Anul 2015
Anul 2014 periodic nr. 1-3 4-6 | 7-9 | 10 |
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
GEORGE ROCA - Interviu Corneliu LEU
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃTENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUNUL COMUN AL CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI DATORIA GUVERNÃRII DE A LE ASIGURA FOLOSIREA LUI
REVENIND LA DEZBATEREA NOASTRA PRIVIND:BUNUL COMUN ŞI BINELE COMUN
Apel către Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Moldova pentru unitatea naţională a poporului român
Corneliu FLOREA, George ANCAProf. Univ. Dr. lie RAD, Petru Birău, Ioan LILA Virginia Meheş, Melania Cuc, Carmen CĂTUNESCU, Octavian Curpaş, ELENA M. CÎMPAN, SEMNEAZĂ RECENZII DESPRE: Petru Popescu, A.Melicovici, Lucian Boz, Al.Fl. Ţene, Adrian Erbiceanu, Victoria Milescu, Ionut Caragea George Roca, Victoriţa Duţu, Melania Cuc
RECENZII - CONTINUARE
RECENZII - CONTINUARE 2
MIHAI EMINESCU: „MUŞATINII” - Versiune engleză de George ANCA
Alexandru MACEDONSKI - NUIT DE DÉCEMBRE -Poèmes traduits du roumain par Constantin FROSIN
PARADOXISMUL LUI FLORENTIN SMARANDACHE într-un interviu şi o explicaţie mai largă dată de autor
Dimitrie GRAMA (medic emerit în Danemarca şi, la fel, poet în limba română)
Ştefan Plugaru vicepreşedinte ACPBB şi Dr. Napoleon Săvescu, Fondator & Preşedinte al \"Dacia Revival International Society\" of New York
Prof. Mariana Terra şi Alexandru PETRESCU - Preşedintele asociaţiei românilor din Spania
CORNELIU FLOREA, Viorel ROMAN-Universitatea din Bremen, Alexandru TOMA-CERVESY ( Madrid),Antonie POPESCU,Florin ZAHEU
George ROCA - interviu cu Corneliu LEU
George ROCA - Interviu Corneliu LEU - continuare
Tudor LEU - Din volumul: „AMINTIRILE ŞI RĂUTĂŢILE TATĂLUI MEU
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - o povestire de Corneliu Leu de prin anii ’90
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - continuare
PAPA CERE PREOŢILOR SĂ PROPOVĂDUIASCĂ PE INTERNET
Manifestul Internetului, în 17 puncte
FLORENTIN SMARANDACHE - Despre Internet
IONUT CARAGEA -INTERVIU CU SCRIITORUL AL. FLORIN ŢENE PREŞEDINTELE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
VIDEOPOEZIE
TABLETA LUI Paul Maria Mefietic
„PASO DOBLE” - rubrica lui Ioan LILĂ:
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
MAGIE PE INTERNET
PIESA FOLCLORICĂ
GHICEŞTE OCUPAŢIA
PAGINA INTAI
 
 
,,BUNUL COMUN'' DOSARUL CELEI MAI IMPORTANTE PROBLEME
DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
A SOCIETĂŢII NOASTRE CONTEMPORANE
 
 
 
Într-un interviu recent acordat de Corneliu LEU sunt prezentate preocupările acestui număr de revistă
George.ROCA: Ce ne puteţi spune despre numărul viitor din PORT@LEU ?

Corneliu LEU: Este in pregătire acum. Venind foarte multe răspunsuri la dezbateri, procedam la o selecţie.

George ROCA: Puneţi accentul pe ceva?

Corneliu LEU: Nu e vorba de a pune accentul. Revista are o direcţie, iar fiecare număr are o dezbatere prioritară pe care o subliniază, sau o lansează. Numărul în pregătire îşi propune să reia si sa repună pe tapet chiar dezbaterea kokocu care am început revista: Cea despre BUNUL COMUN.

George ROCA: Veniţi cu puncte de vedere noi?

Corneliu LEU: Nu neapărat noi. Bunul comun este dat tuturor oamenilor de la Dumnezeu de când le-a spus „Înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul!”. Le-a spus-o tuturor, dar istoria ne arată că întotdeauna au beneficiat unii. Acum, însă, nu mă refer la istorie, ci la legislaţia modernă a Bunului Comun în raport cu nu prea plăcutele realităţi ale recentelor guvernări româneşti.

George ROCA: Aveţi vreun punct de vedere personal?

Corneliu LEU: Bine înţeles, de vreme ce eu am repus pe tapet problema în societatea română actuală şi am consacrat capitole importante de curs universitar acestui concept foarte important pentru modernitatea democraţiei, dar şi pentru sinceritatea ei. Sinceritate care obligă la a se recunoaşte fiecărui om dreptul la proprietatea personală care îşi are statute clare, ca şi dreptul la proprietatea indiviză a bunului comun pe care, de obicei, îl administrează statul. Dar statul, de aia exista: Ca sa-l administreze in folosul tuturor, nu al unora. Dau un singur exemplu, ca sa fiu înţeles: Cetăţenii emiratelor beneficiază cu toţii de faptul ca s-a descoperit petrolul in subsolul lor. Ca cetăţeni care au dreptul la o parte din bunul comun, nu ca implicaţi în industria petrolului. La noi, cu toate că avem modeste resurse petroliere, guvernanţii de după 1989 nu au făcut decât sa vândă aceste bunuri altora, fără a urmări ca, pentru cetăţenii români care au dreptul la acest bun comun, produsele petroliere să aibă un preţ ceva mai mic decât în ţările care sunt numai consumatoare. Avem, de asemenea, producţie energetică hidroelectrică la preţ mai mic, datorită apelor noastre care sunt un bun comun naţional si alta produsa la preţ mai mare de alt fel de centrale electrice. Normal ar fi fost ca, în primul rând, preţul mai ieftin să se îndrepte spre consumul casnic al locuitorilor acestei ţări dăruită de Dumnezeu cu energia apelor. Guvernanţii au făcut însă invers: Dau patronilor ruşi si de alte cetăţenii de la ALRO si de la alte industrii energofage energia ieftină şi îl taxează pe cetăţean cu cea scumpă. Sper ca e destul de clar?!

George ROCA: Prea clar. Aveţi dreptate!

Corneliu LEU: Problema pe care o punem acum, este în legătură cu ţăranii, locuitorii satelor care, din totdeauna, şi-au avut proprietatea lor de familie: pământul şi gospodăria respectivă, precum şi bunul comun local, al fiecărei comunităţi: apa comunală, păşunea comunală, pădurea comunală, celelalte bunuri comunale administrate de primărie în folosul tuturor; pe lângă apele, pădurile, zăcămintele şi toate celelalte bunuri ale domeniului public ce trebuie administrate de stat in folosul tuturor. Colectivizarea le-a luat totul iar guvernările de după 1989 nu le-au restituit pana acum nici jumătate înapoi. Le-a dat numai terenul, fără mijloacele de producţie necesare, pe care ei le aveau când au fost colectivizaţi şi fără nici un beneficiu de pe urma bunurilor comune de mai înainte. Au avut grijă numai de „restitutio in integrum” pentru un număr mic de favorizaţi, dar ţărănimii sau urmaşilor ei încă le e furata mai bine de jumătate din fosta proprietate: atelajele, care ar fi trebuit restituite sub forma antalya escort nouă a lucrărilor mecanizate şi BUNUL COMUN despre care principiile politice europene şi nu numai, spun că trebuie folosit pentru realizarea BINELUI COMUN!… Acuz aceste guvernări preocupate numai de „restitutio” pentru unii.

George ROCA: Să înţeleg că sunteţi împotriva lui „restitutio in integrum”?

Corneliu LEU: Domnule, eu sunt împotriva politicienilor ticăloşi care fura cu neruşinare drepturile populaţiei, aşa cum ţi-am dat exemplul cu preţul electricităţii care ar putea fi mult mai scăzut pentru consumul casnic!… Bunul comun e o problemă foarte complicată pe care şmecherii democraţiei cu cultura de la învăţământul seral PCR, sau direct de la părinţii mafioţi, nu o pot înţelege nici în esenţa ei divină, pentru că e vorba de mediul lăsat de Dumnezeu oricărui om, dar nici în cea de Drept modern care vine cu prevederi imperioase tocmai pentru ca bunul comun să nu mai fie confiscat în folosul unora care au dominat momentele istorice respective. Or guvernările noastre ce au făcut: Nimic pentru ţărani şi totul pentru familia fostă regală şi alţi câţiva latifundiari!

George ROCA: Contestaţi aceşti paşi totuşi făcuţi spre legalitate?

Corneliu LEU: Nu contest nimic; mi-e silă de nesimţirea unor asemenea acte arbitrare de guvernare: Primul a fost cel iresponsabil de a interzice fostului rege sa revină, ca orice cetăţean, in tara sa. Apoi, aceeaşi mână „de stânga” care l-a alungat, l-a strâns la piept dându-i orice numai ca să-şi şteargă ruşinea de mai înainte. Asta au făcut cei de stânga, foşti comunişti obişnuiţi să dispună de bunurile ţării pe care nu le-au muncit ei. Apoi au venit cei care, pretinzându-se de dreapta, au plusat rezolvând multe alte asemenea „in integrum”, dar nu cea esenţială: pentru ţăranul român. Au fost jignite prin aceasta toate reformele agrare făcute de Cuza ,de Ferdinant I şi chiar cea de după al doilea război mondial făcută tot sub regimul monarhic al cărui principiu naţional demonstrat tocmai prin asemenea reforme era de a-i împroprietări pe cei care au luptat şi şi-au dat sângele pentru pământul ţării. Ei bine, ultima reformă, cea pusă în aplicare în 1945-1946, a fixat marea proprietate la 50 de hectare, tocmai pentru ca ţărănimea întoarsă din război să poată fi împroprietărită, aşa cum s-a întâmplat şi la 1918. Or, asta fiind măsura legalizată şi promulgată după care ne putem ghida, te întreb: Mai respectă cineva plafonul de 50 de hectare al acestei ultime reforme regale al cărei semnatar beneficiază azi de „restitutio”, sau, pentru acest „in integrum” guvernările iresponsabile au atentat la bunul comun al ţărănimii?!… Nu am nimic cu cei care au luat. Ci cu cei care au dat, fiindcă nu dădeau de la ei şi au lăsat ţărănimea nedreptăţită până astăzi, după douăzeci de ani, din care cauză s-a ajuns la falimentul agriculturii, la importuri de hrană pentru noi, care hrăneam Europa!… Reformele agrare sunt consfinţite istoriceşte ca atare la toate popoarele şi, odată legea promulgată, sau recompensarea exproprierii făcută, nu se mai revine asupra ei! Este asta mai mult decât o Lege juridică; e o Lege a Istoriei. Pentru că, dacă omenirea va accepta si pretenţiile absurde din cadrul acestui „restitutio in integrum”, atunci urmaşii feudalilor şi-ar putea cere toate domeniile înapoi, iar cei care ar putea să-şi dovedească originea antică le-ar lua totul feudalilor. Din fericire, lucrurile nu s-ar opri aici pentru că, atunci, ar putea veni Creatorul luând El tot ceea ce a creat. Şi in Marea Sa Dragoste de Oameni, ce-ar face EL?… Ne-ar răspândi în Grădinile Sale şi ne-ar spune „Înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul!”… Da: Măcar această simplă logică creştină ar trebui să o bage la cap nepricepuţii şi necinstiţii care dau din bunul comun pentru a-şi face interesele politice!… În ce cadru o fac? Cu totală nesimţire, chiar în cadrul STATULUI care a luat fiinţă tocmai pentru ca să existe o delegare de subsidiaritate pentru ADMINISTRAREA BUNULUI COMUN SPRE BINELE COMUN, principiu de bază a tot ceea ce înseamnă Administraţie Publică modernă.

George ROCA: Această importantă problemă a administrării bunului comun spre binele comun, are legătură cu cealaltă teză democratică pe care o susţineţi: MERITOCRAŢIA?

Corneliu LEU: Bine înţeles! Cine altcineva poate asigura acest bine comun prin onesta şi priceputa administrare a binelui comun, decât nişte politicien aleşi la gvuvernare pe principiul punerii în valoare a meritelor sociale pe care ei le-au dovedit?

Gorge ROCA: Înţeleg căvorbiţi de un criteriu electoral.

Corneliu LEU: Criteriul electoral al evidenţei meritelor este cel mai firesc şi cel mai umanist mod de selecţie a conducătorilor politici. Criteriul punerii acestor merite, chiar şi numai pe perioada determinată pentru care ai fost ales ca garant al bunului comun, în slujba binelui comun, este problema lor cea mai importantă. Ei nu au dreptul să găsească în absenteismul altora explicaţii pentru modul cum nu se achită el de această îndatorire. Pentru că, o democraţie reală se caracterizează ca un referendum necontenit prin forţa curentelor de opinie publică animate şi împrospătate mereu de criteriile meritocratice ale unor permanente mutaţii în ierahia valorilor politice. Mutaţii care nu deranjează niciodată nici inteligenţa, nici priceperea, nici buna credinţă, dar intră deseori în conflict cu ambiţiile de putere şi, întotdeauna, cu tendinţele de confiscare a ei.
Aceasta, tocmai pentru că meritocraţia îşi propune a pune în valoare meritele tuturor şi a perfecţiona în permanenţă condiţiile pentru această singură bogăţie inepuizabilă a omenirii. Pentru că, vorbind despre bunul comun ajungem să includem pe un loc important meritele în acţiune a fiecărui membru al societăţii care se bucură de acest bun comun. Bogăţiile solului şi subsolului, mereu devorate, se vor epuiza, factorul termic se poate modifica periculos, hrana pe care o producem astăzi s-ar putea să nu ne mai ajungă, industria să nu mai aibă materiile prime de la care a pornit. O asemenea perspectivă nu poate fi tratată nici cu „aia a mă-si”, dar nici nu poate accepta să fie slujită de vreo demagogie care va vrea doar puterea, sau va acţiona doar în virtutea îndemânării de a pune mâna pe nişte bunuri, de vreme ce acelea vor fi epuizate. Principala speranţă de perenitate este cea în capacitatea creatoare a omului, care va inventa alte forme de a ne prelungi existenţa. Meritele vor fi apreciate în această direcţie, iar conceptul de „lider” se va defini numai prin capacitatea de a stimula şi promova cât mai multe merite. Popoarele care nu învaţă de astăzi acest lucru, vor produce doar corijenţi ce nu vor trece niciodată un asemenea examen. Votul pe criteriul meritului, pentru o democraţie meritocratică, aptă de a-şi înlătura balastul politicianist al manipulatorilor de interese, balast ce poate fi contracarat de politicienii cinstiţi prin simpla dar limpedea cunoaştere a interesului real al fiecărui cetăţean, îl va aduce şi pe acesta la urne, va asigura şi democraţia reală care înseamnă o adevărată proprietate indiviză a tuturor cetăţenilor asupra bunului comun.

Acest interviu luat de George Roca, continuă în pagina 5 a prezentului număr cu celelalte teme ale dezbaterilor revistei noastre electronice pe care le subliniază . În continuare, prezentăm celelalte documente aflate până acum în dosarul privind  Bunul Comun al cetăţenilor României

antalya escort

PROBLEME  ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃTENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE

 

 APELUL REVISTEI NOASTRE

ADRESAT ADUNÃRILOR GENERALE ALE ASOCIATIEI COMUNELOR ŞI ASOCIATIEI ORAŞELOR DIN ROMÂNIA

 

Spre a vã mulţumi concret pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o şi pentru colaborarea cu tot mai multe dintre filialele si primariile dumneavoastrã, venim cu o propunere de dezbatere, de a cãrei rezonanţã suntem siguri în baza a ceea ce am realizat împreunã pânã acum. Iar acestea nu sunt puţine. Iatã doar câteva exemple din anii trecuţi :
- Am dezbãtut împreunã problema aşezãmintelor culturale şi a BAZEI MATERIALE A CULTURII LA SATE ŞI ÎN ORAŞELE MICI şi am fãcut propuneri legislative în temeiul cãrora s-au luat mãsurile pentru susţinerea acestei baze.
-  Am dezbãtut, de asemenea, într-o Consfãturire Naţionalã a Intelectualilor de la Sate problema BUNULUI COMUN care aparţine cetãţenilor României şi a folosirii lui pentru a uşura facturãrile unor servicii pentru populaţie şi a unor venituri în plus pentru producãtorii agricoli, fãcând propuneri legislative care, iatã, devin valabile şi astãzi, în cazul ciudatelor concesiuni petroliere din Marea Neagrã şi a recentei dezbateri privind ingineriile financiare prin care creşte pretul facturãrii gazelor pentru consumul populaţiei, dezbatere pe care o reluãm chiar în acest numãr.
- Am dat cu consecvenţã diploma de onoare şi medalia noastrã unor primari cu merite culturale şi iatã cã acum, chiar în aceastã Adunare, venim sã amplificãm un asemenea stimulent.
-   Am lansat, cu sprijinul hotãrârilor multor Consilii locale comunale şi orãşeneşti propunerea SÃRBÃTORII NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE care astãzi se aflã pe parcursul ei legislativ, ca propunere însuşitã de Biroul Permanent al Senatului României.
 Încurajaţi de aceste mãsuri înfãptuite prin colaborarea noastrã, am   înmânat fiecãruia dintre participanţii la Adunarea Generalã a Asociaţiei Comunelor din România  numãrul anterior din revista « Albina româneascã » pe ultima paginã a cãruia este argumentatã pe larg propunerea pe care v-o facem tocmai ca o mãsurã - una dintre mãsuri ce ne stã nouã în putinţã – pentru prevenirea pe cât posibil a efectelor crizei la populaţia satelor care, şi aşa, trãieşte într-o perioadã de mare dezavantajare a ei şi a posibilitãţilor ei de trai.
Procedãm şi cu acest numãr la fel, aşezându-l în mapa fiecãrui participant la Adunarea  Generalã a Asociaţiei Oraşelor din România, tocmai pentru a relua dezbaterea noastrã privind  BUNUL COMUN AL CETÃŢENILOR ROMÂNIEI şi a gospodãririi lui în folosul cetãţenilor ţãrii care sunt BENEFICIARII DE DREPT A BUNURILOR NATURALE PE CARE LE POSEDÃM.
Dorim ca, dezbãtînd mai departe aceste probleme în condiţiile sociale pe care le prefigureazã starea economicã a ţãrii în contextul crizei mondiale, sã ajungem la soluţii care sã uşureze povara facturãrilor unor servicii publice pentru populaţie, tocmai prin restituirea cãtre cetãţean a beneficiilor pe care el trebuie sã le aibã de pe urma a ceea ce este bun comun din bogãţiile ţãrii şi a ceea ce este drept al sãu din bunurile pe care le produce. Pe aceastã cale se pot gãsi multe soluţii de îndulcire a crizei şi de favorizare a populaţiei, a cetãţeanului care nu se face vinovat de nici unul dintre motivele recesiunii.
Pe lângã mãsurile guvernamentale, care nu depind de noi, existã şi unele  care se pot lua pe plan local. Noi am lansat  mai multe apeluri în acest sens, cãutând soluţii simple şi fireşti pentru viaţa oamenilor care sperã în mai bine şi, ca un mic exemplu, doar, afirmãm aici rãspicat cã nu mai trebuie sã suportãm sechele ceauşiste de genul aducerii pâinii de la oraş pentru populaţia satelor sau a favorizãrii unor producţii industriale energofage în defavoarea consumului casnic al familiilor. Pentru cã exac aceste familii care constituie populaţia ţãrii sunt proprietari de drep ai bunului comun de pe teritoriul României, singurii faţã de care Legea încã nu şi-a pus problema restituirii drepturilor naturale pe care le au.
Pe de o parte, toate studiile recunosc faptul cã producţia internã asigurã douã treimi din necesarul materiei prime pentru carburanţi şi gaze, iar cetãţenii  ţãrii, cei care ar trebui sã beneficieze în primul rând pentru consumul lor personal, sunt obligaţi sã-şi plãteascã facturile de consum la preturi internaţionale, echivalate cu cele din import. Pe de altã parte, specialiştii apreciazã cã agricultura României poate asigura alimente pentru o populaţie de trei ori mai mare decât cea a ţãrii noastre, în vreme ce România importã astãzi aproape 80% din ceea ce se consumã alimentar.
Trebuie sã fim conştienţi cã, în condiţii de crizã, nu nepãsarea demagogicã faţã de ea ne salveazã,  nu ascunderea efectelor ei, ci orice popor şi comunitate înţeleaptã cautã sã-şi foloseascã toate resursele, dând atenţie şi valorificându-le chiar şi pe cele mai mici care, din pãcate, au fost neglijate aducând şi pierderi în PIB şi suprataxare a cheltuielilor curente ale populaţiei. Sã nu uitãm cã efectele crizei mondiale vin, de cele mai multe ori, odatã cu importul care aduce rezultatele nefavorabile din ţãrile afectate şi sã ne fie clar faptul cã, nevoiţi fiind sã luãm credite din strãinãtate, acestea pot produce din nou efecte de crizã asupra economiei noastre.
Bunul comun românesc trebuie gospodãrit mai bine, resursele naturale fiind folosite în slujba cetãţenilor şi nu a afacerilor strãine. Satul românesc trebuie ajutat şi stimulat ca sã asigure, aşa cum poate,  mult peste nevoia alimentarã internã. Mica gospodãrie româneascã este încã o sursã de alimente, ca şi de alte produse gospodãreşti mult apreciate în comerţul turistic. Mica gospodãrie a familiei ţãranului român poate deveni o mare sursã prin numãrul ei imens cu care acoperã satele. Iar valorificarea ei aşa cum trebuie, de cãtre unii membri ai familiei care astãzi o neglijeazã, poate deveni şi una dintre soluţiile faţã de şomajul pe care-l aduce criza. În acelaşi timp, completarea unor asemenea venituri cu reducerea de cheltuieli provenitã din punerea în drepturi a cetãţeanului care, pe lângã proprietatea individualã, trebuie sã beneficieze şi de proprietatea indivizã a bunului comun - acesta constituindu-se din punct de vedere democratic drept avantaj economic al tuturor cetãţenilor unei zone, unei comunitãţi sau unei ţãri - poate deveni o mãsurã eficace de salvare parţialã a populaţiei de la efectele crizei.
 Nu venim aici sã afirmãm cã depinde totul de Dumneavoastrã. Dar dacã Dumneavoastrã, primarii comunelor şi oraşelor din România, nu vã veţi ocupa de pornirea pe plan local a unor asemenea acţiuni de stimulare prin facilitãţi create familiilor din satele şi oraşele dumneavoastrã, prin ferirea oamenilor de anumite taxe şi tarife nejustificate cu care unii cred cã rezolvã criza dar, de fapt, o adâncesc pe spinarea celor mai dezavantajaţi dintre români, prin încurajarea lor de a-şi valorifica tot potenţialul - atunci, fiţi siguri cã altcineva în ţara asta, fie cã  nu are cum s-o facã, fie cã nu ştie sau nu vrea s-o facã !
Tot aşa cum numãrul trecut al revistei noastre a publicat propuneri concrete adresate primarilor din localitãţile ţãrii, urmãtoarele pagini vin cu noi argumente şi cu propunerea de noi soluţii care sã fie dezbãtute cât mai larg, tocmai pentru a se ajunge la o aplicare a lor eficientã şi la o legiferare a lor în folosul celor care trebuie sã beneficieze de bunul comun al ţãrii lor, tocmai ca sã poatã sã-l şi sporeascã.
 Vã supunem atenţiei aceste pagini.
BUNUL COMUN AL CETÃŢENILOR ROMÂNIEI

ŞI DATORIA GUVERNÃRII

DE A LE ASIGURA FOLOSIREA LUI

 

 Pornind de la apelul lansat de revista noastrã în anunţul prin care invita participanţii la cea de a şaptea ediţie a Consfatuirii Naţionale a Intelectualilor de la Sate, privind nevoia urgentã de îngrãdire a monopolului exercitat de unii furnizori şi prestatori de servicii la contractele, taxele şi tarifele pe care le impun, apel pe care îl reproducem ca temei în subsolul paginii, dezbaterile începute pe data de 3 noiembrie au subliniat importanţa demersului chiar prin faptul cã ameninţarea la zi era tocmai vestea, nu numai a scumpirii tarifelor la gaz şi electricitate, ci şi a devansãriii acestor scumpiri faţã de termenele de menţinere a vechilor preţuri la care s-a angajat Guvernul. Din acest motiv multe dintre nemulţumiri au luat direcţia concretã a problemei tarifelor exagerate şi devansate la gaze naturale, energie electricã şi transport.  Aceste domenii au constituit principalele exemple la care s-au acceptat şi explicaţii ale reprezentanţilor Agenţiilor Guvernamentale de Reglementare ce au fost invitate s-au prefigurat şi unele soluţii precum cele care se vãd în intervenţiile  din aceste pagini. Treptat, însã, insistânduse asupra caracterului de mare grup de reflecţie asupra problematicilor de actualitate ale societãţii româneşti, pe care îl are fiecare ediţie a Consfatuirii, s-a ajuns, în dezbaterea acestui punct, la douã direcţii de principiu care trebuie elucidate în politicile de dezvoltare ca şi în legislaţia care vine sã asigure aplicarea acestora, ca efect al aderãrii la Uniunea Europeanã. Prima direcţie este cea a îngrãdirii oricãrei forme de monopol şi oricãrei tentative de agresare monopolistã a bugetului şi a libertãţii cetãţeanului de a opta pe o piaţã într-adevãr liberã, aşa cum se aratã în apelul propus participanţilor. Apel la  care aceştia au subscris însuşindu-şi-l. El atrage atenţia asupra uneia dintre primele îndatoriri ale statului de drept faţã de cetãţenii sãi: aceea de a veghea şi ca legislaţie şi ca administraţie publicã la funcţionarea unei pieţe libere neîngrãditã de grupuri de interese şi sancţionând prompt, în favoarea cetãţeanului, orice încercare de manifestare a acestora.

În asemenea condiţii, atunci când este vorba de produse de existenţã unicã, sau de administrare unicã, ori de servicii oferite în condiţiile inexistenţei unei opţiuni concurenţiale, toate problemele modificãrilor de tarife nu mai au caracter privat şi nu pot fi rezolvate nici prin deciziile unilaterale ale unor Consilii de administraţie şi nici mãcar prin reglementari administrative, obţinute fãrã cunoştinţã publicã, prin simpla voinţã a unor organisme guvernamentale. Ele se situeazã în domeniul interesului public ale întregului electorat şi, conform legilor democraţiei, trebuie discutate şi decise public numai de cãtre organismele reprezentative ale acestui electorat, respectiv Consiliile Locale, Consiliile Judeţene sau Camerele Parlamentare, dupã nivelul de aplicare. În acest mod, pe mãsurã ce, în producţia concurenţialã de mãrfuri, piaţa liberã se lãrgeşte tot mai mult, cu drepturi democratice egale, de decizie proprie pentru producãtori şi pentru consumatori, conform cererii şi ofertei, orice scumpire a unui produs pentru furnizarea sau transportul cãruia nu existã alternativã devine o problemã general cetãţeneascã. Asupra ei nu poate lua hotãrâri decât o reprezentare general-cetãţeneascã de naturã parlamentarã, în care se exprimã diversitatea de intenţii ale tuturor segmentelor sociale şi teritoriale reprezentate, ale guvernãrii şi ale opoziţiei, luându-se decizii numai pe criterii constituţionale cunoscute şi procedându-se chiar la modificãri legislative pentru respectarea şi aprofundarea acestei constituţionalitãţi.

A rezultat acest curent de opinie, pe care participanţii la Consfãtuire s-au angajat sã-l rãspândeascã şi sã-l promoveze, ca o problemã de principiu a existenţei unei societãţi democratice care trebuie sã-şi rezolve orice problemã cu caracter general numai prin forme democratice, tocmai pentru cã problema monopolurilor existã în întreaga lume şi  va mai exista, sau vor apare altele chiar în condiţiile aderãrii noastre europene. Problema monopolurilor nu se poate rezolva doar prin aprobãri sau restricţii temporare pe care administraţia publicã le stabileşte pentru unele grupuri de interese, ci doar prin depãşirea democraţiei formale,  cea acoperitã de decizii temporare care conferã doar justificare funcţionãreascã  şi prin aprofundarea principiilor democraţiei reale în care orice contract, economic sau social, se stabileşte numai cu acordul pãrţilor în egalitate deplinã de drepturi. A doua direcţie de principiu, necesitând mai ales demersuri pentru reaşezarea ei printre problemele de prim ordin ale vieţii civice şi ale obligaţiilor de gestionare raţionalã pe care le are faţã de ea orice formã de administraţie publicã a statului de drept, este aceea a BUNULUI  COMUN. În vreme ce fiecare cetãţean al unei democraţii îşi gestioneazã singur şi fãrã intervenţia nimãnui bunul propriu, statul este acela cãruia îi revine misiunea de a gestiona bunul public şi, cam în jurul acestei gestionãri se circumscrie şi rolul sãu, se defineşte şi caracterul sãu democratic sau antidemocratic. Dacã este un stat democratic, atunci toate demersurile sale instituţionale sunt dirijate spre FOLOSIREA BUNULUI COMUN SPRE BINELE COMUN. Dacã democraţia este aparentã, atunci statul devine iniţiatorul acelor subterfugii prin care BUNUL COMUN ESTE DIRIJAT ÎN FOLOSUL ANUMITOR GRUPURI DE INTERESE. Iar dacã regimul este antidemocratic şi statul se aflã la cheremul unei dictaturi, atunci toate beneficiile aduse de bunul comun sunt dirijate în mod dictatorial, într-acolo unde vrea dictatura sau dictatorul.Societatea noastrã româneascã vine dintr-o asemenea dictaturã, care a anihilat nu numai bunul comun producând marotele care ne fac sã vorbim astãzi despre averile ceauşeştilor, despre miliardarii fãcuţi peste noapte, etc. ci a încercat sã eradicheze şi conceptul de bun propriu confiscând posesiile oamenilor şi reducând proprietatea la minima cea mai de jos a condiţiei de trai a persoanei umane. Mai mult decât atât: prin spãlarea creierelor care trebuiau sã munceascã fãrã sã gândeascã, a anihilat treptat orice capacitate de valorificare şi orice rãspundere a persoanei umane faţã de bunurile din jur. Bunul personal a fost îngrãdit constituţional pentru cetãţeanul-executant, cel comun a fost confiscat alãturi de majoritatea celorlalte şi, astfel, orice fel de concepţie asupra proprietãţii a dispãrut legal din sfera interesului cetãţenesc, devenind doar atributul unui mafiotism „de partid şi de stat” în beneficiul „vârfurilor clasei muncitoare”.Este normal ca, dupã o jumãtate de secol de deposedare,  retrocedarea sã conducã cel mult la bucuria reobţinerii bunului personal, iar bunul comun sã rãmânã o noţiune uitatã, sã fie trecut cu vederea în materie de drept cetãţenesc sau administraţie publicã şi sã constituie obiectul unei panamale oneroase în care nu conteazã decât principiul interlop cu „iuţeala de mânã şi lipsa de atenţie a celuilalt”.Or, bunul comun este tocmai ceea ce conferã diferenţele de valoare ale bunului personal: Un hectar la şosea şi cu toate dotãrile de servicii şi furnizare la intrare, poate costa de o sutã de ori mai mult decât unul în mijloc de Bãrãgan; condiţiile naturale ale unei staţiuni balneo-climatice modificã substanţial preţurile de cazare şi servicii faţã de cele din mediul obişnuit, condiţiile de producţie agro-alimentarã sunt altele  într-o comunã în care cetãţenii mai au la dispoziţie islazul comunal, iazul comunal sau condiţiile de irigare. Exemplele locale pot fi continuate cu nemiluita, dar existã şi evidenţe ale bunului comun naţional, precum calitatea solului, bogãţiile subsolului, condiţiile de valorificare a apelor, pãdurilor şi climei. Toate  intrând în categoria bunului comun şi, din punctul de vedere al filosofiei politice  a democraţiei, ne având alt rost decât de a produce mai mult bine comun. Tot aşa cum din punct de vedere antropologic sau religios sunt daruri ale Creaţiei si Creatorului ca un comun moştenit de locuitorii unei ţãri, zone, regiuni.Meargând pe aceastã direcţie de gândire care nu poate fi suspectatã nici de subiectivitate şi nici de pãrtinire, putem constata foarte limpede faptul cã locuitorii de la Tropice şi Ecuator au ca dar de la Dumnezeu cãldura soarelui, fapt pentru care nu se confruntã cu facturile la termoficare care-i îngrozesc pe locuitorii ţãrii noastre. De aici, în aceeaşi ordine a logicii democratice, putem afirma şi faptul ca, Dumnezeu dãruindu-ne nouã ceva subsol petrolifer şi cu gaze, nu este corct ca pe noi sã ne coste barilul sau metrul cub la fel ca pe unii la care importul este integral, doar pentru cã aşa dicteazã monopolurile lumii ci, ori rãmânem fiecare cu avantajele pe care le-am moştenit, ori o forţã specialã globalizatoare, reglementatã pe cele mai  democratice criterii, se angajeazã sã echivaleze raporturile dintre petrolul nostru şi lipsa de cãldurã de la noi, cu raporturile dintre lipsa de petrol şi condiţia de culegãtori de banane, posesori de minereuri sau de cascade oferind mari hidrocentrale a locuitorilor altor pãrţi ale lumii.Este o problemã de drepturi cetãţeneşti interne, ca şi de drept internaţional pe care, oricât de utopicã ar pãrea rezolvarea ei, Mişcarea pentru Progresul Satului Românesc preocupatã şi dedicatã dezvoltãrii în democraţie şi prin democraţie a unui mediu rural european care a fost agresat vreme de o jumãtate de secol în toate drepturile sale esenţiale la proprietate, nu poate sã nui dedice eforturile de emancipare socialã şi economicã pe care şi le-a propus.În acest sens, prin hotãrârea participanţilor la cea de a şaptea ediţie a Consfatuirii Naţionale a Intelectualilor de la Sate, Mişcarea noastrã se constituie şi ca un GRUP DE STUDIU, REFLECŢIE ŞI ACŢIUNE PRIVIND PROBLEMELE BUNULUI COMUN ÎN ROMÂNIA care va organiza dezbateri, va monitoriza regimul proprietaţilor de bun comun de pe teritoriul ţarii, îşi va asuma rãspunderea ca, în contextul retrocedãrilor care astãzi favorizeazã doar anumite categorii, sã reprezinte interesele moştenirii lãsate satelor româneşti de legislaţia lui Alexandru Ioan Cuza, a regelui Carol I şi regelui Ferdinant I, va lansa memorii şi apeluri în acest sens şi va înainta propuneri legislative.  

ÎN VIRTUTEA ARGUMENTĂRII DE MAI SUS

MIŞCAREA PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC

ŞI ASOCIAŢIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA

AU LANSAT  CU PRILEJUL

CONSFĂTUIRII NAŢIONALE A INTELECTUALILOR DE LA SATE

URMĂTORUL

 

APEL

PRIVIND

BUGETUL CETĂŢEANULUI ŞI ABUZURILE FACTURÃRILOR MONOPOLISTE – SEMNALARE PRIVIND UNELE DIRECŢII DE BLOCARE A PIEŢII LIBERE ŞI OFERTEI CONCURENŢIALE –
APEL PENTRU ÎNGRÃDIREA ORICÃREI ÎNCERCÃRI DE AGRESARE MONOPOLISTÃ A DREPTULUI DE OPŢIUNE PE O PIAŢÃ LIBERÃ

Considerând dreptul cetãţeanului la opţiunea liberã faţã de preţurile oricãrui produs,  o condiţie esenţialã a economiei de piaţã care se constituie ca bazã materialã a oricãrei democraţii, subliniind faptul cã întreaga legislaţie a statului de drept condamnã acţiunile monopoliste şi cã orice mentalitate democraticã le considerã pe acestea drept încercãri mascate de continuare a unor forme de administraţie publicã totalitaristã, Fundaţia noastrã propune participanţilor la cea de a şaptea ediţie  a Consfatuirii naţionale a Intelectualilor de la Sate care se va desfãşura în prima decadã a lunii noiembrie 2006, sã ia în dezbatere aceastã temã şi sã inventarieze toate formele şi firmele de societãţi comerciale din economia contemporanã a ţãrii care atenteazã la elementarul drept cetãţenesc de a dispune fiecare persoanã, aşa cum vrea, de propriul ei buget. Acestea, din lipsã de concurenţã, ajung sã domine de unele singure mijloacele de furnizare sau prestare dintr-un anumit domeniu al necesitãţilor populaţiei şi practicã preţuri de monopol decizând tarife şi redactând contracte de abonament în mod unilateral, cetãţeanul-consumator fiind obligat sã le accepte ca atare.
Sugerând doar câteva direcţii  dintre serviciile publice sau prestaţiile de furnizare de produse  elementar necesare, cum ar fi cele din domeniul aprovizionãrii cu apã, energie electricã, gaze naturale, termoficare şi alte domenii  care nu permit decât procedeul abonãrii la un singur furnizor, sau din domeniul cãilor ferate şi al altor mijloace de transport ori de prestãri de servicii care permit doar taxarea prin decizia unilateralã a furnizorului, ca şi din alte domenii în care furnizori de produse sau prestatori de servicii îşi împart teritorial piaţa pentru a aplica preţuri unice pe care le convin ei între ei în defavoarea consumatorilor, anunţãm de pe acum aceastã dezbatere tocmai pentru a-i preveni pe participanţi, a-i îndemna sã strângã, de pe planul lor local, cât mai multe asemenea exemple şi a-i ruga sã se gândeascã la mãsuri de administraţie publicã localã şi la propuneri legislative pe care aceastã ediţie a Consfãtuirii noastre Naţionale sã le propunã.
În acest sens, Fundaţia Episcopul Grigorie Leu – Mişcare Pentru Progresul Satului Românesc, în colaborare cu Asociaţia Comunelor din România, cu care organizeazã împreunã anunţata Consfãtuire, roagã ca toate filialele lor sã ia în discuţie aceastã temã, sã strângã, întru susţinerea ei, cît mai multe exemple de tarife care nu permit cetãţeanului dreptul la alegere şi opţiune liberã şi sã defineascã toate domeniile economice în care aceste practici monopoliste continuã sã existe fie direct, fie mascat, prin modalitãţi de cartelare a unor societãţi comerciale. În acelaşi timp, membrii filialelor şi sucursalelor sunt rugaţi sã pregãteascã exemple de mãsuri luate de administraţiile locale pentru prevenirea unor asemenea lezãri a bugetelor cetãţenilor, pentru ca ele sã poatã fi popularizate şi extinse şi, concomitent cu acestea, sã vinã cu propuneri de mãsuri zonale sau naţionale, propuneri de acţiuni ale unor organisme centrale şi propuneri legislative pe care Consfãtuirea Naţionalã va urma sã le promoveze.
Pentru buna pregãtire a acestei dezbateri, organizatorii fac un cãlduros apel  la Ministere, Organisme Guvernamentale, Instituţii Centrale de Stat şi ale Opiniei Publice sã ia în consideraţie  aceastã propunere tematicã pe care o facem, sã colaboreze pentru o cât mai productivã moderare a ei şi sã participe la ea cu propriile lor idei şi propuneri.
Acelaşi apel, lansat din dorinţa sincerã de cooperare pe aceastã temã, este adresat tuturor redacţiilor de presã scrisã şi audio-vizualã, însoţit de anunţul cã suntem deschişi la orice formã de parteneriat media pe aceastã temã, atât în pregãtirea Consfãtuirii cât şi în timpul ei, ca şi în alte manifestãri pe care le va determina ulterior aceasta.
Pornind de la ideea cã unul dintre cele mai importante aspecte ale democratismului vieţii noastre contemporane şi ale respectului interuman determinat de ea, poate fi preocuparea pentru dreptul fiecãruia asupra bugetul personal şi grija solidarã pe care ne-o purtãm reciproc în faţa unor tentative de agresare a veniturilor materiale ale persoanei umane; cã, în acelaşi timp, pluralismul şi dreptul cetãţeanului la opţiune trebuie sã fie o trãsãturã a tuturor domeniilor vieţii materiale şi spirituale; cã, printr-un asemenea demers, se va putea spune un cuvânt hotãrâtor în cele mai de bazã aspecte  ale unor probleme de interes general în societatea noastrã, precizãm cã:
Scopul acestui apel este promovarea democraţiei reale, al cãrei prim pas trebuie sã fie îngrãdirea oricãrei încercãri de agresare monopolistã a dreptului de opţiune pe o piaţã liberã.

 REVENIND LA DEZBATEREA NOASTRA PRIVIND:
BUNUL COMUN ŞI BINELE COMUN

Adicã, mai pe larg: BUNUL COMUN APARŢINÃTOR TUTUROR CETÃŢENILOR ŢÃRII ÎN FOLOSUL BINELUI COMUN AL TUTUROR CETÃŢENILOR ŢÃRII, temã pe care o repunem în discuţie tocmai acum, în contextul marilor dezvãluiri (zicem „mari” spre a nu le spune „neconvenabile” sau „ruşinoase” sau chiar „dureroase” dacã ne gândim la suferinţele populaţiei cu facturãrile exagerate la electricitate), aşadar marile dezvãluiri privind firma „Hidroelectrica”, produsele ei care, de fapt, nu sunt ale ei ci revin ca proprietate întregii populaţii, dupã cum vom demonstra.şi, mai ales afacerile necurate cu energia electricã, implicând penal toţi intermediarii şi beneficiarii care au fost intens mediatizaţi în ultima vreme.
Aşa cã nu abordãm o problemã total necunoscutã, ci ne adresãm unui cititor , mai mult sau mai puţin, în cunoştinţã de cauzã. Pentru cã, prin dezvãluirile presei din ultima vreme, opinia publicã româneascã a aflat, sau s-a edificat mai bine în legãturã cu marea diferenţã de preţuri a energiei electrice în funcţie de modul cum aceasta este produsã: prin mijloace hidrotehnice, prin centrale pe cãrbune sau prin cele nucleare.
Si, fiind pentru prima oarã când au devenit transparente aceste preţuri de producţie (pe care cineva le bagã într-o oalã comunã doar ca sã iasã mai mari şi sã aducã profituri necuvenite unor grupuri de interese demne de toatã atenţia organismelor anticorupţie), toatã ţara a aflat diferenţa enormã de costuri dintre energia electricã produsã de hidrocentrale şi cea aprodusã prin alte mijloace. Cât de ieftin este kilovatul obţinut prin efortul apelor şi cât de scump apare el în facturile care amãrãsc viaţa cetãţeanului!...
Şi, chiar dacã n-a descoperit toate dedesubturile murdare ale drumului acestor facturãri de la preţul mic pe care ni-l dãruiesc apele lãsate de Dumnezeu pe pãmântul României - tocmai spre bunãstarea românilor - şi pânã la spolierea noastrã prin marele preţ de monopol, pe care-l stabilesc întreprinderile monopoliste de distribuţie într-un Stat de Drept care, prin definiţie, ar trebui sã fie duşmanul monopolurilor, tot a mai aflat câte ceva. A aflat, desigur, cã toatã aceastã energie ieftinã este dirijatã cãtre nişte mari beneficiari cu capitaluri strãine, care s-au îmbogãţit nemaipomenit în numai câţiva ani printr-un asemenea procedeu favorizant practicat prin mãsuri guvernamentale incorecte, în vreme ce facturile consumatorilor casnici, adicã exact ale cetãţenilor României, care ar trebui sã beneficieze  primii de ieftiniri, sunt din ce în ce mai mari fiind calculate nu numai în defavoarea lor, dar chiar prin jefuirea lor la preţurile cele mai mari cu putinţã.
Astfel, în al doilea semestru al anului 2008, pretul electricităţii la consumul casnic a costat de două ori mai mult decât cel  tarifat marilor consumatori. A fost jefuit cetăţeanul cu un preţ dublu şi în acelaşi timp a fost avantajat industriaşul străin cun un preţ de două ori mai mic. Ceea ce înseamnă un furt de patru ori. Cine răspunde pentru acest, da, folosim termenul adevărat:furt din drepturile cetăţeanului.

Aici ajungm la ceea ce înseamnã BUNUL COMUN  şi la importanţa pentru democraţie a respectãrii cu sfinţenie a principiului cã ORICE PRODUS AL BUNULUI COMUN ESTE MENIT SÃ PRODUCÃ BINELE COMUN UŞURÂNDŞI PERFECŢIONÂND TRAIUL CETÃŢENILOR CARE SUNT PROPRIETARII DE DREPT AI ACESTUIA.
Or, în contextul în care, respectând legile democraţiei, retrocedãrile actuale ale unor mari proprietãţi au fost posibile datoritã faptului cã proprietarii de drept au acţionat şi şi-au cerut averile înapoi, este cu atât mai condamnabil faptul cã CEL MAI IMPORTANT DREPT DE PROPRIETATE DIN ŢARA ASTA - CEL AL CETÃŢENILOR EI ASUPRA BUNULUI COMUN - ÎNCÃ NU ESTE RESPECTAT, cu toate cã îndatorirea principalã a Statului de Drept şi a Guvernãrii care garanteazã Gestiunea Publicã este de a asigura cetãţenilor ţãrii beneficiul binemeritat de pe urma bunului comun moştenit din moşi-strãmoşi şi, chiar mai mult decât atât, dupã cum spun Constituţiile multor ţãri civilizate „dãruit de Dumnezeu tuturor celor nãscuţi pe aceste locuri”.
Pentru a fi concreţi şi expliciţi prin cazul de faţã, restrângem (dar fãrã a abandona) aria discuţiei despre bunul comun şi binele comun la ceea ce constituie BAZINUL HIDROGRAFIC AL ROMÂNIEI PRIVIT CA BUN NATURAL CARE SE DEFINEªTE A FI UN BUN COMUN AL TUTUROR ROMÂNILOR.
Chiar dacã o luãm numai poetic, adicã din punctul de vedere al spiritualitãţii noastre de veche tradiţie, amintindu-ne doar cântecele de dragoste, veselie şi tânguire adresate Dunãrii, Oltului, Mureşului, Prutului, dacã ne gândim la poveştile Bistriţei, Crişurilor,  Siretului, Ialomiţei, la baladele Jiului, Cernei, Târnavelor, Lotrului, Argeşului şi tot ne dãm seama ce-nseamnã pentru sufletul nostru acest, ştiinţificeşte numit, „bazin hidrografic”.
Dar dacã abordãm lucrurile mai concret, ne vom aminti şi de alte ape care, din punct de vedere toponimic scriu cu denumirea lor istoria acestor locuri, tot aşa cum, prin malurile cursului lor au dãruit dintotdeauna drumuri şi trecãtori locuitorilor acestei ţãri. Iar, dacã avansãm în pragmatica vieţuirii noastre pe teritoriul de la Carpaţi, Dunãre şi Marea Neagrã, ne vom aminti de toate minunile tehnicilor tradiţionale şi istorice prin care s-a dezvoltat traiul nostru datoritã cursului acestor ape: cãile de comunicaţie, binecuvântarea umiditãţii ogoarelor, piscicultura şi pãsãretul apelor, vânatul din pãdurile mãrginaşe, grãdinãritul de pe maluri şi zootehnia din lunci, ca şi toate industriile populare de la mori, pive şi gatere pânã la şteampurile şi sitele prin care se aduna prefirarea firelor de aur aduse din acealşi adânc al pãmântului de unde vin şi izvoarele.
Ei bine, dacã la suprafaţã, pe întinsul reliefului, oamenii şi-au împãrţit terenul în proprietãţi personale, tot  acest adânc de unde vin izvoarele şi aurul galben şi aurul negru şi tot felul de alt aur care este bogãţie obşteascã a acestui loc, constituie bunul comun al cetãţenilor lui, hãrãzit sã aducã un grãunte de bunãstare în plus pentru casa şi pentru viaţa fiecãruia.  Ca şi întregul bazin hidrografic despre care vorbim şi care, de la dezvoltarea ştiinţelor hidrologice, hidromecanice, hidrometrice şi, mai ales, hidrotehnice, ne-a mai adus un bun comun: acela al producţiei moderne de energie, de care fiecare ţarã beneficiazã altfel, dupã cum a dãruit-o Dumnezeu, iar cetãţenii fiecãrei ţãri îşi fac rost de energie prin tehnici diferite şi la valori diferite, tot cum i-a dãruit Dumnezeu. 
şi, tocmai din acest motiv, problema energiei este astãzi o problemã esenţialã pentru lumea contemporanã, politicile energetice sunt în atenţia fiecãrei guvernãri şi a forurilor internaţionale, viitorul omenirii este anticipat în funcţie de sursele de energie, iar diferenţierile prezente de nivel de trai între diverse ţãri au printre componente şi existenţa surselor de energie. De exemplu, cei de la tropice şi ecuator fac economie de termoficare având energie solarã, în vreme ce Olanda şi Danemarca reduce preţurile prin energia eolianã. Texasul îşi datoreazã evoluţia uimitoare extracţiei de petrol, iar toţi cetãţenii micului stat Kuveit au nivelul de trai asigurat prin bogãţia petroliferã din subsol. Australia a devenit unul dintre continentele cele mai prospere prin folosirea bogãţiilor naturale, iar Statele Unite şi Canada oferã cetãţenilor lor tehnicile cele mai avansate pentru ridicarea nivelului traiului zilnic, tocmai pentru cã le oferã la preţuri foarte ieftine energia electricã în aşa fel încât oricine o poate folosi la orice fãrã prea mari restricţii financiare.
Cam aşa ar trebui sã stea lucrurile şi cu consumurile de hidroenergie de la noi:  Fiind produsã prin bunul natural al apelor ţãrii noastre, ea este bun comun al cetãţenilor ei.şi trebuie legiferatã ca atare, preţul ei mai mic decât al altor producţii de energie electricã fiind pus în primul rând în folosul consumului casnic al cetãţenilor şi abia apoi folosit în scop comercial propriuzis.
S-ar putea pune aici problema construcţiilor şi amenajãrilor hidrotehnice care au presupus un volum de muncã şi de investiţii bine cuantificat, dar rãspunsul este tot în favoarea acestei argumentãri. Pentru cã, dacã ne gândim la istoria Bicazului, a Argeşului, a Lotrului, a Porţilor de Fier şi chiar a centralei atomice de la Cernavoda, construite toate sub dictatura comunistã, fie chiar cu munca forţatã a populaţiei şi, în ori ce caz cu preţul multor privaţiuni din partea fiecãrui cetãţean supus lipsurilor economice, terorilor planificãrii dictatoriale, frigului, hranei proaste şi întregului nivel de trai de minimã subzistenţã în folosul construcţiilor faraonice  ale „iepocii de aur”, atunci ne dãm seama cã toate aceste edificii sunt tot un bun realizat în comun de cetãţenii ţãrii, cu sudoarea mai multor generaţii trãind sub opresiune. Fapt care, neîndoielnic, face din ele un bun comun prin care toţi cetãţenii generaţiilor prezente şi viitoare trebuie sã beneficieze.şi ca drept material, al unui bun moştenit, dar şi ca drept moral, pentru a rãzbuna oprimarea înaintaşilor, dirijarea forţatã a muncii lor prin care s-au produs aceste bunuri, conform principiului: „Dacã le-am produs în condiţiile grele în care le-am produs, mãcar sã beneficiem acum de ele şi nu sã ni le fure alţii de sub nas!”
Aşadar: Cu un bazin hidrografic dãruit de Dumnezeu prin natura ţãrii şi cu amenajãri hidrotehnice realizate prin efortul şi sacrificiile pãrinţilor şi bunicilor, toţi cetãţenii României au în proprietate indivizã hidroenergia produsã în ţarã, iar datoria STATULUI CA GARANT AL BUNULUI COMUN este sã punã acest bun în folosul proprietarilor lui de drept.
Beneficiul de pe urma acestei proprietãţi indivize se împarte în mod egal între proprietari spre BINELE COMUN, regãsindu-se, în cazul de faţã, în preţurile scãzute ale electricitãţii pe care le meritã cetãţenii unei ţãri ce produce energie ieftinã. Toate argumentele de ordin comercial care s-au vehiculat pânã acum fãrã nici un suport ştiinţific, social sau legislativ, pot fi luate în consideraţie de-abia dupã punerea în practicã a unui asemenea deziderat.
Sã nu uitãm comentariile care se fãceau chiar şi sub apãsarea dictaturii lui Ceauşescu, atunci când, înnebunind din ce în ce mai mult, dictatorul începuse a-şi manifesta pe faţã ura lui visceralã faţã de orice însemna tendinţã fireascã a omului de a trãi mai bine şi de a se sacrifica mai puţin: Cerându-ne tuturor sacrificii pentru acoperirea „datoriei esterne” pe care tot el o provocase (tocmai prin investiţiile în construcţiile despre care am vorbit şi care, prin aceasta, se dovedesc şi mai temeinic a face parte din bunul nostru comun), dictatorul ajunsese la a ne stinge iluminatul pe strãzi şi a ne permite sã folosim numai becuri mici, cu lumnã chioarã. Un calcul fãcut atunci - pe care şi-l poate aminti foarte bine oricine a trãit nefasta epocã, pentru cã a circulat pe vremea aceea în mod public, în ciuda cenzurii - arãta clar cã întregul consum casnic de electricitate din România avea cote mult mai mici decât consumurile de la (culmea: exact împricinatul de astãzi!) „Alro-Slatina”, sau de la cuptoarele electrice ale oţelãriilor. Becurile noastre casnice nenorocite, chiar dacã ar fi avut dublul waţilor permişi, tot n-ar fi consumat în întreaga ţarã cât consumau acele instalaţii energofage.
Ei bine: Aceea era nebunia unei guvernãri dictatoriale manipulatã de slugoi ai dictatorului. Întrebarea care se pune este: Ale cui slugi sunt cei de astãzi care, când avem posibilitatea sã cumpãrãm becuri de orice tãrie dorim, ne împing spre lãmpiţa meschinã prin preţurile mari pe care le factureazã cetãţeanului, în vreme ce energia cu preţ ieftin ia drumul unei direcţii corupte şi penale?!
Am folosit termenul „penal”, ne ştiind deocamdatã cum se vor termina anchetele cu tot ce s-a ţesut în jurul afacerilor de la „Hidroelectrica”. Descoperirea acelor matrapazlâcuri va aduce argumente în plus. Deocamdatã, o afirmãm cu toatã responsabilitatea: Este un fapt penal, deoarece lunã de lunã, prin preţurile monopoliste impuse consumului casnic, se furã în mod organizat din dreptul fiecãrui cetãţean la partea sa din indiviza bunului comun.
Or, Statul modern, cu atribuţiile lui clare de Administraţie Publicã, a fost inventat, nu pentru a lua taxe de la cetãţeni, cum cred unii, ci tocmai pentru a gestiona în folosul cetãţenilor proprietatea în indiviziune a acestui bun comun.
Dar, asupra problemei generale a bunului comun vom reveni. Deocamdatã ne rezumãm doar la acest aspect particular al lui: Hidroenergia şi folosirea ei licitã sau ilicitã. Adicã în folosul celor care îi sunt proprietarii de drept, sau a celor care o uzurpã?!
Este momentul ca, aşa cum în mod particular  s-a procedat la retrocedarea  unor mari domenii private, sã se facã dreptate şi întregului populaţiei ţãrii, retrocedândui-se acest bun comun  pe care l-a moştenit şi pe care şi-l meritã.

ULTIMA ORA:
Am primit la redacţie un document important supus atenţiei tuturor celor care aspiră la unitatea naţională a poporului român, constând în următorul apel semnat de 35 de organizaţii civice şi sindicale
 
 
 
 
 
ULTIMA ORA:
Am primit la redacţie un document important supus atenţiei tuturor celor care aspiră la unitatea naţională a poporului român, constând în următorul apel semnat de 35 de organizaţii civice şi sindicale
Apel către

Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Moldova

         pentru unitatea naţională a poporului român  


-


E.S. D-LUI PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI - TRAIAN BĂSESCU

E.S. D-LUI PREŞEDINTE AL REPUBLICII MOLDOVA - MIHAI GHIMPU


Bucureşti, 21 Ianuarie 2010


    Stimate Domnule Preşedinte al României,
    Stimate Domnule Preşedinte al Republicii Moldova,

    
    Anul trecut s-au împlinit 70 de ani de la semnarea pactului dintre cei mai mari criminali ai istoriei - Stalin şi Hitler. Consecinţele acestui pact au fost ilegitime şi criminale inclusiv faţă de România şi poporul român. Parlamentul European a adoptat anul trecut, cu o largă majoritate, rezoluţia prin care ziua de 23 August a fost declarată Ziua europeană a victimelor stalinismului şi nazismului.
    Spre ruşinea noastră, românii din Basarabia şi din nordul Bucovinei sunt încă victime ale Pactului Hitler-Stalin. Dintre ţările care au îndurat consecinţele ilegitime şi criminale ale acestui pact (ţările baltice, România şi Polonia), doar noi nu am dat dovadă de demnitate naţională şi nu am acţionat pentru ca asemenea consecinţe să nu mai existe, în condiţiile în care Uniunea Sovietică s-a desfiinţat pe cale paşnică încă din 1991.
    
    Avem datoria morală şi dreptul legitim de a condamna Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale.

    În numele sutelor de mii de compatrioţi care au murit pentru unirea tuturor românilor, cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române din 24 Ianuarie 1859, vă cerem să acţionaţi cu demnitate pentru unitatea naţională a poporului român.

    A s t f e l :

    1). Vă cerem să înfiinţaţi Comisia prezidenţială a României şi a Republicii Moldova pentru analiza consecinţelor Pactului Hitler-Stalin asupra României şi asupra poporului roman.

    2). Vă cerem să condamnaţi în numele poporului român Pactul Stalin-Hitler şi  consecinţele lui ca ilegitime şi criminale. Această condamnare trebuie făcută în deplină cunoştinţă de cauză, în baza viitorului raport al respectivei comisii, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României şi în faţa Parlamentului Republicii Moldova.

    3). Vă cerem să acţionaţi pentru condamnarea de către forurile competente internaţionale, a Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale.

    4). Vă cerem să acţionaţi pentru reintegrarea în România, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor competente internaţionale, a teritoriului românesc ocupat prin forţa armată de Uniunea Sovietică (Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor) ca urmare a Pactului Stalin-Hitler. Această reintegrare trebuie făcută în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei din 1990.

    5). Vă cerem să acţionaţi pentru despăgubirea morală şi materială a poporului român şi a României faţă de crimele, fărădelegile şi abuzurile comise de Uniunea Sovietică împotriva României şi a cetăţenilor ei, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de forurile competente internaţionale.

    Stimate Domnule Preşedinte al României,
    Stimate Domnule Preşedinte al Republicii Moldova,

    Sute de mii de soldaţi români şi-au dat viaţa în cele două războaie mondiale pentru realizarea celui mai important proiect din istoria românilor - unitatea naţională. Astăzi, România se poate reîntregi fără sacrificii umane. Stă în puterea noastră de a demonstra întregii lumi că Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui au fost ilegitime şi criminale.     
    Soarta fraţilor noştri din Basarabia şi din nordul Bucovinei, care au îndurat cele mai abominabile crime şi fărădelegi ale comunismului începând din 1940, nu trebuie să rămână decisă de cei mai mari criminali ai istoriei, Stalin şi Hitler.
Pactul dintre Hitler şi Stalin (cunoscut ca Pactul Ribentropp-Molotov) a fost semnat la 23 august 1939, la Moscova, stipulând într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa ţările baltice, estul Poloniei şi estul României (Basarabia). La 23 august 1939, nazismul şi comunismul şi-au dat mâna. Hitler şi Stalin au semnat un pact de "neagresiune" şi au împărţit ceea ce nu era al lor: ţările baltice, România şi Polonia. Acest pact a însemnat începutul dezastrelor naţionale pentru aceste ţări.
    În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, ultimele două neaparţinând niciodată Rusiei sau Uniunii Sovietice.
    Teritoriul românesc ocupat de Uniunea Sovietică are o suprafaţă de 44.000 km2, fiind locuit în momentul cedării de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români; după cedare, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare; teritoriile româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.
    În 1948, insula Şerpilor, teritoriu românesc din Marea Neagră, a fost ocupat ilegitim de Uniunea Sovietică.     
*

    Anul trecut, zeci de mii de tineri români au fost reprimaţi de puterea comunistă din Republica Moldova pentru că au demonstrat pentru re-integrarea europeană a Basarabiei, scandând lozinci precum: „România nu uita, Basarabia e-a ta!”, „Suntem români!”, „Vrem să fim în Europa”, „România - ultima salvare”, „Libertate!”, „Jos comuniştii!”, „Jos comunismul!”.
    
    Stimate Domnule Preşedinte al României,
Stimate Domnule Preşedinte al Republicii Moldova,

    Cităm din rezoluţia marii uniri din 1 Decembrie 1918: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.

    Cităm din actul unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918: “În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”.    

    Cităm din declaraţia de unire a Bucovinei cu România din 28 noiembrie 1918: „Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranităţii naţionale, hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.    
    
*
    Menţionăm că solicitările noastre din prezentul apel  sunt conforme cu cererile Proclamaţiei pentru decomunizarea României (pe care o anexăm în continuare), lansată simbolic la 23 august 2008, la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin.    

    Avem convingerea că veţi acţiona cu demnitate pentru unitatea naţională a poporului român.

    Bucureşti, 21 ianuarie 2010

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismuluihttp://www.gds.ong.ro/apel.htm         http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte
Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Antonie Popescu
Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu - Vicepreşedinte
Grupul de acţiune Noii Golani
Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban - Preşedinte
Fundaţia Culturală Timpul, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
Fundaţia Culturală Memoria – filiala Argeş, prof.univ.Ilie Popa - Preşedinte
Fundaţia Icar, Dr. Camelia Doru – Preşedinte
Romanian-American Network Inc. NGO - Chicago, SUA - Steven V. Bonica - Preşedinte
Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte
Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros - Vicepreşedinte
Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte
Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu - Preşedinte
Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte
Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte
Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte
L'Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
Organizaţia Neguvernamentală Ecomondia, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte
Consiliul Român American, Neculai Popa - Preşedinte
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea - Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu - Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara
Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte


PROCLAMAŢIA  

PENTRU  DECOMUNIZAREA  ROMÂNIEI  

Bucureşti, 23 August 2008 – la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin de la Moscova

Reformarea României postcomuniste şi reconcilierea naţională
sunt posibile numai prin decomunizare.

1.0.  Având în vedere că:
1.1.  La 23 august 1939, la Moscova, a fost semnat Pactul dintre Hitler şi Stalin (cunoscut ca Pactul Ribentropp-Molotov) care prevedea într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa ţările baltice, estul Poloniei şi estul României (Basarabia).
1.2.  În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, ultimele două neaparţinând niciodată Rusiei.
1.3.  Teritoriul românesc ocupat de Uniunea Sovietică are o suprafaţă de 44.000 km2, fiind locuit în momentul cedării de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români; după cedare, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare; teritoriile româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.
1.4.  Insula Şerpilor, insulă românească din Marea Neagră, a fost ocupată ilegal de Uniunea Sovietică în anul 1948.

1.6.  Preşedintele şi Parlamentul României au datoria morală şi dreptul legitim să condamne Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale.

1.7.  Preşedintele şi Parlamentul României vor acţiona pentru:
1.7.1.  condamnarea, de către forurile competente internaţionale, a Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale.
1.7.2.  reintegrarea în România, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor competente internaţionale, a teritoriului românesc ocupat prin forţa armată de Uniunea Sovietică (Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor); această reintegrare trebuie făcută în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei din 1990.
1.7.3.  despăgubirea morală şi materială a României faţă de crimele, fărădelegile şi abuzurile comise de Uniunea Sovietică împotriva României şi a cetăţenilor ei, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de foruri competente internaţionale.

1.8.  Parlamentul, susţinut de Preşedintele României, va adopta punctul 9 al Declaraţiei de la Praga din 3 iunie 2008 privind conştiinţa morală europeană şi comunismul, prin care se cere „stabilirea datei de 23 August, data semnării pactului dintre Hitler si Stalin - cunoscut ca Pactul Ribbentrop-Molotov, ca zi comemorativă a victimelor regimurilor nazist şi comunist”.

2.0.  Parlamentul României, în consens cu Preşedintele României, având susţinerea UE şi NATO - interesate de o Românie decomunizată, va adopta o declaraţie explicită de asumare a următoarelor documente:
2.1.  Discursul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui României în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, discurs devenit act oficial al statului român pentru condamnarea regimului comunist din România ca ilegitim şi criminal în baza Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR).
2.2.  Declaraţia de la Praga din 3 iunie 2008 privind conştiinţa morală europeană şi comunismul.

3.0.  Parlamentul şi Guvernul, în consens cu Preşedintele României, având susţinerea UE şi NATO - interesate de o Românie decomunizată, au datoria să adopte cât mai curând posibil legile şi măsurile pentru decomunizare, din următoarele considerente:
3.1.  Poporul român a respins totalmente comunismul înainte ca acesta să-i fie impus prin forţa armată de către Uniunea Sovietică. Dintre toate ţările europene, România interbelică a fost ţara cu cei mai puţini comunişti raportat la numărul populaţiei. La 23 august 1944, PCR avea numai 80 de membri în Bucureşti şi mai puţin de 1000 în întreaga ţară. Menţionăm că în 1938 România avea 316 710 km² şi 19.933.802 locuitori. Înainte de sovietizare, comuniştii reprezentau sub 0,005% din populaţia României.
3.2.  Comunismul a fost impus împotriva voinţei poporului român exprimată la alegerile din noiembrie 1946 câştigate în realitate cu o majoritate covârşitoare de opoziţia anticomunistă care a obţinut între 70% şi 90% din voturi, comuniştii inversând  rezultatul oficial.
3.3.  Poporul român a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, recunoscut ca atare de întreaga comunitate internaţională.
3.4.  Dintre statele europene, România a avut cel mai mare număr de deţinuţi politici raportat la numărul populaţiei (între 500.000 şi 2.000.000) şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică - Securitatea.
3.5.  Dintre toate fostele ţări comuniste din Europa, doar în România s-au înregistat victime la căderea comunismului. Nu au fost doar câteva victime, ci a fost un uriaş masacru - peste 1200 de morţi şi peste 4800 de răniţi.
3.6.  Conform Raportului final al CPADCR, “comunismul a căzut doar oficial la 22 decembrie 1989. Neoficial, structuri, dar mai ales metode şi mentalităţi comuniste au continuat să existe sub diferite forme, unele extrem de grave (...) : a) reprimarea manifestaţiilor anticomuniste din perioada decembrie 1989 - aprilie 1990; b) diversiunea etnică de la Târgu-Mureş din martie 1990; c) reprimarea manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii din Bucureşti (...); d) „mineriadele” din 1991 şi 1999. Toate acestea au fost diversiuni şi manifestări tipic comuniste”. Majoritatea vinovaţilor nu au fost judecaţi până în prezent. Dimpotrivă, ei au devenit personalităţi publice şi politice, infestând de aproape 20 de ani societatea românească.
3.7.  Reforma morală nu a fost posibilă din cauza nejudecării masacrului din timpul revoluţiei anticomuniste precum şi a fratricidului din iunie 1990 împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente. Marea corupţie a apărut şi s-a menţinut inclusiv datorită nejudecării acestor crime.
3.8.  O parte din clasa politică s-a făcut vinovată de complicitate morală cu autorii masacrului din decembrie 1989 şi a fratricidului din iunie 1990, comise pentru a reprima şi a deturna caracterul anticomunist al revoluţiei începute în decembrie 1989. Acum, când România este membră a NATO şi UE, această revoluţie trebuie terminată şi se cuvine să devină “de catifea”.
3.9.  În 18 Decembrie 2006, regimul comunist din România a fost condamnat ca ilegitim şi criminal de către şeful statului în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, prin discursul devenit act oficial al statului român, în baza Raportului final al CPADCR, document edificator şi incontestabil, sintetic şi analitic (care însumează 660 de pagini) elaborat de peste 40 de autori, majoritatea experţi în domeniile abordate. Actul condamnării comunismului este începutul renaşterii morale a României şi al reconcilierii naţionale, cel mai important act din istoria postcomunistă a ţării noastre alături de aderarea la NATO şi integrarea în UE, un exemplu pentru condamnarea internaţională a regimurilor comuniste.

4.0.  Legile şi măsurile pentru decomunizarea României :    

4.1.  Cercetarea prin Justiţie a crimelor istoriei recente a României. Finalizarea urgentă a cercetărilor justiţiei referitoare la masacrul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990 comis împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente. Cercetarea prin justiţie a următoarelor evenimente: reprimarea revoltei muncitoreşti din Valea Jiului, 1977, reprimarea revoltei anticomuniste din Braşov, 1987; diversiunea etnică din Târgu-Mureş, 1990; mineradele din 1990, 1991, 1999. Desecretizarea imediată a arhivelor lămuritoare faţă de aceste evenimente.
4.2.  Recunoaşterea caracterului anticomunist al revoluţiei începute în decembrie 1989; recunoaşterea Proclamaţiei de la Timişoara (martie 1990) şi a manifestaţiei din Piaţa Universităţii din Bucureşti (aprilie-iunie 1990) ca momente reprezentative ale revoluţiei.
4.3.  Legea lustraţiei anticomuniste.
4.4.  Legea declarării crimelor şi abuzurilor regimului comunist ca fiind crime împotriva umanităţii şi imprescriptibile juridic.
4.5.  Legea interzicerii şi pedepsirii actelor de apologie a comunismului, precum şi a actelor de negare a crimelor şi fărădelegilor regimului comunist (extremismul de stânga trebuie respins cu aceeaşi hotărâre precum cel de dreapta). Interzicerea comercializării, difuzării, publicării şi afişării simbolurilor grafice comuniste şi a materialelor de propagandă comuniste cu excepţia contextului cultural/educativ antitotalitar. Eliminarea numelor de foşti comunişti pentru denumiri publice: străzi, localitaţi, instituţii etc..
4.6.  Legea anulării sentinţelor de condamnare politică emise de justiţia comunistă după principiile luptei de clasă între anii 1945–1989; anularea condamnărilor la moarte a celor care au au dat pe faţă  criminalitatea comunismului; abrogarea prevederilor decretului lui N.Ceauşescu din 1988 referitor la crimele politice.
4.7.  Reînhumarea victimelor comunismului îngropate în gropi comune.
4.8.  Legea recunoştinţei faţă de luptătorii anticomunişti, faţă de foştii deţinuţi politici; majorarea semnificativă a pensiilor acestora şi acordarea de gratuităţi.
4.9.  Legea reducerii la minimum a pensiilor responsabililor pentru crimele comuniste: foşti activişti comunişti din nomenclatura PCR, foşti conducători şi torţionari  ai Securităţii, foşti conducători ai Miliţiei, ai Ministerului de Interne şi ai „Justiţiei” comuniste.
4.10.  Legea desecretizării şi deschiderii arhivelor comuniste şi postcomuniste; garantarea accesului liber şi neîngrădit la aceste arhive; transferul urgent al acestora la CNSAS sau la Arhivele Naţionale; publicarea pe internet a arhivelor; trecerea Arhivelor Naţionale în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.
4.11.  Legea împotriva distrugerii, manipulării, falsificării, ascunderii sau sustragerii de documente din arhivele comuniste şi postcomuniste; urmărirea penală a făptuitorilor.
4.12.  Legea restituirii arhivelor confiscate abuziv (arhivele cultelor religioase, arhivele sioniste ş.a.).
4.13.  Legea reparaţiilor faţă de foşti cetăţeni români exilaţi, autoexilaţi sau „vânduţi” în perioada comunistă.
4.14.  Legea prezentării adevărului referitor la perioada precomunistă, comunistă şi neocomunistă în manualele şcolare de istorie naţională şi universală. Studierea în şcoli a istoriei comunismului şi a Holocaustului să fie obligatorie, nu opţională.
4.15.  Legea pentru instituirea Zilei Memoriei Victimelor Comunismului, pentru înfiinţarea în Bucureşti a Muzeului Dictaturii Comuniste, pentru construirea în centrul capitalei a Monumentului Victimelor Comunismului.    
4.16.  Legea cercetării prin Justiţie a reconsolidării oligarhiei securisto-comuniste în România postcomunistă. Confiscarea de către stat a averilor dobândite prin fraudă.
4.17.  Legea cercetării prin Justiţie a privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat puterea economică în România. Confiscarea de către stat a fostelor bunuri ale statului privatizate fraudulos şi reprivatizarea acestora în beneficiul exclusiv al poporului român.     

5.0. Solicităm Preşedintelui României să ceară poporului să-şi exprime voinţa cu privire la adoptarea dezideratelor şi legilor decomunizării României, precum şi a condamnării Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale, printr-un referendum organizat cât mai curând posibil.
5.1. Solicităm Preşedintelui României, Parlamentului, Guvernului, organizaţiilor nonguvernamentale, sindicatelor, tuturor cetăţenilor, mass-mediei, să se solidarizeze în jurul idealurilor Proclamaţiei pentru decomunizarea României.  
5.2.  Facem apel la Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Organizaţia Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională de Justiţie a Naţiunilor Unite, să acţioneze pentru decomunizarea României.
 
    Bucureşti, 23 August 2008 – la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin de la Moscova
    
Sorin Ilieşiu – iniţiator, vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului  http://www.gds.ong.ro/apel.htm   http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/     
Vladimir Tismăneanu - preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România
Mihai Şora – scriitor    
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban - Preşedinte  
Fundaţia Memoria - filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte
Fundaţia Corneliu Coposu, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu
Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, avocat Antonie Popescu – Senior
Fundaţia Culturală Timpul, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte
Grupul de acţiune Noii Golani  
Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu - Vicepreşedinte
Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros - Vicepreşedinte
Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte
Organizaţia internaţională a luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, Ionel Leşu  – Preşedinte
Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici  – Preşedinte
Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte
Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte
L'Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
Organizaţia Neguvernamentală Ecomondia, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte
Consiliul Român American, Neculai Popa - Preşedinte
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea - Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu - Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara
Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte



 
 
 
 
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971