUDII, TEATRU, etc. semnate de autori români contemporani. 

Administraţia proiectului "Cititor de Proză"
Mihai Victus, administrator promovare proiect

INVITATIE pentru Marţi, 26 aprilie, orele 17.00, la evenimentul cultural
Salonul Literar “Colocviile de Marţi” - CENTENAR CIORAN
- ÎNTÂLNIRE CU AHIMSA / NONVIOLENŢA
Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională,
Str. J.L. Calderon nr.39
Marţi, 26 aprilie, orele 17.00, la evenimentul cultural
Salonul Literar “Colocviile de Marţi” - CENTENAR CIORAN
- ÎNTÂLNIRE CU AHIMSA / NONVIOLENŢA
Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională,
Str. J.L. Calderon nr.39
Centenar Cioran: Mihai Şora: Cu Emil Cioran la Bucureşti, la Paris; Irina Mavrodin: Traducând din celălalt Cioran; Marin Diaconu: Cioran şi Noica;Mihai Teodorescu: Naştere-moarte-nemurire 
Recital Cioran susţinut de actriţa Genoveva Preda 
Lansări: 
Ø	Întâlniri cu Cioran, culegere realizată de Marin Diaconu, Mihaela Genţiana Stănişor, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2011 
Ø	Master Violenţă, redactor Cornelia Duţu, coordonator George Anca,Trivium, Bucureşti, 2011 
Ø	Probleme de etimologie de Maria Crişan, Editura Paco, Bucureşti 2011 
Ø	Moartea spionului de Adrian Georgescu, Sieben Publishing, Bucur

ASTAZI 18 APRILIE GALA PREMIILOR UNITER

Editia din 2011 a galei premiilor Uniunii Teatrale din Romania (UNITER) va fi transmisa in direct, astazi, de la ora 21.00, pe TVR 1 si TVR HD, informeaza televiziunea publica. Gala premiilor UNITER va avea loc in studioul TVR din Capitala, fiind prezentata de Ion Caramitru si regizata de Cornel Todea. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor si a propunerilor membrilor senatului UNITER, in sedinta din data de 28 februarie, senatul a acordat urmatoarele trofee: premiul de excelenta - Tamara Buciuceanu; premiul pentru intreaga activitate - actorul Ilie Gheorghe, actrita Coca Bloos, regizorul Tudor Marascu, scenografa Gabriela Nazarie, criticul Ion Cazaban; premiu special pentru muzica de teatru - Gabriel Bassarabescu; premiul special pentru teatru de papusi - Aneta Forna Christu, premiul special pentru coregrafie - Andras Lorant. Pentru editia a XIX-a a galei premiilor UNITER, senatul Uniunii a hotarat ca juriul de nominalizari sa fie alcatuit de catre Biroul Sectiei Romane a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. In consecinta, juriul a fost compus din criticii de teatru Andreea Dumitru, Doina Modola si Ludmila Patlanjoglu. Nominalizarile pentru aceasta editie a galei premiilor UNITER sunt urmatoarele:
Debut: Vlad Cristache, pentru regia spectacolului “Peer Gynt" de la Teatrul “Maria Filotti", Braila; Alexandru Mazgareanu, pentru regia spectacolului “Functionarii" de la Teatrul Metropolis, Bucuresti; Conrad Mihai Mericoffer, pentru rolul Trofimov din spectacolul “Livada de visini" la Teatrul National Bucuresti.
Cel mai bun spectacol de teatru TV: “Intoarcerea la matca", de George Astalos, regia Ion Gostin; “O intamplare cu haz", de Carlo Goldoni, regia Constantin Dicu; “Unde-i revolverul", de Görgey Gábor, regia Mircea Cornisteanu.
Cel mai bun actor in rol secundar: Dragos Huluba, pentru rolul Capitanul de pompieri din spectacolul “Cantareata Cheala", la Teatrul de Comedie Bucuresti; Andi Vasluianu, pentru rolul Semion Medvedenko din spectacolul Pescarusul, la Teatrul “Toma Caragiu" Ploiesti; Gábor Viola, pentru rolul Valerio din spectacolul “Leonce si Lena", la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca.
Cea mai buna actrita in rol secundar: Ana Ciontea, pentru rolul Mama tanarului din spectacolul “Avalansa", la Teatrul National Bucuresti; Claudia Ieremia, pentru rolul Marietta din spectacolul “In vizita", la Teatrul National “Mihai Eminescu", Timisoara; Virginia Itta Marcu, pentru rolul Jongleurul violonist din spectacolul “Puterea obisnuintei", la Teatrul “Sica Alexandrescu", Brasov.
Cel mai bun actor in rol principal: Zsolt Bogdán, pentru rolul Bergman din spectacolul “Strigate si soapte", la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca; Marius Manole, pentru rolul Lopahin Ermolai Alexeevici din spectacolul “Livada de visini", la Teatrul National Bucuresti; Horatiu Malaele, pentru rolul Francois din spectacolul “Dineu cu prosti", la Teatrul National Bucuresti.
Cea mai buna actrita in rol principal: Petronela Grigorescu, pentru rolul Veta din spectacolul “O noapte furtunoasa", la Teatrul National “Vasile Alecsandri", Iasi; Maia Morgenstern pentru rolul Ranevskaia Liubov Andreevna din spectacolul “Livada de visini", la Teatrul National Bucuresti; Ofelia Popii, pentru rolurile din spectacolul “Felii", la Teatrul National “Radu Stanca", Sibiu.
Cel mai bun spectacol: “Leonce si Lena", la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca; “Livada de visini", la Teatrul National Bucuresti; “Strigate si soapte", la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca.
Premiul pentru critica de teatru (decis de Biroul de conducere al Sectiei Romane a AICT): Andreea Dumitru.



A aparut numarul 2/2011 al revistei on-line FERESTRE, editata de site-ul www.isanos.ro! Acest numar este  consacrat poetei Magda Isanos, de la a carei nastere se implinesc la 17 aprilie 95 de ani, si este insotit de inregistrarea audio a unor poeme ale autoarei, in lectura scriitoarei Victoria Dragu Dimitriu. Revista cuprinde o evocare a poetei Magda Isanos si alte texte interesante. Deschideti FERESTRELE!   

Miercuri, 20 aprilie, la împlinirea a 150 de ani de la naşterea lui Georges Méliès,  studenţii Facultăţii de Arte, din cadrul Universităţii Hyperion, vă invită la seminarul cultural ,, Georges Méliès-un vizionar al cinematografului”.Seminarul va avea loc la orele 13 în Sala Amfiteatru (etaj 3, sala 3.2) din incinta Universităţii Hyperion.Vă aşteptăm!

PREYENTAREA UNEI REVISTE DE MUZICOLOGIE SI ARTE

Sambata, 16 aprilie, 2011, ora 16, la sediul Universitatii Romano-Americane, Amfiteatrul Jean Monnet (et. III), Redactorul-Sef al Revistei No14 Plus Minus - Veronica Anghelescu - va sustine o prezentare a revistei si a fenomenului muzical contemporan, in cadrul evenimentului cultural Pecha Kucha. Va invitam sa participati!
 

PENTRU CEL CARE A POSTAT INTREBAREA DE MAI JOS:

Il rugam sa observe ca acesta este un loc in care colaboratorii nostri posteaza stiri culturale de actualitate si nu un forum de conversatii. 
Cu toate ca pe parcursul mai multor ani de functionare toata lumea si-a dat seama de acest scop al FLUXULUI DE STIRI de pe portalul nostru fara a fi nevoie sa atentionam, o facem de data asta, atat pentru cel care intreaba cat si pentru cei care l-ar putea imita: SCOPUL ESTE A AVEA STIRI BINE DOCUMENTATE

PREMIILE GOPO PENTRU PRODUCTIILE ANULUI 2010

Cel mai bun lungmetraj: "Eu când vreau să fluier, fluier" (regia: Florin Şerban)

Cel mai bun regizor (lungmetraj): Florin Şerban - "Eu când vreau să fluier, fluier"

Cel mai bun actor într-un rol principal (lungmetraj ficţiune): Victor Rebengiuc - "Medalia de onoare"

Cea mai bunǎ actriţă într-un rol principal (lungmetraj ficţiune): Mirela Oprişor - "Marţi, după Crăciun"

Cel mai bun actor într-un rol secundar (lungmetraj ficţiune): Bogdan Dumitrache - "Portretul luptătorului la tinereţe"

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (lungmetraj ficţiune): Clara Vodă - "Eu când vreau să fluier, fluier"

Cel mai bun scenariu (lungmetraj ficţiune): Tudor Voican - "Medalia de onoare"

Cea mai bună imagine (lungmetraj): Liviu Marghidan - "Portretul luptătorului la tinereţe"

Cel mai bun montaj (lungmetraj): Dana Bunescu - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"

Cel mai bun sunet (lungmetraj): Thomas Huhn, Andreas Franck, Florin Tăbăcaru şi Gelu Costache - "Eu când vreau să fluier, fluier"

Cea mai bună muzică originală (lungmetraj): Vasile Şirli - "Caravana cinematografică"

Cea mai bună scenografie (lungmetraj ficţiune): Cristian Niculescu - "Caravana cinematografică"

Cele mai bune costume (lungmetraj ficţiune): Viorica Petrovici - "Caravana cinematografică"

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (lungmetraj ficţiune): Dana Roşeanu - "Caravana cinematografică"

Cel mai bun film de debut (lungmetraj): "Eu când vreau să fluier, fluier" de Florin Şerban

Cel mai bun film documentar: "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujică

Cel mai bun film de scurtmetraj: "Colivia", de Adrian Sitaru

Premiul "tânără speranţă": George Piştereanu - "Eu când vreau să fluier, fluier"

Premiul acordat de Romanian Society of Cinematographers: Drăgan Vivi Vasile (imaginea "Caravana cinematografică)

Premiul special: scenograful Zoltan Szabo

Premiul special pentru susţinerea filmului românesc: Institutul Cultural Român

Premiul pentru întreaga activitate: Anuşavan Salamanian - inginer de sunet

Premiul pentru întreaga carieră: Ion Besoiu


RADU BELIGAN SARBATORIT DE ZIUA TEATRULUI

Maestrul Radu Beligan a primit, de Ziua Mondială a Teatrului, o stea pe Walk of Fame, din Piaţa Timpului, în Bucureşti. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa primarului general al Capitalei, care i-a înmânat maestrului cheile oraşului. În decembrie, Radu Beligan şi-a serbat cea de-a 91-a aniversare pe scena Teatrului Naţional Bucureşti. Alături de colegii săi, actorul a interpretat celebrul său personaj din piesa "Egoistul".

Marţi, 29 martie, orele 17.00
Salonul Literar “Colocviile de Marţi” –
 ZIUA INTERNAŢIONALĂ A POEZIEi
 ÎNTRE RABINDRANATH TAGORE ŞI EMIL BOTTA
Intervenţii:
ü	George Anca: Între Gitanjali şi Întunecatul april 
ü	Nandkishor Pamwar: Creştinismul văzut de Tagore şi Yogananda
ü	Mihai Teodorescu: Metafizica moralităţii în marile religii monoteiste
ü	Gheorghe Lupaşcu: Erasmus şi evanghlismul
ü	Doina Boriceanu: Copil cu Petrache Ţuţea
ü	Mircea Coloşenco: Esoterismul poeţilor

Poeţi în recital: Lucia Negoiţă, Elena Liliana Popescu, Claudia Voiculescu, Lidia Lazu, Laura Goran, Isabela Alexandrescu Florin Costinescu, Nicu Dascălu, Gheorghe Vrana, Silvian Floarea, Cornel Berbente, Cristi Pantelimon.
Lansare: Anthology of Poetry, The Prince of Metaphor at the Metaphysics de Toma George Maiorescu, Amazon. Versiune engleză de George Anca   
In memoriam Romul Munteanu

FESTIVALUL CARTII CU INTRARE LIBERA

„Bookfest“ este considerat unul dintre cele mai importante evenimente ale spatiului cultural romanesc. Prin numeroasele lansari, sesiuni de autografe, dezbateri acoperind variate aspecte ale zonei editoriale, evenimente pentru copii si concerte, cea de a cincea editie se va desfasura intre 25 si 29 mai 2011, in incinta Complexului Expozitional ROMEXPO din Bucuresti, pavilioanele 14 (C2), 15 (C1), 16 (C4), 17 (C5) si 18 (C6), vizitatorii av]nd intrare libera  in fiecare dintre cele cinci zile, de la 10:00 la 22:00. Publicul este, de asemenea, invitat sa ia parte la discutiile despre si dintre autorii maghiari si cei romani, interactiune facilitata de traducerea simultana, la casca, oferita de organizator. Oficialii din Ungaria au confirmat deja prezenta la Bucuresti a scriitorilor Péter Esterházy, Ádám Bodor, Péter Nádas si a traducatoarei Ana Maria Pop.


A APĂRUT NR. 15 AL REVISTEI "FALEZE DE PIATRĂ"

http://falezedepiatra.net/
email: cititordeproza@googlemail.com

În acest număr vă punem la dispoziţie o serie vastă de texte de proză, poezie, jurnalism, stc. semnate de un num[r mare de autori, dintre care enumerăm: Maria Frandoş, Emanuel Pope, Ştefan Doru Dăncuş, Gabi Schuster, Gabriel Bota, Cristian Lisandru, Melania Cuc, Dorina Şişu, etc.

Administraţia proiectului "Cititor de Proză"
Mihai Victus, administrator promovare proiect

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE CHITARA CLASICA LA SALA RADIO
Marţi seară a avut loc deschiderea oficială cu chitaristul spaniol Ricardo Gallén şi muzică de Albéniz, Rodrigo, Brouwer, Regondi şi Bach. Ajuns la a V-a ediţie festivalul aduce
trei apreciaţi chitarişti Ricardo Gallén, Goran Krivokapić şi Ana Vidovic care vor cânta cu Orchestra de Cameră şi cu Orchestra Naţională Radio. Sâmbătă, 19 martie vor concerta chitariştii Stan Zamfirescu şi Costin Soare şi flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, cu muzică de Mangore, Sor, Pujol, Bogdanovic, Tarrega, Mozart, Chopin, Bartok, Davies şi Piazzolla; duminică, 20 martie, programul poartă titlul „«Isvor» - muzică românească tradiţională veche, de la Dimitrie Cantemir la Barbu Lăutaru", cu formaţia Imago Mundi şi Bogdan Mihăilescu, iar marţi, 22 martie, Trio Zamfirescu va cânta piese de Vivaldi,  Boccherini,  Bizet,  Albeniz, Paco de Lucia, Gipsy Kings, Piazzolla.

GOPO – A CINCEA EDIŢIE
Cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie 2011 şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema, începând cu ora 19:00 (covorul roşu), iar românii de pretutindeni o vor putea urmări înregistrat la ProTV Internaţional, pe 30 şi 31 martie, de la ora 20:30. Gala va putea fi urmărită şi online, pe www.premiilegopo.ro şi www.procinema.ro, dar şi pe cea mai mare media faţadă din România, Cocor Media Channel, situată în inima Capitalei – începând de la aceeaşi oră cu transmisiunea ProCinema. Ion Besoiu, va fi recompensat cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Galei Premiilor Gopo, programate pe 28 martie la Bucureşti.

MUZEUL COTROCENI IMPLINEŞTE 20 DE ANI

Seria de evenimente prin care Muzeul Naţional Cotroceni sărbătoreşte, în 2011, împlinirea a 20 de ani de existenţă în spaţiul cultural al Capitalei a fost deschisă în ziua de 8 martie  printr-o expoziţie dedicată Doamnei Elena Cuza. În cadrul expoziţiei, publicul poate admira obiecte personale care au aparţinut Doamnei rămase în  legenda României: brăţara de aur şi sigiliul cu iniţialele sale, mantia, o copie a unei rochii purtată de ea după moartea domnitorului Al. I. Cuza, casete de înfrumuseţare şi lucru de mână, trusa de scris, trusa de voiaj şi coroana domnească. Sunt expuse de asemenea scrisori, fotografii, litografii, stampe, albume de fotografii precum cel dedicat de Carol Pop de Szathmary doamnei Elena Cuza, cărţi şi alte obiecte. Restaurarea fostului apartament dedicat soţiilor de domnitori cu un spaţiu muzeal alăturat va fixa de asemenea atmosfera   secolului al XIX-lea la Palatul Cotroceni .



NOMINALIZARI PENTRU PREMIILE UNITER

 categoria Cel mai bun speCTACOL: "Livada de vişini", regia Felix Alexa, de la TNB; "Strigăte şi şoapte", regia Andrei Şerban, şi "Leonce şi Lena", regia Gabor Tompa, producţii ale Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca; Lazslo Bocsardi, pentru "Neguţătorul din Veneţia" (Teatrul Maghiar "Tamasi Aron" din Sf. Gheorghe), Alexandru Dabija, pentru "O noapte furtunoasă" (Teatrul Naţional din Iaşi), şi Andrei Şerban pentru "Strigăte şi şoapte".Categoria Cea mai bună actriţă: Ofelia Popii  – "Felii" şi Petronela Grigorescu ("O noapte furtunoasă" – Naţionalul ieşean), Categoria Cel mai bun actor: Horaţiu Mălăele  – "Dineu cu proşti" şi Zsolt Bogdán ("Strigăte şi şoapte"). Categoria "Rol secundar feminin": Ana Ciontea ("Avalanşa"), Claudia Ieremia ("În vizită" – Naţionalul timişorean) şi Virginia Itta Marcu ("Puterea obişnuinţei" – Teatrul din Braşov). Categoria "rol secundar masculin": Dragoş Huluba ("Cântăreaţa Cheală" – Teatrul de Comedie), Andi Vasluianu ("Pescăruşul" – Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti) şi Gábor Viola ("Leonce şi Lena" – Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca). Pentru Cel mai bun scenograf: Carmencita Brojboiu ("Leonce şi Lena"), Dragoş Buhagiar ("Shaking Shakespeare" – Teatrul German din Timişoara) şi Adriana Grand ("Iunie" – Teatrul Naţional din Târgu-Mureş).La Debut sunt nominalizaţi Vlad Cristache ("Peer Gynt" – Teatrul din Brăila) şi Alexandru Mâzgăreanu ("Funcţionarii" – Teatrul Metropolis).


test test test test test test test test test test 




La Editura Herg Benet Publishers va apărea volumul de versuri “Iubirea e amintirea unui viol” de Leonard Ancuţa.
"Citindu-l pe Leonard Ancuţa te gândeşti că ai în faţă un poet care chiar scrie cum gândeşte şi  zice chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face să-l crezi un avangardist fetişist sau unfetişist sau un existenţialist mizerabilist. Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l ţii în mâini." (Mihail Vakulovski)

La Editura Herg Benet Publishers va apărea volumul de versuri “Iubirea e amintirea unui viol” de Leonard Ancuţa.
"Citindu-l pe Leonard Ancuţa te gândeşti că ai în faţă un poet care chiar scrie cum gândeşte şi  zice chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face să-l crezi un avangardist fetişist sau unfetişist sau un existenţialist mizerabilist. Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l ţii în mâini." (Mihail Vakulovski)

La Editura Herg Benet Publishers va apărea volumul de versuri “Iubirea e amintirea unui viol” de Leonard Ancuţa.
"Citindu-l pe Leonard Ancuţa te gândeşti că ai în faţă un poet care chiar scrie cum gândeşte şi  zice chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face să-l crezi un avangardist fetişist sau unfetişist sau un existenţialist mizerabilist. Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l ţii în mâini." (Mihail Vakulovski)

La Editura Herg Benet Publishers va apărea volumul de versuri “Iubirea e amintirea unui viol” de Leonard Ancuţa.
"Citindu-l pe Leonard Ancuţa te gândeşti că ai în faţă un poet care chiar scrie cum gândeşte şi  zice chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face să-l crezi un avangardist fetişist sau unfetişist sau un existenţialist mizerabilist. Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l ţii în mâini." (Mihail Vakulovski)

DIALOGURI CU CEZAR IVANESCU

Asociaţia Liga Albanezilor din România şi Asociaţi Jurnaliştilor şi Scriitorilor Minorităţilor Etnice din România „Europa 21” vă invită miercuri, 2 martie 2011, ora 17:00 la lansarea volumului 

Cezar, fiul Xantipei

Cu poetul Cezar Ivănescu, în viaţă şi dincolo de ea, autor Maria Dobrescu. Evenimentul va avea loc la Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul Târgului de carte AMPLUS.  
Lansarea va fi de fapt o evocare a poetului Cezar Ivănescu, ai cărui strămoşi, originari din sudul Albaniei, s-au stabilit în România în secolul al XIX-lea. Prietenii poetului vor rosti scurte alocuţiuni şi va fi prezentată o expoziţie cu lucrări de pictură dedicate scriitorului. Autor: Aurelia Călinescu. 

DIALOGURI CU CEZAR IVANESCU

Asociaţia Liga Albanezilor din România şi Asociaţi Jurnaliştilor şi Scriitorilor Minorităţilor Etnice din România „Europa 21” vă invită miercuri, 2 martie 2011, ora 17:00 la lansarea volumului 

Cezar, fiul Xantipei

Cu poetul Cezar Ivănescu, în viaţă şi dincolo de ea, autor Maria Dobrescu. Evenimentul va avea loc la Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul Târgului de carte AMPLUS.  
Lansarea va fi de fapt o evocare a poetului Cezar Ivănescu, ai cărui strămoşi, originari din sudul Albaniei, s-au stabilit în România în secolul al XIX-lea. Prietenii poetului vor rosti scurte alocuţiuni şi va fi prezentată o expoziţie cu lucrări de pictură dedicate scriitorului. Autor: Aurelia Călinescu. 

PREMIILE UNIUNII COMPOZITORILOR

Vineri, în cadrul unei festivităţi desfăşurate în Aula Palatului Cantacuzino din Capitală s-au acordat Premiile Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania pe anul 2010: 
Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania: Felicia Donceanu. La categoria lucrări simfonice,  Mihai Măniceanu, pentru lucrarea "Sempre risoluto" pentru pian obligat şi orchestră; Premiul pentru lucrări electronice: Octavian Nemescu - "EUIorErUImII" pentru clarinet, vioară şi bandă; Premiul pentru lucrări camerale: Nicolae Teodoreanu - "Fântâna tinereţii" pentru flaut, violoncel şi live electronics; Premiul Filialei Cluj: Valentin Timaru - “Harfă de vânt”  pentru voce şi ansamblu cameral; Premiu pentru muzica de fanfară: Gheorghe Vulpe - Suita Transilvană; Premiul pentru lucrare corală amplă: Christian Alexandru Petrescu - Cărăbuşul; Premiul pentru miniatură corală: Marcel Octav Costea - “Trei miniaturi corale pe texte religioase" (Asperges me Domine; Doamne-ndură-te de noi!; Aleluia! - Domnul e păstorul meu); Premiul pentru muzică uşoară: Andrei Tudor - "Iarna spune poveşti" şi "Nu te mai am'; Premiul pentru muzică de jazz - Cătălin Târcolea, pentru CD-ul "Synvionai 2"; Premiu pentru spectacol muzical: Marius Ţeicu - "O premieră furtunoasă"; Premiul pentru istoriografie: Octavian Lazăr Cosma - "Opera Naţională din Cluj" (vol. 1) şi "Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la 140 de ani" (vol. 3). Premiul pentru sistematică : Valentina Sandu Dediu pentru volumul "Alegeri, afecte, atitudini. Despre stil şi retorică în muzică" şi  Nicolae Gheorghiţă, pentru "Byzantine Music between Constantinople and the Danubian. Principalities. Studies in Byzantine Musicology". Oltea Şerban Pârâu:  premiul pentru publicistică, Doina Paron Florişteanu: premiul pentru creaţie didactică.

CONCURS PENTRU VOLUNTARIATUL CULTURAL

Iubitorii de cultură, fie că reprezintă o organizaţie culturală din Capitală, sunt voluntari sau doar interesaţi de acest domeniu se pot implica într-un amplu proiect-concurs care se va desfăşura în perioada 21 februarie – 30 aprilie.

Sursa: Adi PîclișanOrganizat în Anul European al Voluntariatului, concursul „Voluntari pentru cultură” va premia cele mai bune propuneri de de activităţi şi proiecte care implică voluntari. Premiile vor fi acordate de către Centrul de Pregătire Profesională în Cultură şi constau de activităţi şi proiecte care să implice voluntari vor fi premiate de către Centrul de Pregătire Profesională în Cultură.



A aparut revista on-line FERESTRE, II, nr.1/februarie 2011, gazduita de site-ul www.isanos.ro! Numarul curent e dedicat orasului Bucuresti si cuprinde articole pe aceasta tema semnate de Victoria Dragu Dimitriu, Ion Murgeanu, Ion Lazu si Elisabeta Isanos. La rubrica PEGAS, apar poeme de Magda Isanos si Eusebiu Camilar. Deschideti FERESTRELE! 

A APĂRUT NR. 14 AL REVISTEI „FALEZE DE PIATRA „ 

Realizată în cadrul proiectului "Cititor de proza" dirijat de Emanuel Pope,  revista publică  PROZA si PROZA SCURTA  de:Gabriel Bota, Bianca Dobrescu, Melania Cuc, Mihai Ganea, Mihai Victus, Ion Toma Ionescu, Lacramioara Andrei, Sorin Tunaru, Groza Claudia, Nicolae Cornescian, Eliza Roha, Ioana B. Carp, Constantin P. Popescu, Miruna Feher, Culita Usurelu, Gheorghe Mocanu, Maria Postu, Gabriel Bota, Nick Sava, Cristian Lisandru, Ionel Mony Constantin, Alina Dora Toma, Marinela Trifan, Viorel Ploesteanu, Stanica Budeanu, Boris Marian, Catia Maxim, Maria Sava, Viorel Tautan, Anni-Lorei Mainka, Eliza Roha.  Poezia este reprezentată de următoarele semnături :Cristi Iordache, Alina Dora Toma, Ionel Mony Constantin, Ioan Gelu Crisan, Negulescu Nicolae, Rodian Dragoi, Liviu-Ioan Muresan, Adrian Grauenfels, Iuri Iulian Iorincz, Ionescu Ion, Alexandru Petria, Dorina Neculce, Ella Mann, Maria Postu, Melania Cuc, Mihai Ganea, Boris Marian, Dorina Sisu, Macaveiu Valentin Sorin, Val Val, Deac Suzana, Anisoara Iordache, Bianca Dan, Llelu Nicolae Valareanu, Elisabeta Iosif, Irina Lucia Mihalca, Dan Iordache, Bot Eugen Iulian, Reli Voicu, Vasilica Ilie, Stefan Doru Dancus, Doina Craciun, Viorel Tautan, Valentina Becart, Maria Oprea, Camelia Constantin, Malina Romita Constantin, Petru Fagaras,  Mihai Batog-Bujenita, Bianca Marcovici, Bianca Dobrescu. Alte rubrici:Studii, Traduceri, Teatru, Pentru copii, Jurnalism, Articole, Arte . Revista poate fi accesată pe situl: cititordeproza@googlemail.com

NOMINALIYARILE "ROMANIA CULTURAL"

Cele mai importante realizări ale anului 2010 în diferite domenii ale culturii vor fi recunoscute şi celebrate în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural care se va desfăşura la Teatrul Odeon pe data de 21 martie, de la ora 19:00. Conform tradiţiei, evenimentul va fi transmis în direct de Radio România Cultural şi TVR Cultural.La categoria “Poezie”, nominalizaţii sunt: Ion Mureşan pentru ' Cartea Alcool', Editura Charmides, Bistriţa, 2010; Teodor Dună pentru 'De-a viul', Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010; Radu Vancu, pentru 'Sebastian în vis', Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2010; Liviu Ioan Stoiciu, pentru 'Pe prag (Vale-Deal)', Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010; Mircea Cărtărescu, pentru 'Nimic: poeme (1988-1992)', Editura Humanitas, 2010

La “Proză” au fost nominalizate volumele: Ion Vianu, 'Amor intellectualis. Romanul unei educaţii', Editura Polirom, Iaşi, 2010; Marin Mălaicu-Hondrari, 'Apropierea', Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010; O. Nimigean, 'Rădăcina de bucsau', Editura Polirom, Iaşi, 2010; Ioana Pârvulescu, 'Cartea întrebărilor', Editura Humanitas, Bucureşti, 2010.

La secţiunea “Film” au fost nominalizate: 'Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu', un film de Andrei Ujică; 'Marţi, după Crăciun', regia Radu Muntean; 'Felicia, înainte de toate', regia Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf; 'Kapitalism. Reţeta noastră secretă', un film de Alexandru Solomon.

La categoria “Teatru”, nominalizările sunt următoarele: Emil Boroghina, directorul fondator al Festivalului International “Shakespeare”, pentru ediţia din 2010, centrată tematic pe capodopera “Hamlet”; regizorul Tompa Gabor, pentru managementul Festivalului Internaţional “Interferenţe”, ediţia din anul 2010 şi actriţa Ofelia Popii, pentru rolul din spectacolul-recital “Felii” de Lia Bugnar, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Nominalizaţii la secţiunea “Arte plastice” sunt: Stefan Pelmuş, Doina Mihăilescu, Silvia Radu şi Constantin Blendea .

Pentru categoria “Muzică” au fost nominalizaţi: dirijorul Cristian Mandeal, violoncelistul Marin Cazacu pentru “Festivalul Enescu şi muzica lumii” şi ediţia a XX-a a festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (directori artistici Mihaela Stănculescu Vosganian şi Irinel Anghel).

La secţiunea “Educaţie şi învăţământ”, lista nominalizărilor este următoarea: Asociaţia Verdecrud pentru Protecţia Mediului – cu proiectul educaţional “Revolutia Eco”, Asociaţia A.R.T. Fusion, IRSCA Gifted Education, Asociaţia Româna de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – ARDOR.

Nominalizaţii la secţiunea “Ştiinţă” sunt: exploratorii Constantin Lăcătuşu şi Cornel Coman, precum şi cercetătoarea Raluca-Ioana Van Staden.

La categoria 'Reviste şi suplimente culturale': publicaţiile 'Apostrof', 'Idea' şi 'Lettre internationale”.

La categoria “Emisiuni, campanii şi transmisiuni TV culturale” nominalizările sunt: 'Literatura de azi', moderator: Daniel Cristea Enache, TVR Cultural; 'Rezistenţa prin cultură', moderator: Stejărel Olaru, TVR Cultural; 'Ca la carte', moderator: Cristian Tabără, TVR 1.

La categoria “Web-site-uri culturale”: CineFan.ro, AgenţiadeCarte.ro, ArtActMagazine.ro.

La secţiunea “Proiecte culturale, bienale şi festivaluri” au fost nominalizate: Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Braşov; Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie “Bucurii pentru copii .Spectacole de colecţie”, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” şi proiectul cultural al Institutului Polonez “Anul Chopin în România”.



MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
vă invită la prezentarea volumului
United States of America and Romania.
Diplomatic Relations 1912-1919
Autori: Bernard Cook, Dumitru Preda
A colaborat Dragos Preda
Seria USA-Romania. Diplomatic Relations
Coord.: Dumitru Preda
 
Invitaţi: Prof. univ. Dr Ion Bulei                 Prof. univ. Dr Ioan Chiper
Prof. univ. Dr Mihai  Retegan                     Dr Larry Watts

Evenimentul va avea loc miercuri 9 februarie 2011, ora 11.00, la
Sala Gafencu a MAE

Număr-record de titluri la cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo
În cursa pentru nominalizările celei de-a cincea ediţii a Premiilor Gopo, care va avea loc pe 28 martie 2011, au intrat 16 lungmetraje, 10 documentare şi 30 de scurtmetraje, produse sau coproduse de companii româneşti, lansate în 2010. Anul acesta, două filme sunt nominalizate atât la categoria consacrată lungmetrajelor, cât şi la aceea dedicată documentarelor: "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în regia lui Andrei Ujică (Cannes 2010 - Selecţia oficială, în afara competiţiei) şi "Kapitalism - Reţeta noastră secretă", de Alexandru Solomon


Radio România Actualităţi anunţă nominalizările la Premiile muzicale pentru anul 2010.


Cea de-a IX-a Gală de decernare a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi va avea loc duminică, 13 martie 2011, ora 18:15, la Sala Radio. Premiile vor fi acordate de jurnaliştii de la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române. Cele 20 de categorii cu nominalizările sunt următoarele:1. Cel mai bun album pop dance: Hot (Inna); Plec departe (Smiley); Secret (Alex).2. Cel mai bun cântec pop-dance: Disco Romancing (Laurenţiu Duţă/Elena Gheorghe); Don’t say it’s over (Alex); Love is for free (Smiley); Love in Brasil (Adrian Sână/Andreea Bănică); My Beautiful one (Xonia feat. Deepcentral); Something new (M. Ristea/Andra); Sun is up (Inna).3. Cel mai bun artist pop-dance: Alex; DJ Project; Inna; Smiley.4. Cel mai bun cântec latino dance: Abella (Adrian Cristescu/Andra); Love in Brasil (Adrian Sână/Andreea Bănică); Liber (Keo).5. Cel mai bun album pop: Love Mail (Nico); O 9 Mădălina (Mădălina Manole); Superlove (Ştefan Bănică).6. Cel mai bun cântec pop: Don’t wanna miss you (Cătălin Josan); Marea dragoste (Petru Mircea/Mădălina Manole); Playing with fire (Ov. Cernăuţeanu/Paula Seling & Ovi); Plec pe Marte (A. Maria/Smiley); Poate undeva (L. Matei/Nico); Superlove (Ştefan Bănică).7. Cel mai bun interpret: Horia Brenciu; Keo; Ştefan Bănică. 8. Cea mai bună interpretă: Loredana; Paula Seling; Nico. 9. Cel mai bun album folk: Cântece de şemineu (Nicu Alifantis); Iedera (Victor Socaciu); Curcubeu (Maria Gheorghiu); Muchia de cuţit (Florin Săsărman). 10. Cel mai bun cântec folk: Cântec de grădinar (Nicu Alifantis); Isus în celulă (Florin Săsărman); Nu te lăsa (V. Socaciu). 11. Cel mai bun artist folk: Florin Săsărman; Nicu Alifantis; Victor Socaciu. 12. Cel mai bun album pop-rock: XII porţi (Iris); Vunk (Ca pe vremuri); Romantic (Direcţia 5). 13. Cel mai bun cântec pop-rock: Ai un loc (M. Ionescu/Direcţia 5); Cât aş vrea să zbor (Iris); Cele două cuvinte (Dan Teodorescu/Taxi); Stai pe-acelaşi drum (Bere Gratis); Vreau o ţară ca afară (C. Ilie/Vunk). 14. Cel mai bun artist pop-rock: Direcţia 5; Iris; Vunk. 15. Cel mai bun album de muzică uşoară: Cântece de alcov (Dan Iagnov); Doi trecători (Lucia Bubulac); O rochie de mireasă (Nicolae Caragia/Corina Chiriac). 16. Cel mai bun compozitor: Adrian Cristescu; Nicolae Caragia; Ovi Cernăuţeanu; Smiley. 17. Cel mai bun concept discografic: Cântece de şemineu (Nicu Alifantis); Cântece de alcov (Dan Iagnov); Iubiland (Loredana); O rochie de mireasă (Corina Chiriac/Nicolae Caragia). 18. Cel mai bun mesaj: Cele două cuvinte (Taxi); Locul potrivit (Guess Who); Vreau o ţară ca afară (Vunk). 19. Radio România Junior: Andreea Olariu; Maria Crăciun; Mădălina Lefter. 20.Artistul anului: Inna; Mădălina Manole; Paula & Ovi.

Revista română de istorie a presei

 A apărut recent cel de-al optulea număr al prestigioasei reviste. Din sumarul amplu amintim editorialul „Este atât de bine, când putea fi atât de rău...” de Marian Petcu sau prelegerea acad. Eugen Simion „Publicistica românească. Modelul Eminescu”, susţinută la cel de-al III-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România (aprilie 2010). Sunt incluse o serie de articole la secţiunea „Studii şi eseuri” şi la „Recenzii”. Apare şi o nouă rubrică: „Mărturia unei generaţii”, care se deschide cu eseul lui Bartolomeu Anania, „Limba română – limbă sfântă”, piesa de rezistenţă a acestui număr.


Miercuri, 3 februarie, ora 15, la 
Sediul Central al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti 
va avea loc omagierea celui care a fost
 
MIRCEA MICU
poet, prozator, publicist
 
 
Invitaţi în mod special: 
 
Tudor Gheorghe
Dan Fruntelată
Nicu Alifantis 
Radu Cârneci
Doru Stănculescu
Nicolae Georgescu
Eusebiu Ştefănescu
Lucian Chişu
Constantin Stan
Iulian Neacşu
 
 

(ne)SARBATORIREA LUI CARAGIALE - "ADEVARUL" IA ATUITUDINE

Nicio instituţie din România nu a organizat vreo manifestare dedicată zilei de naştere a autorului „Scrisorii pierdute“, venit pe lume la 1 februarie 1852. Dacă 15 ianuarie, ziua lui Mihai Eminescu, devenită Ziua Culturii Naţionale, aduce în fiecare an evenimente omagiale, Ion Luca Caragiale nu este sărbătorit în niciun fel.


În aşteptarea lui 2012, Anul Caragiale, când se va comemora centenarul morţii celui mai important dramaturg din literatura română, instituţiile de cultură şi cele educaţionale din ţară nu sunt interesate de o zi importantă pentru cultura autohtonă, fie ea 30 ianuarie, cum susţin unele surse, sau 1 februarie, potrivit altora, când a venit pe lume inventatorul nemuritorilor Nenea Iancu, Ghiţă Pristanda, Rică Venturiano, domnul Goe şi al multor altor personaje fără egal.

Radu Enache, consilierul ministrului Culturii, Kelemen Hunor, a declarat pentru „Adevărul literar şi artistic" că anul acesta „ministerul nu a contribuit financiar la niciun eveniment legat de Caragiale". Oficialul a precizat că, fiind un organ administrativ, ministerul nu are atribuţia de lua astfel de iniţiative, care „trebuie să vină din partea instituţiilor de cultură subordonate". Radu Enache a susţinut că nu s-au primit propuneri în acest sens.


HOLLYWOODUL IN BUCURESTI PRIN FLORIN PIERSIC

Capitala va avea propriul Walk of Fame, după modelul hollywoodian. Asemena vedetelor de la Hollywood, artiştii de la noi vor fi răsplătiţi cu câte o stea pe Promenada Celebrităţilor din centrul oraşului. Primul căruia i-au fost recunoscute meritele a fost astăzi maestrul Florin Piersic.

La Hollywood, orice artist care se respectă are o stea pe Walk of Fame. Aleea vedetelor atrage anual milioane de turişti şi fani.
De astăzi şi Capitala are o Promenadă a Celebrităţilor.

În fiecare lună, publicul celui mai mare site dedicat cinematografiei din România votează care actor va primi o stea pe Aleea Celebrităţilor
Prima stea a primit-o astăzi actorul Florin Piersic. Fanii actorului spun că organizatorii au ales bine.


Vineri,20 ianuarie,în holul Universității Hyperion a avut loc vernisajul primei expoziții de fotografie cu titlul Kaleidoscop, organizată de studenții anului 2 din cadrul Facultății de Jurnalism.Gazdele expoziției:Gilda Comârzan, Adelina Dinu, Victor Băluță și Alexandru Gogonea-organizatori și participanți, 18 cu toții,împreună cu profesorul Vlad Leu, au adus în prim plan fotografii interesante ca expresie și tehnici de realizare. Expoziția va fi deschisă până pe 21 februarie.

OPERA ROMANA SARBATORESTE UN MARE SOLIST

Opera Naţională Bucureşti a programat sâmbătă, 22 ianuarie, o reprezentaţie specială: “Nabucco” – spectacol aniversar dedicat basului Pompeiu Hărăşteanu.

Alături de artistul sărbătorit, care va urca pe scenă în rolul lui Zaccaria, vor fi soliştii Ştefan Ignat, Teodor Ilincăi, Silvia Sorina Munteanu, Sidonia Nica ş.a. Îşi vor da concursul balerinii scenei lirice Mădălina Slăteanu, Vicenţiu Popescu şi Raul Oprea. Orchestra, corul (coordonat de maestrul Stelian Olariu) şi artiştii vor evolua sub conducerea muzicală a dirijorului Iurie Florea.


DE ZIUA LUI EMINESCU

Spectacolul „Vis de poet”, în me­moria lui Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc 161 de ani, va fi prezentat sâm­bă­tă, 15 ianuarie, la Centrul Na­ţi­onal de Artă „Tinerimea Ro­mâ­nă” din Capitală. Deschi­de­rea oficială a evenimentului va avea loc la ora 11:00, cu participarea actorului Mihai-Gruia Sandu. „Vis de poet” a fost reali­zat pe versuri şi proză de Mihai Eminescu, după un scenariu de Eugenia Vasiloae, regia şi adap­ta­rea aparţinându-i lui Axel Moustache. Acesta va juca în spectacol, alături de Veronica Stoian şi Nadia Dimitriu.

Totodată, spectatorii vor putea asculta Corul de Cameră „Preludiu”, sub bagheta maestrului Voicu Enăchescu. După re­pre­zen­taţie va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Vis de poet”, cu imagini din spectacol, realizate de Daniel Faluvegi.


EVENIMENTUL EDITORIAL CU CARE ÃŽNCEPE ANUL 2011

La 12 ianuarie, apare în ediţie definitivăromanul "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", de Fănuş Neagu. Iata ce spune despre acest eveniment reputatul critic literar Răzvan Voncu: Romanul "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe" nu este o capodoperă de stil, aşa cum mai susţin şi azi unii critici, bazaţi probabil pe lecturile din anii ’70. Nici nu inaugurează un stil – căci "stilul fănuşian" se naşte mai devreme, o dată cu cronicile fotbalistice şi cu "Îngerul a strigat. Care ar fi "marca fănuşiană" în literatura noastră contemporană? Mi-ar trebui o teză de doctorat pentru a vă răspunde la această întrebare. De aceea, am să îmi încalc propriul răspuns de la precedenta întrebare şi am să mă mulţumesc să îi îndemn pe cititorii ziarului dumneavoastră: citiţi-l pe Fănuş Neagu. Oricât de mult sau de puţin vă pricepeţi la literatură, veţi găsi în opera lui ceva care va rezona cu sensibilitatea fiecăruia. Asta explică popularitatea sa şi face ca scriitorul, în ciuda vârstei venerabile şi a perimării respectului faţă de valori, să fie şi să rămână actual.


O EXPOZITIE DE PICTURA CONTINUA SARBATORILE

Intitulată inspirat "Întru întâmpinarea «Luminii lumii»", o expoziţie de la Galeria Veroniki Art adună pe simeze lucrări de pictură, sculptură, frescă, mozaic, vitraliu şi icoane pe sticlă semnate de 10 artişti: Paul Constantin, Dan Gavriş, Dorin Handrea, Mihai Macri, Dorel Manole, Hellene Diana Neagu, Vasile Pop-Negreşteanu, Dumitru Radu, Dumitru Sorica şi Dorel Zaica. Autorii aparţin unor generaţii diferite şi se apropie tot diferit, din punctul de vedere al figurării, de semnificaţia sacră a Naşterii lui Iisus sau de momente ale existenţei sale.


JUMÄ‚TATEA DE VEAC A TEATRULUI DE COMEDIE
 Înfiinţat de Radu Beligan acum 50 de ani, Teatrul de Comedie şi-a aniversat frumoasa existenţă printr-o gală la care au participat monştrii sacri ai instituţiei bucureştene.La 5 ianuarie 1961, teatrul prezenta primul spectacol - „Celebrul 702“ de Alexandru Mirodan, regizat de Moni Ghelerter, cu Sanda Toma şi Radu Beligan.
Alături de ei urcau pe scenă Ion Lucian, Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Florin Scărlătescu, Mircea Şeptilici. Aseară, în sala Teatrului de Comedie, au revenit mulţi dintre cei care puneau atunci  piatra de temelie a acestei instituţii care aducea un nou suflu în peisajul teatral românesc.
La gală au fost invitaţi Radu Beligan, director fondator, care a condus teatrul între 1961 şi 1969, actorii Mircea Albulescu, Sanda Toma, Ion Lucian, regizorii David Esrig, Lucian Giurchescu (director între anii 1969 - 1979 şi 1990 - 1994), Vladimir Găitan (director între anii 1994 - 1996).
Generaţia actuală de actori, regizori şi scenografi s-a întâlnit astfel cu generaţia de aur, ce a fost martoră la înfiinţarea teatrului. Cu toţii au contribuit la realizarea a celor peste 160 de spectacole din repertoriu. Foştilor directori li s-a înmânat câte o plachetă şi fiecare invitat a primit un album  cu imagini din spectacolele memorabile de la Comedie. 


PROGRAMUL (MODEST) AL NATIONALULUI BUCURESTEAN  LA ÃŽNCEPUTUL LUI 2011
"Macbeth" de William Shakespeare: Spectacolul, care va fi prezentat într-o abordare inedită, va fi una dintre premierele noului an şi îi va avea în distribuţie, alături de Ion Caramitru (Macbeth) şi Valeria Seciu (Lady Macbeth), pe actorii Matei Alexandru, Mircea Rusu, Dorin Andone, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Mihai Calotă, Ana Ciontea, Amalia Ciolan, Victoria Dicu, Eduard Adam..După recenta premieră "Avalanşa", cu textul dramaturgului turc Tuncer Cucenoglu, în viziunea lui Radu Afrim, în curând va intra în repetiţii, în regia tânărului Alexandru Mâzgăreanu, o piesă aparţinând dramaturgului ceh Petr Zelenka, cu titlul provizoriu "Purificare". În cadrul programului "Conferinţele Teatrului Naţional", pentru prima întâlnire din noul an va fi invitat analistul politic Emil Hurezeanu care va vorbi despre "Liniile de fractură ale României"



DE REVELION, DOUÄ‚ MILIOANE DE LEDURI LUMINEAZÄ‚ BUCURESTIUL

Arterele mari din Capitala au fost impodobite anul acesta cu peste 2 milioane de beculete, in cadrul unui proiect de iluminat ornamental de iarna intitulat “Simfonia Luminii”. Luxten Lighting Company, detinatoarea contractului de concesionare a sistemului de iluminat public încă de pe vremea primariatului lui Traian Băsescu, a folosit anul acesta numai tehnologia LED, care consuma mult mai putina energie decat beculetele traditionale. La aceasta se adaugă şi economia cu salariul pe care nu-l mai ia parlamentara europeană din aceeaşi familie. Potrivit Directiei de Utilitati a Primariei, luminitele de pe marile bulevarde din oras au un consum estimat de 1.150,26 kwh. La amenajarile organizate pentru iluminatul festiv in toate sectoarele, evaluarea consumurilor energetice va putea fi data in a doua parte a lunii ianuarie 2011.



REVISTA „CETATEA LUI BUCUR”
A apărut NUMĂRUL 22, luna DECEMBRIE, anul 2010, al publicaţiei  „Cetatea lui Bucur”. Din sumarul acestui număr:EDITORIAL-ELISABETA IOSIF:,,TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN”;EVENIMENT-Marian Dragomir, Călin Dengel:DECERNAREA PREMIILOR CONCURSULUI NAȚIONAL LITERAR “CETATEA LUI BUCUR”; COLINDE-VALENTIN MARICA:,,COLINDE ROMÂNEŞTI”; CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina Ştefan:,,JURNAL DE LECTURĂ”;POEZIE-Andrés Sánchez Robayna:,,POEME” (Eugen DORCESCU-prezentare şi traducere) ;REPORTAJ-Georgeta RESTEMAN:,,LA SEBEŞ-ALBA SPIRITUL LUI BLAGA ESTE ÎNCĂ VIU!”; CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Al.Florin ŢENE:,,Socialul văzut prin ocheanul pamfletului poetic”;POEZIE-Constanţa Abălaşei – Donosă: ,,POEZII”; EVENIMENT-FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAME “ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”; REVISTE PRIETENE-Lazăr IOSIF:,,


NOUL AN VA ADUCE UN MUZEU"ANTIPA" MODERNIZAT.

Modificările de concepție au fost totale, animalele fiind prezentate, de exemplu, în mediul lor de viață, refăcut și transpus prin efecte speciale, în genul celor realizate în muzeele din Occident. Vizitatorii vor beneficia de noi facilități de a căuta singuri informațiile de care sunt interesați. Hologramele și plasmele vor fi un lucru obișnuit.

În afară modificărilor aduse sălilor de expoziţie, muzeul va cuprinde și o sală multimedia cu dotări de ultimă generaţie, un laborator pentru copii, unde aceștia vor putea studia singuri, la microscop, un magazin de suveniruri, o cafenea, dar și locuri de odihnă şi informare. La magazinul de suveniruri vizitatorii vor putea cumpăra obiecte personalizate, specifice muzeului.

FALEZE DE PIATRA nr. 12-13, luna decembrie-ianuarie
email: cititordeproza@googlemail.com
http://falezedepiatra.net/

La un an de la infiintare, proiectul "Cititor de proza" va pune la dispozitie un numar special al revistei "Faleze de piatra" si va ureaza SARBATORI FERICITE.


Administratia proiectului "Cititor de Proza"
Mihai Victus, administrator promovare proiect

CAPITALA INTAMPINA SFINTELE SARBATORI

ZIUA A TREIA: Duminică, 19 decembrie
Piaţa Constituţiei
18:00-18:30        Brass Quintet
18:30-19:00        Corul Opera
19:00-19:30        Recital Silviu Biriş şi Taraful Bucureşti
19:30-20:30        Concert Gabriel Cotabiţă şi Andrei Tudor Band
20:30-21:30        Concert Hara
Prezintă Daniel Buzdugan şi Mihai Morar (Radio ZU)

Parcul Unirii şi Bulevardul Unirii
Plimbări cu trăsuri şi ponei: 11:00-20:00;
Program reni: 16:00-20:00;
Program meşteşugari: 10:00-20:00;
Program gastronomie: 11:00-20:00;
Program Moş Crăciun – zâne, spiriduşi: 11:00-14:00; 16:00-20:00;
Program patinoar: 10:00-22:00;

Program artistic: 11:00-13:00; 16:00-20:00.
11:00-12:00 Teatrul de animaţie "Ţăndărică” – "Capra cu trei iezi”;
12:00 -12:30 Corul "Symbol", Bucureşti;
12:30 -13:00 Spectacol de teatru pentru copii "Uite, vine Moş Crăciun!";

16:00 -16:30 Grupul de colindători din Sarighiol, Tulcea;
16:30 -17:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri populare "Roua din Cloşani", Gorj;
17:00 -17:45 Ansamblul "Ciprian Porumbescu", Suceava;
17:45 -18:30 Gheorghe Turda;
18:30 -19:15 Narcisa Suciu;
19:15 -20:00 Trupa Provincialii.

Parcul Cişmigiu
11:00-11:30         Spectacol de teatru pentru copii – Uite vine Moş Crăciun!
11:30-12:00         Grup vocal Melodia
12:00-12:30         Compania de spectacole Arleking – Povestea fulgului de nea
12:30-13:00         Corul de copii Bim Bam
13:00-13:30         Spectacol de teatru pentru copii – Furtuna
13:30-14:00         Ansamblul artistic Andantino
14:00-14:30         Abracadabra – Povestea bradului

18:30-19:00        Corul Evangelia
19:00-19:30        Corul Consonance
19:30-20:00        Bucharest Singers
20:00-20:30        Recital Lia Lungu
20:30-21:00        Recital Radu Ille
21:00-22:00        Concert Gyuri Pascu & The Blue Workers



INVITATIE LA CENACLUL DE SEARa

Asociaţia Culturală Adsum si Cenaclul de Seară au onoarea să vă invite în data de 18 decembrie 2010, orele 16:00 să le fiţi alături la ceas aniversar.
 
Cenaclul de Seară implineşte 5 ani de activitate şi ne dorim să vă bucuraţi alături de noi. 

Manifestarea are loc în 
Bucureşti  
Popas Pub, 
str Liviu Rebreanu nr 1 
(langa piata Râmnicu Sărat) 

şi debuteaza cu un moment sustinut ce elevi ai Şcolii nr 194 
”Marin Sorescu” din Bucuresti, coduşi de institutor Elena Nuica.
 

STATUIA LUI CAROL I ÎN FAŢA  BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE

Statuia ecvestră a regelui Carol I, cândva sculptată de Mestrovici, dar topită de guvernanţii comunişti şi-a reluat locul în această seară, noua sculptură fiind dezvelită de Primarul General al Capitalei Sorin Oprescu.

A aparut nr 3 al revistei on-line FERESTRE, editata si gazduita de site-ul www.isanos.ro! Din sumar: continuarea Bibliografiei lui Eusebiu Camilar (opera de traducator), doua poeme de Eusebiu Camilar si Magda Isanos, poezii de Ion Murgeanu, articole comemorative dedicate lui Eusebiu Camilar de Victoria Dragu Dimitriu, Crina Bocsan Decusara, Mihai Stefan, Alis Niculica si Ion Murgeanu. Revista poate fi citita accesand site-ul www.isanos.ro Deci, FERESTRELE sunt deschise! Va asteptam!

PREMIILE CONCURSULUI NAŢIONAL LITERAR „CETATEA LUI BUCUR”

IONUŢ ŢANDĂRĂ, din Focşani- Vrancea -  premiul ,, Nichita Stănescu,,  , OVIDIU CREANGĂ, din Canada - premiul ,, Cetatea lui Bucur,,  pentru diasporă, Gheorghe Ioniţă, premiul pentru poezie lirică „NICOLAE LABIŞ”; Marica Hagianu Viorica  - Diploma de onoare “CETATEA LUI BUCUR”  şi premiul publicaţiei “FALEZE de PIATRĂ”, Dan Herciu, premiul “LUCIAN BLAGA” pentru poezie, Manuela Carmen Măcelaru, premiul “ION ALEXANDRU” pentru poezie. Premiile „Artur Silvestri” pentru poezie: Daniela Voiculescu şi Cezar Cazimir Stoicescu. Dr. MIHAI GANEA - premiul pentru excelenţă pentru secţiunea proză scurtă ,,Cetatea lui Bucur,, şi premiul ,,cititor de proză,, oferit de finanţatorul şi fondatorul proiectului Emanuel Pope, Anglia, GEORGE BACIU - premiul ,,Tudor Arghezi,,  GEORGE IONIŢĂ - premiul ,,Nicolae Labiş,,  ION MARTIN- premiul ,,Gheorghe Tomozei,,. NICOLETA STĂVĂRACHE -,premiul ,,Lira 21”, GEO GALETARU - premiul ,,Liviu Rebreanu GHEORGHE MOCANU - premiul ,,Ion Creangă,,


CONFERINŢĂ DE PRESĂ DESPRE UN NOU MOD DE PROMOVARE A CARTILOR SI PUBLICAŢIILOR
Portalul corect.com a fost lansat astăzi, în premieră. Această platformă online integrează pentru început 7 ziare de specialitate, , ce pot fi accesate pe www.corect.com, dar şi site-ul corectbooks.com care a început să funcţioneze ca o "Avem 24 de parteneri în prezent. Pe măsură ce dezvoltăm acest agregator, vom încerca să aflăm ce doreşte fiecare. Până în prezent, cei care s-au afiliat, au peste 400.000 de afişări", a spus  directorul general Sorin Roşca Stănescu. 
Pe noul portal se va scrie fără diacritice.
În momentul de faţă 80 de oameni sunt implicaţi în companie. 

Corect.com îşi propune să ajungă la 1,5 milioane de vizitatori pe lună

. 

 
CorectBlog va fi lansat la începutul anului viitor, în februarie, iar CorectBazar până la sfârşitul acestui an. Imediat după acestea, vor fi lansate CorectGames, CorectFriends şi CorectShop.

Construcţia site-ului a început acum patru luni şi va mai dura doi ani. 



INTELECTUALII SI POLITICIENII

Etichetaţi, după alegerile din 2004, drept "intelectuali ai lui Băsescu", scriitorii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu se declară acum dezamăgiţi de întreaga clasă politică. 

"Noi nu avem politicieni de convingeri. Noi avem politicieni de oportunităţi", crede Pleşu, în timp ce Liiceanu consideră că oamenii politici ai momentului au doar două ţinte: cea de a "flata electoratul" şi cea de "a rămâne în preajma surselor puterii". 



Cele Noua Comentarii despre Partidul Comunist - lansare de carte la Gaudeamus Luni 22.11.2010 la ora 12:00.

Cartea este o colectie de noua comentarii tradusa in foarte multe limbi: engleza, germana, suedeza, greaca, spaniola, rusa, etc. Impreuna cu colectivul Epoch Times avem privilegiul de a publica cartea si in limba romana. Cu speranta ca citind aceasta carte veti intelege ca si noi mecanismele de existenta a "fiarei rosii".
http://epochtimes-romania.com/articles/2010/11/article_93165.html

NOU NUMAR DE REVISTA SI PREMIILE „CETATEA LUI BUCUR”

A aparut nr. 21 – noiembrie 2010 din revista electronică „Cetatea lui Bucur” aditata de filiala Bucuresti a Ligii Scriitorilor din România. Revista publică anunţul privind premiile literare pe care le acordă: LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI, FILIALA BUCUREŞTI ,CENACLUL  *CETATEA LUI BUCUR, FUNDAŢIA *PAUL POLIDOR, ASOCIATIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU,BIBLIOTECA METROPOLITANĂ *MIHAIL SADOVEANU* REVISTA* FALEZE DE PIATRĂ*, PROIECT *CITITOR DE PROZĂ*,REVISTA *STARPRESS* ROMÂNO-CANADIANO-AMERICANĂ, VĂ INVITĂ LA  DECERNAREA PREMIILOR CONCURSULUI NATIONAL LITERAR *CETATEA LUI BUCUR*. FESTIVITATEA A AVUT LOC LA BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREŞTI 

MESAJUL UNOR ZIARISTI

Profesorul LAURENTIU BADICIOIU din Mizil este un dascal de mic oras, dedicat culturii, literaturii si ecologiei. Organizeaza, de vreo cativa ani, Concursul National de Poezie si Epigrama "Romeo si Julieta la Mizil", o miscare fatza de care, in acest an, si-au confirmat interesul circa 400 de participanti. Pe Badicioiu l-am prezentat in Formula AS si am fost impresionat de stradaniile lui de a-si depasi conditia de "provincial". De aceea imi permit sa va indemn sa-i acordati un vot ca "Mizileanul Anului". Vedeti mai multe detalii pe site-ul internet Ion Longin Popescu sau  http://blog.mizileanul.eu/voteaza-mizileanul-anului

“BUCHAREST BOOKCROSSING”

Ţara noastră s-a alăturat, prin Radio România Cultural, proiectului Bookcrossing, care transformă marile oraşe în biblioteci mobile. Pe scurt: găseşti o carte într-un loc public din oraş, o citeşti şi apoi o laşi să circule în continuare. Primele cărţi au fost lăsate astăzi în câteva locuri din Bucureşti. Adică citeşti pe gratis şi apoi îi laşi şi pe alţii să o facă. Cartea trece prin sute de mâini. Traseul ei poate fi urmărit pe internet, iar cititorii sunt invitaţi să îşi scrie impresiile. În lume, ideea funcţionează deja de câţiva ani. Peste 800.000 de oameni au citit măcar o carte pusă în circulaţie prin proicetul Bookcrossing. Fenomenul a luat o asemenea amploare, încât dicţionarul Oxford a înregistrat cuvântul bookcrossing ca pe o noţune distinctă. }n Bucuresti primele volume au fost lansate la târgul Gaudeamus: „Demonii Vântului”, „Cum să uiţi o femeie” şi „Istoria RATB” sunt primele. Alte cărţi se vor găsi în staţia de metrou de la Piaţa Unirii.

STUDENTII SI TEATRUL
Ziua Internaţională a Studenţilor, care este sărbătorită în fiecare an pe 17 noiembrie, va fi celebrată şi de Teatrul Masca, în weekend, când studenţilor le va fi permis accesul gratuit la piesele „Venexia”, „Gigi Amoroso” şi „Acul Cumetrei Gurton”.

“Teatrul Masca îşi asumă o dată în plus
 rolul de formator în rândul tineretului, venind şi anul acesta în sprijinul studenţilor. Este o sărbătoare importantă pentru ei şi o ocazie pentru noi de a le oferi acces liber la actul cultural şi poate o nouă perspectivă asupra vieţii”, declară Mihai Malaimare, directorul Teatrului Masca, într-un comunicat.


DE LA "LIRA TRACICĂ LA COBZA NOASTRĂ
TRADIÂIONALĂ

Vineri, 26 noiembrie 2010, la ora 18,00, la Sala de spectacole a Universităţii Populare “Ioan I. Dalles”, va avea loc concertul-dezbatere "ION CREŢEANU şi LIRA TRACĂ - Cântece ţărăneşti acompaniate la cobză". Este primul eveniment al proiectului RENAŞTEREA SPIRITULUI DALLES, iniţiat de Asociaţia IRSCA Gifted Education, în parteneriat cu Universitatea Populară “Ioan I. Dalles”. Proiectul se derulează sub egida ACADEMIEI ROMÂNEModerator ;i autor de concept Miron Manega, interpre Ion Creteanu.

PROBLEME DE CULTURĂ ÎN TELEVIZIUNEA PE INTERNET

O emisiune TV dedicata scriitorului, criticului literar si filosofului ARTUR SILVESTRI, realizata de George Stanca, va avea loc in premiera duminica, 14 noiembrie 2010, ora 16.30 pe TVRM Cultural on-line, in cadrul emisiunii „Consum cultura” şi va fi reluată pe data de 19 noiembrie 2010, ora 19.00. Pentru a urmari emisiunea  procedati astfel : accesati  www.tvrm.ro, apoi click pe tvrm cultural si din nou click pe tvrm cultural in direct.



LA SALA RADIO CEL MAI MARE PIAN DIN LUME

Cel mai mare pian din lume e acum în România. A fost fabricat la Viena, oraşul muzicii. A părăsit fabrica după ce, aproape 9 ani, sute de oameni, au finisat lemnul şi au acordat corzile. Astăzi, fabulosul instrument a răsunat pentru prima dată. În spatele unui astfel de instrument stau mii de ore de muncă şi sute de oameni care pun suflet în fiecare clapă, în fiecare coardă. Corzile pianul cântăresc 20 de tone. Fiecare placă de bronz este finisată şi lustruită manual. 40 de ore durează procedeul. Busendorf este un Stradivarus al pianelor. Se remarcă printru-un sunet extraordinar de clar, cristalin. Pianistul Horia Mihail va mânui pentru prima dată pianul bijuterie de la Sala Radio. Mâine va încânta publicul, el prin prestaţie, pianul prin strălucire şi acorduri. Concertul de mâine de la Sala Radio va fi o premieră. Alexandru Tomescu va urca şi el pe scenă cu vioara sa Stradivarius. Două instrumente muzicale nepreţuite vor răsuna în acelaşi timp.

MĂSURI DE DESFIINŢARE A TVR3 SI TVR-INFO LUATE DE CAMERA DEPUTAŢILOR

Deputaţii au aprobat tacit desfiinţarea TVR3 şi TVR Info. Blocajul legislativ la nivelul Camerei Deputaţilor a dus la adoptarea legii fără vot şi fără dezbatere. Propunerea legislativă vine din partea democrat-liberalului Silviu Prigoană.Scandalul din Camera Deputaţilor, dintre opoziţie şi putere, a dus la adoptarea tacită a propunerii legislative prin care TVR3 şi TVR Info sunt desfiinţate, sau TVR Internaţional va fi subordonat Ministerului Afacerilor Externe. Autorul proiectului de lege, deputatul PDL Silviu Prigoană  (el provenind, de fapt dintre proprietarii de televiziuni particulare), spune că măsura este justificată. Legea iniţiată de Prigoană nu este privită cu ochi buni de reprezentanţii UDMR care spun că este o inepţie. Nici măcar colegii din grupul parlamentar PDL nu sunt de acord cu prevederile legii şi aşteaptă ca Senatul să voteze negativ propunerea. 


PREMIILE CONTEMPORANUL SI DEZVOLTAREA CARTII DIGITALE 

În Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române,  Aura Christi, redactor şef al revistei „Contemporanul” şi  Sorin Roşca Stănescu, director general al portalului CORECTbooks, au
decernat, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, Premiile Contemporanul – Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, a vorbit  despre megaportalul CORECTbooks, operă de pionierat în contextul actual autohton, operă digitală, care debutează cu o librărie de carte în format electronic securizat, anunţând evenimentul acestei toamne: în curând va fi lansată cea mai complexă platformă online integrată din România, CorectBooks fiind una dintre componentele ei. Cu acest prilej a fost lansat volumul lui Nicolae Breban :„Istoria dramatică a prezentului reprezintând viziunea personală a autorului asupra felului în care a fost influenţată evoluţia României de către cele 4 dictaturi prin care a trecut în secolul XX . Carteai este disponibilă exclusiv pe CorectBooks începând din data de 7 noiembrie 2010”.Premiile „Contemporanul” au fost decernate lui Alex Ştefănescu, Marian Victor Buciu şi Răzvan Voncu.

·	
Agenda festivalului international de teatru, joi 4 noiembrie

·	De la ora 10.00, la Fundaţia Lowendal au fost programate o conferinţă despre reputatul regizor polonez Krzysztof Warlikowski şi o lansare de carte: „Krzysztof Warlikowski - Teatrul sfâşiat", în prezenţa specialiştilor George Banu şi Piotr Gruszczynski. La ora 13.00, la UNATC „I.L. Caragiale" va avea loc o conferinţă 
Seara au fost programate spectacole-vedetă ale festivalului. De la ora 18.00, la Teatrul Odeon, trupa Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca va prezenta „Strigăte şi şoapte", de Ingmar Bergman, în regia lui Andrei Şerban. În acelaşi timp, tot de la ora 18.00, se va desfăşura spectacolul „Dibuk", după Szymon Anski şi Hanna Krall, în regia lui Krzysztof Warlikowski, producţie a TR Warszawa (Polonia). 
Reprezentaţia va avea loc în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti. La Sala Atelier a aceleiaşi instituţii de spectacol, trupa Studio M din Sfântu Gheorghe va prezenta, de la ora 20.30, o variantă fără cuvinte a piesei „Hamlet", după Shakespeare, în regia lui Uray Peter. 
Opera Naţională Bucureşti va găzdui, de la ora 21.00, spectacolul inovatorului regizor Rodrigo Garcia, „Interzis accesul animalelor", pus în scenă la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu" din Timişoara. Tot la ora 21.00 se va juca în Sala Izvor a Teatrului Bulandra „Hey, Girl!", un spectacol de Romeo Castellucci (Italia).


 „CETATEA LUI BUCUR „ la a 20- a aparitie
 Luna octombrie, 2010 a marcat douăzeci de aparitii ale revistei *CETATEA  lui  BUCUR* . Propunandu-si sa promoveze tinerii, in numărul din această lună e în prim-plan  o colaboratoare a revistei, studenta   Laura Lucia Mihalca , poetă şi pictoriţă deopotrivă, prezentată într-o cronică de Elisabeta Iosif . Debutul îl fac poeţii Ioana Mihaela Fraiu şi Laurenţiu  Lacomchin. Nu lipsesc recenziile, cronicile de carte semnate de Cristina Ştefan, Cristian Neagu, Melania Cuc, Cezarina Adamescu, Adrian Botez, Elena Buică. În acest număr  ne-am propus  să vă transpunem în atmosfera  anotimpului  prin  poemele de toamnă, semnate de Elisabeta Iosif, Valentina Becart, Valeriu Cercel, Cristina Stefan, Ana Urma, Melania Cuc, Ionela Dobre. Iar proza poartă semnăturile Anei-Maria Bălaş şi  Ioanei Stuparu. Nu lipsesc  eseurile, reportajele, însemnările, portretele şi un autoportret, jurnalele de scriitor, rubricile Reviste culturale prietene , Cărţi noi, Evenimentele lunii dar şi informaţii despre antologiile revistei Singur, despre Concursul Literar Naţional Cetatea lui Bucur, Proiectul Ligii Scriitorilor Români pentru audio - book. (Eliabeta Iosif)

DESCHIDERE "SHAKESPEARE" LA FESTIVALUL iNTERNATIONAL DE TEATRU

Cea de-a 20 ediţie a Festivalul Naţional de Teatru (FNT) se deschide în această seară, de la ora 18.00, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra din Bucureşti.  La aceeaşi sală, de la 18.30, se va juca premiera regizorului german Matthias Langhoff  montată la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, „Măsură pentru măsură“, după Shakespeare. 
Regizorul Matthias Langhoff cultivă un fel de „baroc ad-hoc"destabilizator pe scena devenită şantier, folosind proiecţii multimedia, decoruri şi costume complexe. Spectacolul, care durează patru ore, se va juca şi mâine, de la ora 18.00, la aceeaşi sală a Teatrului Bulandra. Montarea irlandeză „Who is Fergus Kilpatrick", în regia lui Jose Miguel Jimenez, va fi reprezentată la Teatrul Foarte Mic, astăzi de la ora 21.00, şi, mâine, de la 22.00. Tot mâine au fost programate două lansări de carte la Cărtureşti Verona: „Trilogia îndepărtării", de George Banu, de la ora 11.30, şi „Mihai Măniuţiu. Spaţiu cameleonic", de Cristina Modreanu, de la ora 16.00. 

DE ZIUA RADIOULUI CU VIOARA STRADIVARIUS

 

Imprimă

E-mailViolonistul Alexandru Tomescu va susţine mâine seară, de la ora 19:00, la Sala Radio, un recital inspirat din lumea filmului lui Radu Mihăileanu, "Le concert", cu ocazia Zilei Radioului. 

Tomescu va interpreta la vioara Stradivarius celebrul Concert pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski, inclus pe coloana sonoră a filmului premiat cu César anul acesta, pentru Cel mai bun sunet şi Cea mai buna muzică. 

Din program fac parte şi lucrări simfo­nice precum "Trei dansuri ro­mâneşti" de Theodor Rogalski sau "Dansul Salomeei" din opera "Salomeea" de Richard Strauss. În încheierea serii, publicul va asculta "Don Quijote", op 35 de Strauss, avându-i ca solişti pe Răzvan Suma (la violoncel) şi Carol Mai-Antal (la violă), sub bagheta dirijorului Jin Wang. 

Alexandru Tomescu

BIENALA DE ARHITECTURA DE LA BUCURESTI

Cea de-a noua
 ediţie a Bienalei de Arhitectură de la Bucureşti prezintă expoziţia Balkanology. Expoziţia demonstrează prezenţa arhitecturii de după prăbuşirea sistemelor economice în ţările sud-est europene şi a fenomenelor urbane din sud-estul Europei, prin exemple luate din oraşe precum Belgrad, Bucureşti, Kotor, Pula, Priştina, Sofia, Tirana, Zagreb. Sunt prezentate proiecte de cercetare, intervenţii, analize arhitectonice şi strategii de planificare, dar şi edificii de excepţie prea puţin cunoscute din epoca modernă socialistă a Iugoslaviei, comparate cu construcţii ale arhitecturii moderne

SoNoRo - FESTIVALUL ROMANESC AL MUZICII DE CAMERA

Festivalul Internaţional de muzică de cameră SoNoRo împlineşte anul acesta cinci ani. Organizatorii s-au gândit la ceva mai special pentru iubitorii muzicii clasice, astfel că melomanii prezenţi la evenimentele
 din cadrul festivalului vor lua parte şi la „un bal mascat".

Nota distinctivă a ediţiei din acest an se va regăsi atât în dubla expoziţie de fotografie semnată de Hiroshi Watanabe şi de Dragoş Lumpan, cât şi în proiecţii video şi de film.

Festivalul se desfăşoară între 31 octombrie şi 14 noiembrie 2010, deschiderea oficială având loc duminică, 31 octombrie, în „Sala Unirii" a Palatului Cotroceni. Peste 30 de artişti vor susţine 14 concerte în 13 spaţii special amenajate pentru a reflecta spiritul muzicii de cameră.


 INCEP VANZARILE DE CARTI IN FORMAT ELECTRONIC 




SIMPOZION INTERNATIONAL DE MARTIROLOGIE LA BUCURESTI

Sub egida Fundaţiei „Sfânta Irina”, a Companiei Dan Puric şi a Athénée Palace Hilton, s-a organizat la Bucureşti, în perioada 10-11 octombrie 2010, primul simpozion internaţional de martirologie din România, intitulat „Moartea martirică”. 200 de specialişti, distinse personalităţi universitare şi bisericeşti din ţară şi din străinătate s-au întâlnit la prima reuniune care a dezbătut problema morţii martirice, din perspectivele antropologică, medicală şi teologică. „Simpozionul acesta vine ca să clarifice o condiţie a României, pentru că noi avem un destin istoric tragic, avem un destin politic marginal, dar avem un destin creştin tulburător. Despre lucrul acesta nu se ştie. În clipa în care un popor devine conştient de sacrificiul, de jertfa făcută, acel popor are un grad de demnitate mai mare”, a spus Dan Puric. „Cuvântul martir este legat foarte mult de creştinism. Dar nu numai creştinii sunt martiri. Şi preotul budhist, care şi-a apărat mănăstirea. Peste şase mii de temple budhiste au fost distruse de sisteme comuniste. Şi şeful de trib Indian, care se uita la manitu şi a fost omorât şi călcat. Conştiinţa martirică este conştiinţa nevinovată a omului.  Dominic Rubin, Episcopul Sofian Braşoveanu, dr. Dimitry Avdeev, prof. dr. Tristan Engelhardt jr., prof. dr.Vasile Mihoc, prof. dr. Georgios Metallinos, domnul Dan Puric, alături de ceilalţi participanţi la simpozion, au dezbătut această temă care face parte din istoria recentă a românilor. 


STAGIUNE CAMERALĂ CU ARTIŞTI ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE 

Trei concerte organizate in această toamnă de Institutul Cultural Român în colaborare cu Filarmonica „George Enescu” aduc la Bucureşti artişti români care concertează în centre muzicale din afara ţării. Interpreţii de origine română sunt invitaţi la Ateneul Român împreună cu muyicieni străini valoroişi cu care ei colaborează. Astfel, pe 19 octombrie a avut loc un prim concert susţinut de cvartetul „Con Tempo” împreună cu acordeonistul finlandez Timo Kinnunen auducând în program atât piese în primă audiţie, cât şi partituri consacrate. Concerul din 23 noiembrie  îi are pe afiş pe pianiştii Matei Varga şi Ben Shoeman, care vor interpreta lucrări de Schubert, Schumann, Lipatti, Rachmaninov şi Ravel. La 18 decembrie, Clara Cernat la vioară şi Thierry Huillet, la pian, alături de Aljay Beguy – clarinet, Mirabela Dina – pian, Lucile Duran.



SIMPOZION INTERNATIONAL DE MARTIROLOGIE LA BUCURESTI

Sub egida Fundaţiei „Sfânta Irina”, a Companiei Dan Puric şi a Athénée Palace Hilton, s-a organizat la Bucureşti, în perioada 10-11 octombrie 2010, primul simpozion internaţional de martirologie din România, intitulat „Moartea martirică”. 200 de specialişti, distinse personalităţi universitare şi bisericeşti din ţară şi din străinătate s-au întâlnit la prima reuniune care a dezbătut problema morţii martirice, din perspectivele antropologică, medicală şi teologică. „Simpozionul acesta vine ca să clarifice o condiţie a României, pentru că noi avem un destin istoric tragic, avem un destin politic marginal, dar avem un destin creştin tulburător. Despre lucrul acesta nu se ştie. În clipa în care un popor devine conştient de sacrificiul, de jertfa făcută, acel popor are un grad de demnitate mai mare”, a spus Dan Puric. „Cuvântul martir este legat foarte mult de creştinism. Dar nu numai creştinii sunt martiri. Şi preotul budhist, care şi-a apărat mănăstirea. Peste şase mii de temple budhiste au fost distruse de sisteme comuniste. Şi şeful de trib Indian, care se uita la manitu şi a fost omorât şi călcat. Conştiinţa martirică este conştiinţa nevinovată a omului.  Dominic Rubin, Episcopul Sofian Braşoveanu, dr. Dimitry Avdeev, prof. dr. Tristan Engelhardt jr., prof. dr.Vasile Mihoc, prof. dr. Georgios Metallinos, domnul Dan Puric, alături de ceilalţi participanţi la simpozion, au dezbătut această temă care face parte din istoria recentă a românilor. 


ALTE DOUA SALOANE LA COTROCENI SI LA CURTEA VECHE

In Centrul istoric al Bucurestilor, la palatul voevodal “Curtea veche”,  prestigioşi artişti plastici contemporani, au creat o sărbătoare punând în valoare prin lucrări noi arhitectura medievală de excepţie a Vechii Curţi Domneşti. Deschisă până pe 31 octombrie, expoziţia cuprinde o selecţie de lucrări realizate în variate stiluri şi tehnici făcând la iconografia creştină, la tehnicile artistice plastice şi decorative consacrate în perioada medievală (bizantină, romanică şi gotică), la patrimoniul cultural naţional şi la contextul european de ieri şi de azi. In vreme ce, Salonul Naţional de Artă Decorativă, aflat la a XI-a ediţie, este o manifestare intrată în tradiţia Muzeului Cotroceni încă de la înfiinţarea muzeului. Această ediţie reuneşte 108 artişti plastici din domeniul artelor decorative: tapiserie, imprimeuri textile, porţelan, sticlă, metal, gresie. 

Salonul European de Bandă Desenată, la Bucureşti 

Timp de o lună amatorii de benzi desenate sunt aşteptaţi  la Salonul European de Bandă Desenată ce va avea loc între 28 octombrie şi 21 noiembrie la Galeria ¾ – MNAC din clădirea Teatrului Naţional Bucureşti.
Evenimentul va cuprinde expoziţii de bandă desenată, ateliere de creaţie, lansări de cărţi şi reviste şi mese rotunde cu artişti.


TARGUL DE POEZIE

Recitaluri poetice, poeţi români şi invitaţi străini, lecturi, expoziţii, ateliere, vânzare de carte se vor desfăşura în perioada 21-23 octombrie la Târgul de Poezie. Deschiderea va avea loc joi, la ora 19:00, la Librăria Cărtureşti de la Institutul FrancezVineri, 22 octombrie, Muzeul Literaturii Române va inaugura la ora 14:00 expoziţia "nobleţea scriiturii feminine". La ora 18:00, la Institutul Francez, Svetlana Cârstean va anima primul său atelier de poezie: Cercul poeţilor apăruţi, cu tema "Cine editează? Cine promovează?". Atelierul va fi urmat de o lectură a poetului Sorin Gherguţ, care va prezenta şi noua sa carte, "Orice". De la ora 21:00 va începe Noaptea Albă a Poeţilor. Sâmbătă, 23 octombrie, atelierele pentru copii vor fi dedicate poeziei. De la ora 17:00, la MLR se va ţine o lectură orchestrată de Ioan Groşan cu Ioan Es. Pop, Ion Mureşan şi Eugen Suciu, acompaniată de Mircea Tiberian şi Nadia Trohin pe acorduri de jazz.

EXPOZITIZ "IARNA IN PICTURA ROMANEASCA"

85 de lucrări din colecţii particulare, semnate de artişti din secolul al XIX-lea până în perioada contemporană, sunt expuse la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, de la Palatul Şuţu, sub titlul "Iarna în pictura românească", până la 3 noiembrie.

Este încă o ieşire în public a Societăţii Colecţionarilor din România, după o serie de expoziţii tematice, ca „Nudul în pictura românească", „Italia văzută de pictori români", „Pictori interbelici şi continuatorii lor", „Florile în pictura românească".


EDITIE FACSIMILATA DE OPERE COMPLETE

Editura pentru Literatură Contemporană, sub auspiciile Universităţii din Bucureşti, Director Lidia Vianu (Catedra de Engleză), în colaborare cu  Consiliul Britanic şi Institutul Cultural Român, ANUNŢǍ  PUBLICAREA  ÎN LIMBA  ROMÂNǍ a volumului de OPERE COMPLETE  de Mihail C. Vlădescu, ediţie facsimil îngrijită de George Sandulescu şi Lidia Vianu (500 pagini): ediţia adună pentru prima oară întreaga operă publicată sub formă de volum a autorului. Fiul cel mai mare al Alexandrinei Noica şi al lui Constantin Vlădescu, Mihail C. Vlădescu  a fost deputat, soldat,  gazetar, şi scriitor. S-a născut în 1886 şi a murit în plină carieră literară, în 1931. Cele cinci volume publicate sunt semnate de autor şi sub pseudonimul Alexis V. Drăculea, şi includ un volum de schiţe şi povestiri (În retragere), un jurnal al primului război mondial (Jurnalul meu de răsboiu), un text de strategie militară (Problema comandamentului) şi două piese de teatru (Voica şi Ioana). Volumul Opere complete de Mihail C. Vlădescu poate fi consultat şi descărcat începând cu data de 18 octombrie 2010 la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/vladescu.html 

A apărut numărul pe luna octombrie al revistei  « Faleze de piatră »


Parte componentă a unui amplu proiect intitulat “Cititor de proză”, revista poate fi accesată la adresa internet :http://falezedepiatra.net/ Din cuprins menţionîm proză de Cristian Lisandru, Volodia Macovei, Gheorghe Mocanu, Maria Sava, Deac Suzana, Silvian Floarea, Leonard Oprea, Catia Maxim, Nicolae Cornescian, Nick Sava, Ion Ionescu, Irina Radu, Niculicea Lavinia, Boris Marian, Ştefan Doru Dăncuş, Boris Marian, Boris Marian, Bianca Marcovi, Constantin P. Popescu, Floarea Cărbune, Lăcrimioara Andrei, Mihai Victus, Sofia Sincă, Ioana B. Carp Vasilica Ilie. O secţiune importantă este cea a traducerilor si textelor bilingve româno-engleze şi româno-italiene. Din bogata sectiune de ‘’Studii’’ semnalăm : Solomonarii şi Şcoala de solomonărie – autor Cristina Ravei, Federico Garcia Lorca –Spiritul Spaniei Eterne – autor Maria Sava, Fotografiile lui Eminescu – autor Ion Ionescu. Secţiunea  ‘’Articole de fond’’ publică în mod insolit nu mai puţin de 15 articole. Sunt consemnate evenimente culturale precum Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei – 2010 – Festivalul Naţional "Eterna epigramă", Cluj-Napoca, 2010 precum si o serie de interviuri cu dr. Eric Pearl, Suzana Deac, Ilie Constantin. Revista mai are o Secţiune de ’’Artă plastică’’ şi una de ‘’Literatură pentru copii’’, iar 
 Secţiunea ’’ Poezie’’ publică versuri de : Llelu Nicolae Vălărean, Rodian Drăgoi, Reli Voicu,  George Ioniţă, Any Drăgoianu, Liviu Ioan Mureşan, Maria Postu, Luminiţa Cristina Petcu, Constanţa Abălaşei Donosa, Tudor Alexandru, Elisabeta Iosif, Bianca Marcovici, Hana Fratu, Maria Oprea, Adrian Grauenfels, Irina Lucia Mihalca, precum şi o rubrică intitulată“Texte actuale, fierbinti, scoase din cuptorul pohetic » avându-i autori pe Yigru Zeltil, Bianca Marcovici, Adrian Grauenfels.

AUDIOVIZUALUL SI CINEMATOGRAFIA IN ERA DIGITALA

Astăzi a început cea de-a treia ediţie a Zilelor franco-române ale audiovizualului şi cinematografiei. Evenimentul este organizat de Ambasada Franţei în România şi Institutul cultural francez, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Ministerul Comunicaţiilor.În centrul dezbaterilor se află audiovizualul si cinematografia, principala temă abordată fiind modul în care acestea fac faţă noilor provocari şi riscuri impuse de trecerea la era digitală.

Pictori de azi la Balcic
 
 
Cea de-a opta ediţie a expoziţiei "Pictori de azi la Balcic", realizată în urma celei mai recente tabere de pictură cu acelaşi titlu şi cuprinzând lucrări de Vitalie Butescu, Sergiu Plop şi Gheorghe Zvarici, a fost vernisată luni, 11 octombrie la Galeria Galateca din Capitală. Expoziţia  rămâne deschisă până la 21 octombrie. Lucrările artiştilorlor care reiau o mare tradiţie a picturii româneşti surprind picturalitatea şi încărcătura spirituală a acestei loc încărcat de istorie. Castelul Reginei Maria, vilele parcului regal, grădinile, argintiul ţărmului, cartierele tătărăşti au stimulat creativitatea pictorilor, care au reuşit să surprindă şi să transmită privitorilor farmecul Balcicului.

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE TEATRU DE LA BUCURESTI

În 30 octombrie debutează Festivalul Internaţional de Teatru. Până la 7 noiembrie, publicul bucureştean, ca şi specialiştii invitaţi din ţară şi din străinătate vor putea avea o imagine completă a fenomenului teatral actual. Alături de teatrele naţionale din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca sau Teatrul de Comedie, evoluează Teatrul Green Hours, Teatrul LUNI, Teatrul Inexistent, dar şi Club La Scena, cu cele mai bune producţii. Surpriza FNT 2010 o marchează prezenţa renumitului regizor polonez Krzysztof Warlikowski, elevul lui Peter Brook, care se află pentru prima dată în România şi va sosi cu spectacolul "Dibuk". După premiera de la Avignon din 2003, spectacolul s-a jucat la International 
Theatre Festival DIALOG în Wroclaw, Polonia, la Hebbel Theatre din Berlin, la Bouffes du Nord, Paris, iar în 2004 a fost invitat la BAM Next Wave Festival din New York. În vara lui 2008, spectacolul a ajuns şi la Festivalul de la Edinburgh, iar în septembrie acelaşi an a fost prezentat în cadrul Festivalului din Israel, Spectacolul "Dibuk" după textul clasic al lui Solomon An-ski şi nuvela contemporană a Hannei Krall este programat la Sala Mare a TNB, marţi, 2 noiembrie, ora 20.00 şi miercuri, 3 noiembrie, ora 18.00. Cei care vor să-l întâlnească personal pe cunoscutul regizor o pot face miercuri, 3 noiembrie, de la ora 13.00, la Fundaţia "Löwendal", unde va avea loc o conferinţă specială cu participarea regizorului, a teoreticianului şi criticului de teatru George Banu şi a autorului volumului "Théâtre Ecorché", criticul polonez Piotr Gruszczynski. Tot cu acest prilej, Fundaţia Culturală "Camil Petrescu" va lansa versiunea în limba română a volumului "Théâtre Ecorché", cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti şi al Festivalului Naţional de Teatru.

Concerte cu artisti romani celebri in lume

Trei concerte organizate, în această toamnă, de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Filarmonica "George Enescu", în cadrul Stagiunii camerale ICR la Ateneu, aduc la Bucureşti artişti români activi, în prezent, în centre muzicale prestigioase din afara ţării. Interpreţii de origine română sunt invitaţi la Ateneul Român împreună cu muzicieni străini valoroşi cu care colaborează. 

Concertele programate la 19 octombrie, 23 noiembrie şi 18 decembrie vor include atât partituri consacrate, cât şi lucrări contemporane, printre care şi piese în primă audiţie. Primul concert, de marţi 19 octombrie, ora 19:00, va fi susţinut de Cvartetul ConTempo împreună cu acordeonistul finlandez Timo Kinnunen. În program, o primă audiţie absolută - Anna Veismane, cu "Why me?", piesă dedicată cvartetului ConTempo şi lui Timo Kinnunen, două lucrări în primă audiţie românească -  Maya Badian, "Music in Square" şi George Crumb, "Black Angels", precum şi partituri consacrate, semnate de Georg Muffat, Olivier Messiaen, Astor Piazzolla.

Concertul din 23 noiembrie îi are pe afiş pe pianiştii Matei Varga şi Ben Schoeman, care vor interpreta lucrări de Franz Schubert, Robert Schumann, Dinu Lipatti, Serghei Rachmaninoff şi Maurice Ravel. La 18 decembrie, Clara Cernat, la vioară, şi Thierry Huillet, la pian, alături de Aljaz Begus (clarinet), Mirabela Dina (pian), Lucile Duran

"Salon ARTIS 2010"

Maine se inchide  expoziţia internaţională "Salon ARTIS 2010" de la Centrul de Arte Vizuale „Căminul artei". Organizat în colaborare cu asociaţia franceză "Ligne et Couleur" (Linie şi Culoare), Salonul a reunit 44 de arhitecţi-artişti din România, din alte ţări europene (23 din Franţa, 1 din Italia, 1 din Olanda) şi 2 din SUA, având ca invitaţi de onoare doi artişti vizuali: graficianul, pictorul şi profesorul univesitar Nicolae Aurel Alexi şi pictorul american Jerry W. McDaniel. El şi-a propus şi a realizat dialogul dintre arhitecţi-artişti din diverse generaţii şi spaţii geografice, de la maeştrii consacraţi (Dan Bota, Gheorghe Leahu, Aurel Ierulescu, Militza Sion) la artişti tineri talentaţi nu numai în profesia lor de bază, dar şi în artă. Asociaţia "Ligne et Couleur" există din 1935, continuând tradiţia celebrei "LADLN" ("Les Amants De La Nature"), creată în 1881 şi funcţionând până în perioada Primului Război Mondial. Ea cuprinde arhitecţi şi studenţi la arhitectură care au, dincolo de profesia lor, pasiunea picturii, graficii, sculpturii sau altor arte vizuale. Asociaţie non-guvernamentală, "Ligne et Couleur" colaborează cu alte instituţii cu program cultural similar din Germania, Anglia, Scoţia, Italia (Veneţia), Polonia, Ungaria, Austria şi cu grupul "Architectes Artistes Roumains"

AMBASADOAREA ONORIFICA A BUCURESTILOR

Cântăreaţa Cesaria Evora, care concertează luni la Bucureşti, va primi miercuri titlul de Ambasador Onorific al Capitalei din partea Primăriei Muncipiului Bucureşti, informează organizatorii, potrivit Mediafax.

Artista şi-a reluat turneul de promovare a albumului "Nha Sentimento" - după ce a suferit în mai o intervenţie chirurgicală pe cord deschis , spectacolele sale din următoarele luni, inclusiv cel programat la Bucureşti pe 15 mai, fiind anulate. Evora va concerta la Sala Sporturilor din Braşov, pe 15 octombrie, şi la Sala Palatului din Bucureşti, pe 18 octombrie.

CAPITALA GAZDUIESTE FESTIVALUL NATIONAL DE TEATRU

Cu un buget de 550.000 de euro, Festivalului Naţional de Teatru (FNT) se va desfăşura în Capitală între 30 octombrie şi 7 noiembrie. Festivalul este structurat în trei mari secţiuni - „Romanian Showcase" (după un model practicat în multe ţări europene), „Spectacole Invitate din străinătate" şi „Debut în FNT", plus evenimente care să completeze şi teoretic festivalul - „Colecţia FNT", conferinţele, întâlnirile cu artiştii. „Romanian Showcase" a fost în centrul FNT, prin invitarea în fiecare an a programatorilor internaţionali, a directorilor de teatre şi festivaluri, a jurnaliştilor şi criticilor care să cunoască şi să promoveze teatrul românesc. Spectacolele invitate din străinătate şi cele două premiere în festival sunt momente unice. Regizorii lor - Krysztof Warlikowski, Romeo Castellucci, Billy Cowie, Rodrigo Garcia, Matthias Langhoff ajung în faţa publicului românesc pentru prima dată, deşi sunt deja celebri în lume. Vor avea loc întâlniri cu oameni extrem de speciali precum regizorul Lee Breuer, o legendă a avangardei teatrale americane şi profesorul Michal Kobialka, specialist recunoscut în opera lui Kantor. Vor mai avea loc întâlniri deschise publicului, atât cu regizorii din străinătate, cât şi cu câţiva regizori români.



Salonul Literar  ”Colocviile de Marţi” -  „REDESCOPERIREA INDIEI”

Sesiune de conferinţe: "Redescoperirea Indiei -  pe teritoriul românesc", în cadrul evenimentului "Namaste India"
Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională
Str. J.L. Calderon nr.39

9 luni de muzică, dans, modă şi pictură la Operă
Amplul proiect cultural, organizat de Design Yourself şi Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, va demara astăzi, 11 octombrie, începând cu ora 17.00, în foaierul Operei Naţionale. Proiectul va dura 9 luni, timp în care artele şi atmosfera rafinată se vor întâlni într-unul dintre cele mai elegante spaţii bucureştene. Evenimentele vor avea loc în fiecare zi de luni a fiecarei săptămâni şi abordează artele dintr-o perspectivă amplă artele vizuale, designul vestimentar şi de obiect, muzica şi  filmul. Fiecare săptămână va avea o temă diferită, astfel încat pe durata fiecărei luni vor fi aduşi în prim-plan artişti români, consacraţi sau tineri, care vor defini tendinţe şi direcţii de creaţie contemporană

Târgul de Antichităţi Ţărăneşti

Dupa trei ediţii care  s-au bucurat de un mare succes la Muzeul Ţăranului Român îşi va deschide pe 15 octombrie porţile cea de-a patra ediţie a Târgului de Antichităţi Ţărăneşti, proiect realizat de Muzeul Ţăranului Român şi Jurnalul Naţional. In zilele de 15, 16 şi 17 octombrie  curtea interioară a muzeului va fi plina de covoare, ştergare, costume populare, icoane pe lemn şi sticlă, cruci, pristolnice, lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri, mobilier pictat, linguroaie, doniţe, vase din lemn, putineie, căuce, războaie de ţesut, furci de tors, fuse, roţi de tors, vârtelniţe, clanţe, broaşte, felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă, cântare, patefoane, gramofoane, instrumente muzicale, jucării din lemn, bijuterii macedonene, ceramică săsească, publicaţii socio-etnografice, bancnote, timbre cu subiecte etnografice, cărţi poştale, etc. aduse în atenţia publicului de cei 50 de colecţionari şi deţinători particulari. 

BIENALA TINERILOR ARTIŞTI
Cea de-a patra ediţie a Bienalei Tinerilor Artişti de la Bucureşti se deschide astazi, 8 octombrie, la Palatul Ştirbei, unde va fi prezentată o expoziţie cu lucrări a circa 60 de artişti din 20 de ţări, artă tânără semnată de nume binecunoscute sau de tineri absolvenţi, filme şi fotografii de presă, transmite Mediafax. Sub titlul "Police the police", Bienala Tinerilor Artişti 2010 testează tensiunea care se creează între două noţiuni problematice - "supravegherea şi subvegherea". Romelo Pervolovici, preşedintele Fundaţiei Culturale Meta, care organizează evenimentul, a declarat că, la această ediţie, este prima dată când "Bienala Tinerilor Artişti îşi propune să afişeze ideea de artă tânără", creată de artişti de vârste diferite, de la optzecişti la tineri absolvenţi, nume vizibile pe scena internaţională, printre care: Nicu Ilfoveanu, Teodor Graur, Vlad Nancă, Mircea Nicolae, Maria Luiza Alecsandru, Zoltan Bela. Ediţia din acest an a bienalei cuprinde şi două noi secţiuni - de film şi fotojurnalism. Bienala Tinerilor Artişti 2010 se va desfăşura până la 7 noiembrie

FESTIVALUL ARTELOR "BUCURESTI"

Festivalul Artelor Bucureşti, manifestare organizată de Asociaţia Culturală Maria Domina, îşi deschide porţile pe 10 octombrie. Începând cu aceas­tă dată, sub „bagheta" maestrului Radu Beligan, preşedinte onorific al festivalului, scenele culturale ale Capitalei vor găzdui timp de cinci zile spectacole de teatru, mu­zică clasică, balet, recitaluri instrumentale, lansări de carte, proiecţii de filme, confe­rinţe etc. Această a doua ediţie se bucură de participarea unor mari de actori români: Radu Beligan, Tudor Gheorghe, Ion Cara­mi­tru, Dan Puric, Felicia Filip, Maia Morgenstern, dar şi de evenimente
 inedite precum relansarea revistei „Moftul Ro­mân" sau lansarea volumului biografic „În umbra menestrelului", al lui Tudor Gheorghe.

"LES FILMS DE CANNEA A BUCAREST"

Întâlniri cu regizori străini premiaţi şi proiecţii în premieră ale unor filme care au rulat anul acesta la festivalul de pe Coasta de Azur - acestea sunt câteva dintre surprizele primei ediţii a evenimentului "Les Films de Cannes à Bucarest". Între 15 şi 21 octombrie, la Cinema Studio, din Capitală, vor fi proiectate, în premieră în România, mai multe pelicule selecţionate în competiţia prestigiosului festivalManifestarea se va deschide vineri, 15 octombrie, cu o proiecţie- eveniment: premiera naţională a peliculei care a câştigat Palme d’Or anul acesta, "Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives", în regia lui Apichatpong Weerasethakul, unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti asiatici ai momentului. 

Emisiunea "CAPRA VECINULUI" - ediţia 23 - la Televiziunea Favorit
Această ediţie cuprinde imagini, interviuri şi fragmente de spectacole de la mai multe manifestări desfăşurate în ultima perioadă. Este vorba despre Ziua Comunei Bogaţi (jud. Argeş) - "Bogaţi la suflet!", "Zilele Zâmbetului de Copil" ( desfăşurate la Aninoasa, Târgovişte şi Bogaţi ), ETNO JUNIOR FEST - ediţia a III-a ( derulat la Aninoasa, în judeţul Dâmboviţa), filmări cu solişti la complexul "Timpuri Vechi" şi reţeta emisiunii filmată în comuna Căteasca, judeţul Argeş. Elisabeta Turcu, Irina Someşan, Ilie Roşu, Grupul "Pădureanca" din Bogaţi, Grupul "Sânzienele" din Găeşti, trupa "Record", Şcoala Micilor Vedete  şi mulţi alţii vor putea fi văzuţi şi ascultaţi sâmbătă, 09 octombrie 2010, la televiziunea Favorit în cadrul ediţiei cu numărul 23 a emisiunii "Capra Vecinului". Vă aşteptăm în faţa micilor ecrane!

SALONUL INTERNATIONAL "ARTIS"

A doua ediţie a Salonului Internaţional Artis se desfăşoară între 2 şi 16 octombrie la Centrul de Arte Vizuale „Caminul artei" din Bucureşti.  Vernisajul expoziţiei, organizat de arhitecta Marina Nicolaev, a avut loc pe 2 octombrie.

Sub patronajul Uniunii Artiştilor Plastici din România şi asociaţiei franceze "Ligne et couleur", Artis prezintă un dialog vizual între arhitecţi artişti şi plasticieni din Franţa, Italia, Olanda, SUA şi România.

CIOPLITURA CRUCILOR DE PIATRA LA MUZEUL TARANULUI ROMAN

Expoziţia "Cruci de piatră" de la Muzeul Ţăranului Român  este o lecţie despre un meşteşug pe cale de dispariţie. Ceea ce deosebeşte o cruce de piatră de una din lemn este rezistenţa în bătaia timpului, care o face s[ devina şlefuită, adăugându-i-se ceea ce pietrarului nu-i stă în putere pentru a o înzestra. Cu desenul sculptat, zgâriat sau doar pictat, apoi văruite pe de-a-ntregul ori năpădite de muşchi, lăstăriş sau uitare, ele încă mărturisesc acolo unde au fost ridicate, multe de mai bine de o sută de ani. Ele au fost aduse mai cu seama de pe pe drumul submontan  al vinului de Muntenia, care merge mână în mână cu cel al crucilor meşterite de pietrari pe înălţimile dealurilor Istriţa, Tohani sau Ciortea, la învecinarea unor vechi cariere de piatră cu podgoriile, la răspântii, între vii sau în cimitire .



O NOUA SALA A TEATRULUI "ODEON" DIN BUCURESTI

La Teatrul Odeon se va deschide noua sală. Numită „Sub Odeon", aceasta va gădui pentru început spectacolul „Blifat" de Gabriel Pintilie. La Sala Mare intră în repetiţii Dragoş Galgoţiu cu „Viaţa e vis" de Calderon de la Barca. Stagiunea a debutaT aici cu o adaptare după „Un colind de Crăciun" de Dickens, jucat de studenţii UNATC anul trei actorie.

CARTEA DIGITALĂ CAPĂTĂ DIMENSIUNI ÎN INDUSTRIA CĂRŢII ROMÂNEŞTI

Vineri1 octombrie 2010, ora 10:00, la Hotel Crowne Plaza din Bucureşti, sala Magnolia, în prezenţa multor academicieni, literaţi şi oameni de cultură va avea loc prezentarea unei noi mărci pe piaţa de carte românească, fiind lansată firma „CorectBooks”, prima librărie digitală din România care oferă cărţi editate în format electronic. Aceasta face posibil ca o bibliotecă întreagă să încapă într-un fişier pe laptop, desktop, iPad sau orice alt reader. Evenimentul va fi susţinut de Domnii  Sorin Roşca Stănescu - director general al editurii Virtual Big Bang, Acad. Eugen Simion - scriitor, profesor universitar, Preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, membru al Academiei Române şi al Academiei Elene, Acad. Nicolae Breban - scriitor, membru al Academiei Române, Valentin Nicolau - scriitor, proprietar al Grupului Nemira şi Doamna Aura Christi - scriitoare, Director General al Editurii Ideea Europeană, membră a Uniunii Scriitorilor din România. CorectBooks este primul proiect dintr-o serie de iniţiative care se vor lansa în luna noiembrie 2010 şi vor alcătui cea mai complexă platformă online integrată din România. Portalul nostru internet de „Carte şi Arte” urează succes acestei iniţiative de integrare a culturii contemporane româneşti în Civilizaţia Numerică.

Concurs Naţional Literar Cetatea lui Bucur
                                 (proză scurtă şi poezie) 
           

 Concurenţii vor trimite un număr de cinci poezii sau două lucrări de proză scurtă (a nu se depăşi câte două formate A4).
                  Textele vor fi trimise în Word, arial 10, numai cu diacritice, până la data de 7 noiembrie, 2010.  Lucrările care au mai fost prezentate şi la alte concursuri nu vor fi admise. Ne  rezervăm dreptul de a  retrage premiul acordat.
                   Fiecare concurent îşi va alege un motto, pe care îl va afişa în colţul dreapta sus al fiecărei pagini.
           Lucrările vor fi trimise în plic A4, în care se vor introduce câte 3 (trei) exemplare, de fiecare text  până la data 7 noiembrie, 2010 (inclusiv)  pe adresa: Post Restant, Oficiul Postal 32, Sector 1, Bucureşti, România , domnului Cristian Neagu, pentru  Concurs PROZĂ  şi doamnei Cleopatra Lorinţiu, pentru Concurs POEZIE .
 La expeditor  se va scrie doar motto-ul ales. În acelaşi plic A4, se va introduce un altul cu motto-ul înscris pe exterior. În interiorul acestuia se va găsi o notă cu numele şi adresa  concurentului. 

HERTA MULLER LA ATENEUL ROMÂN

Înainte de primirea Premiului Nobel, vizitele Hertei Müller în România treceau aproape neobservate - în 2009, scriitoarea a participat în România la un eveniment de provincie, Festivalul de Literatură „Oskar Pastior" de la Sibiu, iar ecourile abia de au trecut graniţele judeţului. Nobelul a schimbat însă radical percepţia publică asupra scriitoarei. Vizita de luni seara a stârnit un interes incredibil în rândul publicului bucureştean, care s-a înghesuit să intre în clădirea Ateneului. Întrebată dacă se consideră dizidentă, Herta Müller, care în timpul comunismului a avut doar meserii fără tangenţă cu cultura, a parat spunând că nu se consideră dizidentă, ci o persoană obişnuită: „Am avut şi nenorocul să lucrez acolo unde cei mai mulţi intelectuali nu au ajuns. M-au tot împins de colo colo şi am ajuns să văd cum trăiesc oamenii normali... Am vrut să trăiesc normal, să nu fac ceva de care să nu pot să vorbesc pe urmă. După „nu ştiu câte luni de şomaj", ea ajunge să predea ca suplinitoare la o grădiniţă, cu speranţa că slujba aceasta nu va fi ideologizată, „sunt copii mici, nimeni nu se uită ce şi cum". Însă din prima zi descoperă că programul 
trebuie să înceapă cu intonarea imnului interminabil al României comuniste - „Cu cât era ţara mai prăpădită, mai puneau o strofă."

STAGIUNEA MUZICALĂ  „Iosif Sava”

Stagiunea muzicală "Iosif Sava" 2010-2011 se va deschide la data de 29 septembrie, la Palatul Şuţu - Muzeul Municipiului Bucureşti în organizarea fundaţiei”Accumm”. Concertul, susţinut de Cvartetul "Brevis", va începe la ora 19:00. Programul cuprinde lucrări de Haydn şi Mozart. Este a XII-a stagiune muzicală oferită de aceasta fundaţie publicului bucureştean. Concertele care se vor desfăşura până la vacanţa din anul viitor, au loc în fiecare miercuri, la Palatul Şuţu. Cvartetul "Brevis": Radu Chişu (vioara I), Mihai Predescu (vioara a II-a), Adrian Nica (violă) şi Mihai Picu (violoncel). Încă din primii ani de activitate, "Brevis" a abordat mai multe genuri, "de la muzica clasică până la muzica de film, pop-rock, jazz şi cafe-concert.
  

“Seara de povesti…despre Bucuresti”

Bucurestenii de toate varstele sunt invitati de catre Asociatia Romana pentru Cultura, Educatie si Normalitate- ARCEN,  vineri, 24 septembrie 2010, orele 20.00, la evenimentul “Seara de povesti…despre Bucuresti”, eveniment ce va avea loc la Muzeul National “George Enescu”. Bucurestenii vor fi intampinat cu muzica romaneasca a anilor ’30 si cu prezentarea in premiera  filmul documentar “Orele Bucurestiului”realizat in anul 1942, de Witold Klimowicz, film care se afla de mai bine de 5 decenii in Arhiva Nationala de Filme.

  

"arta de a fi tânăr",

Muzeul Municipiuui Bucuresti  organiyeaya intre 23 si 27 septembrie a  opta editie a festivalului ce poarta acelasi nume cu adresa portalului nostruŢ „Carte si Arte”.Cele patru zile ale evenimentului vor fi destinate unor momente culturale distincte: pictură, carte, muzică şi film, arte marţiale. Desfăşurat anul acesta sub motoul "arta de a fi tânăr", festivalul este dedicat tinerilor de orice vârstă. Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este de joi până sâmbătă (10:00-20:00), duminica (10:00-16:00). Dintre evenimentele care vor avea loc în cadrul festivalului, amintim Atelierul de pictură susţinut de elevi ai Liceului "Nicolae Tonitza" (joi, 16:30), lansarea revistei "Pe un picior de plai" (vineri, 12:00), expoziţia de fotografie şi impresii de călătorie "În jurul lumii cu exploratoarea Uca Marinescu" (vineri, 17:30), concert de muzică de cameră cu participarea elevilor de la Liceul "Dinu Lippatti" (sâmbătă, 12:00), muzică bizantină (sâmbătă, 15:00), concert de jazz susţinut sâmbătă de la orele 16:00 de Teodora Spânu (voce) şi Cristi Pop (chitară), demonstraţii de arte marţiale (duminică, 11:00) şi tot duminică, de la orele 14:00, sensei Florin Popescu de la Centrul de Arte de Arte Marţiale şi discipline asociate de la Universitatea Bucureşti va face o demonstraţie de Aikido.
  


Cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la  începutul domniei pe tronul Moldovei 
a savantului român Dimitrie Cantemir 
Luni, 20 septembrie, de ziua oraşului Bucureşti, la ora 9,30, va avea loc deschiderea festivă a lucrărilor Simpozionului Internaţional Cartea. România. Europa în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti, la Palatul Facultăţii de Drept din Bd. Mihail Kogălniceanu, 36-46.Lucrările se vor desfăşura între 20 şi 23 septembrie 2010, în sălile Hotelului Intercontinental Bucureşti pe 4 secţiuni:
 
      I. Istoria şi civilizaţia cărţii
     II. Ştiinţele informaţiei. Istoria bibliotecilor 
    III. Studii euro-asiatice şi afro-asiatice
   IV. Cantemir şi epoca sa. Drumuri şi frontiere sud-est europene
 
Numărul total al participanţilor, care vor  susţine comunicări, este de 174. Participanţii, profesori universitari, cercetători, filologi, istorici, lingvişti, specialişti în domeniile ştiinţifice ale secţiunilor, provin din Europa, Asia, Africa, India, America de Nord şi America de Sud: prof. dr. Rejean Savard (Canada), prof. dr. Frederic Barbier (Franţa), prof. dr. Jacques Legrand (Franţa), prof.dr. Barbara Kellner-Heinkele (Germania), prof. dr. Jan E.M.Houben (Olanda), prof. dr. Shrikant Bahulkar (India), prof. dr. Alexander Fedotov (Bulgaria), dr. Geoffrey Roper (Marea Britanie), prof. dr. Michel Wietzel (S.U.A), prof. dr. Olivier Picard (Franţa), dr. Maria-Luisa Lopez-Vidriero (Spania), dr. Andrea De Pasquale, prof. emerit dr. Asko Parpola (Finlanda) … În programul Simpozionului mai sunt incluse: - Expoziţia de instrumente de scris mongole – în holul central al Hotelului Intercontinental Bucureşti - Concertul  Extraordinar al Cvartetului Rimsky Korsakov din Sankt Petersburg - Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Bucureşti   -  Vizite la Palatul Parlamentului, Muzeul Ţăranului Român, diverse filiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti 

PROGRAM BUCURESTEAN VINERI 17 SEPTEMBRIE:
NOAPTEA ALBA A FILMULUI ROMANESC

Piaţa „George Enescu"
20.30 - Mănuşi Roşii (2010)  Radu Gabrea (avanpremieră);23.00 - Filantropica ( 2002)  Nae Caranfil
Noul Cinematograf al Regizorului Român
Indoor 18.00 - Nunta de piatră (1972 -1973) Dan Pizza; 20.30 - Secvenţe (1982) Alexandru Tatos; 22.45 - O vară de neuitat (1994) Lucian Pintilie; 00.45 - Valurile Dunării (1960)  Liviu Ciulei
Outdoor 21.00 - Marţi după Crăciun (2010) Radu Muntean; 23.00 - Nuntă în Basarabia (2010) Napoleon Helmis (avanpremieră)
Uranus 144 21.00 - Operţiunea Monstrul (1976) Manole Marcus; 23.00 - Nunta mută (2008)  Horaţiu Mălăele
Club Fabrica (SCURT METRAJE) 21.00-01.00 - Colivia (2010) Adrian Sitaru; Lampa cu căciulă (2006) Radu Jude; Nunta lui Oli (2009) Tudor Jurgiu; O zi bună de plajă (2007) Bogdan Mustaţă; Trenul Foamei (2010) Viorel Timaru; Derby (2010) Paul Negoescu; Mousse au chocolat (2009) Paul Tanicui; Captivi de Crăciun (2010)  Iulia Rugină; Oxygen (2010) Adina Pintilie
Cinema Patria 20.00 - Marţi după Crăciun (2010) Radu Muntean; 22.00 - A fost sau n-a fost? (2006) Corneliu Porumboiu; 00.00 - Marfa şi banii (2001) Cristi Puiu
Cinema Studio 19.00 - Mar Nero / Marea Neagră (2009) Federico Bondi; 21.00 - Francesca (2009) Bobby Păunescu; 23.00 - Legături bolnăvicioase (2006) Tudor GiurgiU
Elvira POPESCU 18.00 - Drumul Păsărilor (2009) Vlad Naumescu, Klara Trencsenyi
20.15 - Marele Jaf Comunist (2004) Alexandru Solomon; Născuţi la comandă - Decreţeii (2005) Florin Iepan; 23.00 - Testimonial (2008)  Răzvan Georgescu; Quest / Căutare (2010) Ionuţ Piţurescu; 01.15 - The Shukar Collective Project (2010) Matei Alexandru Mocanu
Cinema Eforie; 19.00 - Pescuit sportiv (2009) Adrian Sitaru; 20.45 - Occident (2002) Cristian Mungiu; 22.45 - Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006) Cătălin Mitulescu


PROGRAMUL ZILELOR BUCUREŞTIULUI 



•Vineri, 17 septembrie
Deschiderea Zilelor Bucureştiului în Centrul Istoric: pe scenele amenajate pe străzile Eugen Carada şi Franceză vor cânta, printre alţii, Maria Buză şi Taraful, Paula Seling şi Ovi, Direcţia 5 şi IRIS; 

19.00 – 03.00. Proiecţii de filme româneşti în Piaţa "George Enescu", la Cinema Studio (premiera filmului "Mar Nero", cu Vlad Ivanov şi Dorotheea Petre), Cinema Scala, Muzeul Ţăranului Român (premiera filmului "Marţi după Crăciun", de Radu Munteanu), Cinema Uranus 144, Terasa Librăriei Cărtureşti (scurtmetraje), Cinema Patria, Club Fabrica, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Elvira Popescu, Cinema Eforie. Filme care vor putea fi urmărite gratuit: "Ope raţiunea Monstrul", "Nunta Mută", "Colivia", "A fost sau n-a fost", "Francesca" şi "Legături Bolnăvicioase". 


•Sâmbătă, 18 septembrie
10.30, Teatrul Bulandra, Sala Izvor - cea de-a treia ediţie a Festivalului Ziua Chitarelor: Dave Martone (colaborator al lui Joe Satriani şi Greg Howe), Jennifer Batten (chitarista lui Michael Jackson), Stuart Hamm (basistul lui Jow Satriani şi Steve Vai); 

Lacul Morii - spectacol cu avioane de înaltă acrobaţie, lansări de paraşutişti, evoluţii nautice şi programe de exerciţii demonstrative în cadrul Aeronautic Show; 

21.00, Piaţa Constituţiei – Rock Loves Chopin, spectacol de chitară electrică, tobe şi pian. Invitatul special: Janusz Olejniczak;  

Centrul Istoric, concerte ale minorităţilor naţionale (italiană, aromână, germană, greacă, ucraineană).

Centrul Istoric, parada fanfarelor (participă fanfara Jandarmeriei Române, cea a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi cele ale municipiilor Baia Mare, Slobozia şi Ploieşti); 

Piaţa Constituţiei (Bulevardul Unirii) - târgul de meşteşugari şi cel gastronomic, parada costumelor de epocă, plimbări cu trăsuri, workshopuri şi spectacole de teatru pentru copii, parada minorităţilor şi fanfarelor şi bătaia cu flori, concertul trupelor Zero, 13, Phenomenon şi The Marker; 

Parcul Cişmigiu – Festivalul Culturii Thailandeze. 



•Duminică, 19 septembrie 
Piaţa George Enescu – concert Horia Brenciu şi bandul său şi Neri Per Caso; 

Centrul Istoric – concert Mircea Vintilă şi Trupa Brambura, Adrian Naidin, Ozana Barabancea, Nicola şi Proconsul;

Piaţa Constituţiei – parada elevilor din Bucureşti şi concertele susţinute de Alex Velea, Trupa Efekt şi Voltaj; 

20.00 – 06.00. 12 ateliere ale unor cunoscuţi artişti plastici bucureşteni.



ASTAZI, VERNISAJ PALLADY LA COTROCENI

Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Muzeul de Artă Craiova, organizează joi, 16 septembrie 2010, orele 18.00, în Spaţiile Medievale ale Muzeului Naţional Cotroceni, vernisajul expoziţiei "Boierul" Pallady în vizită la Muzeul Naţional Cotroceni."Boieria" pictorului Theodor Pallady derivă în primul rând din datele sale biografice - fiind fiul lui Iancu Pallady (strămoşii săi pe linie paternă sunt identificabili încă din sec. al XVII-lea la curtea domnitorului moldovean Vasile Lupu) şi al Mariei Cantacuzino (înrudindu-se deci după mamă cu glorioasa spiţă a domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu).
Theodor Pallady a studiat mai întâi ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889), luând în acelaşi timp lecţii de desen şi pictură cu Erwin Oehme, care recunoscându-i înzestrarea artistică, îl sfătuieşte să plece la Paris. În capitala Franţei lucrează în atelierul lui Jean Arman şi se înscrie la Academia de Arte Frumoase. Colecţia Theodor Pallady care face obiectul expoziţiei de la Muzeul Naţional Cotroceni cuprinde 26 de tablouri, de la începuturile picturii marelui artist (1904 - Paris - "Pod peste Sena", "Podul artelor"), până la ultima parte a creaţiei acestuia ("Casa de la Bucium", "Peisaj din Iaşul de altădată"), compoziţiile cu nuduri şi naturile statice.

PE MALUL DÂMBOVIŢEI, ÎN LOC DE FILATURĂ PARAM-PAM-PAM
În ciuda denumirii „PARAM PAM PAM” al cărei exibiţionism s-ar putea justifica prin dorinţa unei meritate atenţii, iniţiativa culturală bucureşteană  care şi+a luat acest nume merită toată atenţia, istoricul fiind următorul: La inceputul verii, cu ocazia Noptii Albe a Galeriilor, a avut loc lansarea Atelierului de Productie (450 de metri patrati), un mix intre spatiu de expunere si creatie pentru artisti si loc pentru evenimente, gazduit  de o hala din fostul complex industrial „Industria bumbacului” de pe malul Dâmboviţei Atelierul a prezentat o serie de evenimente, performance-uri si expozitii, printre care se numara: prima expozitie personala Irlo - Bucurii din profetii, « Miercurea Lejera » ,« Almost Secret Artish Party », preview-ul Pavilionului romanesc de la Bienala de Arhitectura de la Venetia sau Avant-garde Warehouse Party. În baza acestei experienţe artistice care a avut ecouri, acum s+a trecut la o iniţiativă mai stabilă şi, astfel:Vineri,17 septembrie, de la ora 22.00, fostul atelier de filatura al fabricii Industria Bumbacului devine noul hotspot al petrecerilor si evenimentelor hip din Bucuresti. 
Potrivit blogului oficial al Atelierului de Productie, 1500 de metri patrati din spatiul fostei fabrici devin gazda oficiala a evenimentelor neconventionale din Bucuresti, petrecerilor warehouse, productiilor artistice, expozitiilor sau festivalurior urbane. Mix intre o galerie neconventionala si un spatiu de evenimente, Param Pam Pam se intinde pe aproape un etaj al fostei fabrici, cu vedere spre malul Dambovitei si va gazdui happening-uri si proiecte culturale pe tot parcursul anului.Lansarea noii locatii Param Pam Pam are loc printr-un warehouse party pe 17 septembrie, cu mii de invitati, 2 scene si cativa dintre cei mai tari headlineri ai momentului.

MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN LA 20 DE ANI

La 20 de ani de la înfiinţare, în perioada 10-19 septembrie, Muzeul Ţăranului Romîn găzduieşte o gamă largă de evenimente culturale, sub genericul Zilele Muzeului Ţăranului şi pentru comemorarea celui care l-a pus în valoare: regretatul Horia Bernea

Până în prezent au avut loc: deschiderea unui târg al meşterilor, lansări de carte şi expoziţii-atelier. Acestea din urmă vor putea fi vizitate şi în zilele următoare. Astfel, în expoziţia "Să aruncăm o privire gucken wir mal", care  va fi deschisă până la 19 septembrie, utilizând într-un mod conceptual tehnici şi materiale tradiţionale pentru realizarea textilelor, cinci artişti români şi germani au creat o operă de artă contemporană. Pentru un dialog cu obiectele tradiţionale, artiştii integrează opera lor în expoziţia permanentă a MŢR.

A mai avut loc lansarea turului virtual al expoziţiei permanente a muzeului şi  difuzarea mai multor pelicule în cadrul Docu-cinematecii MŢR. Vernisajul expoziţiei "Construcţii contemporane norvegiene la Bucureştise va desfăşura la 15 septembrie, iar expoziţia va rămâne deschisă până la 17 octombrie, de marţi până duminică, între 10:00-18:00

Zilele Bucureştiului. 

Între 17 şi 20 septembrie, Zilele Bucureştiului vor marca celebrarea a 551 de ani de la prima atestare documentară. O serie de concerte în aer liber din acest weekend au fost anunţate ca o avanpremieră a Zilelor Bucureştiului. Programul următoarei săptămâni prevede în 17 septembrie „Noaptea Albă a Filmului Românesc”. Muzeul Ţăranului Român găzduieşte la Noul Cinematograf al Regizorului o serie de proiecţii, sub genericul "Maeştrii". Şi tot acolo va avea loc premiera bucureşteană a filmului lui Radu Gabrea, “Mănuşile roşii”. Pentru amatorii de scurtmetraj, Clubul Fabrica a pregătit un maraton de producţii, unele recompensate la festivalurile internaţionale. Două teatre s-au implicat în eveniment. Sala Izvor a Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra” găzduieşte, în 18 septembrie, “Ziua Chitarelor”, iniţiată la ideea chitaristului italian stabilit în România Corrado Sgandurra. La Teatrul de Comedie timp de trei zile se desfăşoară Festivalul de Magie “Harry Houdini”, organizat de Teatrul de Magie “Andrei Teaşcă” şi teatrul gazdă. Pe scena exterioară din faţa teatrului şi în Sala Studio vor fi prezentate spectacolele “Comedie şi iluzii”, “Blind”, “Mistery”, Colaj de magie”. Celebrând împlinirea a 200 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Frederic Chopin, Orchestra Stoleczna Estrada din Varşovia susţine în Piaţa Constituţiei (18 septembrie) concertul "Rock Loves Chopin". În ziua următoare,  concertul grupului italian a capella, “Neri per Caso”, intitulat “Aniversare pe multe voci”. Cei şase mebri ai grupului bărbătesc, colaboratori ai Studiourilor Disney (posesori a şase discuri de platină pentru albumul “Le ragazze”, şi a mai multor trofee la San Remo), Ciro şi Diego Caravano, Gonzalo şi Mimi Caravano Mario Crescenzo şi Massimo de Devitiis, pot înlocui, cu vocea, orice instrument, Unele manifestări ale Zilelor Bucureştiului continuă şi după aceea. Este cazul “Salonului Municipal de Artă Medievală”, deschis la Curtea Veche până la 26 septembrieşi al Festivalului Culturii Thailandeze, găzduit de Muzeul Satului şi de Parcul Cişmigiu, din 19 până în 22 septembrie

ÎNTRU SUSŢINEREA ARTEI DANSULUI ROMÂNESC

Primul album de fotografie de dans contemporan din Romania, "Razvan Mazilu. Oglinzi/Mirrors" (volum coordonat de curatorul Denise Radulescu) construieste din fotografii si cuvinte portretul coregrafului si dansatorului Razvan Mazilu. Volumul a aparut la Editura Vellant si a intrat deja in librarii pentru a fi lansat oficial la inceputul lui octombrie 2010. Artistii Mihaela Marin, Egyed Ufó Zoltán, Iulian Ignat, Dinu Lazar si Cornel Lazia semneaza fotografiile de pe scena si din culisele spectacolelor incluse in album, in timp ce Alex Leo Serban, Maia Morgenstern, Gigi Caciuleanu, Alexandru Dabija, Ioan Tugearu, Philippe Tréhet si Adriana Babeti povestesc in paginile cartii despre intalnirea lor cu Razvan.

FESTIVALUL CULTURII THAILANDEZE

Festivalul culturii Thailandeze  se va desfăşura în Bucureşti în perioada 18-22 septembrie, gazda principală fiind Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Douazeci de dansatori vor interpreta dansuri populare tradiţionale thailandeze,  zece artizani vor face demonstraţii de sculptură în fructe, legume şi gheaţă, vor ţese mătase şi vor picta umbrelele din hârtie. Vizitatorii vor afla cum se fac măştile din lemn sau cum se fac mobilele din bambus reprezentând peştişori aurii, meniţi să aducă noroc şi prosperitate. Pentru doamne şi domnişoare artizanii vor face evantaie din bambus în formă de boboci de lotus, iar pentru copilaşi... printr-o oarecare magie vor pregăti acadele. 


"Simfonia Est - Vest"

În seara yilei de 11 septembrie, sub cupola Ateneului Român a avut loc, de la ora 19.00, un interesant concert intitulat "Simfonia Est - Vest" în interpretarea  orchestrei Filarmonicii "George Enescu" sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, cu particparticiparea apreciatului violonist de jazz Florin Niculescu (Franţa). Acesta a urcat pe scena alaturi de propriul cvartet alcatuit din pianistul Thuryn Michell, chitaristul Sanson Schmitt, contrabasistul Darryl Hall şi tobosarul Bruno Ziarelli.  Născut (la 8 februarie 1967, la Bucureşti, într-o familie de muzicieni) şi format ca  interpret în România-  dar stabilit şi afirmat pe plan internaţional în Franţa- Florin Niculescu este considerat unul dintre exponenţii de prim rang ai viorii în jazz-ul european. 


EMOTIONANTA PREMIERĂ A UNUI FILM DOCUMENTAR

Regizorul Nicolae Mărgineanu a realizat un documentar cutremurător despre una din nenumăratele victime ale temniţelor comuniste. De data aceasta personajul este chiar tatăl său, prof. univ. Nicolae Mărgineanu, psiholog recunoscut, şi înainte, şi după teribilii ani de încarcerare, drept o somitate în domeniul său. Viaţa lui Nicolae Măgineanu, născut în 1905 în satul Obreja, judeţul Alba, s-a derulat pe fundalul unor schimbări dramatice din istoria României. După cum apare şi pe prezentarea documentarului, viaţa lui a început în Imperiul Austro-Ungar. „S-a născut sub Franz Iosef şi a murit sub Ceauşescu", a fost martor al Unirii din 1918, a trăit sub trei regi şi a parcurs toate dictaturile din ţară, de la cea regală la cea legionară, apoi cea antonesciană şi cea comunistă. Nu a făcut niciodată politică şi nu a fost membru al nici unui partid. Era în plină afirmare profesională şi publicase deja 12 cărţi de specialitate când a fost arestat, în 1948. Imediat opera i-a fost interzisă. Titlul documentarului face trimitere la cartea sa de memorii, „Amfiteatre şi închisori", publicată post-mortem la editura Dacia, în 1991, şi la  volumul „Nicolae Mărgineanu. Un psiholog în  temniţele comunismului" (Polirom 2006), o lucrare realizată pe baza documentelor preluate din arhiva CNSAS de Cristina Anisescu.



NOAPTEA ALBĂ A FILMULUI ROMÂNESC

În Bucureşti, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc organizează, pe 17 septembrie, Noaptea Albă a Filmului Românesc.  Locaţiile de proiecţie în care vor fi prezentate filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, sunt în număr de nouă, după cum urmează:
 În Piaţa "George Enescu", la Uranus 144, pe Terasa Clubului Fabrica, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (MŢR) şi MŢR Open Air, precum şi la Cinema Patria, Cinema Studio, Sala "Elvira Popescu 
" şi Cinema Eforie, unde peste 30 de filme autohtone vor fi proiectate între orele 18.00 şi 2.00




MARATONUL TEATRULUI INDEPENDENT N ASTE UN TEATRU
În zilele de 10, 11 şi 12 septembrie se va desfăşura  la Sala Dalles din Bucureşti ,"Maratonul Teatrului Independent" în cadrul căruia,15 spectacole de teatru contemporan, teatru-dans şi improvizaţie vor fi prezentate de aproximativ 80 de artişti, proaspăt absolvenţi sau consacraţi. Organizat de Asociaţia "Teatrul.ro", înfiinţată în 2006 de un grup de tineri actori şi regizori, "Maratonul", eveniment teatral fără precedent în România, va fi, în acelaşi timp, actul de naştere a Teatrului Apropo, ce va avea sediul la Sala Dalles. Din dorinţa de a onora întru totul statutul de manifestare independentă, "Maratonul" nu are un finanţator oficial, iar intrarea publicului la spectacole este gratuită. Spectatorii pot lăsa o sumă, la propria alegere, ce va servi la achitarea onorariilor actorilor şi la eventuala acoperire a cheltuielilor de organizare. Producţiile cele mai reuşite vor rămâne în repertoriul Teatrului „Apropo", pentru stagiunea 2010-2011, care începe săptămâna viitoare. Festivalul a fost susţinut din punct de vedere logistic şi al dotării tehnice de Teatrul Metropolis.


ZIUA DE 15 IANUARIE VA FI PROCLAMATA "ZIUA CULTURII NATIONALE"

Senatorii au hotărât, astăzi, ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale, ei adoptând, în acest sens, o propunere legislativă elaborată de un grup de senatori şi deputaţi PSD.
Senatorii au decis ca 15 ianuarie să fie Ziua Culturii Naţionale.Sursa: Agerpres

Potrivit actului normativ, adoptat cu 84 de voturi pentru şi patru abţineri, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale urmează să sprijine material şi financiar
 organizarea de manifestări cultural-artistice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate sărbătoririi acestei zile. 


TARG DE CARTE PE SOSEAUA KUSELEFF

25 de edituri – printre care Humanitas, Curtea Veche, House of Guides, CNI Coresi, Editura Compania
, RAO, Tritonic, Proeditura şi Multicart - îşi vor prezenta cele mai recente apariţii la Târgul de carte amenajat în acest sfârşit de săptămână pe Şoseaua Kiseleff.

Titlurile se adresează atât şcolarilor, cât şi părinţilor şi iubitorilor de lectură care vor avea de ales între beletristică, cărţi ştiinţifice, cărţi practice, titluri din economie şi politică, biografii, memorialistică şi albume fotografice.

NOI REZULTATE DE CERCETARE ROMANEASCA LA TARGUL NATIONAL AL MIERII

Incepand de vineri - 3 septembrie si pana duminica  5 septembrie, bucurestenii 
sunt invitati, ca in fiecare an, sa viziteze Targul National al Mierii – 2010, 
organizat de Asociatia  Crescatorilor de Albine din Romania. Evenimentul se va 
desfasura in bulevardul Ficusului 42, pe platforma apicola Baneasa, in  incinta 
Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura.

INCHIDEREA UNEI EXPOZITII DE SUCCES 

La galeriile „Orizont” din Capitala a batut gongil final al expozitiei „ Atelier experimental", o expoziţie colectivă de pictură şi sculptură, un proiect inedit ce a încuraat experimentul în toate formele sale. Stilurile diferite ale celor şapte artişti, absolvenţi ai universităţilor de artă din România, au demonstrat faptul ca converg tocmai prin metoda de realizare a lucrărilor: experimentul. În cadrul expoziţiei au fost prezentate 37 de lucrări de pictură şi sculptură ce abordează teme dintre cele mai diverse. Publicul  a luat legatura directa cu  autorii lucrărilor, şi unele persoane chiar aul ucrat împreună sau sub îndrumarea lor, în cadrul atelierului de creaţie organizat  cu prilejul acestei expozitii care va trebui repetata

"Grădina cu Artişti", la Palatul Şutu 
Muzeul Municipiului Bucureşti găzduieşte în acest weekend ateliere de creaţie artistică- pictură pe sticlă, ceramică, pictură pe lemn, body-painting, fotografie, atelier de testare a aptitudinilor muzicale- şi o expoziţie cu vânzare de bijuterii, haine şi accesorii hand made. Printre noutăţile ediţiei de vară ale „Grădinii cu Artişti” se numără standul cu păpuşi din faianţă şi textile, create ca „manifest” împotriva păpuşilor prin care se promovează frumuseţea artificială. "Grădina cu artişti", ediţia a doua, îşi aşteaptă vizitatorii sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 20.00. Intrarea la expoziţie este liberă, iar participarea la ateliere unde , amatorii pot învăţa să croşeteze, să lucreze cu mărgele sau să facă fotografii, se face pe bază de înscrieri



GREVA FINANCIARA A AUTORILOR

O sută de artişti, scriitori, graficieni, cineaşti şi traducători vor să intre în grevă fiscală începând cu 1 septembrie, nemulţumiţi de noua procedură de taxare a drepturilor de autor impusă de Executiv 

Autorii şi-au anunţat protestul într-o scrisoare deschisă şi ameninţă cu neplata noilor impozite până ce ordonanţa ce impune suprataxarea drepturilor de autor nu va fi abrogată. Ei declară că nu au de gând să stea la cozi, nemulţumiţi după ce au aflat cum îşi vor achita de acum înainte impozitele către stat.

“Cel mai frumos oraş românesc”

Primaria Sectorului 2 organizeaza Marţi, 31 august  evenimentul cultural

Salonul literar COLOCVIILE DE MARTI  “Cel mai frumos oraş românesc”

         Legenda spune că Brâncuşi ar fi făcut  juvenila apreciere ca Râmnicu Vâlcea este cel mai frumos oraş românesc.Colocviile de Marti ale centrului cultural al sectorului 2 vor incerca sa puna in dezbatere aceasta parere.
          Invitaţi: Constantin Mateescu, acad. Ilie Pârvu, Doru Moţoc, Felix Sima, Augustina Constantinescu, Ioan St. Lazăr, Florin Epure, Gheorghe Deaconu, Ion Soare, Ion Predescu, Ion Crăciunescu, George Mirea, Gheorghe Smeoreanu, Ioan Barbu, Emil Catrinescu, State Burluşi

http://houstonaircharter.net/cp/560/northown-plaza

http://tvsgallery.com/ATUTOR/08/calanties-wax.html

http://langdesign.net/termsart/242/motrin-package-

http://dreamcatcherfilms.com/cp/739/sporanox-forum

http://fxaudiotools.com/aspnet_client/062/spectrum

http://myhendey.com/cp/13/the-best-orthopedic-reha

http://flyfreedomaircharter.com/modlogan/845/celeb

Monedă cu chipul actorului Ştefan Ciubotăraşu
O monedă din argint care marchează 100 de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciubotăraşu a fost pusă în circulaţie, în scop numismatic, astazi 16 august, de Banca Naţională a României. Aversul prezintă o compoziţie grafică ce sugerează lumea teatrului şi a filmului; în dreapta, stema României; de sus în jos, valoarea nominală a monedei  "10 LEI", inscripţia "ROMANIA" şi anul de emisiune "2010". Reversul prezintă portretul actorului Ştefan Ciobotăraşu, în rolul pe care l-a jucat în filmul "Columna", reprezentat într-un cadru al unei pelicule de film; la exterior, în stânga, inscripţia în arc de cerc "STEFAN CIOBOTARASU"; jos, anii "1910" şi "1970".


ARTA TATUAJULUI LA BUCURESTI

Sala Palatului din Capitală găzduieşte în perioada 27 - 29 august prima convenţie internaţională dedicată artei tatuajelor, body piercing-ului şi body painting-ului. 



--------------------------------------------------------------------------------

Evenimentul va fi locul de întâlnire pentru artiştii din ţară şi de peste hotare, o ocazie pentru publicul curios de a se lăsa tatuat de mâna unui artist consacrat. Sunt invitaţi să participe artişti profesionişti care pe baza operelor create vor fi evaluaţi şi răsplătiţi cu premii în cadrul primei Convenţii Internaţionale de Tatuaje organizată în Bucureşti.

În cadrul evenimentului vor fi organizate şi concerte ale unor trupe precum Act - Tribute to Motorhead şi 9.7 Richter (vineri), Paraziţii (sâmbătă) şi Rareş Blues Totu Experience (duminică). 

EXPOZITIE VLADIMIR SETRAN

Născut în 1935 în ţinutul Hotinului, Vladimir Şetran, absolvent al Institutului de Artă "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, este, de mulţi ani, o prezenţă constantă pe simezele din ţară şi din străinătate. Lucrările sale au fost expuse în muzee din România, Franţa, Austria, Germania, SUA, Turcia, Liban, Marea Britanie, Italia, Polonia, Grecia, China, iar creaţia i-a fost răsplătită cu un impresionant număr de premii, începând din 1964 până în 2008. Într-o elegantă casă de pe Strada Docenţilor s-a deschis recent expoziţia de pictură şi desen, intitulată aproape criptic „CT&EKG&RMN SHOW", a lui Vladimir Şetran. Panotate în două spaţii diferite, picturile şi desenele sintetizează două laturi majore ale unei aceleiaşi sensibilităţi estetice. Din multitudinea de preocupări ale acestui artist care a abordat cu egal interes pictura, grafica, sculptura, designul, arta monumentală, instalaţiile, tapiseria, privitorul este invitat acum să se oprească la două. Demersul abstract al picturii în acrilic şi senzualitatea îndelung rafinată a nudului feminin din desenele trasate parcă dintr-o suflare.


http://hotels-near-buf.com/res-inc/860/biltmore-ho

http://blackfridaycomputerdeals.com/wp-content/035

http://hydroponicsystemsupplies.com/cp/39/rodeway-

FESTIVALUL CARE PUNE IN VALOARE TINERETEA MUZICALA

Elite Art Club UNESCO a devenit în această lună reprezentantul exclusiv în România al Jeunesses Musicales International şi aduce pentru prima oară în România conceptul IMAGINE Festival al JMI, sub denumirea Proms of Delight Music Fest. IMAGINE Festival este un festival internaţional, care are ca scop aducerea într-un concurs a tinerilor între 12 şi 25 de ani. Conceptul "Imagine Festival" este acelaşi peste tot, numele este diferit. El se defăşoară sub egida Jeunesses Musicales International (JMI) care a fost creată la Bruxelles, în Belgia, în anul 1945, iar misiunea ei este aceea de a ajuta tinerii să se dezvolte prin intermediul muzicii, fără să se ţină cont de graniţe. Actualmente sunt peste 45 de state în întreaga lume cuprinse în această organizaţie. Ideea acestui concept este de a oferi o şansă tinerilor artişti din ţările afiliate.

 BUCURESTENII INVITATI LA ARTA IN PARCURI

Potrivit unui comunicat al ArCuB, în Parcul Naţional din sectorul 2, sâmbătă, de la ora 10:00, cei mici sunt invitaţi la o lecţie de iluzionism cu Teatrul de Magie şi spectacolul „Magicianul şi bagheta magică”, iar de la ora 20:00 părinţii sunt invitaţi la un spectacol de muzică uşoară al Şcolii de Artă Bucureşti.

Duminică dimineaţă, Teatrul Ţăndărică prezintă spectacolul Mica Sirenă, iar seara bucureştenii sunt invitaţi la show-ul „Comedii şi iluzii”, prezentat de Teatrul de Comedie. 

BUCURESTENII AU AVUT LIBER LA SPECTACOLE

Bucureştenii au avut parte în acest weekend de teatru şi film, cu intrare liberă. Cinefilii la proiecţii în Parcul Bazilescu şi la cinematograful în aer liber Uranus, în vreme ce iubitorii teatrului   în parcurile Titanii şi Crângaşi.
La Cinema Parc, în Bazilescu au fost aduse filme recomandate de TIFF, distinse la festivaluri:  „Concertul" de Radu Mihăileanu,  „Inamicii publici",  „Călătoria lui Gruber", de Radu Gabrea. 
La Uranus 144, au fost proiectate filme franţuzeşti. La cea de-a doua ediţie a Cartierului de Vară Teatrul Ţăndărică a prezentat în Parcul Titanii  „Capra cu trei iezi" , iar seara adultilor li s-a prezentat spectacolul „De bună voie şi nesilită de nimeni".  Teatrul „Ion Creangă" a venit cu spectacolul: „În grădină vă poftim că-i vremea să povestim", iar seara s-a jucat colaj de piese de Cehov. 
În Parcul Crângaşi, Teatrul „Constantin Tănase" a oferit  micilor spectatori, dimineaţa, „Întoarcerea Panterei Roz", iar seara, Teatrul Nottara a venit cu spectacolul „O zi de vară", după Slawomir Mrozek. Toate acestea in vreme ce teatrele trebuie sa-si concedieze actorii.


Cu bastonul prin Bucuresti…

Asociatia Romana pentru Cultura, Educatie si Normalitate (ARCEN) a lansat primul tur ghidat pietonal gratuit din cadrul proiectului “Cu bastonul prin Bucuresti…” ce se desfasoara sub sloganul Descopera orasul pas cu pas!Turul a durat 2 ore si a cuprins obiectivele turistice reprezentative situate de-a lungul traseului: Piata George Enescu  – Piata Revolutiei -  Calea Victoriei – str.  EdgarQuinet –str.Academiei – str.Eugeniu Carada – str.Lipscani – str.Stavropoleos – str.Franceza – Piata Sf.Anton. Vizitatorii au fost insotiti de ghizi formati din studenti – voluntari ARCEN. 
Asociatia Romana pentru Cultura, Educatie si Normalitate 
(ARCEN)formuleaza, prin intermediul acestui proiect, o politica culturala locala si incearca atragerea vizitatorilor din comunitatea locala. Tinerii voluntari incearca si schimbarea perceptiei unor cetateni asupra anumitor zone ale orasului. Putem aprecia ca in Bucuresti exista un potential istoric, arhitectural si artistic; un potential turistic in care potentialul cultural isi gaseste locul bine definit. O capitala europeana. Un oras ce merita cunoscut pas cu pas.
 Turul-ghidat pietonal ARCEN se va desfasura in fiecare weekend pe traseul Ateneul Roman- Hanul lui Manuc, sambata cu incepere de la ora 11.00 si duminica de la ora 17.00 (25 iulie, 31 iulie-1 august, 7-8 august, 14-15 august, 28-29 august, 4-5 septembrie, 11-12 septembrie).
 Cu ocazia Zilelor Bucurestiului(saptamana 20-24 septembrie) ARCEN pregateste un tur-ghidat special alaturi de alte evenimente.
 

SERATE MUZICALE IN BUCURESTI

O serie de 21 de concerte de muzică clasică este organizată, începând cu luna iulie şi până la 30 noiembrie la Ateneul Român, sub genericul "Serate Muzicale în Bucureşti", informează Mediafax. Mari interpreţi români şi străini, dirijori de mare prestigiu, orchestre camerale şi simfonice vor concerta pe scena Ateneului Român pe toată durata verii şi a toamnei, până la intrarea în luna Sărbătorilor de iarnă.

Repertoriul este compus din cele mai cunoscute piese de muzică clasică, fiind adresat deopotrivă cunoscătorilor şi celor mai puţin acomodaţi cu acest gen. Primul concert din serie a fost susţinut la 14 iulie de Mihaela Martin şi Thomas Hoppe.

Integral pe jurnalul.ro 

CU INDURERAREA INTREGII OBSTI A SCRIITORILOR, PIOASE LACRIMI FRATESTI PENTRU MIRCEA MICU

Scriitorul Mircea Micu ne-a parasit. Dumnezeu sa-l ierte
si sa-l odihneasca in pace. Maine, marti, 20 iulie, va fi depus la
capela Crematoriului din Vitan Barzesti intre orele 10-13. La ora 13,
va avea loc slujba de incinerare. La ora 15, va fi parastasul,
la sediul Uniunii Scriitorilor. 
 


REVISTA DIN BUCURESTI A LIGII SCRIITORILOR
A apărut NUMĂRUL 17, luna IULIE, anul 2010, al publicaţiei  „CETATEA LUI BUCUR” Semneaza acest număr: Elisabeta Iosif, Elena Armenescu, Gheorghe Const. Nistoroiu, Cezarina Adamescu, Ioana Stuparu, Elena Trifan, Adrian Botez, Cristina Stefan, Alexandru Petrescu, Cristina Bindiu, Elena Buica, Emil Bucuresteanu, Melania Cuc, Gabriela Petcu, Ionut-Cosmin Draghici.
 

NOTA REDACTIEI IN LEGATURA CU PREZENTAREA DE MAI JOS

Atragem atentia ca acest "Flux de stiri" este dedicat unor scurte informatii culturale. Aprecierile de valoare le facem in alte rubrici ale portalului nostru internet si nu subscriem la cele introduse aici.

COLOCVIILE DE MARTI

          “Colocviile de Marţi” reunesc reprezentanţi ai generaţiilor noi şi vechi de profesionişti şi iubitori ai literaturii şi artei româneşti şi universale într-o ambianţă comunitară.
          Numită de Nicolae Iorga  „Maica Ţării Româneşti”, Brăila, „starea de legendă a Dunării” (Fănuş Neagu), magnetizează sensibilitatea cultural-ştiinţifică prin personalităţi intrate în conştiinta naţională şi universală precum Haricleea Darclee, Panait Istrati, Nae Ionescu, Anton Dumitriu, Vasile Băncilă, Ilarie Voronca, Mihail Sebastian, Perpessicius, Petre Andrei, Ana Aslan, Ştefan Hepites şi atâţia alţii. 
Se vor întâlnii creatori din mai multe generaţii, atât din Brăila, cât şi din Bucureşti, printre vorbitori aflându-se: Constantin Gherghinoiu, Zamfir Bălan, Valeriu Sârbu, Ionel Cândea, Gheorghe Lupaşcu, Nicolae Grigore Mărăşanu, Luminiţa Dascălu, Nicuţa Bejan, Valentina Bălan, Adelina Pop, Lucian Chişu, Valeriu Mortu-Coman, Stere Bucovală, Vasile Datcu, Vasile Gaiţă, Ioan Cârâc, Aurel Buricea, Valeriu Mititelu, Marian Marinescu, Milica Gasparic, Valeriu Perianu, Dumitru Barău.
                                 Evenimentul va avea loc   Marţi 20 iulie, ora 17.00,
Str. J.L. Calderon nr.39

A NOUA EDITIE A PREMIILOR "PROMETHEUS"

Creatori din patru zone ale culturii beneficiază, de nouă ani, de distincţiile acordate de Fundaţia Anonimul: Marile Premii Prometheus pentru Opera Omnia (vizează întreaga activitate
) şi Opera Prima (debut), în valoare de 100.000 de lei şi respectiv 10.000 de lei. Sunt patru secţiuni, pentru fiecare existând o personalitate (membru al juriului) care
 desemnează câte trei nominalizaţi. În fruntea juriului e Andrei Pleşu.

La secţiunea Literatură, criticul Eugen Negrici i-a nominalizat, pentru Opera Omnia, pe Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Angela Marinescu, iar pentru Opera Prima pe Stoian G. Bogdan, Andreea Răsuceanu, Andrei Terian. Compozitorul Dan Dediu a făcut nominalizările la secţiunea Muzică, el optând pentru Horia Andreescu, Valentin Gheorghiu, Aurelian Octav Popa (Opera Omnia) şi pentru Cristian Lolea, Irina Mureşanu, Tiberiu Soare (Opera Prima).

 UN NOU SI SEMNIFICATIV MUZEU IN CENTRUL VECHI
 
Muzeul amenajat în holul mare din Palatul Vechi al Băncii Naţionale a României va fi deschis publicului, în perioada următoare, a anunţat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu. 
"Muzeul deschis publicului este menit să reformeze memoria colectivă, să redea adevărul istoric, având şi un rol de a dezvolta cultura economică", a spus Isărescu, citat de Mediafax. Vizitatorii vor putea vedea şi Galeria guvernatorilor, aflată la etajul I al clădirii, şi probabil şi Sala Consiliului.
Isărescu a reiterat nevoia renovării centrului vechi al Capitalei şi reintroducerea acestuia în circuitul turistic. "Necazul cu această ţară este că a trecut printr-o ruptură de 60 ani. Refacerea istorică este dificilă, nu numai arhitectural, dar, cum vedeţi, şi economic", a spus Isărescu. 
Guvernatorul a reamintit că arhitecţii francezi care au construit Palatul Vechi al BNR sunt aceiaşi care au proiectat şi Atheneul Român, pe care l-a definit punctul de plecare al construirii „Micului Paris” 


VOM MAI AJUNGE VREODATA LA NIVELUL OMULETULUI LUI GOPO?

Scurtmetrajele premiate în 2008 şi 2009 la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est vin la 9 şi 10 iulie la Tago Mago Club (Str. Speranţei, nr. 21), în cadrul unor proiecţii speciale cu intrare liberă. Publicul bucureştean va putea, astfel, să se reconecteze la atmosfera celui mai important festival de film de animaţie din România, a cărui ediţie cu numărul cinci va ava loc în perioada 8-17 octombrie 2010 la Bucureşti, respectiv 22-24 octombrie 2010 la Cluj-Napoca.

VLAD TEPES IN CETATEA SA DE SCAUN

Celebrul portret al lui Vlad Tepes, ale carui reproduceri le stim cu totii, vine pentru prima oara in Cetatea Bucurestilor fondata de voievod, dupa ce, vreme de 400 de ani a fost conservat intr-un castel din Austria.În cadrul expoziţiei „Dracula – voievod şi vampir“, care se deschide mâine la Muzeul Naţional de Artă din Capitală, va fi prezentat în premieră portretul voievodului valah, conservat de 400 de ani la castelul Ambras din Innsbruck. 

Expoziţia cuprinde şi o serie de obiecte de artă plastică - pictură, sculptură, gravură, precum şi documente, costume, arme şi armuri, fragmente din producţii literare, dar şi cinematografice.

CONCERT DE FANFARE IN CENTRU CAPITALEI

Pentru a sărbători preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Belgia, Ambasada Regatului Belgiei la Bucureşti în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArcuB - Centrul de Proiecte
 Culturale, organizează un eveniment cultural în data de 8 iulie. 
Parada Muzicii Militare a Diviziei 1 Infanterie „Dacica”
Parada Formaţiei Regale a Aviaţiei belgiene
Parada muzicii militare a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”
Spectacol al Drill Team-ului Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” (împreună cu muzica militară a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”)
Concert comun al formaţiilor muzicale militare belgiene şi române

Spectacolul, care marchează totodată şi 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi Belgia, va avea loc în Piaţa „George Enescu”, în faţa Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), începând cu ora 18.30

INCHIDERE SE STAGIUNE LA FILARMONICA BUCURESTEANA

Filarmonica bucureşteană a ales pentru concertele ce marchează închiderea stagiunii: Ceaikovski - Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră ;i Mahler - Simfonia nr. 1. Solista concertului nr. 1 pentru pian de Ceaikovski va fi tânăra pianistă din Rusia, Sofya Gulyak, artistă în plină afirmare internaţională şi care în ultimii ani a câştigat toate competiţiile de pian la care a participat. Printre ele se numără Concursul de la Leeds -2009, William Kapell în SUA, Maj Lind de la Helsinki, iar Misha Katz este un dirijor de primă mărime, dar şi un personaj plin de energie care dirijează interpretând nu numai o partitură muzicală, ci chiar una actoricească ce fascinează spectatorii.

CONSTRUCTIILE FUNERARE DE LA "BELLU" OBIECTIV CULTURAL-TURISTIC

Cimitirul Bellu va fi inclus ca punct de reper pe harta obiectivelor cultural-turistice europene, la solicitarea Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti, care din iunie a devenit membru cu drepturi depline în Associations of Significant Cemeteries in Europe 

Sfinţii Petru şi Pavel la Muzeul Satului
Muzeul Satului ne-a pregătit un nou târg cu de toate. În cinstea Sfinţilor Petru şi Pavel, timp de trei zile, cei care vor avea plăcerea să intre pe poarta muzeului vor intra în lumea minunată a satului românesc şi vor fi întâmpinaţi cu plăcintă, cozonaci, turtă dulce, dulceţuri, miere, produse bio, muzică autentică, lansări de carte

Salonul Literar  “Colocviile de Marţi” – „Sânziene – Iele - Vâlve”



               
În noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), animalele stau de vorbă, răsare floarea albă de ferigă, se culege verbina, se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, se mănâncă turte din aluat cu flori de soc. Tradiţii şi autori faimoşi - e.g. Cantemir, Sadoveanu, Eliade, Vulcăneascu – ne dau întâlnire cu ielele, sânzienele, frumoasele, sfintele, măiestrele, măiastrele, mândrele, şoimanele, şoimaritele, vântoasele, dânsele, milostivele, milostivnicele, miluitele, zânele, rusaliile, drăgaicele, domniţele, puternicele, nagodele, samovilele, vâlvele, iezmele, irodiţele, muşatele, fetele codrului, împăratesele văzduhului. 
Marţi 29 iunie, ora 17.00, scriitori, artişti, folclorişti, antropologi precum: Corina Bistriceanu, Irina Ghinescu, Sorana Gorjan, Ion Gheorghe, Justin Marchiş, Toma George Maiorescu, Ion Manzat, Gheorghe Istrate, Ion Andreiţă, Ion Ghinoiu, Adrian Bucurescu, Ion Filipciuc, Marin Marian Bălaşa, Ioan Şt. Lazăr, Ben Todică, George Anca, Sorin Stratilat, Gheorghe Lupaşcu, Tiberiu Sebastian Văduva, vor prezenta comunicări, comentarii şi evocări la Clubul Calderon al primăriei sectorului 2, realizând un eveniment cultural pe această temă.

"Viva Europa 2010"

Primăria Sectorului 6, Bucureşti a fost, vineri, 18 iunie, în Parcul Crângaşi, organizatorul român al  evenimentului continental "Viva Europa 2010", desfăşurat în parteneriat cu Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Oamenii de pe întreg teritoriul Europei au fost invitaţi sa urmăreasca în transmisie directă, pe mari ecrane, opera "Carmen" de Georges Bizet, care a fost proiectată simultan pe ecrane asemănătoare în spaţiile publice din 43 de oraşe, în direct de la Palatul Artelor Regina Sofia din Valencia, Spania. Alături de Bucureşti, în România, oraşele Braşov, Caransebeş, Cluj-Napoca, Piteşti şi Timişoara au găzduit acest evenimentde solidaritate europeană.

SE PREGATESTE FESTIVALUL NATIONAL DE TEATRU DIN TOAMNA.

la Festivalul Naţional de Teatru (FNT), care se va desfăşura în perioada 30 octombrie-7 noiembrieVor putea fi vizionate în cele nouă zile ale ediţiei aniversare: „Livada de vişini" după Cehov, regia Felix Alexa (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale"), „Royal Fashion", regia Dan Puric (Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian"), „Sfârşit de partidă" de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu (Teatrul Metropolis), „Strigăte şi şoapte" de Ingmar Bergman, regia Andrei Şerban (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), „Supermarket", scenariul şi regia Teo Herghelegiu (Teatrul Inexistent şi CLUB La Scena), „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess", adaptare scenică după un scenariu de Lars von Trier, în regia lui Radu Alexandru Nica (Teatrul Naţional din Sibiu), „20/20", scris şi regizat de Gianina Cărbunariu (Studio Yorick din Târgu-Mureş), „Aici la porţile beznei", după Euripide, în regia lui Mihai Măniuţiu (Teatrul Naţional din Iaşi), „Capete înfierbântate" de Mihaela Michailov, regia David Schwartz (Centrul de Introspecţie Vizuală şi Tanga Project), „Aniversarea" de Thomas Winterberg şi Mogens Rukov, regia Vlad Massaci (Teatrul Nottara), „Codrii" de David Mamet, regia Alexandru Berceanu (Teatrul Clasic „Ion Slavici" din Arad), „Cucuie-n frunte" după Eric Bogosian, regia Radu Iacoban şi Tudor Aaron Istodor (Teatrul LUNI de la Green Hours), „Elling", dramaqtizare după romanul „Fraţi de sânge" de Ingvar Ambjorsen, regia Vlas Massaci (Teatrul de Comedie), „Femeia care şi-a pierdut jartierele" de Eugene Labiche, regia Silviu Purcărete (Teatrul de Comedie), „Hamlet" de Shakespeare, regia lui Uraj Peter (Teatrul din Sf. Gheorghe), „Herr Paul" de Tankred Dorst, regia Radu Afrim (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), „Hoţii" de Conor McPherson, regia Cristi Juncu (Teatrul 74 din Târgu-Mureş), „Legenda Marelui Inchizitor" după Dostoievski, regia Radu Penciulescu (Teatrul Naţional din Bucureşti), „Miriam W" de Savyon Librecht, regia Radu Afrim (Teatrul „Toma Caragiu" din Ploieşti), „Odiseea" de Homer, regia Tim Caroll (Teatrul Naţional din Craiova), „Poveşti de familie" de Biljana Srbljanovic, regia Cristian Ban (Teatrul „Andrei Mureşan", Sf. Gheorghe), „Pyramus&Thisbe 4 you", după Skahespeare, regia Alexandru Dabija (Teatrul Odeon).

NOAPTEA INSTITUTELOR CULTURALE

Noaptea Institutelor Culturale, eveniment ajuns la cea de-a patra ediţie, propune în acest an, în noaptea dintre 25 şi 26 iunie, peste 70 de evenimente organizate în 11 locuri din Capitală, potrivit reprezentanţilor Institutului Cultural Român (ICR).

Consumatorii de cultură nocturnă se vor putea bucura de filme, expoziţii de fotografie sau instalaţie video, lansări de carte, concerte de muzică tradiţională, clasică şi de club, pantomimă şi teatru, recitaluri de poezie, jocuri, concursuri
 şi surprize gastronomice.

British Council va oferi vizitatorilor lecţii de cricket, concursuri de expresii englezeşti, dar şi lecţii de vals englezesc şi proiecţii ale scurtmetrajelor de animaţie britanice premiate în 2010. Centrul Cultural al Republicii Ungare va expune jucării create de artişti români şi va oferi vizitatorilor un recital din Chopin al pianistului Toma Popovici, degustare de produse
 tradiţionale poloneze şi ungureşti şi dansuri populare tradiţionale din Ungaria. La Centrul Ceh vizitatorii se vor putea bucura de filme, animaţii şi expoziţii de fotografie, dar şi de bere cehească. Institutul Cervantes va proiecta filme spaniole, iar Institutul Francez pregăteşte vizitatorilor o grădină de vară, un atelier de gătit şi un târg de design.

"STRET DELIVERY", DENUMIRE COSMOPOLITA PENTRU UN IMPORTANT EVENIMENT DAMBOVITEAN

In preajma cinematografului Aro  se pregateste un eveniment demonstrativ modern pentru urbanistica Bucurestilor. Bucureştenii se vor putea bucura de expoziţii, concerte de jazz şi muzică medievală, ateliere de desen şi modelaj în lut, între 11 şi 13 iunie, la Street Delivery, eveniment
 urban de arhitectură şi arte, care va avea loc pe strada Arthur Verona.


Street Delivery, eveniment ajuns la cea de-a cincea ediţie, a fost demarat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia Cărtureşti, îşi propune să promoveze traseul cultural Strada Pictor Verona - Grădina Icoanei.

Printre trupele care
 vor cânta pe strada Arthur Verona se numără Pony Hoax, Zum, Biluna Jam Session şi Brazda lui Novac.

Street Delivery este în acelaşi timp
 un demers pentru recâştigarea dreptului la promenadă şi la un oraş în care să se poată respira, pentru a face apel la autorităţi pentru a conserva şi revitaliza 25 de monumente istorice de-a lungul traseului pietonal.
 

BOOKFEST – A CINCEA EDITIE BUCURESTEANA A SALONULUI INTERNATIONAL DE CARTE

Intre 9 şi 13 iunie, la ROMEXPO se desfăşoară cea de a cincea ediţie a Salonului International de carte Bookfest, sub egida Federaţiei Editorilor din România, aducând i faţa publicului cititor câteva mii de noi titluri de carte tipărită şi carte electronică, organizând lansări şi evenimente editoriale. Seara vor susţine concerte Ada Milea, Gyuri Pascu, Maria Răducanu, trupe de flamenco, dar vizitatorilor le vor fi oferite şi alte momente artistice. Publicul poate încuraja accesul la cultură prin donarea unor cărţi în cadrul proiectului "Coşul Salonului". Cărţile astfel adunate vor fi distribuite unor centre de plasament din judeţul Ilfov şi unor comunităţi româneşti din Serbia şi Bulgaria.

INVITATIE
 
IOANA STUPARU va invita la lansarea romanului "TOVARASI DE ULTIMA ZI", Editura DacoRomana, 2010. 
 
Evenimentul va avea loc vineri, 11 iunie, ora 16.00, in Complexul Expozitional Romexpo, in cadrul Targului International de Carte Bookfest, Standul VOX.
 
Prezinta: GEO STROE, ELENA ARMENESCU, ELENA CALUGARU- BACIU.
 
Invitat: MIRCEA COLOSENCO  


UN NOU NUMAR DIN RFEVISTA ELECTRONICA "PORT@LEU"

Pe Portalul Internet www.cartesiarte.ro , a apărut numărul 3 – 4 /2010 al revistei electronice PORT@LEU , care, avertizând că „…la Guvern, Parlamentului i se pregăteşte ceva”, publică un „DOSAR PENTRU MIERCUREA NEAGRĂ  A PARLAMENTULUI”. **************
În afară de versurile satirice sau cele cu accent dramatic intrate-n circulaţie pe Internet în contextul iresponsabilelor măsuri guvernamentale, dosarul conţine memorii şi apeluri ale unor importante organizaţii precum”Alianţa familiilor din România”, „Asociaţia Comunelor din Romania”, „Forumul Ortodox Român”, „Mişcarea pentru Progresul Satului Românesc”, articole diverse, proteste si aprecieri comparative din partea unui puternic curent de opinie publică format pe Internet, precizarea Profesorului Andrei Marga, rectorul universităţii „Babeş-Bolyai” despre unii guvernanţi care nu pot reprezenta această universitate, articole de Prof. univ.dr. Mihai Berca, Liviu Antonesei, Al.Florin Ţene, Corneliu Florea, Victor Găetan, Ciprian Nastasiu, Ilie Şerbănescu, Ştefan Niculae, Victor Ciutacu şi Prof. Dr. Adrian Botez. *************** Moto-ul întregului dosar îl constituie înrebarea pusă de Corneliu Leu: „OARE, DOUĂ CANCERE NU SUNT PREA MULT PENTRU O SINGURĂ VIAŢĂ PE CARE O ARE OMUL?!!... OARE, DACĂ NE-A AJUTAT DUMNEZEU SĂ SCĂPĂM DE CANCERUL CARE SE NUMEA "CEAUŞESCU", VOM MAI AVEA FORŢA SUFICIENTĂ CA SĂ AŞTEPTĂM VINDECAREA DE CANCERUL CARE SE CHEAMĂ "BĂSESCU"?!! SAU SUNTEM CONDAMNAŢI SĂ PIERIM DUPĂ POFTA ACESTUI INCONŞTIENT DEMAGOG, A CĂRUI REA CREDINŢĂ PROVINE DIN ACEEAŞI CONDIŢIE SUBINTELECTUALĂ DE "OM FĂRĂ DUMNEZEU" PE CARE A AVUT-O ŞI TIRANUL COMUNIST?!”


PATRIMONIU CANTACUZINO DEMOLAT IN BUCURESTI

O nouă clădire de o valoare istorică şi arhitecturală inestimabilă a fost distrusă, în weekend, de buldozerele dezvoltatorilor imobiliari. Deşi admit că imobilul ce i-a aparţinut prinţului Gheorghe Zizi Cantacuzino - situat pe strada Gutenberg, nr. 3, în sectorul
 5 al Capitalei - ar fi trebuit inclus de multă vreme pe lista monumentelor, oficialii Ministerului Culturii s-au hotărât să facă acest lucru abia vineri, când imobilul fusese deja distrus în mare parte.poliţiştii bucureşteni au deschis o anchetă în acest caz, însă toate aceste demersuri sunt tardive, după cum arată reprezentanţii asociaţiilor de protejare a fondului construit.

Potrivit acestora, fosta locuinţă princiară nu mai poate fi salvată şi va ocupa un loc fruntaş pe lista caselor-monument „distruse de interese politice şi financiare”.




BOOKFEST 2010

Salonul de carte Bookfest îşi deschide porţile între 9 şi 13 iunie în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti.

Organizat de Asociaţia Editorilor din România (AER) organizează, sub egida Federaţiei Editorilor din România, Bookfest a devenit una dintre manifestările culturale cele mai importante pentru legătura dintre scriitori şi cititori, la care accesul vizitatorilor rămâne liber.

AER a desemnat Spania ca ţară invitată a Salonului din acest an, cu intenţia de a lansa o tradiţie de prezenţă internaţională tot mai amplă în Pavilionul 13. Valoarea
 operelor literare şi artistice, numeroasele traduceri ale autorilor spanioli, clasici şi contemporani, publicate în România, dar şi ale autorilor români publicate tot mai mult în spaniolă sunt principalele argumente ale invitării Spaniei la această ediţie.

A aparut nr 2 al revistei on-line FERESTRE, publicata pe site-ul www.isanos.ro!  Si acest numar este inchinat centenarului lui Eusebiu Camilar. Din cuprins:"Peripetiile Cordunului", o relatare a modului in care romanul a vazut lumina tiparului, prezentarea primei lucrari documentare consacrate lui Eusebiu Camilar, aparuta recent, un "jurnal al Festivalului literar "Eusebiu Camilar - Magda Isanos" care s-a desfasurat de curand la Suceava, ca si poeme inedite ale lui Eusebiu Camilar. Va asteptam!

Deschiderea Galei Absolvenţilor UNATC

A avut loc in  28 mai  si va durqa pana in7 iunie, prezentand 70 de spectacole, o selecţie de filme, toate premiate la festivaluri de gen, 228 de actori, regizori de teatru şi film, scenografi, critici şi manageri de teatru, operatori, coregrafi, monteuri, scenarişti, păpuşari, sunetişti, producătoriDouă momente emoţionante marchează anul acesta parcursul Galei. Primul este un omagiu in memoriam Ion Cojar în cadrul căruia va fi dezvelit un bust al reputatului pedagog. Cel de-al doilea este întâlnirea cu Isabelle Huppert şi Cristian Mungiu în cadrul unui master-class. Vă dezvăluim câteva spectacole din cadrul galei, menite a vă stârni interesul de a merge şi mai des la teatru: "Omul Pernă", "Povestiri despre nebunia noastră", "Vremea dragostei", "Vremea morţii". 


PREMIILE FESTIVALULUI NATIONAL DE COMEDIE

Lla Teatrul de Comedie, au fost înmânate premiile celei de-a opta ediţii a Festivalului Comediei Româneşti.Cel mai bun spectacol a fost declarat "5 minute miraculoase în Piatra Neamţ" de Ştefan Peca, montat de Ana Mărgineanu la Teatrul Tineretului din oraşul cu acelaşi numeDouă premii
 au revenit minunatului Horaţiu Mălăele: Cel mai bun actor în rol principal, pentru "Profesorul", din "Lecţia" de Eugène Ionesco, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi Cel mai bun regizor, ca realizator al aceluiaşi spectacol. Dacă amintim şi faptul că
 trofeele galei au fost concepute de artistul vizual Horaţiu Mălăele, putem spune că acesta a fost prezent pe scenă, practic, de la un capăt la altul al seriiPremiul pentru "Cel mai bun actor în rol secundar" a mers la Odorheiul Secuiesc, pentru Szücs-Olcsvary Gellert, Cea mai bună actriţă în rol secundar a fost decernat, ex-aequo, Adei Simionicăşi lui Jancovics Anna pentru "Doamna cu voal" din spectacolul cu piesa lui Matei Vişniec, de la Teatrul "Tomcsa Sándor" de la Odorheiul Secuiesc.
Trei mari actori au fost distinşi cu Premii de Excelenţă: Sanda Toma, Dumitru Rucăreanu şi Mircea Albulescu, care au făcut roluri memorabile, de-a lungul anilor, pe scena Teatrului de Comedie.

"CETATEA LUI BUCUR" NR.15

A aparut numarul pe mai a revistei  filialei Bucuresti a Ligii scriitorilor, cu urmatorul sumar:
EDITORIAL – Elisabeta IOSIF:,,SEMNIFICAŢIILE ISTORICE ALE UNUI ORAŞ: ALBA IULIA”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Elena Armenescu:,,Cuvânt înainte”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cristina Ştefan:,,ELISABETA IOSIF – GLOBUL DE CRISTAL, ACTUALIZAREA FANTASTICULUI ROMÂNESC ÎN LITERATURĂ”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cezarina ADAMESCU:,,LUXUL BOEMIEI LITERARE sau ÎNTOARCEREA ACASĂ A POEZIEI”
~ POEZIE – Elena ARMENESCU:,,POEZII”
~ EVENIMENT – Cristina Ştefan-CENACLUL ON LINE CARTEA TINERILOR SCRIITORI-LANSARE DE CARTE
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cezarina ADAMESCU:,,GRIGORE VIERU ÎN PATRIA LIMBII SALE PĂMÂNTEŞTI ŞI CEREŞTI”
~ INTERVIU – Elisabeta IOSIF:,,DIALOGURI TIBETANE – Convorbire cu scriitoarea Ligya Diaconescu”
~ POEZIE – Alexandru FLORIN ŢENE:,,POEME DIN MIEZUL AMINTIRILOR”
~ CONFESIUNI – Cezarina ADAMESCU:,,COMUNITATEA FERICIRILOR-EXPERIENŢE MISTICE”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Octavian Curpaş:,,Despre dualitatea sufletului omenesc în “Viaţa pe fugă”, un roman de Mirela Roznoveanu (New York)”
~ ARTE – Dorel SCHOR:,,PICTURA ABSTRACTĂ, O MARE LIBERTATE A IMAGINII”
~ POEZIE – Cristina ŞTEFAN:,,Poezii”
~ CONFESIUNI – Cezarina ADAMESCU:,,LUMEA CA LUMINĂ-EXPERIENŢE SPIRITUALE”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Gabriela ESCH:,,Simetrii şi esenţe”
~ POEZIE – Titina Nica Ţene:,,Cheia bătrânei”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Doina DRĂGAN:,,VOCAŢIE ŞI MISIUNE”
~ INTERVIU- Adalbert GYURIS:,,MAIA MORGENSTERN”
~ POEZIE – Lidia ARDELEANU:,,FILOZOFIA INIMII”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cezarina ADAMESCU:,,INTERFERENŢE ACTUALE ROMÂNO-INDIENE ÎN POEZIA LUI GEORGE ANCA”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Eugen DORCESCU:,,POEZIA VALENTINEI BECART SAU DESPRE «NEANTUL IDENTIFICĂRII»”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cella Negoiescu:,,Poezia – zbor peste eternitate”
~ CONFESIUNI- Cezarina ADAMESCU:,,SCRIE-MĂ PE INIMA TA!”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI – Adrian BOTEZ:,,O CARTE CONTRA PREZENTULUI ŞI ÎNVIORĂTOARE PENTRU SPERANŢELE VIITORULUI”
~ INTERVIU – Roni CĂCIULARU:,,DE VORBĂ CU UN PERSONAJ VIRTUAL”
~ POEZIE – Ioana STUPARU:,,Poemul copacului”
~ ESEU – Adrian Botez:,,RADU GYR – INIŢIEREA ÎNTRU MARTIRIU: ÎNTRE LUT ŞI AZUR, ÎNTRE LANŢ ŞI ARIPĂ”
~ CUGETĂRI- Emil BUCUREŞTEANU:,,Cugetări”
~ REPORTAJ- Cezarina ADAMESCU:,,Duminica Tomii sau Duminica Îndurării Divine în oaza de pace de la Medjugorje”
~ ESEU- Elena Buică:,,GUVERNATORI AI LITERATURII ROMÂNE”
~ INTERVIU- George ROCA:,,Interviu cu Romeo Niram”
~ POEZIE-Adrian BOTEZ:,,Mai departe din cartea profeţiilor…”
~ ARTE – Dorel SCHOR:,,DANSUL ÎN PICTURĂ”
~ ISTORIE ŞI DOCUMENTE – Dumitru Rădoi:,,Zalmoxe, promotor al bioenergiei şi inducţiei electromagnetice”
~ CONFESIUNUI- Cezarina ADAMESCU:,,PLECAREA NUMITĂ ÎNTOARCERE”
~ POEZIE- Elena TRIFAN:,,Poeme”
~ CRONICI, RECENZII, POLEMICI- N. N. NEGULESCU:,,Universul limbajului”
~ CONFESIUNI- Cezarina ADAMESCU: NEDUMERIRILE LUI NICODIM – APĂRĂTORUL LUI ISUS
~ CENACLU-Cristina ŞTEFAN: CENACLUL CARTEA TINERILOR SCRIITORI
~ CĂRŢI- Miruna Lepuş-”Poezia arhitecturii”
~ CĂRŢI- DRUMUL CARULUI de Ştefan – Lucian MUREŞANU



PENTRU AARAREA INSTITUTIEI FAMILIEI

Forul Ortodox Român (FOR) şi Alianţa Familiilor din România (AFR) atrag atenţia întregii clase politice că este direct responsabilă pentru gravele ameninţări şi loviturile neîncetate la care este supusă familia în România. 

Din cauza problemelor de ordin material, dar şi a celor de ordin moral şi legislativ, instituţia familiei riscă să dispară sau să se transforme într-o curiozitate inutilă în cadrul societăţii moderne. Iar în absenţa familiei româneşti solide, însuşi viitorul ţării este pus sub semnul întrebării. 




FOR şi AFR protestează împotriva preconizatei măsuri guvernamentale de reducere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nou-născut. Această măsură descurajează serios natalitatea şi riscă să provoace încă o creştere a valului de avorturi - prin care România deja ocupă un trist loc de lider în lumea civilizată. 


Potrivit studiilor demografice, populaţia din România se află într-o scădere dramatică, ceea ce face acţiunea guvernului şi mai condamnabilă, întrucît duce la îmbătrînirea populaţiei, la scăderea forţei de muncă şi de aici la consecinţe economice şi sociale grave.



Pe de altă parte, FOR şi AFR îşi manifestă îngrijorarea faţă de lejeritatea cu care autorităţile tratează fenomene deosebit de dăunătoare familiei, ca prostituţia, pornografia şi propaganda deşănţată a unor practici sexuale aberante - care iau amploare în contextul relativizării valorilor, al slăbirii credinţei şi al unei legislaţii şubrede, deloc româneşti - deci necreştine şi nereprezentative - în setul ei intim de valori.



Pe marginea acestor pericole conjugate la adresa familiei, FOR şi AFR organizează o conferinţă de presă miercuri 19 mai a.c., ora 16.00, la sediul FOR din Bucureşti, str. Vulturilor nr. 8.


La conferinţă participă, alături de reprezentanţii FOR şi AFR, şi doi invitaţi special: omul de presă Liana Stanciu şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă. 




Pe linia continuării protestului, vineri 21 mai a.c., începînd cu ora 17.30, FOR şi AFR cheamă lumea creştină, dar şi toate forţele sociale asumate la un Marş pentru Familie, pornind de la Biserica Kretzulescu, de pe Calea Victoriei, până în Piaţa Unirii

Scriitoarea Niculina Oprea  va participa în perioada 21-23 mai 2010 la  Ediţia a V-a a Zilelor Literare Internaţionale Akyaka, Turcia. Organizatorii, Municipalitatea Akyaka şi P.E.N. Turcia, au pregătit o întâlnire la Universitatea Muğla şi recitaluri de poezie oferite de scriitorii invitaţi. Pe lângă recitalurile de poezie pe care le va susţine, scriitoarea Niculina Oprea a fost invitată să vorbească şi despre literatura română contemporană. 
Au fost invitaţi scriitrori din Franţa, Suedia, Rom

Scriitoarea Niculina Oprea a va participa în perioada 21-23 mai 2010 la  Ediţia a V-a a Zilelor Literare Internaţionale Akyaka, Turcia. Organizatorii, Municipalitatea Akyaka şi P.E.N. Turcia, au pregătit o întâlnire la Universitatea Muğla şi recitaluri de poezie oferite de scriitorii invitaţi. Pe lângă recitalurile de poezie pe care le va susţine, scriitoarea Niculina Oprea a fost invitată să vorbească şi despre literatura română contemporană. 
Au fost invitaţi scriitrori din Franţa, Suedia, România, Bulgaria, Cipru, Siria şi Turcia. 
 


NOAPTEA MUZEELOR

Numeroase muzee din Bucureşti şi din ţară vor putea fi vizitate gratuit sâmbătă noaptea. Amatorii de artă sunt aşteptaţi la expoziţii numeroase şi diverse, spectacole de teatru şi dans, concerte, proiecţii video şi alte evenimente interactive.

Programul Noaptea Muzeelor, iniţiat acum şase ani de Ministerul Culturii din Franţa, a reuşit să-şi formeze un public fidel în statele europene, inclusiv în România. Ajuns acum la cea de-a şasea ediţie, evenimentul va avea loc la noi în noaptea dintre 15 şi 16 mai. 


Evenimente culturale la Muzeul Naţional Cotroceni în perioada 13-23 mai 2010

	⧫ 13 mai 2010, orele 18.00, Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni celebrează ”Sărbătoarea Înălţării Domnului” prin vernisajul expoziţiei de caligrafie spirituală ”Ctitori şi martiri” a artistei plastice Elena Murariu.
	Elena Murariu este absolventă a Institutului de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Artă-Monumentală-Restaurare, clasa prof.univ. Ion Stendl şi prof.univ. Dan Mohanu. Din 1999, Elena Murariu este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar în perioada 1990-2010 a participat la numeroase expoziţii personale şi de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate: Bucureşti, Bârlad, Slobozia, Craiova, Lisabona, Belgrad, Kiev, Veneţia, Paris, Praga. 
	Elena Murariu va expune în spaţiile medievale ale Muzeului Naţional Cotroceni, 40 de lucrări de grafică şi 20 de icoane, fiind prima manifestare dintr-o serie de expoziţii închinate celor două familii domnitoare care s-au impus în viaţa politică şi culturală a românilor – Cantacuzino şi Brâncoveanu. Prin vernisarea unei expoziţii cu un asemenea subiect, organizatorii şi-au propus aducerea publicului mai aproape de valorile istoriei naţionale şi de valorile creştine.
	Vernisajul va fi urmat de un concert susţinut de Grupul psaltic ”Nectarie Protopsaltul”, dirijat de Sabin Preda, lector la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
	Expoziţia va fi deschisă în perioada 13 mai – 13 iunie 2010, şi va putea fi vizitată între orele 9.30 – 17.30.


	⧫ Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Asociaţia Editorilor din România, organizează prima ediţie a târgului de carte ”AER de carte...la Palat” în două weekend-uri consecutive: 15-16 mai 2010 şi 22-23 mai 2010. 
	La acest eveniment participă edituri de prestigiu din spaţiul cultural românesc, care oferă titluri şi colecţii din domenii precum istorie, istoria oraşului Bucureşti, artă, civilizaţie, memorialistică, filosofie, sociologie, arhitectură, muzeologie, restaurare – conservare. 
	În cadrul târgului se vor desfăşura şi două mese rotunde având ca tematică: ”Cândva în Bucureşti...Monumentele şi siturile istorice din România” (15 mai 2010) şi ”Neamul românesc în vârtejul istoriei” (22 mai 2010), la care vor participa renumiţi specialişti în domeniu. 
	 Târgul se va desfăşura în grădina muzeului, între orele 10.00-18.00, iar accesul se va face pe la poarta intrare vizitatori muzeu. Preţul de intrare: 3 lei 
Edituri participante:
Weekend-ul 15 – 16 mai 2010
Humanitas, Rao, Herald, Curtea Veche Publishing, Ad Libri, Casa Radio, ICR, Vremea, Paralela 45, Ars Docendi, Igloo, Corint, Niculescu, Art, Librăriile Humanitas.
Weekend-ul 22-23 mai 2010
Nemira, Publishing House, Humanitas, Rao, Curtea Veche Publishing, Ad Libri, Monitorul Oficial, Vremea, Paralela 45, Universitatea din Bucuresti, Vinea, Vivaldi, Corint, Niculescu, Art, Librăriile Humanitas.  


	⧫ 15 mai 2010, orele 19.00-24.00, vizitarea gratuită a expoziţiei permanente a Muzeului Naţional Cotroceni  şi a expoziţiei temporare ”Jurnal de modă...moda feminină la 1900”, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a programului european ”Noaptea Muzeelor”.



MEGACONCERT IN PIATA CONSTITUTIEI

În 16 mai are loc în Piaţa Consituţiei din Bucureşti cel mai aşteptat concert al anului: AC/DC, parte a Black Ice World Tour. Trupa australiană ajunge pentru prima dată în România, bugetul concertului fiind estimat la 1,9 milioane de euro. Dar dincolo de succcesul de pe scenă, putem vorbi în cazul AC/DC şi de un mega-succes de business
, unul construit pe o filosofie contra-curentului online.

concerte

mmmmm

in conditiile odioaselor masuri de sacrificare a tuturor categoriilor sociale de romani, este sacrificat şi accesul la  cultura acestui popor care l-a făcut dainuitor pe acest pamant.
Revista literara Dor de Dor ,un portdrapel al acestei moşteniri, se afla in pragul inchiderii definitive a paginilor sale. Oare cineva din marii bogaţii ai acestei ţări, se vor gandi sa /i ofere o mana de ajutor?Oare va auzi cineva acest strigat de durere inabusit cu fiecare zi?Voi oameni cu functii, voi cu inima?

EVENIMENT CULTURAL IMPORTANT AL PORTALULUI NOSTRU PREZENTAT DE “JURNALUL NATIONAL”:

“Muzeul Literaturii Române a fost ieri gazda lansării unei colecţii de cărţi electronice. Aceasta cuprinde opere semnificative ale unor autori români contemporani publicate în vitrina editurii on-line din Portalul de carte şi arte. Printre aceştia se numără Petre Stoica, Gheorghe Pituţ, Eugen Dorcescu, Toma George Maiorescu, Petre Ghelmez, Ionuţ Caragea, Melania Cuc, Corneliu Berbente, Eugen Cojocaru, Constantin Lupeanu, Corneliu Leu, Olimpia Berca, Fănuş Neagu, Radu Cârneci, Nicolae Steinhardt, Dimitrie Grama, Radu George Serafim ş.a.

Portalul iniţiat de Corneliu Leu este, potrivit creatorului său, "o lume virtuală a culturii care suplineşte ceea ce nu avem în lumea reală". "Nu este vorba de nici un blog, nici de un site. Eu vreau să propag cultura românească prin mijloace moderne", a adăugat Corneliu Leu. Scriitorul a ţinut, de asemenea, să precizeze că numărul cărţilor publicate în cadrul rubricii "Un autor român pe săptămână" a ajuns la 40. "Editura on-line nu are caracter comercial, ci pune în legătură directă cititorul cu autorul. În fiecare săptămână, noi dăm posibilitatea cititorului să răsfoiască o treime din cartea respectivă. Apoi el trebuie să ia legătura cu autorul sau editorul pentru a intra în posesia cărţii", a menţionat Leu. 

De asemenea, puteţi accesa prin intermediul portalului revista Port@leu, dar şi un flux de ştiri culturale din toate colţurile ţării. (A.V.P.)”



EUROPAFEST VA FACE DIN BUCURESTI UN ORAS MUZICAL

Din 1993, Festivalul Internaţional EUROPAfest le oferă melomanilor posibilitatea să intre în contact cu mai multe stiluri muzicale şi cu artişti care nu fac playback. Ediţia din 2010 a EUROPAfest va cuprinde concerte de jazz, de blues şi de muzică clasică şi se va desfăşura între 7 şi 13 mai, la Bucureşti.

Spectatorii vor putea vedea în concert trupele Orchestra Da Tre Soldi (Italia), Stelzhamma (Austria), Blues Radio Budapest (Ungaria), QL (România), Parafusions (Italia/Ungaria), Art Voices (Armenia), Saxest & Sim Aimla (Estonia) şi Milo Suchomel Quartet (Slovacia).


“CETATEA LUI BUCUR”
A apărut NUMĂRUL 14 , luna APRILIE, anul 2010, al publicaţiei ,,CETATEA LUI BUCUR”, editată de filiala Bucureşti a Ligii Scriitorilor din România. Creaţia poetică feminină, ce domină în acest număr, este semnată de Elisabeta Iosif, Melania Cuc, Viorica Popescu, Felicia Feldiorean, Mariana Terra, Ioana Stuparu, Tatiana Scurtu, Cezarina-Victoria Adamescu, Ana Urma, Georgeta resteman, Victoria Milescu cărora li se alătură versurile unor poeţi ca: Adrian Botez, Eugen Dorcescu, Napoleon Săvescu.

CENTENAR TUCULESCU

Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc în perioada 6-30 mai 2010 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara. Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 28 de ţări europene. 

NOUTĂŢI
- un număr record de filme: 53
- prezenţa în premieră la festival a Israelului şi a Serbiei
- ediţia locală de la Tîrgu-Mureş
- colecţia Vintage, care reuneşte opt dintre cele mai bune filme de la ediţiile anterioare ale Festivalului; 
- o zi dedicată filmului românesc

FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN LA A XIV-EA EDITIE

Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc în perioada 6-30 mai 2010 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara. Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 28 de ţări europene. 

NOUTĂŢI
- un număr record de filme: 53
- prezenţa în premieră la festival a Israelului şi a Serbiei
- ediţia locală de la Tîrgu-Mureş
- colecţia Vintage, care reuneşte opt dintre cele mai bune filme de la ediţiile anterioare ale Festivalului; 
- o zi dedicată filmului românesc

Bibliotecile si bibliotecarii anului 2010

Centrul Cultural American a avut loc marti, 20 aprilie, jurnalistii din Bucuresti la conferinta video digitala intitulata “Nevoia de informare a utilizatorilor bibliotecilor de astazi: Bibliotecile si bibliotecarii anului 2010 – provocari si solutii,” sustinuta de Dr. Hermina Anghelescu, conferentiar la Facultatea de Biblioteconomie si Stiinta Informarii de la Wayne State University, Detroit, Michigan. Intalnirea a fost moderata de Julie O’Reagan, atasat cultural al Ambasadei SUA. Bibliotecari de la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” din Bucuresti, Biblioteca Metropolitana Bucuresti, Biblioteca Academiei Romane si Biblioteca Nationala Pedagogica “I.C. Petrescu” din Bucuresti, profesori si studenti ai Facultatii de Biblioteconomie si Stiinta Informarii din cadrul Universitatii din Bucuresti au participat la acest dialog. S-au aflat in legatura audio-video Centrele Americane din Timisoara, Cluj-Napoca si Constanta impreuna cu invitatii lor: bibliotecari de la bibliotecile publice si universitare, profesori si studenti ai Facultatilor de Biblioteconomie si Stiinta Informarii din cadrul universitatilor din Timisoara si Cluj-Napoca.

Expoziţie de fotografie 3D la Muzeul Naţional Cotroceni

	În perioada 20 aprilie – 6 mai 2010  va putea fi vizitată de marţi până duminică între orele 9.30-17.30expoziţia de fotografie 3D, ”Povestea unui palat: Cotroceni care aduce în prim-plan o serie de fotografii tridimensionale subliniind caracterul unic a trei veacuri din istoria României.
	Într-un secol dominat de magia şi mirajul tehnicii, expoziţia de fotografie 3D ”Povestea unui palat: Cotroceni”, îmbină istoria şi contemporaneitatea, subliniind unicitatea unui spaţiu arhitectural  într-un format nou, care va oferi publicului, ceva mai mult decat o simplă fotografie.

MIERCURI 21 APRILIE 2010, ora 16,15, in cadrul emisiunii TEATRUL NATIONAL RADIOFONIC va fi difuzata piesa CELE SAPTE TURNURI de EUSEBIU CAMILAR, inregistrare din anul 1972, avand o distributie de exceptie: TOMA CARAGIU, OCTAVIAN COTESCU, MIHAI FOTINO, MIRCEA ALBULESCU. Piesa care vorbeste despre rosturile ARTEI si legaturile ei cu viata "tine afisul" Teatrului Radiofonic de aproape 40 de ani si poate fi considerata un omagiu adus memoriei scriitorului la implinirea unui secol de la nastere.

LONGEVITATEA GAZETEI MATEMATICE

La 15 septembrie 1895 apărea o publicaţie care a patruns în toate liceele si universităţile iar, apoi, a ajuns să formeze marii specialişti ai şcolii noastre de matematică. De-a lungul anilor, au colaborat oameni ca Gheorghe Ţiţeica, (părintele şcolii româneşti de geometrie diferenţială), Traian Lalescu (autorul celui dintâi tratat din lume asupra ecuaţiilor integrale), Dan Barbilian (a modernizat modul de predare a algebrei şi teoriei numerelor), Miron Nicolescu (întemeietorul şcolii româneşti de analiză matematică) sau Grigore Moisil ( a fondat şcoala de logică matematică şi a pus bazele informaticii romaneşti). 
Astăzi, revista care continuă să apară e ca un steag al unei intelectualităţi cu care putem continua a ne mândri.

REVISTA ROMÂNĂ 
DE ISTORIE 
A PRESEI







A apărut numărul 1 (7) din 2010 al Revistei române de istorie a presei (212 pagini; redactor-şef Marian Petcu, secretar general de redacţie Aurelia Lăpuşan, responsabil de număr Ilie Rad).
În prima secţiune - Studii şi eseuri - sunt publicate nouă ample abordări ştiinţifice: Precursorii presei româneşti, cel mai amplu studiu scris la noi despre acest subiect, în care sunt discutate toate încercările de a tipări publicaţii în limba română: Ioan Molnar Piuariu (1789); Courrier de Molodavie (1790); Paul Iorgovici (1793); Petru Barth (1795); Alexie Lazaru (1814); Teodor Racoce şi Crestomaticul românesc (1820); Zaharia Carcalechi şi “Biblioteca românească” (1921); Fama Lipschii pentru Daţia (1827). 

PROGRAMUL TEATRELOR BUCURESTENE

Teatrul Nottara: Sala Horia Lovinescu: luni, 29 martie, ora 19.30 - "Hangiţa" de Carlo Goldoni, regia Tino Geirun;

Sala George Constantin: marţi, 30 martie, ora 19.30 - "Duelul" de Mar Baidjiev, spectacol al Teatrului Valah din Galaţi; miercuri, 31 martie, ora 19.00 - "Platonov" de A.P. Cehov, regia Vlad Massaci; joi, 1 aprilie, ora 19.00 - "Aniversarea" de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia Vlad Massaci.

Teatrul Bulandra: Sala Toma Caragiu: marţi, 30 martie, ora 20.00 - "Oscar şi tanti Roz" de Eric Emmanuel Schmidt;

Sala Izvor: miercuri, 31 martie, ora 19.00 - "Voiajul domnului Perrichon" de Eugen Labiche, regia Dinu Cernescu.

Teatrul Mic: miercuri, 31 martie, ora 19.00 - "Portretul doamnei T" de Ana Maria Bamberger, regia Liana Ceterchi; joi, 1 aprilie, ora 19.00 - "Poimâine alaltăieri" de Gianina Cărbunariu, regia Gianina Cărbunariu.

Teatrul Naţional Bucureşti: Sala Amfiteatru: miercuri, 31 martie, ora 19.00 - "Sinucigaşul" de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa; 

FOTOGRAFII LA 130 DE ANI DE LA RECUNOASTEREA INDEPENDENTEI

La sediul central al Arhivelor Naţionale ale României, va fi vernisată expoziţia foto-documentară prilejuită de sărbătorirea a 130 de ani de la recunoaşterea independenţei politice a României de către Franţa, Regatul Unit şi Germania. Dedicată împlinirii a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de miniştri plenipotenţiari dintre România, expoziţia reconstituie, prin intermediul unor inedite documente de arhivă, aspecte ale diplomaţiei româneşti din ultimele două decenii ale veacului al XIX-lea. 



TRADITII DE SARBATORI IN BUCURESTI

Începând de astăzi avem program de promenadă în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, unde are loc evenimentul "Tradiţii şi flori de sărbători". 
Parcul Cişmigiu va găzdui pe toată perioada evenimentului un Târg de Paşti cu 40 de căsuţe cu obiecte şi dulciuri tradiţionale, iar în Parcul Herăstrău atracţia principală va fi un târg de flori. 
Evenimentul va avea loc în perioada 26 martie - 2 aprilie, zilnic între orele 10:00 şi 20:00, iar accesul publicului este liber.

PREMIILE "GOPO" ALE INDUSTRIEI DE FILM DIN ROMANIA

Cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Gopo - Premiile Industriei de Film din România - a avut loc luni seară, la Palatul Parlamentului. Premiile au fost acordate în urma votului a 400 de profesionişti activi ai industriei de film autohtone. 

Iată lista câştigătorilor: 

CEL MAI BUN FILM DE LUNG METRAJ
MARIUS PANDURU - POLIŢIST, ADJECTIV

CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL SECUNDAR
VLAD IVANOV Pentru rolul ANGHELACHE din filmul POLIŢIST, ADJECTIV

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎNTR-UN ROL SECUNDAR
LUMINIŢA GHEORGHIU Pentru rolul ANA din filmul FRANCESCA

CEL MAI BUN MONTAJ
LUDO TROCH - CONCERTUL

CEL MAI BUN SUNET
DANA BUNESCU, CRISTINEL ŞIRLI - AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR

CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE
CRISTIAN NICULESCU - CONCERTUL

CEL MAI BUN MACHIAJ ȘI CEA MAI BUNĂ COAFURĂ
MICHELLE CONSTANTINIDES, DANA BUŞOIU, CATHERINE CRASSAC, ADELINA POPA - CONCERTUL

CEL MAI BUN FILM DOCUMENTAR
LUMEA VĂZUTĂ DE ION B. (România, 2009) Producători: Carmen Harabagiu, Aurelian Nica, Andrei Creţulescu (HBO România, Alexander Nanau Production) Regia: Alexander Nanau

CEL MAI BUN FILM DE SCURT METRAJ
NUNTA LUI OLI (România, 2009) Producător: Tudor Giurgiu (Libra Film) Regia: Tudor Cristian Jurgiu

PREMIUL “TÂNĂRĂ SPERANŢĂ”
ANDREEEA BOŞNEAG

PREMIUL PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ
DUMITRU CARABĂŢ

PREMIUL SPECIAL
GINA STOICA - ETALONEUR

CEL MAI BUN FILM EUROPEAN (DINTRE CELE DISTRIBUITE ÎN ROMÂNIA ÎN 2007)
GOMORA / GOMORRAH (Italia-Franţa, 2008) Distribuitor: Independenţa Film

CEA MAI BUNĂ MUZICĂ ORIGINALĂ
ARMAND AMAR - CONCERTUL 

ASTA SEARA GALA GOPO

Gala Gopo împrumută din ce în ce mai mult din stilul
 „surorilor” sale occidentale César sau BAFTA. O ajută şi locul care va găzdui anul acesta ceremonia de decernare a premiilor industriei de film din România - Sala Unirii din Palatul Parlamentului.

Gala va fi transmisă în această seară, de la 21.10, pe TVR 1 şi pe Radio România Cultural. Sosirea celor 800 de invitaţi pe covorul roşu va putea fi urmărită încă de la 19.30, pe site-urile www.premiilegopo. ro şi www.tvr.ro, iar trecătorii din Piaţa Unirii vor fi puşi la curent
 cu atmosfera de la Palatul Parlamentului, între 19.30 şi 22.50, pe cel mai mare
 ecran outdoor din România, de pe faţada Cocor Media Channel. La fiecare şase minute va fi difuzat câte un minut live de la ceremonie.

VALOAREA ACTUALA A UNEI PICTURI DE CORNELIU BABA

Tabloul "Autoportret" realizat de pictorul Corneliu Baba a fost vândut, sâmbătă, la licitaţia Alis, la preţul de 160.000 de lei.

Pictura a fost vândută la preţul de intrare în licitaţie, la fel ca "Flori" de Nicolae Dărăscu, care
 a fost cumpărat la 70.000 de lei sau "Violete" de Theodor Aman, la 60.000 de lei. În licitaţie au intrat 66 de lucrări, iar cea mai bine cotată a fost "Nud văzut din spate" de Nicolae Tonitza, preţul acesteia de intrare fiind de 170.000 de lei.

PATRU SPECTATORI: O LECTIE BUNA PENTRU CEI CARE VOR SA NE BAGE PE GAT ARTA COMERCIALA 

Patronii cinematografului “Hollywood Multiplex” din Capitală, care au crezut ca dau lovitura cu producţia „Antichrist"  înjurată la Cannes în 2009, au primit o lecţie usturatoare.  Reteta acestui film pe care ei il considerau măcar “commercial”a fost un fiasco răsunător: vineri seara, publicul proiecţiei  era compus din şase persoane.Dintre acestea, două personae au plecat după 15 minute de la începerea filmului. “Sala pustie a reflectat lipsa de interes a românilor pentru acest thriller macabru care a şocat o lume întreagă prin violenţă, nuditate şi scene de sex sadic”, informează presa. Noi nu ne grăbim să generalizăm afirmând că e “lipsa de interes a tuturor românilor” dar salutăm cu satisfacţie această întâmplare care ar putea da mai mult de gândit atât televiziunilor cât şi tuturor celor care vor să se îmbogîţească cu orice chip dintr-o asemenea artă permiţându-şi să polueze climatul cultural şi mai ales cel educaţional. Ca să nu mai vorbim despre dispreţul pentru creaţiile literar-artistice româneşti

CONCERT PASCAL LA MUZEUL COTROCENI

Muzeul Naţional Cotroceni organizează pe 30 martie 2010, ora 18.00, un concert prilejuit de Sfintele Paşti ce reuneşte piese religioase clasice (“Ave Maria”, “Panis Angelicus”), fragmente din opere celebre (Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Francesco Cilea), dar şi piese moderne (George Grigoriu), în interpretarea sopranei Tina Munteanu şi a tenorului Teodor Ilincăi. 

ATI AUZIT DE MAXIMILIANUS TRANSYLVANUS?

Publicaţia britanică „London Review of Books” a anunţat organizarea unei licitaţii pentru vânzarea unui exemplar din „De Moluccis Insulis”, lucrare de Maximilianus Transylvanus. Lucrarea, apărută iniţial la Kőln, în anul 1523, este prima relatare a expediţiei lui Magellan în jurul lumii, efectuată, între 1519-1522, la bordul corabiei Victoria.
Paternitatea şi originea acestui autor au fost frecvent abordate de istorici, fără a fi fost definitiv elucidate. Unii susţin că el ar fi fost fiul unui nobil ardelean, ucis în dramatica bătălie, din august 1526, de la Mohacs, care a dus la dispariţia de pe harta Europei a statului maghiar suveran şi independent până în 1919. Alţii sunt de părere că, în realitate, el a fost bastardul lui Matthäus Lang von Wellenberg, arhiepiscop de Salzburg, doar pentru că Maximilianus i-a dedicat acestuia lucrarea amintită. Alte surse afirmă dimpotrivă că tatăl lui a fost un anume „Maître Luc zis Transilvanul sau din Transilvania (von Sevenborg)”. Mai multe detalii veti gasi in numarul viitor al revistei noastre electronice PORT@LEU unde vom publica integral articolul semnat de Dr. Dan BRUDAŞCU:  “MAXIMILIANUS TRANSYLVANUS – O ENIGMĂ!?”

Expoziţie de ceasuri de epocă la Muzeul Naţional Cotroceni

	Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni vă invită miercuri, 24 martie 2010, orele 18.00, în Spaţiile Medievale ale Muzeului Naţional Cotroceni la vernisajul expoziţiei ”Mirajul timpului”. 
	Expoziţia este organizată în colaborare cu prestigioase instituţii muzeale şi biblioteci din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional Tehnic ”Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache”, Ploieşti, Muzeul de Istorie Galaţi, Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească”, Târgovişte, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii ”Ştefan Procopiu”, Iaşi, Muzeul Literaturii Române Iaşi, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” Bucureşti, dar şi prin aportul unor colecţionari: Doru Fărcuş, Lucia Bunaciu, Cristian Scăiceanu.
	În cadrul expoziţiei vor figura peste 100 de ceasuri de epocă, surprinzătoare prin mărime şi formă, inedite prin mecanism: ceasuri de buzunar, de mână, de birou, de voiaj, pendule. O parte  dintre acestea au aparţinut unor domnitori români – Mihail Sturdza, Grigore Alexandru Ghica, regilor României – cravaşa cu ceas a regelui Ferdinand,

GALA PREMIILOR GOPO

Gala Premiilor Gopo va fi transmisă în direct pe TVR 1 luni, 29 martie 2010, începând cu ora 21:10. La radio, Gala va putea fi urmărită pe frecvenţele Radio România Cultural, iar bucureştenii vor fi conectaţi la atmosfera electrizantă de pe covorul roşu şi, mai apoi, din Sala Unirii prin intermediul Cocor Media Channel, care va prelua cele mai importante momente în direct pe spectaculoasa faţadă media de pe Bulevardul I.C. Brătianu. 

Pentru ca pasionaţii fenomenului cinematografic să nu piardă nimic din strălucirea celei mai mari ediţii de până acum a Premiilor Gopo, Gala va putea fi urmărită integral online, începând cu sosirea protagoniştilor români şi străini ai evenimentului pe covorul roşu direct din noile Dacia Duster, începând cu ora 19:30, şi până după decernarea ultimului trofeu, în jurul orei 22:40. Transmisiunea-maraton va putea fi urmărită pe site-ul oficial al Galei Premiilor Gopo - www.premiilegopo.ro, precum şi pe site-ul co-producătorilor: www.tvr.ro. 

FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN IN MAI MULTE LOCALITATI DIN ROMANIA

Festivalul Filmului European. Se desfăşoară în luna mai, în Bucureşti şi în câteva oraşe din ţară. În Capitală, festivalul din acest an ţine zece zile (6-16 mai). Ediţii locale vor avea loc la Braşov (13-16 mai), Iaşi (20-23 mai), Târgu-Mureş (21-23 mai) şi Timişoara (27-30 mai). 
La Festivalul Filmului European au fost proiectate întotdeauna filme considerate cele mai bune în ţările participante. Selecţia aparţine în principal ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor respective în România

LA 7 OCTOMBRIE 2010 SE IMPLINESC 100 DE ANI DE LA NASTEREA SCRIITORULUI EUSEBIU CAMILAR, POET, PROZATOR, TRADUCATOR DE EXCEPTIE, autorul romanelor CORDUN, TURMELE, VALEA HOTILOR, AVIZUHA, PRAPADUL SOLOBODEI, NEGURA... Cu prilejul centenarului, pe site-ul www.isanos.ro a fost lansata revista on-line FERESTRE, inchinata memoriei lui. Cuprinde o evocare a vietii si activitatii scriitorului, o selectie de poezii din tinerete si un episod legat de misterul unui posibil pseudonim. DESCHIDE FERESTRELE!

LA 7 OCTOMBRIE 2010 SE IMPLINESC 100 DE ANI DE LA NASTEREA SCRIITORULUI EUSEBIU CAMILAR, POET, PROZATOR, TRADUCATOR DE EXCEPTIE, autorul romanelor CORDUN, TURMELE, VALEA HOTILOR, AVIZUHA, PRAPADUL SOLOBODEI, NEGURA... Cu prilejul centenarului, pe site-ul www.isanos.ro a fost lansata revista on-line FERESTRE, inchinata memoriei lui. Cuprinde o evocare a vietii si activitatii scriitorului, o selectie de poezii din tinerete si un episod legat de misterul unui posibil pseudonim. DESCHIDE FERESTRELE!

PREMIILE UNITER DIN ACEST AN

Premiile Senatului UNITER au fost decise într-o şedinţă care a avut loc săptămâna trecută şi au fost acordate pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a membrilor Senatului.

Astfel, premiul de excelenţă a fost acordat creatorilor Silviu Purcărete (regizor şi scenarist), Helmut Stürmer (scenograf-decor), Lia Manţoc (scenograf-costume), Vasile Şirli (compozitor), Andu Dumitrescu (scenograf-efecte video), pentru impactul internaţional al spectacolului "Faust", după Goethe (Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu), la Festivalul Edinburgh 2009.

Premiile pentru întreaga activitate au fost acordate actriţei Tatiana Iekel, actorului Mircea Andreescu, scenografului Andrei Both şi regizorului Mircea Cornişteanu.

Premiul special pentru muzică de teatru i-a fost acordat lui George Marcu, în timp ce premiul special pentru spectacol de divertisment i-a fost acordat lui Toni Grecu, pentru contribuţia sa "la istoria vie a umorului românesc".

Premiul special pentru teatru de păpuşi i-a revenit Alexandrei Davidescu, "strălucită actriţă şi regizoare, personalitate marcantă a acestui gen teatral", în timp ce premiul special pentru performanţă în domeniul nonverbal i-a fost acordat lui Gigi Căciuleanu, pentru întreaga sa carieră artistică.

Premiul pentru critică de teatru, decis de Biroul de conducere al Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT), i-a fost acordat profesorului universitar doctor Ludmila Patlanjoglu (pentru întreaga activitate) şi lui Ionuţ Sociu (nume noi în critică).

La Salonul de Carte, Arte si Muzica de la MNIR a fost lansat sub egida Asociatiei UNESCO Iulia Hasdeu volumul bilingv de poezii CONFIDENCES/DESTAINUIRI de Iulia Hasdeu (Bucuresti, 2010) si romanul POARTA DE VEST de Elisabeta Isanos (Bucuresti, 2010). Despre POARTA DE VEST, doamna Doina Mandaj a spus ca poarta "o semnificatie colosala pentru noi ca natie sortita sa supravietuiasca in ciuda celor mai mari dificultati."  Lansarea a avut loc in sala Lapidarium, in prezenta unui numeros public. 

La Salonul de Carte, Arte si Muzica de la MNIR a fost lansat sub egida Asociatiei UNESCO Iulia Hasdeu volumul bilingv de poezii CONFIDENCES/DESTAINUIRI de Iulia Hasdeu (Bucuresti, 2010) si romanul POARTA DE VEST de Elisabeta Isanos (Bucuresti, 2010). Despre POARTA DE VEST, doamna Doina Mandaj a spus ca poarta "o semnificatie colosala pentru noi ca natie sortita sa supravietuiasca in ciuda celor mai mari dificultati."  Lansarea a avut loc in sala Lapidarium, in prezenta unui numeros public. 

Expoziţie retrospectivă Nicolae Tonitza la Muzeul Naţional Cotroceni

	Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni vă invită miercuri, 17 martie 2010, orele 18.00, în Spaţiile Medievale ale Muzeului Naţional Cotroceni la vernisajul expoziţiei ”Tonitza – armonii de culoare”. 
	Organizată în colaborare cu prestigioase instituţii muzeale din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional Brukental, Muzeul Judeţean de Artă Prahova ”Ion Ionescu-Quintus”, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul de Artă Bacău, Muzeul ”Vasile Pârvan” Bârlad, Galeria de Artă ”Rudolf Schweitzer-Cumpăna” Muzeul Judeţean Argeş, expoziţia este prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la moartea marelui pictor şi grafician.

Pictura unei artiste de 101 ani

	Numele lui Medi Dinu aminteste de epoca de aur a avangardei româneşti când, la lăptăria lui Enache Dinu, tatăl poetului Gheorghe Dinu care semna cu pseudonimul Stephan Roll, se puteau vedea încercările îndrăzneţe ale lui Victor Brauner, Marcel Iancu şi asculta poeziile lui Voronca, Roll, Virgil Gheorghiu, Tristan Tzara. Tot acolo Sasa Pană şi Geo Bogza difuzau revistele “Urmuz” şi “unu”. Căsătorită cu Gheorghe Dinu, prictoriţa care împlineşte acum 101 ani este probabil cea mai vârstnică artistă care îşi expune picturile şi lucrările de grafică. Expoziţia, organizată de Fundaţia HAR în programul "Restituiri", va fi deschisă în perioada martie-aprilie.  La eveniment va fi lansat şi albumul monografic "Medi Wechsler Dinu", semnat de criticul de artă Luiza Barcan şi apărut la Editura Ars Docendi.



ORGA DE CONCERT A SALII RADIO

Orga de concert a Sălii Radio va fi inaugurată după restaurare la 16 martie cu un recital extraordinar, cu începere de la ora 19:00. Cu acest prilej a fost in­vitată Jennifer Bate din Marea Britanie, o instrumentistă care se numără printre marii organişti ai lumii.

La acest instrument renovat, aflat într-o sală renovată, organista Jennifer Bate va interpreta lucrări din repertoriul impresionant pe care îl deţine în domeniul creaţiilor pentru orgă. Programul concertului va cuprinde opere de R. Schumann, F. Liszt, C. Franck, A. Guilmant, L. Vierne şi L. Boellmann. 



UN ROMAN CARE A PUTUT SA CONDAMNE, SCOS LA IVEALA DUPA 50 DE ANI: “A VENIT CEASUL DE APOI” de  DINU PILLAT

Arestat în noaptea de 25 spre 26 martie 1959, Dinu Pillat este condamnat la 25 de ani de închisoare, la 1 martie 1960, în celebrul proces Noica-Pillat şi amnistiat în iulie 1964, după 5 ani şi 4 luni de detenţie. Romanul său, „Aşteptând ceasul de apoi", proba principală în dosarul de condamnare, rămâne însă „încarcerat" timp de 50 de ani în arhivele Securităţii.
Descoperit în fondul bibliotecii CNSAS de cercetătoarele Ioana Diaconescu şi Raluca Spiridon, romanul va apărea în luna iunie la Editura Humanitas, fiind primul titlu din seria de autor „Dinu Pillat"


FINALISTI LA "TINERII MUZICIENI EUROVISIOIN"

Şase tineri finalişti se vor întrece duminică, de la 19:30, la Ateneul Român, în Finala Selecţiei Naţionale "Eurovision Young Musicians" 2010, care se va finaliza cu un show televizat, desfăşurat în Piaţa Primăriei din Viena (Rathausplatz), în data de 14 mai 2010 şi care va fi urmărit în direct de toate ţările participante. 


În Marea Finală, tinerii finalişti vor fi acompaniaţi de Orchestra Simfonică Radio din Viena condusă de dirijorul german Cornelius  Meister. 

BUCURESTIUL VA GAZDUI UN MARE NOU FESTIVAL ROCK 

Trupele Rammstein, Metallica, Manowar, Slayer, Alice in Chains, Megadeth si Heaven and Hell vor canta la Bucuresti in cadrul Sonisphere Festival, care se va desfasura in perioada 25-27 iunie la complexul Romexpo. "Este pentru prima data in istorie cand Metallica, Megadeth, Anthrax si Heaven and Hell canta impreuna", a declarat Marcel Avram, organizatorul evenimentului, care a precizat ca vor fi disponibile circa 45.000 de bilete pe zi. Pe langa Romania, "The Big Four" – Metallica, Megadeth, Anthrax si Heaven and Hell 

Concursul de Poezie în Limba Română „Îngerul Blond”.
 
          Asociaţia Culturală ADSUM  şi Revista ZIP, organizează prima ediţie a Concursului de Poezie în Limba Română „Îngerul Blond”. 
          Concursul se adresează tuturor vorbitorilor de limba română care au împlinit vârsta de 16 ani până la data de 15 februarie 2010.
          Concursul este organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Poeziei (21 martie), dar şi ca un omagiu adus poetului Nichita Stănescu , născut în data de 31 martie. Înscrierea în concurs se va desfăşura în perioada 15 februarie – 15 martie 2010, câştigătorii urmând a fi desemnaţi la data de 21 martie 2010, în cadrul evenimentului „Frunză verde de albastru” organizat de Asociaţia ADSUM în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României. 


OBIECTE DE ARTA IN PEISAJUL METROULUI BUCURESTEAN

Bucharest metroART, un proiect I Love Bucharest, debutează cu decorarea a trei bănci-zebre în staţia de metrou Piaţa Victoriei 1, în noaptea de 15 spre 16 martie.

Cele trei zebre sunt primele obiecte de artă care
 apar în peisajul staţiei de metrou, acestea fiind realizate cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România şi semnalizând Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti.

BIENALA INTERNATIONALA DE ARTE CONTEMPORANE - BUCURESTI

Sase artisti romani se numara printre cei 37 de participanti la cea de-a patra editie a Bienalei Internationale de Arta Contemporana Bucuresti (Bucharest Biennale 4).
Elena Ciobanu, Stefan Constantinescu, Ion Grigorescu, Marcel Iancu, Florin Tudor si Mona Vatamanu sunt invitatii Bienalei, organizata in acest an in perioada 21 mai - 25 iulie, in spatii cu precadere independente - Pavilion Unicredit, Centrul de Introspectie Vizuala din Piata Universitatii, La Bomba-Centru comunitar din zona Rahova-Uranus. Scopul este intensificarea interactiunii cu contextul urban si politic al Bucurestiului.

INTAMPINAND FLORIILE

Expoziţia de ceramică şi pictură naivă "Univers ţărănesc", care cuprinde lucrări semnate de artiştii Nicolae Diaconu şi Gheorghe Ciobanu, va fi deschisă la Sala Acvariu a Muzeului Ţăranului Român (MŢR) din Capitală, în perioada 15-25 martie. 
În ajunul sărbătorilor de Florii, Nicolae Diaconu, meşter ceramist din judeţul Braşov, şi Gheorghe Ciobanu, pictor naiv din judeţul Iaşi, vor readuce, prin expoziţia "Univers ţărănesc", viaţa satului de altădată.

PROIECTUL CATEDRALEI MÂNTUIRII NEAMULUI

Ordinul Arhitecţilor din rOMÂNIA considerĂ că tema impusă a proiectului nu are legătură cu tradiţia autentică a arhitecturii ortodoxe româneşti şi nici cu cea contemporană. Arhitecţii cer un concurs pentru alegerea proiectului câştigător, şi nu o licitaţie restrânsă, la care participă zece FIRMEde proiectare obligate să facă proiectul după un model impus, la care modificările pot fi de cel mult 10%. Vişan Viorel Atanasiu, membru în conducerea OAR, spune că, dacă proiectul actual va fi pus în practică, va fi un eşec urbanistic şi arhitectural. El a criticat şi amplasarea defectuoasă, dimensiunile prea mari şi lipsa de identitate arhitecturală a viitoarei Catedrale. Părintele Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei,  a declarat că în 1999 şi 2003 au fost organizate concursuri de arhitectură care nu au dus la nicio soluţie acceptabilă, iar modelul actual ales pentru temă este tot opera unor arhitecţi. Acesta a mai spus că Patriarhul Daniel va coopta mai mulţi arhitecţi de seamă din România într-un consiliu consultativ, care să supravegheze lucrările la Catedrală şi să aducă îmbunătăţiri, dacă va fi cazul.

IONESCO, CEL INTERZIS NOUĂ, SE JOACĂ, TOTUŞI LA TEATRUL DE COMEDIE

Spectacolul „Cân tăreaţa cheală & Lecţia”, după piesele dramaturgului Eugène Ionesco, în regia lui Victor Ioan Frunză, va avea premiera astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului de Comedie din Bucureşti. 

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Virginia Mirea, Florin Dobrovici, Mirela Zeţa, Dragoş Huluba, Andreea Samson, George Costin şi Bogdan Cotleţ.

Evenimentele lunii martie la Muzeul Naţional Cotroceni

	Muzeul Naţional Cotroceni organizează în cursul lunii martie a.c., sub genericul "Mirajul timpului între farmecul eleganţei şi armoniei de culoare", o serie de evenimente culturale, după cum urmează:
	- 8 martie 2010, orele 18.00, în Salonul Cerchez, vernisajul expoziţiei "Jurnal de modă...moda feminină la 1900", expoziţie dedicată Zilei de 8 Martie.
	Colaboratori: Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Naţional de Istorie a României, Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi, Muzeul Literaturii Române, Iaşi.
Expoziţia va fi deschisă în perioada: 8 martie - 31 mai 2010.
	- 11 martie 2010, orele 14.00, lansare de carte: "Filosofia - dragoste de frumos. Un posibil manual pentru elevi şi studenţi" semnat Irinel Dima şi apărut la Editura Vremea.
	- 17 martie 2010, orele 18.00 în Spaţiile Medievale (Cuhnia), vernisajul expoziţiei "Tonitza - armonii de culoare", prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la moartea marelui pictor şi grafician Nicolae Tonitza.
	Colaboratori: Muzeul Naţional Brukental, Muzeul Judeţean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus", Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul de Artă Bacău, Muzeul "Vasile Pârvan" Bârlad, Galeria de Artă "Rudolf Schweitzer-Cumpăna", Muzeul Judeţean Argeş.
	Expoziţia va fi deschisă în perioada 17 martie - 10 mai 2010.
	- 24 martie 2010, orele 18.00, în Spaţiile Medievale, vernisajul expoziţiei "Mirajul timpului", organizată în colaborare cu: Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" Ploieşti, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Literaturii Române,  Bucureşti, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii "Ştefan Procopiu", Iaşi, Muzeul de Istorie, Galaţi, Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte, Muzeul Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida", Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", Bucureşti, Biblioteca Academiei Române, Muzeul "Casa Mureşenilor", Braşov.
Colecţionari: Doru Fărcuş, Lucia Bunaciu, Cristian Scăiceanu
	Expoziţia va fi deschisă în perioada 24 martie - 24 mai 2010
	- 30 martie 2010, orele 18.00, în Salonul Cerchez - tradiţionalul Concert de Paşte, prilejuit de Sfintele Sărbători ale Paştelui.

SARBATORIREA LUI FLORIN PIERSIC LA SALA PALATULUI

Actorul Florin Piersic va fi sărbătorit pe 23 martie, la împlinirea a 50 de ani de carieră, pe scena Sălii Palatului, într-un spectacol-maraton de patru ore la care vor participa artişti şi prieteni, anunţă organizatorii. 

Stela Popescu
, Alexandru Arşinel, Draga Olteanu-Matei, Rodica Popescu-Bitănescu, Jean Constantin, Emilia Popescu, Dumitru Fărcaş, Mirabela Dauer, Ovidiu Komornyik şi Andra sunt doar câţiva dintre protagoniştii momentelor umoristice şi muzicale din acest eveniment
.

FESTIVALUL B’ESTFEST	NU VA AVEA EDITIE ANUL ACESTA

Ca urmare a perioadei de recesiune ce afectează încă numeroase ramuri ale economiei globale, compania organizatoare a B'ESTFEST - Emagic - a luat decizia de a amâna ediţia de anul acesta a festivalului. Show-ul deja anunţat al trupei Faithless, nu va fi anulat, urmând să se desfăşoare la data stabilită, pe 16 iulie sub un alt concept. Mai multe detalii despre locaţie şi bilete urmând a fi făcute publice în perioada următoare.

FOND SPECIAL PENTRU DEBUT IN CINEMATOGRAFIE

Noua conducere a Ministerului Culturii are de gând să sprijine regizorii debutanţi care îşi susţin din fonduri proprii filmele, prin crearea unui fond pentru debut, a declarat pentru cotidianul.ro secretarul general Mircea Cristian Staicu.
 25 Feb 2010  
  
  
 
Cristian Staicu ne-a declarat că fondul va fi susţinut din bugetul ministerului şi pentru anul acesta nu va aloca “mai mult decât câteva milioane”, dar pentru 2011 suma va fi mai mare.

“Tânăra generaţie nu este neglijată în detrimentul vechii generaţii, Centrul Naţional al Cinematografiei a alocat bani regizorilor la început de drum, dar şi ministerul îşi va aduce propria contribuţie”, ne-a declarat secretarul general.

Mărţişor la Muzeul Satului
Muzeul Satului îşi invită vizitatorii la un eveniment special la 28 februarie, Vor lua parte la această sărbătoare dr Doina Işfănoni, Aurelia Pomponiu, Daniel Calvan, Brânduşa Trifan, Elena Troia, Magdalena Udrea, Vladimir Baciu, Alexandra Bondoc, Maria Ştefănescu, Caterina Nedelcu, Vasile Covaciu, dar şi Cornelia Tihon, din Chişinău, ce va cânta la nai şi are un bogat repertoriu, abordând genuri muzicale diferite, de la etno la clasic şi chiar jazz, şi George Pomponiu şi Marilena Ivan, din Bucureşti, care vor oferi un recital de poezie dedicat primăverii.


COMUNICAT PRIVIND PATRIMONIUL BUCURESTILOR

In prezent, locuitorii Bucurestilor si specialistii dedicati problemelor 
urbane observa evolutii necontrolate spre distrugerea patrimoniului 
monumental si natural, ce afecteaza calitatea vietii colectivitatii, 
regenerarea urbana, turismul si dezvoltarea economica durabila.
Pentru a stopa distrugerile iremediabile, sunt necesare constientizarea 
pericolului, realizarea solidaritatii public-private, ierarhizarea 
prioritatilor, coordonarea clarvazatoare a actiunilor benefice intr-o 
strategie unitara de salvgardare a identitatii nationale.
Pe aceasta linie s-a inscris si recenta dezbatere "Problemele 
Patrimoniului Bucurestilor la inceput de an si de guvernare" - 
desfasurata recent, la initiativa Grupului Civic Bucuresti si sub 
patronajul Academiei Romane.
> http://foto.agerpres.ro/index.php?d=-1&q=patrimoniu%20Capitala





Pt informatii si precizari - Dan Ghelase - tel. 0721 634 294 / 021 220 03 90

«VOCILE LUI PETRE ŢUŢEA»


Dezbatere, lansare şi recital la Institutul Cultural Român din Bucureşti


Joi, 25 februarie 2010, de la ora 18:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, Bucureşti), va avea loc o întâlnire cu tema Vocile lui Petre Ţuţea. Evenimentul este prilejuit de apariţia celui de-al doilea număr al revistei Academia de Poezie, care cuprinde un medalion consacrat gânditorului.

În prima parte a întâlnirii, Livius Ciocârlie, Mihai Şora şi Vladimir Zamfirescu vor dezbate atât dimensiunea originală a operei, cât şi aspecte concrete ale receptării acesteia. Discuţiile vor fi moderate de Luiza Palanciuc. Dezbaterea va fi urmată de prezentarea revistei Academia de Poezie, în prezenţa fondatorului acesteia, Emil Stratan, moderatorul celei de-a doua părţi a întâlnirii, şi a câtorva dintre autorii semnatari: François Pamfil, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Pavel Şuşară. Seara se va încheia cu un recital de poezie al studenţilor Cosmina Stratan, Alexandra Suciu, Mihai Conrad Mericoffer, Mihai Daniel Haralambie, de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. La pian: Călin Grigoriu. 

SEBASTIAN PAPAIANI IMPLINESTE 75 DE ANI SI 50 DE ANI DE CARIERA

Spectacolul "Secta femeilor
" (montat de Toma Enache, după piesa "Norii" de Aristofan), cu Sebastian Papaiani şi Claudiu Bleonţ în distribuţie, va fi prezentat în premieră, joi, de la ora 19:30, la Teatrul Nottara din Bucureşti. Evenimentul
 artistic este un spectacol aniversar dedicat marelui actor Sebastian Papaiani care împlineşte anul acesta 75 de ani de viaţă şi 50 de ani de carieră în teatru şi film.


NOMINALIZARI PENTRU PREMIILE UNITER

Spectacolele „Casa Zoikăi”, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, şi „Aniversarea”, montat la Teatrul Nottara, sunt favoritele criticilor care au împărţit anul acesta nominalizările la Premiile Uniunii Teatrale din România: Ion Cocora, Mircea Morariu şi Doina Papp. 

La cea de-a 18-a ediţie a Galei, programată pe 19 aprilie, fiecare dintre cele două montări, una regizată de Alexandru Tocilescu, cealaltă de Vlad Massaci, are câte patru nominalizări. 

În cursa pentru titlul de Cel mai bun spectacol au intrat „Aniversarea”, „Breaking the Waves”, de Radu Alexandru Nica, şi „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, de Victor Ioan Frunză, montat la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara. Acesta din urmă, alături de Vlad Massaci şi Alexandru Dabija (cu „Pyramus & Thisbe 4 you”, de la Teatrul Odeon), concurează pentru premiul de regie. 

Lista completă a nominalizărilor la cea de-a patra ediţie a Premiilor Gopo:

Cel mai bun lungmetraj: „Cea mai fericită fată din lume” (Radu Jude), „Concertul” (Radu Mihăileanu), „Katalin Varga” (Peter Strickland), „Poliţist, adjectiv” (Corneliu Porumboiu)

Cel mai bun regizor (lungmetraj): Adrian Sitaru („Pescuit sportiv”), Corneliu Porumboiu („Poliţist, adjectiv”), Radu Jude („Cea mai fericită fată din lume”), Radu Mihăileanu („Concertul”)

Cel mai bun scenariu (lungmetraj): Anca Damian („Întâlniri încrucişate”), Augustina Stanciu şi Radu Jude („Cea mai fericită fată din lume”), Corneliu Porumboiu („Poliţist, adjectiv”), Ileana Muntean, Mircea Stăiculescu şi Andrei Gruzsniczki („Cealaltă Irina”), Radu Mihăileanu şi Alain-Michael Banc („Concertul”)

Cel mai bun actor într-un rol principal (lungmetraj): Adrian Titieni („Pescuit sportiv”), Andi Vasluianu („Cealaltă Irina”), Dragoş Bucur („Poliţist, adjectiv”), Florin Piersic Jr. („Călătoria lui Gruber”), Valentin Popescu („Cele ce plutesc”)

Cea mai bună actriţă într-un rol principal (lungmetraj): Andreea Boşneag („Cea mai fericită fată din lume”), Hilda Peter („Katalin Varga”), Olimpia Melinte („Cele ce plutesc”), Maria Dinulescu („Pescuit sportiv”), Monica Bârlădeanu („Francesca”)

Cel mai bun actor într-un rol secundar (lungmetraj): Doru Ana („Cealaltă Irina”), Radu Iacoban („Amintiri din Epoca de Aur”), Tibor Palfy („Katalin Varga”), Vasile Muraru („Cea mai fericită fată din lume”), Vlad Ivanov („Poliţist, adjectiv”)

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (lungmetraj): Diana Cavallioti („Întâlniri încrucişate”), Luminiţa Gheorghiu („Francesca”), Tania Popa („Amintiri din Epoca de Aur”), Violeta Haret-Popa („Cea mai fericită fată din lume”)

Cea mai bună muzică originală (lungmetraj): Armand Amar („Concertul”), Hanno Hofer, Laco Jimi („Amintiri din Epoca de Aur”), Pessi Levanto („Întâlniri încrucişate”), Steven Stapleton, Geoff Cox („Katalin Varga”).

Cea mai bună imagine (lungmetraj): Dan Alexandru („Cele ce plutesc”), Dinu Tănase („Călătoria lui Gruber”), Marius Panduru („Poliţist, adjectiv”), Mark Gyori („Katalin Varga”), Vivi Drăgan Vasile („Cealaltă Irina”)

Cel mai bun montaj (lungmetraj): Adrian Sitaru („Pescuit sportiv”), Cătălin F. Cristuţiu („Cea mai fericită fată din lume”), Ludo Troch („Concertul”), Matyas Fekete („Katalin Varga”), Roxana Szel („Poliţist, adjectiv”)

Cel mai bun sunet (lungmetraj): Constantin Fleancu („Cea mai fericită fată din lume”), Dana Bunescu, Cristinel Şirli („Amintiri din Epoca de Aur”), Gyorgi Kovacs, Gabor Erdeltyi, Tamas Szekely („Katalin Varga”), Sebastian Zsemlye, Chris Mike Sugar, Alexandru Dragomir („Poliţist, adjectiv”)

Cea mai bună scenografie (lungmetraj): Cezara Armaşu, Mihaela Poenaru, Dana Istrate, Simona Pădureţu („Amintiri din Epoca de Aur”), Cristian Niculescu („Concertul”), Florin Gabrea („Călătoria lui Gruber”), Mihaela Poenaru („Poliţist, adjectiv”), Mihai Dorobanţu („Cele ce plutesc”)

Cele mai bune costume (lungmetraj): Augustina Stanciu („Cea mai fericită fată din lume”), Giorgiana Bostan („Poliţist, adjectiv”), Svetlana Mihăilescu („Călătoria lui Gruber”), Viorica Petrovici („Concertul”).

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (lungmetraj): Michelle Constantinides, Dana Busoiu, Catherine Crassac, Adelina Popa („Concertul”), Dana Roşeanu („Cea mai fericită fată din lume”), Maria Andreescu, Domnica Sava („Weekend cu mama”), Maria Andreescu, Lidia Ivanov („Cele ce plutesc”)

Cel mai bun film documentar: „Australia” (Claudiu Mitcu), „Copiii Uraniului” (Iulian Ghervas, Adina Popescu), „Drumul Păsărilor” (Klára Trencsényi, Vlad Naumescu), „Lumea văzută de Ion B.” (Alexander Nanau)

Cel mai bun scurtmetraj: „Înainte şi după 22/12/1989” (Andrei Cohn), „Nunta lui Oli” (Tudor Cristian Jurgiu), „Renovare” (Paul Negoescu), „Zgomot Alb” (Marius Pandele)

Premiul „Tânără speranţă”: Andreea Boşneag („Cea mai fericită fată din lume”), Claudiu Mitcu („Australia”), „Diana Cavallioti („Amintiri din Epoca de Aur”, „Întâlniri încrucişate”), Olimpia Melinte („Cele ce plutesc”), Tudor Jurgiu („Nunta lui Oli)

Premiul publicului, acordat filmului românesc cu cel mai mare succes de box office: „Amintiri din Epoca de Aur - Partea I: Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”

Cel mai bun film european: „Gomorra”, de Mateo Garrone, „Tăcerea Lornei”, de Jean-Pierre şi Luc Dardenne, „O poveste de Crăciun”, de Arnaud Desplechin, „Te iubesc de mult”, de Philippe Claudel.


DRAGOBETELE LA MUYEUL SATULU

Traditia romaneasca a fost sarbatorita de Teatrul Masca, Ansamblul Creveniceanca ­ Crevenicu, Teleorman, Corul SOUND, care a adus parfum de ghoiocei, cântec şi joc aromân cu Ansamblul Pilisterlu, Corul Anastasia de la Liceul "Dante Alighieri" au impus un ritm napoletan, a dansat şi Ansamblul Asteria al Uniunii Elenilor din România, Editura Humanitas a avut prezentare de carte, "K Arta iubirii", autor Hong Ying, sau "Dragostea", de Paulo Coelho. Au fost momente de muzică populară românească interpretată de Alisa Toma, Alexandru Pătraşcu, Alin Suceveanu, Marinela Pârvu şi Taraful Nicu Ţane. Nu a lipsit descântecul de dragoste în interpretarea Ansamblului Dunărica ­ Năsturelu, judeţul Teleorman, dar şi unul recitat de George Pomponiu şi Marilena Ivan, Teatrul Ion Creangă. A avut loc Simfonia Primăverii cu muzicienii Adrian Drăgoescu şi Andrei Theodoru şi unul dintre cele mai interesante concursuri a fost "Cea mai frumoasă poezie de dragoste", care a avut parte de premii oferite de Jurnalul Naţional. 
 

ASTRA FILM FESTIVAL LA BUCURESTI

Din 19 până în 21 februarie, cele mai bune filme de la Festivalul internaţional de film documentar de la Sibiu ediţia a X-a, ASTRA FILM FESTIVAL 2009, vor putea fi vizionate timp de trei zile la Bucureşti, în cadrul unui parteneriat ASTRA FILM - Fundaţia Soros România.

ANIVERSAREA PROZATORILOR CONTEMPORANI

Secţia de proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti a luat iniţiativa de a-şi sărbători periodic membrii. O primă  invitatie este adresată pentru joi, 18 februarie orele 17.00 la Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor pentru a-i sărbători  pe confraţii născuţi în lunile ianuarie şi februarie.


Expoziţie de pictură Marin Sorescu
"Motive" ­ o expoziţie de pictură semnată de poetul Marin Sorescu ­ s-a deschis, luni, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, regretatul scriitor fiind omagiat în cunoscuta Rotondă 13, dedicată de această dată autorului volumelor "La lilieci".

ACADEMIA ROMANA SARBATORESTE INVENTATORUL SIBIAN AL RACHETEI IN TREPTE


Conrad Haas, inventatorul rachetei în trei trepte, a fost un guard imperial de artilerie, şeful arsenalului cetăţii Sibiu între 1556 şi 1579, anul morţii sale. Este autorul unei lucrări despre rachetele în mai multe trepte, considerată prima de acest fel din lume. Haas a realizat în laboratorul său de la Sibiu experimente legate de rachetele în trepte, rachetele-bumerang, materialele combustibile solide şi lichide. Rezultatele studiilor sale se află în manuscrisul început în 1529 şi încheiat în 1569, cunoscut sub numele de Coligatul de la Sibiu. Legat în piele, alături de alte lucrări deţinute de Haas, manuscrisul este scris în germana medievală şi este însoţit de schiţe în diferite culori. Dezvelirea monumentului Conrad Haas, precursorul savanţilor care au creat racheta modernă, va avea loc la 1 martie, de la ora 12.00, la Sala de Expoziţie a Bibliotecii Academiei Române.



 


CEA MAI IMPORTANTĂ INSTITUŢIE ROMÂNEASCĂ ÎN… DOUĂ LUNTRE

Spicuim, „no-comment” din anuntul Muzeului Satului care poartă numele lui Dimitrie Gusti: „Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti îi invită pe îndrăgostiţi să-i treacă duminică pragul pentru a petrece  Sfântul Valentin în paşi de dans latino sau indian precum şi în ritmuri populare sau R&B. În plus, toţi cei care poartă numele Valentin sau Valentina, precum şi cei născuţi la data de 14 februarie vor avea acces gratuit la muzeu. Amorezii sunt aşteptaţi la Muzeul Satului şi pe 21 februarie, pentru a sărbători şi Dragobetele  Ziua îndrăgostiţilor la români. ”
 

SARBATORIRE LA „NOTTARA” 

Sâmbătă, 13 februarie, la Teatrul Nottara are loc un spectacol în onoarea actorului Mircea Diaconu. Actorul a împlinit la 24 decembrie 2009 vârsta de 60 de ani. Evenimentul va fi marcat prin spectacolul „Scandal la Operă“, aflat la reprezentaţia cu numărul 100.Cu exact 40 de ani în urmă, tânărul (încă student) Mircea Diaconu debuta, pe scena Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra", în spectacolul "Harfa de iarbă" după Truman Capote. Timp de 12 ani a jucat apoi, în acelaşi teatru, în piese memorabile, regizate de Liviu Ciulei, Dan Micu sau Constatin Marinescu. Au urmat, până în 1990, spectacole la Teatrul Nottara, apoi, până în 2001, când devine directorul acestui teatru, a fost prezent pe scena de la Theatrum Mundi şi pe cea a Naţionalului bucureştean. Şi tot 40 de ani se împlinesc de la debutul lui cinematografic, în "Nunta de piatră" regizată de Dan Piţa.

In curand, nr.1/ianuarie-februarie 2010 din ORIZONT CONTEMPORAN/CONTEMPORARY HORIZON MAGAZINE, revista bilingva! Din cuprins:IN UMBRA LUI VERLAINE, poezii de DONALD RIGGS (Philadelphia, SUA), ASA MERG LUCRURILE, eseu de NAZIA MALLIK (New Delhi, India), DOMNUL Mc CORMACK, eseu de PEGGY LANDSMAN (SUA), SCRISORI CATRE RAYMOND GARLICK, eseu de BYRON BEYNON (Marea Britanie), EMINESCU SI POSTMODERNISMUL, eseu de DANIEL DRAGOMIRESCU (Romania), POEME de ELISABETA ISANOS (Romania) si multe altele!  

PROIECTUL HAYDN LA ATENEUL ROMAN

 nou eveniment din cadrul proiectului Haydn - integrala sonatelor pentru instrumente cu claviatură. Proiectul este susţinut de Raluca Enea (clavecin) şi Irina Npstase (pian).

Concertul, intitulat „O seară la Curtea Esterhazy”, va avea loc în seara zilei de sâmbătă, 6 februarie 2010, la orele 19:00, la Sala Mica a Ateneului Român. 

Peste 100 de tineri au transformat un metrou intr-o sala de lectura, spre indignarea paznicilor si spre surprinderea celorlalti calatori.

Marti seara, cine a urcat intr-un metrou pe traseul Dristor-Unirii a avut socul sa constate ca trei sferturi dintre calatori citesc. Nu ziare de scandal sau reviste de moda
, ci carti. Un blogger povesteste ca, surprins de o asa scena bizara, un calator l-a intrebat: "Ma scuzi, ce se intampla? Faceti o revolutie cu ajutorul cartilor?".
Revolutia cartilor se numeste "Lecturi Urbane". A fost planuita pe civika.ro, un site de initiative sociale care a strans din tot Internetul
 peste o suta de tineri dornici sa promoveze cititul intr-un mijloc de transport in comun.

ISTORIA MAHALALEI BUCURESTENE

Astăzi, de la ora 18.00, va avea loc la Clubul Ţăranului (Şoseaua Kiseleff 3), lansarea-dezbatere pornind de la volumul „Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu”, scris de Georgiana Sârbu. Volumul constituie prima monografie romanescă a temei periferiei, un studiu original
 de critică literară, istorie şi sociologie. 


INCURSIUNE ARHEOLOGICA SUB CLADIREA POLITIEI CAPITALEI

Bucurestii sunt plini de minuni pe langa care trecem nestiutori...
Politia Capitalei de pe Calea Victoriei este cladita peste vechea casa General Meitani si a preluat multe ziduri si pivnitele dela aceasta...
Azi putem vedea pe fatada niste lei cu belciuge in gura...folosite candva pt priponirea cailor...
Este planificata o incursiune in pivnite si tunele...
DG


MUZEUL TARANULUI ROMAN LA 20 DE ANI

Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti îşi aşteaptă publicul, între 5 şi 12 februarie, la o expoziţie aniversară, cu intrare gratuită. Muzeul de la Şosea, dateaza din 1906", când, la 13 iulie, Regele Carol I a semnat un Decret Regal prin care Al. Tzigara-Samurcaş era numit director al Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială. 
Muzeul de Etnografie a funcţionat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când a fost pusă piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească" a Muzeului de la Şosea. În 1863, Al. I. Cuza a dat o ordonanţă pentru organizarea unor expoziţii în care să intre şi produse ale industriei casnice ţărăneşti. Astfel, la 20 mai 1863, a fost deschisă la Obor „exposiţiunea naţională de la Moşii de vite, de flori, de legume, de produse agricole şi industriale". 
Muzeul Ţăranului Român deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România: aproape 90.000 de piese, împărţite pe colecţii: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. In 1996 MŢR a fost răsplătit cu premiul EMYA pentru cel mai bun muzeu european al anului. 

Hanul Gabroveni va deveni centru cultural

Câştigătorii concursului de proiecte pentru restaurarea Hanului Gabroveni din Capitală au fost premiaţi, joi, în prezenţa ministrului Culturii Kelemen Hunor, a primarului general al Bucureştiului Sorin Oprescu şi a ambasadorului Norvegiei în România Oystein Hovdkinn.
 
Printr-o investiţie de 5 milioane de euro, Hanul Gabroveni va deveni până în aprilie 2011 un centru cultural european, ce va cuprinde o sală de spectacole multifuncţională, de circa 200 de locuri, precum şi spaţii de repetiţii şi de cazare, informează TVR.ro


EVOCAREA FONDATORULUI PSIHIATRIEI ROMANESTI

Secţia de Ştiinţe Medicale şi Institutul de Antropologie „Fr. Rainer“ au evocat personalitatea lui Alexandru Şutzu (1837-1919), întemeietorul psihiatriei româneşti. În cuvântul de deschidere, acad. Constantin Popa a subliniat
 că psihiatria ştiinţifică din ţara noastră începe cu Al. Şutzu, deşi, desigur sunt şi înaintaşi cum este Obreja, între altele, pionier al psihosomaticii. În continuare au susţinut comunicări prof. univ. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, dr. Valentin-Veron Toma, prof. univ. Nicolae C. Marcu, prof. univ. Radu Iftimovici, conf. univ. Cătălina Tudose, dr. Octavian Buda prof. univ. Constantin Dimoftache. Dr. Matei Stårcea Crăciun a citit mesajul transmis sesiunii de Radu Negrescu-Suţu, nepot al lui Al. Şutzu, care prezintă arborele genealogic al familiei, cu rădăcini încă din sec. XIV-XV şi rolul avut de reprezentanţii acesteia în istoria politică, socială, ştiinţifică şi culturală românească.

Proiectul StudiOpera lansat la ONB
Opera Naţională Bucureşti, prin Studioul Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess"(SEOB), în parteneriat cu Accademia del Teatro alla Scalla din Milano şi Svasta Consult România, a lansat astăzi proiectul de anvergură internaţională "Formare profesională specifică în cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet pentru meserii de scenă şi abilitaţi de management cultural în domeniul artelor spectacolului - studiOpera".Structura proiectului prevede într-o primă etapă(noiembrie 2009-iulie 2010) cercetarea complexă, la nivel naţional, a sistemului profesionist în domeniul artelor spectacolului, de la instituţii de învătămant superior până la actori sociali, cu scopul de a descoperi  şi a identifica nevoile de formare profesională.

A doua parte prevede elaborarea unui program de instruire adecvat şi derularea unui program de "formare de formatori", cu ajutorul specialiştilor Academiei Teatrului La Scala. Va fi astfel creat un Centru de consultanţă profesională în domeniul artelor spectacolului şi se vor desfăşura cursuri-pilot în domeniile care vor rezulta ca fiind necesare în urma cercetării din prima etapă. 

PREMIILE FUNDATIEI NATIONALE PENTRU STIINTA SI ARTA

Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), aflată sub egida Academiei Române, a  acordat  premiile de excelenţă pentru 2009 urm[torilor tineri cercetători din domeniile ştiinţelor exacte, ştiinţelor umaniste şi creaţiei artistice:
- Pictorul Dorin Creţu, plastician român din diaspora .
- Dr. Bogdan Mihai Creţu, lector la Facultatea de Filologie şi Litere a Universităţii „Al. I. Cuza, autor al volumelor „Lecturi actuale“ şi „Utopia negativă în literatura română.
- Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, şef de lucrări la UMF „Carol Davila“, medic 
la Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă, a fost premiat „pentru contribuţii deosebite în neurologie“. Tânărul cercetător este şi poet, publicând, până acum, volumele „La revedere, prinţesă“, „Poemul de gardă“, „Leul de după extravaganţe“, „Poeme în loc de tutun“.

TROFEUL "GOPO" TROFEU IN NUMELE UNUI OM-TROFEU

Competiţie. Cea de-a patra ediţie a Galei Premi­ilor Gopo, care va avea loc pe 22 martie, la Bucureşti, va lua în calcul 47 de filme româneşti, lansate pe parcursul anului 2009. 

Producătorii români au înscris 14 lungmetraje de ficţiune, 13 filme documentare şi 20 de scurtmetraje. Printre producţiile care râvnesc la cele mai importante premii ale industriei de film din România se numără „Amintiri din Epoca de Aur”, „Francesca” sau „Poliţist, adjectiv”, dar şi „Lumea văzută de Ion B.” sau „Nunta lui Oli”. 

Nominalizările vor fi anunţate pe 22 februarie, urmând ca peste 400 de profesionişti din industrie să voteze câştigătorii trofeelor din acest an, până cel târziu pe 21 martie 2010. 

EXPOZITIE DE FOTOGRAFII SPONSORIZATA DE BANCA CENTRALA EUROPEANA

Expoziţia de Artă Fotografică dedicată României din cadrul „Annual Photography Award”, organizată de Banca
 Centrală Europeană (BCE), va fi vernisată astăzi, de la 18.30, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Banca Centrală Europeană a invitat atât fotografi să îşi prezinte viziunea asupra României de astăzi, cât şi experţi români în domeniul fotografiei să nominalizeze lucrările fotografice care
 tratează această temă. Concursul a fost organizat în strânsă colaborare cu Banca Naţională a României (BNR).

Premiile au fost acordate de către un juriu internaţional, iar cei trei laureaţi ai „ECB Annual Photography Award” sunt: Nicu Ilfoveanu (premiul I), urmat de Iosif Kiraly (premiul II) şi de Dragoş Lumpan (premiul III). Ceilalţi şapte finalişti care-şi prezintă lucrările în expoziţie sunt: Ufo Zoltan Egyed, Camen Obreja, Ioana Cirlig, Silviu Gheţie, Radu Constantin Ilea, Bogdan Croitoru, Tudor Prisăcariu. 


HOREA POPESCU

Regizorul de teatru si film Horea Popescu, cunoscut pentru pelicule devenite clasice precum "Cuibul de viespi" si "Moartea unui artist", a murit, duminica dimineata, la varsta de 84 de ani, informeaza Teatrul National Bucuresti
 (TNB).

Horea Popescu a fost regizor de teatru si film, animator al scenei romanesti, director artistic al Teatrului National Bucuresti timp de peste doua decenii. 

PE 26 SI 27 IANUARIE, IN AMFITEATRUL BIBLIOTECII ACADEMIEI ROMANE

Problemele Patrimoniului Bucurestilor
la inceput de an si guvernare 

   Moderatori: - prof.Dr.Ing.Dan Lungu
                  - Silvia Colfescu - Dir.Ed.Vremea

Invitati: - grupurile civice active in apararea Patrimoniului Bucurestilor si Asociatia ATHENEUM
- academicieni, arhitecti de prestigiu si istorici
- Primarul Capitalei si Ministrul Culturii
 - mass media


105ANI DE LA NASTEREA LUI GRIGORE VASILIU BIRLIC

 Cei 105 ani de la naşterea actorului Grigore Vasiliu Birlic vor fi aniversaţi luni, printr-o manifestare organizată în Capitală de UNITER, Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), TVR Iaşi, TVR 3 şi Asociaţia Culturală „Grigore Vasiliu Birlic”. În sediul UNITER, de la ora 17.50, se va lansa filmuldocumentar „Măria Sa, Birlic!”, o producţie a studioului TVR Iaşi, realizată de Carmen Olaru.

Expozitie retrospectiva Viorel Marginean 

Anul expozitional 2010 debuteaza la ArtSociety, in 28 ianuarie, cu
retrospectiva Viorel Marginean, unul dintre artistii care si-au 
edificat un loc in istoria recenta a picturii romanesti prin indelungata activitate expozitionala si recunoasterea criticii de arta. Expozitia a fost organizata cu sprijinul Muzeului National de Arta al Romaniei, Muzeului Municipiului Bucuresti, Muzeului de Arta Cluj, Muzeului de Arta Constanta,Muzeului de Arta Vizuala Galati si Muzeului Judetean de Arta Prahova ''Ion Ionescu - Quintus'',prezentand o selectie de aproape 60 de lucrari semnificative perioadelor majore de creatie ale artistului.

Grupul Civic Bucuresti 
cu sprijinul Academiei Romane
si al Adm.Monumentelor din Primariei Capitalei 

va invita marti si miercuri, 26-27 ianuarie la dezbaterea: 

Problemele Patrimoniului Bucurestilor
la inceput de an si guvernare 

Moderatori: arh.Alexandru Nits
               arh.Dan Ionescu

Invitati: - grupurile civice active in apararea Patrimoniului Bucurestilor si Asociatia ATHENEUM
- academicieni, arhitecti de prestigiu si istorici
- Primarul Capitalei si Ministrul Culturii
                                                         - mass media

Va asteptam la Sala Amfiteatru a Bibliotecii Academiei in Calea Victoriei 125 (intrare Bd.Dacia)



REORGANIZAREA MUZEULUI ANTIPA

Una dintre cele mai costisitoare lucrari de reorganizare a unui muzeu national romanesc din ultimii ani ar putea fi gata in septembrie. Muzeul "Antipa" se afla in plin proces de restaurare expozitionala, pentru care s-au alocat 11 milioane euro, fara TVA. Vizitatorii sunt asigurati ca, la finalul lucrarilor, vor avea parte de o expozitie nemaiintalnita, ca o alternativa la filmele 3D.

Pe 5 ianuarie s-a implinit un an de la debutul lucrarilor de modernizare a Muzeului National de Istorie
 Naturala "Grigore Antipa". Tot ceea ce stim despre acest muzeu va fi de domeniul trecutului. Toate exponatele vor avea o abordare diferita, cu diorame speciale si alte forme de relief, toate imbogatite cu efecte speciale de lumini, care vor oferi publicului un alt tip de viziune asupra florei si faunei nationale si internationale

Eminescu omagiat de artisti din 74 de tari. 

Un omagiu inedit adus poetului Mihai Eminescu de catre peste 250 de graficieni din 74 de tari il gasim in volumul „O ISTORIE A LITERATURII ROMANE DESENATA DE MARI GRAFICIENI AI LUMII” recenta lansat la editura Muzeului National al Literaturii Romane. Aceast album la realizarea caruia au contribuit peste o mie de artisti din 128 de tari, de pe toate continentele, se constitue intr-o promovare fara egal a Romaniei,
facuta de mari personalitati ale culturii din fiecare tara in parte, personalitati care sunt si importanti formatori de opinie in tarile lor. Este o punte unica intre Romania si restul lumii creata de artisti din toata lumea.

Zilele “Viaţa Romănească”
Publicaţia literară fondată, în 1906, de poporaniştii C. Stere şi Garabet Ibrăileanu organizează două zile de manifestări culturale.
In prima zi, miercuri 13 ianuarie, de la ora 13.30, Muzeul Naţional al Literaturii Romăne găzduieşte, în cadrul seriei de manifestări “Rotonda 13”, dezbaterea cu titlul “Identitatea unei reviste care a depăşit secolul: Viaţa Romănească”, privind rolul şi locul revistei în cultura noastră. Participă: Mihai Şora, Nicolae Prelipceanu, Marin Diaconu, Antonio Patraş, Nicolae Oprea, Marian Drăghici, Ion Bogdan Lefter, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Zubaşcu, Dumitru Augustin Doman, Mircea Bărsilă. Amfitrionul întălnirii este Lucian Chişu, directorul MNLR.

A doua zi, joi 14 ianuarie, la ora 14.00, în Sala Oglinzilor de la sediul Uniunii Scriitorilor (Casa Monteoru), are loc festivitatea decernării Premiilor “Vieţii Româneşti” pe anul 2009,

STREET ART

Alexandru Ciubotariu îşi lansează, astăzi, începând cu ora 18.00, primul album de street art românesc „Pisica Pătrată” (Editura
 Vellant), la Café Verona (SubCărtureşti) din
Capitală.

Albumul este o colecţie de fotografii ale unor graffiti care surprind, cu ajutorul
spray-ului, colajelor şi a vopselei, o altă faţă a oraşelor, printre care Bucureşti, Constanţa sau Chişinău. Fanii street artului românesc vor avea ocazia să vadă unele desene mai noi
 sau unele lucrări care nu se mai regăsesc „pe teren”, fiind şterse sau dezlipite de autorităţi. 

UN APEL PRIVIND PATRIMONIUL BUCURESTILOR
O noua stapanire la Min.Culturii, schimbari la DCCPCNMB si INMI (Inst.Nat. al Mon.Istorice), aglomerari de probleme restante si oprtunitati prezente cer un efort de reorganizare din partea noastra. 
Constienti de slabiciunea societatii noastre civile si gradul scazut de implicare, ne-am rezumat la semnalarea problemelor si constientizarea aspectelor vietii orasului, in paralel putand si observa punctele noastre slabe si capacitatea de compromis...
Insa nu se mai poate, blocul dela Catedrala SFT.Iosif are reluate lucrarile, alte cateva edificii celebre - Casele Ienachita Vacarescu, Spiru Haret sau Nanu Muscel (din Pta.Romana) sunt la cumpana ireparabilului, eleganta Caii Victoriei se altereaza continuu...
Paradoxal, desi ne simtim neputinciosi, am realizat unele succese si am capatat notorietate, guvernantii si edilii cautand cu insistenta crearea unei societati civile paralele care sa ne substituie...Putem vedea chiar la TV invocarea insistenta de catre politicieni a...presei, ca societate civila !...
In aceasta conjunctura este necesara organizarea unei intruniri a noastra, a celor care lupta pt patrimoniul cultural sau natural al Bucurestilor si a specialistilor dedicati, pt stabilirea unei platforme comune de probleme 


(Dan Ghelase)

11 IANUARIE - Ziua oficiala a fotografiei

Arta fotografica este aniversata luni, in Capitala, exact de ziua de nastere a fotografului si pictorului Carol Popp de Szatmary (nascut in 1812).
Szatmary a fost primul fotoreporter de razboi din lume care  a realizat in Crimeea fotografii din teatrul de actiuni militare
 in ambele tabere, cea rusa si cea turca.

STAGIUNE DE REPREZENTATII EATRALE LA MALL

Center Mall va avea loc luni, de la ora 21.00, la The Light Bar (Liberty Center, sos. Progresului 151-171). Publicul va  avea parte de spectacolul "O noapte furtunoasa" dupa I.L. Caragiale, piesa regizata de Alexandru Robert Nagy si prezentata de Compania Nationala de Teatru "Arca lui Noe". Din distributie fac parte: Alexandru Nagy, Nicholas Catianis, Antonio Predescu, Andrei Gheorghe, Smaranda Nicolau si Ionut Niculae. Spectacolul a fost distins cu Trofeul Festivalului National de Teatru "Histrioniada" Cluj-Napoca 2008 si a  avut peste 200 de reprezentatii.

49 DE ANI DE REPREZENTATII ALE TEATRULUI DE COMEDIE

Înfiinţat în anii '70 de o echipă de virtuoşi comedieni în frunte cu Radu Beligan, remarcându-se prin repertoriul modern şi montările ingenioase, Teatrul de Comedie din Bucureşti a împlinit 49 de ani.Amintiri depănate cu nostalgie, zâmbete şi ropote de aplauze. Aşa a sărbătorit Teatrul de comedie din
 Bucureşti, marţi seară, 49 de ani de la prima reprezentaţie! Actorii de la începuturi au râs şi au ciocnit în cinstea teatrului cu cei cărora le-au predat deja ştafeta. Veteranii cu experienţă au luat loc pe fotolii
, iar tinerii au trecut la microfon.

Marii actori au trecut cuminţi în banca
 spectatorului. De dragul comediei, au râs şi au aplaudat ironiile tinerilor actori care au pus în scenă un jurnal de ştiri încărcat cu glume de culise. Nimeni nu s-a supărat, toţi au zâmbit şi-au urat la mulţi ani teatrului din centrul vechi
 al Capitalei. 

Parteneriat dintre Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Asociaţia Euro 26 România...


 
 
În baza acordului de parteneriat dintre Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Asociaţia Euro 26 România, se anunţă lansarea sitului internet TheOpenBox care va prezenta crea’ii despre Romania .”Pentru început, spuneţi-ne sau arătaţi-ne de ce iubiţi voi România ? - se arata in apelul lansatPozele, filmările sau textele voastre pot fi trimise direct pe TheOpenBox, sau postate pe blogurile voastre (dar nu uitaţi să trimiteţi linkurile către TheOpenBox !).

REVELION CULTURAL 
TVR Cultural oferă telespectatorilor fideli un program de Revelion în care se regăsesc unele dintre cele mai bune concerte ale anului 2009, filme şi emisiuni specifice de dans, muzică, documentare. Astfel, astăzi puteţi urmări Integrala concertelor susţinute de Orchestra de Cameră din Lausanne şi Christian Zacharias la Ateneul Român în cadrul Festivalului Enescu, pentru ca mai târziu să revedeţi din concertele TVR Cultural, din cadrul aceluiaşi festival, cu Swingle Singers. Nu vor lipsi spectacolele de Operă (Falstaff de Giuseppe Verdi, miercuri, 30 decembrie, ora 20:00), muzică clasică, flamenco, românească, tango, baletul din New York sau Luciano Pavarotti (foto) într-un show cu prietenii şi ultimul concert Damian Drăghici (sâmbătă, 2 ianuarie, ora 20:00). În prima zi a lui 2010, TVR Cultural vă delectează cu Concertul "December of Delight" (vineri, 1 ianuarie, ora 19:00), dirijat de Cristian Mandeal. Nu vor lipsi filmele bune, cu Marlene Dietrich, Tony Gatlif şi Tom Hanks, şi clasicele lui Alfred Hitchcock (sâmbătă, 2 ianuarie, ora 19:00). 

La editura LUCMAN, condusa de D-l Lucian Borleanu, a aparut romanul "POARTA DE VEST. AVENTURILE UNUI CETATEAN ROMAN" de Elisabeta Isanos. Este povestea captivanta a unui om pe care soarta il coboara si il ridica, fara a reusi sa-i franga speranta, nici in cele mai incredibile imprejurari. Un om care stie ca "nu poti fii si liber si viu", pentru ca "viata e robie" si "nu poti trai fara nici o conditie, ai obligatia sa faci ceva in schimbul vietii."

A apărut I. Conea, A. Golopenţia, M. Popa-Vereş, Geopolitica, studiu introductiv şi îngrijire de ediţie de Constantin Schifirneţ, Editura Criterion Publishing, 2009.

Cartea este alcătuită din 4 capitole: 1.O ştiinţă nouă: Geopolitica; 2.Însemnare cu privire la definirea preocupării ce poartă numele de Geopolitică; 3. Contribuţia ştiinţelor sociale la conducerea politicei externe; 4.Schemă, privind cercetările geopolitice sub aspectul intereselor naţionale,

De curând, la Casa Editorială ODEON din Bucureşti, a apărut volumul Timpul poeziei – Time of Poetry, o antologie română-engleză de poezie feminină, eşantion semnificativ de poezie română contemporană, de cea mai bună calitate.
Structurată într-o cronologie seniorială, cartea ilustrează o largă varietate de teme şi abordări stilistice şi ,,acoperă‘‘aproape toate zonele ţării, prin includerea unor poete din: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Târgu-Mureş, Botoşani, Râmnicu Sărat, Deva, etc. 

ÎN SALA OGLINZILOR DE ZIUA REVOLUŢIEI ROMÂNE

 Luni, 2l decembrie 2009, orele l8.00, În ”Sala Oglinzilor” a Uniunii Scriitorilor din Bucureşti - într-un spaţiu cum nu se poate mai potrivit întrucât personajul intră şi iese printr-o oglinda - va avea loc spectacolul-lectură cu piesa „UMBRA” de Pascu Balaci.

Piesa este dedicată împlinirii  a douăzeci de ani de la revoluţia anticeauşistă. Lectura va fi susţinuta de actorul Mircea Albulescu, asistat de regizorul Petru Hadârcă, fost director al Teatrului Naţional din Chişinău, dat afară de autoritaţile comuniste pentru că a pus pe scenă, cu precădere, piese româneşti de teatru.

Piesa de teatru „Umbra” a autorului oradean Paşcu Balaci a fost premiată la o ediţie trecută a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea.

STUDII SOCIOLOGICE PRIVIND RASPANDIREA CARTII

Peste jumatate din populatia Romaniei nu a cumparat carti in 2009. Este concluzia unui studiu efectuat de catre Centrul de Studii si Cercetari in Domeniul Culturii (CSCDC), facut public joi seara.
Nonconsumul de carte a crescut cu cinci procente, in comparatie cu anul trecut,ş acelasi lucru s-a constatat si in cazul muzicii si al filmelor (71% dintre respondenti nu au cumparat filme, fata de 53% in 2008, si 63% nu au achizitionat muzica, fata de 30% anul trecut). De asemenea, statistica a mai evidentiat faptul ca 62% dintre cartile vandute sunt cumparate de doar 9% din populatie (segmentul celor care achizitioneaza mai mult de doua volume pe luna). De asemenea, Barometrul de Consum Cultural privind rolul bibliotecilor, indica faptul ca, din totalul populatiei, cei care citesc zilnic reprezinta 25%.

PRIMIRI SI PREMIERI LA ACADEMIA ROMANA

Scriitorul Eugene Ionesco si filosoful Emil Cioran au fost numiti, joi, membri post mortem ai Academiei Romane, in cadrul adunarii generale de joi a membrilor, anuntul fiind facut la gala de decernare a premiilor Acedemiei Romane pe 2007. Alaturi de cele doua nume mari ale culturii romane, au fost alesi membri de onoare ai Academiei doi cercetatori americani, laureati ai Premiului Nobel pentru medicina, Gunter Blobel si Baruch S. Blumberg, potrivit NewsIn.In cadrul galei Academiei, au fost premiati peste o suta de cercetatori si oameni de cultura, printre care se numara regizoarea Elisabeta Bostan, scriitorii Horia Ursu si Nichita Danilov, diplomatul Vasile Puscas si medicul Ionel Sinescu

Concertul tradiţional de Crăciun
organizat de Biserica Luterană din Bucureşti.

Concertul va avea loc duminică, 20 Decembrie 2009, orele 18:00 la 

Biserica Luterană
Strada Luterană nr. 2 

Intrarea este liberă.

Concertul va fi susţinut de formaţia de muzică veche
L’Entretien des Muses
şi de
Corul Martin Luther. 

În program se regăsesc piese tradiţionale de Crăciun, dar si lucrări ale barocului francez. Printre compozitori se numără: Dietrich Buxtehude, Louis-Nicolas Clerambault, J. S. Bach, Claude Balbastre ş.a.

ACADEMIA ROMANA ACORDA PREMIILE PE ANUL 2007

Printre premiile pe anul 2007, juriile Academiei Romane au hotărât: Premiul pentru poeyie „Mihai Eminescu” volumelor de versuri „Centura de castitate” de Nichita Danilov şi „Gheara de fum” de Ion Hadârcă. Premiul”TituMaiorescu” studiului „ Noica şi mişcarea legionară” de Sorin Lavric. Premiul „George Oprescu” albumului „Pictura murală din Nordul Moldovei” de Ovidiu Boldura şi „Edificiile ecleziale cantacuzine din Tara Românească” de Sorin Sebastian Duicu. Premiul „Ion Andreescu” pictorului Vladimir Şetran. Premiul „Aristizza Romanescu” regizoarei Elisabeta Bostan.

ÎN ACESTE ZILE LA OPERA NAŢIONALĂ DIN BUCUREŞTI

La Opera Română a avut loc premiera operei pentru copii "Hänsel şi Gretel" de Humperdinck, s-a celebrat "Centenarul Paul Constantinescu" si se lansează spectacolul de balet "Frumoasa din Pădurea Adormită" de Ceaikovski, consacrat prim-balerinei Carmen Angheluş. Comemorarea prilejuită de împlinirea a o sută de ani de la naşterea compozitorului Paul Constantinescu a  prilejuit prezentarea unor fragmente din creaţia sa simfonică, vocală, corală şi a spectacolului de operă "O noapte furtunoasă", lucrare pe care a scris-o şi a cărei premieră a avut loc în 1935. „Frumoasa din pădurea adormită este spectacolul în care Carmen Angheluş a debutat  ca prim-solistă în 1980. Rolul Aurora interpretat de ea cu 29 de ani în urmă  va fi dansat de Bianca Fota. Carmen Angheluş a realizat o galerie de personaje în "Don Quijote", "Giselle", "Lacul lebedelor", "Coppelia", "Spărgătorul de nuci", "Cocoşatul de la Notre Dame", "Bolero", "Simfonia clasică", "Pasărea de foc", "Anotimpurile" etc. Sâmbătă, va avea loc spectacolul eveniment cu opera "Lucia di Lammermoor" de Donizetti, în interpretarea sopranei Mariola Cantarero şi a tenorului Ismael Jordi. 


PREMIILE "ARTUR SILVESTRI" ACORDATE DE FILIALA BUCURESTI A LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA:

·	Cristian Neagu – pentru poezie lirică
·	Ana Maria Bălaş – pentru debut
·	Paul Polidor – pentru multiplele sale activităţi, inclusiv cea de conlucrare cu tinerii, prin Fundaţia ce-i poartă numele, ONG club UNESCO.
·	Un premiu special a primit filologul şi istoricul de prestigiu internaţional Viorica Enăchiuc – pentru descifrarea Codului Valah (Rohontzy), urmat de precizările autoarei care evocă succesul descifrării acestui cod în rândul lumii ştiinţifice de specialitate din lume.

PICTORI ROMANI LA INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURA

Manifestarea a reunit lucrări ale artiştilor: Ioana Avram, Miruna Budişteanu, Maria Constantinescu, Andrei Efremov, Sara Einik, Marcela Gulceag, Teodor Hrib, Petru Lucaci, Giovanna Del Magro, Elena Murariu, Silviu Oravitzan, Romulus Popescu, Mirella Spinella, Cristina Tautu, Floarea Tutuianu, Aurel Vlad şi Elena Vlad. În cadrul evenimentului a fost prezentat filmul "Brâncuşi, un ecou din eternitate" un eseu filosofic - documentar - artistic realizat de Romulus Popescu. Expoziţia va fi deschisă până la 15 ianuarie 2010, la sediul Institutului din Strada Aleea Alexandru nr. 41.

"IN CAUTAREA CITITORILOR CELEBRI"

O noua campanie de promovare a lecturii e la inceput de drum. Este vorba un demers intitulat "In cautarea cititorilor celebri" si are drept scop promovarea lecturii printre tineri, in special pe Internet, dar si prin afise, concursuri si dezbateri pe tema cartilorDezvoltata in principal in mediul online (www.cititoricelebri.ro), campania initiata de Ministerul Culturii isi propune, asadar, nu doar o lupta rece cu statistica si cifrele ei seci, ci si una cat se poate de vie si fierbinte, prin intalniri in care cititorii activi si potentialii viitori cititori au ocazia sa se intalneasca, fata in fata, cu cei care scriu cartile si cu cei care le comenteaza. 

"COLINDE" VIENEZE LA BUCURESTI SUSTINUTE  DE...

 Johann Strauss Ensemble, ansamblu care va fi protago­nistul celor doua specta­co­le de azi, de la Sala Palatului.
Datorita interesului foarte mare pentru concertul "Christ­mas in Vienna", Johann Strauss Ensemble si organizatorii - ANCSR, CIADO si Asociatia Culturala Dracula - au hotarat ca in afara spectacolului de la orele 19.30, sa mai aiba loc inca unul cu trei ore mai devreme. Invitati speciali sunt soprana Romana Beutel si baritonul Michael Havlicek.

Anunţăm SIMPOZIONUL NAŢIONAL Mircea Florian 
SIMPOZIONUL NAŢIONAL Mircea Florian – opera filosofică de la reconstrucţia datului la ideea recesivităţii, prilejuit de comemorarea unei jumătăţi de veac de la moartea gânditorului. este organizat de Societatea Română de Filosofie împreună cu Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în zilele de 19 şi 20 martie 2010. Locul desfăşurării: Facultatea de Filosofie, Splaiul Independenţei, Nr. 204, Sector 6, Bucureşti.Secţiuni: Filosofia datului;Istoria filosofiei şi metodologie filosofia datului;Logică şi epistemologie;     Filosofia recesivităţii. 
Sunt invitaţi să participe la simpozion cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi, masteranzi, studenţi. Persoanele care doresc să se înscrie în program sunt rugate să trimită, până la 01 II 2010, titlul comunicării şi un scurt CV, la adresa de email: mircea.florian.simp@gmail.com. 


LANSARE SPECTACULOASĂ
 pentru colecţia "Mari actori români"

"Mari actori români" este o colectie de CD-uri inţiată să lanseze periodic piese de teatru sau fragmente mixate de spectacole cu un singur interpret, omagiindu-i astfel pe maestrii scenei româneşti. Primul CD din colecţia "Mari actori români", intitulat "Fluture în lesă de aur" şi dedicat actorului Mircea Albulescu, se va lansa joi, 17 decembrie, la librăria Cărtureşti-Verona, începând cu ora 16:00. CD-ul conţine o piesă de teatru realizată cu ajutorul mijloacelor moderne de sunet, un "one man show", un recital dinamic. "Mari actori români" este un proiect dedicat artei şi reprezintă o colecţie de voci şi talente inestimabile, emblematice pentru România, care şi-au pus amprenta pe istoria teatrului autohton. Colecţia va cuprinde nume de prim-rang ale scenei româneşti. La acest moment se lucrează la discul dedicat lui Radu Beligan.



COLINDE UNIVERSITARE

Universitatea din Bucu­resti organizeaza astazi (ora 19.30) in Aula Magna a Facultatii de Drept, in cadrul campaniei "Student bun de Craciun", un concert de colinde si muzica sacra. Isi vor da concursul Orchestra si Corul Universitatii si Corul de Copii al Operei Nationale, sub indrumarea dirijorului Vasile Corjos. In program sunt incluse lucrari de Ioan D. Chirescu, Dumitru G. Kiriac, Alexandru Podoleanu, Timotei Popovici, Beethoven, Haendel, Haydn etc. Solisti: Madeleine Pascu, Elena Sersea, Ionut Pascu. Intrarea este libera

AMBASADA SUA FELICITA CONVENŢIA ORGANIZAŢIILOR DE MEDIA
PENTRU ADOPTAREA CODULUI DEONTOLOGIC UNIC


Vineri, 11 decembrie 2009, Jeri Guthrie-Corn, Adjunctul Şefului Misiunii Diplomatice a SUA, şi Patricia H.H. Guy, Consilier pentru Presă şi Cultură, au fost gazdele unei recepţii în cinstea reprezentanţilor Convenţiei Organizaţiilor de Media care a adoptat recent un cod deontologic unic destinat membrilor săi. La eveniment au participat reprezentanţi din provincie, precum şi asociaţi şi parteneri ai Convenţiei. La recepţie au participat de asemenea Excelenţa Sa, Ambasadorul Mark H. Gitenstein şi doamna Gitenstein.

Draga prietene al Bucurestiului, 
Te asteptam in statia de metrou Dristor 1 la expozitia foto “Iconostase din biserici ortodoxe bucurestene” deschisa in perioada 16 decembrie 2009 - 04 ianuarie 2010.

 

Noi, Asociatia “Bucurestiul meu drag”, cu binecuvantarea Arhiepiscopiei Bucurestilor, avem bucuria de a va dezvalui bogatia spirituala a ortodoxiei romanesti prin 51 de fotografii cu iconostase din biserici ortodoxe bucurestene realizate de membrii asociatiei. Detalii la www.orasul.ro  

 

Vernisajul expoziþiei va avea loc miercuri, 16 decembrie 2009, orele 18.00, in statia de metrou Dristor 1.

Curatorul expozitiei Andrei Birsan


PREMIILE MUNICIPIULUI BUCURESTI PENTRU ARTA SI CULTURA

Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB - Centrul
 de Proiecte Culturale, va oferi, luni, la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", în cadrul Galei de decernare a premiilor Municipiului Bucureşti pentru
 Artă şi Cultură, secţiunea Artele Spectacolului,139 de premii.

Într-un comunicat de presă, Primăria Municipiului Bucureşti precizează că
 premiile vor fi acordate celor care şi-au dedicat viaţa teatrului, ie pe scenă sau în spatele acesteia. Printre nominalizaţi îi regăsim pe Olga Tudorache, Rodica Mandache, Mariana Mihuţ, Rodica Tapalagă, Mitică Popescu, Alexandru Repan şi Horaţiu Mălăele

ANIVERSAREA UNEI REVISTE

Având acelaşi editor ca şi semestrialul "RENASTEREA SATULUI ROMÂNESC, Revista "Clipa", editata de Fundatia Nationala pentru Civilizatie Rurala "Niste Tarani" implineste un an, prilej pentru a decerna azi (orele 10.30, Hotel Marshal) premii personalitatilor care au contribuit major la pastrarea liniei editoriale a revistei.

ZILELE BIBLIOTECII NATIONALE A ROMANIEI

...au loc în perioada 9-11 decembrie şi includ seminariile profesionale Patrimoniul naţional românesc în The European Library şi Actualităţi în restaurarea documentelor de patrimoniu, precum şi simpozionul Cuvânt împreună despre Constantin Noica. The European Library este un serviciu gratuit care oferă acces la resursele a 48 de biblioteci naţionale din Europa. Ultima zi a evenimentului, aceea dedicată lui Constantin Noica, va avea loc la sediul central al Bibliotecii Naţionale, începând cu ora 10:00, şi îşi propune să încheie simbolic anul dedicat marelui gânditor şi creator de şcoală, cu ocazia centenarului naşterii sale.

UN NOU DEMERS CULTURAL IN CAPITALA: INAUGURAREA "COLOCVIILOR DE MARTI"

Pe 8 decembrie, la Clubul Calderon din Bucureşti s-au inaugurat Colocviile de Marţi, noua titulatură a salonului literar deschis de curând cu lansarea cărţii Între două lumi de Ben Todică, jurnalist şi cineast din Melbourne. Eminescu sau exilul au făcut de data aceasta loc, în rostirile convorbitorilor, bucuriei unei traduceri bune: Le vieux garcon par Pouschy Dinulesco, Roman,traduit du roumain par Michel Wattremez, Editions Meronia, Bucarest, 2009. Şi-au exprimat aprecierile: Helene Astalos, George Astalos, Paula Romanescu, Adina Romanescu, George Anca – amfitrionul Colocviilor împreună cu Mihaela Popescu, directoarea aşezământului gazdă -, Horia C. Matei, Mihai Elin, Sorana Georgescu-Gorjan, Noni Cristea, Gabriela Tarabega, Ionel Săvitescu ş.a.. 

Operele lui Spiru C. Haret, vol. I-VI, Editura Comunicare.ro, editie ingrijita, studiu introductiv si note de Constantin Schifirnet.
,,Marele savant şi om de stat a lăsat o valoroasă operă teoretică şi a reformat mediul românesc, el însuşi reprezentând un model de comportament şi gândire modernă într-o societate înscrisă pe calea recuperării unor decalaje şi a unui timp istoric pentru a fi sincronizată la spiritul veacului, aşa cum o îndreptăţesc toate potenţele ei..."

Operele lui Spiru C. Haret, vol. I-VI, Editura Comunicare.ro, editie ingrijita, studiu introductiv si note de Constantin Schifirnet.
,,Marele savant şi om de stat a lăsat o valoroasă operă teoretică şi a reformat mediul românesc prin şcoală, el însuşi reprezentând un model de comportament şi gândire modernă într-o societate înscrisă pe calea recuperării unor decalaje şi a unui timp istoric pentru a fi sincronizată la spiritul veacului, aşa cum o îndreptăţesc toate potenţele ei istorice, spiritu

TEATRUL DE COMEDIE INAUGUREAZA O NOUA SALA

Teatrul de Comedie din Capitală va inaugura, marţi, a treia sală de spectacole, Sala Nouă, într-un sediu de pe strada Sfânta Vineri, noul spaţiu urmând să fie destinat tinerilor regizori, actori, scenografi şi artişti plastici pentru realizarea unor proiecte definitorii pentru generaţia lor.


Noul sediu cuprinde o sală pentru spectacole de teatru, cu gradene mobile şi multiple posibilităţi de montare a decorului şi luminilor, şi un spaţiu dedicat artelor vizuale, numit Atelier 030202. În zona dedicată artelor contemporane vor fi invitaţi să expună artişti tineri interesaţi de experiment, concept vizual şi noile media.

EDITIE BILINGVA ROMANO-ALBANEZA

Joi, 10 decembrie 2009, la ora 13, in Sala oglinzilor, la Uniunea Scriitorilor din Calea Victoriei nr. 115, are loc lansarea cartii BUCURIILE TRISTE/ GËZIMET E TRISHTME, ediţie bilingvă română-albaneză aparuta la Editura Kriterion, Autor - Victoria Milescu.
Prezintă: Elena Diatcu, redactor Editura Kriterion, dr. Luan Topciu, secretar I, Ambasada Albaniei, prof.dr. Gelcu Maksutovici, Preşedinte-fondator al Uniunii Culturale a Albanezilor din România. Moderator - Florentin Popescu, scriitor.

TRADUCEREA UNEI CUNOSCUTE CARTI
MARŢI 8 DECEMBRIE ORA 17.00 LA  CENTRUL DIN STR CALDERON Nr. 39, SALONUL LITERAR ,,SORANA” LANSEAZA  ,,LE VIEUX GARCON” de Puşi Dinulescu Prezintă: D.na Helene Astalos, D.na Paula Romanescu, Dl. George Anca 
Cartea ,, Le vieux garcon” de Puşi Dinulescu ( Editions Meronia, Bucureşti, 2009) a fost scrisă în 1978 şi publicată în 1980 cu titlul ,, Galaxia burlacilor”, iar un an mai târziu a fost tradusă în limba franceză de Michel Watteremez, care trimis-o la mai multe edituri franceze. Este un roman de dragoste, un roman asupra anilor 60 şi a tinereţei studenţeşti de atunci. 



CEARTA IN CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

Cearta a izbucnit în sedinta de joi a Consiliului National al Audiovizualului (CNA), dupa ce membrii Consiliului nu s-au înteles cu privire la aplicarea unei sanctiuni în cazul unei televiziuni locale, în urma unei sesizari a PD-L primite de CNA, noteaza Mediafax. Narcisa Iorga a sustinut înca de la începutul sedintei ca ea nu va vota nici una dintre sanctiunile propuse pentru a fi aplicate, pentru ca nu se voteaza cu aceeasi unitate de masura pentru toti radiodifuzorii. Pe de alta parte, Constantin Dutu a solicitat înca din prima parte a sedintei sa se analizeze o declaratie facuta miercuri seara de Narcisa Iorga, care
 a acuzat CNA de politizare. La un moment dat a izbucnit rapid conflictul între Constantin Dutu si Narcisa Iorga, cu un schimb de replici între cei doi, iar Rasvan Popescu, presedintele CNA, a suspendat imediat sedinta Consiliului. Acest lucru nu a potolit însa replicile, acuzatiile si amenintarile dintre cei doi membri ai CNA. Astfel, Constantin Dutu i-a reprosat Narcisei Iorga ca „a politizat tot“ si ca „îsi bate joc“ de CNA. El a precizat ca a încercat sa o ajute pe Narcisa Iorga. La rândul sau, Narcisa Iorga i-a raspuns ca nu are nevoie de ajutorul lui. „Sunteti un politruc, nu am nevoie de sustinerea dumneavoastra. Ati fost parlamentar PRM si sunteti în continuare un politruc. Ati fost parlamentar PRM, sa traiti!“, a spus Narcisa Iorga,

La editura Paideia a aparut cartea "Labirintul cunoasterii" de Dan D. Farcas, tratand despre virtuţile şi limitele cuvântului, logicii şi matematicii, rolul esenţial al necuvintelor, intuiţiei si lumilor ideale, infinitatea cunoaşterii, nevoia acceptării unui adevăr plural, imensele deosebiri dintre mintea omenească şi calculatorul electronic, îndreptăţirea ştiinţelor de graniţă etc. Autorul va prezenta continutul cartii in 6 conferinte lunare, prima pe 8 decembrie ora 18.00 la sala Dalles

Constantin Schifirneţ, Sociologie românească modernă,Editura Criterion Publishing, 2009

Cartea cuprinde studii despre producţia sociologică românească modernă  în lucrările lui S. Haret, T.
Brăileanu, M. Manoilescu, Mircea Vulcănescu, Anton Golopenţia, N.
Bagdasar şi D. Stăniloae. Includerea marelui teolog în rândul sociologilor
poate să pară surprinzătoare. dar puţini ştiu despre articolele
lui Stăniloae despre Şcoala sociologică de la Bucureşti sau despre
Durkheim

SPECTACOLE IN CAPITALA DE 1 DECEMBRIE

Teatrul National Bucuresti are in programul de astazi doua piese: celebra “Tartuffe”, de Moliere, in care ii puteti vedea pe Horatiu Malaele, Simona Bondoc, Silviu Biris si Magda Catone, dar si “Tectonica sentimentelor”, cu Ilinca Goia, Liviu Lucaci si Tamara Cretulescu. La Odeon se joaca “Joi.megaJoy”, cu Dorina Lazar, Rodica Mandache si Tatiana Jekel, in timp ce Teatrul Masca ne invita in sala din Bulevadrul Uverturii pentru a sarbatori Ziua Nationala. De la ora 11.00, se va juca piesa“Prostia omeneasca”, o repovestire moderna a celebrei povesti omonime scrise de Ion Creanga, iar de la ora 18.00, va incepe spectacolul “Gardienii se intorc”, un mix de muzica, dans si umor fin. Merita sa incercati, mai ales ca accesul publicului este liber, anunta Teatrul Masca. La Metropolis, de la ora 19.00, puteti urmari piesa “Fantoma, dragostea mea”, cu Monica Davidescu si Marius Florea Vizante. La Laptaria lui Enache, de la ora 20.00, se pune in scena piesa “Si caii se impusca, nu-i asa?”, in regia lui Chris Simion. Nu uitati nici de cei mici, pe care ii puteti duce la distractie la Teatrul Tandarica, unde pana in 7 decembrie se desfasoara Festivalul “Bucurie pentru copii”. 

107.000 VIZITATORI LA TARGUL DE CARTE "GAUDEAMUS"

Ediţia 2009 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură a înregistrat un număr de aproximativ 107.000 vizitatori, potrivit organizatorilor, ceea ce ar reprezenta un record al evenimentului.

Chiar dacă numărul expozanţilor, 385 de edituri
 şi organizaţii culturale, a fost mai mic decât anul trecut, evenimentul s-a bucurat de cel puţin aceeaşi afluenţă de public ca în 2008, când organizatorii, Radio România, estimau numărul vizitatorilor la peste 100.000.

Târgul a fost găzduit, şi în acest an, de Pavilionul Central Romexpo, unde, pe o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi, expozanţii le-au oferit cititorilor pachete promoţionale şi reduceri, alături de lansări, sesiuni de autografe şi dezbateri.

Acordarea Premiului “Sergiu Al-George” 

al Asociaţiei Culturale Româno-Indiene pe anul 2009







Sâmbătă 28 noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus, a fost lansată colecţia “Biblioteca Indiană” a editurii Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca: India, însemnări, eseuri, jurnal de Mihaela Gligor; Sadhana Desăvâşirea vieţii de Rabindranath Tagore, traducere de Dana Sugu; Tagore la gura sobei în Mongpu de Maytreyi Devi, traducere din bengali de Dana Sugu. Cu acest prilej, dr. George Anca, preşedintele Asociaţiei Culturale Româno-Indiene (RICA) a înmânat domnişoarei dr. Mihaela Gligor premiul “Sergiu Al-George” RICA/2009 pentru cartea sa India, însemnări, eseuri, jurnal şi pentru cercetarea entuziastă dedicată gândirii şi vieţii indiene

GOPO SI OMULETUL SAU

Omuleţul lui Gopo, creaţia lui Ion Popescu Gopo, este un humanoid nud cu linii simple, care aduce în discuţie problemele lumii contemporane.

Cel mai mare succes
 al acestui personaj a fost Premiul Palme d’Or, câştigat în 1957 la Cannes. De la moartea părintelui său se împlinesc mâine 20 de ani.

„Gopo - un nume de legendă”, documentarul despre viaţa animatorului Ion Popescu Gopo, a avut premiera, aseară, la Cinemateca Eforie, şi a fost lansat pentru
 a marca această comemorare.

DA KINO

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film DaKino, care 
se va desfăşura între 27 şi 29 noiembrie, la Cinema Scala din Bucureşti 
şi va fi prezentat de Valentina Pelinel, se va deschide cu lungmetrajul „Looking for Eric”, în regia lui Ken Loach. DaKino păstrează şi în acest an cele două secţiuni competitive - documentar şi scurmetraj ficţiune - de data aceasta pe teme ecologiste. În total, festivalul va prezenta publicului din 
Bucureşti aproape 40 de ore de proiecţii.

FILM DESPRE UN MARE REGIZOR ROMAN

Sala Union a Cinematecii Române găzduieşte luni seară, de la ora 18.00, premiera filmului documentar “Despre IULIAN MIHU, aşa cum a fost. Despre NOI, aşa cum suntem”, o producţie a Editurii Video a Ministerului Culturii, realizată de regizorul Laurenţiu Damian. Filmul este un omagiu adus unuia dintre cei mai importanţi regizori români, autor al unei opere inegale şi controversate, dar de o certă originalitate.

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Capitală va găzdui, între 25 şi 27 noiembrie, Zilele „Eugen Ionescu”, ce vor cuprinde o serie de manifestări dedicate scriitorului. 

Evenimentul va debuta pe 25 noiembrie, la ora 13.00, cu vernisajul expoziţiei de manuscrise şi documente „Centenar Eugen Ionescu”, la care vor fi invitaţi Radu Beligan, Nicolae Breban, Barbu Cioculescu, Jacques De Decker, Dan Hăulică, Eugen Simion şi Mihail Şora. 

Pe 26 noiembrie, de la ora 14.30, va avea loc dezbaterea „Eugen Ionescu azi”, urmată de o reprezentaţie a spectacolului „Cântăreaţa cheală”, iar pe 27 noiembrie, va fi lansat volumul „Tânărul Eugen Ionescu”, de Eugen Simion, apărut la Editura MNLR. 

Cea de-a VI-a ediţie a 
Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Poezie

21-22 noiembrie 2009

Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Poezie este un eveniment special organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong în fiecare an pentru iubitorii baladelor la chitară. La secţiunea folk din acest an au fost invitaţi: Gupul Poesis, Nicu Alifantis, Ovidiu Scridon, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi şi Mihai Nemiţa, Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, care vor încânta publicul cu recitaluri de 45-50 de minute, după texte culese din creaţia unor mari poeţi naţionali. Ediţia acestui an, deşi poate mai modestă ca număr de invitaţi faţă de cele precedente,( criza se face simţită în toate domeniile), a inclus în program şi o  manifestare  inedită: Expoziţia-Document ÎN MEMORIAM CEZAR IVĂNESCU -  Expoziţia conţine o selecţie de documente video, audio, manuscrise şi scrisori olografe, obiecte personale, apartinând cu toate arhivei personale a poetului

PENTRU DEMNITATEA UNIUNII SCRIITORILOR

 

 

          Subsemnatul Corneliu LEU, membru fondator al acestei Uniuni, propun Conferinţei Naţionale a Uniunii Scriitorilor din 23 noiembrie 2009, tocmai pentru a-şi sublinia titulatura, să-l aleagă ca preşedinte al ei pentru următorul mandat, pe actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.   În mod deliberat nu pun numele personalităţii alese de confraţii noştri de peste Prut, ci las completarea identităţii sale de către Conferinţă, pentru a sublinia prin acest gest şi unitatea de scop în slujirea limbii române şi tradiţia moştenită de la marii bărbaţi ai anului 1859.

          Adresez acest apel călduros tuturor delegaţilor la Conferinţă care sunt conştienţi de nevoia de acte demne prin care să se consolideze prestigiul Uniunii noastre şi eficacitatea existenţei ei, ca şi celor care şi-au depus candidatura la funcţia de preşedinte şi vor înţelege că, susţinând o asemenea propunere, se va realiza mult mai repede o bună parte din propunerile făcute chiar de ei în proiectele prin care şi-au susţinut demersul de a candida.

 

15 noiembrie 2009

Corneliu LEU

www.cartesiarte.ro 

leuc@b.astral.ro 

Expozitia poetilor 
Expozitia Margaretei Sterian, "Desene-portrete din Antologia poetilor tineri de Zaharia Stan­cu" va fi vernisata astazi (ora 14.00) in Rotonda Muzeului Nati­onal al Literaturii Romane. La eveniment vor participa Silviu Angelescu, Mircia Dumitrescu si Lucian Chisu.

RETROSPECTIVA OCTAV ANGHELUTA

Din generatia lui  Dumitru Ghiata, Ion Tuculescu, Alexandru Moscu, Alexandru Ciucu rencu, Lucian Grigorescu. Absolvent al Acade miei de Arte Frumoase din Bucuresti in 1927, sub indrumarea lui G.D. Mirea si Camil Ressu, Octav Angheluta a obtinut primele premii ca pictor in 1929. A fost director
 al Pinacotecii Statului si fondator al "Asociatiei pictorilor si sculptorilor romani", Muzeul Municipiului Bucuresti
 adaposteste peste 60 de tablouri, creatii ale pictorului Octav Angheluta provenite din Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul de Arta Vizuala din Galati si colectii particulare.
Incepand de astazi, Palatul Sutu va deveni, timp de trei
 saptamani, spatiul unde va putea fi redescoperita opera artistului Octav Angheluta, 

Premiile revistei “Contemporanul. Ideea Europeana”
:

„Premiul pentru radicalism in istoria literaturii romane” – domnului profesor Eugen Negrici. (Bucuresti).

„Premiul pentru eruditie mitteleuropeana” – domnului profesor Stefan Borbély (Cluj).

„Premiul pentru patosul revoltei” – doamnei Magda Ursache (Iasi).

 MIHAI STANESCU LA DALLES

Celebrul caricaturist Mihai Stanescu si-a vernisat, in cadrul Zilelor Culturii Germane, la Galeria Dalles, expozitia "Make Love, Not Wall" si si-a lansat albumul"Best of Stanescu".Cunoscut pentru lucrarile sale de satira acida la adresa sistemului comunist, Stanescu marcheaza cu umor, prin lucrarile prezentate, 20 de ani de la disparitia unui simbol al epocii "de trista amintire". 

PROGRAMUL ULTIMELOR DOUA ZILE ALE FESTIVALULUI NATIONAL DE TEATRU

AZI 

16.30 Librăria Cărtureşti „Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe”, de Mircea Morariu; Editura Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”

18.00 Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu - „Lear”, de William Shakespeare, regia Andrei Şerban; 

18.00 Teatrul Odeon - „Moartea lui Danton”, de Georg Büchner, regia Mihai Măniuţiu; Teatrul Maghiar de Stat din Cluj 

19.00 ŞI 21.30 Teatrul Bulandra, Sala Izvor - „Cântăreaţa cheală”, de Eugène Ionesco, regia Alexandru Dabija; Teatrul German de Stat din Timişoara

MÂINE 

17.00 ŞI 22.00 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Sala Mare -„Povestea de iarnă”, după William Shakespeare, regia Alexander Hausvater; Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara 

18.00 Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu - „Lear”, de William Shakespeare, regia Andrei Şerban; Teatrul „L.S. Bulandra”

18.00 şi 21.00 Teatrul Odeon - „Omul pernă”, de Martin McDonagh, regia Radu Afrim; Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

18.00 şi 20.30 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Sala Atelier - „Pool (no water)”, de Mark Ravenhill, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul German de Stat din Timişoara 

18.30 Opera Naţională Bucureşti - „Simfonia fantastică”, un spectacol de Gigi Căciuleanu pe muzică de Hector Berlioz; Opera Naţională din Bucureşti 

22.00 Sala Elvira Popescu. Lansare: „Întâlniri cu Ariane Mnouchkine”

EXPOZITIE PAVEL BUCUR

Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni vă invită miercuri, 11 noiembrie 2009, orele 18.00  în spaţiile medievale ale muzeului, la vernisajul expoziţiei ”Porţi cereşti”, semnată Pavel Bucur.Lucrările sculptorului Pavel Bucur se află în muzee şi colecţii particulare din România, Germania, Italia, S.U.A., Franţa, Spania, Polonia, Cehia, Grecia, Israel, Canada, Argentina, Belgia, Rusia. În anul 1982 a fost nominalizat în ”Men of Achievement, International Biographical Center”, Cambridge, Marea Britanie, iar în 1992 a fost nominalizat în ”Who´s Who in International Art”, Elveţia.
	În cadrul expoziţiei de la Muzeul Naţional Cotroceni vor figura lucrări de sculptură,  grafică şi tapiserie,  principalul scop urmărit de organizatori fiind acela de a  ilustra opera unuia dintre cei mai cunoscuţi sculptori monumentalişti din România.

EUGEN IONESCO ESTE TOTUSI SARBATORIT IN CADRUL FETIVALULUI NATIONAL DE TEATRU

Intampinand restrictii din partea posesorilor drepturilor de autor, teatrul lui Eugen Ionesco este preyent in cadrul celei de a XIX- a editii. CRiticul Ludmila Pantajoglu scrie: Patronul spiritual al editiei a XIX-a este Eugene Ionesco, celebrat si la 100 de ani de la nastere. Doua remake-uri confirma genialitatea drama­turgului, vitalitatea scrisului sau pentru scena: "Cantareata cheala" in versiunea de o clasicitate moderna a Companiei "Les Intempestifs" (foto jos), in regia lui Jean-Luc Lagarce si varianta
 de o modernitate clasica a Teatrului National "Lucian Blaga" din Cluj, in regia lui Tompa Gabor (foto sus). Speram ca si propunerea de la Teatrul German de Stat din Timisoara a lui Alexandru Dabija, inspirat exeget al teatrului ionescian, va implini creator acest triptic.
Programul Ionesco a fost completat inspirat si de o suita de spectacole de la Radio Romania Cultural, in care figureaza cele doua montari antologice: "Ucigas fara simbrie" si "Rinocerii", in regia lui Lucian Giurchescu, avandu-l ca protagonist pe Radu Beligan, aflate in dialog cu lecturi radiofonice actuale admirabile ale pieselor ionesciene semnate de Alexandru Dabija, Attila Vizauer, Mihai Lungeanu, Cezarina Udrescu, Ilinca Stihi, Gavriil Pinte. Lansarea celebrului volum "Teatrul absurdului" de Martin Esslin (UNITEXT, colectia FNT), a intregit si sub aspect teoretic evenimentul Ionesco din cadrul festivalului.

 

INAUGURAREA SALONULUI LITERAR
 „SORANA”

Salonul literar „Sorana” evocă şi se doreşte în continuitate cu Salonul Cultural al neuitatei Sorana Coroamă Stanca, unde sunt aşteptaţi creatori şi iubitori de literatură şi artă, academicieni, diplomaţi.
   
MARŢI 24 NOIEMBRIE ORA 17.00  va avea loc LANSAREA DE CARTE  „Între două lumi” de Ben Todică (Melbourne) în prezentarea scriitorilor George Astaloş, Nicolae Georgescu şi Vasile Andru.
Amfitrion, domnul dr. George Anca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Asociaţiei Culturale Romano-Indiene, autor a peste 50 de cărţi literare.

„Le vieux garcon” - versiunea franceză a romanului „Galaxia burlacilor” de Puşi Dinulescu, va prilejui ulterior o întâlnire romano-francofonă.

        Invitaţi 
·	d-na Elisabeta Isanos,
·	d-l Mircea Malita,
·	d-l Alexandru Surdu,
Moment muzical: 
·	d-şoara Mădălina Dănilă, studentă anul I, Conservatorul Bucureşti, clasa de pian a dlui. profesor Sandu Sandrin.
Salonul literar „Sorana” va avea loc lunar în cadrul „Centrului pentru activităţi recreative şi inovare ocupaţională” din strada Jean Louis Calderon nr. 39 sector 2 Bucureşti. Tel. 021.315.66.70.


Joi 5 nov ac, la ed XIII a Salonului de carte juridică, civică şi poliţistă al MAI, din Mihai Vodă 17, Bucureşti, are loc un simpozion pe teme de securitate privată şi comunicare persuasivă, prefaţat de lansarea cărţii Depresia şi suicidul, coordonată de Mariana Cenea, iar sâmbătă, 7 nov se lansează cartea de proze rurale ZODII DE PĂMÂNT de Nicolae Rotaru. Prezintă I.D.Bălan, R.Cârneci, C. Leu, A.T.Dumitrescu. Cu acelaşi prileş se acordă Premiile Editurii MAI pe 2008.

FESTIVALUL NATIONAL DE TEATRU BUCURESTI

Ediţia 2009 a Festivalului Naţional de Teatru de la Bucuresti,eveniment care are loc în perioada 31 octombrie - 8 noiembrie, se deschide, sâmbătă, la ora 19,00, la Teatrul Odeon din Capitală, cu spectacolul "Cântăreaţa cheală", de Eugene Ionesco, producţie a companiei franceze "Les Intempestifs", în regia lui Jean Luc Lagarce. Prezentarea la Bucureşti a producţiei artiştilor francezi marchează împlinirea a 100 de ani de la naşterea celebrului dramaturg de origine română şi are loc cu sprijinul Ambasadei Franţei la Bucureşti şi Institutului Francez, dar fara omagierea fireasca la o asemenea aniversare, interzisa de fiica dramaturgului care nu doreste relatii cu autoritati romane.  Anul acesta, FNT a programat, pentru cele nouă zile ale desf[surarii, nu mai puţin de 90 de evenimente.Publicul va putea vedea  21 de spectacole din toată ţara, cele mai bune din stagiunea trecută, cinci spectacole semnate de regizori debutanţi, o premieră în regia lui Andriy Zholdak - "Prinţesa Turandot", lansări de carte, dezbateri şi conferinţe.


BISERICA LURERANA DIN BUCURESTI INVITA LA UN COERT ANIVERSAR

Avem bucuria să vă învităm la un concert aniversar organizat de Biserica Luterană din Bucureşti cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la naşterea reformatorului Jean Calvin. 

Concertul va avea loc duminică, 1 Noiembrie 2009, la Biserica Luterană (str. Luterană nr. 2) începând cu ora 18. Intrarea este libera. 

Concertul va fi susţinut de formaţia de muzica veche „L’Entretien des Muses” şi de corul „Martin Luther”.
 
În program: 

Louis-Nicolas Clerambault (1676-1749) – Plein Jeu, Dialogues sur les Grands Jeu din Suite du deuxiemme ton pentru Orga
Claude Goudimel (1510-1572) – Psalmul 134
Louis-Nicolas Clerambault (1676-1749) – Motet pour le Mardy
Claude Goudimel (1510-1572) – Psalmul 10
Louis-Nicolas Clerambault (1676-1749) – Motet pour la Dimanche de la Quinquagezime
Gaspard Le Roux (ca. 1660-1707) – Suita pentru 2 clavecine in la minor (1705)
(Prelude, Allemande, Courante, Sarabande, Sarabande en rondeau, Gavotte, Menuet, Double de menuet, Seconde Menuet)
Claude Goudimel (1510-1572) – Psalmul 133
Francois Couperin (1668-1733) – Regina Coeli Laetare
Christian Heinrich Rinck (1770-1846) – Vater Unser

Interpretează:

Daniela Caraman – soprană 
Raluca Enea – soprană
Irina Nastase – clavecin 

SoNoRo - festival de muzică de cameră 

SoNoRo, aflat la cea de-a patra ediţie, aduce anul acesta 11 concerte la Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi 25 dintre cei mai apreciaţi artişti străini şi români ai momentului. 
Festivalul se va deschide mâine, de la 19.00, la Palatul Cotroceni, cu Mihaela Ursuleasa şi Diane Ketler la pian. Până pe 13 noiembrie, la Palatul Cotroceni, Palatul Bragadiru, Catedrala „Sfântul Iosif”, Palatul Cercului Militar Naţional, Centrul Ceh, Ateneul Român şi Muzeul „George Enescu” vor cânta Gilles Apap şi grupul parizian Colours of Invention, cvartetul de coarde al lui Osvaldo Golijov, autorul coloanei sonore a filmului „Tinereţe fără tinereţe” de Francis Ford Coppola, sau ansamblul celebrului violonist Daishin Kashimoto. 



SEMNIFICATII SPLENDIDE PENTRU CULTURA ROMANEASCA
Scenele bucurestene au avut parte de cel mai tanar public in noaptea de miercuri spre joi, cand teatrele si-au deschis portile publicului larg, pentru reprezentatii gratuite oferite de programul “Teatrul de noapte”, intr-un Bucuresti desprins de freamatul politic si sfidand, parca, criza sociala- scrie publicatia electronica „9AM News” precizand ca:” Nici daca ar fi fost elastica, incinta teatrului Foarte Mic nu s-ar fi putut umple, la o evaluare sumara, asa cum s-a intamplat miercuri seara”…Sute de tineri, dar si persoane mai varstnice au asteptat rabdatoare in fata teatrelor. Cei mai bine informati au stiut sa-si procure din timp bilete-invitatie, o serie speciala emisa de teatre in acest scop, care s-au putut ridica, in urma unei rezervari telefonice, direct de la casele de bilete, chiar in seara zilei de miercuri. Actori precum Oana Pellea, Marcel Iures si Horatiu Malalele au jucat, miercuri seara incepand cu ora 22.00, in spectacole nocturne prezentate de teatrele bucurestene in cadrul proiectului "Teatrul de noapte" organizat de Primaria Municipiului Bucuresti, ArCub si Liga Studentilor Independenti.
Printre piesele care au avut reprezentatie nocturna s-au numarat "Comedia norilor" la Teatrul National Bucuresti, "Ionesco 5 piese scurte" la Odeon, "Sunt un orb" si "Fitness" la Teatrul de Comedie, "Poimaine alaltaieri" la Teatrul Mic, "Ma tot duc" la Teatrul Foarte Mic, "Capra sau cine e Sylvia?" la Teatrul Act, "Undo 90" si "Sta sa ploua" la Green Hours, "Hangita" la Teatrul Nottara" si "Cum m-am lasat" la Teatrul Metropolis.
Au mai fost prezentate "Trei nopti cu Madox" (Teatrul Montage la Galerie), "Un cuplu ciudat" (La Scena), "Lulu's Room", "Dance a playful Body" si "Stage Psychosis" (Centrul National al Dansului).
 

REDESCHIDEREA STUDIOULUI DE CONCERTE 'MIHAIL JORA'

Orchestra Nationala Radio sustine astazi (orele 19.00) un concert de gala dedicat Zilei Organizatiei Natiunilor Unite, sub conducerea muzicala a dirijorului Horia Andreescu si avand-o ca solista pe pianista Dana Borsan. Evenimentul coincide cu redeschiderea Studioului de concerte "Mihail Jora". Din program: "Suita de balet" de Lucian Zbarcea, Beethoven si Ravel.

LA BUCURESTI, FESTIVALUL NATIONAL DE TEATRU

Pe 31 octombrie debutează cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT). 
Festivalul va fi deschis la Teatrul Odeon, cu spectacolul „Cântăreaţa cheală“ de Eugène Ionesco, în regia lui Jean-Luc Lagarce, montare a companiei franceze Les Intempestifs. 

 Pentru a salva aceasta editie, oamenii de teatru au fost de acord să facă sacrificiile necesare pentru ca problemele financiare să fie surmontate. Astfel, actorii care vor juca în cadrul FNT nu vor fi remuneraţi, iar cheltuielile de transport vor fi împărţite între organizatori şi companiile participante. Bugetul din acest an al festivalului este de 610.000 de euro, dintre care 57% sunt asiguraţi de Ministerul Culturii şi de Primăria Municipiului Bucureşti, restul provenind din parteneriate şi sponsorizări. Dacă anul trecut cele două instituţii alocaseră Festivalului Naţional de Teatru 3,6 milioane de lei, anul acesta suma este de doar 1,7 milioane de lei.
 


TEATRUL DE NOAPTE IN BUCURESTI

Spectacole nocturne prezentate de teatrele bucurestene in cadrul proiectului "Teatrul de noapte" organizat de Primaria Municipiului Bucuresti, ArCub si Liga Studentilor Independenti, potrivit NewsIn.Printre piesele care avea reprezentatie nocturna se numara "Comedia norilor" la Teatrul National Bucuresti, "Ionesco 5 piese scurte" la Odeon, "Sunt un orb" si "Fitness" la Teatrul de Comedie, "Poimaine alaltaieri" la Teatrul Mic, "Ma tot duc" la Teatrul Foarte Mic, "Capra sau cine e Sylvia?" la Teatrul Act, "Undo 90" si "Sta sa ploua" la Green Hours, "Hangita" la Teatrul Nottara" si "Cum m-am lasat" la Teatrul Metropolis.Alte piese care vor fi prezentate sunt "Trei nopti cu Madox" (Teatrul Montage la Galerie), "Un cuplu ciudat" (La Scena), "Lulu's Room", "Dance a playful Body" si "Stage Psychosis" (Centrul National al Dansului).

Pictura modernista la Balcani si Carpati

Muzeul Naţional de Artă al României, în colaborare cu Fundaţia B&M Theocharakis din Atena şi Galeria Naţională de Artă din Sofia, organizează în perioada 2 octombrie - 29 noiembrie 2009 expoziţia "Ipostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940".Expoziţia, care cuprinde 120 de lucrări de pictură şi grafică (câte 40 din partea fiecărei ţări participante), este inclusă în proiectul Balkan Modernisms, iniţiat de Fundaţia Theocharakis din Grecia şi finanţat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Proiectul îşi propune să aducă în atenţia publicului modalităţile în care modernismul a fost asimilat şi interpretat în regiunea balcanică. După popasul de la Bucureşti, expoziţia va fi itinerată la Galeria Naţionala de Artă din Sofia şi la Fundaţia Theocharakis din Atena, până în luna mai 2010. Expoziţia este structurată în trei mari secţiuni: o nouă viziune modernă, istoria în viziune modernă şi prezenţa umană în arta modernă.


LA MUYEUL TARANULUI ROMAN O EXPOZITIE DESPRE EROUL ARNAUTOIU

MTR gazduieste o expozitie despre grupul de rezistenta de la Nucsoara, ai carui membri au fost condamnati la moarte si executati la Jilava in 1959. Fotografiile au fost alese de Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu, fiica lui Toma Arnautoiu, conducatorul grupului.

Grupul de fugari este urmarit timp de noua ani, stand ascuns in munti. Din 16 membri, rezista doar patru, plus
fiica lui Toma Arnautoiu, Ioana Raluca, nascuta in grota de pe inaltimea Rapele cu Brazi, in care grupul a stat ascuns timp
 de doi ani, pana cand Securitatea a reusit sa-l captureze, loctiitorul Directiei Pitesti, viitorul general Nicolae Plesita, avand un rol important. Cum in acel moment, fetita abia de implinise 2 ani, este trimisa la orfelinat si este infiata; abia dupa 1989 afla cine sunt parintii sai biologici. "Desigur ca, descoperindu-mi identitatea, am incercat sa inteleg ce a insemnat venirea comunismului pentru oamenii cei mai independenti sau destoinici din lumea in care au trait parintii si bunicii mei; cum s-a polarizat si cum s-a schimbat aceasta lume; ce i-a determinat pe unii sa nu capituleze si sa se jertfeasca in numele unei
idei, ce i-a determinat pe cei care i-au ajutat pe cei care s-au ridicat impotriva sistemului.


SALONUL NATIONAL DE ARTE DECORATIVE

Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni vă invită miercuri, 28 octombrie 2009, orele 18.00 în Pivniţele Cantacuzine ale muzeului, la cea de-a zecea ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă, manifestare intrată în tradiţia Muzeului Naţional Cotroceni, încă de la înfiinţarea sa. 
	Ediţia a X-a a Salonului Naţional de Artă Decorativă reuneşte un număr de 91 de artişti plastici din domeniul artelor decorative: tapiserie, imprimeuri textile, forme artistice decorative din porţelan, sticlă şi metal.
	Artiştii plastici participanţi la acest eveniment, provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Oradea, Buzău, Deva, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Braşov, Baia Mare, scopul acestei acţiuni culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România.
	Expozanţii sunt artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu precum: Traian Ştefan Boicescu, Lucian Butucariu, Cela Neamţu, Ioan Nemţoi, Karoly-Zold Gyongyi, Gheorghe Gogescu, Nicolae Zimbroianu, Zoe Vida-Porumb, Alexandru Ghilduş etc.
	In cadrul expoziţiei vor figura şi lucrări ale artiştilor din generaţia mai tânără: Petru Radu Buba, Liliana Marilena Crăciun, Irina Raluca Ionescu, Valentina Stoica.
	Expoziţia va fi deschisă în perioada 28 octombrie 2009-10 ianuarie 2010 şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.30-17.30.

Joi 22 oct 2009 ora 1600, la Târgul de carte POLEMOS, de la CMN Bucureşti, NICOLAE ROTARU lansează o nouă carte de pamflete CARTUŞIERA RED, scoasă la Editura Detectiv.Prezintă I.D.Bălan, C.Leu, Radu Cârneci
şi G.Şovu.

A apărut revista de literatură, arte, cărţi: "CETATEA LUI BUCUR"

Numarul 8 OCTOMBRIE 2009

______________________ 
"CETATEA LUI BUCUR " este o revistă on-line editată de LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA , filiala Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patrimoniu 

CONCERTELE ACESTUI WEEK-END LA ATENEU

Astăzi, de ora 19.00, la Ateneu, alături de Orchestra Radio, va cânta Dan Grigore, dirijat de Jin Wang. Mâine-seară, de la ora 19.00, la Ateneu, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, Orchestra Radio îi va avea ca solişti pe Gabriel Croitoru, Anda Petrovici, Marin Cazacu şi Nicolae Licareţ. Spectacolul de duminică va fi o avanpremieră a „Marelui concert de deschidere” de la Frankfurt, de pe 21 octombrie. Evenimentul de la Frankfurt este organizat de Banca Centrală Europeană, în colaborare cu Banca Naţională a României. 

Deschiderea stagiunii 2009-2010 a Orchestrei de Camera Radio 

…şi a Corului Radio va avea loc astăzi, de la ora 19.45, la Catedrala Sf. Iosif. Concertul va fi dirijat de Horia Andreescu. Prima parte a  programului va cuprinde „Simfonia a V-a” în si bemol major D 485, de Franz Schubert, şi Concertul nr. 5 în la major pentru vioară si Orchestra K 219 de W. A. Mozart. 
Solistul concertului este violonistul Liviu Prunaru, în prezent concertmaistru al prestigioasei orchestre Concertgebouw din Amsterdam, dar şi cu o amplă carieră solistică şi pedagogică internaţională. Invitaţia adresată lui Liviu Prunaru de a concerta alături de Orchestra de Cameră Radio reprezintă începutul unui proiect al acestei stagiuni, numit generic „Dupa 20 de ani” şi care îşi propune invitarea unor solisti si dirijori romani, personalitati ale lumii muzicale nationale sau internationale care ar fi avut cu siguranta un alt traseu profesional daca granitele Romaniei nu s-ar fi deschis dupa evenimentele 
din 1989.

Bucuresti. Fundatia Europeana Titulescu are onoarea sa va invite la lansarea cartii @Romanii, Basarabia si Transnistria@ de Ioan Popa si Luiza Popa, cu participarea unor personalitati ale vietii culturale, stiintifice si ale societatii civile din Romania si Republica Moldova.
Evenimentul va avea loc vineri, 16 octombrie 2009, orele 11,00, la CASA  TITULESCU, soseaua Kiseleff nr.47, Bucuresti

0LGA TUDORACHE LA 80 DE ANI

Actriţa Olga Tudorache sărbătoreşte  împlinirea vârstei de 80 de ani, duminică, 11 octombrie, printr-un spectacol la teatrul Metropolis din Capitală. Din toamna anului 1951, Olga Tudorache a interpretat roluri memorabile la Teatrul Tineretului 
din Bucureşti, Teatrul Nottara, Teatrul Mic ;i in numeroase filme. Din 1976, ea a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L.Caragiale", la catedra de actorie. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare (1997), iar retragerea efectivă din învăţământ a avut loc în anul 2000.
A primit mai multe premii ale Uniunii Teatrale din România (UNITER): premiul pentru întreaga activitate (1995), premiul pentru cea mai bună actriţă (martie, 1999), Diploma de popularitate (2002).
Duminică, la Teatrul Metropolis din Capitală, în cadrul unui eveniment care o celebrează pe Olga Tudorache jucandu-si rolul  in piesa „Peste cu mazare”, vor fi lansate atât volumul "Portretul Doamnei T", de Ana-Maria Bamberger, cât şi CD-ul cu spectacolul cu acelaşi titlu, cu Olga Tudorache şi Marius Bodochi, în regia lui Attila Vizauer, o producţie a Teatrului Naţional Radiofonic - Radio România, care a fost distinsă în 2007, la Gala UNITER. 


"Romanii, Basarabia si Transnistria" 

Aparuta la Editura Artemis, Bucuresti, "Romanii, Basarabia si Transnistria" reprezinta o lucrare de sinteza, elaborata pe baza unui bogat material documentar-istoric provenind din surse si arhive romanesti, dar si straine, privind prezenta romaneasca in spatiul pruto-nistrean si din stanga Nistrului. Cartea  scrisa de de Luiza Popa si Ioan Popa,care  completeaza in mod necesar bibliografia a ceea ce numim "problema transnistreana" va fi lansata in 16 octombrie 2009, ora 11.00, la Casa Titulescu, Soseaua Kiseleff nr. 47


ECOURILE VOCII LUI IOSIF SAVA

Fundatia "Accumm" orga­nizeaza maine, la Palatul Sutu, primul dintre concertele stagi­unii muzicale ce poarta de 10 ani numele personalitatii enci­clopedice pe care a repre­zen­tat-o pentru cultura roma­neasca muzicologul Iosif Sava. Evenimentul are programat un concert avandu-i ca prota­gonisti pe consacratii muzicieni Aurelian Octav Popa, Marin Cazacu si Verona Maier, carora li se alatura tanara violonista Diana Jipa. Repertoriul asupra caruia s-au oprit cei patru cuprinde opusuri de George Enescu si Ludwig van Beethoven

UN REAL MONSTRU SACRU

Actorul Mircea Albulescu implineste in 4 octombrie 75 de ani. Cu aceasta ocazie, Teatrul National Radiofonic va difuza, de la orele 19.00, recitalul "Contraste", in care sarbatoritul va interpreta cateva personaje din dramaturgia universala.In seria "Mari spec­tacole" se va difuza marti ora 01.30 "Batranul si marea" de Ernest He­mingway, dramatizare libera, iar joi (orele 19.00), "Oedip la Colona" de Sofocle, in ambele piese Mircea Albulescu interpretand rolul principal.

"Anim'est - Cel mai mare Festival de Film de Animatie din Romania va dura pana la 11 octombrie 

Invitatul special al editiei a patra "Anim'est" este Mike Reiss, scenaristul peliculelor "Familia Simpsons" si "Epoca de gheata 3", care va ramane pentru trei zile la Bucuresti, iar duminica (ora 20.30, Cinema Patria) va povesti publicului din culisele filmelor. Pentru iubitorii de senzatii tari, vor fi proiectate o noapte intreaga animatii horror si bizare (9 octombrie), care vor fi intercalate cu muzica din acelasi gen, mixata de DJ-ul Pakito. O alta surpriza va fi prezenta lui Chris Carlisle, directorul Studioului Gonzo, unul dintre cele mai importante studiouri de manga din lume (10 octombrie). De asemenea,  o retrospectiva Luminita Cazacu iar la Cinema Union vor fi difuzate filme interzise sau cenzurate in perioada comunista. 

BILANTUL FESTIVALULUI „GEORGE ENESCU”

Aflat la editia cu numarul 19, Festivalul International "George Enescu" a inceput pe 30 august si a adus pe scena ansambluri si artisti de top pe plan international, printre care Academy of Saint Martin in the Fields, Il Giardino Armonico, Compania de Balet din Monte Carlo, Elisabetha Leonskaja, Joshua Bell, Martha Argerich, Nigel Kennedy si Vladimir Ashkenazy. Salile pline la majoritatea concertelor din Festival au adunat, in total, peste 70.000 de spectatori, iar incasarile din vanzarea de bilete au totalizat 1,16 milioane de lei, ceea ce reprezinta 3,5% din cheltuielile evenimentului, potrivit estimarilor organizatorilor.
Toate cele cinci sali care au gazduit concertele, respectiv Sala Mare si Sala Mica a Palatului, Opera Romana, Ateneul Roman si Sala Mare a Teatrului National, au inregistrat grade de ocupare intre 98% si 100% la aproape toate spectacolele.




GALA DE INCHIDERE A FESTIVALULUI GEORGE ENESCU

Gala de inchidere a festivalului a avut  loc s\mb[t[ 26 septembrie la Sala Mare a Palatului  cu un concert din Seria "Mari orchestre ale lumii", sustinut de Orchestre de la Suisse Romande, dirijata de Marek Janowski, solist: Jean-Yves Thibaudet. In ultima zi a Festivalului Enescu, la Sala Mica a Palatului a avut loc un concert sustinut de Ilya Gringolts la vioara si Peter Laul la pian.  La Ateneul Roman a interpretat Munchener Philharmoniker Kammerorchester (Orchestra sponsorizata de Stelian Gheorghe), dirijata de Lorenz Nasturica Herscherschcowici, solist: Marin Cazacu. 

MEMORIE SI PATRIMONIU ROMANESC IN DOUA EXPOZITII
Expozitia de fotografie, "Porti si ferestre deschise" inclusa in cadrul proiectului 
"Colectii satesti din Romania. Patrimoniu si identitate locala" este prezentata   la Sala Irina Nicolau a Muzeului Taranului Roman. 
"Memoria locului" este evocata de sase artisti plastici contemporani - Ana Asavei-Pietraru, Elena Gabriela Draghici, Marin Gherasim, Aureliu Razvan Ionescu, George Paul Mihail si Radu Oltean - reprezentanti a trei generatii, in expozitia cu acelasi nume de la Galeria Veroniki Art, vernisata ieri. Cele peste 80 de lucrari de pictura si grafica pot fi admirate pana la 12 octombrie.
 

EXPOZITIA HOTIILOR DE TABLOURI
 Galeria Artmark din Bucureş va expune 8 tablouri de mare valoare furate din muzee. Opere de zeci de mii de euro, printre care şi un Grigorescu. Tablourile au fost furate din muzee, pregătite pentru a fi scoase din ţară, dar recuperate de poliţie. Acum ele apar în premieră într-o expoziţie a operelor de artă furate. 
Cel mai valoros tablou din expoziţie este cel semnat de Nicolae Grigorescu. A fost furat printr-un  jaf bine pus la punct, hotul luând trei tablouri de Grigorescu. Dar incultura l-a facut să creadă că le poate vinde la un anticariat de pe Lipscani. Alte două tablouri au fost furate de la Castelul Peleş chiar de un muzeograf.
Tablourile furate şi recuperate fac parte din colecţiile Muzeului Naţional de Artă, Castelului Peleş, şi Muzeelor din Craiova şi Constanţa. Acum sunt expuse împreună, ca un memento la cele 909 tablouri de mari pictori români furate în ultimul deceniu. 

Platforma Dansului Contemporan

La Centrul Naţional al Dansului-Bucureşti se desfăşoară în aceste zile Platforma Dansului Contemporan, cu titlul, dat de artistul vizual Dan Perjovschi, “Băi, efemerule”. Platforma dansului presupune invitarea de programatori, directori de teatre şi festivaluri din întreaga lume, şi prezentarea timp de patru zile intensiv a 20 de piese de dans, reprezentative pentru anul precedent, dar şi premiere şi repetiţii deschise ale unor spectacole în lucru."Pentru o clipă, imaginaţi-vă un singur teatru în România. Unul. Un singur cinematograf, o singură sală de concerte şi o singură galerie de artă. Veţi înţelege, astfel, poziţia în care se află astăzi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB)” scriu într-un Manifest al Platformei, cei doi directori, coregrafii Mihai Mihalcea şi Vava Stefănescu. Precizăm că prestigiosul ziar „New York Times” pune Bucureştiul în centrul atenţiei pe harta dansului contemporan din Europa Centrală şi de Est.




 MUEELE CAPITALEI VA INVITA

O mare parte dintre muzeele bucurestene vor face astazi "Noapte alba", animate de sarbatorirea celor 550 de ani de la prima atestare documentara a Capitalei.
Muzeul National
 al Literaturii Romane isi va deschide (gratuit) portile de la ora 10.00 si va primi oaspeti pana la ora 03.00. Programul
 evenimentelor va include expozitii, atelierele pentru elevi
, iar dupa lasarea intune­ricului (ora 19.00), Sala Rotonda va deveni gazda spec­tacolului sustinut de Mircea Tiberian & Jazzy Company. Tot in regim de gratuitate, in intervalul orar 21.00 si 03.00 vor fi deschise si Muzeul National "George Enescu", Muzeul National de Geologie, Muzeul National de Istorie
, Galeria de Arta Europeana a Muzeului National de Arta al Romaniei, Muzeul Municipiului Bucuresti
 - Palatul Sutu, Muzeul de Arta "Vasile Grigore", Muzeul Cartilor si Hartilor Vechi, Muzeul de Arta Contemporana, Palatul Voievodal Curtea Veche, Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", Muzeul Militar National "Regele Ferdinand I". 

INVITATIE A LIGII SCRIITORILOR

Joi,, 17 septembrie, 2009, ora 10,30, in cadrul Cenaclului "Cetatea lui Bucur" se lanseaza volumul de versuri
"EVADARE DIN SPATIUL VIRTUAL" - autor GEORGE ROCA, AUSTRALIA.
Va invitam sa participati la acest eveniment, care se va desfasura la Biblioteca Metropolitana din Bucuresti, in dorinta de a ne reintalni si de a fi impreuna la ceas de poezie cu un poet si publicist de talie internationala, un scriitor romantic  ale carui poeme sunt desprinse dintr-o ROMANIE Tainica.
(Biblioteca Metropolitana este  fosta biblioteca M. Sadoveanu din str.Tache Ionescu - Pta Amzei)

AGENDA FESTIVALULUI GEORGE ENESCU

In seria "Mari orchestre ale lumii" a Festivalului "George Enescu", Royal Philarmonic Orchestra London, dirijor Charles Dutoit, avandu-l ca solist pe Violonistul Nigel Kennedy. Vor fi interpretate lucrări de Enescu, Beethoven şi Mussorgsky. Aceeaşi orchestră va susţine un concert şi mâine, dar sub bagheta lui Horia Andreescu, iar solist va fi Joshua Bell. Astăzi încep evenimentele din seria "Piaţa Festivalului", care se vor desfăşura până la 20 septembrie. Deschiderea are loc la 20:30 cu un concert al Orchestrei din Viena "Spirit of Europe" - ansamblu format din instrumentişti din 12 ţări.
  


 Ziua Crucii  la Muzeul Taranului Roman


 Sarbatoarea Inaltarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este marcata in acest weekend la Muzeul Taranului Roman  printr-un amplu eveniment desfasurat sub numele de "Targul iconarilor si al mesterilor cruceri".  Mestesugari iscusiti, doua expozitii, "Troite din Valea Slanicului", "60 de biserici de lemn", dar si un mini-concert coral  cinstesc marea traditie a acestei sarbatori .

DEBUTEAZA SARBATORIREA DE 550 DE ANI A BUCURESTILOR

La implinirea a 550 de ani de la prima atestare docu­mentara a Capitalei, muni­cipalitatea organi­zeaza, in perioada 12-20 septembrie, Zilele Bucu­restilor, eveniment ce cuprinde spectacole mu­zicale, filme si expozitii. Primul document purtand numele Bucurestilor a fost semnat de Vlad Tepes la data de 20 septembrie 1949.
Manifestarile vor debuta astazi cu un spectacol organizat de ArCuB in Piata Constitutiei, incepand cu ora 20.30, ce va include recitaluri ale artistilor Gabriel Cotabita, Andra, Oana Sarbu, Paula Seling, Doina Spataru, Alexandru Arsinel, Maria Buza, Silviu Biris, Maia Morgenstern, Dumitru Ruca­reanu, Aurelian Temisan, George Nicolescu, Nelu Ploiesteanu. Ei vor fi acompaniati live de o orchestra condusa de Ionel Tudor. Show-ul va include efecte pirotehnice si proiectii video, combinand efecte vizuale sincronizate cu coregrafii de grup, intr-un amplasament scenotehnic de mari dimensiuni. Conceptul spectacolului are la baza un scenariu care isi propune sa traverseze istoria
 orasului, fiecare secventa fiind marcata de lumini, coregrafie, costume si efecte vizuale. 

Festival national al ONG-urilor

Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile organizeaza in zilele de 11-13 septembrie un Festival national al ONG-urilor, ONGFest, in perimetrul Centrului Vechi al Bucurestiului (in spatele Muzeului de Istorie- Calea Victoriei).
Vineri,11 sept, la ora 11,00  Primarul general al Capitalei , Sorin Oprescu va taia panglica inaugurala.Vor avea loc mai multe  seminarii de interes cetatenesc , printre care  "Dezvoltarea Durabila a Bucurestiului- impreuna pentru un oras mai bun"(pastrarea patrimoniului), "Furnizarea serviciilor sociale", Miscarea de voluntariat "Relevanta cooperarii pentru dezvoltare si potentialul ONG -urilor de a se implica in acest domeniu", -( Anul 2011- anul european al voluntariatului).
Participantii sunt repartizati in cele 104 corturi, amplasate in strazile: Doamnei, Postei,  Stavropoleos.     Liga Scriitorilor are un spatiu in cortul nr.102, din Str. Postei (in spatele Muzeului de Istorie), organizat de Filiala Bucuresti a Ligii Scriitorilor.


PROGRAMUL ZILELOR BUCURESTIULUI

12 Septembrie – ora 10:00 – Parcul Herastrau: Carnavalul Copiilor, care va avea loc in fiecare zi pina la orele 16:00.

■Muzeul Literaturii Romane gazduieste o expozitie de pictura si grafica, Galeria Municipiului Bucuresti ne prezinta o expozitie de pictura, decoratiuni interioare si arta fotografica,
■Muzeul Taranului Roman va adaposti (luni, 14 septembrie, de la orele 20:00) Gala Filmului – Bucurestiul Interzis,
■Muzeul Municipiului Bucuresti organizeaza (pe 17 septembrie), in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, simpozionul cu tema “550 de ani de la atestarea documentara a orasului Bucuresti”,
■Si tot MMB organizeaza (pe 18 septembrie), in Parcul Herastrau, lansarea colitei filatelice aniversare “Bucuresti 550”
■Expozitia “Ctitorii ale domnitorilor romani in Cetatea de Scaun a Bucurestilor” ne asteapta in Pasajul Universitatii (vineri, 18 septembrie),
■Biblioteca Metropolitana gazduieste simpozionul international “Cartea – Romania – Europa”, iar
■Sala de Marmura de la Cercul Militar v-a pregatit o expozitie de tablouri cu licitatie ( pe 20 septembrie, de la orele 17:00).

In noaptea dintre 19 si 20 septembrie – Noaptea alba a Bucurestilor – nu mai putin de 12 muzee si institutii ne asteapta cu portile deschise pina la orele 3 dimineata: 

• Muzeul George Enescu
• Muzeul National de Arta al Romaniei
• Muzeul de Geologie
• Muzeul National de Istorie
• Muzeul Literaturii Romane
• Muzeul Municipiului Bucuresti
• Muzeul de Arta Vasile Grigore
• Muzeul Hartilor Vechi
• Muzeul National de Arta Contemporana
• Palatul Curtea Veche
• Observatorul Astronomic
• Muzeul Militar National


Arcul de Triumf va fi deschis vizitatorilor intre 18 si 20 septembrie cu expozitia “Legiunea Romana din Italia in timpul primului Razboi Mondial”. 

Teatrele bucurestene vor pune in scena spectacole gratuite pe 19 si 20 septembrie

Astazi si maine la Festivalul "George Enescu".
 
 
La orele 19:00, Orchestra Radiodifuziunii Franceze îl va avea la pupitrul dirijoral pe Dmitrij Kitajenko, unul dintre cei mai mari dirijori ai momentului. Astazi, programul va cuprinde "Uvertura festivă" de Ibert, "Caprice Roumain" pentru vioară şi orchestră de Enescu şi "Pasărea de foc" de Stravinski (solist Remus Azoiţei), iar maine vor putea fi ascultate Suita de balet nr. 3 de Şostakovici, "Rapsodia pe o temă de Paganini" op. 43 de Rahmaninov şi "Simfonia nr. 5 în mi minor" op. 64 de Ceaikovski (solist Rudolf Buchbinder). La Ateneul Român, publicul este aşteptat astăzi (ora 17:00) la concertul cameral susţinut de Isabelle Faust - vioară şi Alexander Melnikov - pian. În program sunt inluse lucrări de Scriabin, Enescu şi Busoni. Mâine, de la aceeaşi oră, sub cupola Ateneului, va începe concertul Cvartetului FAURÉ, înscris în seria "Enescu şi contemporanii săi". Vor fi interpretate lucrări de Mahler, Enescu şi Fauré. Astăzi este programat un concert şi la Braşov, realizat cu sprijinul Filarmonicii din acest oraş. Vor evolua Laura Buruiană (violoncel) şi Martin Tchiba (pian), programul cuprinzând sonate pentru violoncel şi pian de Enescu, Debussy şi Brahms. Acest concert va avea loc, mâine, şi la Sibiu.


„Un sfert de veac fără Spiru Chintilă”. 


După 25 de ani de la ultima retrospectivă Spiru Chintilă, actuala expoziţie îşi propune să ofere, printr-un număr impresionant de lucrări – parte dintre ele provenind din Pinacoteca Muzeului Municipiului Bucureşti 
şi de la Muzeul de Artă din Constanţa –, o perspectivă nouă asupra discursului plastic al artistului. Expozitia organizata la sediul ArtSociety, situat în strada Logofăt Luca Stroici, numărul 18 va rămâne deschisă până pe data de 18 octombrie 2009


ZILELE BUCURESTILOR LA MUYEUL COTROCENI

Cu prilejul împlinirii a 550 de ani de atestare documentară a oraşului Bucureşti (20 septembrie 1459), a 350 de ani de când Bucureştiul a devenit capitala Ţării Româneşti (1659) şi a celei de-a XVII-a ediţii a ”Zilei Europene a Patrimoniului” (19 septembrie 2009), a cărei temă este în acest an ”Accesul către monumentele istorice”, Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni organizează în perioada 12-20 septembrie 2009, o  serie de evenimente culturale reunite sub genericul ”Din Bucureştiul de altădată...muzică, teatru, imagini, costume...”. 
	De-a lungul a şapte zile, publicul bucureştean este invitat în grădina Palatului Cotroceni, pentru a urmări un program divers, constând în concerte, expoziţie în aer liber,  spectacole de teatru,  personaje în costume de epocă

AGENDA FESTIVALULUI GEORGE ENESCU

În seria "Creaţia muzicală românească contemporană" are loc mâine, începând cu ora 19:00, concertul Filarmonicii "Transilvania" din Cluj, dirijor Sasha Goetzel. Printre solişti se numără Daniel Kientzy şi Şerban Lupu. În aceeaşi serie este înscris concertul de poimâine (ora 19:00), cu participarea Ansamblului de percuţie "Game" (dirijor Alexandru Matei), a Ansamblului "Archaeus" (foto) şi a Ansamblului "Profil". 

La ora 22:30 va începe concertul Corului Academic Radio (seria "Concertele de la miezul nopţii"): participă Corala bărbătească ortodoxă "Te Deum Laudamus". Dirijor va fi Dan Miha Goia, iar solişti mezzosoprana Gabriela Popescu şi tenorul Călin Brătescu.
În aceste zile se desfăşoară şi Concursul Internaţional "George Enescu", mâine urmând să aibă loc la Universitatea de Muzică etapa a III-a - semifinala, la secţiunile Pian şi Vioară

 Editia cu numarul XIX a Festivalului si Concursului "George Enescu" debuteaza duminica, de la ora 19.00, pe scena Operei Nationale Bucuresti, cu spectacolul "Oedipe".



Spectacolul Operei Nationale Bucuresti, "Oedipe" de George Enescu, va deschide duminica seara o noua editie a Festivalului Enescu. Sub bagheta dirijorala a lui Oleg Gaetani, spectacolul va fi regizat de Nicolas Joel, iar rolul lui Oedipe va fi interpretat de celebrul solist Franck Ferrari.
Tot duminica, in foaierul ONB, editura Curtea Veche va lansa volumul "Ludovic Spiess", semnat de criticul muzical Costin Popa. Marele tenor Ludovic Spiess (1938-2006) a fost unul dintre cei mai renumiti artisti de opera din Romania, activitatea
 lui desfasurandu-se si pe cele mai cunoscute scene ale lumii.

Una dintre noutatile editiei din acest an este seria de concerte "Teme clasice in prelucrari moderne", initiativa ce-i va aduce pe 20 septembrie (la Sala Palatului) pe Lucian Ban
 si New York Enesco Project, care vor oferi publicului un proiect special realizat pentru Festival
"Enesco Re-imagined".

Declaraţie privind adoptarea legilor educaţiei prin asumarea răspunderii guvernamentale
 
 
Forumul Academic Român a luat cunoştinţă de recenta Declaraţie a Rectorilor Universităţii de Vest Timişoara, ASE Bucureşti, Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi  Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi privind adoptarea legilor educaţiei prin asumarea răspunderii guvernamentale şi susţine cu toată convingerea principiile pe care această declaraţie se. Pe bună dreptate, reprezentanţii celor patru mari instituţii de învăţământ universitar subliniază că dezbaterea parlamentară este în mod firesc condiţia necesară, nu şi suficientă, a oricărui act legislativ într-un sistem politic care se revendică de la tradiţia democratică europeană, ea presupunând, de asemenea, dezbaterea publică. Pentru democraţia modernă subsidiaritatea este un principiu fondator şi o valoare esenţială, iar declaraţia sublinază că niciun guvern nu are dreptul de a lua ostatec viitorul unei întregi naţiuni, pe care procesul de educaţie îl defineşte şi îl edifică.


EXPOZITIA HENRIETA DELAVRANCEA

S-a deschis, si va mai dura, la MNAR in aripa Kretulescu o splendida expozitie  despre opera celebrei arh.Henrieta Delavrancea - mare opozanta a decaderii arhitecturii sub comunisti...
Imaginile atasate intentioneaza doar sa sugereze fabuloasele informatii cuprinse;
- Frumoasele vile construite la Balcic - de HD si alti mari arhitecti romani - in stil modern si functional ; in prezent in mare parte distruse dupa retrocedarea Cadrilaterului...
- Case moderne din Bucurestiul interbelic (dar cu multe elemente de specific romanesc)- o sugestie de comparat cu stilul de mai apoi si...mai ales cu vilele imbogatitilor actuali...din Baneasa si de aiurea...
- Distrugerea de sub comunism a bunelor cautari pe directia unui stil functional autohton...
- Stoparea postbelica a unei sclipitoare dezvoltari urbane in plin avant si careia trebuie sa ne plecam si sa o avem ca reper pt continuare in viitor...
Doamna Delavrancea - fiica marelui scriitor si sora cunoscutei pianiste, crescuta si pe genunchii lui Caragiale, frumoasa si reputata prin creatie, a fost subiectul unor savuroase si neinfricate luari de pozitii contra distrugerilor si aberatiilor arhitectonice ceausiste...

VIATA ARTISTICA PE STRAZILE DIN CENTRUL CAPITALEI

 Strazile Franceza, selari si Sfantul Dumitru din centrul vechi devin in acest weekend scene pentru expozitii, proiectii de film si teatru stradal, in cadrul proiectului Art Boulevard. Manifestarea se va desfasura pana pe 20 septembrie, cu scopul declarat de a readuce in atentia publicului un spatiu incarcat de istorie.

Iubitorii artei sunt invitati zilnic intr-un spatiu in care artisti din mai multe domenii se vor exprima prin pictura, street art, concerte, teatru, sculptura, jonglerii, concerte, hand-made, literatura 

Sala Radio, renovată după 48 de ani	 
   



	

LUCRĂRI. Sala de concerte „Mihail Jora” (Sala Radio) din Bucureşti şi orga care se află în incinta încăperii vor fi recondiţionate de către Societatea Română de Radiodifuziune pentru suma de 1 milion de euro 
, după mai bine de 40 de ani de la în fiinţare. 

„Atât Sala Radio, cât şi orga - cea mai mare orgă din România, având în jur de 7.300 de tuburi - îşi aşteaptă de mult timp 
rândul pentru a fi recondiţionate, astfel încât să poată reflecta convingător şi într-o manieră modernă anvergura culturală a instituţiei complexe care este la ora actuală Radio România”, au declarat reprezentanţii SRR. 

Sala Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice din ţară, a fost inaugurată în anul 1961 şi de atunci nu a mai beneficiat de nici o recondiţionare


AGENDA  SPECTACOLELOR BUCURESTENE DE VARA

Luni, începând cu ora 20.00, bucureştenii pot urmări, la Green Hours, piesa "Undo 90". Adaptare după piesa „Do over”, a dramaturgului american Frederick Stroppel. Spectacolul este o producţie a teatrului LUNI, în regia lui Radu Apostol, avându-i în distribuţie pe Andreea Bibiri şi Cosmin Seleşi. Marţi, 21 iulie, Grupo Compay Segundo, o legendă a jazzului cubanez, concertează, în premieră, în România, la Arenele Romane. Trupa promite să aducă pe scenele din România celebrele piese din repertoriul unic al lui Segundo: "Macusa", "Sabroso", "Anita", "Bilongo. Pe 22 iulie, Harry Potter se întoarce pe ecranele din România, "Harry Potter şi Prinţul Semipur" va avea premiera în cinematografele din Capitală. Pelicula va putea fi urmărită la Cityplex, The Light Cinemas, Hollywood Multiplex şi Movieplex Cinema Plaza.
Joi, 23 iulie, trupa britanică Morcheeba va concerta în Bucureşti, la Fratelli Studios. Printre cele mai cunoscute piese ale trupei Morcheeba se numără “Enjoy The Ride”, "Rome Wasn't Built In A Day" şi "Otherwise". Vineri, 24 iulie, unul dintre cele mai apreciate filme ale anului trecut, "Vicky Cristina Barcelona", va putea fi vizionat gratuit, începând cu ora 22.00, în cadrul proiectului Cinema Open Air, iniţiat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (organizatorii TIFF). Filmul va fi proiectat în parcul Bazilescu.
Sâmbătă, 25 iulie, în cadrul aceluiaşi proiect cinematografic, va rula, începând cu ora 22.00, pelicula "Nunta mută", care a marcat debutul în regie al lui Horaţiu Mălăele. Pelicula, nominalizată la opt categorii ale Premiilor Gopo 2009, îi are ca protagonişti pe Meda Victor şi Alexandru Potocean şi va putea fi vizionată, gratuit, în parcul Bazilescu din Bucureşti.În ultima zi a săptămânii viitoare, pe 26 iunie, Green Hours va găzdui, începând cu ora 20.00, concertul uneia dintre cele mai importante voci feminine ale jazzului românesc - Maria Răducanu, care va cânta alături de pianistul Sorin Terinte şi de Pedro Negrescu la contrabas. Maria Răducanu s-a lansat pe scenele cluburilor bucureştene, dar a susţinut şi numeroase concerte peste hotare. În străinătate, a avut ocazia să cânte alături de muzicieni de jazz de avangardă, precum Maurice de Martin şi Jan Roder. 



Centenar Noica 
Centenarul lui Constantin Noica (1909-1987) este celebrat, la Muzeul National al Literaturii Romane (MNLR), printr-o prezentare de volume, astazi, de la ora 13.30. La evenimentul intitulat "Arhitectura fiintei", participa acad. Eugen Simion, Marin Diaconu, Stan V. Cristea si Valentin Cosereanu. Lucrarile aduse in atentia publicului sunt: "Noica si Securitatea" (I), editie ingrijita de Dora Mezdrea (Editura MNLR), "Modelul cultural Noica", de Marin Diaconu (Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta), "Contantin Noica - Repere bio-bibliografice" de Stan V. Cristea (RCR Editorial), "Constantin Noica si aventura facsimilarii manuscriselor emines­ciene" de Valentin Cose­reanu (MNLR). (C.S.P.)

Spectacole în parcuri pentru bucuresteni

Spectacole de teatru, precum şi concerte diverse vor fi organizate, de la 17 iulie până la 20 septembrie, în mai multe parcuri din Bucureşti (Bazilescu, Naţional, Titan şi Sebastian), în fiecare week-end, anunţă ArCuB, Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti. 
Spectacolele se vor desfăşura în fiecare week-end, dimineaţa, de la ora 10:00, şi seara, de la ora 20:00. Reprezentaţiile de teatru vor varia de la creaţii pentru copii, comedia dell'arte şi teatru de magie la spectacolele clasice. Vor evolua atât actorii teatrelor profesioniste din Bucureşti (Bulandra, Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Evreiesc, Teatrul "Ion Creangă", Excelsior, Ţăndărică, Opera Comică, Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", Masca şi Metropolis), cât şi trupe independente (D'Aya, Spiriduşii Poveştilor, Teatrul de Magie "Andrei Teaşcă", Pur Anima), studenţi UNATC şi elevi ai Şcolii de Artă Bucureşti. De asemenea, spectatorii vor avea parte de muzică: jazz, cu A.G. Weinberger, cântecele Bucureştiului de altădată, cu Silviu Biriş, partituri de operă, cu soprana Anca Pârlog, muzică medievală, cu Truverii. Evenimentele se desfăşoară sub titulatura "Bucureşti - cartier de vară".


CONSTANTIN NOICA - 100 DE ANI DE LA NASTERE

Muzeul Naţional al Literaturii Române va aniversa, joi, naşterea marelui filosof, poet, eseist, publicist şi scriitor.

Născut la 12 iulie 1909 în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman, dintr-o familie de aromâni cu vechi rădăcini în timp, filosoful şi-a pus o pregnantă amprentă pe cultura românească interbelică şi postbelică. Creator al capodoperelor „Jurnal filosofic” şi „Pagini pentru sufletul românesc” (1944), „Douăzeci şi şapte de trepte ale realului” (1969), „Rostirea filosofică românescă” (1970) sau „Spiritul românesc la cumpăna vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan” (1978)

START PENTRU PANTEONUL NATIONAL

Academia Română şi Fundaţia Panteonul României au dat ieri startul în cursa pentru construirea monumentului simbol închinat pomenirii şi cinstirii acelora care au contribuit la devenirea ţării. Panteonul va fi o instituţie de reprezentare naţională, în care să-şi găsească locul cele mai înalte valori ale neamului românesc. Realizarea proiectului ar necesita peste 20 de milioane de euro, bani care vor fi stânşi exclusiv prin donaţii de Fundaţia Panteonul României, organizaţie non-profit, constituită de Academia Română cu scopul de a coordona realizarea abiţiosului proiect. In Sala de Preziudiu a Academiei Române s-au reunit cei 27 de membri ai fundaţiei, în frunte cu academicianul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, dar şi al Fundaţiei Panteonul României. Inaugurarea fundaţiei a presupus şi acordarea unor diplome prin care se recunoaşte implicarea membrilor fondatori în acest proiect. 


UN NOU FESTIVAL DE SCURT METRAJE

Prim[ria sectorului 6 organizeaza prima editie a Festivalului de scurtmetraje in aer liber, din Parcul Crangasi. In cadrul Festivalului "Cine'Cinema - Open Air" (27 iulie-1 august) vor fi decernate premii pentru: cel mai bun film (1000 $,) regizor (700 $), scenariu (500) si imagine (300 $). Detalii suplimentarepe site-ul www. ccesector6.ro. (C.S.P.)

REDESCHIDEREA MUZEULUI PALLADY


Muzeul Theodor Pallady din Bucureşti s-a redeschis după şase luni în care a fost închis pentru lucrări de reamenajare şi de restaurare a operelor de artă. Cunoscută şi sub numele de Casa 
Melik, clădirea în care funcţionează muzeul, situată pe Str. Spătarului nr. 22, este cea mai veche casă din Capitală, datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cu acest prilej, se inaugurează şi expoziţia temporară „Volum şi perspectivă în creaţia grafică a lui Theodor Pallady”, care prezintă o selecţie de 32 de desene şi gravuri ale marelui artist.

CARTE DESPRE STEFAN CEL MARE

miercuri 8 iulie 2009, la ora 18.30, scriitorul şi
fostul deţinut politic Dan Lucinescu lansează cartea "Ştefan cel Mare şi
Sfânt" la Uniunea Scriitorilor din România (Calea Victoriei nr. 115). La
lansare vor fi prezenti reputatul istoric prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu şi
criticul Rodica Vulcănescu.

Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927 în Botoşani. A fost arestat
la 24 aprilie 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate
anticomunistă. A fost închis la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava,
Piteşti,Gherla, Văcăreşti şi Aiud, fiind coleg de celulă cu părintele Iustin
Pârvu. A trecut prin "reeducarea" de la Piteşti, în cadrul căreia a fost
torturat timp de aproape 6 luni.Parte din această experienţă,este
împartăşită in documentarul  
"Lupta si jerta lui Dan Lucinescu".

A 60-a ANIVERSARE A INSTITUTULUI DE MATEMEATICA

Cea de a 60-a aniversare a Institutului de Matematică „Simion Stoilow“ al Academiei Romåne a prilejuit o sesiune ştiinţifică, deschisă în Aula Academiei Romåne şi continuată la sediul institutului. În alocuţiunea inaugurală, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Romåne, a prezentat o istorie sintetică a institutului, unul dintre cele patru Centre de Excelenţă romåneşti recunoscute de Uniunea Europeană. Înfiinţat în 1949, Institutul a avut ca prim director pe Dimitrie Pompeiu, fiind condus, în fapt, de Simion Stoilow, care, din 1954, a fost director pånă în 1961, urmat de Miron Nicolescu. În 1973, institutul a fost smuls din structura Academiei şi a trecut la Ministerul Învăţămåntului, unde a funcţionat avånd ca director pe Romulus Cristescu. În aprilie 1975, institutul a fost redus, prin Decret prezidenţial, la o structură caricaturală în cadrul Facultăţii de Matematică din Bucureşti. A fost reînviat în 1990 în cadrul Academiei Romåne, cu cercetători care reveneau mai ales din Secţia de matematică a INCREST. De atunci, institutul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Academiei Romåne cu succes şi într-o foarte bună colaborare cu Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti. Institutul colaborează foarte bine cu matematicieni romåni de peste hotare. În acest cadru, preşedintele Academiei Romåne a înmånat diploma „Honoris Causa“ doamnei Doina Ciorănescu de la Universitatea Paris VI din Franţa şi Diploma „Meritul Academic“ domnului Tudor Raţiu de la Universitatea din Lausanne (Elveţia).


DE VINERI PANA SAMBATA MARATONUL DE POEZIE SI JAZZ

Prima editie a Maratonului de Poezie si Jazz ia startul maine, 3 iulie, la ora 22.00, in foaierul Teatrului National de Opereta „Ion Dacian”, urmand sa dureze pana a doua zi la ora 05.00. Maratonul de Poezie si Jazz este primul eveniment multiart din România ce îsi propune sa prezinte publicului timp de 7 ore neîntrerupte câteva dintre cele mai importante voci ale poeziei române contemporane în dialog artistic cu nume de referinta ale jazz-ului autohton. O noapte de muzica si poezie prin care sa fie promovate valori autentice si organice deseori umbrite de dictaturile prezentului: consumismul, tabloidizarea aspectelor intime ale vietii si obsesia audientelor cu orice pret. În fapt, un proiect care sa dea seama de un altfel de spatiu public necesar: cel al creativitatii si al sensibilitatii. Nu mai putin de 24 de poeti din generatii si geografii literare diferite vor avea fiecare câte un recital de maximum 15 minute, recitaluri ce vor fi „copertate” prin dialog muzical cu rafinati interpreti si compozitori de jazz

Târgul Sfinţilor Apostoli, la Muzeul Satului

Ultimele trei zile ale acestei săptămâni au incununat tradiţionalele târguri româneşti care marchează vara prin sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu  manifestările organizate la Muzeul  Satului. A treia şi ultima zi de spectacole şi recitaluri la Târgul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care are loc la Muzeul Satului  reunind meşteri şi creatori populari din diferite zone etnografice ale ţării se încheie cu un recital de cântec şi joc din Teleorman, susţinut de Ansamblul folcloric Burnasul Alexandria şi alte prezenţe artistice programate în timpul zilei iar, la final, scena îi va aparţine Teatrului Masca, cu spectacolul « La Români ». Printr-o asemenea manifestare, principalul cadru de evocare etnografică a satului românesc inaugurează multitudinea târgurilor de vară care împodobesc  harta tradiţiilor păstrate în sute si sute de localităţi ale României.

SFÂNTUL TOMA D’AQUINO ŞI TRADUCEREA IN ROMÂNĂ A UNEI OPERE FUNDAMENTALE
Prima traducere integrala in limba romana a lucrarii "Summa theologica" de Toma din Aquino a fost lansata de Polirom la Bookfest 2009. Conceputa ca o impresionanta sinteza, "Summa theologica" constituie pentru cititor o cale de intrare in spiritualitatea Evului Mediu occidental. Volumul intai, din patru, este prefatat de Adriano Oliva, O.P., si tradus de profesorul clujean Alexander Baumgarten, coordonatorul unei echipe de teologi si filosofi.
 Nascut la Roccasecca, in 1225, Toma din Aquino este una dintre figurile ilustre ale teologiei si filosofiei medievale. De-a lungul carierei intelectuale, a avut un ideal fundamental care i-a guvernat intreaga opera: realizarea unui acord intre traditia iudeo-crestina si viziunea greco-araba despre lume. Astfel, el a valorificat in teologia crestina filosofia lui Aristotel si Averroes, gandirea neoplatoniciana din opera lui Plotin, Proclos sau din lucrarea anonima "Cartea despre cauze".

ZI SI NOAPTE DE SANZIENE

Muzeul Ţăranului Român va fi gazda Târgului “Zi şi noapte de Sânziene” care va avea loc miercuri între orele 12.00 şi 20.00. La târg vor participa 20 de meşteri, cu produse din lemn şi ceramică dintre cele mai alese: traiste, şervete, coşuri împletite manual, ţesături şi cusături, icoane pe sticlă şi lemn şi alte obiecte artizanale. Târgul se va încheia cu un spectacol de teatru în aer liber în regia Anei Cucu.
Noaptea de Sânziene este un moment crucial din an pentru orice vrăjitoare care se respectă, fiind singurul moment din an în care Drăgaica de leac poate fi culeasă în condiţii optime şi fără a tulbura armonia naturii. Numele de Sânziene vine de la Sancta Diana, iar varianta slavă este Drăgaica. Pe 24 iunie, tinere fete ies în natură pentru a culege florile pe care le duc apoi în sat sub formă de coroane şi buchete care se aşază pe porţi, uşi, stupi sau straturi de legume, pentru a aduce belşug şi a le apăra de farmece sau de blesteme.

DEBUTURI DIRIJORALE LA ATENEUL ROMAN

Filarmonica „George Enescu” anunţă cel de-al doilea concert extraordinar din noul proiect intitulat „Debuturi”, care va avea loc duminică, la ora 11, la Ateneul Român.

Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, avându-l ca dirijor pe Leonard Boga, va interpreta următoarele lucrări: Mozart – Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră (solist: Adrian Dima) şi Ceaikovski – Uvertura -Fantezie „Romeo şi Julieta”, iar cu dirijorul Adrian Morar va continua cu Ceaikovski – Variaţiunile rococo pentru violoncel şi orchestră (solistă: Mădălina Tudose) şi George Enescu – Suita I (fără menuet lent).


Prin acest proiect, maestrul Cristian Mandeal, directorul general al primei şi celei mai vechi Filarmonici româneşti, oferă unor tineri dirijori talentaţi, unii dintre ei deja consacraţi în viaţa muzicală româneasca de concert şi de operă, şansa unică de a evolua şi sub cupola de legendă a Ateneului Român la pupitrul primei orchestre simfonice a ţării

ASTA SEARA LA BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL

În legătură cu festivalul bucureştean din piaţa George Enescu anunţat mai jos, organizatorii ne informează că zona va fi deschisă publicului în mod gratuit între orele 11:00 şi 23:00, subliniind: Avem bucuria să vă invităm în seara zilei de 17 iunie 2009, de la ora 18.30 la unul dintre concertele desfăşurate în cadrul proiectului „Haydn 200 - Integrala sonatelor pentru instrumente cu claviatură”. Proiectul este susţinut de Raluca Enea (clavecin) şi Irina Năstase (pian). Intitulat „O seară la Curtea Esterhazy" concertul cuprinde lucrări dedicate de Joseph Haydn protectorului său prinţul Nicolaus Esterhazy şi prinţesei Marie Esterhazy. Concertul se desfăşoară în cadrul proiectului „Haydn 200 - Integrala sonatelor pentru instrumente cu claviatură” .
Pentru al patrulea an consecutiv, Primăria Municipiului Bucureşti organizează, prin ArCuB, unicul festival în aer liber care îmbină remarcabile spectacole lirice filmate cu muzica clasică live: „Bucharest Music Film Festival”. Piaţa George Enescu se va transforma, timp de cinci zile, într-o gradină de vară, păstrând atmosfera luxuriantă cu care v-aţi obişnuit şi la cele trei ediţii „Vienna Music Film Festival”.  
 

BUCHAREST MUSIC FESTIVAL

Piata "George Enescu" se va transforma, timp de cinci zile, intr-o gradina de vara, gazduind, pentru al patrulea an consecutiv, unicul festival in aer liber care imbina remarcabile spectacole lirice filmate cu muzica clasica live: "Bucharest Music Fim Festival".
Astazi, de la ora 18.00, in deschiderea evenimentului, Raluca Enea (clavecin) si Irina Nastase (pian) vor sustine un recital extraordinar, pentru a-l omagia pe Haydn la celebrarea celor 200 de ani de la moartea sa. Serata va continua (ora 19.30) cu o intalnire speciala de jazz Paris-Bucuresti cu Cvintetul Florin Niculescu si concertul cu oratoriul "Creatia" de Haydn.
In fie­care seara, de la orele 21.00, publicul va putea viziona concerte celebre si importante opere filmate pe marile scene lirice ale lumii. Ma­nifestarea aduce binecu­noscutele proiectii open-air si ringul de dans, unde sunteti asteptati sa valsati alaturi de perechi de dansatori profesionisti pe muzica marilor compozitori.

BOOKFEST BUCURESTI

Cel mai mare salon de carte din Bucuresti, Bookfest, isi deschide portile astazi, pana pe 21 iulie, in cadrul Complexului Expozitional Romexpo, in pavilioanele 13-17. Editia a patra a targului, pentru care s-au alocat aproximativ 150.000
de lei, va reuni peste 25.000 de titluri. Salonul va fi deschis zilnic intre orele
10.00-20.00, cu exceptia zilelor de vineri, cand accesul va fi permis pana la ora 22.00, si duminica, cand programul se va incheia la ora 18.00. Intrarea este libera.

APEL GRAV  LANSAT DE DAN MIRCEA CIPARIU
 presedintele sectiei Poezie - Asociatia Scriitorilor Bucuresti

Poetul face acest demers « pentru a opri in al doisprezecelea ceas o mare ilegalitate si frauda electorala pregatite de Presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania , dl. Nicolae Manolescu. Domnia Sa a convocat pe 17 iunie 2009 un “consiliu largit” al USR, o sintagma care nu apare nicaieri in Statutul in vigoare al Uniunii Scriitorilor. Prin shimbarea Statutului, dl. Nicolae Manolescu vrea sa-si asigure pentru camarila sa noi denumiri ale unor functii de conducere si, atentie!, sa-i propuna pe viitorii vicepresedinti ai Uniunii Scriitorilor ». El vorbeşte despre « încercarea de incalcare a actelor constitutive ale USR prin modificarea Statului USR si convocarea unei Conferinte Nationale pe 17 iunie 2009 »  în legătură cu care a avertizat public spunând :  « Conferinta Nationala e convocata ilegal de catre Comitetul Director al USR pentru ca filialele (sectiile) nu si-au ales candidatii/electorii prin vot secret exercitat in Adunarea Generala a fiecarei filiale (sectii) (a se consulta articolele 24 si 25 din Statutul USR). 
Actualul Consiliu nu mai este reprezentativ deoarece i-a expirat mandatul incredintat pentru 4 ani. Conform art.40 din Statutul USR - "Dupa expirarea mandatului de 4 ani, Consiliul intra automat in situatia de organism interimar, insarcinat exclusiv cu pregtirea in termen de cel mult 3 luni a Adunarii General sau, dupa caz, a Conferintei Nationale". 
La fel, si actualului presedinte al USR ii expira mandatul exact pe 17 iunie 2009!
In lipsa desemnarii prin vot secret de catre filialele (sectiile) USR a candidatilor/electorilor si cu un Consiliu caruia i-a expirat mandatul de patru ani, Comitetul Director al USR forteaza ilegal inlocuirea Conferintei Nationale printr-un Consiliu largit pe 17 iunie 2009 avand drept principal subiect schimbarea Statutului USR. 
Singura calitate pe care o are Consiliul USR pe 17 iunie 2009 este aceea de a pregati alegerile, datele scrutinului si norma de reprezentare. » În final, preşedintele secţiei de poezie scrie : «  Sunt increzator, totusi, ca in “consiliul largit”, care se vrea “Conferinta Nationala”, nu se va vota nicio modificare la actualul Statut al USR, evitand, astfel, o situatie ilegala. »

Expoziţie Nicolae Dărăscu la Muzeul Naţional Cotroceni - la împlinirea a 50 de ani de la moartea artistului (1959-2009)

	Miercuri, 17 iunie 2009, orele 18.30, va avea loc vernisajul expoziţiei "Nicolae Dărăscu - magician al culorii".
	Nicolae Dărăscu s-a născut în anul 1883 în oraşul Giurgiu, iar în perioada 1902-1906 a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe George Demetrescu Mirea şi Ipolit Strâmbu la pictură şi pe D. Serafim la desen. Între 1906-1907 a studiat la Paris la Academia Julian cu Jean Paul Laurens şi la Academia de Arte Frumoase cu Luc Olivier Merson. În anul 1908 a călătorit la Saint-Tropez şi Veneţia, iar în 1911 a organizat prima expoziţie personală la Ateneul Român.
	Între anii 1912-1936 a deschis mai multe expoziţii personale, a pictat în Dobrogea şi din nou la Veneţia, şi-a expus lucrările la Haga, Amsterdam şi Bruxelles, a fost numit profesor suplinitor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, catedra de desen artistic.
	Anul 1942 aduce participarea artistului la Bienala de la Veneţia şi la Expoziţia de Artă românească de la Bratislava, ca şi definitivarea ca profesor titular la  Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. În anul 1946 a primit împreună cu Francisc Şirato Premiul Naţional pentru pictură. A încetat din viaţă la 4 august 1959 la Bucureşti.
	Expoziţia dedicată pictorului Nicolae Dărăscu se doreşte aşadar, o retrospectivă, comemorând astfel 50 de ani de la dispariţia marelui artist român (1959-2009). În cadrul expoziţiei vor figura 60 de lucrări purtând semnătura lui Nicolae Dărăscu, cele mai multe reprezentând peisaje şi scene marine, inspirate de călătoriile sale în Sudul Franţei (Saint-Tropez), la Veneţia, dar şi la Balcic şi în Dobrogea. 
		Vernisajul va fi urmat de un concert susţinut de sopranele Patricia Seymour şi Mioara Manea Arvunescu, de tenorul Răzvan Săraru, acompaniaţi la pian de Adina Cocargeanu. 

APEL PENTRU "SALVAREA CULTURII ROMÂNE VII"

Mai multe asociaţii şi organisme
culturale, printre care Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR), Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), Asociaţia Revistelor şi Publicaţiilor Europene (ARPE), Fundaţia Culturală Ideea Europeană, cărora li se alătură câteva prestigioase reviste literare, au adresat o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, intitulată „Apel pentru salvarea culturii române vii”.

În esenţă, semnatarii cer şefului guvernului să se conformeze „promisiunilor şi programelor făcute înainte de alegeri” şi îi sugerează o serie de măsuri concrete, printre care: alocarea unui buget de 2% din PIB culturii (faţă de 0,19% în prezent, şi acesta pe cale de diminuare); revizuirea Legii sponsorizării; alocarea unui capitol de buget separat pentru cultura scrisă ş.a. Fără aceste măsuri urgente, editurile şi revistele literare „sunt la limita subzistenţei, a dispariţiei”, afirmă protestatarii.

A patra editie a Salonului International de Carte de la Bucuresti 

Bookfest se va desfasura, in perioada 17-21 iunie, in complexul expozitional Romexpo din Capitala - pavilioanele 13, 14, 15, 16 si 17. Organizatorii estimeaza ca, datorita spatiului mare de desfasurare, numarul titlurilor de carti expuse la editia de anul acesta va fi mai mare de 25.000. Evenimentul programat sa aiba loc intre 17-21 iunie, la Romexpo, va gazdui, pe langa manifestarile traditionale dedicate evenimentelor editoriale, concerte si proiectii de film, cuprinzand o selectie din programul TIFF 2009, informeaza, miercuri, NewsIn. 
Astfel, pe langa faptul ca isi pot achizitiona cartile autorilor favorti, dar si cele mai recente aparitii editoriale, vizitatorii Bookfest vor putea asculta muzica de calitate. In zilele de Targ vor sustine recitaluri Byron si Grimus, The Amsterdams si Alexandrina Hristov. Mai mult, dintre filmele prezentate, anul acesta, la Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) vor fi proiectate la Bookfest noua pelicule: drama suedeza "Involuntary", premiata la Geneva, Bruxelles si Stockholm, filmul islandez "White Night Wedding", inspirat de o piesa scrisa de Cehov, si pelicula "Terribly Happy", realizata de doi cineasti despre care spune ca sunt "fratii Coen ai Danemarcei". 

Festivalul internaţional de scurtmetraje Future Shorts 

Vineri, 26 iunie, începând cu ora 21.00, amatorii de scurtmetraje vor putea vedea, la Teatrul de Vară din Herăstrău, o selecţie-maraton.
  
  
  
 Cei mai îndrăgiţi regizori români din noul val vin la Noaptea Lungă pentru a introduce scurtmetrajele lor favorite, din toate timpurile. Printre ei se numără Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, Cristi Puiu şi Radu Jude. Maria Dinulescu, una dintre cele mai de succes actriţe ale momentului, se va afla pe scena amfiteatrului în calitate de prezentatoare.

Festivalul internaţional de scurtmetraje Future Shorts lansează în această vară primul maraton anual dedicat exclusiv scurtmetrajelor, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte. Pe 26 iunie, Future Shorts dă viaţă Teatrului de Vară din Herăstrău, proaspăt renovat şi cu o capacitate de 2.500 de locuri, cu o serie de filme excepţionale, atât din colecţia internaţională Future Shorts, cât şi din colecţiile festivalurilor Animest şi TIFF. 

VINERI - NOAPTEA GALERIILOR BUCURESTENE

Bucurestenii vor putea vizita gratuit, in noaptea de vineri spre sambata, 28 de galerii, ateliere si centre de arta contemporana sau spatii alternative, care vor fi deschise in cadrul celei de-a treia editii a Noptii Albe a Galeriilor, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Anul acesta, numarul galeriilor deschise in cadrul Noptii Albe a Galeriilor, intre orele 19.00 si 4.00, este de doua ori mai mare fata de anul trecut. Peste 80 de artisti vor expune sau vor performa in cadrul acestui eveniment.

Bucurestenii vor avea intrare libera la expozitii de desen sau pictura, instalatii, arta video si fotografii vor putea asista la lansarea unei arhive digitale, la concerte, proiectii de filme, jocuri in aer liber si alte animatii culturale.

Arta contemporana va putea fi admirata si in spatii neconventionale, precum un garaj transformat in galerie de arta (Paradis Garaj), sufrageria unui apartament (Galeria 29) sau subsolul unui fost magazin (Atelier in Tranzitie).

Programul complet si o harta a traseului cultural propus sunt disponibile pe site-ul evenimentului, www.noapteagaleriilor.ro. Bucurestenii care vor dori sa viziteze galeriile se vor putea deplasa si cu bicicleta, organizatorii evenimentului pregatind si un traseu special pentru biciclete, disponibil de asemenea pe site.

CENTENAR CONSTANTIN NOICA

Amintim ca O sesiune ştiinţifică dedicată centenarului marelui filosof român Constantin Noica, organizată de Secţia de Filozofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, va avea loc mâine în aula acestui prestigios for de cultură.

IN PARCUL TITAN DIN BUCURESTI S-A LANSAT UN FESTIVAL MEDIEVAL

 Un nou Festival de Tradiţii şi Artă Populară a AVUT loc în perioada 5-7 iunie în zona bisericii maramureşene din Parcul Titan, unde bucureştenii au luat parte la concerte de muzică populară, medievală sau aromână. Printre invitaţi s-au numărat membrii Uniunii grecilor, Gelu Voicu şi Lăutarii din Teleorman. 

LUPTA CULTURALA SI NU CEA POLITICA ESTE CALEA PENTRU REINVIEREA CULTURALA
Acesta a fost crezul  lui Constantin Noica pe care il comemoreaza o sesiune ştiinţifică dedicată centenarului marelui filosof român organizată de Secţia de Filozofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române cu participarea unor nume de prim plan ale filosofiei şi culturii noastre contemporane: Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură, Alexandru Surdu, preşedintele Secţiei de Filozofie,Teologie, Psihologie şi Pedagogie, Alexandru Zub, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, acad. Mircea Maliţa. Despre opera părintelui "Şcolii de la Păltiniş" vor vorbi, de asemenea: prof. univ. dr. Grigore Brâncuş, prof. univ. dr. Alexandru Boboc, prof. univ. dr. Mircea Flonta, prof. univ. Teodor Dima, membri corespondenţi ai Academiei Române, prof. univ. dr. Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei, şi prof. univ. dr. Andrei Dorobanţu.


DISCURS DE RECEPTIE LA ACADEMIA ROMANA DESPRE  N.GEORGESCU-ROEGEN

Discursul de recepţie rostit de recentul  academician Aurel Iancu a fost consacrat lui Nicholas (1906-1994), membru de onoare al Academiei Române, una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale economiei româneşti şi mondiale. Paul Samuelson, laureat al premiului Nobel, îl caracteriza pe acest adevărat vizionar ca un mare spirit al epocii, unul dintre savanţii pe care viitoarea istorie îl va aşeza printre aceia care au gândit şi acţionat cu mult înaintea timpului lor şi care, în cursul vieţii, nu a reuşit să obţină întreaga recunoaştere pe care o merita. Cu o pregătire ştiinţifică profundă, asimilată la cele mai bune şcoli şi centre ştiinţifice din ţară şi din străinătate (începând cu Universitatea din Bucureşti, continuată la Sorbona, University London College şi Harvard) Georgescu-Roegen a contribuit la dezvoltarea teoriei economice neoclasice prin modelare matematică, alături de economiştii secolului trecut - Samuelson, Leontief, Hicks, Kaldor, Malinvaud, Koopmans ş.a. A lăsat moştenire o operă ştiinţifică impresionantă, apreciată de toţi marii economişti ai lumii şi a pus bazele unei noi şcoli de gândire în ştiinţele economice, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de bioeconomie. Din păcate, fiind refugiat politic, puterea comunistă a pus piedici pătrunderii operei sale în România şi de aceea este destul de puţin cunoscut cu toate ca in ultimii douazeci de ani s-ar fi putut face ceva. Speram ca noii membri ai Academiei sa o faca.. 

Dantele si broderii 
La Muzeul Taranului Roman are loc, astazi (ora 17.00), vernisajul expozitiei "Dan­tele si broderii", al doilea exercitiu in cadrul unei serii de experimente vizuale care valorifica obiectele artizana­le. In fiecare saptamana, de marti pana duminica, intre 10.00 si 18.00, pana pe 25 iulie, puteti admira dantele, broderii, lazi de zestre, ster­gare, feronerie etc.

Concert aniversar 

Maestrul scenei lirice romanesti, Dan Iordachescu, va fi sarbatorit, astazi (ora 19.00), la Ateneul Roman, printr-un concert aniversar de exceptie, cu ocazia implinirii a 62 de ani de activitate artistica. Invitatii speciali ai maestrului sunt Irina Iordachescu, Cristina Iordache Iordachescu, Narcisa Tcaciuc, Alexandru Petrovici, Violeta si Dragos Huluba si Suat Arikan


FESTIVALUL TINERETII

Festivalul-concurs international de muzica intitulat "Festivalul Tineretii" a ajuns la editia a V-a. Daca vrei sa faci parte din spectacolul estival alafirmarii, care se va desfasura anul acesta la Costinesti, intre 17 si 31august . Vineri, 22 Mai, ora 10.00 va avea loc preselectia pentrutalentatii capitalei. Daca indraznesti sa iesi in evidenta si sa te afirmi,vino la Palatul National al Copiilor, in Sala Mica si arata ce poti! Anul acesta festivalul se bucura de un parteneriat media cu doua
dintre cele mai populare posturi de muzica din tara: KISS FM si KISS TV.


DEZMEMBRAREA MARAMURESULUI ISTORIC

Muzeul National de Istorie a gazduit miercuri lansarea volumului "Dezmembrarea Maramuresului istoric: decizii politice, reactii si consemnari in marturii contemporane (1919-1923)", o colectie de documente realizata de Cristina Tineghe si editat de Centrul de Studii pentru Resurse Romanesti. Volumul amintit contine o serie de documente care reflecta negocierile din urma Primului Razboi Mondial care au dus la impartirea unei vechi provincii romanesti intre Cehoslovacia si Romania.

IMAGINEA TRADITIONALA A GOSPODARIEI SATESTI

Muzeul Ţăranului Român organizează, pe 23 şi 24 mai, un Târg de Antichităţi Ţărăneşti, la care vor participa aproximativ 40 de colecţionari din toată ţara, cu obiecte vechi, de colecţie. 

Muzeul doreşte să prezinte o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria ţărănească în ansamblul ei, la un moment istoric dat, şi să salveze obiectele de la uitare, degradare, reintroducându-le într-un circuit al civilizaţiei contemporane

"B-FIT in the Street!"

Teatrul de Strada revine in Capitală cu  o a doua edi’ie a festivalului care aduce importante companii de teatru de stradă din Franţa, Spania, Italia, Germania, Marea Britanie şi Argentina, Concerte in aer liber, parade alegorice, instalaţii suspendate şi spectacole extreme, ce imbină muzica şi dansul cu elemente de acrobaţie şi efecte pirotehnice, vor avea loc, in perioada 28-31 mai, in Bucureşti, in cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă, 
Trupele de teatru  Malabar, KITONB Project, Els Comediants, Voala, Antagon, Carros de Foc, Provisional Danza, Geants du Sud, Les Caramantran, La Tal, Cuartetto Maravilla, L'Excuse,Teatre NU, Les Cubitenistes şi Les Enjoliveurs vor pune in scenă spectacole in diferite locuri din centrul Capitalei, cum ar fi Esplanada Teatrului Naţional Bucureşti, Piaţa Constituţiei, Parcul Izvor, Piaţa "George Enescu", Parcul Colţea, Parcul Unirii şi Parcul Cişmigiu. De asemenea, mici reprezentaţii mobile vor străbate străzile Bucureştiului, iar serile se vor incheia cu parade pe trasee către Piaţa Constituţiei, dinspre Piaţa Unirii şi Parcul Cişmigiu. 

MUZEUL SATULUI - 73 DE ANI DE EXISTENTA

Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" isi va sarbatori ca-n basme cei 73 de ani de existenta - patru zile (15-18 mai).
Targul olarilor da azi startul evenimentelor aniversare care se continua cu Conferinta Euro­peana "Youth and Museums", apoi cu "Dimineata Muzeului" (din motive de securitate a patrimoniului, in special pericolul de incendiu, nu se poate prelungi programul organizat pentru Noaptea Europeana a Muzeelor dupa caderea intunericului) si se prelungeste duminica cu Ziua Muzeului Satului, iar luni cu Ziua Internationala a Muzeelor. Sub genericul "Descoperind tezaure", publicul va putea participa la vizite ghidate, ateliere de creatie cu mestesuguri tra­ditionale, demonstratii ale mesterilor populari, program interactiv de initiere in tainele artizanatului. Duminica, cum se cuvine in zi de sarbatore, nu vor lipsi mesterii populari, bucatele traditionale si produsele bio. Luni, de Ziua Internationala a Muzeelor, vor fi expuse la intrarea in muzeu imagini cu aspecte inedite din "culisele" acestuia

11 muzee din Bucureşti şi 20 din ţară sunt deschise până dimineaţa

Atelier de explorator în familie la Muzeul de Geologie, petrecere interactivă la MNAC sau expoziţie despre comunism la Muzeul militar

O hartă în formă de inimă desemnează traseul Nopţii europene a muzeelor, supranumită şi „noaptea albă”, aşa cum urmează să se desfăşoare ea în oraşul Bucureşti între 16 şi 17 mai. 11 muzee bucureştene şi 20 de muzee din ţară îşi deschid porţile de la ora 20.00 şi până în zori, intrarea fiind liberă.

De la Piaţa Charles de Gaulle (Televiziune) şi până la Piaţa Unirii, trecând prin Piaţa Dorobanţi, Piaţa Romană, Piaţa Universităţii şi Piaţa Arsenalului (Calea 13 septembrie), toate muzeele din perimetru pregătesc programe speciale pentru vizitatorii nocturni. RATB, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, va înfiinţa linia specială Noaptea Muzeelor. Autobuzele care fac legătura între muzee circulă în intervalul 21.00 – 04.00.

A apărut NUMĂRUL 3 , luna MAI, anul 2009, al publicaţiei electronice 
CETATEA LUI BUCUR - http://cetatea-lui-bucur.com/


Din sumarul acestui număr:~ EDITORIAL-Elisabeta Iosif:,,Veniţi privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit”~ REMEMBER-Elena Buică:,,Artur Silvestri-Omul de aleasă omenie”~ REMEMBER-Al. Florin ŢENE: ,,Ziua a şaptea după Artur”~ ECOURI-Impresii ale cititorilor~ POEME DE MAI-Elisabeta Iosif~ POEME DE MAI-Elena Armenescu~ ESEU-Sorin Cerin:,,Despre luna Mai”~ ESEU-Niculaescu Corina:,,Vis surescitat”~ AFORISME-Sorin Cerin:,,Aforisme despre IUBIRE”~ PROZĂ-Elisabeta Iosif:,,Seara Sânzienelor”~ PROZĂ-Emil Bucureşteanu:,,Premiul special, al prieteniei”~ POEZIE-Cezarina Adamescu:,,Autograf cu lumină la tâmpla Cetăţii lui Bucur” (II)~ POEZIE-Paul Polidor:,,Lecţia istoriei”~ POEZIE-Ştefan Dumitrescu:,,Cu mâinile întinse către tine”(poezii de dragoste)~ POEZIE-Emilia Bucur:,,Poezii”~ POEZIE-Adrian Botez:,,Poeme inedite”~ POEZIE-Daniela Voiculescu:,,Jungle love”~ POEZIE-Al.Florin Ţene:,,Horă târzie în sat de pescari”
~ POEZIE-Camelia Radu:,,Pianul din soare” ~ POEZIE-Adrian Botez:,,Requiem pentru Basarabia”~ POEZIE-Victoria Milescu:,,Iubita secretă” ~ CĂRŢI-,,Copile, te roagă” de Aurel Anghel (fragmente)~ CĂRŢI-Melania Cuc:,,Dantela de Babilon”~ CĂRŢI-Referinţe critice la volumul,,Copile te roagă” de Aurel Anghel~ AMINTIRI-Elena Buică:,,Conflictul dintre generaţii”~ CRONICA PLASTICĂ-BIENALA DE ARTE PLASTICE „CEZAR IVĂNESCU”-Galaţi 2009~ VOCEA ISTORIEI-Valeria Bălescu:,,Mângâierea reginei”~ INFORMAŢII,NOUTĂŢI-O nouă revistă “Călător-Eurolines”


Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional Cotroceni

	Muzeul Naţional Cotroceni vă invită sâmbata 16 mai 2009 la cea de-a V-a ediţie a programului european "Noaptea Muzeelor" iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. În acest an, Noaptea Muzeelor se va desfăşura sub patronajul Secretarului General al  Consiliului Europei - domnul Terry Davis şi pentru prima dată sub patronajul UNESCO.  
	Cu acest prilej, Muzeul Naţional Cotroceni va oferi publicului vizitator următorul program:
	18.00-18.30 - vernisarea expoziţiei "Simfonia meniului"  
	Expoziţia „Simfonia meniului” este realizată de Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I", Asociaţia "Ospeţia din România".

Festivalul Comediei Româneşt

Festivalul Comediei Româneşti, ediţia VII-a se va deschide mâine la Teatrul de Comedie, de la ora 18.00, la cu spectacolul „Mansardă la Paris” de Matei Vişniec,  în regia lui Radu Afrim.  Spectacolul poart[ distinctia Marelui Premiu al Presei la Festivalul off Avignon în 2008. Timp de o săptămână vor fi reprezentate pe scenele teatrelor Comedie, Naţional, Metropolis şi Odeon spectacole montate în ţară şi în străinătate pe textele autorilor I.L Caragiale („Conu Leonida”), Tudor Muşatescu („Titanic vals”), Mihail Sebastian („Steaua fără nume” şi „Jocul de-a vacanţa”), Eugène Ionesco („Scaunele”), Matei Vişniec („Ioana şi focul”, „Buzunarul cu pâine”), Adrian Lustig („Clinica”), Lia Bugnar („Şapte dintr-o lovitură”, „Jocul de-a adevărul”), Dana Măgdici („Ofertă de serviciu”, coautor Lia Bugnar) şi Iulian Postelnicu („Nişte dintr-ăştia”). Regia acestor spectacole este semnată de Cătălina Buzoianu, Ion Caramitru, Radu Afrim, Aurel Palade, Dan Tudor, Dan Vasile, Cristian Şofron, Lia Bugnar, Dorina Chiriac, Iulian Postelnicu. Din Bucureşti sunt prezente în concursTeatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Metropolis şi Teatrul de Comedie, iar din ţară teatrele din Arad, Baia Mare, Tulcea, Constanţa şi Focşani. Sunt invitate să se alăture competiţiei şi două trupe europene venite din Luxemburg şi din Franţa.

FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN

Festivalul filmului european se desfăşoară în patru oraşe din România, între 7 şi 31 mai. Proiecţiile vor avea loc în trei cinematografe din Bucureşti, între 7 şi 17 mai, precum şi în Braşov, Timişoara şi Iaşi, între 15 şi 31 mai.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român (ICR), iar selecţia filmelor a fost realizată cu sprijinul ambasadelor şi cuprinde producţii de ficţiune şi documentare. Partenerii sunt Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România şi Muzeul Ţăranului Român (MŢR), cu sprijinul Independenţa Film şi New Films.

Braşov, gazdă pentru prima oară

La Bucureşti, filmele vor putea fi văzute la Cinema Studio şi la MŢR, unde vor avea loc proiecţii atât în aer liber, cât şi în interior, la Cinematograful Regizorului Român.

Festivalul va continua în Braşov, în perioada 15 - 17 mai, la Centrul Cultural Reduta, în Timişoara, între 21 şi 24 mai, la Cinema City, şi în Iaşi, între 28-31 mai, la Cinema City. Dacă, la Timişoara şi Iaşi, festivalul se află pentru al şaselea an consecutiv, la Braşov manifestarea are loc în premieră absolută.


Festivalul Comediei Româneşti  “festCO 2009”
Festivalul Comediei Româneşti - festCO, va fi organizat de Teatrul de Comedie între 6 şi 13 mai.
Pentru cea de-a VII-a ediţie au fost selectate montări realizate pe textele lui I.L. Caragiale, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, Eugène Ionesco, Matei Vişniec, Adrian Lustig, Lia Bugnar, Dana Măgdici sau Iulian Postelnicu. Spectacolele sunt regizate de Cătălina Buzoianu, Ion Caramitru, Radu Afrim, Dan Tudor, Dan Vasile, Lia Bugnar ş.a. Din Bucureşti intră în concurs Teatrul Naţional, Teatrul Metropolis şi Teatrul de Comedie, iar din ţară teatrele din Arad, Baia Mare, Tulcea, Constanţa şi Focşani. Alte două trupe  din Luxemburg şi din Franţa  au fost selecţionate pentru competiţie. 
Deschiderea festivalului va avea loc miercuri, 6 mai, la Teatrul de Comedie, cu spectacolul  "Mansardă la Paris" de Matei Vişniec, montat de Radu Afrim anul trecut la Kulturfabrik din Luxemburg şi distins cu Premiul Presei la Festivalul Off Avignon 2008. Festivalul se va încheia la 13 mai cu recitalul extraordinar de poezie românească al lui Horaţiu Mălăele "Sunt un orb".


S-AU ACORDAT PREMIILE GALEI UNITER 2009


Debut
Ioana Anastasia Anton pentru rolul Ofelia din spectacolul Hamlet la Teatrul Metropolis, Bucureşti 
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Valeria Seciu pentru rolul Gloucester din spectacolul Lear la Teatrul Bulandra, Bucureşti 
 Cel mai bun actor în rol secundar
 Sorin Leoveanu pentru rolul Lucio din spectacolul Măsură pentru măsură la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova 
 Cea mai bună actriţă în rol principal
 Mariana Mihuţ pentru rolul titular din spectacolul Lear la Teatrul Bulandra, Bucureşti 
Cel mai bun actor în rol principal
 Victor Rebengiuc pentru rolul Willy Loman din spectacolul Moartea unui comis voiajor la Teatrul Bulandra, Bucureşti 
 Cea mai bună scenografie
 Velica Panduru pentru decorul spectacolului Boala familei M la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Timişoara 
Cel mai bun regizor
 Gábor Tompa pentru regia spectacolului Trei surori la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca  
Cel mai bun spectacol
 Trei surori – producţie a Teatrului Maghiar de Stat, Cluj-Napoca  - Teatru radiofonic
Ionesco, cinci piese scurte de Eugen Ionesco, regia Alexandru Dabija, la SRR Bucureşti 
 Premiul de Excelenţă
OLGA TUDORACHE 
Premiul pentru întreaga activitate
Actriţă: MARGARETA POGONAT 
Actor: MITICĂ POPESCU 
Scenografie: DAN NEMŢEANU 
Regie: GELU COLCEAG 
Critică: ALICE GEORGESCU 
Premiul special pentru muzică de teatru
VLAICU GOLCEA 
Premiul special pentru coregrafie în arta spectacolului
PĂSTOREL IONESCU 
Premiul pentru critică teatrală acordat de AICT- Secţia Română
MIRCEA MORARIU 
Cea mai bună piesă românească a anului 2008
ZIUA PERFECTĂ de ANTOANETA ZAHARIA 
 Premiul Preşedintelui UNITER
ŞTEFAN IORDACHE -- ACORDAT POST MORTEM
Premiul Mecena
CARMEN PALADE ADAMESCU
Premiul special al UNITER 
AURA CORBEANU 
 

REDESCHIDEREA MUZEULUI AMAN


Centrul Cultural American, Rotary Club Bucuresti si Muzeul Municipiului Bucuresti va invita joi, 23 aprilie, ora 10:00, la Muzeul Theodor Aman (str. C.A. Rosetti nr. 8), la ceremonia de redeschidere partiala a acestei importante institutii de cultura. 
 
Cu aceasta ocazie, in prezenta doamnei Jeri Guthrie-Corn, Insarcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA la Bucuresti, a domnului Stefan Gheorghiu, presedintele Rotary Club Bucuresti, si  a domnului Ionel Ionita, directorul Muzeului Bucurestiului, vor fi dezvelite placile care marcheaza contributia financiara la restaurarea Muzeului Theodor Aman a celor doi sponsori principali: Ambasada SUA si Rotary Club.

In 2001, Ambasada SUA a oferit 20.000 de dolari pentru acest proiect valoros.  Rotary Club a contribuit, de asemenea, cu aproximativ 40.000 de euro la restaurarea muzeului. Vor fi redeschise pentru public trei dintre salile de expozitie ale muzeului, care cuprind lucrari de arta restaurate cu contributia financiara a unor persoane particulare.


DIFICULTĂŢILE CRIZEI SE RESIMT IN ARTĂ
Într-o conferinţă de presă Ion Caramitru a anuntat că   ediţia din acest an a Galei Premiilor UNITER, manifestare organizată de organizaţia artiştilor de teatru pe 27 aprilie, nu se va mai desfăşura, anul acesta, în spaţiul de tradiţie al Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”. Locul de desfăşurare va fi un  studio de televiziune, cel mai probabil Studioul 3 TVR, mult mai restrâns ca spaţiu decât cel amplu al desfăşurărilor din anii trecuţi. Motivul îl constituie dificultăţile financiare.


Vocile Pastelor 
La Ateneul Roman are loc astazi (ora 19.30) editia de Paste a concertului "Proms of Delight". Editia din acest an are ca tema "Voices of Romance" si aduce in prim-plan tineri artisti precum sopranele Iulia Dan si Ana-Maria Comsa, tenorii Teodor Ilincai, Marius Manea si Lucian Corchis, baritonul Serban Vasile. Invitatii speciali ai serii sunt Paula Seling, pianistul Mihai Ungureanu si Brad Vee Johnson, cunoscut pentru turneele intreprinse cu celebra formatie Boney M. Evenimentul se inscrie in seria manifestarilor culturale organizate de Primaria Municipiului Bucu­resti cu ocazia celebrarii a 550 de ani de la atestarea documentara a orasului Bucuresti

Melania Cuc



Constelaţia ,,Artur Silvestri,,
S-a frânt ca o prescură pentru noi fiecare….

L-am cunoscut în a doua parte a deceniului 80, în veacul trecut, în Redacţia ,,Luceafărul,,. La prima privire mi s-a părut că ar fi un haiduc descins direct din vechii codrii ai Vlăsiei, printre paginile cu miros proaspăt de cerneală ieşite din tipografie. Un voinic, cu părul negru adunat în cosiţă pe spate, cu mustaţă neagră, privire directă şi zâmbetul inegalabil, deschis,- nu aducea defel cu tipul cărturarului clasic,cu  omul care era un împătimit de cultură. 
 Pe atunci, nu-l credeam în stare să dispară, să moară. Nu îl cred nici astăzi gata să de-a bir cu fugiţii, să ne abandoneze,-pe noi, copii nebuni şi ai nimănui, aici pe pământul musting de intrigi şi mercantilism de două parale.
 	Vremea şi vremurile ne-au despărţit. Ne-am reântâlnit cu prilejul decernării Premiilor ARP din toamna anului 2007.
Ne-am îmbrăţişat ca doi fraţi de spirit care au fost surghinuiţi, fiecare în felul său, de Destin. 
I-am simţit prin fibra veşmintelor carnea împuţinată,- trupul de schivnic şi, şi …ceva de dincolo de realitatea imediată m-a făcut să cred, să simt, să ştiu că Artur Silvestri nu mai era defel cel pe care-l cunoscusem în tinereţe. Bunătatea luase locul ironiei şarmante de altădată Era fragil. Trupul i se împuţinase, în schimb, spiritul Omului i-l simţeam a-i fi al unui uriaş. Era un fel de sfânt printre oameni, purta sigur un nimb,pentru că… dacă aş fi avut curajul, aş fi întins mâna, sigur i l-aş fi atins..
 Artur Silvestri nu-şi mai aparţinea sieşi.
  Devenise sacerdorul, maestrul spre care migrau generaţii diferite dar la fel de înrobite pe viaţă,  de litera scrisă.
Artur Silvestri era deja o instituţie. 
Rememoram din amintire, paginile primelor sale scrieri, care incendiaseră prin inedit şi spledoare  sfera criticii literare  bucureştene în perioada ternă de dinainte de  decembrie 1989. O lume barocă şi fascinantă în care limita dintre real şi magie era acolo, dar ca şi invizibilă. Artur Silvestri, scriitorul despre care s-a vorbit, din păcate,  cu parcimonie, a deschis breşă  într-un alt fel de literatură română. 
Deşi mustind de talent şi harul de-a reuşi să-şi transpună pe hârtie, gândurile, să facă ,,ficţiune,, în ultimii săi ani pământecno, scriitorul Artur Silvestri a reunţat în parte  la a se ,,promova,, pe sine . Ştia cine este, ştia de unde vine şi ce misie avea de îndeplinit, pentru alţii, în lume. Aşadar, s-a dăruit în neştire unor fiinţe ca mine, ca tine… Ne-a dat clipe din clipele sale, s-a frânt ca o prescură în bucăţele, pentru noi, fiecare.
Îl credeam în stare de multe, nu-l credeam în stare să moară!
În mesajele noastre electronice, vorbeam adesea, ca într-o parabolă, despre Moarte. Eu bravam! Ii spuneam că, ţăranca din mine nu se teme de clipa marii treceri în  nimicnicie.  Raţional, lovit de realitatea, Maestrul mă punea la ,,punct,, aşa cum numai el ştia să o facă :
,, Draga Melania, Noi spunem, că moartea este un fenomen natural în evoluţia Universului, citând sau poate gândind în chiar acest fel, dar când acel ,,ceva” ce ne defineşte, o presimte atât de aproape încât până şi răsuflarea îi este grea, tăioasă şi stranie ca gerul iernii definitive, apare frica, o frică indescriptibilă ce împresoară, venită nu se ştie de unde; o stare nepământeană. Nu ţi-aş dori s-o vezi fiindcă n-ai să poţi s-o suporţi, iar dacă ai s-o vezi o dată n-ai s-o mai poţi uita şi amitirile acelor clipe indefinite, unde parcă toate timpurile posibile se amestecă fără a mai putea înţelege în care anume dintre realităţi ne aflăm, te va urmări mereu, revenind din alte dimnesiuni întotdeauna fără să-i ştii ceasul sau secunda, urmărindu-te, până la urmă, când va înceta să existe cu cel ce se simte întotdeauna hăituit de ireparabil…,,
	Cu voia sa, cu titlul ,,Scrisoarea de la Maestru,, acest text face parte din  volumul meu ,,Iisus din podul bisericii,,
Il recitesc si simt fiorii morţii adevărate. Apoi, deschid fereastra. Văd cerul spuzit de stele şi simt, ştiu, mă asigur că una dintre cele mai noi galaxii din Universul văzutelor şi nevăzutelor a primit numele lui Artur Silvestri, Numele Omului Mare.
	Din aceastra Galaxie, ca un praf cosmic, facem parte cu toţii cei care l-am cunoscut pe Artur Silvestri. O stea necaăzătoare pare a fi şi ,, Cetatea lui Bucur,, astrul care luminează prin cunoaştere şi zicere românească dinspre malurile Dâmboviţei pentru întreaga gintă scriitoricească.
Îi urez ani buni de lumină, iar editorilor le doresc puterea de-a duce mai departe firul odeseei, pe care Artur Silvestri a călătorit-o cu propriul său destin, cu propria-i sa viaţă.
Am gânduri de apreciere şi toată cinstea pentru scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, scriitorul talentat, femeia puternică din răspântia unde viaţa şi moartea întruchipează  Galaxia ,, Artur Silvestri,,. 









Melania Cuc



Constelaţia ,,Artur Silvestri,,
S-a frânt ca o prescură pentru noi fiecare….

L-am cunoscut în a doua parte a deceniului 80, în veacul trecut, în Redacţia ,,Luceafărul,,. La prima privire mi s-a părut că ar fi un haiduc descins direct din vechii codrii ai Vlăsiei, printre paginile cu miros proaspăt de cerneală ieşite din tipografie. Un voinic, cu părul negru adunat în cosiţă pe spate, cu mustaţă neagră, privire directă şi zâmbetul inegalabil, deschis,- nu aducea defel cu tipul cărturarului clasic,cu  omul care era un împătimit de cultură. 
 Pe atunci, nu-l credeam în stare să dispară, să moară. Nu îl cred nici astăzi gata să de-a bir cu fugiţii, să ne abandoneze,-pe noi, copii nebuni şi ai nimănui, aici pe pământul musting de intrigi şi mercantilism de două parale.
 	Vremea şi vremurile ne-au despărţit. Ne-am reântâlnit cu prilejul decernării Premiilor ARP din toamna anului 2007.
Ne-am îmbrăţişat ca doi fraţi de spirit care au fost surghinuiţi, fiecare în felul său, de Destin. 
I-am simţit prin fibra veşmintelor carnea împuţinată,- trupul de schivnic şi, şi …ceva de dincolo de realitatea imediată m-a făcut să cred, să simt, să ştiu că Artur Silvestri nu mai era defel cel pe care-l cunoscusem în tinereţe. Bunătatea luase locul ironiei şarmante de altădată Era fragil. Trupul i se împuţinase, în schimb, spiritul Omului i-l simţeam a-i fi al unui uriaş. Era un fel de sfânt printre oameni, purta sigur un nimb,pentru că… dacă aş fi avut curajul, aş fi întins mâna, sigur i l-aş fi atins..
 Artur Silvestri nu-şi mai aparţinea sieşi.
  Devenise sacerdorul, maestrul spre care migrau generaţii diferite dar la fel de înrobite pe viaţă,  de litera scrisă.
Artur Silvestri era deja o instituţie. 
Rememoram din amintire, paginile primelor sale scrieri, care incendiaseră prin inedit şi spledoare  sfera criticii literare  bucureştene în perioada ternă de dinainte de  decembrie 1989. O lume barocă şi fascinantă în care limita dintre real şi magie era acolo, dar ca şi invizibilă. Artur Silvestri, scriitorul despre care s-a vorbit, din păcate,  cu parcimonie, a deschis breşă  într-un alt fel de literatură română. 
Deşi mustind de talent şi harul de-a reuşi să-şi transpună pe hârtie, gândurile, să facă ,,ficţiune,, în ultimii săi ani pământecno, scriitorul Artur Silvestri a reunţat în parte  la a se ,,promova,, pe sine . Ştia cine este, ştia de unde vine şi ce misie avea de îndeplinit, pentru alţii, în lume. Aşadar, s-a dăruit în neştire unor fiinţe ca mine, ca tine… Ne-a dat clipe din clipele sale, s-a frânt ca o prescură în bucăţele, pentru noi, fiecare.
Îl credeam în stare de multe, nu-l credeam în stare să moară!
În mesajele noastre electronice, vorbeam adesea, ca într-o parabolă, despre Moarte. Eu bravam! Ii spuneam că, ţăranca din mine nu se teme de clipa marii treceri în  nimicnicie.  Raţional, lovit de realitatea, Maestrul mă punea la ,,punct,, aşa cum numai el ştia să o facă :
,, Draga Melania, Noi spunem, că moartea este un fenomen natural în evoluţia Universului, citând sau poate gândind în chiar acest fel, dar când acel ,,ceva” ce ne defineşte, o presimte atât de aproape încât până şi răsuflarea îi este grea, tăioasă şi stranie ca gerul iernii definitive, apare frica, o frică indescriptibilă ce împresoară, venită nu se ştie de unde; o stare nepământeană. Nu ţi-aş dori s-o vezi fiindcă n-ai să poţi s-o suporţi, iar dacă ai s-o vezi o dată n-ai s-o mai poţi uita şi amitirile acelor clipe indefinite, unde parcă toate timpurile posibile se amestecă fără a mai putea înţelege în care anume dintre realităţi ne aflăm, te va urmări mereu, revenind din alte dimnesiuni întotdeauna fără să-i ştii ceasul sau secunda, urmărindu-te, până la urmă, când va înceta să existe cu cel ce se simte întotdeauna hăituit de ireparabil…,,
	Cu voia sa, cu titlul ,,Scrisoarea de la Maestru,, acest text face parte din  volumul meu ,,Iisus din podul bisericii,,
Il recitesc si simt fiorii morţii adevărate. Apoi, deschid fereastra. Văd cerul spuzit de stele şi simt, ştiu, mă asigur că una dintre cele mai noi galaxii din Universul văzutelor şi nevăzutelor a primit numele lui Artur Silvestri, Numele Omului Mare.
	Din aceastra Galaxie, ca un praf cosmic, facem parte cu toţii cei care l-am cunoscut pe Artur Silvestri. O stea necaăzătoare pare a fi şi ,, Cetatea lui Bucur,, astrul care luminează prin cunoaştere şi zicere românească dinspre malurile Dâmboviţei pentru întreaga gintă scriitoricească.
Îi urez ani buni de lumină, iar editorilor le doresc puterea de-a duce mai departe firul odeseei, pe care Artur Silvestri a călătorit-o cu propriul său destin, cu propria-i sa viaţă.
Am gânduri de apreciere şi toată cinstea pentru scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, scriitorul talentat, femeia puternică din răspântia unde viaţa şi moartea întruchipează  Galaxia ,, Artur Silvestri,,. 











  



  

Muzeul Naţional Cotroceni organizează  joi, 9 aprilie 2009, orele 18.30, vernisajul expoziţiei  de pictură “Repere”, semnată Mircea Novac.
	Pictorul Mircea Novac este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă – Bucureşti, promoţia 1978, iar din anul 1986 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
	În 1990 pleacă din România în Olanda, iar în perioada 1991-2002, Mircea Novac expune în galerii din Belgia, Olanda, Venezuela, Columbia, Argentina, Statele Unite ale Americii.
	După revenirea în România în anul 2004, artistul a expus  în 2007 la Muzeul de Artă din Craiova.
	Opera pictorului Mircea Novac a parcurs diverse etape, precum postbizantinismul, neoexpresionismul, hiperrealismul, înainte de a configura un nuanţat realism postmodern

   A început să emită - deocamdată numai pe internet - prima televiziune de divertisment pentru copii :TvV de PICI ! La adresa www.tvdepici.ro vă puteţi întâlni cu copilăria şi cu talentul. Şi tot la această adresă, dacă doriţi, puteţi asculta şi Radio de Pici!

CSA LOVINESCU - LOC AL DESBATERILOR FILOSOFICE

Casa Lovinescu - apartamentul din fata Facultatii de drept unde se tineau sedintele cenaclului "Sburatorul" a devenit un frecventat centru de dezbateri filosofice. Iata ce manifestari a gazduit si gazduieste in lunime lartie si aprilie 2009:
1.     Ciclul de conferinţe Serile Noica: Alexandru Bogdan Duca, Noica şi marxismul. Între iadul rezistenţei şi cel al deznădejdii, joi, 12 martie 2009, ora 19.00, Centrul de studii „Constantin Noica”, Casa Lovinescu, Bucuresti.

2.     Conferinta: Laura Tusa-Ilea, „Umbra” filosofiei si „orbirea” nefilosofilor, marti 17 martie 2009, ora 18:30, Casa Lovinescu, Bucuresti. 

3.     Dezbatere publica la Casa Lovinescu (Joi 26 martie 2009, ora 18:30) in jurul volumului Metafizica noastra de toate zilele de Stefan Afloroaei (Humanitas, Bucuresti, 2008), in prezenta autorului 

4.     Conferinta Centrului de Studii Medievale: Madeea Axinciuc, Profetul şi merele de aur. Despre chip şi asemănare în Calauza rataciţilor, 3 aprilie 2009, Casa Lovinescu, Bucuresti

5.     Ciclul de conferinţe Serile Noica: Roxana Trandafir, Noica si Platon, joi, 9 aprilie 2009, ora 18, Centrul de studii „Constantin Noica”, Casa Lovinescu, Bucuresti.

6.     Ciclul de conferinţe Serile Noica: Sorin Lavric, Kant vazut cu ochii lui Noica, joi 23 aprilie, ora 18, Centrul de studii „Constantin Noica”, Casa Lovinescu, Bucuresti 


CONSTRUIM UN TEATRU LA O SUTA DE ANI?

Actorul si regizorul Ion Lucian, director al Teatrului pentru copii si tineret Excelsior, a sarbatorit ieri, alaturi de colegii de scena, 19 ani ai institutiei pe care o conduce, precum si inaugurarea "implinirii ultimului an de chinuri" privind constructia noului sediu. Cladirea, construita de un investitor israelian special pentru Ion Lucian, reprezinta primul si singurul teatru ridicat in ultima suta de ani. Momentan institutia isi sustine reprezentatiile miercuri si joi la Palatul National al Copiilor, iar duminica, la doua saptamani, la Nottara. Noul sediu "se doreste a fi una dintre cele mai moderne sali din Bucuresti

Centrul Internaţional Şcoala de Muzică şi Arte Plastice Nr.4 Bucureşti
de Interferenţe Culturale al Fundaţiei “Paul Polidor” – Club UNESCO
Str.Maica Domnului 61-63, Sector 2, Tel.:021.242.00.50
Academia de Interferenţe Internaţionale “Paul Polidor”- Bucureşti
Casa de Discuri a Fundaţiei “Paul Polidor - Bucureşti, Clubul Itinerant de Lectură şi Arte “Paul Polidor”
în colaborare cu Liga Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti prezintă joi, 2 aprilie 2009, orele 17.00, SERATA 10
RECITAL: MARIA IRENA
GĂLEŞANU
În program:
-K.Czerny-Studiul nr 4 do major
-Burgmuller-Arabesque sol major
-J.S.Bach-Preludiul nr 2 do major
-A.Diabelli-Sonatina sol major partea I
-D.Sostacovici-vals-cantec mi minor
Vor citi creaţii literare proprii membri ai Ligii Scriitorilor din România - Filiala Bucureşti în cadrul cenaclului “Cetatea lui Bucur”

 A apărut o nouă revistă în peisajul literar

    A apărut primul număr al revistei lunare, on-line “Cetatea lui Bucur”- Literatură, Arte, Cărţi – editată de Filiala Bucureşti a Ligii Scriitorilor din România în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patrimoniu.
În cuprins, primul număr al revistei on-line “Cetatea lui Bucur” are semnăturile unor scriitori ce fac parte din cenaclul Filialei Bucureşti a Ligii Scriitorilor Români “Cetatea lui Bucur”: Paul Polidor, Elena Armenescu, Sorin Cerin, Elisabeta Iosif, Cristian Neagu, Elena Buică, Ana Maria Bălaş si un omagiu adus omului de cultura Artur Silvestri.
Va rugăm să accesaţi  şi să ne contactaţi.
          

SCULPTORUL ION VLAD

La Muzeul National Cotroceni are loc, astazi (ora 18.00), verni­sajul expozitiei de sculptura a regretatului Ion Vlad. Artistul a parasit Romania in 1965, la varsta de 45 de ani si s-a sta­bilit la Paris. Consacrarea si-a castigat-o insa in tara natala unde a beneficiat de importante comenzi destinate spatiilor publice romanesti, fiind totodata si un reputat profesor de sculptura la Ins­titutul de Arhitectura din Bucu­resti. In 1964 i s-a acordat Pre­miul de Stat, prilej cu care, Editura Meridiane i-a consa­crat o consistenta monogra­fie. La Paris, Ion Vlad a pa­strat si accentuat coordo­natele sculpturii sale figu­rative, concentrandu-se pe linia unui modernism atenuat, de factura clasica. In 1967, Pierre Cardin i-a comandat cinci sculpturi pentru spatiul Cardin din capitala pariziana. Din 1975 a devenit profesor de sculptura si desen la Uni­versitatea din Sorbona. Prin­tre lucrarile mai impor­tante din perioada franceza se nu­mara o decoratie murala din beton de 100 metri patrati si doua sculpturi in bronz si ci­ment realizate pentru Spitalul Sfantul Ioan din Stockton, San Francisco, California. In 1991, ca urmare a reconside­rarii valorilor cul­tu­rale roma­nesti, Academia Romana l-a ales membru de onoare. S-a stins din viata in 1992, la var­sta de 72 de ani

BUCURESTIUL ARE UN STUDIO DE TEATRU UNESCO

Sâmbătă a fost inaugurat în Capitală Studioul Internaţional de Teatru UNESCO “André-Louis Perinetti”.
Sediul Studioului Internaţional de Teatru “André-Louis Perinetti”, situat în Bulevardul Magheru 27 din Bucureşti, include o sală de teatru cu 90 de locuri şi o cafenea. Instituţia nou creată cuprinde şi un Centru Internaţional de Cercetări Teatrale condus de regizorul David Esrig. 
Potrivit directorului Catedrei UNESCO-ITI, Corneliu Dumitriu, studioul urmează să găzduiască masterate internaţionale şi întâlniri cu importanţi oameni de teatru din România şi din străinătate.
Printre primele proiecte ce vor vedea luminile rampe în această sală este spectacolul “Rinocerii” de Eugen Ionescu, în regia Cătălinei Buzoianu, cu Tania Filip, Liviu Lucaci, Virgil Ogăşanu şi Mihai Constantin în distribuţie.
Studioul va găzdui, zilele următoare, un atelier internaţional demonstrativ de actorie, susţinut de Yiannis Paraskevopoulos din Grecia.



NUZEUL TARANULUI ROMAN DESPRE NEFERICIREA COLECTIVIZARII

Expozitia multimedia "Taranii si comunismul" este vernisata astazi (ora 12.00) la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti, marcandu-se astfel implinirea a 60 de ani de la inceputul colectivizarii fortate a agriculturii si de la inceputul calvarului pentru taranul roman. 


TEATRU LA MUYEUL TARANULUI ROMAN

ncepând cu luna martie la Clubul Ţăranului de la MŢR programul săptămânal se diversifică, iar teatrul este inclus pe lista evenimentelor culturale găz­duite aici. Producţiile com­paniei independente „Joint“ au putut fi văzute aici în zilele de luni, dar, din 24 martie. Datorită succeselor înregistrate, exis­tă deja un mic pachet de spectacole, iar primele la care vă puteţi face rezervări sunt „Netotu“, un one-man-show susţinut de actorul Marius Damian, „Pam-Pam“ o adaptare după texte de Constantin Tănase semnată şi interpretată de George Constantinescu şi o creaţie mai puţin obişnuită, „Drum-up – spectacol de teatru, step, pantomimă şi percuţie“. 

COMUNICAT AL ASOCIATIEI “PRIETENII SOLII CENTRALE”

 
La 158 de ani de la înfiinţarea Şcolii Centrale din Bucureşti, Asociaţia Prietenii Şcolii Centrale, asociaţie fondată de elevi, foşti elevi şi profesori ai Şcolii vă invită la o acţiune de protest ce va avea loc marţi 17 martie în faţa şcolii, strada Icoanei nr. 3-5, între orele 12:30 şi 14:30. 
Acţiunea se desfăşoară în cadrul campaniei „Şcoala Centrală – trecutul care obligă”, cu sprijinul Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Asociaţiei Bucureşti şi Asociatiei pentru Tranziţia Urbană. 
Cerem: 

1. Consolidarea, renovarea şi restaurarea Şcolii Centrale 


2. Renunţarea la construirea unui turn în faţa Şcolii Centrale 


Premiile Revistei "Actualitatea muzicala", editata de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania.

Pentru realizarile de anul trecut in domeniul muzicii clasice, premiile le vor reveni: * interpretare - flautistului Ionut Stefanescu; publicistica - Maria Balamas (emisiunea "Dimineata Crossover"); "evenimentul anului" - Festivalul international " Viata e frumoasa" - Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" * premiul tineretii, ex aequo - compozitorilor Diana Rotaru si Cristian Lolea * diploma de excelenta pentru Proiectul Anului - Fundatia "Prietenii Muzicii - Serafim Antropov". In privinta muzicii usoare, laureatii sunt: * Premiul "O viata dedicata cantului" - Marina Voica * music-hall - Alexandru Arsinel * compozitor - Mihai Alexandru * Premiul "Legende folk" - Mircea Vintila * muzica rock - formatia KUMM * revelatia anului - Raoul (Rares Borlea) * diploma de excelenta - Adi Manolovici (volumele "Electrik Master Music").

S-AU DAT PUBLICITATII NOMINALIZARILE PENTRU PREMIILE UNITER 2009

Nominalizările pentru premiul "Cea mai bună piesă de teatru radiofonic" sunt: "Ionesco, cinci piese scurte", de Eugen Ionesco, în regia lui Alexandru Dabija, "Planeta mediocrilor", de Ioan Groşan, în regia lui Attila Vizauer şi "Ucigaş fără simbrie", de Eugen Ionesco, în regia lui Lucian Giurchescu, toate la Societatea Română de Radiodifuziune, Bucureşti.

Pentru premiul "Cel mai bun spectacol" au fost nominalizate piesele: "Ivona, principesa Burgundiei", o producţie a Teatrului „Támasi Áron”, din Sfântu Gheorghe, "Omul Pernă", producţie a Teatrului „Maria Filotti”, din Brăila şi "Trei surori", producţie a Teatrului Maghiar de Stat, din Cluj-Napoca.

Pentru premiul "Cel mai bun regizor" au fost nominalizaţi: Radu Afrim, pentru regia spectacolului "Omul Pernă", de la Teatrul „Maria Filotti”, din Brăila, László Bocsárdi pentru regia spectacolului "Ivona, principesa Burgundiei", de la Teatrul „Támasi Áron”, din Sfântu Gheorghe şi Gábor Tompa, pentru regia spectacolului "Trei surori", de la Teatrul Maghiar de Stat, din Cluj-Napoca.

Următorii scenografi concurează pentru premiul pentru "Cea mai bună scenografie": József Bártha, pentru decorul spectacolului "Ivona, principesa Burgundiei", de la Teatrul „Támasi Áron”, din Sfântu Gheorghe, Andrei Both, pentru decorul spectacolului "Trei surori", de la Teatrul Maghiar de Stat, din Cluj-Napoca şi Velica Panduru, pentru decorul spectacolului "Boala familei M", de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, din Timişoara.

Actorii: László Mátray, pentru rolul Prinţul Filip din spectacolul "Ivona, principesa Burgundiei", de la Teatrul „Támasi Áron”, din Sfântu Gheorghe, Victor Rebengiuc, pentru rolul Willy Loman din spectacolul "Moartea unui comis voiajor", de la Teatrul Bulandra, din Bucureşti şi Zsolt Bogdán, pentru rolul Verşinin, din spectacolul "Trei surori", de la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca, concurează pentru premiul "Cel mai bun actor în rol principal".

La categoria "Cea mai bună actriţă în rol principal" au fost nominalizate: Dorina Chiriac, pentru rolul Ioana, din spectacolul "Ioana şi focul", de la Teatrul de Comedie, Bucureşti, Imola Kézdi, pentru rolul Maşa din spectacolul "Trei surori", de la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca şi Mariana Mihuţ, pentru rolul titular din spectacolul "Lear", de la Teatrul Bulandra, din Bucureşti.

Premiul "Cel mai bun actor în rol secundar" va fi disputat de: András Hatházi, pentru rolul Andrei din spectacolul "Trei surori", de la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca, Sorin Leoveanu, pentru rolul Lucio din spectacolul "Măsură pentru măsură" de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova şi Tibor Pálffy, pentru rolul Şambelanul din spectacolul "Ivona, principesa Burgundiei", de la Teatrul „Támasi Áron”, din Sfântu Gheorghe.

Pentru "Cea mai bună actriţă în rol secundar" concurează: Valeria Seciu, pentru rolul Gloucester din spectacolul "Lear", de la Teatrul Bulandra, Bucureşti, Tünde Skovrán, pentru rolul Nataşa din spectacolul "Trei surori", de la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca şi Ada Simionică pentru rolul Hilda, din spectacolul "And Bjork, of course", de la Teatrul „Toma Caragiu”, din Ploieşti.

La categoria "Cel mai bun debut" au fost anunţate trei nume: Ioana Anastasia Anton, pentru rolul Ofelia din spectacolul "Hamlet", de la Teatrul Metropolis, Bucureşti, Florina Gleznea, pentru rolul Martha din spectacolul "Cui i-e frică de Virginia Wolf", de la Teatrul Act, Bucureşti şi Ionuţ Grama pentru rolul George din aceeaşi piesă.

Juriul, format din criticii Magdalena Boiangiu, Victor Scoradeţ şi Ionuţ Sociu, a stabilit nominalizările în urma vizionării a zeci de piese. Un alt juriu, a cărui componenţă nu a fost încă anunţată, va desemna în seara galei, prin vot secret, câştigătorii Premiilor Uniter 2009.

Conform statutului Uniter, Senatul Uniter acordă, în cadrul Galei Premiilor Uniter, premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.

Actriţa Olga Tudorache va primi Premiul de Excelenţă. Premiul pentru întreaga activitate se va acorda actriţei Margareta Pogonat şi actorului Mitică Popescu.

Pentru scenografie, premiul de excelenţă îi va reveni lui Dan Nemţeanu iar premiul de excelenţă pentru regie îi va fi acordat lui Gelu Colceag.

La categoria "Critică de teatru", premiul de excelenţă îi va reveni lui Alice Georgescu. Premiul special pentru muzică de teatru se va acorda lui Vlaicu Golcea. Premiul special pentru coregrafie în arta spectacolului îi va fi oferit lui Păstorel Ionescu.

Premiile Uniter vor fi acordate în cadrul unei gale programate pe 13 aprilie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Trofeul ce însoţeşte premiile este opera sculptorului Ion Bitzan.

DUMINICA ORTODOXIEI IN CAPITALA

Credinciosi purtand in maini icoane, lumanari si torte aprinse, impreuna cu preotii de la cele 40 de biserici din sectorul 2 vor sarbatori, in parcul Gradina Icoanei, Duminica Orto­doxiei, inceputul marii sar­batori crestine. In acelasi loc, se va desfasura o ampla procesiune in care credinciosii vor purta icoa­nele aduse special pentru acest eveniment, ce vor fi sfintite de catre numerosi preoti, potrivit obiceiului acestei zile sfinte

VERNISAJ LA COTROCENI

Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni organizează joi, 12 martie 2009, orele 18.00, în Cuhnia Muzeului Naţional Cotroceni, vernisajul expoziţiei „Mituri urbane”.
	Sub acest generic, în cadrul unui woorkshop din toamna anului 2007, Muzeul Naţional Cotroceni a invitat artişti plastici şi scriitori, pentru a forma un grup de creaţie, cu scopul de a realiza o retrospecţie asupra „imaginii” oraşului Bucureşti. Pe parcursul anului 2008, obiectivele stabilite s-au concretizat într-o suită de opere literare şi de artă plastică, ce urmează a fi prezentate într-o expoziţie de amploare, ca portret al oraşului.
	În expoziţie vor putea fi admirate lucrări de grafică, manuscrise, cărţi şi fotografii. Artiştii plastici prezenţi în cadrul expoziţiei sunt Florin Stoiciu, Cristian Ţârdel, Călin Chivu, Tudor Jebeleanu, Ştefana Mărmureanu, Anca Boeriu, iar scriitorii Mihail Gălăţanu, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Daniel Bănulescu. 
	Vernisajul va fi urmat de un spectacol de poezie şi pantomimă cu membri ai Companiei Pass-Partout DP, care vor prezenta fragmente din spectacolul „Toţi 5”. Protagoniştii spectacolului sunt: Paul Cimpoieru, Silviu Man, Dana Paraschiv, Ana Pepine, Ştefan Ruxanda.

A REIA EDITIE A GALEI PREMIILOR GOPO:

Cel mai bun lungmetraj - "Restul e tacere", de Nae Caranfil

Cea mai buna regie - Radu Muntean, pentru "Boogie"

Cel mai bun scenariu - Nae Caranfil, pentru "Restul e tacere"

Cel mai bun actor in rol principal - Dragos Bucur ("Boogie")

Cea mai buna actrita in rol principal - Anamaria Marinca ("Boogie")

Cel mai bun actor in rol secundar - Mimi Branescu ("Boogie")

Cea mai buna actrita intr-un rol secundar - Ioana Bulca ("Restul e tacere")

Cel mai bun sunet - Gelu Costache, Florin Tabacaru, Stefan Crisan si Brian Riordan, pentru "Restul e tacere"

Cel mai bun montaj - Dan Nanoveanu, pentru "Restul e tacere"

Cea mai buna imagine - Marius Panduru, pentru "Restul e tacere"

Cea mai buna muzica originala - Laurent Couson ("Restul e tacere")

Cea mai buna scenografie - Calin Papura, Ruxandra Ionica ("Restul e tacere")

Cele mai bune costume - Doina Levintza ("Restul e tacere")

Cel mai bun machiaj - Ioana Ionita, Dana Roseanu ("Nunta muta")

Cel mai bun documentar - "Podul de flori", de Thomas Ciulei

Cel mai bun scurtmetraj - "Alexandra", de Radu Jude

Premiul "Tanara speranta" - George Dorobantu ("Elevator")

Premiul publicului (pentru filmul cu cel mai mare succes de box office in anul 2008) - "Supravietuitorul", de Sergiu Nicolaescu (25.706 bilete vandute)

Cel mai bun film european - "In slujba regelui Angliei", de Jiri Menzel

Totodata, in cadrul galei au fost acordate si premii speciale:

Premiul special Romanian Society of Cinematographers: Vivi Dragan Vasile - "Nunta muta"

Premiu special - inginerul de sunet Andrei Pap

Premiul special pentru sprijinirea cinematografiei romane - Cinema City

Premiul special pentru intreaga activitate: regizoarea Elisabeta Bostan

Premiul pentru intreaga cariera: actorul Marin Moraru

Cu un premiu special a fost distins regizorul Radu Gabrea, pentru modul in care a reusit sa ecranizeze romanul "Cocosul decapitat". 


La Muzeul Naţional de Istorie a României,  Salonul de Carte şi Presă Bucureşti, Ediţia a XIV-a.

Evenimentul reuneşte peste 100 de participanţi: edituri, importatori şi distribuitori de carte, fundaţii, societăţi şi institute culturale, instituţii de învăţământ superior, unităţi muzeale şi reprezentanţi mass-media - scrisă şi audio. Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este de la ora 10.00 la ora 19.00

TREI ALBUME DE ARTA ROMANEASCA

Galeria Noi a gazduit ieri lansarea a trei albume dedicate artei si culturii romanesti ale Editurii Noi Media Print, in prezenta unor invitati de marca din peisajul cultural si monahal romanesc.
"Arta 1900 in Romania" scrisa de Ada Stefanut, "Arta de traditie bizantina in Romania" autor monahia Atanasia Vaetisi de la Manastirea Stavropoleos si "Barocul romanesc. Gesturi de autoritate, replici si ecouri" de Constantin Hostiuc reprezinta continuarea colectiei "Discover Romania", o colectie inaugurata anul trecut de catre editura Noi, prin lucrarea "Pictura murala gotica din Transilvania" apartinand Danei Jenei

Tineri artişti  în concert la Muzeul Naţional Cotroceni 


	Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 4 martie 2009, orele 19.00 concertul „Belle nuit, o nuit d'amour” - recital de muzică franceză în interpretarea soliştilor: Cristina Radu – soprană, Andras Chiriliuc – bariton, Corina Răducanu – pian, Eugen Dumitrescu – pian.

Centrul Cultural American ii premiaza pe castigatorii concursului 
de eseuri in limba engleza pentru elevi
“WHAT HUMAN RIGHT DO I VALUE MOST?”


In data de 26 februarie 2009, profesori si elevi de liceu, diplomati americani, voluntari Peace Corps, bursieri Fulbright si reprezentanti ai ONG-urilor s-au renunit la Centrul Cultural American pentru a-i felicita pe castigatorii concursului de eseuri “What human right do I value most?”
Concursul a fost lansat in 10 decembrie 2008, pentru a marca implinirea a 60 de ani de la proclamarea de catre ONU a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. 117 eseuri scrise de elevi de la 13 licee si colegii din Bucuresti au participat in aceasta competitie. Colegiul National „Iulia Hasdeu” a avut cel mai mare numar de participanti (32 de elevi), urmat de Colegiul National „I.L. Caragiale” (26 de elevi) si Colegiul National „Spiru Haret” (17 elevi). In evaluarea eseurilor,  juriul compus din cetateni americani din cadrul Misiunii Diplomatice a SUA in Romania a tinut cont atat de stilul, cat si de continutul lucrarilor prezentate. Au fost mentionati 12 finalisti si 3 castigatori.


LA ATENEUL ROMAN, CORUL FILARMONICII PREYINTĂ O INTEGRALA DIN BACH

Motetele, ca lucrări corale  ale marilor simfonişti, constituie o precupare pentru repertoriul concertelor de la Ateneul Roman. Susţinute de Corul Filarmonicii „George Enescu”, ele au început cu 
al Integrala motetelor de Anton Bruckner, realizată la Ateneul Român în trei concerte de-a lungul anilor 2007-2008.
În această eară de duminică, la orele 19,  Ateneul Român găzduiește primul concert din seria Integralei motetelor de J.S. Bach, care va fi completat cu un al doilea concert, programat pe 24 mai. Versiunea propusă de dirijorul Iosif Ion Prunner și Corul Filarmonicii „George Enescu” celor șapte motete scrise de J.S. Bach, lucrări de referință din repertoriul coral internațional, este a cappella cu un grup solistic. Comparativ cu versiunile pentru cor mare și acompaniament instrumental, implicit orgă, versiunea a cappella este mai dificilă, mai sensibilă, mai solicitantă pentru interpreți.

 

PREMIILE UCIN 2008

La această ediţie, Marele Premiu UCIN nu s-a acordat la nici una din cele două categorii - film de lungmetraj şi film de scurtmetraj. Juriul de la prima categorie, condus de regizorul Alexa Visa­rion, a hotărât: "Restul e tăcere", scenariul şi regia Nae Caranfil - Premiul special al juriului; "Boogie" (trei premii), pentru regie - Radu Muntean, pentru cel mai bun actor şi pentru cea mai bună actriţă - Dragoş Bucur şi respectiv Anamaria Ma­rinca; "Nunta mută" - Premiul Opera Prima regizorului Horaţiu Mălăele, Premiul pentru imagi­ne lui Vivi Drăgan Vasile şi Premiul pentru co­loa­na sonoră lui Tiberiu Borcoman şi Alexandru An­drieş; "România! România!" - Premiul pentru sce­nariu lui Radu Gabrea.

De asemenea, "Restul e tăcere" i-a adus Pre­miul pentru scenografie (de­coruri) lui Călin Pa­pură, iar "Cocoşul decapitat" acelaşi premiu, dar pentru costume, Svetlanei Mihăilescu. Filmul in­dependent "Elevator" l-a îm­proprietărit pe autor - George Dorobanţu - cu Premiul pentru montaj. "Podul cu flori" i-a adus lui Thomas Ciulei Pre­miul pentru film documentar de lungmetraj. Is­to­ricului şi criticului de cinema Bujor T. Rîpeanu i-a revenit Premiul pentru carte de filmologie ("Filmat în România: Filmul do­cumentar 1897-1948"). A fost "vrednică" de Men­ţiunea de onoare actriţa Ioana Bulcă, pentru "participare extraordinară" în filmul "Restul e tăcere".

La categoria filme de scurtmetraj, juriul condus de Laurenţiu Damian a acordat Premiul special al juriului scurtmetrajului "Regele nu moa­re", realizat de Lucia Hossu Longin, în regia lui Dan Necşulea. Cornel Mihalache a primit Pre­miul pentru regie, pentru "Căpşuni în aprilie", pe când Ilie Valentin - Premiul pentru imagine, pentru "Băieţii răi".

Scriitorul şi jurnalistul Stelian Tănase a fost distins cu Premiul pentru scenariu, o apreciere a filmului său "Descriptio Moldaviae". Lui Tudor Giurgiu i-a revenit Premiul pentru documentar, cu "Nunţi, muzici şi casete video".


ANULAREA REGIMULUI DE URGENTA LA DECLASIFICAREA MONUMENTELOR  DE PATRIMONIU


Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, a declarat că intenţionează să anuleze prevederea declasificării în regim de urgenţă a monumentelor istorice, declasificare ce permite ulterior demolarea unor construcţii.
El le-a povestit jurnaliştilor despre o casă pe care o considera o bijuterie arhitectonică şi pe care proprietarul vrea să o dărâme pentru ca acolo să se construiască altceva. „Sunt primul ministru al Culturii care atacă în contencios o decizie ilegală dată de un subordonat, adică de Direcţia de Cultură Bucureşti. Şi este aviz amatorilor pentru că o să fac şi cu alţi directori de direcţii din ţară”, a spus Paleologu. În acest context, ministrul a spus că intenţionează să anuleze prevederea declasăficării în regim de urgenţă a monumentelor istorice, declasificare ce permite ulterior demolarea unor construcţii.


INVITATIE LA CENACLU

Miercuri, 11 februarie 2009, voi citi un fragment de proza 

din romanul "Oglinda Venerei" (2007) in cadrul cenaclului MLR, 

moderat de domnii Daniel Cristea-Enache si Tudorel Urian. 

Daca nu aveti alte planuri (si va aflati in capitala),

va astept la sueta vesperala de la Muzeu (bd. Dacia), in jur de ora 18.00. 

Cele bune,

D. Stuparu

-- 

Bucuresti

SEMICENTENARUL MUYEULUI BUCURESTILOR

Muzeul Municipiului Bucureşti, găzduit de Palatul Şuţu, sărbătoreşte, pe 23 ianuarie, 50 de ani de existenţă. Cu această ocazie, timp de trei zile, aici vor fi organizate mai multe manifestări

Fundaţia „Forumul Academic Român” deplânge cu adâncă tristeţe dispariţia unuia dintre mentorii şi susţinătorii săi de excepţie, academicianul Virgiliu N. Constantinescu. 

Elev şi strălucit succesor al marelui savant Elie Carafoli,  Virgiliu N. Constantinescu s-a ilustrat încă din primii ani de activitate didactică şi de cercetare ca un excepţional specialist în domeniul general al mecanicii şi cu deosebire în cel al aeronauticii. Cercetările sale în domeniul lubrificării i-au adus încă de timpuriu o largă recunoaştere internaţională, fiind citate frecvent printre cele mai semnificative progrese ale celor peste 100 de ani de cercetări în acest domeniu. Distins profesor al Universităţii Politehnice din Bucureşti, a fost ales, imediat după revoluţie, Rector al acesteia, în 1990 şi Preşedintele primului Consiliu Naţional al Rectorilor din România, membru titular al Academiei Române şi Preşedinte al acesteia (1993-1997), Preşedinte al European Academy of Sciences, Letters and Arts, membru al  Accademia Europaea, Doctor Honoris Causa al Universităţilor din  Poitiers, Liège şi Timişoara, membru al Academiei Internaţionale de Aeronautică şi membru fondator al Consiliului Internaţional de  Tribologie de la Londra. Între 1997 şi 2003 a reprezentat cu strălucire România în calitate de ambasador la Bruxelles. Academician Virgiliu N. Constantinescu s-a implicat de asemenea într-un dialog de mare substanţă şi elevaţie al ştiinţei cu societatea, folosind experienţa sa din cadrul Clubului de la Roma la iniţierea şi construcţia fundaţiilor „Forumul Academic Român” şi „Generaţia Europeană XXI". Prin dispariţia excepţionalului savant şi nepreţuitului nostru prieten Virgiliu N. Constantinescu, pierdem azi o personalitate de imens prestigiu naţional şi internaţional, un intelectual devotat cetăţii şi progresului întregii umanităţi. 


ANUNŢ
Marţi, 3 februarie 2009
Cotidianul „Jurnalul Naţional” va apărea însoţit de volumul „Regele Scamator ŞTEFAN IORDACHE” de Ludmila Patlanjoglu - Ed. Jurnalul şi Curtea veche (ediţie populară).
CD-ul „Astă seară stau acasă – ŞTEFAN IORDACHE”, musical de Nicu ALIFANTIS, va fi lansat în magazinele de specialitate.

PROTEST PRIVIND PATRIMONIUL BUCURESTIULUI

Asociatia ARTRAD, afiliatã initiativei civice a “Grupului Bucureşti” (pentru apãrarea patrimoniului urban al Capitalei), protesteaza energic si solicita masuri urgente – conform atributiilor institutiilor dvs – fata de noua interventie depreciativa aflata in curs, asupra monumentului de importanta deosebita a Bucurestilor – CONACUL GOLESCU-GRANT. Este in curs o operatie de “cosmetizare” prin vopsirea lui roz si acoperirea ornamentelor sculptate si traforate in piatra, cu huma alba! Interventie de natura a schimba complect aspectul monumentului de patrimoniu!
Caz simptomatic de neaplicare a prevederilor legale de catre DCCPCNB, neglijenta cu efecte distructive si cheltuiala de ban public, complect evitabile!
Aflat in procedura de clasare urgenta prin cererile ARTRAD (catre DCCPCNB) din 5.10.2007 si 1.12.2007, conform Legii nr.422/2006 – Art.13.2.d si Art.21.1, imobilul trebuia sa beneficieze dupa numai 3 zile de statut de protectie, delimitarea zonei si avizarea apartinatorilor.
Obiectivul, din Sectorul 6, Str.Tibles nr.64 este in folosinta Centrului de Plasament Copii Orhideea, fiind donatie de utilitate publica facuta de Familia Grant.
Cladirea a fost construita in 1814 si renovata capital la cca 1870, este legata de evenimente istorice memorabile, are 3 tunele subterane de refugiu si a supravietuit remarcabil pana in zilele noastre

Fundatia Europeana Nicolae Titulescu, Asociatia de Drept Internationale si Relatii nternationale si autorii MIOARA si ION POROJAN au onaorea sa va invite la lansarea cartii "Popas pe Drumul Matasii" - Diplomati romani in Asia Centrala- care va avea loc marti, 17 februarie a.c., orele 11,00, la Casa Titulescu din Bucuresti,  soseaua Kiseleff nr.47

MINISTERUL CULTURII DESPRE PROGRAMELE DE FINATARE PE CARE LE-A LANSAT

Cu o viziune mult prea optimista asupra ritmului de derulare a strategiilor socio-economice și a bugetelor sectoriale prevăzute pentru anul 2009, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Naţional a lansat, la începutul acestei luni, sesiunile de aplicaţie pentru cele 7 programe culturale, respectiv Creativitas, Promocult 2009, Rromii împreună pentru Europa 2009, Proetnicultura, Latinitas, Dialog Intercultural 2009, Glissando.
 
În contextul presiunilor generate de criza economică mondială, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Naţional se vede pus în situaţia de a reconsidera oportunitatea deschiderii programelor de finanţare care, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998, cu modificările şi completările ulterioare, devin operaţionale numai după o perioada de 30 de zile de la data publicării legii bugetare anuale.
 
Bazându-ne pe buna cooperare din anii precedenţi dintre MCCPN și operatorii culturali, beneficiari de finanţări și/sau de consultanță în scrierea și aplicarea la programele culturale, îi asigurăm pe toţi cei interesaţi de totala noastră preocupare pentru reglementarea acestei situaţii. La momentul oportun, vom deschide liniile de finanţare printr-un anunţ public mediatizat, atât prin intermediului site-ului nostru, www.cultura.ro, cât și printr-o conferinţă de presă.




Ministrul Theodor Paleologu pregateste "Cartea Neagra a Patrimoniului"
Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor si, mai nou, al Patrimoniului National (MCCPN), a anuntat ca pregateste un volum intitulat "Cartea Neagra a Patrimoniului in Romania", ce va include si un cod al patrimoniului, si care va fi folosit "pentru fixarea cadrului in care ne miscam", criterii ce vor stabili ce cladiri de patrimoniu trebuie urgent salvate de la degradarea totala. Declaratia a fost facuta ieri, in cadrul primei sale conferinte de presa in calitate de ministru (dupa o luna de la preluarea mandatului) si in care a intentionat sa faca cunoscute prioritatile ministerului pe acest an

Muzeul Municipiului Bucureşti - 50 de ani de existenţă

Muzeul Municipiului Bucureşti, găzduit de Palatul Şuţu, sărbătoreşte, pe 23 ianuarie, 50 de ani de existenţă. În iunie 1921, Consiliul Comunal Bucureşti a aprobat propunerea primarului dr. Gh. Gheorghian de înfiinţare a Muzeului Comunal Bucureşti. Timp de 19 ani, acesta a funcţionat în Casa Moruzi de pe Calea Victoriei nr.117, cunoscută şi sub numele de “Casa cu lanţuri”, monument istoric construit în 1825. Din 1940, muzeul care deţinea un patrimoniu de 4330 de piese a fost mutat de mai multe ori În 1956, muzeul a primit ca sediu Palatul Şuţu din Bd. I.C. Brătianu nr.2., unde deţine şi conservă aproape 400.000 de obiecte provenite din cercetări arheologice, donaţii şi achiziţii. Cu prilejul semicentenarului, timp de trei zile, aici vor fi organizate mai multe manifestări. Astfel, pe 21 ianuarie, de la ora 12:00, va avea loc sesiunea de comunicări “Unirea Principatelor Române, cheia de boltă a edificiului Naţional Românesc”. Pe 22, de la aceeaşi oră, elevi bucureşteni din clase VII-VIII participă la concursul “La pas prin Bucureşti”. Aniversarea muzeului, din data de 23 ianuarie, va fi marcată de mai multe evenimente care vor începe de la ora 11:00. Vor fi înmânate diplome de onoare muzeografilor care au pus bazele muzeului în 1959 la Palatul Şuţu. Va fi lansat volumul “Bucureştii în vremi demult trecute”, de Petru V. Ignat, dar şi publicaţii editate sub egida muzeului. De asemenea, va avea loc şi vernisajul expoziţiei “Unirea Principatelor şi Bucureştii”. 


Saptamana astronomieiAsociatia Culturala "Noua Acropola" impreuna cu partenerii sai Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" si "Astroclubul Bucuresti" au demarat de ieri proiectul "Saptamana Astronomiei in liceul tau". Campania este initiata cu ocazia Anului International al Astronomiei si consta in vizitarea a zece licee din capitala pentru o saptamana, timp in care elevii pot vizita o expozitie cu specific, pot asista la conferinte si show-uri de planetariu si pot observa cerul cu ajutorul instrumentelor astronomice

SE PREGATESTE A DOUA EDITIE CHE-FEST

Unsprezece organizaţii studenţeşti din Bucureşti şi-au dat mîna pentru a organiza a doua ediţie a festivalului CheFest. Evenimentul se va desfăşura între 15 şi 18 mai, în campusurile universitare ale Universităţii Politehnică, ale ASE-ului şi ale Universităţii Bucureşti. desfăşurat sub sloganul „Student, eliberează-te!“. 

PREMIERA OPEREI NATIONALE CU LUCRARI ROMANESTI

Duminica 18 ianuarie la ora 18.30, Opera Nationala Bucuresti (ONB) a programat primele doua premiere ale anului 2009: operele intr-un act "Golem" si "Arald", semnate de compozitorul roman Nicolae Bretan (1887-1968). Cele doua lucrari lirice sunt montate pentru prima oara pe scena Operei din Bucuresti, productia fiind parte a unui proiect cultural european in care sunt implicate tari precum Franta, Germania, Austria si Cehia.
 Din distributie fac parte: Adrian Marcan , Madeleine Pascu, Valentin Racoveanu,  Stefan Schuller,  Catalin Mustata, Ionut Pascu, Madeleine Pascu si stefan Schuller. In "Arald" vor evolua si elevii Licelului de coregrafie "Floria Capsali" Laura Alecsandru, Roxana Cretan, Andreea Hosszu, Eugenia Stoian, coregrafia fiind semnata de Simona Somacescu. 
Intregul spectacol se va desfasura sub conducerea muzicala a dirijorului Tiberiu Soare, iar regia ii apartine Andei Tabacaru-Hogea..

A treia ediţie a Festivalul Internaţional de Film de Scurt şi Mediu-Metraj "NexT", ce se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 1-5 aprilie 2009, este organizată de Societatea Culturală NexT, înfiinţată în anul 2006 în memoria regizorului Cristian Nemescu şi a sound-designer-ului şi compozitorului Andrei Toncu.

Agenda festivalului cuprinde, alături de competiţia internaţională de filme de scurt şi mediu-metraj (cu o durată maximă de 60 de minute), şi seminarii pe teme de regie, sound-design, distribuţie şi producţie de film, scenaristică.

Peliculele admise în competiţie trebuie să fie din zona de animaţie şi ficţiune. Condiţiile obligatorii pentru peliculele participante sunt ca ele să fie realizate după 1 ianuarie 2007 şi să nu mai fi fost înscrise în alte competiţii. De asemenea, filmele străine trebuie să fie la prima proiecţie în România şi să fie subtitrate în limba engleză.

Cea mai importantă distincţie acordată este Trofeul NexT, în valoare de 4.000 de euro, urmată de premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea Mai Bună Regie - 2.000 de Euro şi de premiul Cea Mai bună Coloană Sonoră - 2000 de euro.

Lista completă a filmelor participante se va finaliza pe data de 15 februarie. Proiecţiile sunt programate la Cinemateca Eforie şi la Orange Concept Store.

ANIVERSARE RADIOFONICA LA “Ora Vesela”
 
Teatrul National Radiofonic aniverseaza 80 de ani de la difuzarea primei emisiuni de umor "Ora vesela". La inceput, "Ora vesela" nu dura mai mult de 10-15 minute FIIND scrisa si interpretata de actorul Ion Manu. In 1932 s-a lansat primul cuplu umoristic al undelor radiofonice: Stroe si Vasilache, care au lansat genericul "Alo, alo, aici e radio/ Stroe si Vasilache/ Lache, lache, lache!". Semnalul emisiunii, binecunoscut apoi mai multor generatii a devenit : "Ora vesela, doamnelor,/ Ora vesela, domnilor,/ Ore vesele pleaca-n zbor catre inimile tuturor!".  Cu acest semnal putem spune ca umorul radiofonic s-a consacrat drept cel mai consecvent continuator atât al umorului nostru popular cat şi aI al marilor şarje de umor literar al generaţiilor de scriitori înflorite sub geniul lui Caragiale. 

CANDIDATII EUROVISION IN SELECTIA FINALA


Cei 24 de artişti români au fost validaţi de juriu. În acest an, semifinalele şi finala au fost programate mai devreme decât anul trecut, pentru ca piesa câştigătoare să aibă parte de o promovare cât mai puternică. Pe 27, respectiv 29 ianuarie de la ora 20.15, posturile TVR 1 şi TVR Internaţional vor transmite în direct cele două semifinale, în care se vor prezenta câte 12 piese din cele calificate. Cele mai bune şase melodii rezultate în urma jurizării, din fiecare semifinală vor intra în marea finală, care va avea loc pe 31 ianuarie, de la ora 20.15, unde se va alege reprezentantul României la concursul european din capitala Rusiei. Fiecare piesă va avea loc un număr de telefon care va fi afişat pe ecran pe tot parcursul interpretării, astfel încât telespectatorii să îşi poată vota favoritul. Telespectatorii vor putea vota o singură dată, o singură piesă, prin telefon, în momentul în care liniile vor fi deschise. Punctajul obţinut în cadrul televoting-ului va fi cumulat cu cel al juriului, obţinându-se astfel un clasamanet final (exemplu: concurentul X- opt puncte televot + 10 puncte juriu– suma obţinută reprezintă rezultate final pentru respectivul concurent). În caz de balotaj, câştigătorul va fi acela care va avea cumulat de cele mai multe ori maximum de 12 puncte în cadrul juriului. 
  

A TREIA EDITIE A PREMIILOR GOPO

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc organizează, pe 2 martie 2009, cea de-a treia ediţie a Premiilor Gopo, trofeele industriei de film din România. Conform regulamentului Galei, nominalizările pentru fiecare categorie în parte vor fi făcute în urma vizionării tuturor producţiilor de film din anul 2008


World Vision Romania face un apel public pentru bursele de studii ale copiilor de la sate 


 Programul de burse scolare "Vreau in clasa a IX-a" lansat de World Vision Romania incearca sa sprijine cat mai multi copii, fiecare roman putandu-se implica fara un efort financiar prea mare. Costurile lunare necesare sustinerii unui copil la liceu se ridica la 250 de lei/ luna, iar pentru a deveni sponsorului unui copil suma minima lunara este de 100 de lei. Pentru a putea deveni sponsorul unui copil, trebuie urmati acesti pasi: accesati paginile www.worldvision.ro sau www.vreauinclasanoua.ro si cititi povestea copiilor care vor sa devina ceva in viata;  alegeti sa sprijiniti copilul a carui poveste v-a impresionat cel mai mult.
 Donatiile financiare lunare sunt cuprinse intre 30 si 250 de lei, sumele fiind directionate catre World Vision Romania, organizatia care a demarat programul "Vreau in clasa a IX-a" si care arata ca, potrivit datelor statistice, jumatate din copiii din Romania ale caror varste sunt cuprinse intre 15 si 24 de ani nu iau parte la nici o forma de educatie, tara noastra ocupand a treia pozitie in privinta abandonului scolar. Mai exact, 75% din copiii din mediul rural nu au urmat liceul in 2007, cu toate ca, multi dintre acesti copii defavorizati  de la tara au rezultate bune la invatatura si  isi doresc sa continue scoala.

Filarmonica George Enescu Bucuresti in parteneriat cu  Centrul European de Cultura Sinaia si  Fundatia Serafim Antropov Bucuresti  
 Tinerii interpreti au fost selectionati dintre elevii participanti la cursurile de maiestrie artistica,organizate si gazduite de Centrul European de Cultura Sinaia incepand din anul 2000 in  fiecare an de cateva ori.  Dna Raluca Iordachi Cimpoi este profesoara care i-a acompaniat la aproape toate editiile cursurilor de vara organizate de Centrul European de Cultura Sinaia. Programul isi propune sa-i prezinte publicului meloman , pe tinerii artisti pe cea mai prestigioasa scena a muzicii romanesti « Ateneul Roman » in cadrul unei stagiuni dedicate in exclusivitate acestora.Marţi 6 ianuarie 2009, ora 19 in cadrul ciclului  „Stagiunea de marţi seara” v a avea loc concertul cameral: „Violonceliştii Filarmonicii se prezintă” - Bogdan Popa şi invitaţii săi: Raluca Enei- clavecin, Ioana Niculescu- Roncea- harpa, Viorela Ciucur -pian, Vlad Silaev- contrabas. 

LA ATENEUL ROMAN CONCERT DE GALA "ULTIMII RAPSOZI"

Pe scena Ateneului vor urca, alaturi de Grigore Lese, atat rapsozi romani, cat si reprezentanti ai culturilor traditionale ale minoritatilor din Romania, ilustrand un dialog care dureaza de veacuri. Spectacolul, conceput si realizat de Grigore Lese, propune un repertoriu de colinde, cantece de stea si cantece religioase. Polifoniile aromanilor farseroti din Cogealac vor fi urmate de canturile ucrainienilor de pe Tisa. Tambalul lui Zaim din Campulung Moldovenesc va preceda acordurile bandei Lu'Nea Alita Pitigoi din Targu Carbunesti, dupa care va fi randul rusilor lipoveni din Sarichioi. Din Delta, se va trece, sonor, peste Carpati, cu horea in grumaz a lui Niculae a lu' Ionu li' Iacob din Lapus si cetera lui "Paganini" din Salistea de Sus, Maramures. Concertul se va incheia cu un moment interactiv, un fragment din spectacolul "Asteptand Craciunul" cu Grigore Lese, Doina Lavric si Zamfira Muresan, cuprinzand colinde precrestine, variante ale Mioritei (corind din Transilvania), cantece de stea vestind Nasterea Mantuitorului.

PREMIILE ACADEMIEI ROMANE
   ÎN DOMENIUL FILOLOGIEI ŞI LITERATURII 

1. Premiul TIMOTEI CIPARIU a) Lucrarea : 	Cronografele româneşti- autor : 	Doru Mihăescu b) Lucrarea:    Împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare - autor : 	N. A. Ursu  şi Despina Ursu  
2. Premiul BOGDAN PETRICEICU HASDEU Lucrarea : 	Calcul lingvistic în limba română - autor : 	Maria Stanciu-Istrate	
3. Premiul ION CREANGA a) Lucrarea : 	Mirii nemuririi- autor : 	Radu Aldulescu	b) Lucrarea : 	Cristina domestica şi vânătorii de suflete
	- autori : 	Petru Cimpoeşu  
4. Premiul TITU MAIORESCULucrarea : 	Germanitatea şi literele române
	- autor: 	Bogdan Dascălu
5. Premiul LUCIAN BLAGA – nu s-a acordat 6. Premiul ION LUCA CARAGIALE – nu s-a acordat 7. Premiul MIHAI EMINESCU – nu s-a acordat

BRATARILE DACICE

La Muzeul Naţional de Istorie al României (MNIR) au putut fi admirate, ieri, toate cele 11 brăţări dacice din aur recuperate până în prezent, care vor rămâne în Tezaurul Muzeului. 

Cu această ocazie, ministrul culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu, a anunţat că a fost identificată cea de-a 12-a brăţară furată - din totalul de 15, deşi s-ar putea să fie vorba de mai multe - la un cumpărător din SUA şi, după derularea formalită- ţilor, ar putea fi adusă în ţară în prima parte a anului viitor.

Brăţara identificată acum are 10 spirale şi cântăreşte 887 g. Pentru cele două brăţări recuperate recent, din Frankfurt, statul român a plătit o răscumpărare de 132.000 de euro. 


PREMIILE “HARABABURA”

În vreme ce , printre alte jurii care dau premii e o adevărată harababură, „Harababura” îşi urmează destinul cu consecvenţă şi seriozitate. Astfel, Societatea Umoristica "Pacala" si revista "Harababura", conduse de Geo Saizescu, au decernat la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti, premiile pentru cei mai cunoscuti umoristi in literatura, grafica de gen si artele spectacolului. Înafara distinselor personalităţi pe care le gratulează, premiile din anul acesta sunt oferite şi unor instituţii precum Institutul European de Cultura pentru Comunicare si Educatie prin Imagine, Arhiva Nationala de Filme,  Cinemateca Romana, Studioul Animafilm, teatrele de copii si tineret "Excelsior" si "Tandarica".

 La Editura Nico din Tg. Mures a aparut  cartea DINCOLO DE AURUL SECUNDEI semnata de  antrenorul emerit de lupte greco romane Dumitru Cuc .Lucrarea este o radiografie a activitatii de ao viata a unui antrenor care a avut personal trofee sportive deoasebite dar si prin elevii lui multicampionii > Nicoale Martinescu, Stefan Rusu, Nicu Ginga, Gheorghe Berceanu etc.
 Este a doua carte scrisa de Dumitru Cuc, dupa  Luptele  de la A la Z, volum scris si pulbicat in colaboare cu  Sorin Satmari

INVITATIE 

 
Va invitam luni, 15 decembrie, ora 16, la Biblioteca Metropolitana
M. Sadoveanu, str. Take Ionescu, nr. 4 (zona Pta Amzei) la o
SEARA DE POEZIE in cadul manifestarii INTALNIRE CU SCRIITORI. 
Fiecare participant va citi poeme din creatia proprie.Va asteptam
cu drag. 

O PRECIZARE DIN PARTEA DOAMNEI AURA CHRISTI, DIRECTORUL EDITURII "IDEEA EUROPEANA"

Editura Ideea Europeana, care functioneaza sub egida Fundatiei Culturale Ideea Europeana, sesizeaza, prin prezenta, un grav furt intelectual, care prejudiciaza material si moral Editura Ideea Europeana si autorii Janina Ianosi si Ion Ianosi. Spre sfarsitul verii 2008, o redactoare a Editurii Adevarul holding a luat legatura telefonic cu Janina Ianosi, propunand sa reediteze Jurnalul lui Lev Tolstoi in traducerea ei. Janina Ianosi i-a spus ca Editura Ideea Europeana se afla in posesia copyright-ului editiei a III-a, revazute, din 2005, in consecinta sa se adreseze Fundatiei Culturale Ideea Europeana. Contactata, tot telefonic, am declinat oferta, precizand dorinta Fundatiei Culturale Ideea Europeana de a include Jurnalul Mentionam ca Jurnalul tolstoian a cunoscut in limba romana trei editii (aparute toate in cate doua volume): I  in romaneste de Janina Ianosi, prefata, tabel cronologic, note si comentarii de Ion Ianosi, Editura Univers, 1975 si 1976; II  traducere de Janina Ianosi, prefata, note, tabel cronologic si indice de nume de Ion Ianosi, Editura Elit, f.d. [2000]; III  traducere din limba rusa de Janina Ianosi, studiu introductiv, note, tabel cronologic si indice de nume de Ion Ianosi, Ideea Europeana, 2005. Toate traducerile au fost efectuate dupa Opere complete (editia jubiliara) in 90 volume, Moscova-Leningrad, 1928-1958, 

PRESTIGIOASE REVISTE DESFIINTATE DE MINISTERUL CULTURII

Guvernul a aprobat o hotarare prin care mai multe publicatii din subordinea Ministerului Culturii si Cultelor (MCC) se desfiinteaza, iar personalul angajat va beneficia de somaj.

Este vorba despre reviste culturale cu vechime, precum "Contemporanul", "Literatorul", "Manuscriptum", "Desteptarea aromanilor", "Moftul roman", "Albina", "Teatrul", "Universul Cartii", "A Het", "Korunk", "Vilnie Slovo", "Muvelodes" si "Biblioteca".

INCEPE FESTIVALUL DE FILM "CINEM-A IUBIT"

Festivalul Internaţional de Film Studenţesc care i-a descoperit pe Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu sau Radu Muntean începe astăzi, la 17.30, la Cinema Studio, cu o expoziţie de afişe, o lansare de carte şi primul calup din competiţie. 

Până joi, CineMAiubit aduce filme din 13 ţări, în cinci secţiuni competitive jurizate de nume precum Nae Caranfil, Magda Mihăilescu, Irina Petrescu, Cristian Tudor Popescu, Andi Vasluianu, Radu Igazsag sau Stere Gulea. La finalul celei de-a 12-a ediţii a festivalului fondat de Elisabeta Bostan, tinerii vor primi 20 de distincţii.

INVITAŢIE
     

                 Forumul Muzical Român are deosebita plăcere de a vă invita marţi, 9 decembrie, la Sala de spectacole  a Palatului Cotroceni, pentru a asista la decernarea premiilor pentru anul 2008.
                  Intrarea este permisă prin poarta aflată peste drum de Complexul statuar LEU, la orele 17,00.


BELIGAN - GENIUL LONGEVIV

Un artist care de 70 de ani nu a părăsit scena, de 70 de ani s-a răsfăţat în admiraţia spectatorilor, dar tot de 70 de ani şi-a dăruit ăntreaga viaţă lor - acesta este Radu beligan cel care, chiar in toamna de care ne despărţim a colindat oraşe şi săli de teatru  vorbind admiratorilor săi şi meditând la cele ale vieţii de pe înălţimile senectuţii sale active. Duminica aceasta, cu câteva zile mai înainte de a împlini 90 de ani, el va reveni la bucureşteni. Evenimentul de la TNB va avea loc duminică, de la ora 19:00, la Sala Mare. Aici se va “confesa”. În galeria colegilor săi de breaslă vor fi şi unii dintre cei care au lucrat “sub directa îndrumare a lui I.L. Caragiale”. Acest “discurs” artistic va fi ilustrat de o proiecţie cu imagini din viaţa de zi cu zi şi din viaţa teatrală

CLUBUL CARICATURIŞTILOR

Renumit şi, mai ales, înveselit mereu, într-un local din preajma liceului "Mihai Viteazul" se înfiinţa acum şapte ani, cu sprijinul cultural al primariei sectorului 2, Clubul Caricaturistilor. Are, deci, astăzi, cei şapte ani de-acasă; dacă se va duce la şcoală, l-ar putea strica nişte profesori prea academici. Dar el existăPeste 40 de artişti expun în cadrul celei mai recente expoziţii de la Clubul Caricaturiştilor “Sorin Postolache”. Lucrări de Mihai Stănescu, Horaţiu Mălăele, Cristian Mihăilescu, Topan, Devis Grebu, Mihai Pânzaru-Pim, Puiu Găzdaru, Ştefan Popa Popa’s, Albert Poch pot fi văzute în acestă expoziţie colectivă care va fi deschisă până la sfârşitul anului. Expoziţia aniversează 7 ani de la data când s-a deschis acest Club al Caricaturiştilor, înfiinţat de Sorin Postolache. Artistul a decedat la puţin timp de la apariţia clubului , care acum îi poartă numele.

VOLUNTARIAT SI INOVATIE CULTURALA

În vara anului 2006 , pentru yona Rhova-Uranus din Capiyala s-a lansat proiectul “Regăseşte-ţi identitatea” în cadrul iniţiativei de regenerare urbană “Va Urma”. Ceea ce a urmat au fost alte proiecte, “Ofensiva Generozităţii - Harta sensibilă”, iniţiat de arhitectul Bogdan Albu, artista Maria Drăghici şi regizorii Irina Gâdiuţă şi Bogdan Georgescu. Şi în anii următori, “Construieşte-ţi Comunitatea”, “Flexibble” şi “Laborator Urban mobil” în 2008.
Concret, aceste proiecte au însemnat ateliere interdisciplinare, activism civic de tipul curăţarea parcurilor şi amenajarea unor spaţii de joacă, atelierele de dramaturgie şi teatru comunitar, spectacole live, interviuri, filmări şi proiecţii au fost principalele metode de intervenţie în acest spaţiu şi de interacţiune cu comunitatea din Rahova.Un experiment interesant a fost montarea unui Speakers Corner, unde localnicii puteau veni să-şi exercite, oarecum în gol, dreptul la exprimare.

BRANCUSI EXPUS LA BUCURESTI INTR-O MARE EXPOZITIE DE COLECTIE PARTICULARA
40 de lucrari, inclusiv o sculptura realizata de Constantin Brancusi va fi prezentata publicului roman din 11 decembrie LA MUZEUL National de Arta Contemporana. Lucrarile provin din colectia particulara a lui Simon Spierer. O diversitate de sculpturi apartinand artei moderne si contemporane, adunate sub titulatura "O padure de sculpturi" ("Forest of Sculptures"), vor face obiectul unei expozitii gazduite de Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC). Vernisajul acestei unice colectii particulare de arta de secol XX va avea loc in 11 decembrie, de la ora 19.00. Cele 40 de lucrari au fost stranse timp de 20 de ani si donate de Simon Spierer Muzeului Landes din Darmstadt, Germania, colectia cuprinzand opere ale celor mai reprezentativi sculptori ai perioadei, printre care Constantin Brancusi, Hans Arp, Alberto Giacometti, Henry Moore, Louise Bougeois, Isamu Noguchi sau William Turnbull, dar si o lucrare semnata de Andy Warhol. Expozitia, itinerata deja la Atena si la Sofia, este insotita de un film documentar, "O padure de sculpturi”.

CINEMATOGRAFELE TREC IN ADMINISTRATIA CONSILIILOR LOCALE

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, astăzi, legea care prevede trecerea cinematografelor din administrarea "RomâniaFilm" în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale. Anunţul a fost făcut astăzi de Preşedinţia.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia.


UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI,  EDITURA PAIDEIA, FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRĂINE, CENTRUL PENTRU TRADUCEREA SI INTERPRETAREA TEXTULUI CONTEMPORAN, CATEDRA DE FILOLOGIE CLASICĂ
anuntă:
 marți, 2 DECEMBRIE 2008, ora 18 la CENTRUL PENTRU TRADUCEREA SI INTERPRETAREA TEXTULUI CONTEMPORAN - FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRĂINE Str. Pitar Moș, 7-13 SALA 6  va avea loc lansarea următoarelor volume:•LITERATURA CONTEMPORANĂ ÎN TRADUCERE. Volume realizate de LIDIA VIANU si studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan. București, Editura Univers Enciclopedic, 2007 (poeme de Ruth FAINLIGHT, Mimi KHALVATI, Peter ACKROYD, Alan BROWNJOHN, George SZIRTES)•TEXT ÎN CONTEXT – ContBritLit. Volume realizate de studentii si doctoranzii CTITC, editate si prefatate de Lidia VIANU. Bucuresti, Editura Universitătii din Bucuresti, 2007 (The Critical Rub, The Critic’s Dilemma, The Critic’s Light)*TRANSLATION CAFE - Revista online a CTITC. Director LIDIA VIANU, Redactor LAVINIA ZAINEA, Tehnoredactor CARMEN DUMITRU.•NOVA STVDIA CLASSICA, II. Coordonator, Liviu FRANGA. București, Editura Paideia, 2008. Volum realizat de către absolvenții Secției de Filologie Clasică.*LIVIU FRANGA, CLASIC PRINTRE POSTMODERNI. STUDII, CRONICI, ESEURI. Cu un cuvânt înainte de Lidia VIANU. Iași, Editura Princeps Edit, 2008

PASAREA IN SPATIU  A LUI BRANCUSI  EXPUSAM IN ROMANIA

Una dintre cele mai cunoscute sculpturi realizate de marele Constantin Brancusi, "Pasare in spatiu", evaluata la aproximativ 20 milioane de euro, a ajuns pentru prima data in Romania.
 Lucrarea va fi expusa cu prilejul vernisarii celei mai mari colectii particulare de secol XX, "O padure de sculpturi", realizata de Simon Spierer, care va avea loc pe 11 decembrie la MNAC.



Gaudeamus - a XV-a ediţie

Peste 400 de expozanţi sunt prezenţi la cea de XV-a ediţie a Târgului de carte Gaudeamus. Desfăşurat anul acesta între 19 şi 23 noiembrie, evenimentul  ocupă, de data aceasta, aproape tot spaţiul disponibil de la Pavilionul Romexpo.

MEDALION POETIC NICOLAE GRIGORE MĂRĂŞANU

Poet de aleasă stirpe, format in temeinica şcoală a liricii brăilene spre a sta alături de Panait Istrati, Mihu Dragomir şi Fănuş Neagu, ajuns la vârsta deplinătăţii poetice, Nicolae Grigore Mărăşanu este sărbătorit de Biblioteca metropolitană a Bucureştilor  care-i consacră un medalion poetic din seria sărbătoririi celor mai activi scriitori ai noştri, luni 24 noiembrie orele 16 la sediul cunoscutei biblioteci ce poartă numele lui Mihail Sadoveanu.

"RECONCILIEREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CU CETĂŢEANUL"

este tema simpozionului organizat de Uniunea Juriştilor din România care va întruni universitari, magistraţi specializaţi în contencios administrativ, primaril, lucrători din administraţia publică, joi 20 noiembrie orele 15, la  sediul Uniunii din bd. Magheru nr.21.
Simpozionul este prilejuit de apariţia unei lucrări fundamentale de drept administrativ: TRATAUL DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ al profesorului universitar IOAN ALEXANDRU.

IMPORTANT EVENIMENT EDITORIAL

TRATATUL DE ADMINISTRATIE PUBLICA operă atotcuprinzătoare a cunoscutului specialist PROF.DR. IOAN ALEXANDRU a aparut în editura "Universul juridic" si va fi lansat la libraria "Mihail Sadoveanu" din Bucuresti, bd. Magheru în ziua de 17 noiembrie orele 10 în prezenţa unor importante personalităţi a lumii juridice şi a ştiinţelor administrative.

FESTIVALUL INTERNATIONAL AL OPERETEI

Între 14 şi 27 noiembrie va avea loc la Bucureşti prima ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” ce va reuni spectacole de operetă ale celor mai importante companii de gen din Europa, concerte camerale, recitaluri, corale religioase, balet, teatru-dans, jazz, dezbateri, lansări de carte şi de CD-uri, gale şi expoziţii. 

La Targul International de Carte Gaudeamus, Bucuresti, 19-23 noiembrie
O carte-galerie de arta
Angela  Furtuna
lanseaza
Pelerinul din Aqualung
Ed. Integral, Bucureşti-Sydney (director Costel Postolache) and Ed. Vinea, BucUreşti (director Nicolae Tzone).2008
Coperta SI ILUSTRATIILE: 
                PAUNA  DUMITRESCU
Lansarea se va face la Standul Editurii Vinea de la Targ.


FESTIVALUL TEATRULUI DE AMATORI

În perioada 13-16 noiembrie va avea lioc prima ediţie a festivalului de teatru dedicat exclusiv amatorilor, “Ama-torissima”, care va avea loc la Centrul Cultural al Ministerului Internelor şi Reformelor Administrative. Festivalul va debuta cu vernisajul expoziţiei de caricatură a lui Horaţiu Mălăele,  iar  gala de deschidere va fi marcată de spectacolul "Cercei cu diamante", de Sorin Teodoriu, jucat de teatrul InDArt. În zilele de 14 şi 15 noiembrie, va avea loc un concurs de interpretare ce va cuprinde opt trupe din ţară şi din Bucureşti: Teatrul Podul, Arca lui Noe, Bastion, Ludic, Imago, Thespis, Esperon, Mandala.Pe 15 noimebrie va fi organizată o masă rotundă moderată de vicepreşedintele UNITER, Aura Corbeanu, şi care va avea tema "Poate AMA-torul sa fie profesionist?". Festivalul se va încheia cu "Ultima zi a unui condamnat la moarte", de Victor Hugo, în interpretarea Teatrului InDArt.


UN NOU BRAND CULTURAL PENTRU TRADIŢIA BUCURESTEANĂ

Festivalul Artelor, care se inaugurează astăzi se adresează în special melomanilor şi iubitorilor de artă, urmând să prezinte evenimente muzicale tradiţionale, clasice, piese de teatru, operă, operetă, recitaluri instrumentale, lansare de carte, expoziţii de fotografie, între 2 şi 9 noiembrie, în Capitală. Spectacolele se vor desfăşura la Teatrul Naţional de Operetă, Opera Naţională Română, Sala Radio, Sala Mare a Palatului, Sala Mică a Palatului.
Duminică, 2 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Palatului,  pianistul Dan Grigore, acompaniat de Orchestra Radio,  susţine un recital extraordinar sub bagheta dirijorului Misha Katz. Pe 3 noiembrie, Tudor Gheorghe va cânta în spectacolul “Taina cuvintelor”, la Sala Palatului şi va mai fi prezent în festival, pe 6 noiembrie, şi cu o altă premieră, musicalul “Omul din La Mancha”, tot la Sala Palatului. Festivalul Artelor va avea loc la fiecare doi ani, alternativ cu Festivalul Internaţional “George Enescu”. Actorul Radu Beligan va susţine o conferinţă-spectacol, “Confesiuni despre viaţă şi artă”, pe 4 noiembrie, la Sala Palatului, apoi va lansa volumul “Note de insomniac” şi va oferi autografe. Alte evenimente la fel de importante: pe 3 noiembrie se va juca spectacolul “Străini în noapte”, cu Florin Piersic şi cu Emilia Popescu, la Opera Naţională. Pe 7 noiembrie vor avea loc spectacolele “Peer Gynt”, tot cu Florin Piersic în rol principal, “Spărgătorul de nuci” al Orchestrei Filarmonicii Muntenia şi “Dialoguri şi fantezii în jazz”, cu Ion Caramitru şi Johnny Răducanu. Pe 8 noiembrie, la Sala Mică a Palatului va avea loc un recital de vioară susţinut de Alexandru Tomescu. În ultima zi vor avea loc un moment artistic semnat de Dan Puric, “Arta între ştiinţă şi ortodoxie”, la Sala Mică a Palatului, şi spectacolul “Macbeth” de Giuseppe Verdi, la Opera Română. 

MARELE FESTIVAL DE TEATRU

A XVIII-a editie a Festivalului National de Teatru (FNT), organizat de UNITER, aduce in Bucuresti, in perioada 1-10 noiembrie, 40 de spectacole de teatru, sase de dans, 11 conferinte si intalniri, 14 lansari de carte, o expozitie de afise, toate pentru iubitorii scenei. Ea capătă şi o latuiră internationala datorita celor sase prezente din cadrul sectiunii "Spectacole invitate din strainatate". 
 Festivalul va debuta cu inaugurarea unei expozitii de afise ale spectacolelor care au fost invitate de-a lungul vremii. O sectiune noua - Debut – va grăbi promovarea  tinerilor talentati punându-I într-un circuit teatral naţional. Atelierul "Bridge Project"  va fi sustinut, timp de 14 zile, de regizorul Richard Foreman. Printre noutati se numara  aparitia revistei bilingve "Scena" si "Festivalul Mastilor" organizat de Teatrul Masca


LANSARE DE CARTI LA „MIRA”

Editura MIRA are plăcerea sa vă invite, joi 30.10.2008 orele 13.00, la Centrul Cultural din strada Mihai Vodă, nr. 17, sect. 5, să participaţi la lansarea –  în cadrul Salonului de carte juridică, civică, administrativă şi poliţistă, ediţia a 12 a –   a cărţii de pamflete CARTUŞIERA SIV realizată de scriitorului jandarm Nicolae Rotaru, prefaţată de  Pavel Abraham şi scoasă de Editura „Detectiv”.   
	Cu acelaşi prilej se lansează şi cartea CRIMA ORGANIZATĂ a tandemului generalilor Olimpiodor Antonescu şi Stan Petrescu, publicată la Centrul Tehnic-editorial al Armatei.
	Invitaţi de onoare ai autorilor: scriitorii A. Andreescu, I. D. Bălan,   P. Everac, C. Leu, R. Cârneci, M. Micu, A. T. Dumitrescu, D. T. Popa, Fl. Popescu, G. Şovu.


Traditionala "Intalnire cu scriitori" la Biblioteca Metropolitana
 
Luni, 27 oct., ora 16 va vea loc 
la sediul Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu,
din str. Take Ionescu, nr. 4 (langa Piata Amzei) o noua int\lnire cu scriitori.
Invitat special: poetul Marin Codreanu. Prezinta:
Adrian Mihailescu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Stroe.
Moderator: Victoria Milescu.

Festivalul Artelor Bucuresti va avea loc la fiecare doi ani
 
Festivalul Artelor Bucuresti va avea loc la fiecare doi ani, alternativ cu Festivalul Internaţional "George Enescu". Radu Beligan, Florin Piersic, Tudor Gheorghe şi Dan Grigore sunt vedetele primei ediţii a Festivalului Artelor Bucureşti, care se va desf[sura intre 2 si 9  noiembrie la Teatrul Naţional de Operetă, Opera Naţională Română, Sala Radio, Sala Mare a Palatului, Sala Mică a Palatului. Evenimentul începe un concert susţinut de Dan Grigore, Misha Katz şi Orchestra Naţională Radio. Pe lângă revenirea lui Tudor Gheorghe la teatru cu spectacolul "Omul din La Mancha", un alt moment important al festivalului îl reprezintă spectacolul conferinţă susţinut de Radu Beligan. "Confesiuni despre viaţă şi artă" este spectacolul cu ocazia căruia actorul îşi lansează un volum autobiografic publicat în ediţie limitată.

RESTAURAREA UNUI EMBLEMATIC MONUMENT BUCURESTEAN

Statuia lui Carol I, care ar trebui amplasata in Piata Revolutiei si dezvelita pe 1 decembrie, Proiectul este inceput inca din martie 2007, dupa ce in luna decembrie 2006 consilierii generali au aprobat amplasarea statuii lui Carol I in Piata Revolutiei, unde mai fusese amplasata in trecut o sculptura asemanatoare, distrusa de comunisti in 1948. În 25 aprilie, macheta în marime naturala a statuii lui Carol I, realizata de Florin Codre, a fost montata în Piata Revolutiei si avea ca scop verificarea dimensiunii si orientarii acesteia în spatiul în care a fost amplasata pâna în 1948 sculptura realizata de croatul Mestrovici. Dar, tocmai c\nd trebuia montat, din turnatoria in care monumentul era turnat in bronz au fost furate unele  parti componente.

COMUNICAT DE PRESA
Scoala Centrala din Bucuresti– Consiliul Elevilor


       Consiliul Elevilor din Scoala Centrala sustinut de catre cadrele didactice au hotarat demararea unui proiect-manifest, cu scopul de a sensibiliza autoritatile si opinia publica  cu privire la indiferenta care a adus Scoala Centrala-monument de arhitectura incadrata in patrimoniul istoric al Bucurestiului in pragul ruinei.

   Proiectul-manifest « Scoala Centrala- Trecutul care obliga » a fost demarat in data de 25 septembrie 2008, prin realizarea unui memoriu care a fost semnat de catre toti profesorii scolii, peste 1000 de elevi, parinti si fosti elevi.Memoriul este adresat: dnului Primar-general Sorin Oprescu, Directiei pentru Cultura, Culte, Patrimoniu Cultural National al Municipiului Bucuresti, Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Ministerului Culturii si Cultelor, Comisiei Prezidentiale pentru Patrimoniu Construit- siturile istorice si naturale.
”De ce Scoala Centrala din Bucuresti, cladire de patrimoniu se afla astazi, in 2008, la un pas de a deveni ruina?”
  Elevii scolii ii someaza pe reprezentatii celor 5 institutii sa dea dovada de responsabilitate.   In cazul in care nu se va ajunge la o concluzie favorabila Scolii Centrale, Consiliul elevilor va da o Declaratie prin care va anunta inceperea unor serii de proteste si va cere solidarizarea elevilor si profesorilor din celelalte institutii de invatamant.



ÎNCEPE O TRADIŢIE FRUMOASĂ
„Novotel” este noul hotel  de lângă Palatul telefoanelor, ridicat pe locul fostului Teatru Naţional pentru tradiţia căruia şi-a făcut cu prisosinţă datoria  la sfarsitul săptămânii trecute oferind teatrelor bucureştene chiar spaţiul ce înfăţişează imaginea fostului lăcaş cultural al Capitalei pentru a lansa stagiunea de toamnă. Astfel, în spaţiul din faţa hotelului trecătorii  au putut  urmări fragmente din diverse spectacole prezentând noua stagiune chiar pe Calea Victoriei, iar  iubitorii de teatru  avizaţi, s-au bucurat de ce le oferea fostul Pod al Mogoşoaiei. Timp de trei seri esplanada hotelului Novotel s-a transformat într-o imensă scenă, fiecare teatru având la dispoziţie câte un ecran pe care se derulau montaje de imagini video din spectacolele pregatite sau declaraţii şi invitaţii ale artiştilor care evoluează în ele,  Calea victoriei fiind invadată de personaje costumate  invitau trecătorii la teatru. În acelaşi timp, amfiteatrul în aer liber al hotelului Novotel a gazduit  momente din spectacolele cele mai reprezentative. Se leagă astfel, un început de tradiţie bucureşteană în readucerea cu patos a fanilor Thaliei.

Mare festival de scurtmetraje 

„Suntem foarte interesaţi de România, pentru că cineaştii voştri iau toate premiile în festivaluri. Vrem să aflăm secretul vostru”, a declarat  Fabien Riggall, cel care a fondatorul festivalului de scurtmetraje “Future Shorts”. Acest festival, care a debutat in 2003 fiind organizat in peste 20 de tari si ajungand acum si in Romania prin dou[ asociatii artistice sponsorizate de “Vodafone” , va avea parte de un eveniment lunar în Bucureşti, secundat de un altul în Cluj, Timişoara sau Iaşi. In inaugurare, la etajul 3 al Tetrului National din Bucuresti au fost prezentate sapte scurtmetraje printre care „Hotel Chevalier”, în regia lui Wes Anderson, cu Natalie Portman în rolul principal, „I love Sarah Jane”, regizat de Spencer Susser, şi o avanpremieră a producţiei pentru The Cinematic Orchestra, „To build a home”.


LANSARE DE CARTE VICTORIA MILESCU

Va invitam joi, 16 octombrie, ora 17
sa participati la o noua lansare de carte, 
"Conspiratii celeste" de Victoria Milescu, care va avea
loc la Uniunea Scriitorilor, Sala Oglinzilor, Calea
Victoriei, nr. 115. Prezinta: Radu Carneci, Mariana Ionescu, 
Florentin Popescu, Radu Voinescu

Festivalul de Muzică Veche

La Bucureşti se deschide în 12 octombrie Festivalul de Muzică Veche  prezentând muzică medievală, renascentistă şi barocă . Artiştii invitaţi din Germania, Ungaria şi România sunt specializaţi în tehnica interpretativă a muzicii vechi într-o manieră autentică şi pe instrumente istorice sau replici ale acestor instrumente ca lăuta, orga, clavecinul, instrumentele de suflat din perioada Renaşterii muzicale şi a Barocului muzical, precum blockflöte, trompetă, flauto traverse dar şi şi un concert de muzică bizantină.Printre participanţii la festival se numără ansamblul baroc Transilvania (Cluj), Fernanda Romila, Roxana Neacşu, Raluca Enea (Bucureşti), Irina Năstase şi Vlad Năstase (Bucureşti), grupul psaltic Nectarie Protopsaltul (Bucureşti), Dan Racoveanu (Bucureşti), formaţia Bourdon Trió (Budapesta), formaţia Trei Parale (Bucureşti) şi formaţia Baroque Trumpet Ensemble (Berlin). Concertele vor fi găzduite de Ateneul Român, Teatrul Odeon, Palatul Şuţu, Biserica Domniţa Bălaşa, Biserica Anglicană şi Universitatea Naţională de Muzică. 


Festivalul de Muzică Veche

La Bucureşti se deschide în 12 octombrie Festivalul de Muzică Veche  prezentând muzică medievală, renascentistă şi barocă . Artiştii invitaţi din Germania, Ungaria şi România sunt specializaţi în tehnica interpretativă a muzicii vechi într-o manieră autentică şi pe instrumente istorice sau replici ale acestor instrumente ca lăuta, orga, clavecinul, instrumentele de suflat din perioada Renaşterii muzicale şi a Barocului muzical, precum blockflöte, trompetă, flauto traverse dar şi şi un concert de muzică bizantină.Printre participanţii la festival se numără ansamblul baroc Transilvania (Cluj), Fernanda Romila, Roxana Neacşu, Raluca Enea (Bucureşti), Irina Năstase şi Vlad Năstase (Bucureşti), grupul psaltic Nectarie Protopsaltul (Bucureşti), Dan Racoveanu (Bucureşti), formaţia Bourdon Trió (Budapesta), formaţia Trei Parale (Bucureşti) şi formaţia Baroque Trumpet Ensemble (Berlin). Concertele vor fi găzduite de Ateneul Român, Teatrul Odeon, Palatul Şuţu, Biserica Domniţa Bălaşa, Biserica Anglicană şi Universitatea Naţională de Muzică. 


BIENALA TINERILOR ARTISTI

Organizata de Fundatia Meta si Institutul Goethe, a fost vernisata la Sala Dalles expozitia Bienalei Tinerilor Artisti, ajunsa la a treia editie. Circa 60 de artisti din 16 tari, dintre care 14 romani, trateaza in propria viziune tema "Re-construction", din perspectiva globalizarii fata-n fata cu originalitatea artistului. Lucrarile pot fi vazute pana la sfarsitul lunii la Sala Dalles, Libraria Carturesti si Ordinul Arhitectilor din Romania.


O nouă ediţie a festivalului artelor

Sub girul de preşedinte onorific al lui Radu Beligan, Festivalul Artelor se doreşte a fi un amplu eveniment artistic cu rezonanţe interne şi internaţionale. Ediţia din 2008  va aduce o săptămână cu evenimente muzicale tradiţionale şi clasice, piese de teatru, spectacole de operă, recitaluri instrumentale şi expoziţii de artă vizuală. Pe scenele instituţiilor de cultură din Bucureşti (Opera Naţională Română, Sala Mare a Palatului, Sala Mică a Palatului), vor evolua artişti consacraţi – Tudor Gheorghe, Florin Piersic, Emilia Popescu, Dorel Vişan, Johnny Răducanu şi mulţi tineri. în deschiderea Festivalului, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Misha Katz, la  2 noiembrie, ora 19:00,  pianistul Dan Grigore va concerta la Sala Palatului



Teatrul independent ACT la zece ani de existenţă  
Sărbătorind zece ani nu numai de existenţă a sa, ci şi de la înfiinţarea ca primul teatru independent din România, la sediul său din Calea Victoriei teatrul îşi marcheazăaniversarea prin spectacole consacrate, concerte, lansarea unul album de fotografie şi lansarea unui documentar despre oamenii din culise.
Seria evenimentelor va fi deschisă oficial marţi, 14 octombrie, de cel mai vechi şi aplaudat spectacol al Teatrului ACT, „Creatorul de teatru”, în regia lui Alexandru Dabija, avându-i în distribuţie pe actorii Marcel Iureş şi Valeria Seciu. Pe 15 octombrie,  Ada Milea şi Bogdan Burlăcianu, în piesa cu muzică şi joc „Nasul”, după Gogol. Concertul de jazz „Gershwin's Word", cu Sorin Romanescu, Cristian Soleanu, Răzvan Cojanu şi Vlad Popescu, joi, 16 octombrie, iar duminică, 19 octombrie - este programat un concert susţinut de Alexandru Andrieş şi Ioana Maria Mântulescu

DESCHIDEREA STAGIUNII 2008 – 2009


La Ateneul Român , Joi 2 octoctombrie şiVineri 3 octombrie 2008, a avut loc DESCHIDEREA STAGIUNII 2008 – 2009. Orchestra simfonică a Filarmonicii„George Enescu” a prezentat Simfonia nr. 3 de Mahler sub bagheta lui CRISTIAN MANDEAL
 

COLECŢIA COLECŢIILOR SĂTEŞTI LA MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN

Organizând dezbateri şi întâlniri cu colecţionari de la sate si animatori ai muzeelor săteşti, muzeografii Muzeului Ţăranului Român au realizat o amplă şi foarte valoroasă mostră care aduce într-un singur loc porţiuni din cele mai valoroase colecţii săteşti. Astfel, în Sala de oaspeţi a Muzeului  poate fi vizitată expoziţia-atelier « COLECŢIA COLECŢIILOR : MUZEE ŞI COLECŢII SĂTEŞTI DIN ROMÂNIA. Urmare a relaţiilor stabilite în workshopuri comune ale colecţionarilor din întreaga ţară cu specialişti ai muzeului bucureştean şi ai altor muzee, expoziţia aduce în Capitală comori strânse de pasionaţii colecţionării elementelor de tradiţie din satele noastre, devenind o oglindă a spiritualităţii lor.  

IULIA HASDEU – COMEMORARE LA 120 DE ANI

Asociaţia  Culturală UNESCO  Iulia Hasdeu
organizează cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la  moartea
IULIEI   HASDEU simpozionulLUMINA CARE NU SE   STINGE cu participarea cercetătorilor hasdeologi
dr. Vasile Andru, dr. Pavel Balmuş,dr. Crina Bocşan,
dr. Mircea Coloşenco, Sandrino Gavriloaia, Mihai Ştefan
urmat de un moment artistic realizat de Lidia Lazu 
Sâmbătă 27 septembrie  ora 11  se va  tine serviciul religios la                                                         monumentul funerar al familiei Hasdeu din Cimitirul Bellu


INVITATIE PENTRU PRESA


Centrul Cultural American organizeaza in mai multe orase din Romania o serie de spectacole de tap cu celebra trupa americana Tony Waag’s Tap City. Compania de dans se afla in Romania la invitatia Centrului Cultural American, in cadrul programului Initiativa Artelor Spectacolului a Departamentului de Stat.  Dansul tap este o forma de step, cunoscut publicului din Romania din aparitiile cinematografice ale actorilor Fred Astaire si Gene Kelly.

Orasele in care vor avea loc spectacolele sunt urmatoarele :

•	Bacau, 27 septembrie, ora 19:00 – Teatrul Municipal „George Bacovia” - (Str. Str. Iernii nr. 7)
•	Focsani, 28 septembrie, ora 20:00 – Teatrul Municipal Focsani - (Str. Republicii nr.71)
•	Galati, 30 septembrie, ora 19:00 – Teatrul Muzical „Nae Leonard” - (Str. Mihai Bravu nr.50)
•	Braila, 1 octombrie, ora 19:00 – Teatrul Maria Filotti – (Str. Mihai Eminescu nr.2)
•	Bucuresti, 3 octombrie, ora 18:00 – Sala de Spectacol a Palatului Cotroceni – (Blvd. Geniului nr. 1, intrarea Leu). IMPORTANT: La acest spectacol, accesul reprezentantilor presei se va face pe baza legitimatilor de presa, in limita locurilor disponibile.
•	Otopeni, 4 octombrie, ora 20:00 – Centrul Cultural Ion Manu – (Str. 23 August nr.8)

Compania este condusa de Tony Waag si din ea mai fac parte dansatorii DeWitt Fleming, Derick K. Grant, Margaret Morrison, Karen Callaway Williams.


Programul Zilelor Bucurestiului din 20 septembrie 2008 

Ora 11,00 deschidere manifestare Zilele Bucureştiului – Paradă trăsuri, costume de epocă, bătaia cu flori.
(Centrul Istoric – plecare din parcarea din spatele statuii Mihai Viteazul) 
Ora 13:00 – Ceremonia de acordare a diplomelor de excelenţă (Biroul Primarul General) 
Ora 17:00 – 17:30 – Deschiderea Skatenight (program Ambasada Germaniei) Şoseaua Kiseleff 
Ora 19:00 – Concert de gala BNR – Muzica clasică (strada Doamnei colţ cu strada Eugen Carada) 

Ora 21:30 – Concert Bryan Adams - Parcul Izvor 

FESTIVALUL « KARTIER 2008 » STIMULEAZĂ CULTURA URBANĂ

Festivalul Kartier 2008 stimulează grupuri de tineri din diferite cartiere ale Capitalei să susţină recitaluri muzicale, recitaluri de street dance sau să facă demonstraţii de artă stradală graffiti. El este dedicat diferitelor forme ale culturii urbane şi se va desfăşura duminică 21  septembrie, în Parcul Carol din Bucureşti, între orele 12.00 şi 22.00

„Cartea. România. Europa“. 

În Aula Bibliotecii Centrale Universitare va avea loc în 20 septembrie deschiderea oficială a simpozionului internaţional „Cartea. România. Europa“, ca o aniversare a tiparului românesc.Cu ocazia sărbătoririi a 500 de ani de la prima carte tipărită pe teritoriul României, Biblioteca Metropolitană Bucureşti a  invitat 50 de personalităţi din ţară şi 15 din străinătate, pentru a participa în perioada 20 – 23 septembriela la cele trei secţiuni de comunicări, împărţite pe trei teme principale - „Istoria cărţii europene“, „Biblioteca tradiţională şi ciberbiblioteca“ şi „Romanitate orientală. Cultură şi civilizaţie“. 

 

MÂNDRIA PICTURII ROMÂNEŞTI DIN PERIOADA INTERBELICĂ

In întâmpinarea Zilei Europene a Patrimoniului, care are loc pe 21 septembrie, la Muzeul Naţional Cotroceni  se va inaugura miercuri 17 septembrie o expoziţie de pictură din colecţiile de artă particulare, „Interbelicii şi continuatorii“. Vor fi expuse aproximativ 200 de lucrări semnate de numele mari ale picturii româneşti: Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Dumitru Ghiaţă, Rudolf Schweitzer, Ion Pacea, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu

CONCERT LA TARGUL ICONARILOR

Astazi, duminică, 14 septembrie, de Ziua Crucii, sălile Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti  găzduiesc Târgul iconarilor şi al meşterilor crucieri. Vizitatorii si obisnuitii muzeului pot admira şi cumpăra  icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, cruci de lemn, cruci de mână, pristolnice, cruci de punte, miniaturi, izvoade sau mozaicuri. Corala bisericii Stavropoleos prezint[ un concert.


RESTAURAREA UDRICANILOR
 
Vechea şcoală a parohiei Udricani, la care au învăţat odinioară boierii Văcăreşti, logofătul Greceanu, Anton Pann sau Petre Ispirescu, va fi redeschisă, ca parte a Aşezămintelor Udricani. Acestea vor mai include biserica parohiei, o grădiniţă, un azil de bătrâni şi un muzeu. Şcoala va fi una confesională, pentru clasele I-XII, iar elevii vor avea posibilitatea să desfăşoare şi activităţi extraşcolare: pictură, muzică, sculptură. Realizatorii proiectului, început în 2005, speră să-l finalizeze în luna noiembrie a acestui an. 



http://obxyhqzr.greatnow.com/map.html, 


EXPOZITA INTERNATIONALA DE PICTURA ROMANO-POLONA  LA 
> CENTRUL CULTURAL M.I.R.A. 
> 
> In perioada 1 septembrie - 14 septembrie  2008 are loc la
> Centrul Cultural M.I.R.A. Bucuresti,
> expozitia internationala de picture, romano-polona,
> intitulata “Metamorfozele Cuvantului” organizata de
> Asociatia Culturala “ORIONGROUP” impreuna cu invitatii
> sai.
> 
> Agnieszka Przystawa    Wroslaw –Polonia
> Rodica Cristina Voicu
> Reli Daniela Voicu
> Victorita Dutu
> Andreea Sarcani 
> 
> Invitati
> Tudor Meiloiu
> Mihai Parvu
> 

Rog corectati in primul rand "{construieste"
In par. 2, nu trebuie virgula dupa "pentru ca"
Ar fi preferabil sa evitati cuvintele in limbi straine, doar suntem romani !
Felicitari pentru initiativa, sa fie cu noroc si viata lunga.

Camp

RENASTEREA TEATRULUI NATIONAL DIN BUCURESTI

Din 2010, Teatrul Naţional din Bucureşti se va transforma într-un centru cultural cu mai multe săli de spectacole, galerii, librării, baruri şi restaurante.Teatrul va reveni la forma pe care a avut-o înainte de 1985, când i-a fost adăugată o carcasă exterioară care, acum, afectează structura de rezistenţă a întregii clădiri. În interior, întregul spaţiu urmează să fie remodelat. Vor fi în total opt săli de spectacol. Centrul Naţional al Dansului va avea propria sală. Ea urmeză să fie construită în spatele clădirii pe strada Tudor Arghezi.. Pe terasă va fi un teatru în aer liber şi o cafenea. Sala Mare urmează să fie şi ea refăcută. După reabilitare, aceasta va avea mai puţine locuri (800 faţă de 1100 în prezent), dar cu o acustică mai bună şi o vizibilitate mai bună. Trei noi săli sunt, de asemenea, în plan, una în subsolul sălii Mari şi două în corpul care face legătura între sala Mare şi sala Atelier. 


MECENATUL UNEI BĂNCI

Lucrarile primilor castigatori ai concursului de debut literar organizat de UniCredit si Asociatia Catalist, Daniela Catona, Ioana Silvia Popescu si Constantin Felician Chiruta, vor fi publicate la Editura Leda si lansate la Targul de Carte Gaudeamus din toamna, informeaza NewsIn. Membrii juriului, Paul Cernat, Liviu Papadima si Mircea Vasilescu. au analizat peste 60 de manuscrise inscrise in concurs, fara a cunoaste numele autorilor

The broadcast translations of the European Poetry pRo Project 

(initiated by Lidia Vianu and Anne Stewart) can be listened to daily between July 28-August 3, at 21:50 (London time) and 23:50 (Bucharest time) at

                                    http://cultural.srr.ro/
                                                             or Radio Romania Cultural ( 101,3 FM )

Poets and translators:                                                                           



XIX.    28.07.2008      Graham Mummery                    Raluca  Romaniuc

XX.     29.07,2008      Rik  Wilkinson                              traducere:Florentina Yvonne Penciu,  lectură Bianca Traşcă

XXI.    30.07.2008      John Mackay                              Veronica Bălă

XXII.   31.07.2008      Carolyn  O’Connell                      traducere:  Emilia Niculai,  lectură : Sorina Geană

XXIII.  02.08.2008      Mike di Placido                          Şerban-Dragoş Ionescu

XXIV.  03.08.2008      Peter Phillips                              Simona-Elisabeta Catană 

The poems are translated and recited by the students of  Lidia Vianu's MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text, from the Faculty of Foreign Languages and Literatures, Bucharest University.

 


Universitatea din Bucuresti
Facultatea de Limbi si Literaturi Straine

 Centrul pentru Traducerea si Interpretarea Textului Contemporan (CTITC) 
ofera în anul universitar 2008-2010
 
MASTERAT IN TRADUCEREA TEXTULUI LITERAR CONTEMPORAN – ENGLEZA – BUCURESTI  2008-2010 
 
  Director : Prof. Dr. LIDIA VIANU
lidiavianu@yahoo.com
telefon 0745-131713
ADMITERE
Inscriere: 8-14 septembrie 2008, intre orele 12-14, la Secretariatul FLLS din Edgar Quinet, et. 2
Examen: 19 septembrie (proba scrisa orele 10-12, interviu de intentie orele 16-20), in cladirea FLLS din Pitar Mos 7-13, etaj 1, sala 6.
Taxa: 2500 RON pe an
ACTE necesare la inscriere:
1. diploma de bacalureat in original 2. diploma de licenta in original sau adeverinta licenta in original 3. certificat de nastere, copie legalizata 4. certificat de casatorie, copie legalizata 5. cerere de inscriere (formular ce se ia de la secretariat) 6. 2 fotografii tip pasaport 7. chitanta de achitarea taxei (100 RON), care se ia de la Casieria Rectoratului (Bd Kogalniceanu 36-46) inainte de inscriere 8. un dosar mapa
Numar de locuri la Engleza: numar nelimitat cu plata, cel putin 16 de la buget. [In 2007 am admis 52 de masteranzi si am avut 23 de locuri de la buget, si 29 cu plata.]
Se pot inscrie la examenul de admitere absolventii oricarei institutii de invatamant superior (cu diploma de licenta), care cunosc bine limba engleza.
Examenul de admitere include o proba scrisa (traducere si retroversiune) si o proba orala (un interviu de intentie).
Bibliografie orientativa:Vianu, Lidia. English with a Choice, Teora, 2006, Vianu, Lidia. English with a Key 1, Teora 2006 ,Vianu, Lidia, English with a Key, 2, Teora 2006
ORAR 14 ore saptamanal, dupamasa intre orele 16-20. Frecventa minima: 30%. Nu exista cursuri la distanta.
SPECIALIZARI1. Traducere de text literar contemporan (pentru edituri, reviste) 2. SUBTITRARE 3. Redactii (edituri, reviste, radio, tv, internet) 4. Edituri 5. Publicitate 6. Predarea limbii engleze prin traducere
STAGII DE INTERNSHIP propuse masteranzilor:1. Redactare si traducere carte: Editurile Humanitas, Polirom, RAO, Curtea Veche, Codecs 2. Redactare reviste culturale: Revistele Romania Literara, Luceafarul, Timpul  3. Redactare Radio: Radio Romania Cultural, Radio Romania International 4. Subtitrare: TVR, Intercomfilm 5. Publicitate: International Advertising Agency, Leo Burnett, Saatchi & Saatchi 6. Secretariat teatre: Teatrul National Bucuresti, Teatrele Odeon, Masca, Ion Creanga 7. Soft educational: SIVECO 8. Ministerul Educatiei si Cercetarii: Directia Relatii Externe 9. Administratia Universitatii Bucuresti: Relatii Externe
Stagiile difera de la an la an, in functie de interesele cursantilor si de acordurile ce se pot incheia. 
ACTIVITATI DESFASURATE IN CADRUL MTTLC
Pentru a comunica direct cu masteranzii si profesorii lor, alaturati-va grupului masteratului, la http://groups.yahoo.com/group/lit_translations/ 
1. Se lucreaza pe text, impreuna cu autori britanici/americani contemporani, prin internet
2. Videoconferinte la British Council cu scriitori britanici contemporani
3. Videconferinte la Laboratorul multimedia al Centrului CTITC
4. Multiple colaborari cu autori/traducatori britanici/americani prin internet, prin grupul de discutie al masteratului, la http://groups.yahoo.com/group/translationcafe  
5. Redactarea revistei masteratului, Translation Cafe, www.e-scoala.ro/ctitc/mttlc_2007.html  
6. Se lucreaza la ateliere cu traducatori nativi /bursieri ai Institutului Cultural Roman (britanici si americani) si cu profesori invitati (Adam Sorkin, Penn State University)
7. Subtitrari pentru TVR si alte televiziuni
8. Emisiuni pentru Radio Romania Cultural, Radio Romania International
9. Editurile Univers Enciclopedic (colectia Literatura Contemporana in Traducere, coordonata de Lidia Vianu), Humanitas, Polirom, Rao, Curtea Veche
Persoana de contact: Prof. Dr. LIDIA VIANU
lidiavianu@yahoo.com
telefon 0745-131713

Gandita ca o asociatie ce incurajeaza cercetarile din zona experimentala, noile mijloace de expresie dar si comunicarea intre medii, Asociatia Atelier 35 isi propune realizarea unei arhive documentare, care sa ofere o privire de ansamblu asupra activitatii Atelier 35, de la aparitia conceptului, in anii '70, pana in prezent. Documentarea va fi finalizata in aprilie 2009 sub forma unei pagini de Internet (www.atelier35arhiva.ro) accesibila publicului larg si printr-o expozitie documentara tematica.

Festivalul de Film Bucuresti 

În perioada 28 iunie - 6 iulie s-a desfăşurat cea de a doua ediţie a Festivalului de Film « Bucureşti » - Bucharest Film Festival -  acordând trei categorii de premii : 
Scurt-metraje si documentare : "Valuri/ Waves" de Adrian Sitaru  "Cum sa devii erou/ How to Become a Hero" de Mladen Maticevic si "Eu si Lakshmi/ Lakshmi and Me" de Nishta Jain. 
Sectiunea CineMarea Neagra : "Refugiatul/ The Refugee" de Reis Celik, Iglika Triffonova pentru "Investigatia/ Investigation" ,Dobrynia Margachev si Dimitri Mishiv pentru "Nimic personal/ Nothing Personal" , Ozer Kizitlan pentru "Frica de Dumnezeu/ A Man's Fear Of God".
Sectiunea Filme Internationale : "Micuta Molie/ Little Moth" de Peng Tao, care a obtinut si Diploma Criticii


DUMNEZEU NE AJUTA COPIII!

Prezenta icoanelor in scoli este legala au decis, joi, magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), in urma recursului formulat de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) si de 150 de organizatii neguvernamentale. Instanta suprema a dat astfel castig de cauza MEC si Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios, care au actionat in judecata Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), relateaza NewsIn. Decizia ICCJ este definitiva. “Hotărârea instanţei supreme privind menţinerea icoanelor în şcoli este firească şi în concordanţă cu spiritul European”, a declarat, ieri , purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române . Este de aşteptat ca toţi oamenii de bună credinţă care ţin la sănătatea spirituală a copiilor lor să vegheze la respectarea întrutocmai a Inaltei Hotărâri Judecatoreşti.


 
Ministerul Culturii va interzice amplasarea reclamelor pe monumentele istorice 
Fără ştirea Ministerului Culturii şi Cultelor firma franceză de lux Louis Vuitton  a montat o reclamă care acoperă Monumentul Pompierilor din Dealul Spirii . Ea va fi demontată în urma protestului mai mulţor intelectuali care cer demisii printer cei ce se fac vinovaţi de un asemenea act subcultural. Numeroase personalităţi culturale au semnat joi o scrisoare deschisă adresată Ministerului Culturii şi Cultelor , premierului şi preşedintelui României prin care cer demiterea directorului Direcţiei pentru Culte şi Patrimoniu, Ştefan Damian, pe care-l fac răspunzător pentru acoperirea Monumentului Pompierilor din Dealul Spirii cu această reclamă a firmei Louis Vuitton care era pesemne, adresată vizitatorilor hotelului Marriot din apropiere, ca şi cum acesta trebuie să li se ascundă valorile noastre istorice şi culturale în favoarea unei reclame comerciale. Semnatarii, printre care se numără Radu Beligan şi Mariana Nicolesco, susţin că „profanarea Monumentului Eroilor Pompieri din Calea 13 Septembrie este una dintre cele mai grave ofense la demnitatea naţională a românilor". 


 La Romexpo, tîrg de obiecte bisericeşti
 
Veşminte sfinte realizate de ateliere mănăstireşti specializate, făuritori de clopote, iconari specialişti în erminia picturii bizantine, sculptori de catapetesme, arhitecţi şi constructori de biserici, editori de cărţi bisericeşti şi alte producţii de  articole bisericeşti sunt prezentate la Romexpo de Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte bisericeşti, ajuns la cea de a treia ediţie. Evenimentul  reuneste expozanţi din Grecia, Austria, Germania, Ucraina, Serbia, Bielorusia şi România. 


Premiul Comitetului Naţional Român ICOM
Comitetul Naţional Român ICOM a organizat, în anul 2008, cea de a opta ediţie a concursului pentru Premiul Comitetului Naţional Român ICOM, premiu care este acordat autorului concepţiei tematice a unei expoziţii.Juriul a hotărât să acorde o menţiune pentru valoarea culturală deosebită a expoziţiei–eveniment Grigorescu, pictor al naturii (1838 – 1907), deschisă la 25 octombrie 2007, la Muzeul Naţional de Artă al României, doamnelor Rodica Matei, Monica Enache şi Mariana Vida.
 Premiul Comitetului Naţional Român ICOM a fost acordat doamnei Maria Ordeanu, pentru expoziţia Britania – Transilvania. Dialog cultural la Sibiu în Epoca Luminilor, vernisată la 31 august 2007, la Muzeul Naţional Brukenthal.
 

CONCURSUL  ABSOLVENTILOR UNATC 
In perioada 14-29 iunie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală va organiza un campionat de artă teatrală între tineri absolvenţi. Competiţia se va desfăşura pe scenele celor mai importante teatre din Bucureşti: ACT, Bulandra, Comedie, Masca, Metropolis, Nottara, Odeon, Ţăndărică şi La Scena. Va fi prezentată de asemenea expoziţia de scenografie "Meditaţia omului contemporan asupra universului" şi va fi lansat volumul "Trasee coregrafice" de Raluca Ianegic. 


NOAPTEA INSTITUTELOR CULTURALE

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu British Council, Institutul Goethe, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cervantes, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Institutul Polonez, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Centrul Ceh şi Institutul Francez organizează, la  27 iunie, a doua ediţie a Nopţii Institutelor Culturale, Aceasta va cuprinde un complex de manifestari realuizând o adevărată noapte a Bucureştiului multicultural, Institutele din tarile respective vor prezenta  filme lungi şi scurte, documentare, teatru , cabaret literar, literatură cu cîntece, folclor, muzică clasică, romani sau electronică, karaoke şi scenă deschisă, concursuri şi teste, benzi desenate, afişe, spoturi, dans modern, hip-hop, streetdance sau căluşel ardelenesc, arhitectură secuiască, delicatese de pretutindeni.  


BILANTUL TARGULUI DE CARTE BOOKFEST PRIN LISTA BEST-SELLER 
Radu Paraschivescu – „Cu inima smulsă din piept", Marcel Proust – „În căutarea timpului pierdut", Octavian Paler – „Viaţa pe un peron”, Orhan Pamuk – „Zăpada", Andrei Codrescu – „Prof pe drum",  George R.R. Martin – „Urzeala tronurilor", seria Orson Scott Card, Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu şi Nicolae Manolescu – „Poveşti de dragoste la prima vedere", Salman Rushdie – „Versetele satanice", Doris Lessing - „Poveşti africane”, John Grisham – „Fotbal şi pizza", Julia Navarro – „Sângele nevinovaţilor", Jeremy Clarkson – „Suflet de maşină", Diana Mandache - „Regina Maria a României".
  

Statuia ecvestra a Regelui Ferdinand

 Realizată de sculptorul croat Ivan Mestrovici, statuia ecvestra a Regelui Ferdinand a fost distrusă de comunişti în 1948. Ministerul Culturii şi Cultelor  va demara un concurs pentru refacerea acestei statui, înaltă de 18 metri, care a fost realizată în 1940, la comanda Casei Regale, fiind amplasată în apropiere de Biserica Mavrogheni, în primul rond al Şoselei Kiseleff.



Evenimentele de astăzi la Bookfest

Lansarea volumului „Nouă proze vechi. Ficţiuni ilicite" de Petru Cimpoeşu - standul Editurii Polirom, ora 12.30 

Lansarea volumului „Marea Miză" de Mihai Sin - stand Nemira, ora 16.00 

Decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor din România - ora 17.00 

Întâlnire cu Zeruya Shalev, cea mai importantă scriitoare israeliană a momentului – spaţiul central, ora 18.00 


LA ROMEXPO O NOUA EDITIE A TARGULUI DE CARTE "BOOK-FEST"

Ediţia 2008 a Târgului Bookfest reuneşte, în perioada 4-8 iunie, în pavilioanele 13-17 de la Romexpo, pe o suprafaţă de expunere de 5.000 de mp, peste 150 de edituri, cu o ofertă de 50.000 de titluri. Rdeucerile de pret pot ajunge si pana la 50%. 

Ideea Europeana implineste - in toamna anului 2008 - cinci ani de cand a fost infiintata


 
Va invitam la Salonul Cartii Bookfest, 
care se va desfasura in perioada 4-8 iunie 2008, 
in Complexul Expozitional Romexpo, Bucuresti

Program de vizitare:
de miercuri, 4 iunie pana sambata, 7 iunie 2008: 10.00 - 20.00; 
Duminica, 8 iunie: 10.00 - 18.00.
 

COMUNICAT ROMPRES

Bucureşti, 29 mai /Rompres/ - "Vecinul cel bun" este titlul noului roman, apărut la Editura Realitatea, lansat, joi, într-un cadru "voit poetic", de scriitorul Corneliu Leu, la Librăria "Eminescu".
"Pentru generaţia noastră, criticii au însemnat politrucii, aceia care ne dădeau direcţia, de aceea am invitat la lansare doi poeţi, pe Nicolae Dragoş şi pe Nicolae Dan-Fruntelată, pentru a ne decontamina", a mărturisit autorul.
Corneliu Leu a explicat că acţiunea romanului său, caracterizat de Nicolae Dragoş drept "o splendidă metaforă, o meditaţie adusă din alt veac spre veacul nostru", se petrece acum 2.000 de ani "când Atlanticul era Mare Nostrum, iar NATO se numea Pax Romana".
La lansare, Nicolae Dragoş şi Nicolae Dan-Fruntelată au citit poeme din volumele recent apărute "Clipe din clipa cea repede" (Editura Realitatea) şi "Vina de a fi român" (editura Fundaţiei România de Mâine).
Printre romanele istorice semnate de Corneliu Leu se numără, de asemenea, "Drumul spre Damasc", "Călăul lui Dracula", "Anonimul Brâncovenesc", "Romanul nopţii de februarie", "Romanul unei zile mari", "Cartea episcopilor cruciaţi". 

STRĂZILE BUCUREŞTENE (aşa cum sunt ele!) AU GĂZDUIT UN MARE FESTIVAL 

 Timp de trei zile,  Bucureştiul şi-a oferit străzile unor trupe europene de teatru care au prezentat săpectacole stradale antrenând  publicul  în prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru în Stradă, „B-FIT in the Street“.Acestea îşi vor lua la revedere de la spectatorii bucureşteni printr-o mare manifestare în Piaţa Constituţiei. 

Paradele alegorice, spectacolele, instalaţiile suspendate, concertele se încheie astăzi cu parada celor treisprezece companii de teatru europene invitate la eveniment . 

 

BUCUREŞTIUL VA AVEA UN PARC AL ARTELOR
Parcul Naţional, loc de tradiţie bucureşteană, dar nu şi de delectare cu dotările pe care le-ar merita, începe să-şi împlinească destinul gazduind evenimentul “Parcul Artelor”. Acesta se va desfăşura (din păcate numai) între 4 şi 8 iunie, cu un specific mai mult cinematografic, printr-o seară dedicată regizorului Nae Caranfil şi  avanpremiera peliculei „Dincolo de America", în regia lui Marius Theodor Barna. Sunt anunţate de asemenea expoziţii de pictură şi sculptură  şi spectacole de teatru.  Să sperăm că acest eveniment începând timid se va perpetua în timp nu numai în aceasta festivă periodicitate anuală, ci instaurând în Bucureşti un adevărat Parc Permanent al Artelor

FESTIVAL DE TEATRU PE STRĂZILE BUCUREŞTILOR

Prima ediţie a Festivalului Internaţional “B-FIT in the Street” este versiunea stradală a Festivalului Internaţional de Teatru B-FIT a cărei primă ediţie a avut loc anul trecut, realizând de acum înainte o bienală alternativă. Participă13 companii de teatru care vor evolua în mai-iunie în Parcul Izvor, pe esplanada Teatrului Naţional Bucureşti, în Parcul Unirii, Piaţa George Enescu, Parcul Cişmigiu, Parcul Colţea şi Piaţa Constituţiei. Pe lângă spectacolele propriu-zise festivalul cuprinde şi câteva parade. Ele vor porni din Piaţa Unirii, vor traversa Bulevardul Unirii şi vor staţiona în Piaţa Constituţiei. Pe 30 iunie, are loc parada "Lacher de Violons" a companiei franceze de teatru Transe Express, care reuneşte un număr impresionant de artişti ce vor defila prin centrul Bucureştiului. În Piaţa Constituţiei,  un grup de violonişti, vor cânta suspendaţi de o structură aeriană la 30 de metri deasupra publicului. Pe 31 mai, compania de teatru Off prezintă parada "Les Giraffes". "Mobile homme" a companiei Transe Express şi "Le Voyage des Aquareves" a companiei Malabar. 

PALMARESUL FESTIVALULUI HYPERION
Teatru:
Cel mai bun spectacol: Helena (Universitatea "Hyperion"); Premiul special al juriului, ex aequo:Casatoria (Universitatea "Hyperion") si Platonov (UNATC "I.L.Caragiale"); Premiul pentru rol principal feminin, ex aequo: Alexandra Fasola (Platonov) si Tecla Tudor (Helena); Premiul pentru rol principal masculin, ex aequo: Alexandru Bogdan (Femei...femei..., Universitatea "Hyperion") si Adrian Nicolae (Platonov); Premiul pentru rol secundar feminin, ex aequo: Meda Victor (Helena, Lumea intreaga e o scena) si Andreea Grama (Casa Bernardei Alba, Universitatea "Spiru Haret"); Premiul pentru rol secundar masculin, ex aequo: Alexandru Cretulescu (Helena) si Serban Gomoi (Platonov); Premiul Presedintelui a fost acordat profesorului Damian Crasmaru, pentru spectacolul Stele in lumina diminetii (Universitatea "Hyperion"); Premiul "Pacala": Ruxandra Iancu (Stele in lumina diminetii (Universitatea "Hyperion") si Aylin Cadar (Casatoria). 
 Film: 
Premiul pentru cel mai bun film de fictiune: Intre ziduri (Germania) de Ana- Felicia Scutelnicu; 
Premiul pentru cea mai buna regie a unui film de fictiune: Interior scara de bloc, de Ciprian Alexandrescu (UNATC); Premiul pentru cel mai bun documentar: 52 la suta, de Rafal Skalski (Polonia); 
Premiul pentru poem cinematografic: La campanella, de Elena Mircea (Universitatea "Hyperion"); 
Premiul pentru film experimental:Filmele mele nefacute, de Eva Pervolovici (UNATC); 
Premiului pentru scenariu: ex aequo Legadema, de Cristian Negoescu (Universitatea Media) si Femeia din biblioteca, de Corina Sindie (Universitatea "Hyperion"); Premiul pentru imagine: Nothing girl, de Pierre Daudelin (Canada); Premiul special pentru film de animatie: Terra Nova, de Leonardo Costache (Universitatea "Hyperion"); 
Premiul Ion Truica: Opere alese neintelese, de Alexei Gubenko (Universitatea "Hyperion"); Premiul pentru interpretare masculina: Tudor Aaron Istodor (Sinopsis docu-drama si Interior scara de bloc); Premiul de interpretare feminina, ex aequo: Reka Barabas pentru Cucu (Universitatea Sapientia, Cluj) si Ramona Iacov pentru Recuzita (Universitatea Media); Premiul "Pacala" pentru film comic: Genius diabolis de Robert Lakatos (Universitatea Sapientia, Cluj). 
Arta fotografica: 
Premiul l: Razvan Baleanu (Universitatea Media), Robert Badea si Adrian Galea (Universitatea "Hyperion");Premiul ll: Mihai Gheorghe, Mihai Palsu si Marius Mihalache (Hyperion); Premiul lll: Marius Bogdan si Marius Bulboaca (UNATC) si Sebastian Bolia (Universitatea "Hyperion"). 

Teatrul Masca, singurul teatru de gest, pantomimă si expresie corporală din România, prezintă o serie de spectacole astăzi, la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău, cu ocazia sărbătoririi a 18 ani de la înfiinţare.

La ora 17.00, Vladimir Pesantes va interpreta unele melodii tradiţionale argentiniene, iar de la 18.00 Teatrul Masca prezintă o nouă premieră, "Actorii", cu studenţii anului I la Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii "Spiru Haret", în regia lui Mihai Mălaimare.

Va urma un alt recital, susţinut de cântăreaţa britanică Lu Cosma, iar de la ora 20.00, spectacolul "Gardienii veseli" cu actorii Teatrului Masca, 

DECERNAREA PREMIILOR NATIONALE PENTRU ARTE
Ministerul Culturii si Cultelor a decernat miercuri seara, la Ateneul Roman si in transmisiune directa la TVR, Premiile Nationale pentru Arte, aflate la prima decernare în această nouă ediţie care reia o traditie antebelica. Valoarea premiilor este de 25.000 de euro fiecare. Faţă de lista nominalizărilor publicată mai înainte,  o prezentăm acum pe cea a laureaţilor: arhitecta Livia Caltia  pentru ansamblul parohial ortodox "Sf. Nicolae" din Campina, artista vizuala Geta Bratescu pentru expozitia "Resurse" de la Muzeul National de ArtaContemporana din Bucuresti, SCRIITORUL Mircea Cărtărescu, regizorul Cristian Mungiu (foto pentru filmul "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" , muzicologul Viorel Cosma pentru lexiconul "Muzicieni din Romania", volumul 9 , compozitorul Cornel Taranu pentru opera "Oreste - Oedipe" si regizorul Alexandru Dabija pentru regia spectacolului "Ionesco - cinci piese scurte", la Teatrul Odeon din Bucuresti, si pentru excelenta creatiei regizorale din anul 2007


TARG DE CARTE "PARCUL CARTII" 
Asociatia culturala "Orion Grup" alaturi de Asociatia " Iulia 'HASDEU " Club UNESCO va invita la carti si expozitie de pictura in cadrul Targului de Carte "Parcul Cartii", organizat de Primaria Sectorului 6, a Municipiul Bucuresti . Evenimentul se va desfasura in perioada 23-25 mai 2008, intre orele 10:00 si“ 20:30, zilnic, in Parcul Drumul Taberei –Moghioros, este un targ de tip „open space”. 


LA BUCURESTI SE DESCHIDE “LUNA ARTEI CONTEMPORANE”

In paralel cu “Noaptea galeriilor” care va continua evenimentul “Noaptea muzeelor” de saptamana trecuta, Lucrările a peste 40 de artişti vor putea fi văzute  în cinci spaţii din Capitală, dar şi pe străzi. Galeriile Simeza, Orizont, TC de la Hanul cu Tei, Muzeul de Geologie şi Pavilionul UniCredit sunt locurile în care va avea loc cea de-a treia ediţie a bienalei.

La acestea se mai adaugă Centrul Dansului, unde va avea loc o parte din evenimentele paralele. În plus, în Parcul Kiseleff şi în spaţiile din faţa Ateneului şi Teatrului Naţional va putea fi văzut proiectul lui Cezar Lăzărescu: Călcaţi pe Iarbă


Premiile Naţionale pentru Arte


Data introducerii: 20.05.2008
 

 

În ziua de 21 mai 2008, orele 17:30, la Ateneul Român din Bucureşti, va avea loc spectacolul organizat cu ocazia decernării Premiilor Naţionale pentru Arte.
 
Premiile Naţionale pentru Arte se acordă de către Primul–Ministru al României, în cadrul unei festivităţi anuale, pentru următoarele categorii: arhitectură, arte vizuale, cinematografie şi televiziune, literatură, muzică, spectacol, lucrări de cercetare în domeniul artelor.
 
Propunerile pentru acordarea premiilor au fost făcute de uniuni şi asociaţii ale creatorilor şi se adresează artiştilor români, rezidenţi în ţară sau în străinătate, pentru lucrări sau opere de excelenţă ale acestora, aduse la cunoştinţa publicului în anul calendaristic precedent.
 
Spectacolul va fi transmis în direct, pe postul naţional de televiziune.
 
Nominalizările pentru Premiile Naţionale pentru Arte sunt:
 
Arhitectură 

Restaurarea bisericii de lemn de la Răpciuni, judeţul Neamţ, din cadrul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti, autor expoziţie arh. Nils Auner; 
Biserica „Sf. Nicolae”, comuna Densuş, judeţul Hunedoara, Lucrări de conservare, restaurare, consolidare şi punere în valoare, autor expoziţie arh.exp. Ioan Aurel Botez; 
Ansamblul parohial ortodox „Sf. Nicolae”, Câmpina, arh. Livia Câlţia.  

Arte Vizuale 

Gheorghe Anghel, Expoziţie, Ministerul Culturii şi Cultelor; 
Geta Brătescu, expoziţia Resurse, Muzeul Naţional de Artă Contemporană; 
Suzana Fântânariu, Re(în)semnare 60 – Suzana Fântânariu; 
Cela Neamţu, Expoziţia personală, Muzeul de Artă Craiova; 
Cristian Paraschiv, Expoziţie retrospectivă, Muzeul Naţional de Artă Contemporană.  

Cinematografie şi televiziune 

 Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile.  

Literatură 

Mircea Cărtărescu, ORBITOR aripa dreaptă; 
Alexandra Ciocârlie, Şi totuşi, clasicii; 
Nichita Danilov, Centura de castitate; 
Mihai Dinu, Bătrânul poet dintâi; 
Andrei Oişteanu, Religie, politică şi mit; 
Horia-Roman Patapievici, Despre idei şi blocaje; 
Adrian Popescu, Dimineaţa în Forul Roman.  

Lucrări de cercetare în domeniul artelor 

Valentin Ciucă, albumul Artă şi destin – Alecu Ivan Chilia, Exerciţii de fidelitate – eseuri, portrete, vernisaje şi Mărturii peste veac – Doina Veturia (arte vizuale); 
Viorel Cosma, lexiconul Muzicieni din România, volumul 9 (muzică); 
Silvia Kerim, Amintirea ca un parfum (cinematografie şi televiziune); 
Erwin Kessler, Ruxandra Dreptu, Gheorghe Vida, Mariana Vida, Ioana Vlasiu: albumul Culorile Avangardei (arte vizuale); 
Grid Modorcea, Filmul românesc în context European şi Filmele noului val (cinematografie şi televiziune); 
C.D. Zeletin, Principesa Elena Bibescu – marea pianistă (muzică).  

Muzică 

Cornel Ţăranu, opera Oreste – Oedipe. 

 
Spectacol 

Làszlò Bocsàrdi, regia spectacolului Don Juan la Teatrul „Toma Caragiu”, Ploieşti; 
Alexandru Dabija, regia spectacolului Ionesco – cinci piese scurte la Teatrul Odeon, Bucureşti şi excelenţa creaţiei regizorale din anul 2007; 
Silviu Purcărete, regia spectacolului Faust la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu; 
Andrei Şerban, regia spectacolului Unchiul Vania la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca. 
 

Festivalul Comediei Româneşti 

 La cea de-a şasea ediţie a festCO, concurează piese regizate de Gelu Colceag, Alexandu Dabija şi Gianina Cărbunariu, iar în secţiunea „Off" vor fi prezentate spectacole stradale şi de stand-up comedy. 
În secţiunea oficială s-au înscris „Ultima oră" de Mihail Sebastian, în regia lui Gelu Colceag, „OO!" după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, şi „Sado-Maso Blues Bar" de Gianina Cărbunariu, după un text de Maria Manolescu. 
Celelalte spectacole concurente sunt „Jacques sau supunerea" după Eugen Ionesco, în regia lui Florin Fătulescu, şi „Ionesco - cinci piese scurte" de Alexandru Dabija. 
Juriul este format din Dan C. Mihăilescu, Ileana Lucaciu, Crina Mureşan, Puiu Antemir şi Radu Nica. 
În cadrul Galei de premiere, care va avea loc pe 24 mai la Teatrul de Comedie, vor fi acordate premii pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă în rol principal. Spectacolele din secţiunea „Off" a festivalului sunt montate în zona Centrului istoric, pe străzi sau în baruri. 


-- HYPERION STUD FEST 2008 
A inceput cea de-a VIII-a editie a Festivalului International de Teatru si Film Studentesc Hyperion, organizat de Universitatea Hyperion si Institutul European de Cultura pentru Comunicare si Educatie prin Imagine. 
Festivalul are trei componente: teatru, film, si salon de fotografie. In Sala Rapsodia vor avea loc spectacolele de teatru - cate doua zilnic, de la ora 17.00; in Aula Bibliotecii Centrale Universitare, din Piata Palatului, vor fi vizionate filmele, intre orele 10.00-14.00; in Holul Aulei este amplasat Salonul International de Fotografie, care va fi vernisat luni, la ora 12.00. 
Deschiderea Festivalului de Teatru va fi facuta la ora 18.00, la Sala Rapsodia Romana, din Str. Lipscani nr. 10, de presedintele HYPERION STUD FEST 2008, prof. univ. dr. Geo Saizescu, decanul Universitatii Hyperion. La ora 19.00 va fi pe scena spectacolul "Stele in lumina diminetii", al studentilor de la Universitatea Hyperion, iar la ora 21.00, piesa "Verde salbatic", al studentilor de la Laboratory.@LMA@LTER. Sofia, Bulgaria. Pentru marti sunt programate spectacolele "Lumea intreaga e o scena", Univ. Hyperion, la ora 17.00, si "Casa Bernardei Alba", Univ. Spiru Haret. 
Deschiderea Festivalului de Film Studentesc va avea loc marti, la ora 10.00, iar vizionarile vor fi pana joi inclusiv, intre orele 10.00 - 14.00. Participa la concurs scurt metraje ale studentilor de la Universitatile Hyperion, Media, Sapientia (Cluj) UNATC, dar si din Marea Britanie, Canada, SUA, Germania, Spania, Polonia etc. 
Juriul Festivalului de Teatru: Ion Tobosaru, estetician; Irina Budeanu, jurnalist si critic de teatru; Calin Caliman, critic de teatru si film; Dinu Cernescu, regizor; George Genoiu, dramaturg; Alexandru Lazar, actor; Iurie Matei, plastician, Republica Moldova. Juriul Festivalului de Film: Presedinte: Yves Bes, critic de arta, Franta; Andrei Blaier, regizor; Dmitri Dimitrov, regizor, director de imagine, Bulgaria; Dana Duma, critic de film; Cristina Nichitus, regizor; Catalin Saizescu, regizor; Andreea Vendetti, producator, Italia. Juriul Festivalului de Fotografie: Presedinte: Al. G. Croitoru, regizor; Vlad Leu, director de imagine; Elena Santamaria, scriitor, Spania; Florin Toader, director de imagine; Ion Truica, regizor.

COLECŢII DE PICTURĂ INTERBELICĂ 

Mai bine de  200 de lucrări selecţionate din colecţii de artă particulare care cuprind pictori din perioada interbelică şi pictori continuatori ai acestora alcătuiesc prima dintre expoziţiile pe care şi le propune pe această temă Muzeul Naţional de la Palatul Cotroceni. Intitulată "Interbelici şi continuatori", iniţiativa muzeală îşi propune să sublinieze valoarea deosebită şi nivelul artistic european marcat de o splendidă pleiadă de artişti plastici români.

NOAPTEA ASTA-I NOAPTEA MUZEELOR!

	Superbă iniţiativă de petrecere nocturnă păstrând atracţia dar depăşind distracţia prin act cultural, o asemenea înţeleaptă acţiune a tradiţiilor europene  se va desfăşura în această primăvăratecă noapte şi la noi punând la încercare imaginaţia curatorilor de muzee: In mai multe centre culturale ale ţării, în capitala culturală europeană care a fost Sibiul precum şi în Bucureştiul  în care se întrec douăsprezece mari instituţii muzeale, porţile acestora vor fi deschise pentru vizitatori toată noaptea, primindu-i atât cu exponatele dintotdeauna cât şi cu alte manifestări şi spectacole care să-i atragă. In Bucureşti vor funcţiona "la întreaga capacitate" şi chiar peste aceasta, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Muzeul Ţăranului Român iar, între ele, pentru a da satisfacţie amatorilor de petreceri nocturne să ajungă la cât mai multe dintre acestea, va funcţiona o linie specială de autobuze.
	Menită să sublinieze atât ţinuta culturală a unei localităţi cât şi dorinţa de îmbogăţire a vieţii spirituale a celor cărora tot le place să petreacă noaptea, această iniţiativă care, deocamdată, sărbătoreşte doar la modul festiv o zi dintr-un an, ar putea fi permanentizată periodic dând oraşelor noastre nu doar atractivitate turistică, ci chiar o profunzime de viaţă culturală dusă zi de zi.

FESTIVAL DE FILM STUDENTESC
Institutul European de Cultura pentru Comunicare si Comunicatie prin Imagine organizeaza ce-a de-a VIII-a editie a festivalului de teatru si film studentesc Hyperion Stud Fest editia 2008 in perioada 19 – 23 mai.
Locurile de desfasurare ale manifestarii vor fi urmatoarele: 
Luni 19 mai ora 12 – Vernisajul Salonului International de Fotografie si Pictura in Holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare, Carol I.
	Ora 18 – Deschiderea Festivalului de teatru la sala Rapsodia din strada Lipscani nr. 50
Mrti 20 mai ora 10 – Deschiderea Festivalului de film studentesc,  care se va desfasura in Aula Bibliotecii Centrale Universitare, Carol I.
Hyperion Stud Fest 2008 se va incheia in seara zile de 23 mai la sala Rapsodia cu festivitatea de premiere a celor mai izbutite fotografii, filme si piese de teatru studentesti.

IN CADRULPROGRAMULUI EUROPEAN"NOAPTEA MUZEELOR"

In Bucuresti, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Muzeul Ţăranului Român, vor ţine porţile deschise de sâmbătă seara până duminică dimineaţa, la ora 05.00.

O IMPORTANTĂ RETROSPECTIVĂ: MIRCIA DUMITRESCU
 Devenit celebru prin reanimarea artei tiparului initial, lansând cărţi cu grafică de mare valoare bibliofilă, Mircia Dumitrescu îşi arată astăzi plenitudinea creaţiei artistice în Sala Constantin Brâncuşi a Parlamentului României. Imensul spaţiu este populat de acuarele, desene, gravuri, sculpturi, o operă comlexă creată de cel care se autodenumeşte " artistul vizual Mircia Dumitrescu"şi care îi redimensionează viziunea sa artristică oferind-o publicului ca atare.
Născut în 1941, la Căscioarele de Ilfov, absolvent, în 1965, a Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" avându-i  profesori pe pe Vasile Kazar, Eugen Schileru, Horia Teodoru, Gheorghe Ghiţescu, Petre Achiţenie, Mircia Dumitrescu s-a afirmat ca grafician, sculptor şi profesor  la Universitatea de Artă Bucureşti. Creator extrem de harnic, cu interese multiple, atât pentru zonele culturale, cât şi pentru tehnicile şi genurile abordate el şi-a pus numele pe creaţia grafică a multor reviste de cultură, dar şi pe macheta artistică a multor cărţi şi albume. Inegalabil, în acest sens, este proiectul de carte bibliofilă iniţiat de el din 1990, menit să sensibilizeze gustul publicului şi al mediilor editoriale, urmărind în acelaşi timp spiritul tradiţiei tipografice româneşti. Multele volume bibliofile, premiate la târguri de carte, cu gravuri originale, se găsesc în mari biblioteci din Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Finlanda, Ungaria şi în mai toate cele din România, prezentând o operă care poate fi si "răsfoită", nu numai  vizionată pe simeze.


IN MEMORIAM COLEA RĂUTU
	Marele  actor Colea Răutu, prezenţă permanentă, cu o figură distinctă în orice film românesc, actor prin firescul joc al căruia s+au întruchipat zeci de personaje memorabile şi glas sentimental care a marcat în istoria şlagărului românesc "Ti-a ieşit coşaru-n drum" s-a stins din viaţă la vârsta de 95 de ani. 
A absolvit Academia de Artă Dramatică din Bucureşti. A fost elev la Colegiul „Regele Ferdinand" din Chişinău. Colea Răutu declara că nu i-a plăcut niciodată cartea, a jucat fotbal în echipa Uzinelor „Mociorniţa". A urmat apoi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. A fost corist la Opera din Cluj, apoi s-a lansat la Teatrul de Revistă „Cărăbuş" condus de Constantin Tănase, unde a interpretat o serie de memorabile cuplete şi a lansat adevărate şlagăre, pentru a ajunge pe culmea artei sale în monumentale roluri de teatru şi film, căutat cu interes pentru expresia specifică a jocului său de regizori şi spectatori. 
De-a lungul timpului, a făcut roluri memorabile în "Moara cu noroc", "Mihai Viteazul", "Fraţii Jderi", "Nemuritorii", "Pintea", "O lume fără cer" "Cel mai iubit dintre pământeni"etc. Actorul a primit premiul ACIN, în 1988, pentru întreaga activitate şi s-a numărat printre laureaţii Galei "Vârsta de Aur" din 2001, ai Premiilor Naţionale în Domeniul Teatrului şi ai Galei Premiilor în Cinematografie.

Festivalul Filmului European reuneste in acest an, sub tema dialogului intercultural, filme din 25 de tari, Austria, Belgia, Cehia, Croatia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia si Ungaria. Aceasta a 12-a editie va debuta maine, cu o seara de gala, la Sala Palatului, prilej cu care va fi proiectat filmul "La Graine et le Mulet/Cuscus cu chefal", in regia lui Abdellatif Kechiche, laureatul editiei 2008 a premiilor Cesar

ANIVERSAREA TIPARIRII BIBLIEI INTEGRALE  ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Anul 2008 consemnează împlinirea a 320 de ani de la tipărirea, în 1688, la Bucureşti, a primei ediţii integrale a Sfintei Scripturi, cunoscută sub numele de "Biblia lui Şerban" dar, de asemenea, şi 500 de ani de la tipărirea primului Liturghier ortodox – Liturghierul slavon apărut la Târgovişte, în anul 1508. Prefaţând sărbătorirea, Patriarhul Daniel a anunţat anul 2008 ca "An jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii".

ROMÂNIA ŞI-A CONSACRAT UN IMPORTANT FESTIVAL SHAKESPEARE

Ediţia a şasea a Festivalului Internaţional Shakespeare se desfăşoară anul acesta sub genericul „Mari regizori, mari teatre ale Europei şi ale lumii" la Bucureşti şi Craiova. În paginile de mai înainte ale Fluxului nostru de ştiri am publicat in exenso calendarul manifestărilor teatrale prilejuite la Craiova, locul de baştină al acestei iniţiative. Iată acum câteva extrase despre ediţia dn bucureşti a acestei mari manifestări teatrale care începe să-şi binestabilească locul în peisajul cultural european :  
În Piaţa din faţa Ateneului Român se va prezenta spectacolul „Macbeth: Who is that Bloodied Man", regizat de Pawel Szkotak. Piesa după Shakespeare aparţine teatrului Biuro Podrozy din Polonia. Tot în Bucureşti, Festivalul  mai cuprinde o sesiune de shakespeareologie, simpozioane teoretice, lansări de carte, DVD-uri ori casete cu cele mai însemnate creaţii shakespeariene, trei workshopuri de regie-teatru conduse de regizorul şi profesorul universitar David Esrig, însoţit de Margareta Soerenson, unul dintre cei mai cunoscuţi teatrologi din Suedia. Spectacolele din Capitală se desfăşoară la Teatrul Naţional, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra şi Teatrul Metropolis.Din programul festivalului, reţinem:
Sâmbătă şi duminică, 3-4 mai, ora 21.00
Piaţa „George Enescu"
Macbeth, regia Pawel Szkotak 
Luni, 5 mai, ora 18.30
Teatrul Odeon
Marele inchizitor, regia Peter Brook 
Marţi, 6 mai, ora 18.30
Teatrul „L.S. Bulandra", Sala Izvor
Trilogia shakespeariană – Macbeth, regia Eimuntas Nekrosius 
Teatrul Odeon, ora 18.30
Marele inchizitor, regia Peter Brook 
Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Mare
Eduard al III-lea, regia Alexandru Tocilescu 
Miercuri, 7 mai, ora 11.00
Librăria „Mihail Sadoveanu", Bucureşti
Lansarea volumelor: Shakespeare pentru toate timpurile, de Stanley Wells, Este adevărat ce se spune despre Shakespeare?, de Stanley Wells, Introducere în Shakespeareologie, de Dan Amedeo Lăzărescu 
Joi, 8 mai, ora 18.30
Teatrul „L.S. Bulandra", Sala Izvor
Trilogia shakespeariană – Hamlet, regia Eimuntas Nekrosius 
Vineri, sâmbătă şi duminică, 9, 10, 11 mai, ora 18.30
Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Mare
Regele Lear, regia Lev Dodin 
Sâmbătă, 10 mai, ora 18.30
Teatrul „L.S. Bulandra", Sala Izvor
Trilogia shakespeariană – Othello, regia Eimuntas Nekrosius 
Duminică, 11 mai, ora 20.00
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" Bucureşti
Lumea întreagă e o scenă, regia Rodica Mandache 
Luni, miercuri, joi, 12, 14, 15 mai, ora 9.00
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" Bucureşti
Atelier de regie-teatru, coordonator: David Esrig 
Marţi, 13 mai, ora 18.30
Teatrul Metropolis
Nobile William, recitalul actorului Michael Pennington 
Joi, 15 mai şi vineri, 16 mai, ora 18.30
Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Mare
Femeia mării, regia Robert Wilson 
Teatrul de Comedie, ora 18.30
Doi tineri din Verona, regia Felix Alexa 
Sâmbătă, 17 mai, ora 18.30
Opera Naţională Bucureşti
Macbeth (operă de Giuseppe Verdi), regia Petrică Ionescu 
Duminică, 18 mai, orele 17.00 şi 20.30
Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Mare
Măsură pentru măsură, regia Silviu Purcărete 

EMANCIPAREA UNEI SARBĂTORI BANALIZATE
O ştire din Capitală ne spune că Ziua Tineretului se va ţine în Parcul Herăstrău, unde vor fi organizate de-a lungul zilei diverse competiţii sportive , iar în cele 41 de reşedinţe de judeţ va fi organizat un « Cros al Tinereţii ». Adică aceleaşi banalităţi prin care dicatura politiza cremvurştii daţi clasei muncitoare de ziua ei. Douăzecişi unu de oraşe, însă, au reuşit să se emancipeze : , tinerii sunt aşteptaţi să participe la programele cultural-artistice organizate în cadrul celei de-a patra ediţii a „Nopţii Albe » un program devenit tradiţional în ţările Uniunii Europene prin conţinutul său cultural îmbinat cu caracterul tineresc al petrecerii : Au loc spectacole şi concerte de noapte, sunt deschise muzeele şi îşi găsesc loc chiar conferenţiari care nu şi-au terminat discursul pe lumină. La Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti va fi organizat un maraton de film. Evenimente similare vor avea loc în alte 20 de oraşe mari din ţară: Alba Iulia, Arad, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Reşiţa, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Miercurea-Ciuc, Deva, Târgu Mureş, Sibiu, Suceava, Timişoara, Buzău şi Ploieşti

A SASEA EDIŢIE A TÂRGULUI ANTICARILOR

În Parcul Obor, se organizează cea de-a VI-a ediţie a  Târgului Anticarilor. Evenimentul va aduna peste 100 de anticari din întreaga ţară, care vor prezenta obiecte de artă de diferite genuri, cărţi, fotografii, mobilier de epocă, costume vechi, numismatică. Cele 82 de corturi din Parcul Obor şi 17 în incinta Primăriei Sectorului 2 vor putea fi vizitate începând de vineri, 2 mai, de la ora 17.00. 

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene şi al ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, se desfăşoară în perioada 8-30 mai în Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Iaşi. Ediţia din acest an reuneşte, sub tema dialogului intercultural, filme din 25 de ţări: Austria, Belgia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia şi Ungaria. Se distinge, printre cele 40 de titluri prezente în Festival, o selecţie în premieră de filme documentare. 

"VIATA LITERARA":UN NUMAR NOU , INTERESANT , PE CARE VA INVITAM SA-L CITITI . 


www.viata-literara.com


"Viata Literara " este un buletin lunar difuzat on-line de IMAGO PROMOTION , o agentie pentru imagine publica si promotie culturala . Continutul ei nu reprezinta un inventar complet al evolutiilor din lumea literara si de pe piata de carte , fiind o selectie aplicata mai ales asupra ideilor , autorilor si cartilor care nu participa la cultura dominanta ; revista selecteaza si recomanda o alternativa la valorile oficiale care sunt constituite pe principiul corectitudinii politice .Propuneri pentru aparitia in VIATA LITERARA , observatii si selectii de cititor sau editor se pot face permanent la adresa de e-mail : viata.literara@gmail.com

INFORMATII PRIVIND FILOSOFIA ROMANA

Semnalam newsletter-ul lunar dedicat filozofiei in Romania, acum la al
16-lea numar : http://www.romanian-philosophy.ro/newsletter/.Portalul nostru va va oferi un link permanent catre aceasta sursa de informare.

bucureştenii care trec prin zona Pieţei Universităţii vor putea să deseneze oraşul, aşa cum îl văd sau doresc ei. Programul "I Love Bucharest" cuprinde proiectele 'Desenează pentru Bucureşti', 'Bucharest metroArt' şi 'Strada Cărţii' şi se adresează tuturor celor care locuiesc în Capitală, având drept scop reînsufleţirea Capitalei

Târg de Florii la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi la Muzeul Ţăranului Român 

Meşteri populari, produse tradiţionale interpreţi de muzică folclorică şi cântările specifice acestei sărbători – PRICESNELE. Artiştii plastici Nicolae şi Lucian Truţă din Slatina prezintă expoziţia de pictură şi ceramică "Reîntoarcere la vatră". Meşteşugari şi negustori din toate zonele ţării participă  şi la Târgul de Florii de la Muzeul Ţăranului Român cu  oale, linguri, ibrice de alamă, ii, marame, cergi, icoane şi cu o sumedenie de ouă încondeiate, pite armâneşti cu praz, brânză şi ou, cozonaci, colaci, suc de mere şi ţuică, flori şi ierburi de leac.

Corul de Copii Radio va prezenta, sub bagheta dirijorului Voicu Popescu, un spectacol inedit de muzică şi mişcare intitulat "Amprente". Spectacolul este o producţie proprie a Corului de Copii Radio, bazat pe creaţia compozitorilor români, de la 1400 până astăzi

SOCIETATEA UMORISTICA PACALA si revista HARABABURA va informeaza ca, din motive financiare nedorite, DECERNAREA PREMIILOR PACALA pe anul 2007, anuntate pentru data de 23 aprilie 2008, orele 12,00, la CASA UNIVERSITARILOR din Bucuresti, nu va mai avea loc.   

SOCIETATEA UMORISTICA PACALA si REVISTA HARABABURA, va invita miercuri, 23 aprilie 2008, orele 12,00, la CASA UNIVERSITARILOR, str. Dionisie Lupu nr. 46, SA RADETI SI SA VA BUCURATI cu prilejul decernarii PREMIILOR pentru anul 2007. Manifestarea va fi insotita de o HARABABURA bine ORGANIZATA, de unde nu va lipsi O GUSTARE, O DEGUSTARE, O URARE! Presedinte fondator - Prof.univ.dr. GEO SAIZESCU

Frescele mănăstirii Văcăreşti, expuse la Cotroceni
La Muzeul Naţional Cotroceni, a fost vernisata expoziţia „Picturi murale recuperate de la Biserica Mănăstirii Văcăreşti", organizată în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti. 24 de fragmente, însumând 120 de metri pătraţi, decapate de un grup de specialişti şi de studenţi ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" în 1986, vor fi expuse până la 16 iunie.
  


Comunicat de presă
Cercetare asupra  modului de filmare in contextul noilor formate in cinematografie
Schimbarea în modul de captare a imaginii formatelor în film este subiectul unei cercetări, inițiată de Universitatea Media din Stuttgart (Hochschule der Medien) la data de 15 martie 2008. Ea este coordonată de Matthis Maasz în cadrul Institutului de Cercetări Aplicate – IAF și are dată de finalizare 30 iunie 2008. Direcția cercetării o reprezintă  cantitatea acumulată și documentația detaliată a practicii aplicate în producția filmului în epoca „revoluției digitale”.
 Directorii de Imagine, de pretutindeni, ale căror producții au rulat în Germania între 1997 și 2007 sunt invitați să participe. Distribuitorii din Germania au proiectat 3245 de titluri în perioada susmenționată având originea în peste 80 de țări. Baza de date  publicată de Editura Entertainment Media GmbH din Munchen a fost aleasă ca punct de referință.
Din motive de ordin practic nu am avut cum să fim la curent cu toate producțiile europene, sau mondiale a căror premieră a avut loc deja, dar toți Directorii de Imagine care au avut filme realizate în perioada amintită, înafara spațiului german sunt invitați să participe la cercetare prin site-ul www.filmformat.eu
După completarea primei faze de contactare a Directorilor de Imagine din țările vorbitoare de limbă germană, urmează faza contactării restului de 1538 de Dir. De Imagine începând cu data de 9 aprilie. Federația Europeană a DoP este partener la acest proiect, ajutând cu date de contact. De asemeni sunt mulți Dir. De Imagine care nu sunt afiliați vreunei organizații și care sunt invitați să să intre pe paginile de WEB www.filmformat.eu  Alți parteneri sunt Fundația Deutsche Kinemathek din Berlin și Institutul de Literatură, Artă și Studii de Media de la Universitatea Konstanz din Germania.
Link-ul la chestionarul în engleză este:  
http://umfragen.hdm-stuttgart.de/StudiengangMW/filmformat_eng/fragebogen.htm 


Pentru informații detaliate persoana de contact este:
Matthias Maasz

Institute for Applied Research - IAF
Stuttgart Media University
Nobelstr. 10
D-70569 Stuttgart
Germany
Telefon: +49-711-8923-2226
Mobile: +49-177-4531823
E-Mail: filmformat@hdm-stuttgart.de

Câştigătorilor celei de-a XVI-a ediţii a Premiilor UNITER
Debut: Cristina Casian, pentru rolul Amalia din spectacolul "Amalia respiră adânc", la Teatrul Act, Bucureşti. 
Teatru radiofonic: - "Dumnezeul de a doua zi" de Corneliu Mimi Brănescu, în regia lui Claudiu Goga, la SRR Bucureşti. 
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Dana Dogaru, pentru rolul Mama/ Chelneriţa japoneză din spectacolul "În rolul victimei", la Teatrul Metropolis, Bucureşti. 
Cel mai bun actor în rol secundar - Ovidiu Ghiniţă, pentru rolul Tatălui din spectacolul "Vis Toamna", la Teatrul "Ioan Slavici", Arad. 
Cea mai bună actriţă în rol principal - Ofelia Popii, pentru rolul Mefisto din spectacolul "Faust", la Teatrul Naţional "Radu Stanca", Sibiu. 
Cel mai bun actor în rol principal - András Hatházi, pentru rolul Ivan Petrovici (Vania) din spectacolul "Unchiul Vania", la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj Napoca. 
Cea mai bună scenografie - Helmut Sturmer, pentru decorul spectacolului "Faust", la Teatrul Naţional "Radu Stanca", Sibiu. 
Cel mai bun regizor - Andrei Şerban, pentru regia spectacolului "Unchiul Vania", la Teatrului Maghiar de Stat, Cluj Napoca. 
Cel mai bun spectacol - "Unchiul Vania" ? producţie a Teatrului Maghiar de Stat, Cluj Napoca. 
Premiul de excelenţă: Radu Beligan 
Premiul pentru întreaga activitate - actriţă: Dorina Lazăr; actor: Ion Besoiu; scenografie: Florica Mălureanu; regie: Sanda Manu şi critică: Ion Cocora; 
Premiul special pentru muzică de teatru: Ada Milea; 
Premiul special pentru teatru de copii: Marian Râlea; 
Premiul special pentru teatrul de păpuşi: Ionuţ Brancu; 
 Premiul special pentru teatrul de revistă: Aurel Storin; 
Premiul special pentru circ: Brânduşa Novac; 
 Premiul special pentru coregrafie în arta spectacolului: Florin Fieroiu; 
Premiul special pentru performanţă în teatrul non-verbal: Mihai Mălaimare şi Teatrul Masca. 
Premiul mecena: Carmen Adamescu, preşedinte Unirea Shopping Center

Liceenii si teatrul

Trupa de teatru „ArCa LuI nOe", formată din liceeni, împlineşte doi ani de existenţă şi poate fi „evaluată" în fiecare duminică într-un bar din Bucureşti
E vorba de barul Hot Shots din Bucureşti (str. Cercului, colţ cu Moşilor).Din trupă fac parte 16 elevi ai Liceului „Aurel Vlaicu", iar dramaturg este Carmen Cristiana Petrescu, profesoara lor de limbă latină şi limbă şi literatură română, care apare şi în două dintre piese şi scrie scenariile pe tipologia fiecărui actor în parte. Liderul echipei, Alexandru Robert Nagy, care este şi regizorul trupei, este elev în clasa a XI-a. „ArCa LuI nOe" a apărut ca o alternativă a teatrului pentru tineri. Din 2008, direcţiunea liceului a început să investească în trupa de teatru. Tinerii artişti au fost prezenţi la mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale şi au jucat pe scene ale unor teatre celebre

Ceremonie cu vioara lui Enescu	 

    




	Vineri, 11 Aprilie 2008

Vioara Guarnieri, care i-a aparţinut lui George Enescu, i-a fost înmânată violonistului Gabriel Croitoru în cadrul unei ceremonii organizate la Muzeul Naţional „George Enescu“, în prezenţa ministrului culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu. Violonistul a semnat actul prin care instrumentul îi este încredinţat pe o perioadă de trei ani, în urma concursului iniţiat de Ministerul Culturii şi Cultelor. 


ACADEMIA ROMANA SI-A SERBAT ZIUA NATIONALA

Devenită o tradiţie, Ziua Naţională a Academiei Române a fost sărbătorită în adunarea generală a membrilor săi, în cadrul căreia au fost înmânate însemnele academice M.S. Regele Mihai I, IAR acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, a susţinut expunerea "Academia Română - trecut, prezent, viitor".

PREMIILE UNITER
Ion Caramitru, preşedintele UNITER, a anunţat marţi că la ediţia de anul acesta a Premiilor Uniunii Teatrale, Senatul a acceptat propunerea membrilor juriului de a nu acorda premiul pentru critică.  Singurul critic care va lua un premiu anul acesta este Ion Cocora, pentru întreaga activitate.  


Muzeul Naţional „George Enescu” va găzdui joi, 10 aprilie 2008, ora 11:00, ceremonia de atribuire a viorii Guarnierius, care i-a aparţinut marelui compozitor şi interpret George Enescu, domnului Gabriel Croitoru, câştigătorul concursului organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor. 
 
La ceremonie vor lua parte dl. Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor, d-l Ştefan Gheorghiu, preşedintele juriului, şi violonistul Gabriel Croitoru. Gazda evenimentului va fi doamna Laura Manolache, directorul Muzeului Naţional „George Enescu”. 
 
După festivitatea de atribuire a viorii reprezentanţii presei vor avea privilegiul de a asista la primul concert susţinut de Gabriel Croitoru (acompaniat la pian de Viorica Boerescu) pe vioara Guarnierius. În program:
 
• George Enescu – Sonata a 3-a pentru pian şi vioară „în caracter popular românesc”
• E. Ysaye – Sonata nr.3
• E. Chausson – Poemul
• J.S. Bach – Sonata (fragmentul solistic)


125.000 de lei pentru o lucrare de Gheorghe Petraşcu
 Pentru Plajă la Biaritz de Gheorghe Petraşcu, o pânză de dimensiuni medii, pictată în 1897, licitaţia a început de la 73 de mii de lei. La licitaţie a mai fost vândută o lucrare a pictorului Octav Băncilă, cu 15.000 de lei, şi o lucrare a lui Arthur Verona, cu 16.000 de lei.

Trei concerte dedicate memoriei lui Gică Petrescu vor avea loc pe 14, 15 şi 16 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti. Astfel, pe 14 aprilie, vor susţine recitaluri de muzică uşoară Aura Urziceanu, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Cătălin Crişan, Ovidiu Komornyik. Aceştia vor fi acompaniaţi de orchestra condusă de Ionel Tudor. Ziua următoare va fi dedicată romanţelor şi cântecelor de petrecere. 
  


Între 6 şi 8 aprilie, începe la Teatrul de Comedie secţiunea internaţională a Festivalului Comediei Româneşti, "festCO 2008", secţiunea românească urmând să se desfăşoare între 18 şi 24 mai. Spectacolele jucate de trupe din Marea Britanie, Franţa şi Irlanda sunt "Cântăreaţa cheală" (duminică 6 aprilie), "Scaunele" (luni 7 aprilie) şi "Lecţia" (luni 7 aprilie) de Eugen Ionescu, în regia lui Niall Henry, respectiv, Max Lewendel, şi "Bătrânul clown cu inima fugară" de Matei Vişniec (marţi 8 aprilie), pus în scenă de Charles Lee. 

Trupe din Anglia, Franta si Irlanda vor participa la Bucuresti la un “summit al comediei”.
  
  
  
 In perioada 6-8 aprilie are loc cea de a VI-a editie a Festivalului Comediei Romanesti, “festCO 2008”, sectiunea internationala. Evenimentul este organizat de Teatrul de Comedie, impreuna cu Primaria Municipiului Bucuresti si cu Ministerul Culturii si Cultelor. 


Timp de 3 minute, cativa artisti romani s-au transformat in statui in parcul Cismigiu, in cadrul unei manifestari de tip happening, din seria "Frozen People". Potrivit Realitatea TV, protestul a vrut sa fie un semnal de alarma asupra faptului ca Bucurestiul devine un oras din ce in ce mai aglomerat, poluat si haotic. In acelasi timp protestul a fost si fata de organizarea Summit-ului NATO la Bucuresti."Au fost trei minute de nemiscare pentru a atrage atentia asupra unui oras incremenit. Este o forma de protest si impotriva NATO, dar si a autoritatilor care ne vor asa in tacere zilele astea", a spus Catalin Radulescu, unul dintre artistii prezenti la manifest.

ROTONDELE 13 LA MUZEUL LITERATURII

Muzeul Naţional al Literaturii Române reia una dintre cele mai apreciate manifestări culturale : „Rotondele 13“.

Prima Rotondă va avea loc miercuri, 9 aprilie, iar tema propusă dezbaterii este chiar „Starea actuală a istoriei literare“ - situaţia ediţiilor, a sintezelor, a textologiei şi a instrumentelor de lucru, subiecte tabu, prejudecăţi relativizabile, aşteptări, eşecuri, resemnări, realizări - la care vor fi invitaţi să participe Nicolae Mecu,  Andrei Nestorescu, Alex Ştefănescu, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache. 

ROTONDELE 13 LA MUZEUL LITERATURII

Muzeul Naţional al Literaturii Române reia una dintre cele mai apreciate manifestări culturale : „Rotondele 13“.

Prima Rotondă va avea loc miercuri, 9 aprilie, iar tema propusă dezbaterii este chiar „Starea actuală a istoriei literare“ - situaţia ediţiilor, a sintezelor, a textologiei şi a instrumentelor de lucru, subiecte tabu, prejudecăţi relativizabile, aşteptări, eşecuri, resemnări, realizări - la care vor fi invitaţi să participe Nicolae Mecu, 

PREMII MUZICALE PENTRU 2007
Marţi 25 martie 2008, orele 11.00, în Aula Palatului Cantacuzino,  revista "Actualitatea Muzicala" acordă următoarele premii pentru activitatea  din 2007 :

.La muzica clasica, laureatii editiei sunt: * interpretare - Catalin Petrescu (pentru plurivalenta talentului sau scenic demonstrat in spectacolele Teatrului National de Opereta "I. Dacian") * mass-media - Sorina Goia (pentru popularizarea muzicii prin emisiunile realizate la Radio Romania Cultural) * "Opera Omnia" - Remus Georgescu * management - Dan Buciu (pentru realizarile deosebite la rectoratul UNMB) * "Pro Musica" - Violeta Dinescu (pentru promovarea in spatiul european a valorilor componisticii romanesti).
 Premiatii din lumea muzicii usoare vor fi: * "Muzica si poezie" - Tudor Gheorghe (pentru arta actorului in slujba muzicii) * premiul de excelenta - Corina Chiriac * premiul popularitatii - Fuego * jazz - Ionel Tudor (pentru fervoarea si profesionalismul activitatii de dirijor si pianist) * rock - Sarmalele reci (pentru cei 15 ani de succese) * diplome de excelenta - Gheorghe Ana (pentru sprijinirea Filarmonicii "Muntenia" din Targoviste) si Teodor Vasiliu (pentru monografia "Istoria Crizantemei de aur)".


Premiile Radio România Cultural 

Aflate la cea de-a opta ediţie, se vor decerna,Luni, 24 Martie 2008 de la ora 19.00, la Teatrul Odeon. 

Spectacolul va fi transmis în direct de TVR Cultural şi Radio România Cultural şi va fi prezentat de actorii Ilinca Goia şi Victor Rebengiuc. Premiile acoperă 11 categorii. Distincţia In memoriam „Iosif Sava“ va merge către Corul de copii Radio, premiul Lux Mundi îi revine dramaturgului Matei Vişniec, iar premiul de excelenţa lui Radu Beligan.

Colectia povestirilor stiintifico fantastice
> Sci-Fi Magazin Nr. I
> 
A fost lansata si contine, reunite sub aceeasi coperta, primele 6 numere ale revistei
> Sci-Fi Magazin. 
> 52 de povestiri scrise de renumiti autori
> ai genului 

PREMIILE UNIUNII CINEASTILOR PE 2007
Marele premiu : Cristian Mungiu. La aceeasi categorie – lungmetraj - s-au decernat urmatoarele premii: Premiul pentru regie - Cristian Nemescu pentru "California Dreamin' (nesfarsit)"; Premiul pentru imagine - ex aequo - Silviu Stavila, pentru "Ingerul necesar" si Oleg Mutu pentru "4, 3, 2"; Premiul pentru scenariu - Cristian Nemescu si Tudor Voican pentru "California Dreamin' (nesfarsit)"; Premiul pentru interpretare feminina - Anamaria Marinca pentru rolul din filmul "4, 3, 2"; Premiul pentru interpretare masculina - Razvan Vasilescu pentru rolul din filmul "California Dreamin' (nesfarsit)"; Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin - Laura Vasiliu pentru rolul din filmul "4, 3, 2 zile"; Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin - Vlad Ivanov pentru rolul din filmul "4, 3, 2"; Premiul special al juriului - Armand Assante pentru rolul din filmul "California Dreamin' (nesfarsit)"; Premiul Opera Prima - regizorului Gheorghe Preda pentru filmul "Ingerul necesar"; Premiul pentru scenografie - Ioana Corciova pentru scenografia filmului "California Dreamin' (nesfarsit)"; Premiul pentru costume - Mihaela Ularu pentru costumele filmului "Ingerul necesar"; Premiul pentru montaj - Dana Bunescu pentru filmul "4, 3, 2".
 Alexandru Solomon a obtinut Premiul pentru film documentar de lungmetraj pentru "Cold Waves - Razboi pe calea undelor", iar Radu Igazsag Premiul pentru film de animatie de lungmetraj pentru "O scurta poveste".De asemenea, s-a acordat Premiul pentru carte de filmologie, care a revenit lui Marius Sopterean pentru volumul "Utopie si film".Mentiunea speciala a juriului a fost inmanata cuplului de tineri interpreti din "California Dreamin' (nesfarsit)" - Maria Dinulescu si Alex Margineanu.Producatorului Vlad Paunescu (Castel Film) i-a fost acordat Premiul presedintelui Uniunii Cineastilor pentru merite deosebite in productia cinematografica.
La sectiunea scurtmetraj, Marele Premiu si Trofeul UCIN le-a obtinut Bogdan Mustata pentru filmul "O zi buna de plaja".Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de fictiune - "Portret de familie", scenariul si regia Marian Crisan; Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj documentar - "Bela Lugosi: Vampirul cazut" (scenariul si regia Florin Iepan); Premiul pentru film eseu - "Sincronicitati subiective" (scenariul si regia Cornel Mihalache); Premiul pentru reportaj - Tiberiu Stefanescu pentru filmele de televiziune "Cronica unor morti anuntate" si "Slujba dupa slujba"; Premiul Opera Prima - "La drumul mare" (scenariul si regia Gabriel Sirbu); Premiul special al juriului - "Apa" (scenariul si regia Constantin Popescu); Premiul pentru regie - Marius Sopterean pentru filmul "Marea integrare"; Premiul pentru scenariu - Radu Jude si Andrei Butica pentru filmul "Dimineata".
 

De Ziua Mondiala a Apei  artisti consacrati si incepatori pe malul Dambovitei
Artistele Estera Lungu si Cuzina, insotite de elevi si studenti de la liceele si facultatile de arta, au pictat o pinza de 800 de metri lungime, asezata pe malul Dimbovitei pentru « a aduce un omagiu mult pomenitei ape curgatoare a Bucurestiului ». Pinza, pe care participantii au putut desena, picta sau face graffiti, a fost intinsa pe gardul de la malul Dimbovitei, de la podul din dreptul Hanului Manuc si pina la Piata Natiunilor Unite. 


Construit din lemn de Reghin
Pianul Steinway cumparat cu aproape o suta de mii de dolari de Ministerul Culturii pentru Muzeul National "George Enescu" a fost inaugurat  la Palatul Cantacuzino, de ministrul Adrian Iorgulescu si de pianistul Dan Grigore .

Expozitie retrospectiva Vasile Kazar. 
Expozitia de la Institutul Cultural Roman readuce in atentia publicului opera unui mare desenator, formator al multor serii de graficieni ]n arta noastra plastica. Nascut in Sighetul-Marmatiei, Kazar a colaborat la revistele vremii si a expus la Cluj, iar in '36 a publicat "Pita de malai" ale carei 12 desene au fost prezentate intr-o expozitie la Paris. In anii 1944-'45 a fost deportat in lagare de concentrare naziste. Din 1950 pana in 1976 a fost lector si apoi conferentiar la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, iar in 1985 i s-a decernat Premiul Uniunii Artistilor Plastici pentru intreaga activitate. 

Lucrarea "Plajă la Biaritz" de Gheorghe Petraşcu va fi pusă în vânzare pentru suma de 73.200 de lei, alături de alte opere semnate de artişti precum H. H. Catargi, Octavian Băncilă, Corneliu Baba şi Arthur Verona, la prima licitaţie organizată de Goldart, la galeria Galateca a BCU, în 6 aprilie.

Lucrarea "Plajă la Biaritz" de Gheorghe Petraşcu va fi pusă în vânzare pentru suma de 73.200 de lei, alături de alte opere semnate de artişti precum H. H. Catargi, Octavian Băncilă, Corneliu Baba şi Arthur Verona, la prima licitaţie organizată de Goldart, la galeria Galateca a BCU, în 6 aprilie.

Cristian Mungiu a obtinut Marele Premiu al Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) pe anul 2007, la sectiunea lungmetraj, distinctia fiind acordata pentru filmul '4 luni, 3 saptamani si 2 zile', care a primit Palme d'Or la Cannes, informeaza Rompres.

 


Valentin Gheorghiu la 65 de ani de carieră concertistică. 
Născut la Galaţi pe 21 martie 1928, Valentin Gheorghiu a început să cânte la pian de la 5 ani. Între 1937 şi 1939 a studiat la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris devenind student al lui Mihail Jora la Academia Regală din Bucureşti, ca discipol al lui Mihail Jora. A debutat la  Ateneul Român în 1943 ca solist în Concertul nr. 1 de Beethoven, sub bagheta lui George Georgescu. 
 Urmaş al lui Enescu şi Lipatti, Valentin Gheorghiu  a fsota sărbătorit pe 21 martie într-o emisiune aniversară difuzată de Radio România Muzical. Pe 27 şi 28 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, Orchestra Simfonică a Filarmonicii “George Enescu” va interpreta câteva dintre creaţiile sale, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal: “Amintiri din copilărie”, “Concertul pentru pian şi orchestră şi “Simfonia a II-a".



In cadrul Salonului de Carte si Presa, de la sediul Muzeului National de Istorie, din Calea Victoriei, vizavi de CEC, vineri 07.03, orele 14.00 NICOLAE ROTARU lanseaza a 72 carte a sa (AL SASELEA SIMT), vol.IX al colectiei anuale BIblioteca Jandarmului, prefatata de cst.gl.prof.univ.dr. Anghel Andreescu si aparuta la Editura MIRA. Invitati de onoare:  I.D.Balan, S.Cazimir, R. Carneci, N.Dragos, P.Everac, I.Horea, C.Leu, S. Mitroi, F.Neagu, D.T.Popa, D.R.Popescu,    F.Popescu, G.Sovu. 

PENTRU INAUGURAREA ANULUI EUROPEAN MULTICULTURAL, MINISTERUL CULTURIIMSI CULTELOR

vă invită miercuri, 5 Martie 2008, începând cu ora 9:30 la evenimentul de lansare al Anului European al Dialogului Intercultural 2008 în România şi la conferinţa de presă ce va avea loc între orele 10:40 – 11:15. 
 
În cadrul evenimentului de lansare vor fi prezentate proiectul naţional Puzzle, precum şi alte proiecte ce se vor desfăşura sub egida AEDI. 

A doua editie a Premiilor GOPO
 …va avea loc in 3 martie in Sala Tronului de la Muzeul National de Arta al Romaniei.  Daca anul trecut s-au acordat 17 premii, acum se vor da sapte in plus, dintre care doua surpriza. Thiérry Fremaux va primi un premiu pentru sprijinirea filmului romanesc. Serialul "Toate panzele sus" va primi un Premiu Special, la 30 de ani de la premiera, iar Orange va acorda "Premiul Orange pentru performanta anului" celui care va iesi castigator in urma voturilor abonatilor Orange.  Cu o zi inainte, Asociatia Criticilor de Film organizeaza un colocviu despre filmul romanesc.


Salonul de Carte şi Presă din Bucureşti. 

Mani­festarea se va desfăşura, ca de obicei, la Muzeului Naţional de Istorie al Românei. 
 Ediţia 2008 a primei manifestări de carte a Capitalei reuneşte în perioada 5-9 martie peste o sută de edituri, importatori şi distribuitori de carte, fundaţii, institute culturale şi se desfăşoară în parteneriat cu Guvernul României 
. 

  


IN PREGĂTIREA PREMIILOR UNITER

- Uniunea Teatrală din România  va  acorda pe data de 14 aprilie, la Teatrul Naţional din Bucureşti Premiile UNITER. Trei producţii  au fost nominalizate la categoria Cel mai bun spectacol Cele trei spectacole selectate de juriul pentru nominalizări sunt 'Faust', în regia lui Silviu Purcărete - Teatrul Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu, 'Ionesco - cinci piese scurte', în regia lui Alexandru Dabija - Teatrul Odeon şi 'Unchiul Vanea', în regia lui Andrei Şerban - Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.


- Radu Beligan va primi, la Gala Premiilor UNITER, din 14 aprilie, Premiul de Excelenţă, acordat de senatul UNITER
Marele artist, însănătoşit după o absenţă de trei luni se va afla pe scena Sălii Mari a Naţionalului bucureşteanpe 8 martie de la ora 20:00, pentru “o întâlnire neobişnuită”, desfăşurată sub genericul “Întâlnire cu profesorii şi spectatorii”. Publicul va fi părtaş la o seară de apropiere sufleteascã, dedicată evocării celor 70 de ani de când numele lui Radu Beligan ţine afişul teatrului românesc. 


  CICLU DE CONFERINŢE LA ACADEMIA ROMÂNĂ
În Sala de Consiliu a Academiei Române, joia la orele  la ora 18.00 sunt prezentate conferinţe din ciclul "Limba româna şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor". Astfel, în ziua de 28 februarie - Dr. Manuela Nevaci, cercetător la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan-Al. Rosetti"  va vorbi despre: "Codex Dimonie în literatura aromână veche", iar în  6 martie, Dr. Dana Luminiţa Teleoacă, cercetător la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan-Al. Rosetti" , despre  "Limbajul bisericesc actual, între tradiţie şi inovaţie" 

O aparitie editoriala de exceptie     
Alegerea Patriarhului. 41 zile ale dezinformarii
PR. CONSTANTIN NECULA, FLORIAN BICHIR, ROMEO PETRASCIUC      
Editura Agnos, 256 de pagini      

     
     Acest volumul acesta este unul al curajului marturisirii oamenilor din Biserica în situatiile factuale ale provocarilor media. Perioada 41 – cum va fi numit intervalul dintre trecerea la cele vesnice a Prea Fericitului Teoctist si alegerea Prea Fericitului Daniel – a fost normata, mediatic, de abordari dintre cele mai spectaculare, unele dintre ele la limita bunului-simt si a deontologiei profesionale. 
     Cei trei autori – Pr. Conf. Univ Dr. Constantin Necula, Florian Bichir si Romeo Petrasciuc –, ei însisi oameni de presa – au preluat, cu concursul unei organizatii de monitorizare a presei, tot ce s-a scris pe acest subiect în cotidienele centrale, încerând sa gaseasca monadele care au gestionat acest eveniment. 
     „Alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române – se arata în prefata acestui volum – s-a petrecut sub o presiune mediatica teribila. Spunem teribila, pentru ca aceste alegeri pentru întâistatatorul Bisericii au fost cu adevarat primele libere din istoria mult zbuciumata a Patriarhiei Române. Cum la mijloc a fost vorba de alegeri libere, inevitabil înaintea acestui procedeu democratic al Bisericii – fara vreo implicare politica sau presiuni – am avut parte de adevarate campanii. Campanii de promovare a unui candidat, de compromitere a altuia, campanii aproape electorale… Dar si autentice campanii de manipulare si dezinformare în perioada care a durat de la trecerea la cele vesnice a Prea Fericitului Teoctist si pâna la alegerea Prea Fericitului Patriarh Daniel. În decurs de 41 de zile, în mass-media am avut de-a face cu tot spectrul manipularilor si dezinformarilor: o multitudine de zvonuri (daca iese X, ne vinde catolicilor, masonilor etc.), o lipsa de informatii care a produs implicit dezinformare – prin omisiune, reactii amplificate prin tehnica citarii încrucisate, limbaj orientat, cuvinte magice (urmasul lui Teoctist, calugar autentic, element sclipitor) etc.” 
     Cartea se axeaza, în abordarea sa, în principal asupra celor cinci mari diversiuni de care a avutr parte aceasta perioada: moartea suspecta a Patriarhului Teoctist, implicarea masoneriei, implicarea politicului, CNSAS si dosarele Securitatii si implicarea mass-media. 256 de pagini de carte care te fascineaza cu fiecare capitol în parte, într-o analiza inedita si cu elemente tulburatoare.



RECITAL PE VIOARA STRADIVARIUS

Violonistul Alexandru Tomescu va susţine un recital pe vioara Stradivarius, împreună cu pianistul Horia Mihail, pe 11 martie, la Sala Auditorium de la Muzeul Naţional de Artă al României . Recitalul va începe la ora 19.00 

Ministerul Culturii şi Cultelor va reabilita, începând de anul acesta, 20 de clădiri culturale din toată ţara. 
Ministerul Culturii ar trebui să finalizeze aceste investiţii în maximum trei ani, condiţia fiind impusă de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei care girează finanţarea. Pentru reabilitarea, consolidarea şi modernizarea Teatrului Naţional „I. L. Caragiale" (TNB) sunt alocate peste 27 milioane de euro. Tot în Bucureşti se vor mai reabilita şi Muzeul Naţional de Artă - Palatul Regal, pentru care s-au alocat aproape 17 milioane de euro, Opera Naţională, unde investiţiile se ridică la peste 11 milioane de euro, Sala Omnia, 7 milioane de euro, Muzeul Colecţiilor de Artă, 5,9 milioane de euro, Palatul Cantacuzino - Muzeul „George Enescu", 6,2 milioane de euro, Muzeul Ţăranului Român, 1,7 milioane de euro, în timp ce pentru Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa" s-au alocat aproape 600.000 de euro. Alte investiţii importante se fac în  Sala Palatului, care urmeaza sa fie transformata in primul mall cultural din tara, în judeţul Iaşi, unde pentru reabilitarea Palatului Culturii sunt alocate peste 7,8 milioane de euro, iar pentru lucrările la Palatul „Al.I. Cuza" din Ruginoasa, alte 2,2 milioane de euro. La Sibiu se va aloca un milion de euro pentru consolidarea şi amenjarea Muzeului Bruckenthal, iar la Cluj, pentru construcţia unei noi săli deasupra Teatrului Maghiar s-au alocat 1,6 milioane de euro. Aici lucrările au început deja, iar clujenii se vor putea bucura de sediul înnoit al teatrului în luna octombrie a acestui an. Pentru reabilitarea Bibliotecii Naţionale s-au alocat peste 70 milioane de euro.. Amenajările interioare vor cuprinde, pe lângă spaţiile clasice de bibliotecă şi săli de lectură, cafenele, anticariate şi librării. 
 


Un nou album al trupei “Paraziţii”
“Slalom printre cretini" se numeşte cel mai nou album al trupei Paraziţii şi cuprinde 21 de piese. A fost lansat în club Gossip, din Bucureşti şi se găseşte deja în magazine, dar şi gratis, pe internet. Mesajul lor pentru cei care fură muzică de pe diverse site-uri e următorul: „Mulţumim celor care nu cumpără albumul original şi ne sună să ne comunice că sunt fani".

DIPLOMA "OMENIA" INMANATA DE PATRIARH MARIANEI NICOLESCO 
Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, le-a înmânat sopranei Mariana Nicolesco şi altor personalităţi Di­­ploma de Onoare a Fun­daţiei Internaţionale O­me­nia. Laureaţii Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclée" au oferit, cu această ocazie, un recital la Ateneul Român. 

CELE MAI BUNE FILME ALE ANULUI 2007 
  alese pe baza voturilor presei de specialitate din Romania.  
   
  Evenimentul va avea loc la Cinematograful STUDIO din Bucuresti 
  si va incepe in 8 feb. 2008 cu o SEARA DE GALA la care vor fi invitate 
  350 de personalitati din toate domeniile de activitate: 
  actori, regizori, distribuitori, producatori, vedete TV, 
  dar si VIP-uri din domeniul presei, culturii, sportului si afacerilor.
   
  In deschiderea Serii de Gala din 8 feb., la ora 19.00 va avea loc 
  in holul cinematografului STUDIO din Bucuresti vernisajul expozitiei
   
   Trofeele cinematografiei romanesti in 2007 
   89 de premii pentru cineastii romani
   

Elite Art
 “Fundaţia Elite Art Club UNESCO” are deschisă în Bucureşti, la Galeria Simeza, expoziţia Marilenei Murariu, la Centrul Metropolitan al Primăriei Sectorului 1  expoziţia tinerilor artişti de la Liceul Tonitza, şi la Institutul Bancar Român  încă o expoziţie de grup, ceea ce demonstrează perseverenţa în proiecte culturale care afirmă artişti tineri şi artişti consacraţi. Dintre toate se distinge în mod deosebit Balcicul Marilenei Murariu, care nu este unul real, cum a fost cel al marii generaţii de pictori interbelici. El se constituie dintr-o reproducere visată populată de casele, moscheea, copacii, vasele şi bărcile, falezele înalte, plăjile, cafeneaua, femeile cu şalvari  prin care visul artistic din prezent reconstituie trecutul celei mai  cunoscute şcoli artistice de pictură din România, într-un peisaj pe care acum nu-l mai are. O nostalgie şi, în acelaşi timp, o nouă viziune în redarea a ceea ce a fost

SENTIMENTE FRATESTI IMPOTRIVA BOLSEVISMULUI
Teatrul Naţional din Bucureşti  gazduieşte în foaierele sale  o expoziţie de mare importantă politică şi intelectuală în care  sunt ilustrate clipe emotionante din ecoul evenimentelor din 1956 in Romania. Expozitia este realizată de un cunoscut istoric din Ungaria:  Andrea Varga, om de stiintă maghiar  care a  a investit enorm din cunostintele sale, din energia sa, dar si din inima sa, in acest demers educational prin care se demonstrează că actul de protest anticomunist din Ungaria a avut mari ecouri în foarte multe localităţi româneşti, cu toate că aici controlul sovietic asupra forţelor de represiune era mai puternic.


Sarmalele Reci în 13 piese
Cunoscuta formaţie lansează un nou CD care cuprinde 12 piese interpretate în ultimii trei ani pe scena Teatrului Naţional de Operetă  la care s-a adăugat şi o a treisprezecea:  Varianta de studio a piesei „Adrian Basescu"  care, dupa cum spun interpretii, nu este nici o aluzie nici o confuzie de nume ci este doar o melodie cântată de formaţie pentru urechile alegătorilor, dar nu este dedicată lor ci politicienilor de pretutindeni.  


 Ma simt onorata sa va invit la expozitia mea de
> pictura si poezie
> 
> intitulata "LUMINA DE PE UMARUL STANG",
> 
> de la centrul Cultura M.I.R.A , Bucuresti,(M.A.I)
> 
> www.c-cultural.ro
> 
> Vernisajul va avea loc
> 
> vineri, 1 februarie , 2008 la orele 18, 
> 
> in Foaierul "Nichita Stanescu".

Reinaugurarea sălii de la Operetă
Teatrul de Operetă începe a-şi pune în practică proiectele pentru 2008 în sala mică a Teatrului Naţional unde a funcţionat până la incendierea acesteia. Relansarea sălii a avut loc duminică, 27 ianuarie, cu un spectacol pregătit special, "Bal la prinţul Orlovski", un spectacol muzical-coregrafic, reunind un număr-record de artişti, în selecţiuni din operete diferite. Început cu "Valsul Imperial" de Johann Strauss şi terminat cu "Marşul Radetzki", "Balul" a adus arii şi scene de balet din "Ţara Surâsului", "Văduva veselă", "Prinţesa circului", "Victoria şi al ei husar", "Lăsaţi-mă să cânt" şi "Liliacul" lui Kalman care a dat, de altfel, ideea acestui spectacol. Sub bagheta dirijorilor Emil Maxim şi Lucian Vlădescu au evoluat aproape toţi soliştii teatrului, trupa de balet, orchestra şi, mai ales, două intervenţii instrumentale solistice de prestigiu: Horia Mihail, care a inaugurat noul pian Bosendorfer şi Alexandru Tomescu, care a cântat pe vestita vioară Stradivarius. Proiectele Teatrului de Operetă pentru noua sală sunt ambiţioase, cu 7 premiere în acest an, dintre care remarcăm montarea regizorului maghiar Attila Beres cu "Văduva veselă" şi organizarea unui festival internaţional, la sfârşitul stagiunii 2007-2008, cu participarea unor ţări în care acest gen este deosebit de preţuit - Ungaria, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Suedia - şi invitarea unor pianişti şi solişti vocali străini pentru recitaluri menite să pună în valoare noul pian sau continuarea proiectului "Memoria Operetei". 

COMPOZITORUL STEFAN NICULESCU

Aflam cu durere ca s-a stins din viaţă unul dintre cei mai mari muzicieni români ai secolului XX, profesor-model al multor talente si compozitor modern de mare prestigiu in avangarda artistica ce impune contributia romaneasca in lume. Anul trecut, lumea muzicală europeană l-a omagiat pe compozitorul şi academicianul Ştefan Niculescu la vârsta de 80 de ani, dedicându-i portrete – în Bucureşti, în Basel, Zürich, Berlin, Hamburg şi în alte centre culturale ale lumii

Joi, 24 Ianuarie 2008, orele 19, la sala de concerte a Centrului National de Arta "TINERIMEA ROMANA" va avea loc concertul 

"DIASPORA COMPONISTICĂ ROMÂNEASCĂ" (VI)

In program:

COSTIN CAZABAN - SOLVE E COAGULA

YEHUDA YANNAY - SEVEN LATE SPRING PIECES

TUDOR MISDOLEA - DANS NOCTURN

VLADIMIR BELEAEV - SEPTET (IN MEMORIAM)

AUREL STROE - HUMORESKE MIT ZWEI DURBLICKEN ZUM LEEREN 

 


Interpreteaza Ansamblul “ARCHAEUS” 

 


Anca Vartolomei - violoncel 

 


Şerban Novac - fagot 

 


Dorin Gliga - oboi 

 


Ion Nedelciu – clarinet 

 


Rodica Dănceanu - pian 

 


Alexandru Matei - percuţie 

 


Marius Lăcraru - vioară 

 


Liviu Dănceanu - conducerea muzicală

Teatrul LUNI de la Green Hours
Subiecte tari, de actualitate, cu piese indedite, constituie programul Teatrului LUNI de la Green Hours, în prezent jucându-se producţia complet românească  “Bucarest Calling”. Piesa s-a jucat în străinătate de nouă ori, dar în România numai de patru ori. Trupa a fost invitată la festivalul internaţional “The New York Fringe” , unul dintre cele mai bine cotate festivaluri de teatru din lume. Numele autorului este Peca Ştefan, iar actorii sunt cu toţii foarte tineri: Isabela Neamţu, Katia Pascariut, Cosmin Selesi, Daniel Popa, Laurenţiu Bănescu. Teatrul LUNI are o activitate de 10 ani, timp în care şi-a format un public al său care a primit foarte bine “Bucarest Calling”. Personajele piesei se mişcă într-un cerc vicios  care e de fapt Bucureştiul: Un fel de închisoare din care nu pot evada. Încearcă să evadeze, totuşi, personajul interpretat de Isabela Neamţu – o prostituată al cărei vis e să devină actriţă la Hollywood.


Centrul Naţional al Dansului va fi deschis 24 de ore din 24, pe termen nelimitat.

În ciuda procesului de renovare a Teatrului Naţional din Bucureşti, Centrul Naţional al Dansului, care funcţionează în clădire avându-şi intrarea pe la Lăptăria lui Enache, îşi deschide stagiunea cu expoziţia "La zid" a artistului Dan Perjovschi. El a acoperit un perete întreg cu desene inspirate din actualitatea socială şi politică. În programul pe anul acesta al instituţiei se regăsesc mai multe proiecte internaţionale, printre care "What to affirm, what to perform?", în parteneriat cu Tanzquartier din Viena, CDu (Zagreb), Maska (Lublijana). Prin "What to affirm, what to perform?", CNDB îşi propune să adune din arhive publice sau personale informaţii despre artişti, pedagogi şi gesturi sau evenimente artistice care au stat la baza istoriei dansului contemporan în România. Un alt proiect al Centrului, "CNDB pentru toţi", gândit pentru a sensibiliza şi forma publicul tânăr, va fi realizat în colaborare cu liceele din sectorul 1 din Capitală şi va cuprinde ateliere şi spectacole de dans contemporan.Va continua, de asemenea, programul «cinematograf de dans» în fiecare joi. 


GRUPUL ARTISTIC “ORION”

Alexandra Meiloiu,Tudor Meiloiu, Eugen Ilina, Petrica Dancila, Sinescu C-tin,Macarie Laurentiu, Laurentiu Midvichi, Gabriela Radu, Alexandra Radu, Ana Maria Vasilescu, Dana Chivu, Voicu Reli Daniela, Ilinca Nathanael, Aurelia Ciobanu sunt câţiva dintre pictorii si scriitorii care s-au constituit in “Grupul Orion” organizând ca primă manifestare, o expozitie  de pictura si sculptura  la Cercul Militar BUCURESTI, în perioada 28 ianuarie - 28 februarie 2008.
In cadrul acestei expozitii vor avea loc recitaluri de poezie si lansari de carte. Lucrarile  catorva dintre expozanţi sunt prezentate pe siturile ale caror adrese  le prezentam mai jos:
www.vicdutu.wordpress.com
www.laurentiumacarie.wordpress.com
www.anamariavasilescu.wordpress.com
www.tudormeiloiu.wordpress.com
www.gabrielaradu.wordpress.com
http://www.fanart.ro/profilartist.php?artist=1


NOUTĂŢI DE LA MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI
Până în luna martie 2008, la etajul I al muzeului poater fi vizitată expoziţia dedicată ansamblului de altare si biserici rupestre de la Murfatlar. Bisericile săpate în creta calcarului dobrogean în perioade diferite, continuând altarele rupestre apostolice din perioada peşterii Sfântului Andrei şi până după terminarea năvălirilor barbare suportate de creştinii apostolici ai acestor locuri care au dăruit Europei episcopi, scriitori patristici şi mari gânditori ai Bisericii unice de dinainte de schismă, sunt mai numeroase iar  cercetarea  arheologică va conduce şi la alte descoperiri. Expoziţia menţionată ne dă posibilitatea de a constata valorile spirituale ale primeia dintre ele. 

Muzeul Naţional de Istorie a României a expus „Gânditorul de la HamAgia” şi perechea  sa de statuete-simboluri celebre reprezentând o femeie şezând, pentru a putea fi admirate de către marele public, timp de trei luni. Cele două piese de excepţie se află într-o vitrină blindată, special confecţionată pentru ele. Piesele de patrimoniu fac parte din programul „Naşterea unei mari expoziţii: A l’aube de l’Europe” care începe cu capitolui dedicat nouă: “Les grandes cultures neolithiques de Roumanie", prezentând în avanpremieră, 50 dintre cele mai frumoase piese care vor face parte din expoziţia internaţională. Turneul european începe anul viitor la Olten, în Elveţia, şi va continua cu Muzeul Regal de Artă din Bruxelles. 



NOUTATI MUZICALE BUCURESTENE
·	Concertul Angelei Gheorghiu a fost mutat din decembrie în februarie din considerente ce nu au fost făcute publice. 
·	Opera Naţională anunţă un eveniment pentru iubitorii de balet: Celebra balerină Alina Cojocaru şi partenerul său, Johann Kobborg, au sosit la Bucureşti pentru a susţine rolurile titulare din spectacolul „Baiadera". 
·	Un alt moment interesant, seara „Capodoperele baletului clasic", dedicată aniversării marii balerine Irinel Liciu, va avea loc pe 26 ianuarie. 
·	 In studioul „Mihail Jora" al Radiodifuziunii, se anunţă două evenimente: opera în concert „Adrienne Lecouvreur" de Cilea cu soprana Nelly Miricioiu în rolul principal, dirijorul german Gerd Schaller, în 18 ianuarie, şi „Damnaţiunea lui Faust" de Berlioz cu mezzosoprana Carmen Oprişanu ca solistă, în 21 martie, ambele cu Orchestra Naţională şi Corul Radio. 
  

Florin Piersic şi Emilia Popescu deschid, în luna februarie, noua stagiune a Operei Române, cu piesa "Străini în noapte", de Eric Assous, în regia lui Radu Beligan. Comedia romantică a fost jucată cu succes, din 2004, şi de Alain Delon şi Astrid Veillon la Paris şi în turnee în Franţa şi alte ţări din Europa.

Ministerul Culturii şi Cultelor intenţionează ca, pe parcursul anului 2008, să stimuleze derularea unor acţiuni şi proiecte culturale care să aducă în atenţia publicului conceptele de diversitate culturală şi de dialog intercultural, aşa cum ele sunt percepute în Convenţiile UNESCO şi în alte documente europene şi internaţionale, precum şi a beneficiilor pe care acestea le aduc atât în plan politico-diplomatic, în relaţiile dintre state, cât şi în planul dezvoltării economico-sociale şi, pe cale de consecinţă, nivelului de bună-stare al fiecăruia dintre cetăţenii României. 

În acest context, Ministerul Culturii şi Cultelor îşi propune ca, prin Agenda Culturală proprie pentru anul 2008, să susţină cu prioritate acele proiecte şi acţiuni care conţin elemente destinate sporirii gradului de conştientizare şi implicare a publicului în vederea respectării şi promovării noţiunilor de diversitate culturală şi dialog intercultural, atât la nivelul României, cât şi într-un cadru mai amplu, regional şi european. 


PREMIILE FORUMULUI MUZICAL ROMÂN

Marţi, 8 ianuarie, orele 18,00, în incinta Muzeului Cotroceni, va avea loc festivitatea decernării premiilor  pe anul 2007 decernate de Forumul Muzical Român

LA MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ
GRIGORESCU, PICTOR AL NATURII(1838-1907)
Cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea pictorului Nicolae Grigorescu, Muzeul Naţional de Artă al României  din Bucureşti oferă publicului o selecţie substanţială bazată exclusiv pe opere din colecţiile sale, care deţine cel mai bogat fond patrimonial Grigorescu. Sunt prezentate 230 de lucrări de pictură şi grafică având ca temă peisajul, domeniu în care artistul român a excelat şi care reprezintă o componentă semnificativă a operei sale. Propunându-şi să înfăţişeze vocaţia de peisagist a lui Grigorescu, expoziţia dezvăluie evoluţia artistică a marelui pictor, prin includerea unor lucrări ce acoperă toate perioadele sale de creaţie. 
 Publicul are ocazia să redescopere atât lucrări celebre precum Toamna la Fontainebleau, Andreescu la Barbizon, Ţăranca franceză în vie, Roşiorul, Studiu pentru atacul de la Smârdan, Fete lucrând la poartă, cât şi unele mai puţin cunoscute, cum ar fi lucrarea Prinţul Carol trecând în revistă prizonierii turci, realizată într-o cromatică monocromă, sugerând fotografia. 
 
PASAREA ASCUNSA IN PIATRA-atelier ludic
Prezentat în premieră în România, acest atelier a fost conceput şi realizat de către specialiştii în educaţie ai Muzeului Naţional de Artă Modernă - Centrul Georges Pompidou din Paris şi donat anul acesta Muzeului Naţional de Artă al României, după ce a fost itinerat în mai multe ţări europene. 
ARTA SPANIOLA DIN SECOLUL XX

Expoziţia, organizată cu ocazia inaugurării primei sucursale a „la Caixa” în Bucureşti, prezintă în premieră publicului român 24 de lucrări de artă spaniolă din colecţia de artă contemporană a Fundaţiei „la Caixa”, semnate de treisprezece dintre cei mai importanţi artişti reprezentanţi ai curentelor abstracte manifestate în Spania postbelică

Important solist la 17 ani
Violoncelistul Gheorghe Claudiu Ştefănică are 17 ani şi e în clasa a X–a la Liceul de Muzică „George Enescu" din Bucureşti. Tatăl său a fost violoncelist în Orchestra populară „Barbu Lăutaru", Aurică, fratele mai mare, cântă la pian, Iani, la vioară, şi el la violoncel. Studiază cu profesorul Dan Totan, şeful catedrei de Corzi grave de la Liceul „George Enescu. A obţinut premiul I la Concursul de interpretare instrumentală „Silvia Şerbescu", premiul I la Concursul „In memoriam Iosif Sava", premiul I la Concursul internaţional „George Georgescu", premiul I şi Marele Premiu la Concursul „In memoriam Miriam Marbe", Premiul I şi premiul special al juriului la Concursul internaţional „Remember Enescu", premiul I la Concursul „Timotei Popovici". a susţinut numeroase recitaluri şi concerte: cu Orchestra din La Spezia, cu Filarmonica din Galaţi, cu Orchestra „Simfonia Bucureşti", cu Filarmonica din Râmnicu Vâlcea

CARNET CULTURAL BUCURESTEAN

De Crăciun, la Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia, Centrul Cultural "Palatele Brancovenesti" si-a propus sa recreeze atmosfera veacurilor trecute. Curtea Palatului a fost scena de desfasurare a evenimentului. Formatii din importante zone etnografice ale tarii: Dubasii din Feregi (Hunedoara), Grupul de colindatori Spicul (satul Luciu, jud. Ialomita), formatia Trei Parale din Bucuresti si poetul Ion Zubascu (din Maramures), in contexul de exceptie al expozitiilor Biserici, Coloana, Ruina si Pasul, o incercare de redefinire a stilisticii artei postbizantine, semnata de Sorin Dumitrescu. 

La Galeria “Senso” functioneaza intre 18 decembrie-18 ianuarie expozitia intitulata „Gheorghe Tattarescu si Biserica din Clejani”. 
Este vorba de o expozitie fotografica cu picturile lui Tattarescu ce fac şi mai celebră renumita comună. Gheorghe Tattarescu este cunoscut pentru picturile interiorului bisericii si icoanele de la Biserica din Clejani sau Manastirea Ratesti. A fost cel care a realizat in 1851 vestitul portret al lui Nicolae Balcescu.  
 
Naţionalul Bucureştean la sfârşit de an:
 O comedie dulce-amară, despre iubirea cu dublă acţiune - "Sâmbătă, duminică, luni", cu Ileana Stana Ionescu, Cecilia Bârbora, Costel Constantin, joi, 27 decembrie, de la ora 19,00. Pe 28 şi 29 decembrie, de la ora 18,30, se joacă unul dintre cele mai excentrice spectacole din stagiunea actuală: "Burghezul gentilom", în regia lui Petrică Ionescu, vineri, 27 decembrie, ora 19,00 - "Viaţa mea sexuală", o comedie contemporană, cu Tania Popa în rolul principal, şi sâmbătă, de la ora 19,00, în două săli diferite - "Cinci femei de tranziţie" (Sala Amfiteatru) şi "Idolul şi Ion Anapoda" (Sala Atelier, cu Dan Puric). 

Studenţii închid anul la Odeon, teatrele pentru copii continuă 
 Teatrul Odeon a programat pe 27 decembrie "Ultima femeie a señorului Juan", cu Florin Zamfirescu şi Ionel Mihăilescu, iar pe 28 va avea loc spectacolul "Cum vă place?", după William Shakespeare, cu studenţii din anul IV de la UNATC. Ultimul spectacol al anului va fi "Un vis în miezul nopţii de vară", tot cu studenţi din anul IVPe 26 decembrie, de la ora 20,00, Silvia Codrescu va susţine one woman show-ul "Alice, o piesă neterminată". La Teatrul Ţăndărică vor avea loc reprezentaţii cu "Jack şi vrejul de fasole", pe 27 decembrie, "Tom Degeţel", pe 3 ianuarie, şi "Mica sirenă", pe 5 ianuarie, de la ora 11.00. Teatrul "Ion Creangă" îi invită pe copii la teatru pe 5 ianuarie, la piesa "De-aş fi Scufiţa Roşie", urmată de "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici", pe 6 ianuarie. 

Revista "Time Out", cronica tiparita a vietii boeme metropolitane, trage linie la sfarsit de an si face inventarul celor mai importante evenimente care au insufletit Bucurestiul in 2007. "Time Out" premiaza in noul numar  cele mai bune expozitii si galerii de arta, cele mai alese evenimente si cele mai bune proiecte urbane. Tot in paginile revistei au un loc rezervat si cele mai bune filme, carti si festivaluri de peste an, cele mai apreciate concerte, care au rasunat in Capitala in 2007. Nici cluburile bucurestene nu scapa de critica expertilor si se aliniaza in ordinea notelor date de juriul "Time Out". 


Festivalul Naţional de folk "Om Bun" a ajuns la ediţia a XVII-a pe scena "tradiţională" a Teatrului "Ion Creangă. Recitaluri Mircea Vintilă împreună cu formaţia sa, Brambura,  Victor Socaciu cu al său Birou Executiv, Vasile Şeicaru, Tatiana Stepa, Vali Şerban, Andrei Păunescu, Elisabeta Piroşca. Cea de-a doua seară este dedicată noului val al folkului românesc. Este vorba despre deja consacrata Ada Milea, Daniel Iancu şi Gashkademia de folk, Ţapinarii, Eugen Avram şi Dani Făt. După Gala Laureaţilor din secţiunea concurs va urma momentul decernării premiului pentru întreaga activitate, în acest an laureatul fiind cantautorul bucureştean Alexandru "Jimmy" Zărnescu.


 

Opera Naţională Bucureşti a găzduit spectacolul aniversar Ioan Tugearu, maestrul fiind un reper  al artei coregrafice româneşti. Spectacolul a cuprins momente din creaţiile coregrafice concepute de-a lungul vremii: "Notre Dame de Paris", "Romeo şi Julieta", "Îmblânzirea Scorpiei", "Richard al III-lea", "Ţipătul cerbului", "Anna Karenina", "Simfonia Psalmilor

Cronică CineMAiubit



Un eveniment important în luma studentească bucureşteană, mult aşteptat an de an este festivalul de scurt-metraje CineMAiubit. Ediţia din 2007, ce a avut loc in intervalul 10-13 decembrie, ne-a ţinut pe toţi aproape de Cinema Studio o parte bună din timp reunind producţii semnificative atât ale şcolilor româneşti de film (UNATC, Universitatea Hyperion, Universitatea Media, Universitatea Sapienţia din Cluj-Napoca, UNArte Bucuresti), cât şi ale şcolilor internaţionale cu tradiţie (Şcoala de la Tel-Aviv, Hochschule für Fernsehen und Film München, Universitatea de Film, Televiziune şi Teatru din Łódż, Polonia, Şcoala de film de la Sofia etc.).
Anul acesta organizarea ne-a surprins foarte plăcut prin colaborarea cu Universitatea de Arte Bucureşti la reunirea celor doua medii artistice 

FRUMOASA IARNĂ A LUI GEO SAIZESCU

Împlinind în toamna aceasta 75 de ani, celebrul maestru complet al comediografiei – regizor, actor, scriitor, fondator de societăţi şi reviste umoristice şi, nu în ultimul rând, profesor al unor generaţii de comedieni - Geo Saizescu a lansat în miezul acestui decembrie nu mai puţin de trei carţi recente:
-	„Istoria dramatică a unui film comic – Păcală” (Editura „Păcală”),
-	”Svejk” - o viziune cinematografică după Jaroslaw Haşek (Editura „Victor”),
-	„Astă-seară dansăm cu… Bachus” )Editura „Scrisul Românesc”
Înconjurat de prieteni la parterul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu bonomia omului de umor, el ne-a asezat în pomul acestui Crăciun sclipitoare pagini de comic românesc.


OPERA ROMÂNĂ LA 86 DE ANI
Opera Naţională  Bucureşteană sărbătoreşte, în acest an, 86 de ani.  Evenimentul a fost aniversat sâmbătă 8 decembrie cu un spectacol de gală  care a cuprins un fragment din opera “Lohengrin” de Wagner, titlu care a constituit, în 8 decembrie 1921, prima reprezentaţie instituţiei române de artă proaspăt confirmate, la pupitru fiind atunci George Enescu. Programul a mai cuprins secvenţe din  Massenet, Enescu, Puccini, Verdi, Gounod, Bellini, Rossini, precum şi momente coregrafice pe muzică de Ceaikovski sşi Adam.
Soliştii spectacolului au fost: Oana Andra, Iordache Basalic, Oana Bădănoiu, Laura Blică Toader, Roxana Briban, Virgil Ciocoiu, Mariana Colpoş, Adela Crăciun, Cristina Dijmaru, Felicia Filip, Bianca Fota, Mihaela Işpan, Pompeiu Hărăşteanu, Ştefan Ignat, Marius Manea, Silvia Sorina Munteanu, Cristina Opincaru, Oana Popescu, Mihaela Stanciu, Vlad Toader, Adina Tudor, Gigel Ungureanu, care au evoluat sub bagheta dirijorului Cornel Trăilescu. Regia - Cristina Cotescu, scenografia Adriana Urmuzescu, corul dirijat de  Stelian Olariu, iar baletul de Mihai Babuşka.

Luni 10 decembrie, la ora 17.30, în Sala de Marmură a Uniunii Cineaştilor din Capitală, se deschide Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, cu o expoziţie de fotografie.  Aceasta va fi urmată de proiecţia filmelor din secţiunea competitivă de ficţiune. Între 10 şi 13 decembrie vor fi prezentate la cinema Studio 17 ore de film de ficţiune şi trei ore de film experimental, documentar şi de animaţie. 
Va avea loc şi o retrospectivă a peliculelor premiate la CineMAiubit, în ediţiile anterioare, precum si "Panorama" şcolilor de film de la Lodz, Munchen şi Tel Aviv

A 11-a editie a FESTIVALULUI INTERNATIONAL DE FILM STUDENTESC CINEMAIUBIT se va desfasura in perioada 10-13 Decembrie 2007 la Cinema Studio, Bucuresti. 
Timp de 4 zile, in Decembrie, veti putea urmari filme studentesti din intreaga lume. 

Pentru programul festivalului va rugam vizitati site-ul www.cinemaiubit.ro
Va asteptam!

La Târgul Gaudeamus, în pavilionul central de la Romexpo s-a constatat un număr-record de participanţi şi de lansări, aproximativ 450. Numărul de expozanţi a crescut faţă de ediţia 2006, când se înregistrase un număr de circa 400, iar spaţiul de expunere a sporit. Gaudeamus a fost organizat pe patru niveluri,  aleile dintre standuri purtând nume ca Strada Mihail Jora, Bulevardul Dragomir Hurmuzescu, Strada Liviu Rebreanu sau Strada Dimitrie Gusti, nume ce fac referire la oameni de cultură care au însemnat ceva în istoria organizatorului: Societatea Română de Radiodifuziune. 

La Târgul Gaudeamus, în pavilionul central de la Romexpo s-a constatat un număr-record de participanţi şi de lansări, aproximativ 450. Numărul de expozanţi a crescut faţă de ediţia 2006, când se înregistrase un număr de circa 400, iar spaţiul de expunere a sporit. Gaudeamus a fost organizat pe patru niveluri,  aleile dintre standuri purtând nume ca Strada Mihail Jora, Bulevardul Dragomir Hurmuzescu, Strada Liviu Rebreanu sau Strada Dimitrie Gusti, nume ce fac referire la oameni de cultură care au însemnat ceva în istoria organizatorului: Societatea Română de Radiodifuziune. 

Va invitam sambata , orele 16, la Targul de Carte
 Gaudeamus unde are loc lansarea cartii "SINGURATATEA TATALUI", vol I, de VICTORITA DUTU.Intalnirea va avea loc la standul UNESCO, si lansarea
propriu zisa va fi in fata Institutului Cultural Roman

La Sala Palatului, în 4 decembrie, de la ora 19:00, Music Management şi Asociaţia culturală de teatru, muzică şi film Dracula oferă publicului bucureştean o “Noapte italiană” în a cărei distribuţie figurează cinci din primii 10 tenori ai lumii: Giuliano di Filippo, Luigi Frattola, Vicenzo Sanso, Stoyan Daskalov şi Orfeo Zanetti Pe lângă ariile celebre din opere precum La Traviata, Tosca, Rigoletto, Othello sau Turandot, programul cuprinde canţonete italiene şi cântece specifice napoletane, sub bagheta dirijorului Nayden Todorov.

Saptamana culturii olandeze deschisă la Teatrul Odeon din Bucureşti şi la Muzeul National de Arta Contemporana. In cadrul expozitiei, o vasta si variata colectie de opere de grafica olandeza, fiind reprezentate toate stilurile importante ale epocii - Art Nouveau, De Stijl, Expresionismul, Constructivismul si Rationalismul postbelic. Va urma spectacolul-lectura "Blowing", de Jeroen van den Berg, "Vielfalt", spectacol de teatru non-verbal al lui Jakop Ahlbom in care artistul imbina miscarea cu muzica, acrobatiile, dansul, iluzionismul, bufoneria si scenografia şi un concert al Izalinei Calister & Band din Amsterdam . Un Atelier Tipografic Olanda/Romania reuneste 12 studenti la design grafic din Olanda si 12 de la Universitatea Nationala de Arte (UNA) din Capitala. Lucrarile atelierului sint insotite de diferite expozitii de carte de arhitectura, design si arta din Olanda


GAUDEAMUS "Petru si Pavel - Intre lumi" roman, Daniela Albu; Lansare vineri 23 noiembrie orele 17:30 pavilion Editura Dacia. Cartea poate fi comandata on -line pe site-ul Editurii: www.edituradacia.ro

GAUDEAMUS Lansare Standul Editurii Dacia nivel 7.70 pozitia 42 - romanul "Petru si Pavel" autor Daniela Albu, vineri 23 noiembrie orele 17:30.
"Dupa "Catrene din Deşert" şi parfumul sec al XIX-lea din jurnalul domnitei Ruxandra ("Parintele Ioan"), Daniela Albu ne propune prin acest roman o incursiune in lumea intelectualilor si artiştilor dinainte si de dupa 1989 când marea dilemă "a pleca sau a nu pleca din ţară" era la ordinea zilei - ce avem de lăsat în urma noastră, ce înfăptuim, ce ratăm?"

Ediţia a XVII-a a Festivalului  Internaţional de film DaKINO va avea loc între 20 şi 24 noiembrie, la  Muzeul Naţional de Artă al României, Complexul Auditorium. 

La Bucureşti s-a încheiat Festivalul Naţional de Teatru. Unul dintre cele mai apreciate spectacole a fost "5 piese scurte", în regia lui Alexandru Dabija. Minute de aplauze pentru actorii desprinşi şi prinşi în absurdul-comic ionescian.
Regizorul şi trupa Teatrului Odeon au aranjat "5 piese scurte" (Eugène Ionesco) pentru a redescoperi o lume în care trăim de mai bine de o sută de ani: cinci fragmente de cotidian – "Îl cunoaşteţi?", "Salonul auto", "Guturaiul oniric", "Lacuna" şi "Fata de măritat". Domni şi doamne, tineri şi domnişoare, falşi academicieni, o menajeră, un vânzător, oameni-maşini! Acestea sunt rolurile interpretate de Antoaneta Zaharia, Pavel Bartoş, Dorina Lazăr, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Mircea Constantinescu, Gelu Niţu.

Trupa Phoenix a sărbătorit luni, la Teatrul Naţional Bucureşti, 45 ani de existenţă cu un concert 100% live acustic având o serie de invitaţi speciali - Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Moni Bordeianu, Marius Mihalache, Tavi Colen. Din banii strânşi se va înfiinţa o bursă în străinătate pentru un sunetist român. Înaintea concertului a avut loc şi o expoziţie cu vânzare a picturilor lui Nicu Covaci. 


COMEMORAREA MONSENIORULUI GHIKA
Monseniorul Vladimir Ghika, supranumit "Printul Saracilor", model de viata consacrata semenilor si model de jertfa pentru credinta in Dumnezeu a fost comemorat  in Bucuresti, la Biserica Franceza Sacre Coeur si la Cimitirul Bellu. 



CONCERT COMEMORATIV ION VOICU
Sub bagheta lui Mădălin Voicu, la Ateneul Roman a avut loc concertul sustinut in memoria renumitului violonist Ion Voicu. evenimentul a debutAT cu Concertul pentru vioara si orchestra nr. 2 in mi major de J.S. Bach, solist Alexandru Tomescu si Orchestra de Camera „Bucuresti-Ion Voicu“. A urmat Mozart cu  Concertul nr. 5 pentru vioara si orchestra in la major, supranumit „Concertul turcesc“.Alexandru Tomescu a revenit pe scena cu un bis cu care si-a incintat auditoriul: „Dimineata dupa nunta“, compozitie a maestrului Ion Voicu si un al doilea bis, demonstrindu-si de aceasta data calitatile de virtuoz pe Duetul pentru vioara solo de Paganini. 
In cea de-a doua parte a Concertului omagial „Ion Voicu“, Orchestra de Camera „Bucuresti-Ion Voicu“, dirijata de Madalin Voicu,  interpretat Simfona V-a de Schubert

Arta interpretativa a Evului Mediu a fost reinviata in concerte de muzica sacra si laica in FESTIVALULUI DE MUZICĂ VECHE DIN BUCURESTI. Manifestarea a fost deschisa de formatia de muzica renascentista Banchieri Singers din Ungaria, care a concertat in sala Auditorium a Muzeului National de Arta. A urmat la Palatul Sutu  un concert de muzica romaneasca veche sustinut de trupa Trei parale. Grupul foloseste instrumente vechi pe cale de disparitie, cum sunt cavalul, tilinca, drimba sau cobza . Pentru a-si imbogati repertoriul, membrii formatiei traverseaza tara-n lung si-n lat si aduna melodii vechi de la batrinii de prin sate. Ei au interpretat, spre deliciul spectatorilor, „Cintece de lume“ de Anton Pann, sirbe, hore si melodii vechi de nuntă. 
În cea de-a doua zi a Festivalului, la Biserica „Domnita Balasa“ a concertat corul Bisericii Stavropoleos dirijat de arhidiaconul Gabriel Constantin Oprea. Grupul, considerat cel mai valoros cor bisericesc din tara, a sustinut un program de muzica bizantina veche in compania protopsaltului grec Ioannis Arvanitis.Tot a doua zi, la Centrul Cultural Maghiar, tinara pianista Raluca Enea a sustinut un concert de clavecin. Iar a treia zi, la Biserica Italiana, a avut loc un concert de orga sustinut de Erich Turk din Cluj, unul dintre putinii organisti din Romania. Festivalul de Muzica Veche s-a incheiat la Ateneul Roman cu un concert de muzica baroca sustinut de formatia Floripari din Cracovia..

Ediţia a XIV-a a Târgului de Carte Gaudeamus, care se va desfăşura între 21 - 25 noiembrie, găzduieşte anul acesta aproximativ 450 de expozanţi şi beneficiază de un buget de aproximativ 500.000 de euro. 

Ambasada Franţei a pregătit un stand cu 650 de lucrări, de două ori mai multe decât anul trecut, şi a invitat trei scriitori francezi importanţi: Philippe Claudel, premiat cu Goncourt al Liceenilor pentru cartea "Le Rapport de Brodeck", Régis Jauffret, premiat în 2005 cu Femina pentru "Case de nebuni" ("Asile de fous"), şi Laurent Graff, autorul volumului "Strigătul" ("Le Cri"). 

Joi 22 nov a.c. ora 13.00, la Targul de carte Gaudeamus, Piata Presei (pavilion central Romexpo, stand RAO) NICOLAE ROTARU lanseaza TRILOGIA DE AER, ultima din seriile trilogiilor elementelor primordiale, precum si cartea TERRA TERIBILA, scoasa la Ed. Timpolis, Timişoara. Prezinta:N.Dragos, C.Leu, I.D.Balan, Fl. Popescu, G.Sovu. Cu aceste volume autorul ajunge la 70 de cărti publicate. Alti invitati:D.R.Popescu,I.Horea, M.Micu,St.Mitroi,P.Everac,H.Garbea,C.Stan,I.Gorjan,N.Spiroiu,G.Calugaru etc.

N O U T Ă Ţ I   B U C U R E S T E N E   I N    N O I E M B R I E

UN TEATRU DE PROIECT DEDICAT TINERILOR DE ORICE VÂRSTĂ

Încântat de a inaugura un teatru al tinerilor, maestrul Radu Beligan a tăiat panglica la intrarea în
Teatrul Metropolis care s-a deschis oficial la începutul acestui noiembrie 2007  cu un spectacol special care a reunit scene din premiera "Jazzy Tarot", un recital al actritei Maia Morgenstern, alaturi de muzicianul AG Weinberger, si un moment artistic sustinut de soprana Leontina Vaduva si tenorul Nagy Robert. 
Festivităţile inaugurării au continuat a doua zi cu spectacolul "Eseuri despre banalitatea raului" in regia lui Mihai Maniutiu, avandu-i in distributie pe Mariana Mihut, Mircea Albulescu, Marian Ralea si Claudiu Bleont. In cea de-a treia zi, s-au desfasurat doua spectacole "Nijinski" realizat de Ema Nicola si Malina Andrei, si "Peste cu mazare" recitalul extraordinar al Olgai Tudorache si al Tamarei Cretulescu. "Jocul de-a adevarul" regizat de Lia Bugnar si Dorina Chiriac a pus punct Galei de deschidere a primului teatru de proiect din Romania, asa cum s-a autointitulat  noul teatru bucureştean de pe strada Eminescu, nr. 89.
 
 STUDENTIADA  BUCURESTEANĂ
Carnavalul „Studenţiada" a închis săptămâna trecută Splaiul Independenţei, între Podul Grozăveşti şi Podul Semănătoarea, pe partea căminelor studenţeşti. În incinta Universităţii Politehnice Bucureşti s-a desfăşurat, în cadrul aceluiaşi carnaval, un curs de echitaţie, concursul „Vopseşte-mi frigiderul", „Noaptea devoratorilor de publicitate" şi o petrecere francofonă.  Evenimentul propriu-zis s-a desfăşurat atât în stradă, cât şi în faţa discotecii din Regie, Maxx,  printr-un mare concert, la care au fost invitate 20 de ambasade. 
ARTA ITALIANA DE LA PALATUL FARNESINALa Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti a avut loc inaugurarea uneia dintre cele mai prestigioase expozitii de arta italiana contemporana, o selectie de opere apartinand celor mai importanti artisti italieni din a doua jumatate a secolului XX, care face parte din colectia Palatului "Farnesina". Dupa succesul avut la Sibiu, unde a fost gazduita in salile istorice ale Casei Altemberger, din cadrul complexului muzeal Brukenthal, expozitia aduce publicului bucurestean 100 de opere. Expozitia, care se inscrie in seria initiativelor ěToamnei Culturale Italienei, va ramane deschisa pana la data de 2 decembrie. 



COTA VALORICĂ A UNEI PICTURI DE TONITZA
"Studiu pentru un portret" de Nicolae Tonitza a fost vanduta in cadrul licitatiei Casei Monavissa, la pretul de 320.000 de lei (aproape 96.000 de euro), pretul de pornire fiind de 172.000 de lei (peste 51.000 de euro), si a devenit astfel cea mai scumpa opera de arta vanduta intr-o licitatie publica in Romania.
Pictura in ulei pe carton a batut recordul de vanzare detinut anterior de „Nud cu esarfa galbena”, de Theodor Pallady, vandut in martie la Casa Alis cu 230.000 de lei (75.757 de euro).

La Muzeul Naţional Cotroceni are loc  in ziua de 20 noiembrie  2007 vernisajul expoziţiei de pictură 
GABRIELA PĂTULEA-DRĂGUŢ, 
încununând o binecunoscută activitate artistică şi prezenţa pe importante simeze ale muzeelor din lume.
Cu acest prilej, va fi comemorat  unul dintre cei mai insemnaţi istorici de artă ai secolului trecut
PROFESORUL VASILE DRĂGUŢ
rector al Institutului de Arte Plastice  şi Director General al Monumentelor Istorice, funcţie prin care a salvat multe valori naţionale.

Uniunea Scriitorilor din Romania si Grupul Ideea Europeana & EuroPress va invita la o lansare a volumului „De la Iasi la Ierusalim si inapoi” semnat de scriitorul Leon Volovici, eveniment care va avea loc Joi, 15 noiembrie, 2007, ora. 17.00, la sediul Uniunii Scriitorilor, Sala cu Oglinzi (Bucuresti, Calea Victoriei, nr. 115).
Invitati: Nicolae Balota, George Balaita, 
Nicolae Breban, Ion Ianosi, Leon Volovici
Amfitrioni: Aura Christi, Andrei Potlog
 

A aparut cartea "Maestrii spirituali-"la Proeditura. enciclopedie a celor mai importante figuri spirituale ale umanităţii. 
http://www.proedittura.ro/

Va recomand un site de carte cu vanzare online. Cartile comandate pe site au reduceri substantiale. 
Siteul Proeditura http://www.proeditura.ro

ţţţţţţ

HARTA LITERARA A BUCURESTILOR
Harta literară a Capitalei, care cuprinde şase trasee de obiective cu semnificaţie literară, istorică şi artistică, a fost lansată la Librăria Cărtureşti fiind prezentate harta cu traseele literare ale Bucureştiului şi o antologie de texte şi imagini despre Bucureşti şi despre alte oraşe implicate în proiect. Antologia cuprinde eseurile şi impresiile de călătorie ale 34 de autori români şi străini. 


ASOCIATIA "IULIA HASDEU", Club UNESCO, va invita 
joi , 1 noiembrie, ora 16,30 , PALATUL SUTU, la
Simpozionul inchinat memoriei Iuliei Hasdeu.


NICOLAE ROTARU vă invita Joi 25 10 ac ora 1100  la Centrul Cultural al MIRA, la lansarea vol CARTUSIERA FOV, Ed. Detectiv, in cadrul Salonului international de carte, prezidat de prof.univ.dr. Costica Voicu. Invitati de onoare D.R.Popescu, C.B.Stolnici,I.D.Balan, C.Leu, I.Badescu,I. Horea, D.T.Popa, N.Spiroiu, N.Dragos, P.Everac, M.Tupan, St.Mitroi, I.Marin, Fl.Popescu, V.Ursache, G.Sovu, H.Garbea, M.Micu, G.Arion, O.Ungherea, M.Epure, AT.Dumitrescu, G.Zarafu, G.Calugaru, G.Grosu,V.Baran etc.

Pe 19 octombrie, in cadrul salonului de carte Polemos gazduit de CMN, care prefatează Ziua Ostirii, Pavel Abraham şi Nicolae Rotaru au lansat cartea lor "Criza si comunicare", tiparita la Editura Detectiv. Au fost de fata mari personalitati ale culturii, structurilor de securitate natională, jurnalisti, public iubitor de carte. Tot cu acest prilej, s-a prezentat si cartea "Psi-comunicare" a lui Nicolae Rotaru, aflata la standul Editurii Academiei Nationale de Informatii. 

BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE A ÎMPLINIT 140 DE ANI
Din păcate, fără o sărbătorire aşa cum ar fi meritat cel mai important depozitar al cărturăriei româneşti şi al valorilor tipărite aflate în România, ca şi cel mai important loc de aprofundare a formării şi cercetării celor mai multe personalităţi din istoria intelectualităţii ţării, fără a i se da atenţia  care se acordă , să zicem, unor formaţii pop, folk sau heavy-metal, venerabila vârstă a marii instituţii naţionale marchează cu glorie lista evenimentelor princeps ale culturii noastre. 
Fondata in 1867 prin donatia de carti facuta de episcopul Buzaului, Dionisie Romano, Biblioteca Academiei deţine şi pune la dispoziţie circa 11 milioane de piese de patrimoniu si peste 3 milioane de carti. Cu o construcţie mai veche, ce poate deveni astăzi clădire-muzeu pentru arhitectura bucureşteană interbelică, fiind inspirat şi funcţional proiectata in ani '30 de arhitectul Duiliu Marcu, dar  şi cu o nouă cladire adăugând încă 16.000 de metri patrati de imperiu al cărţii, tipăriturii, documentului scris şi al celui imprimat, Biblioteca Academiei Române a avut în fruntea ei mari critici literari precum Perpessicius, Tudor Vianu, Serban Cioculescu, dar şi mari specialişti în biblioteconomie care i-au sistematizat în permanenţă tezaurul şi au modernizat accesul la valorile lui. În prezent este condusă de profesorul Dan Horia Mazilu. 

Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti sarbatoreste 70 de ani de existenta prin intermediul unor concerte, spectacole de teatru si proiectii, care se vor desfasura pana pe 4 noiembrie, readucand pe modesta ei scena atat de conseventa in lansari de talente artisti si formatii ale caror  inceputuri au trecut pe acolo pentru a deveni celebritati astazi.

BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE A ÎMPLINIT 140 DE ANI
Din păcate, fără o sărbătorire aşa cum ar fi meritat cel mai important depozitar al cărturăriei româneşti şi al valorilor tipărite aflate în România, ca şi cel mai important loc de aprofundare a formării şi cercetării celor mai multe personalităţi din istoria intelectualităţii ţării, fără a i se da atenţia  care se acordă , să zicem, unor formaţii pop, folk sau heavy-metal, venerabila vârstă a marii instituţii naţionale marchează cu glorie lista evenimentelor princeps ale culturii noastre. 
Fondata in 1867 prin donatia de carti facuta de episcopul Buzaului, Dionisie Romano, Biblioteca Academiei deţine şi pune la dispoziţie circa 11 milioane de piese de patrimoniu si peste 3 milioane de carti. Cu o construcţie mai veche, ce poate deveni astăzi clădire-muzeu pentru arhitectura bucureşteană interbelică, fiind inspirat şi funcţional proiectata in ani '30 de arhitectul Duiliu Marcu, dar  şi cu o nouă cladire adăugând încă 16.000 de metri patrati de imperiu al cărţii, tipăriturii, documentului scris şi al celui imprimat, Biblioteca Academiei Române a avut în fruntea ei mari critici literari precum Perpessicius, Tudor Vianu, Serban Cioculescu, dar şi mari specialişti în biblioteconomie care i-au sistematizat în permanenţă tezaurul şi au modernizat accesul la valorile lui. În prezent este condusă de profesorul Dan Horia Mazilu. 

Expozitia „Nicolae Grigorescu, permanenta a culturii romanesti” a fost deschisa la Sala Ronda a Bibliotecii Academiei Romane, pentru comemorarea a o suta de ani de la moartea pictorului  (1838-1907), prilej cu care vor avea loc o serie de evocari pe care le-au inaugurat  Dan Grigorescu si Ion Salisteanu, membrii corespondenti ai Academiei.


La Teatrul Metropolis din Bucuresti, Olga Tudorache si-a sarbatorit ziua de nastereca regizoare si protagonista, cu un spectacol al carui i-a fost scris special, "Peste cu mazare" de Ana Maria Bamberger. Din 1951, cand a terminat Institutul de Teatru, marea actrita a interpretat rolurile Vitoria Lipan in "Baltagul" lui Sadoveanu,  Cleopatra de Shakespeare, Antigona de Sofocle, l Ioana Boiu din "Suflete tari" de Camil Petrescu. Din 1976, Olga Tudorache a devenit si profesor universitar la catedra de actorie a UNATC Bucuresti, unde a format generatii intregi 

Teatrul "Ion Creangă" din Bucureşti organizează cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii, "100, 1.000, 1.000.000 de poveşti".

Manifestările din cadrul festivalului sunt variate şi cuprind, printre altele, spectacole, lansări de carte, expoziţii, ateliere de improvizaţie, dar şi multe alte surprize plăcute pregătite pentru micii spectatori.

Anul acesta participă la festival 12 teatre din România şi din străinătate – Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Italia, Lituania, Rusia.

Scriitorul, jurnalistul si dascălul militar Nicolae Rotaru va invita la lansarea cartilor CARTUSIERA FOV (Ed. Detectiv) şi PSI-COMUNICARE (Ed. ANI), joi 25 octombrie 2007 orele 11.00 la Centrul Cultural al MIRA din str. Mihai Voda, 17,sect.5, Bucuresti. Invitaţi:I.D.Balan, I.Badescu,R. Carneci, I.Chis, G.Cuza,N.Dragos, A.T.Dumitrescu, P.Everac,O.Goga, I.Horea,C.Leu,I.Marin, M.Micu, F.Neagu, D.T.Popa, D.R.Popescu,Fl. Popescu,S.Petrescu,G.Şovu,C.Troncota,M.
Tupan,O.Ungherea, V.Ursache
 
 

Un juriu format din Andrei Plesu, Livius Ciocarlie, Dumitru Avakian, Aurelia Mocanu si Alexandru Dabija i-a desemnat pe finalistii celei de-a VI-a editii a Premiilor Prometheus pentru Opera Omnia si Opera Prima.
Pentru Opera Omnia au fost alesi Mircea Ivanescu (literatura), Horia Andreescu (muzica), Barbu Brezeanu (arte vizuale) si George Banu (artele spectacolului). La categoria debut, finalistii sunt Vasile Ernu, Luiza Borac, Alexandru Radvan si Radu Nica. Premiile, acordate de Fundatia Anonimul pentru intreaga cariera si pentru debut, au o valoare de 100.000, respectiv 10.000 de lei. Castigatorii vor fi premiati pe 17 octombrie, la Clubul Prometheus.


Ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Animaţie Anim’est, ce se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, va aduce cinci secţiuni competitive în premieră, filme-vedetă în cadrul secţiunii Mozaic şi multe evenimente speciale. Proiecţiile vor avea loc la cinema "Elvira Popescu", Europa şi Union. Competiţia Anim’est cuprinde patru filme de lungmetraj, 47 de scurtmetraje, 33 de scurtmetraje ale animatorilor studenţi, 25 de animaţii româneşti, 17 videoclipuri şi şapte clipuri de advertising.

      

Personalitate marcanta a scenei lirice romanesti si europene, David Ohanesian a trecut în nemurire. Nascut pe 6 ianuarie 1927David Ohanesian a fost admis, in anul 1948, la Conservator, la clasa profesorului Aurel Costescu-Duca.
Intre 1950 si 1958 a fost prim solist al Operei Romane din Cluj-Napoca, apoi pana in 1977, prim solist al Operei Romane din Bucuresti. Intre anii 1968-1977 a fost artist invitat al Operei din Hamburg, unde a cantat cu cei mai renumiti dirijori ai vremii si a avut ca parteneri de scena nume impresionante ale artei lirice universale: Mirella Freni, Gwyneth Jones, Raina Kabaivanska, Lucia Popp, Tatiana Troyanos, Leonie Rysanek, Luciano Pavarotti, Peter Schreier, Nicolai Gedda, Carlo Bergonzi, Herman Prey, Montserrat Caballe etc.
La prima ediţie a Festivalului International "George Enescu", în anul 1958, David Ohanesian a interpretat magistral rolul lui Oedip, din opera cu acelasi nume a lui George Enescu, ducând apoi gloria operei enesciene la Paris, Atena, Berlin, Sofia, Stockholm, Moscova, Lausanne, Wiessbaden.
Printre alte succese importante din cariera sa se numara roluri, precum: Rigoletto, Iago, Amonasro, Renato, Tannhauser.
In 1999 a primit titlul de "Doctor Honoris Causa" al Academiei de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, iar in anul 2000 Ordinul National "Steaua Romaniei". In noiembrie 2006, baritonul David Ohanesian a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Ovidius" din Constanta. 
Cariera sa a cuprins peste 2.000 de spectacole. 
Alături de Iosif Sava a publicat valoroase consideraţii artistice în volumul« Patima muzicii ». 


ÎN RAHOVA, UN BUN EXEMPLU AL TEATRULUI DE CARTIER

Din 2006, câţiva tineri regizori, actori şi dramaturgi au transformat un părculeţ părăsit de pe Calea Rahovei într-un loc în care prezintă spectacole sau proiecţii de filme  inspirate din problemele carierului şi ale cetăţenilor lui. acestora. Prima piesă a noului spectacol are ca temă donarea de sânge. Personajele unei alte piese sunt delincvenţii unui foarte modern centru de reeducare. Conflictul între locatarii unui bloc acoperit de un mesh este subiectul celei de-a treia piese, iar personajele celei de a patra locuiesc în case revendicate de foştii proprietari. Confruntarea dintre proprietarul care a câştigat imobilul în instanţă şi familia care trebuie să elibereze casa şi nu are unde să se ducă a fost momentul care a stârnit şi cele mai multe reacţii. La 20 metri de părculeţ sunt două familii care şi-au mutat deja lucrurile în stradă. O ultimă piesă-experiment în care spectatorii sunt invitaţi să îşi spună părerea despre căsătoria între persoane de acelaşi sex şi intermezzo-uri cu clovni întregesc spectacolul care, spre a se bucura de succes, ar avea nevoie şi de nişte scaune sau bănci din partea primăriei, pentru ca spectatorii să nu mai stea în picioare. Artiştii au făcut destul, pe lângă creaţia lor ocupândus-e şi de plantarea unor pomi în jur, ca să întregească scenografia. 


Va invit sa cititi un sondaj incitant marca BCS despre increderea in  
elitele romanesti. Un esantion reprezentativ de 1.126 adulti ne-a  
servit ca baza de analiza. O echipa de 80 de operatori de interviu a  
mers din casa in casa si a rugat pe fiecare din acesti subiecti sa  
spuna care sunt primii 2 oameni pe care ii admira cel mai mult din  
domeniul politicii, afacerilor, societatii civile, muzicii,  
fotbalului, care sunt cele mai sexy 2 persoane publice si care sunt  
cele mai importante personalitati culturale in viata. Rezultatele  
obtinute sunt fascinante, iar comparatiile cu datele sondajului de  
anul trecut releva atat constante, cat si schimbari in structurile  
axiologice ale publicului. Daca primele locuri pe podiumul politic  
sunt adjudecate de aceiasi indivizi (Traian Basescu, Ion Iliescu, Gigi  
Becali) in ponderi relativ neschimbate, batalia pentru locurile  
secunde a produs rasturnari majore de situatii: Stolojan si Melescanu  
au crescut vertiginos, Mona Musca s-a prabusit dramatic, la fel ca si  
Mircea Geoana, iar politicieni din tanara generatie, precum Victor  
Ponta, Mihai Razvan Ungureanu, Ludovic Orban, Daciana Sarbu, Elena  
Udrea, Lavinia Sandru sau Anca Boagiu au cucerit fulgerator simpatiile  
publicului. Mai rapid decat in politica, in domeniul presei o noua  
generatie de jurnalisti s-a impus cu mare autoritate in preferintele  
alegatorilor.

Corelatia acestor simpatii cu datele socio-demografice si cu  
intentiile de vot releva profile incitante. Astfel, fanii echipei  
Rapid ii admira deopotriva pe Traian Basescu si Ludovic Orban, pe cand  
dinamovistii il prefera pe Ion Iliescu si Victor Ponta. Robert  
Turcescu, Teo Trandafir si Mihaela Radulescu au cucerit inimile  
alegatorilor PD-isti, pe cand Serban Huidu, Lucian Mandruta si Mircea  
Radu au sedus electoratul PNG. Iar Ovidiu Ioanitoaia trezeste multe  
simpatii printre votantii PNL. Cantecele Irinei Loghin, Corinei  
Chiriac si ale lui Benone Sinulescu fac sa vibreze in primul rand  
inimile PD-istilor, pe cand cele ale lui Dan Bitman, Cristi Minculescu  
si Nicolae Furdui Iancu emotioneaza in special pe alegatorii PNL. Iar  
Ion Dolanescu ramane de departe idolul PSD-istilor.

Preferintele sexuale ale votantilor PD se indreapta hotarat catre  
Monica Columbeanu, Roxana Ionescu si Simona Patruleasa, pe cand in  
fantasmele erotice ale PSD-istilor o intalnim, suprinzator, pe Mona  
Musca. Iar junele liberale viseaza la Stefan Banica jr si Catalin  
Botezatu. Daca barbatii o gasesc cea mai sexy persoana publica pe  
Elena Udrea, femeile o prefera pe Mihaela Radulescu ca VIP sexy.

In fotbal, liberalii il admira pe Ionel Ganea, democratii pe Claudiu  
Niculescu, PSD-istii pe Ion Danciulescu si Danut Coman, femeile pe  
Cristi Chivu, iar barbatii pe Dorinel Munteanu, batranii pe Adrian  
Mutu, iar tinerii pe Banel Nicolita.

In ciuda intensei satanizari facuta de Traian Basescu, Dinu Patriciu  
este admirat in primul rand de PD-isti. Adrian Porumboiu si Cristian  
Tantareanu au fanii cei mai numerosi printre alegatorii liberali, pe  
cand Dan Voiculescu si Silviu Prigoana sunt admirati in special de  
PSD-isti.

Citind graficele si tabelele anexate veti descoperi si alte profile  
interesante: Bogdan Olteanu place teribil PD-istilor; Ludovic Orban e  
admirat masiv de femeile din Bucuresti; unul din 5 fani ai lui Adrian  
Nastase e PD-ist; Adrian Cioroianu e apreciat foarte mult de PSD-isti.

In galeria elitelor romanesti se regasesc si numeroase personaje  
exotice: Silviu Prigoana si Irinel Columbeanu sunt oameni de afaceri  
ce starnesc multe simpatii. Nicoleta Luciu ocupa un loc important pe  
podiumul preferintelor personalitatilor din societatea civila, Nicolae  
Guta ocupa locul 6 in preferintele artistilor din muzica; aproape 1  
din 3 oameni o mentioneaza pe Elena Udrea ca cea mai sexy persoana  
publica din tara; Marius Tuca este un important personaj al culturii  
romane.

In comentariul sau, profesorul Sorin Adam Matei de la Universitatea  
Purdue, Indiana, SUA, compara ierarhiile obtinute cu pozitia astrelor  
in univers, reusind o fascinanta analiza, iar colegul Codrin Scutaru  
de la Universitatea Bucuresti contureaza profilele microbistilor  
romani pe baza corelarii simpatiilor sportive cu cele politice.

Cu respect,
Bruno Stefan ? presedinte BCS


Sondajul poate fi accesat si pe  
http://sondaje.info/wp-content/uploads/2007/09/galeria-valorilor-romanesti.pdf



gasiti GRATUIT revista Invitatie in Carpati  nr. 82 la http://iic.alpinet.org;

88 pagini A4, 13 harti, 114 fotografii:  trasee in Muntii Rodnei si Suhard; noutati pe creasta de vest a Fagarasului; creasta Muntilor Berzunti; cea mai mare ciuperca din Romania; pesteri din Muntii Rodnei si Fagarasului; bibliografie montana la zi.

 

tot GRATUIT, ghiduri cu harti la zi:  Retezat, Fagarasului, Bucegi, Macin, Latoritei, Tibles, Maramuresului, Paring, Dobrogea, Locvei, Berzunti.   Suntem enciclopedia geografica a Romaniei; informatii foarte utile pentru cei care sunt la scoala (sau facultate de profil).   Informatii complete, in premiera; singura reprezentare fotografica explicata a tarii.   Bucurati-va de splendorile Romaniei; macar vizual.



Intre 27 si 30 septembrie la Centrul National al Dansului  din Bucuresti, vor putea fi vazute paisprezece spectacole in cadrul Zilelor dansului „Restart 07“ Zilele Dansului,. Conceput ca o retrospectiva care aduna citeva dintre cele mai semnificative spectacole de dans contemporan din anul 2006 si  2007,  manifestarea artistica este prima de acest tip din sfera dansului contemporan autohton, care are in program aproximativ patru spectacole in fiecare zi, intre orele 19.00 si 22.00. 
 Evenimentul reuneste artisti consacrati si altii la inceputul carierei. In afara de momentele de dans artistic, evenimentul mai cuprinde si citeva proiectii ale unor pelicule: premiera „Fara cuprins“, regizata de Ion Dumitrescu, si „Manufacturing“, de Paul Dunca. 

În Bucureşti, pe 26 septembrie la ora 18.00 în Piaţa George Enescu se va inaugura ediţia 2007 a cunoscutei manifestări ”Vienna Music Film Festival, încercând să aducă într-un spaţiu al muzicii bucureştene un crâmpei din oraşul muzicii. Timp de cinci zile vor fi prezentate piese de mare interes ale creaţiei muzicale internaţionale, iar proiecţiile de film vor fi precedate de recitaluri de muzică live. Ăn acelaşi timp, Viena va veni cu standuri cu produse de patiserie, cafenele şi terase în completarea atmosferei culturale. 


„Festivalul dintre blocuri" eveniment de cultură urbană ce se înscrie în campania Kartier, iniţiată în Bucureşti de Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane a avut loc în parcul aflat în spatele Palatului de Justiţie, botezat „Trifoiul" chiar cu această ocazie. Bucureştenii au avut parte de concursuri sportive de trial biking, street-dance şi street-ball, concerte hip-hop şi folk, demonstraţii de break-dance, vizionări de filme în nocturnă şi lansări de carte. 

CEA MAI LARG DESFĂŞURATĂ EDIŢIE A FESTIVALULUI GEORGE ENESCU
 Festivalul a început la 1 septembrie întrunind pe parcurs orchestrele simfonice: Filarmonica din Oslo, dirijată de Jukka – Pekka Sasaraste, cu programul Stravinsky, Enescu – Suita a III-a pentru orchestră – Bartok şi Ravel: Orchestre de Paris şi dirijorul Christoph Eschenbach cu Debussy şi Dvorak; Filarmonica Arturo Toscanini şi Lawrence Foster cu Enescu – Simfonia III: Filarmonica din München cu Ion Marin cântând Enescu – Simfonia I, Hindemith, Prokofiev şi Orff; Orchestra Naţională Rusă, condusă, pe rând, de Charles Dutoit şi Cristian Mandeal; şi Valery Gergiev cu a sa Rotterdam Philharmonic Orchestra in Mahler; şi Enescu – Suita pentru orchestra nr. 2.
 De asemenea, concertele camerale de noapte de la Ateneul Român au oferit unei săli arhipline programe de mare fineţe şi rafinament. Cristian Mandeal a condus Orchestra de cameră a Filarmonicii George Enescu în monumentala Artă a fugii de J.S. Bach/ Erich Bergel; apoi, Europa galante, condus de Fabio Luisi, Ansamblul Hesperion XXI, condus de Jordi Savaal, şi Münchener Bachsolisten, dirijor Gerd Schaller. Virtuozii din Bucureşti, sub bagheta lui Paul Goodwin; Zukerman Chamber Players – care au inclus în programul lor şi Trio-ul pentru corzi "Aubade"de Enescu şi Trio-ul Beaux Arts – care a oferit o versiune a lucrării "Serenade Lonaine" de George Enescu! Duo-ul Martha Argerich şi Nelson Freire şi marea satisfacţie oferită de Murrai Perahia. Lista soliştilor începe cu Boris Berezovsky şi Abdel – Rahaman el Bacha, continuând cu Pinchas Zukerman şi Martha Argerich, Leonidas Kavakos, Evgeni Kissin, Joshua Bell şi Steven Isserlis – solist în Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră de George Enescu. London Symphony Orchestra, sub bagheta celebrului dirijor englez Sir Colin Davis, impreuna cu pianistul rus Evgeny Kissin, au evoluat vineri cu mare succes la Sala Palatului. 
Festivalul International "George Enescu" s-a incheiat tot la Sala Palatului, cu concertul de gală în care, sub bagheta dirijorului Ion Marin au evoluat Orchestra Filarmonicii din München, Corul Filarmonicii bucurestene, condus de Iosif Ion Prunner, Corul National de Camera "Madrigal", condus de maestrul Marin Constantin, de asemenea soprana Simina Ivan, tenorul Cosmin Ifrim, basul Stefan Ignat. 

Zilele Bucureştiului
vor ţine de vineri 20 septembrie până duminică 23 septembrie şi se vor încheia cu spectacolul "Nopţi albe". 
Alături de Paris, Roma, Madrid, Bruxelles şi Riga, Bucureştiul  va realiza pentru prima oară în Piaţa Constituţiei, pe cheiul Dâmboviţei şi în Centrul Istoric, în zonele reabilitate de pe Lipscani şi Smârdan un spectacol care va începe sâmbătă, la ora 18.00, şi se va termina duminică, la patru dimineaţa. 
Arcul de Triumf va fi deschis şi el toată noaptea, astfel încât oricine poate să vadă Bucureştiul de pe el. Teatrul „Odeon" va ieşi pentru o noapte în stradă, pe platoul din faţă, şi va pune în scenă „Milonga Pu blica”. Celelalte teatre din Capitală vor fi şi ele deschise, începând cu ora 19.00, iar la ArCuB se va juca piesa „Străini în noapte", de Radu Beligan. 
Muzeele din Capitală vor fi deschise toată noaptea, iar accesul vizitatorilor va fi liber, în toate instituţiile culturale bucureştene. 


Dan Grigore a sarbatorit 50 de ani de cariera artistica
 In varsta de 64 de ani, marele nostru pianist a sustinut un concert aniversar la Sala Palatului. 
Nascut pe 6 august 1943, maestrul Dan Grigore si-a aniversat 50 de ani de cariera pianistica printr-un eveniment cu totul deosebit din cadrul Festivalului „Enescu”:  Un  concert de factura deosebita care a avut loc la Sala Palatului, in ziua de 14 septembrie 2007. 
Dan Grigore a cantat in compania Orchestrei Filarmonicii din Dresda si a dirijorului spaniol Rafael Frühbeck de Burgos. In program: celebra Rapsodie de Serghei Rahmaninov, pe o tema de Paganini. 

Antologie de Radu Carneci - Totem - Poezie francofona din Africa si Caraibe
ISBN 973-577-478-X 

„Poeziile cuprinse în Antologie exprima realitatiile africane, oglindesc idealurile africane: lupta pentru independenta impotriva imperialismului cu mii de fete, dar si iubirile si visurile africane: patria si pamantul, femeia iubita, omul si moartea. Iata teme comune tuturor oamenilor inca de la aparitia lui homo sapiens. Apoi, mai este vorba despre stilul poeziei africane […] E stilul Africii negre, stil pe care il aflam in dans, muzica, sculptura si care se caracterizeaza in mod esential prin imagine simbolica si ritm. Ma refer la un ritm care anima cantecul, care nu e o simetrie monotona, ci sincopa si contratimp, asa cum sunt semnele vietii insesi

Comunicarea internaţională şi promovarea limbilor naţionale 


În Uniunea Europeană, prin definiţie o unitate în diversitate, sunt 27 de state şi 23 de limbi oficiale şi, neîndoielnic, extinderile viitoare vor înscrie altele noi. Depăşirea barierelor lingvistice, necesară pentru o comunicare optimă, beneficiază de aportul tehnologiilor informatice, în afara cărora este de neimaginat durabilitatea oricărei strategii de dezvoltare. Masa rotundă cu tema “Tehnologiile lingvistice, o prioritate a prezentului, o necesitate a viitorului: contribuţii, direcţii de acţiune şi proiecte româneşti””, organizată de Academia Română, cu participarea domnului Leonard Orban, Comisar European pentru Multilingvism, a pus în dezbatere problemele specifice cercetării academice din domeniile informaticii şi lingvisticii, care să răspundă eficient exigenţelor comunicării europene. 

 
  Programul SEI  

Sistemul Educaţional Informatizat este un program complex iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, al cărui obiectiv de bază îl reprezintă susţinerea procesului de predare-învăţare în învăţământul preuniversitar cu tehnologii de ultimă oră. Programul sprijină obiectivele reformei educaţionale în conformitate cu planul de acţiune eEurope 2005, demarat de Uniunea Europeană ca parte a iniţiativei europene eLearning. 

Programul este implementat de un parteneriat public-privat. Principalele companii implicate în implementarea SEI sunt SIVECO România, HP şi IBM.  


   Castigatorii Galei Tanarului Actor HOP 2007 
 
 
  
Editia din 2007 a Galei Tanarului Actor HOP s-a încheiat în seara de 4 septembrie. In urma deliberarii juriului format din Felix Alexa (regizor), Alexandru Berceanu (regizor), Andreea Bibiri (actrita), Florin Fieroiu (coregraf) si Cristina Modreanu (critic de teatru), s-au desemnat castigatorii: 
 
 
• Premiul pentru cel mai bun actor – RADU IACOBAN – „Mizerie” dupa „Sex, drugs and rock’n’roll” de E. Bogosian 
• Premiul pentru cea mai buna actrita – ANA MACOVEI – „Lucruri mici” de Gabriel Pintilei 
• Premiul pentru cel mai bun grup – IN ASTEPTARE, regia Dan Lupu, participa: LILIANA FARCAS, SORANA HUIDAN, CASIANA SUTEU, DAN LUPU, TUDOR MUNTEANU 
• Premiul Sica Alexandrescu – ANIELA PETREANU – „Va urcati la prima?” de Teodora Herghelegiu 
 
 
Alte premii oferite in cadrul Galei HOP: 
 
• Premiul Timica, oferit in cadrul Asociatiei Master Class de Candole Partners – ANA MACOVEI – „Lucruri mici” de Gabriel Pintilei 
• Premiul pentru monolog clasic, oferit de actrita Dorina Lazar – NU SE ACORDA 
• Premiul „Generatia Asteptata” acordat de ziarul Cotidianul, prin reprezentanta sa, criticul teatral Doamna Lena Boiangiu – AXEL MOUSTACHE – „Nisip in buzunarul de la piept”, de Victor Dragan 
• Premiul „Maria Filotti” – SIMINA COJOCARU – „Un cantec de clovn” dupa Jonas Gardell 
 
 
Premiile publicului: 
 
• Cea mai buna actrita – ANA MACOVEI, „Lucruri mici” de Gabriel Pintilei 
• Cel mai bun actor – RADU IACOBAN – „Mizerie” dupa „Sex, drugs and rock’n’roll” de E. Bogosian 
• Cel mai bun grup – MOSTENIREA, regia Lucia Muresan, , participa: DORIN IONESCU, MARIA-ANTOANETA TUDOR, SIMONA FABIAN, CATALIN CIURDAR, XENIA ALINA GRIGORE, CALIN RADULESCU
 
 

„LĂSAŢI BISERICA SĂ-ŞI ALEAGĂ PĂSTORUL !”

Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) îşi manifestă public îngrijorarea faţă de repetatele încercări ale unor politicieni sau lideri de opinie de a influenţa, prin mass-media sau pe alte căi, alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, urmărind numai interesele unor partide sau grupuri de influenţă, adeseori în totala ignorare a tradiţiei şi realităţilor bisericeşti. 
Considerăm că este în afara adevăratei religiozităţi şi lipsit de moralitate ca anumite persoane şi cercuri informale să încerce să-şi facă popularitate „credibilă” pe seama singurei Instituţii naţionale care i-a însoţit pe români în toată istoria lor şi care, şi din cauza neimplicării moralei în politică, rămâne, conform tuturor sondajelor de după 1989, Instituţia cu cel mai mare credit public din România.
AZEC cere întregii clase politice, ca şi factorilor de influenţă publică neavizaţi în treburile bisericeşti, să păstreze decenţa şi să renunţe la încercările de influenţare a votului Colegiului Electoral Bisericesc care pe 12 septembrie îl va alege pe cel de-al şaselea Patriarh al României. 
Lăsaţi forurilor consacrate ale Bisericii, care este şi trebuie să rămână mai presus de conjuncturile politice şi de interesele lumeşti, şansa şi răspunderea de a alege pe viitorul părinte spiritual al majorităţii românilor de pretutindeni. 
Singurul agent electoral „admis” în acest eveniment major este Duhul Sfânt. Şi dacă aşa mărturisim, ca dreptcredincioşi creştini, să ne şi comportăm ca atare, evitând să cădem în păcatul de a face din Dumnezeu şi din Biserica Lui o anexă a capriciilor şi intereselor noastre trecătoare.

 
AZEC este o asociaţie non-guvernamentală nou înfiinţată, formată din peste 100 de ziarişti creştini şi editori de carte religioasă

Concertul corului de camera "PRELUDIU" in cadrul Festivalului International "George Enescu" - editia a XVIII-a

Data: 02.09.2007
Loc: Bucuresti
Adresa: Str. Franklin nr. 2
Telefon: 315.81.65
Fax: 31.19.62
Email: tinerimearomana@b.astral.ro
Site: http://www.festivalenescu.ro/
 

In program:

Dan Buciu - Visare 
Vinicius Greftens - Cocorii 
Tudor Jarda - Ma luai, luai 
Adrian Mociulschi - Introduit, Agnus Dei 
Martian Negrea - Psalmul 123 
Paul Constantinescu - Axion 
Alexandru Pascanu - Noapte de mai 
Felicia Donceanu - Intre pasari 
Adrian Pop - Apa (Das Wasser) 
Richard Oschanitzky - Doua colinde laice 
Vasile Spatarelu - Catre… 
George Enescu - Waldgesang 


Dirijor: Voicu Enachescu


Incepe Festivalul International "George Enescu"

Anul acesta, Festivalul International “George Enescu” debuteaza maine si se anunta a fi un adevarat maraton care se va incheia in 23 septembrie.

Festivalul este un maraton atat prin durata manifestarii, mai bine de 3 saptamani, dar si un adevarat tur de forta pentru public, care in unele zile poate sa asiste la nu mai putin de 5 spectacole.

Este in orice caz o noua editie marca Ioan Hollender, exceptionalul director al Operei din Viena care si-a transferat know-how-ul si asupra celui mai important si, de altfel, singurul festival international de muzica clasica din Romania. Iar marca Hollender se regaseste probabil cel mai bine conturata chiar in conceptia concertului de deschidere a festivalului, care va avea loc maine, 1 septembrie, de la ora 20,00, la Sala Mare a Palatului. La conferinta de presa din 24 iulie, Ioan Hollender a dat detalii despre acest concert, sa recunoastem, atipic, pentru ca mai bine de 3 ore publicul va asista la un gradios recital de opera, cu cele mai cunoscute arii din repertoriul liric.


Opera Nationala Bucuresti organizeaza sambata, 25 august, un concert extraordinar, care va cuprinde secvente din opere celebre: "Nunta lui Figaro" de Mozart, "Trubadurul", "Traviata" si "Rigoletto" de Verdi, "Tosca" si "Boema" de Puccini, "Carmen" de Bizet, "Liliacul" de Strauss sau "Carmina Burana" de Carl Orff.

 

Concertul, desfasurat sub bagheta dirijorului Iurie Florea, va avea loc in aer liber, iar publicul va  avea acces gratuit. 

www.victoritadutu.wordpress.com
www.victoritadutu.home.ro
www.ilinca.wordpress.com
www.ilincanatanael.wordpress.com
victoritadutu@yahoo.com
0740279908

EXPOZITIA IN INTREGIME O VIZITATI PE
www.ilincanatanael.wordpress.com



EXPOZITIE ROMANEASCA DE PICTURA 
in POLONIA
 organizata de 
DOMNUL CONSUL  ONORIFIC AL ROMANIEI 
CORNEL CALOMFIRESCU 
cu titlul
PUNCTUL DE LA INFINIT 
a artistei
VICTORITA DUTU
 
Prezentam mai jos programul itinerariului expozitiei: "PUNCTUL DE LA INFINIT"  
cu titlul original in limba polona 

"MIEJSCE  Z  KONCA NIESKONCZONOSC - WYSTAWA MALARSTWA RUMUNSKIEGO"
 lista oraselor si datele vernisajelor:
 Kudowa Zdroj - 30.06. - 06.07.  2007. - D P T CYGANERIA-*   Str. 1-go Maja 29 Vernisaj: 30.07. 2007. ora.: 19,00
  Duszniki Zdroj - 09.07. - 18.07.  2007. - DWOREK CHOPINA -* PARK  ZDROJOWY Vernisaj: 09.07.2007. ora.: 16,00
  Polanica Zdrój - 19.07. - 1.07. 2007.  - Miejska Galeria Sztuki-  Str. Lipowa 2, Vernisaj: 19.07.2007. ora: 17,00
  Nowa Ruda - 3.08 - 10.8.08.2007. - MIEJSKI OORODEK KULTURY -* Str. Strzelecka 2-a Vernisaj: 03.08.2007. ora: 17,00
  Bystrzyca Klodzka  11.08 - 21. 08. 200r  - Muzeum Filumenistyczne w Bystrzycy Klodzkiej -* Str. Maly Rynek1, Vernisaj: ora 17.00

Seara de film roamanesc  - WIECZOR Z FILMEM  RUMUNSKIM : "Contele Dracula" - "Ksiaze Dracula" Kudowa Zdroj - Park Zdrojowy -  29.06.2007r.  ora: 21.30
Concert de muzica romaneasca  - KONCERT  MUZYKI  RUMUNSKIEJ - Zespól kameralny Fascination - Filarmonioca Jelenia Gora - Kudowa Zdroj - Park Zdrojowy - 30.06.2007r.  ora.: 16.00
in program - W programie :
 Mariora  fantazja rumuñska  Eugen Mareczek
 Tance rumuñskie  Bella Bartok
  Rumenüsch  Jo Knümann
 Oblivione  Astor Piazzola
 Frohes wochenend  Józef Rixner
Jalousie  Jacvob

La vernisaje, care au fost in complexuitatea lor, in "Valea Klodzk" un mic
 festival de cultura romaneasca, premergator actiunii de parteneriat a
 orasului Calimanesti cu unul din orasele mentionate, au participat edili
 oraselor la fiecare fiind prezent primarul si consilieri ai consiliilor de
 administrare locala.
 Multi dintre vizitatorii expozitiei au dorit achizitionarea unora dintre
exponate, acest lucru nu a fost posibil avand in vedere faptul ca expozitia
 trebuia sa-si urmeze intinerariul stabilit.
 
 De asemenea ca o completare, la vernisaj au avut loc degustari de vinuri romanesti precum si degustari de mancaruri romanesti printre care sarmalute in foi de vita ca la Romania acasa.
 
 


 Aveti atas imangini de la vernisaj si cele
 douazeci si cinci de lucrari pe care le puteti
 viziona pe siturile :
 www.ilincanatananel.wordpress.com
www.ilinca.wordpress.com



Prin Expozitia intitulata Punctul de la infinit artista isi propune sa realizaze noi forme de exprimare prin elementele geometrice care trimit la ordine si la armoia din lume, care este una matematica. In  acelasi timp simbolurile si culorile au o tenta religioasa pentru ca artista considera ca aceasta oerdine matematica care este prezenta in cratie etse ordinea pe care Dumnezeu a pus-o si omul, artistul trebuie sa cunoasca si sa caute aceasta ordine. Ceea ce propune artista Victorita Dutu prin pictura ei  este urmatoarea idea, ca arta din zilele noastre trbeuie sa vorbeasca despre nevoia noastra de Dumnezeu, de absolut, de infinit, de ordine , de liniste , de armonie. Artistul trebuie sa lupte impotriva tendintelor distructive si haotice pe care le prezinta imaginea sub toate aspectele ei din zilele noastre. 
     Asistam mereu la imagini care ne bulverseaza, ne agaseaza ne scindeaza prin interior, ne determina sa cadem dintr-o directie spirituala si fireasca intr-una pragmatica. Or arta viitorului trebuie sa revina la ceea ce a fost ea dintotdeauna, mistica, o arta a templului unde omul mergea sa se reculeaga sa se roage sa devina mai puternic. Arta nu mai trebuie sa vorbeasca despre disolutia eului ci despre mantuirea lui. 
Va invitam sa vizitati expozita on-line si sa fiti mai apropae de vizitatorii din Polonia care datorita efortului depus de Domnul consul Conel Calomfirescu picturile ei au putut fi appreciate si au fost o bucurie pentru cei care lea-u admirat.
Multumim  si pe aceasta cale Domnului Consul Cornel Calomfirescu pentru straduinta de a organiza acest intierariu in zece orase a unei artiste tinere din Romnia

Ilinca Nathanael 


PORT@LEU
portalul nostru lansează aici o rubrică intitulată:
„CARTE DE COMENTAT”
în care publicam texte primite de la diverşi autori, iar vizitatorii care vor să intre în dialog cu ei sau să exprime păreri despre cartea respectivă, sunt rugaţi sa acceseze „FORUM” prin butonul din meniul principal aflat pe prima pagină. Astfel Forumul portalului nostru va deveni un funcţional cadru de dezbatere pentru oricine se implică în reţeaua www.cartesiarte.ro
Începem cu un articol de Prof. Dr. Titus FILIPAŞ

Muzeul Naţional de Artă al României, găzduieşte o expoziţie de gravura secolelor XVII-XIX, a celebrului Peter Paul Rubens. Lucrările sunt expuse în cele două săli ale Galeriei de Artă Europeană, special amenajate. Expoziţia prezintă un număr de 28 de gravuri realizate în atelierul lui Rubens, pe teme religioase şi mitologice, câteva portrete şi peisaje.

Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu va avea loc între 1 şi 23 septembrie, la Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Braşov, Timişoara, Cluj şi Sinaia. La spectacolele din seria „Creaţia muzicală românească contemporană" de la Ateneul Român, ca şi la „Dimineţi enesciene" de la Sala Mică a Palatului, intrarea va fi gratuită, iar la recitalurile şi concertele organizate în cadrul Concursului Internaţional „George Enescu", accesul va fi gratuit şi se va face în limita locurilor disponibile, iar posesorii de abonamente vor avea prioritate.
  

Edţia a II-a Bucureşti SummerJam 07
31 august 2007 - 2 septembrie 2007
Primul festival autohton de Hip-hop se va desfăşura anul acesta în diferite locaţii indoor şi open air din Capitală şi va avea drept invitaţi nume de marcă ale Hip-hop-ului.
Concertele vor avea loc pe terasa Old School de pe Caleea Stirbey Voda. Primele confirmari: DEFARI, CESAR COMANCHE şi DJ-ul irlandez FLIP, iar dintre trupele Hip-hop autohtone vor fi prezente La Familia, K-Gula, Cedry2k, Funktastics, Ad Litteram, USM, KaTaNa, Cast, Zombie,THC, Da Hood, Kazi Ploae si Yawn & Spooke şi R.A.N.-S. Înscrierile la toate competiţiile sunt încă deschise
. 

   	Publicaţie nouă editată de CRDE!  	
	Publicaţia "Buna guvernare în comunităţi multietnice: condiţii, instrumente, bune practici, modalităţi de a realiza si măsura buna guvernare la nivel local" este un instrument ce doreşte sa promoveze o înţelegere comună a conceptului de bună guvernare, precum şi un ghid de aplicare a bunei guvernări la nivel local. 	

 Participare românească la Sărbătorile oraşului Setúbal  *În perioada 31 iulie - 6 august 2007, Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Frăţia - Asociaţia Emigranţilor Români şi Moldoveni din Setúbal (Portugalia), organizează standul comunităţii româneşti la Sărbătorile oraşului Setúbal.

A DOUA EDITIE A CONCERTULUI LIMBII ROMANE
La 31 august 1989, cu aproape 4 luni înainte de prăbuşirea regimului comunist dela Bucureşti, dincolo de Prut, autorităţile decideau, la presiunea maselor, repunerea în drepturile istorice a limbii române.
 .Pe 31 august 2006 11 formaţii au răspuns chemării şi au acceptat să cânte pe treptele TNB pentru a aduce în atenţia bucureştenilor problemele cu care populaţia din stânga Prutului se confruntă. O tristă coincidenţă a făcut ca în acel moment 9 tineri să fie arestaţi la Chişinău deoarece manifestaseră legal pentru a le fi respectate drepturile.
În acest an ediţia a 2-a a “Concertului Limbii Române” se va desfăşura la aceeaşi dată, în acelaşi loc. Trupele vor fi mai numeroase, genurile muzicale vor fi mai diverse, doar mesajul va rămâne acelaşi: românii de peste Prut trebuie lăsaţi să îşi vorbeasca şi să îşi înveţe limba, să cunoască istoria reală a strămoşilor lor, să aibă dreptul de a-şi alege singuri drumul.

Decorarea Centrul Dansului  de catre trei artişti din Marea Britanie, SUA şi Belgia. Ei vor decora pereţii Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti cu lucări de graffiti şi stencil. Instituţia va găzdui expoziţia Commonplayground, deschisă între 8 şi 31 august. Expoziţia cuprinde peste 20 de lucrări, graffiti-uri, stencil-uri sau piese în lut, care vor integra Centrul Naţional al Dansului în aria culturii urbane. Între organizatori se numără şi Muzeul Naţional de Artă al României. 

 ApăAerFoc: maraton teatral cu mare succes de public  *În perioada 14 iulie – 5 august 2007 s-a desfăşurat la Bucureşti, în Parcul Tineretului, Festivalul de teatru în aer liber ApăAerFoc. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român, a adus în România patru trupe de prestigiu: Strange Fruit, Teatro Ka, Ilotopie şi Tuig.

MUZEUL NAŢIONAL DE ARTA AL ROMÂNIEI ANUNŢĂ :
După aproximativ şase luni de lucrări de reamenjare, Galeria de Artă Europeană a fost redeschisă publicului într-o nouă formulă pe 21 iunie.
Importante lucrări de artă recent restaurate sunt din nou prilej de admiraţie. Dintre acestea menţionăm: Buna Vestire de Tintoretto, Întoarcerea fiului risipitor de Bernardino Licinio, Venus şi Amor de Lucas Cranach cel Bătrân, Triumful Fecioarei înconjurată de Îngeri de Pedro Campaña. 
  Premiera evenimentului o constituie includerea în expunerea permanentă a unui număr important de picturi, sculpturi şi obiecte de artă decorativă ce nu au mai fost prezentate publicului în ultimii ani. Dintre picturi amintim: Lupta lui Hercule cu centaurul Nessus de Luca Giordano, Sfânta familie de Giorgio Vasari, Fuga lui Iacob de Jean Tassel, Iisus şi păcătoşii pocăiţi atribuit lui Anton van Dyck sau prestigioasa donaţie Madona cu Pruncul de Francesco Raibolini (numit Il Francia), care a intrat în patrimoniul muzeului în 2004 şi este expusă acum pentru prima dată. 

Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale anunţă apariţia a trei albume în colecţiile editoriale: „Tradiţii” şi „Albumul de artă populară”, coordonator: Oana Gabriela Petrică - director CNCPCT.

 

Taraful Haiducilor din Clejani, în concert la Bucureşti

După trei ani de absenţă în România, Haiducii au decis că este momentul pentru un concert care a avut loc marţi, 31 iulie, în spaţiul experimental E-Uranus din Bucureşti. Organizat de Metropolis Film, spectacolul Haiducilor a fost precedat de proiecţia filmului "Gadjo Dilo", regizat de Tony Gatlif, cu Rona Hartner în rolul principal, tocmai pentru a prelungi magia unui film prin culoarea şi muzica lăutărească autentică. 
Cei peste 500 de spectatori au înconjurat şi au dansat în jurul scenei improvizate din câteva umbrele, scena pe care trei generaţii de lăutari cu vârste cuprinse între 20 si 85 de ani au trecut prin cele cinci albume scoase până acum. După miezul nopţii, cei 12 interpreţi au încălzit la propriu publicul, în cea mai răcoroasă noapte a verii, cu melodii 
Taraful Haiducilor din Clejani susţine încă din 1988 concerte prin toată lumea, începând din Franţa, până în Japonia şi Singapore. BBC World Music i-a considerat în 2002 "cel mai bun grup din Europa şi Orientul Mijlociu"... 

	

Tudor Popa a re-devenit cetăţean român
::: www.voceabasarabiei.com :::

"Jur sa fiu devotat patriei si poporului roman, sa apar drepturile si interesele nationale, sa respect Constitutia si legile Romaniei", a jurat marti Tudor Popa la Ministerul Justitiei inainte de a primi documentele de cetatean roman. Dosarul lui fusese aprobat inca din 2005 la presiunile societatii civile de pe ambele maluri ale Prutului. Totusi, obtinerea cetateniei romane de catre Tudor Popa nu e legata de faptul ca cetatenii romani ai Basarabiei si Bucovinei au fost lipsiti de cetatenia romana in 1940 fara ca ei sa doreasca acest lucru si fara ca statul roman sa le-o ia. Tudor Popa, Andrei Ivantoc si Alexandru Lesco au primit recent Ordinul National Steaua Romaniei si distinctii din partea societatii civile romanesti. Joi Primaria Capitalei va discuta propunerea inaintata de Civic Media privind conferirea cetateniei de onoare a Bucurestilor celor trei eroi romani. Luni, la Brasov, cei trei patrioti au fost alesi membri de onoare ai miscarii anticomuniste romanesti coordonate de Asociatia 15 Noiembrie 1987, Civic Net - Piata Universitatii si Centrul Rezistentei Anticomuniste. Tot in cadrul aceluiasi eveniment a fost lansata si lucrarea "Eroi pentru Romania-Transnistria si amenintarile rusesti la Marea Neagra". In cele 750 de pagini ale cartii este cuprinsa doar o mica parte din suferinta lor alaturi de consideratii geopolitice si de informatii privind Romania, Rusia si Basarabia. Din motive pe care nu le cunoastem, forte politice de la Chisinau si Bucuresti au impiedicat intalnirea lui Ilie Ilascu cu fostii sai camarazi de arme, cat si inatalnirea unor mari personalitati unioniste a Basarabiei (Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Nicolae Dabija) cu acesti eroi.

DESCOPERIREA PEISAJULUI. INCEPUTURILE MODERNITATII ROMANESTI

Data: 25.07.2007 - 04.10.2007
Loc: Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Cabinetul de Desene şi Gravuri
Organizator: Muzeul Naţional de Artă al României
Adresa: Calea Victoriei, 49-53
Telefon: 021 314 81 19
Fax: 021 312 43 27
Email: national@art.museum.ro
Site: http://www.mnar.arts.ro
 

Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă în perioada 25 iulie – 4 noiembrie 2007, în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă, expoziţia Descoperirea peisajului. Începuturile modernităţii româneşti.

 

Selecţia celor 38 de lucrări de grafică evidenţiază multiplele faţete ale peisajului ca gen pictural şi retrasează un istoric al modului în care au fost abordate spaţiul şi mişcarea în pictură la începuturile artei moderne româneşti.

 

Apariţia peisajului în arta românească ca gen pictural a însemnat o eliberare faţă de constrângerile impuse de pictura oficială (portretul şi compoziţiile istorice) şi o modernizare a viziunii plastice. Expoziţia Descoperirea peisajului. Începuturile modernităţii româneşti prezintă trecerea de la peisajul de tip academist la cel impresionist, insistând asupra peisajului romantic.

 

Acest demers expoziţional oferă publicului ocazia să admire opere ale unor artişti precum: Theodor Aman, Ion Andreescu, Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia, Henri Trenk, Ion Georgescu, lucrate în tehnici diverse (acuarelă, creion, cărbune etc.).

 

RODICA MANIU- PICTURA SI GRAFICA

Data: 19.07.2007 - 30.09.2007
Loc: Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Sălile Kretzulescu
Organizator: Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă
Adresa: Calea Victoriei, 49-53
Telefon: 021 314 81 19
Fax: 021 312 43 27
Email: national@atr.museum.ro
Site: http://www.mnar.arts.ro
 

Expoziţia Rodica Maniu - pictură şi grafică readuce în atenţia publicului larg şi a specialiştilor numele unei artiste pe nedrept marginalizată, reprezentativă pentru perioada interbelică, ce a cultivat atât acuarela, cât şi pictura în ulei.

 

 

            Această expoziţie cuprinde o selecţie de 91 de lucrări de grafică şi pictură ale Rodicăi Maniu şi este  un prilej de reconfirmare a originalităţii unei creaţii încărcate de poezie şi reflexivitate.

V-A MURIT PITTIŞ


	V-a murit Pittiş, copii dragi ai tuturor vârstelor nonconformiste! Şi-a luat zborul spre cele celeste minunata pasăre de argint din pletele lui!...Pasărea aceea neostentativă, în blugi banali, precum mierla în penajul ei modest care devine atăt de elocvent printre tot felul de codobaturi şi ciori vopsite strident, ce nu ştiu decăt să cârâie. Pasarea ce ne dădea ocol trasând cu zboru-i în jurul nostru o rotonda de concert  prin planarea ei elegantă, usor, fara sincope, înclinându-se când pe aripa rock şi când pe aripa folk, spre a-şi marca rotirea ca o vrajă a sentimentelor pure pe care le trezea în toate sufletele, făcându-le să uite în acea clipă că omul mai are şi latura sa de laşitate sau conformism.
	Pentru că - învaluindu-ne în pletele lui pe care mulţi ar fi vrut să i le tundă şi dăruindu-ne cu discretă apariţie tot harul sincerităţii pentru o trăire estetică pe care politrucii ar fi vrut să ne-o sugrume - orice ar vrea să spuna unii sau oricum ar vrea să se împăuneze alţii, Pittiş a fost la noi adevăratul dizident, adevăratul contestatar şi adevăratul consecvent pe această cale. Care nu a făcut nici exibiţionism atunci, nici caz după aceea; ci a rămas în geaca lui, cu cocul lui, cu sufletul lui curat de care n-avea cum să se apropie compromisul. Ca un simbol de calmă perseverenţă în rectitudine, cu o filosofie de fond personal specifică fiecărui om ostil agresiunilor care-i încaleca valorile libertăţii. 
In acest fel Pittiş nu s-a izolat niciodata, ci s-a înconjurat în adevărurile artistice şi comportamentale pe care le iubea şi, curat exemplu pentru generaţia lui, a fost mai tare decât orice încercare de a-l dezbrăca sau a-l tunde. S-a îmbracat în hainele pe care le considera necesare, s-a-nconjurat de rolurile, ritmurile şi armoniile pe care le iubea, s-a dăruit tehnicilor moderne în care credea şi a încărunţit astfel frumos, fără să-i fie teamă să clameze către acea « lume-lume » de banalitate şi conformism acuzator la adresa visurilor generaţiei lui, marele adevăr al « Vinovaţilor fără vină ». 
Ecoul a fost cu atât mai larg cu cât prezenţa lui se dovedea mai neostentativă. Moţu, modestul alint pe care-l accepta, rezona şi-n generaţia noastră, cea dinaintea lui, dar intra în vibraţie puternică, tocmai pentru că o exprima pe a sa şi pe cea viitoare. După cum alţii, mult mai gălăgioşi pe moment, s-au dovedit şi mult mai inconsecvenţi pe parcurs.  
Ştiind să intre exact în registrul de largă amplificare contemporană care a făcut ca, într-o ţară civilizată ca Anglia, Beatlesii să fie recunoscuţi drept autentici lorzi, el a reprezentat cu valoare de unicat acest curent aici, fără să-i pese că era pe Dâmboviţa. Şi şi-a construit canalul lui cu apă limpede, cu apă curată, cu apa plina de vivacitate care s-a numit Canalul Tineret al Radiodifuziunii. L-a construit, l-a modernizat, i-a fost funcţionar credincios şi harnic şi a făcut echipă cu alţii fără să-sş dea aere de genialitate neînţeleasă. Apoi, datorită lui, datorită împătimirii lui de artist pentru moderna tehnica IT, lăsându-i laoparte pe neispiraţii care administrează umplerea cu prostioare şi banalităţi a lungimilor de undă hertziene, a intemeiat, tot pentru acest tineret al inimii lui tinere, cel mai puternic şi mai inovativ Radio-net.
	Din pricina aceasta, tragica mea exclamaţie de astăzi este: « V-a murit Pittiş, copii dragi ai tuturor vârstelor nonconformiste! »... Dar, fiindca tot mă adresez la persoana a doua, nu mă pot abţine nici de la unda de sarcasm cu care le-aş spune celor care l-au pensionat în plina lui tinerete cu plete de argint: « V-a murit Pittiş, şi nu vă mai stă în cale, funcţionari nenorociţi şi lipsiţi de imaginaţie, care l-aţi pensionat » !
	Nu vreau să comentez. Există crime care se consemnează ca atare fiindcă nu vin din răutate, impulsivitate, cinism sau instigare, ci vin din prostia care se manifestă prin rea-credinţa nepedepsibilă. De exemplu: constatarea că moartea la vânătoare a lui Ludovic Spiess a fost naturală şi că nimeni n-a tras în el, nu este adevărată. In inima lui de mare artist care a adus atâta glorie ţării, trăsese cu câteva  săptămâni înainte ministrul de tristă amintire securistă care i-a trimis un control eminamente politizat, aşa cum, din strict interes de partid, a făcut fără rezultate concrete şi cu alte teatre. Si, iarăşi de exemplu: fără să-i fie rusine că şi generaţiile mai tinere sunt reprezentate de mulţi parlamentari incapabili sau corupţi, şeful carierist-traseist al unui partid care, în limba franceza înseamna exact ce reprezintă în România, cu evident amatorism exibiţionist propune limita de vârstă la candidaturi, în loc de criteriul valorii şi al însemnătătii politice. Şi, încă o dată, de exemplu...
	Dar ce să mai dăm exemple, când l-am avut pe Pittiş atât de tânăr şi de creator până-n ultima clipă, demonstrând diferenţa dintre existenţa creatoare a monştrilor sacri şi meschinăria partizană a unora care işi dovedesc, încă de la tinereţe, nechemarea şi parazitismul în functie?! 
	Despărţindu-ne de un om care şi-a marcat veacul prin propria-i pasiune, ajungând astfel a fi mult mai profesionist decat funcţionarii de profesie şi mai categoric dizident decat dizidenţii de profesie, ne consolăm durerea constatând că, doar pentru satisfacţia celor din a doua categorie, el se situează la timpul trecut. Dar pentru toate vârstele creatoare şi nonconformiste Pittiş rămâne şi subiect de meditaţie şi exemplu de ce-i reprezintă în continuare personalitatea, chiar daca aici, lângă Balcani şi pe firul bălţit al Damboviţei, nimeni nu s-a gândit că sângele lui e cel puţin la fel de albastru ca al Beatlesilor recunoscu-i de Coroana Angliei.
Corneliu LEU

Curtea Comediantilor 2007

Atelier european de arta medievala, renascentista si traditionala, editia a VIII-a. Ateliere interactive, cu publicul, de:dansuri medievale si traditionale, lupte, teatru. Participa: tineri din Spania (Galicia), Estonia, Lituania, Turcia, Portugalia, Croatia, Romania.

A DOUA EDITIE A CONCERTULUI LIMBII ROMANE
La 31 august 1989, cu aproape 4 luni înainte de prăbuşirea regimului comunist dela Bucureşti, dincolo de Prut, autorităţile decideau, la presiunea maselor, repunerea în drepturile istorice a limbii române.
 .Pe 31 august 2006 11 formaţii au răspuns chemării şi au acceptat să cânte pe treptele TNB pentru a aduce în atenţia bucureştenilor problemele cu care populaţia din stânga Prutului se confruntă. O tristă coincidenţă a făcut ca în acel moment 9 tineri să fie arestaţi la Chişinău deoarece manifestaseră legal pentru a le fi respectate drepturile.
În acest an ediţia a 2-a a “Concertului Limbii Române” se va desfăşura la aceeaşi dată, în acelaşi loc. Trupele vor fi mai numeroase, genurile muzicale vor fi mai diverse, doar mesajul va rămâne acelaşi: românii de peste Prut trebuie lăsaţi să îşi vorbeasca şi să îşi înveţe limba, să cunoască istoria reală a strămoşilor lor, să aibă dreptul de a-şi alege singuri drumul.

Rentrop & Straton - Grup de editura si consultanta in afaceri iti trimite editia de astazi a newsletter-ului electronic gratuit "E-CULT" - saptamanal de cultura!

Conjugarea necesara: Esti cult! - "E-CULT"!

==========================================
E-CULT: Nr. 32-33 / Anul II - Marti, 31.07.2007
==========================================

+++ SUMAR +++
// EDITORIAL // 
* "Parerea mea!"

// PERSONALITATEA SAPTAMANII //
* Martha Bibescu 

// MITOLOGIE //
* Razboiul troian

// CULTURA GENERALA //
* Stiati ca...

// TRADITII SI OBICEIURI //
* Ikebana

// POESIS //
* "Vreau sa joc!"
* "Singurul lucru care conteaza" 

// AGENDA CULTURALA //
* Premiere cinematografice
* Teatru

// DEX //
* "surtuc=..."
* "turpitudine=..."
* "inextricabil=..."
* "conclusiv=..."

// CARTEA DE PE NOPTIERA // 
* "Eseuri despre lumea de azi", 
de Alain Besancon
* "Revolta maselor", 
de Jose Ortega y Gasset

// STIRI //
>>> Festivalul de teatru IDEO IDEIS revitalizeaza viata artistica din Alexandria
>>> Regizorul suedez Ingmar Bergman s-a stins din viata
>>> 29 iulie - ziua Imnului National
>>> Bucurestenii au fost nemultumiti de concertul lui Julio Iglesias
>>> Ultimii doi regizori laureati cu Palm d'Or, invitati speciali ai Festivalului International de Film Independent Anonimul
>>> Gabriela Adamesteanu, lansata la Green Hours
>>> Noul dictionar al Uniunii Europene: 23 de limbi, aproape 9 milioane de termeni


// EDITORIAL //

"Parerea 

CULORILE AVANGARDEI-Arta în România 1910-1950

Data: 12.07.2007 - 02.09.2007
Loc: Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Sala Tronului
Organizator: Institutul Cultural Român în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României
Adresa: Calea Victoriei, 49-53
Telefon: 021 314 81 19
Fax: 021 312 43 27
Email: theodorescu@art.museum.ro
Site: http://www.mnar.arts.ro
 

Expoziţia Culorile Avangardei a constituit nucleul manifestărilor desfăşurate în luna mai, sub egida ICR, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al British American Tobacco Romania (partener privat unic), la Sibiu – Capitală Culturală Europeană în 2007. După Bucureşti, în cadrul parteneriatului cu British American Tobacco Romania, expoziţia va mai fi itinerată până la sfârşitul acestui an la Constanţa (septembrie – noiembrie) şi Timişoara (noiembrie – decembrie). Itinerarea expoziţiei Culorile Avangardei este susţinută de British American Tobacco Romania.

 

VALENTE STILISTICE ÎN CREATIA LUI THEODOR PALLADY – Muzeul Theodor Pallady (strada Spatarului nr. 22)

Data: 22.03.2006 - 28.10.2007
Loc: Muzeul Theodor Pallady
Organizator: Muzeul Colecţiilor de Artă
Adresa: Strada Spătarului nr. 22, Bucureşti
Telefon: 021 211 49 79
Fax: 021 312 43 27
Email: national@art.museum.ro
Site: http://www.mnar.arts.ro
 

Expoziţia face parte dintr-un ciclu iniţiat în anul 2003 cu scopul de a pune în valoare creaţia grafică a lui Theodor Pallady provenind din fondul generos al colecţiei Serafina şi Gheorghe Răut. Amintim dintre acestea: „Prezenţa umană în creaţia lui Theodor Pallady” şi „Influenţe ale simbolismului francez în creaţia lui Theodor Pallady”.

Expoziţia din acest an marchează 135 de ani de la naşterea artistului şi 50 de ani de la moarte, reunind 26 de lucrări de grafică, patru gravuri şi o pictură în ulei pe pânză. Selecţia lucrărilor ilustrează fenomenul subtil şi continuu al trecerii de la pictor la desenator şi de la desenator la pictor. Această trecere se poate observa şi la nivel tematic: nudul (Nud în picioare, Nud culcat în racourci, Nud aşezat, Nud culcat- grafică, Nud aşezat- acvaforte, Nud culcat sprijinit în cotul drept-acvaforte),autoportetul (Autoportet cu basc, Autoportet, 1936) sau peisajul citadin cu particularităţile sale pariziene (Vedere de la fereastra lui Paule M., Anticarul din strada Rennes, La cafenea, Bulevardul Saint-Michel colţ cu Rue Racine, Paris-pasajul Bois d’Anglais, În faţa restaurantului La Coupole) sunt schiţate în desen, fiind reluate apoi în picturi în diverse variante interpretative.

 

 

 

 

DOUA GENERATII TRUICA
Cam aceasta este semnificatia expozitiei pe care Uniunea Artistilor Plastici a vernisat-o joi 14 la galeria "Orizont", putand fi vizitata pe tot parcursul lunii iunie.
Cunoscut pictor cu duioase sensibilitati indelung incercate si in lumea oplina de fantezie a desenului animat, ION TRUICA expune acum alaturi de DAN TUDOR TRUICA intitulandu-si  expozitia "AMPRENTE"
Sunt amprentele unei familii de artisti puse atat asupra sevaletului cat si a obiectivului cinematografic.

Asociatia regizorilor de film din Uniunea Cineastilor anunta pentru vineri 15 iunie 2007,ora 11.00,in Sala de marmura, sedinta de dare de seama si alegeri.

Horia Garbea transmite:
Uniunea Scriitorilor organizeaza in cadrul reuniunilor "SCRIITORUL SI CRITICII SAI" din sala oglinzilor, Calea Victoriei 115, o intalnire cu NICOLAE BREBAN care va fi prezentat de gabriel dimisianu, Alex. Stefanescu, mircea Iorgulescu, Daniel cristea Enache.
Moderator Gabriel chifu

Horia Garbea transmite:
Uniunea Scriitorilor organizeaza in cadrul reuniunilor "SCRIITORUL SI CRITICII SAI" din sala oglinzilor, Calea Victoriei 115, o intalnire cu NICOLAE BREBAN care va fi prezentat de gabriel dimisianu, Alex. Stefanescu, mircea Iorgulescu, Daniel cristea Enache.
Moderator Gabriel chifu

Horia Garbea anunta:
Uniunea Scriitorilor din Romania - sala oglinzilor,  din Calea Victoriei nr.115, in cadrul reuniunilor "Scriitorul si criticii sai" il are ca invitat pe NICOLAE BREBAN, miercuri 13 iunie la orele17.
Prezinta Gabriel Dimisianu, Alex.Stefanescu,Mircea Iorgulescu, Dan Cristian Enache.

Horia Garbea anunta:
Uniunea Scriitorilor din Romania - sala oglinzilor,  din Calea Victoriei nr.115, in cadrul reuniunilor "Scriitorul si criticii sai" il are ca invitat pe NICOLAE BREBAN, miercuri 13 iunie la orele17.
Prezinta Gabriel Dimisianu, Alex.Stefanescu,Mircea Iorgulescu, Dan Cristian Enache.

Inapoi la prima pagina

Portal de carte si arte periodic de cultura si initiativa locala. Copyright ©2007 Editura Realitatea ISSN 1842 - 9971 cartesiarte.ro